Întâlnirea mea
cu scrierile domnului Ionel Iacob-Bencei, nu este o întâlnire nouă, iar dacă
recent am primit noua carte a domniei sale, scrisă ca de obicei, într-un frumos
grai dialectal bănățănesc, ”Haidaț să cărăm tuleii”, înseamnă că relatiile
noastre în domeniul literar se continuă în mod armonios!
Carte de
poezii epigramice de o rară frumusețe folcloristică, culeasă dintr-o realitate
a vieții satului dar și a orșului bănățean, îi dă autorului aura acelui talent
natural specific creatorilor de arte dăruiți de Dumnezeu! Autorul Ionel
Iacob-Bencei se declară el însuși a fi ”robul lui Dumnezeu”!
Această nouă
carte, adunând poezii satirico- umoristice într-un curat grai dialectal, a fost
publicată la Editura Eurostampa - Timișoara, 2015.
Prefațată
fiind de scriitorul Ion Marin Almăjan, vom înțelege și mai concis acest suflet
al țăranului (paorelui) bănățean, cu toate preocupările și frământările sale în
viața de zi cu zi, întrucât însuși prefățătorul este un împătimit iubitor al
graiului bănățan, un vașnic iubitor al ”paorelui” bănățean, harnic și cinstit!
Un binevenit
serviciu adus cititorului acestei cărți, îl realizează domnul Simion Dănilă,
prin acea Notă, corectură și glosar, asupra transcrierilor fonetice a
literaturii dialectale bănățene, prin care explică pronunția dar și scrierea
vocabulei, cuvintelor dialectului din zonă! Foarte bună idee atașată la
editarea acestei cărți. La fel, coperta cărții
ne dezvăluie talentul grafic al doamnei Mihaiela Grubăr.
Drept ”Motto”,
autorul Ionel Iacob-Bencei ne destăinuie în câteva cuvinte următoarele:
”Închin această carte copiilor
din Banatul Istoric, care se mai străduiesc să nu uite graiul părinților și al
bunicilor!” – Autorul.
În ”Cuvântul
Autorului”, domnul I.I.Bencei ne expune cu detalii mult mai largi activitatea
sa de-alungul anilor! Descoperim o adevărată și valoroasaă operă, despre care
oameni de seamă ai culturii române si-au dat verdictul lor despre contribuția
imensă adusă de scriitor literaturii române, în special prin acest gen de artă,
cu o imbrăcăminte dialectală specifică satului bănățan!
Spuneam la
inceputul acestei mici recenzii, că întâlnirea mea cu scriitorul epigramist
I.I.Bencei, nu este o întâlnire nouă, deci ne mai întâlnisem noi, desigur în
scrierile noastre literare, și-mi amintesc acum de acea carte editată tot la
Eurostampa-Timișoara, la anii 2007, intitulată: Epigrama –”iacobină” de la
începuturi până în...2006”. M-am amuzat mult de însăși acest titlu dat, fiindcă
deja percepeam umorul sănătos al acestui artist al spiritului bănățan.
Și ca să nu se
dezmintă, imediat mai jos pe aceeași copertă de carte ne prezintă autorul și o
”carte de vizită”, care întradevăr te face să incerci un zâmbet ghiduș. Zice:
”Căutând în tot
Banatul,
Mari epigramiști sunt
trei,
(Acceptați de
subsemnatul):
Ionel, Iacob și
Bencei”.
De aci se
poate înțelege repede că acest dăruit epigramist, cu adânc spirit de observație
la tot ce se petrece în jurul său, este deschis cu el însuși, necruțându-se
a-și așeza în satiricile sale propria-i persoană, și nu numai a altor
personaje!
Așadar, să
revenim la cartea zilei, Haidaț să cărăm tuleii! Carte la care, după cum afirma dl.Ion Marin Almăjan, trebuie neapărat
invitat și cititorul, care să guste și să aprecieze valoarea acestui gen
literar dialectal. De fapt, cazuri specifice
în toate regiunile României, asemenea unor petale ce compun floarea,
acea floare a Limbii noastre românești!
A savura
umoristica acestei cărți, începe de la chiar primele lucrări: ”La Grăgină”, ”La
Mare”, ”Probă de căsătorie”, ”Bace-n ușă primăvara”, ”Primăvara la Bensec”
(satul în care s-a născut și crescut Ionel Iacob-Bencei)
Scrie autorul îndrăgosti de satul
natal:
”Doru-mi Bensec de tine!
Doru-țî ție de mine?
C-am plecat de
fisiorandru,
(N-am știut că nu fac
bine),
Ș-am lăsat acasă
leandru,
Pus de tata pentru
mine,
În căduța a frumoasă,
Să rămân ca ”stâlp la
casă”.
Satul meu de pe
coline,
Uite primăvara vine,
Apărut-au ghioșeii,
Sus, pe coastă zburdă
meii
Și se dau d-a
rostogoala;
Pă șporei iar ferbe
oala,
Cu păsulă și cu
șonc.(...)
Sunt
cutremurătoare aceste versuri pentru oricare inimă simțitoare, din oricare
regiune a Țării, exprimate aici
în dialectul ”paorilor” bănățeni. Tot așa de
bine și frumos va simți in sufletul său oricare român bihorean, oltean,
maramureșan,regățean, bucovinean sau moldovean, doar să le ascultăm graiul!
