Stefan Dumitrescu - IMNUL MARII UNIRI

Poet nefericit, popor nătâng ! asa as intitula - citand ultimul din versuri - acest grupaj de poeme patriotice semnat de tine, confrate Stefan Dumitrescu; presupun ca le-ai trimis  intru cinstirea Centenarului. Doamne cat naduf! Si, Doamne, cum ti-l impartasesc!  Iar ca sa se stie, distribui mesajul la aproape 100 de confrati si alti tot pe atatia prieteni.

Marian Ilie

IMNUL MARII UNIRI

Slavă Marelui Dar al Tatălui ceresc

Făcut poporului sfânt daco-român

În fața Marii Uniri îngenunche munții Carpați

Și murmurând Imni de slavă așa rămân

Glorie vouă ostași  jertfe sfințite

Care v-ați pus viața la temelia acestei Țări

Acum sunteți Sfinți în Împărăția cerească

Și îngerii și Domnul vă-nalță cântări

Și slavă neamului acesta care-a putut să dea

Asemenea eroi monumente de vitejie

Din toată ființa lui  scrâșnind s-a încordat

În veșnicia timpului să mai rămâie

În fața voastră s-au înclinat

Și Decebal și Mircea și Ștefan și  Mihai

Căci datorită vouă Țara s-a înălțat

Și-a înflorit ca livezile în luna  lui mai

Și cât va mai dura acest pământ

Cu păduri cu izvoare cu dealuri cu vii

Cu holde și livezi maiestuoase

Vă vor cânta și vă vor mulțumi

Mare păcat că oamenii politici

În loc să ducă jertfa voastră mai departe

Au lăsat Țara să fie ciopârțită

Punându-și mai presus de țară poftele lor deșarte

Dar mare este Dumnezeul nostru

Sunând din trâmbițe ne va chema la înălțare

Și ne va da puteri să ne-ncordăm

Și vom reface iarăși România Mare

Glorie vouă Marilor Eroi

Care-ați clădit din jertfe România Mare

În fața voastră ne-nchinăm cu toții

Cu dealuri cu păduri cu munți cu mare !

23. 11. 2018

2

STĂ PATRIA

Stă  patria ca pâine în câmpie

Deasupra  ei se-nalță bolta albastră

Și veșnicia este veșnicie

Și țara noastră este tot a noastră

Stă Patria ca stâlpul pe un deal

Vieții  eterne susținându-i rostu

Că încă mai avem un ideal

Și neamul nostru este tot al nostru

Stă patria ca vulturul pe munte

Ochiu-i străluce-n lume ca un soare

Mai suntem iată dacă tot mai suntem

Dacă iubirea aceea ne mai doare !

1970

3

MIHAI VITEAZUL

Atâtea steaguri pe coline

În vântul lumii bubuind

Pe culmea dealului cum vine

Domnul Mihai cel fără Chip

Iată-l cum intră-n bătălie

Asemeni unei togi pe-o poartă

Lumea miroase a veşnicie

Parc-ar începe înc-odată

Când ceţurile se lumină

Şi-n vecii lumii am învins

El o apucă trist pe dealuri

Împovărat şi parcă nins !

4

SÃ CÃDEM ÎN GENUNCHI TOŢI ROMÂNII

  

Să cădem în genunchi toţi românii

Să ne rugăm pentru Basarabia şi Bucovina

Pentru pământurile româneşti înstrăinate

Sfinte prelungiri ale inimilor noastre!

Să stăm în genunchi toţi românii

Să ne rugăm pentru fraţii noştri

Plecaţi în bejenie pe faţa pământului

Să stăm în genunchi toţi românii

Să stăm în genunchi toţi românii

Să ne rugăm pentru defectele şi speranţele noastre

Pentru neamul întreg ce o FIINŢĂ fie-şi

Să stăm în genunchi toţi românii !

5

TOŢI  ŞI-AU BÃTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!

Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!

Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,

Nu e vecin să nu fi rupt din tine

Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,

N-a fost anotimp să nu te trăsnească

Trădarea şi iubirea de iască

Nici n-apucaseşi bine să te fi născut

Şi-i erai Europei scut,

Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,

Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi vii în fire,

Şi când îţi era lumea mai dragă, şi mai bine,

Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!

Vai de capul tău a fost din început,

Mai bine nu te-ai fi născut!

Asia şi-a trimis scursorile sale

Să se odihnească în tine, ca-ntr-o vale

Pe de o parte te lăudau toţi,

Pe de alta, te jefuiau, ca nişte hoţi,

Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,

Pe limba ta, a românească,

Şi când le-o fi lumea mai dragă

Să le dea otravă şi podagră!

Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost de-ajuns,

Te-ai răstignit tu singură, Iisus!

De fiecare dată când îţi dă Dumnezeu câte-o minte bună,

Ai pizmuit-o, şi-ai  înjunghiat-o pe lună,

Nici un neam nu şi-a asasinat geniile sale,

Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!

Poate şi de aceea Domnul te-a blestemat,

Să mergi ca racul, prin timp, împiedicat!

Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!

Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,

Ci măcar acum, în ceasul din urmă,

Să nu rămâi de turmă,

Să te pierzi, să dispari din Istorie, fără rost,

Ca şi cum n-ai fi fost!

Fă-ţi din trudă şi din geniu, căpătâi,

Să ajungi naţia Dintâi!

Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,

Ai, Doamne, milă de neamul meu!

6

IMNUL  TINERILOR CARE S-AU JERTFIT  PENTRU  ŢARĂ  !

La baza veacului acesta,

Asemeni unui  Dom urcând,

Nu vedeţi oasele acelor tineri,

Ca nişte furci pe dealul ţării sfânt !

Şi cum se duc asemeni unor coruri,

Printr-o ninsoare mare aiurând,

Şi cum lumină ei ninsoarea aceea,

Ca o amiază a lumii mai curând !

Şi cum cântarea lor cuprinde lumea,

Şi munţii ei înalţi ca un veşmânt,

Şi nu mai ştim de nu-i o nebunie,

Ori sărbătoarea lumii pe pământ !

Şi patriile cum se-nseninează,

De acele oase galbene pe rând,

Ale părinţilor care se duc spre moarte,

Într-o cântare veşnic delirând !

7

VINO  BASARABIE  ACASÃ !

Vino Basarabie acasă

Stau Munţii Carpaţi în rugăciune 

Cu plămânii arşi de-atâta dor

Murmurându-te-nlăuntrul lor pe Tine

Vino Basarabie acasă

N-auzi codrii cum adânc vuiesc

Tot chemându-Te pe Tine jalnic

Înspre înlăuntrul românesc

Vino Basarabie acasă

Nu mai pot colinele de aşteptare

Stând de mii de ani ca nişte berze

Cu privirea aţintită-n zare

Vino Basarabie acasă

Tot pământul românesc Te cheamă

Toate pietrele din vaduri hohotesc

Basarabie, spunându-ţi mamă !

8

ŞI NE IA PREABUNULE  LA SÂN !

Şi-n oceanul lacrimilor noastre

Adunate de la început

Tu ne spală Doamne plin de grijă

Ca pe pruncul Tău acum născut

Şi ne fă Preabunule curaţi

Cum este paharul pe colină

Parc-ar fi un munte de cristal

Numai încântare şi lumină

Şi ne ia Preabunule la sân

Cum ai lua un pui de ciocârlie

Şi ne fă din Neamul Tău Pierdut

Neamul Tău Ales pentru vecie !

Doamne, care ne-ai făcut pe lume, Doamne

Ştim că suntem neamul păcătos

Tu ridică-ne în palma Ta, Iubite,

Ca pe fiul Tău cel sfânt, Hristos

9

ROMÂNIE, ŢARĂ SCHILODITĂ !

Când ţi-au luat Basarabia şi Bucovina, ţara mea

Ţi s-au tăiat mâinile-amândouă întinse către soare

Şi de atunci tu ai fost o ţară Ciungă, ţara mea,

O Rană despicată în două

Una din Răni plecată în deportare !

Când românii din Basarabia şi Bucovina

Erau duşi în inima Siberiei

Bucăţi din inima Ta, Românie,

Îngheţau în pustietatea nesfârşită a Siberiei

Privind cu ochii holbaţi Carul Mare pe cer

Gândindu-se îngroziţi la vremea când va coborî

Să-i ia şi să-i ducă acasă !

Când românii din Basarabia şi Bucovina

Ajungeau în inima Siberiei

Dinţii le clănţăneau în gură atât de tare

Că în Cancelariile  lumii Şefii de State

Își puneau vată în urechi.

În timpul acesta în ţară activiştii de partid

Strigau : Trăiască Marea Uniune Sovietică

şi poporul sovietic eliberator !

Ajunşi în Siberia, Românii

Îşi făceau bordeie din lacrimi

Acoperindu-le cu sentimentele lor de milă sfâşietoare

Apoi îi scoteau din inimă unde îi ţinuseră înveliţi

Pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul

Îşi făceau rugăciunea şi se închinau

Se aşezau cu toţii la masă

Bătrâni şi copii

Domnul să ne binecuvânteze spunea cel mai bătrân dintre ei

Doamne ajută, spunea şi Mihai Viteazul închinându-se

Cu lacrimile scurgându-i-se-n barbă

Vai de capul neamului ista

Ofta întunecat Ştefan cel Mare!

Şi pe când fraţii noştri mureau în troienele Siberiei

Noi în ţară făceam colectivizarea

Îi băgam în puşcării pe intelectuali

Şi pe gospodarii satelor

Şi-n timp ce clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea

Îi mulţumea poporului frate sovietic

Morţii  neamului nostru

Se întorceau în mormânt cu faţa în jos de ruşine !

Basarabie, Basarabie!

Cât tu eşti ruptă din trupul străvechi al Daciei Mume

Nimic nu este de capul neamului ăsta în istorie

Mai ticălos şi mai nenorocit

Este de o mie de ori

Decât Călăii care şi-au bătut joc de El, Basarabie,

Căci atunci când fraţii noştri erau deportaţi în îndepărtata Siberie

Noi singuri ne deportam pe drumul invers

Al nesfârşitei şi ticăloasei Siberii din noi.

Basarabie, Basarabie, Basarabie!

Vai de capul nostru

Basarabie,

O Ţară Mutilată, asta suntem,

Fără Provinciile rupte din trupul Mamei Dacii,

Basarabie!

10

ISTORIA NOASTRĂ

Ţară frumoasă, fără asemănare,

Pe cât de naltă-ţi este strălucirea,

Pe-atât de urgisită ţi-a fost soarta,

Cum steaua strălucind cheamă orbirea !

Potop după potop izbiră-n tine,

Că trebuia în scrum să te prefaci,

Albite-n soare dealurile să lucească,

De oasele ţăranilor săraci !

Şi-n loc nenorocirile să te doboare,

Tu te hrăneşti cu ele, senină şi-mpăcată,

Unii se aşteaptă să dispari din lume,

Însă tu creşti adâncă şi înaltă !

Ţară frumoasă, fără asemănare,

Pe cât de-naltă-ţi este strălucirea,

Pe atât de urgisită-ţi este soarta,

Cum steaua strălucind cheamă orbirea !

11

ŢARA  ROMÂNEASCĂ

Parcă ar fi un trup în temelie

Pe piept ţinând Moldova şi Ardealul

Stejar fiind pe culme le e dealul

Ce le susţine-n cer ca pe-o făclie

Şi trupul ce se pune scut în faţă

Purtând pe cap cununa unor munţi

Talpa crăpată adânc a celor mulţi

Mergând pe mări în timp ce lumea-ngheaţă

Matcă-a Ardealului şi a Moldovei

Unindu-le sub boltă într-un Tot

De-atâta univers eu nu mai pot

Cât eu fii-voi veşnic Tu cânta-vei !

12

MOLDOVA !

Mai mult mireasmă şi mai mult cântare

Zăvoaie antice şi răcoroase

Pe lume a Moldovă cum miroase

Rămâi o clipă ca trăsnit pe zare

Cum este sufletul adânc în trup

Atâta pace şi atâta milă

Ca barza în apus pe o colină

Parcă din bolta neamului mă rup

Plutirii noastre ea îi este mare

Şi stâlp crescând din Ţara Românească

Ea steag în vânturi este să plutească

Ideea bucuriei când te doare !

13

ARDEALUL

Cum este temelia la o casă

Cum e substanţa pietrei într-un munte

Cum este osul frunţii pentru frunte

Când jalea şi durerea te apasă

Priviţi Ardealul mândru pe coline

O flacără olimpică el pare

Tulpina unui arbore pe zare

El care e sub cer o rădăcină

Înfipt adânc în vânturi ca tăria

Într-o istorie ce ne consumă

El e aracul bine-nfipt în humă

Iar Ţara Românească-i este via !

14

NU  MAI  SUNT  FIINŢĂ !

E o lumină aici pe munte,

Curge ca fluviile anume,

Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,

De a fi patrie în lume !

De-a fi lumină într-un veac,

Asemeni erei pe pământ,

Materie ce clipoceşte,

Suflet în vânturi fluturând !

Un fel de vis, de imn ţipând,

De muzică sfâşietoare,

Aer şi cosmos înflorind,

În nebunia de-a fi  floare !

E o lumină aici pe munte,

Curge ca fluviile anume,

Nu mai sunt fiinţă sunt un fel,

De a fi patrie în  lume !

15

CONDUCĂTORILOR  CARE  ÎŞI  BAT  JOC  DE NEAMUL

LOR

Canalia, canalia şireată !

Să-i plescăie viermii în cap

Să moară de lepră şi hap,

Potaia turbată !

Să n-aibă o clipa de tihnă

Plămânii să-i fluture-n vânt

S-ajung-un lepros amărât,

Liftă haină !

Să fie spurcat de o ţară !

Dihor împuţit, blestemat

Excrement, mocirlă, scuipat,

Luate-ar dracu de fiară !

16

O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ !

O , ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă !

O, ţara mea, jelanie adâncă !

Mai strălucind o clipă în neant

Răsună vast tărâmul celălalt,

Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă !

Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă

E-o tragedie să te naşti valoare

Totul în tine, ţara mea , mă doare,

Mai bine-aş fi trăit în altă eră !

Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!

Ferice fie hoţii astei naţii

Se-ntreacă în urale şi ovaţii,

Poet nefericit, popor nătâng !

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un  ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă !

17

RANĂ SUNTEM

Doamne, am strigat şi am urlat

Rană suntem, Doamne, sub Vecie

Până şi lumina care curge

E cuţit ce intră-n carne vie

Şi  Ardealul, Doamne, e o Rană

Îmbrăţişat cu Rana despicată-n două

Care e Moldova, ochiul nostru scos

Şi întins ca dar de frică vouă

Rană e Valahia cea mută

Marea e o Rană de cristal

Susţinând Ardealul şi Moldova

Sus în vânturi ca un piedestal

Nesfârşită Rană ne este trecutul

Viitorul-o câmpie Rană

Rană este Dumnezeul nostru

Care ne e Tată şi ne este Mamă

Răni sunt ochii noştri-nscorburaţi

Dunărea şi Oltul duc puroi la vale

Limba şi Cuvântul meu sunt Răni

Povestindu-i Rănii dumitale.

Doamne, am strigat şi am urlat

Rană suntem, Doamne, sub Vecie

Până şi Lumina care curge

E cuţit ce intră-n carne vie !

18

IMN DE PATRIE

Marianei

Ca iarba să crească imnurile mele

Pe câmpiile verzi ale patriei

Soarele să încălzească pământul jilav

Vai , eu de iubirea de patrie voi muri !

Aici altarele de lumină înfloresc

Peste grădini buzele noastre

Murmură imnul patriei, vai

Şi corul fecioarelor susţine cerul !

Sufletul înflorit prin văzduh

În patria curată coboară

O lumină mare se face în văzduh

Vai, eu de iubirea de patrie voi muri !

19

I-AUZI, BASARABIE, IUBITO !

I-auzi, Basarabie, iubito

I-auzi sora mea cu ochi de ceaţă

Cum se surpă temelia Lumii

Şi izvoarele-n Imperiu-ngheaţă

I-auzi, Basarabie, iubito

Mama mea cu trupul tot o rană

Cum se-nvârte Burebista-n somn

Şi cum morţii Daciei Te cheamă

N-auzi Tu, Iubita mea cea plânsă

Sora mea şi Mama mea de dor

Marginile Lumii cum se surpă

Şi-n Imperiu toţi călăii mor

I-auzi, Basarabie, iubito

Codrii Tăi şi Munţii de Secară

Cum alunecă-n adâncul lor

Şi  pornesc cu Toate înspre ţară !

20

BASARABIE, BASARABIE, STRIG !

Basarabie, Basarabie, strig!

Şi chem pe lume cu mâinile-ntinse

Se aud căzând păsări însângerate

Pe inimile noastre ca nişte

Adâncuri de oceane roşii şi ninse!

Basarabie, Basarabie, Basarabie!

Rană a mea şi-a neamului meu

Bâjbâind şi chemând disperat

Ca un orb printr-o noapte universală

Te voi căuta în istoria lumii mereu!

Basarabie, Basarabie, urlu !

Prăbuşească-se cerul şi Munţii Carpaţi

Scufundă-se lumea aceasta

Dacă noi vom mai trăi acum şi în veci

Rupţi în două, gemând despicaţi !

21

FII , ŢARA MEA    !

Fii ţara mea cuminte şi adâncă

Vin epoce ca nişte mari furtuni

Începe din străfunduri să te-aduni

N-auzi tu viermii lumii cum mănâncă !

Şi fii în zarea lumii temerară

N-au viitor în timp cei ce sunt  laşi

O, ţara mea, mă rog să nu te laşi

Auzi cum urlă vremile pe-afară !

Tu fii  mereu senină şi-mpăcată

Şi treci prin vremi ca plugul prin ocean

Fii mai puternică din an în an

Mai mândră, mai frumoasă, mai bogată !

22

NUMELE TĂU, BASARABIE !

Doamne, înalţ mâinile-n sus şi urlu !

Adună-ne iar în veci la un loc

Toarnă lacrimile Tale peste noi

Şi cu mâna tremurând dă-ne foc!

Sufletul-mi flutură tras în ţeapa

Urletului meu strălucind ca o sabie

Din adânc urcă plânsu-mi nesfârşit ca o ceaţă

Strigând numele Tău, Basarabie !

Copiii dacilor nenăscuţi

Stând în vârful Timpului ca-ntr-o gabie

Întind mâinile către Tine şi plâng

Strigând numele Tău, Basarabie !

Doamne, cad în genunchi şi urlu !

Fă-mă cer cu gura în jos ca o albie

Să cuprind în pântecele meu Ardealul

Dimpreună cu Tine, Basarabie

23

UNDE  TE DUCI,  BASARABIE !

Unde Te duci, Basarabie

Ţară de dor şi de jale

Turmele Tale în Lumea ailaltă

Alunecă triste la vale

Unde Te duci, Basarabie

Pe colinele Lumii de var

Fără Tine istoria noastră

Pământul şi cerul sunt în zadar

Unde Te duci, Basarabie

Femeie cuminte şi bună

Arde pământul pe margini

Văzduhul miroase a lună

Basarabie, Basarabie, Basarabie !

Stâlp de crin răsărind amarnic din hău

N-auzi tu pietrele pe coline

Strigând jalnic numele Tău !

24

MORŢII  BASARABIEI  SE-NTORC  ACASĂ !

E atâta linişte în ţara asta

Că le crapă dinţii Munţilor Carpaţi

Morţii Basarabiei vin pe sub Prut

Palizi şi subţiri şi-ncolonaţi

Vin coloanele de morţi albastre

Din Siberiile nesfârşit-înalte

Prutul este Arcul de Triumf

Pe sub care trec îngândurate

Doamnee, ce de morţi se scurg încoace !

Către începutul trist de ţară

Se grăbesc în liniştea de gheaţă

Să ajungă acasă şi să moară

Parcă-i o ninsoare nesfârşită

Ning Siberiile-n noi cu fraţi

În curând or să ne potopescă

Şi-or s-acopere Munţii Carpaţi

I-am vândut şi i-am trimis la moarte

În Siberia întunecoasă

Şi-acum, iată, blânzi şi în tăcere

Ei se-ntorc sfios să moară-acasă

E atâta linişte în ţara asta

Că le crapă dinţii Munţilor Carpaţi

Morţii Basarabiei vin pe sub Prut

Palizi şi subţiri şi-ncolonaţi.

25

ÎNCĂ UN IMN

Când vremea-i antică în câmpiile vieţii

imnuire e lumea aceasta întreagă

de pe muntele păcii în patemi ţi-înalţ

încă un imn ţie ţara mea dragă.

Încotro patria mea pură se duce

pe-a lumii câmpie pe marea ei albă

naşterea mea în poenele-i fie

încă un imn ţie ţara mea dragă.

Când vremea cea albă din veci se coboară

Şi steaua cea naltă pe boltă aleargă

Cuvântul meu ultim pe buze-mi va fi

Încă un imn ţie ţara mea dragă.

Şi toate vor fi cum fi-va să fie

în ceasul când toate încep să se-aleagă

inima mea în lumină va fi

încă un imn şie ţara mea dragă.

Dar stele pe boltă se-nalţă albind

Luminând lumea şi valea ei largă

Din văile lumii eu îţi înalţ

Încă un imn ţie ţara mea dragă !