Nu lipsesc
nici glumele ce fac ”haz de necaz”, născute din greul vieții, așa cum vom
observa în versurile de sub titlu ”Grea îi viața”:
”Grea îi viața, mă,
Ilie!
Nu-s tractoare și
combine,
Nu îs bani de
prăvălie,
Numa birturile-s
pline.
Ard-o focu de răchie,
Tare-i scumpă, și
vezi bine,
Nu-i cătrană la
coșie,
Numa birturile-s
pline.
(...)
Sunt demne de
mentionat, poezie cu poezie din această carte, valori care îl prezintă pe
domnul Ionel Iacob-Bencei, drept unul dintre cei mai valoroși epigramiști din
Țară, dar in același timp unul dăruit graiului său bănățenesc, cum puțini a
cunoscut Banatul Istoric.
Poezia
satirico-unoristică ”LA Grăgină”, te face să râzi cu lacrimi, dar ca albina
care odată cu acul ei, își primejduiește
și viața; la fel autorul își urmează chemarea sa înspre acea creație artistică
prin care să satiririzeze relele moravuri din comportamentul social, al
tinerilor care nesocotesc valoarea muncii, nesocotesc frumusețea îmbrăcămintei
lor, schilodesc muzica cea frumoasă românească, inlocuind-o cu altele, metalic asurzitoare, malagamba și
cea-cea!
LA GRĂGINĂ
Frunză verde tulipan
Drag mi-e graiul
bănățan.
Să mă recomand că-nsep:
Io mi-s Nelu din
Bensec.
Uite-așa cu văru
Ioța,
Am pornit-o într-o
doară
La oraș, să bem o
bere
La grăgină, într-o
sară!
(...)
De la aceste
două strofe, epigramistul își continuă
descrierea pățaniilor lui si a vărului său Ioța, într-un monolog pe spațiul a încă vreo 35 de strofe, pe care
le recita cu mult succes la diferite ocazii festivaluri și concursuri! Puterea
lui de memorare era de o capabilitate remarcabilă. Din ”Cuvântul Autorului”
asezat pe primele file ale carții, autorul își amintește că a recitat-o și
Orădenilor, in parcul cel Mare, a recitat-o și la Băîle Felix-Oradea, fiind
atât de aplaudat de bihoreni, incât rămase cu numele vărului lui(imaginar)
Ioța. Astea se petreceau pe la anii 1966.
Cred că și eu
eram între aceia ce l-am admirat pe Ioța din Banat. La acea vreme eram Lemnar
(după plăcerea tatălui meu).
Imediat, avem
următoarele versuri din poezia umoristică ”La Mare”, având ca protagoniști
aceleași personaje: Epigramistul la persoana I-a și vărul acestuia, Ioța,
hotărâți să facă o plimbare de ”ogină” și pe la Mare, la Constanța!
LA MARE
După se-am pățât
atâcea,
La oraș pă la
Grăgină,
Am plecat cu văru
Ioța,
Drept la mare, la
ogină.
Am tot audzît dă
mare,
Că-i frumos, că-i
lume multă,
Da vorbeșce lume-a
proasta,
Și-s mai prosci ăi
de-o ascultă.
Io nu m-aș fi dus, da
Ioța,
Mânse-i boala lui
năravu,
O găsît că-i tare
bine,
Să vigem șî litoralu.
(...)
Se continuă poema satirică, pe o
întindere de încă vreo 33 de strofe, cu toate pățaniile lor, cu tot ce- au
vazut ei pe acolo, bune dar mai multe ”șhoade”; dar și Ioța era mândru că-și
luase izmenele cele noi, pe care le ”sufulcă” la întrarea în apă. Treaba se
complică, deoarece era cât pe ce să se înece, fiind salvat de cei ce
supravegheau plaja. În călătoria cu trenul spre Constanța, Ioța, mai opreste și
trenul, deoarece trage greșit de un mâner, care de fapt era de ”alarmă”. În
sfârșit, umor al vremilor respective, dar plinede haz până în ziua de azi!
Poeziile
satirico-umoristice ale autorului au de multe ori și acel iz politic
caracteristic în genere literaturilor universale. La noi izul acesta este și
mai piperat, din păcate destul de cu adevăr! Spre exemplu versurile satirice
din poezia, ”Tăț o apă ș-un pământ”:
”Politisienii nosci,
La tribună-și iau
avânt,
Ca să-i aplaudăm ca
proscii.
Tăț o apă ș-un
pământ!
Că-i partid sau
uniune
Sau ”mișcare”(câce
sânt),
Nu-i înteresează
țara.
Tăț o apă ș-un
pământ!
Tăț se or promis să
facă
O zburat, s-o dus în
vânt:
Dar niși vorbă ca să
tacă.
Tăț o apă ș-un
pământ!
(...)
Poeziile satirico-humoristice
sunt întotdeauna luate și din esența proverbelor noastre românești, sau mai
bine zis ies din acelaș aluat flocloristic, aducând o învățătură, o luminare de
minte pentru multimea veșnic mișcătoare șivisătoare! Iată niste versuri potrivite
din poezia, ”Lumea asta”:
”Lumea asta-i rău
făcută”,
Spun sloganurili noi,
Dar eu cred că lumea
asta-i,
După cum ne-o fasem
noi.
Bunăoară, ca și pita:
Frământată și dospită
Fase, ca să spuni la
urmă,
Pita asta-i nimerită!
Recenzie întocmită la data de, 06.07.2015
I.M.Gepianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu