Mere pădurețe 25

Mere pădurețe 25

Uneori, de ce n-aş debita prostii, mai ales, că-mi doresc: Daria, să-mi nască un nepot şi nu mă deranja, că era conceput de Gică, Crăciun Gheorghe, cu una rece şi alta caldă, el mințând că are nevastă, zicând că i-o murit, deşi-i trăia, dar vroia cu orice chip s-o aibă-n brațe, că cismarul n-are cisme, zidarul n-are, dar el zicea, că are trei case, dar nu mai spunea toți copiii care-i are,ca performanța în profesie... Ceva se vedea ca la un sportiv, o vedetă: disciplinată şi ordonată, eficace şi cu tragere de inimă şi Gică în aprecierile lui avea calitățile lui, el era amator să aibă sub el o femeie, care să se muleze o luptătoare cum trebuie activând, să facă mişcări ce-l trzea din zombii la realitatea sentimantală de parcă ar fi fost cu botoşeanca lui în pat neconsiderând-o pe Daria o străină, deşi, c-ar fi lângă el Daria era doar un vis, dar în plină formă, cu căldură se îngrijora de sănătatea lui şi astfel era altfel lângă familia lui pe dormeo desfătându-se şi hârjonindu-se esențial național incredibil, că era abil cu talent, având simțurile în forță şi dezlănțuite, în clocot, că sentimentul bărbătesc îl motiva pe Gică şi Daria după el era o minunată, o scumpă, că ceva era în regulă la el, ceva-l motiva fiind fericit lângă Daria care avea stilul ei aparte de viață, trăind o romanță cu parfum, că ei îi părea bine de el şi, deşi ştia, că nu va fi pentru totdeauna al ei, nimic putându-se compara cu prima dragoste (la care era proba de foc, pentru ea Gică a fost un zeu, dar el are soție, gândească-se intrusul, maistru, patronul, din Cristeşti, Botoşani, care Don Juan se dă în spectacol cu cine-i pică asului de pică, dar cugetând la îdatoriile lui, înseamnă a ținti către calitatea: rază de soare, calitatea, cea de a fi om surpriză, ca om cu o viață mai bună lângă cea pe care Dumnezeu i-a rânduit-o la Cristeşti, deşi tot zicea în povestea lui, că el din Transivania nu se mai reântoarce la Cristeşti, Botoşani, zicea pentru a o cuprinde în pânza lui pe Dari de mare cuceritor de femei până într-o zi, vrând ca pe Daria s-o lase fără replică, chiar dacă-i face rău. Daria e un as în mâneca lui Gică.

     -  Asul de ‘pica’!

     - Ce chestie să nu te adaptezi, să nu adaptezi viteza rutieră la condițiile meteo, deşi ştiu dificultățile, ca o vâlvătaie de incendiu violent care n-are nici ograție intensifică durerea morală, că-s un pericol şi pentru bovinele, care se nimeriseră în foc continui şi-n zăpadă, în care se nimeriseră în omăt de peste 2 metri cu ora exactă, că nenorocirea impactului şi avalanşa alunecase în drum făcând victime din cauza condițiilor care nu-s decente şi infecțiile de gripă urlă ca lupul neținând cont de omenie, fără a fi de pomină, că românii au talent exuberante, palpitante, incredibile, dar adevărate în croiala social-umană la modă în magia aromei şi a culorilor de nelinişte, odă, sursă de inspirație în broderii bogate, care face ravagii fără a cere scuze pentru neglijență, dar lipsesc cu desăvârşire, în oarele academice înghețate, ore de diriginție, că n-ai cu ce te spăla pe mâni asemeni lui Pilat din Pont, care a pariat ştiind de problemele aiesta şi, dacă curățenia lasă de dorit şi viruşii te-njunghie cu tusă şi sughiț, strănut, de gripă, c-a trecut spiritul Crăciunului ignorându-se chiar asta e părerea mea, depăşindu-se calendarul ortodox cu ce nu-i desăvârşire, risipa şi îngropare de talanți şi moartea întâlnită pe drumurile publice naționale fiind la ordinea zilei eşecul, că nu ni s-a schimbat viața şi-i o curată nebunie, aventură de Giocondă măritată, că viața te mărită, în meciul Mis, genunchiul ți se face praf, rupându-ți-se şi gâtul, o distrugere zilnică în scena urâtâ, că-i nonşalant riscul social-uman, deşi accesul prin pădure e interzis cu ateveul, dar cine respectă răvăşind şi albia râului, că-i o agresare a regulilor şi a principiilor unei etice liturghie pentru pace, dar de tot ce-i bine intruşii sunt uluitori sunt străini pentru'că n-au respect de nimic, deşi se sacrifică talentul, bunătatea, frumusețea umană, o speranță la şansa de viață, o chimie, biochimie a dreptului de a fi în nexplicația existenței, că-n tot e o punte de rai către binele etern a păcii şi a armoniei eterne, că e un supra "eu trebuie să trăiesc şi să văd ce înaintaşi mei n-au văzut, că n-au trăit, ci rar peste 100 de ani, chiar dacă au îmbrăcat în curiozitatea lor universal de toate oricât de năuc, uluit, ai rămas, viața cu tot greul dragostei merge mai departe să ne schimbe fizic alchimia de pe Arca Salvatorului. Ben uneori s-ar părea a fi sumar, lapidar, heroglific, o moimă-maimuță, cum îi zicea bunicul darvinismului său, credința lui nefiind nici marxim-leninistă, ci dreaptă şi cinstită, învățată, principială de la tătâne-su Ion Rătundeanu-Ferghete învățător în Sâmpetru şi Baica după revoluția de la 1821, după ce Poenaru născocise, inventase, stiloul, unealtă de scris şi chiar şi Maştei, acel Pop, care înecase întru izvor pe o fecioriță care-l îngânase, ciufulise, cum obişnuit se întâmpla în mediul satului în ceața neştiinței de carte, nemeşii, grofii, neadmițând ştiința de carte clăcaşilor robiți, subjugați, ca atare acel Pop Matei despre care se spune, c-ar fi trăit 148 ani pe la Osoiu, Cluj. (Pe mama o aflu schițată, portretizată scurt pe doi fără logică, deşi ce poate fi mai drag pe lume ca o mamă, despre Dragomir vezi, Doamne, tot scriind şi încă parese neterminând, că în cele aproximativ 100 de caiete de însemnări ale mele, câte n-am scris ortodox sau mai puțin ortodox, cu pricepere, cu ştiința exprimării sau lapidar, chiar, c-am scris despre ambii părinți ai mei şi nu doar despre ei, unele însemnări părându-mi-se incoerente, deşi-n toate e clocotul pueril, precar ori neaoş, al vieții, că-n tot e un tâlc, a ascensiunii mele intelectuale, munca, chinul meu de a mă exprima celebru, de pomină, ca atare mama era în unele aspecte fără o educație: nu prea gospodină, în mare dezordine, şi cu mama mortă, orfană, deci cine s-o fi educat înt-ale gospodăriei ? iară până să o învețe bunica, se trezi în pădure pe la Leghia şi apoi în bloc la Aghireş-Fabrici (aşa, că eu însumi ce să ştiu despre ea, că:

Eu sunt mic, nu ştiu nimic

(pe vremea dărilor:) tata-n pod beleşte o oaie

şi mama la fântână spală o lână

(o oaie mai bătrână înainte de a se muta fugind de colectivizare, n-a avut Dragomir, în târg la Hida cui o vinde şi ce să facă cu ea pe la Leghia sau în Fabrici la bloc? capra ducând-o cu noi, iar în Aghireş-Fabrici, "Gara-Mare" vânzând-o unuia Hetea, care sta, locuia, lângă verii Miron: "Sever"-Augustin, Pavel şi Ioan, pruncii lui Aurel şi Măria, tot sâmpetreni la origine. De câte ori să-ți spun, Ben Todică, filozofând cu:

Anțe-Panțe sufere de mațe,

că un doctor în butoi

scoate un cuțitoi

şi taie burticica

şi scoate apedicica,

că Letu,Dumitru bolundu, trage cu tunu

şi puşcă la rațe

şi mâncă la mațe,

deci, Darie-Darie de câte ori să-ți spui să nu te uiți după polojeniile, prostiile mele şi să-ți vezi de-ale tale treburi: stele mari şi mânânțele, cu luna găzdă mare între ele, sfântu Soare şi cu soru-sa mai mare fiind să păşuneze oile-miorele, că năvălesc la năzdrăvănele turcii, bre, la ele?! Un colț de şorț, cu gesturi bătrâneşti, de mamă bătrână cu şorțu de lână, îşi şterge mâinile soponite, dezinfectate cu apă, trecându-l şi peste fața transpirată şi asta înainte de a se pune de ojină lăsând ruda plugului din mână, Dragomir ținând coarnele plugului ce scotea brazdă reavănă pe dos dealul de unde se vedea Fundătura care da la Râtul lui Călcâi mai jos de cetatea de bârne şi pământ, cetate în care Gelu avea armată de supraveghere, cătanele, pazând acestă părte de hotar a voevodatului transilvan Solnoc-Dăbâca-Someş, până pe la 1700, urmând ca cina s-o cineze cei doi: Dragomir şi Veronica, s-o molfăie tineresc, dar obosiți de muncă, acasă, Veronica şi Dragomir fiind după 23 august: țărani liberi bravi şi harnici până ce fugiseră de colectiv, de bolşevizare forțată stalinistă.

Din ouala cu păzâtura ce şi-o mai lăsaseră din prânz îmbucau amândoi cu lingură de lemn muşcând din mălai, o pâine frământată din făină de mălai căruia înainte de frământat doar i se arătase făina de grâu, care nu s-a prea găsit până prin 1960, dându-se cotă la stat, deşi România era cel mai mare grânar a lumii, dar românii plăteau ruşilor despăgubiri de război, până nu Gheorghiu Dej, ci hulitul Ceauşescu a pus picioru-n prag şi a zis: omenos şi serios:

-"V-am plătit destul, tovarăşi." Doar astfel am scăpat de calvar şi dacă nu ni s-a mai rentors tezaurul încă dat Rusiei doar să ni-l păzească, orice am zis noi fiind doar apă de ploaie, vorbele noastre nefiind luate în seamă, neținându-se cont de ele.

-"Nu-te-ajungă răul, ci iubirea, fulgere din ochii iubiți, Darie !", zise cu stilul lui de vulpoi Gică.

Dragomir îmi spuse, c-atunci, când  fortuit de împrejurări, pe nepusă masă, fiind dus în acelaşi convoi a concentraților cu tată-su, în alt capăt a trenului, până la Huedin mărşăluind, că era recrutat la muncă doar pentru'că la 16 ani a lui Dragomir arăta bine, uriaş, ca un bărbat bine articulat, dezvoltat, musculos ca un atlet antrenat pentru lupte greco-romane, călit de muncă, şi, când descărcaseră tărâțe sau ale ceriale din vagoanele de marfă, îşi umpleau buzunarele cu de aiestea pentru a-şi îmbunătății tainul, rația, neândestulătoare, doar ca să nu moară, dar viața te mai şcolează, îți dă experență, te învață să rezişti, ți-arată cum poți să continui drumul fără scăderi, căderi, îngenuncheri, înainte, reamintindu-ți coşbucian, că viața e o luptă, deci te luptă cu dragoste şi dor, mergi înainte... tot înainte, numai înainte şi nu te împedica nici măcar în umbra ta, că şcoala nu se face băgând lingura-n oală, ci mergând mereu şi mereu, la şcoală elev-şoim al patriei limba română. Eşti ca un răsărit de soare şi de binecuvântare. Noi suntem şi de ce n-am fi: realişti şi corecți? aiesta fiind norocul, lozul în plic a nostru câştigător mai ales amintindu-ne pe unde am mai copilărit ca Nică Creangă fără bicicletă, scuter, cum nici n-am avut la start, ca să fim calificați, ca Simona Halep, care oricum străluceşte păstrându-ni-se în energie, frumoasă, în formă şi optimistă urcată pe podium, deşi alții cred altceva în atitudinea lor, deşi voința lui Halep e ce nu te aştepți, că altceva ne grăieşte simțurilor, ea fiind o excepție şi o excelență făcând pe seneori să viseze un frumos bolnav de imaginație, spectacolul fiind năucitor ca moartea care ne pândeşte tot mai de aproape, deşi toate-s frumoase pe la noi punându-ne în valoare cu bătaie lungă având potențial cu toată nemulțumirea, că există în esența de miez de pâine cu senzația că ne aparține şi mâine, deşi unii ne fac atmosferă închisă (de ce ne lăsăm înegurați, tulburați, de criza, inflația, care ne fură din punctual, din naturalul energiei cu drept de a fi: scumpi la tărâțe şi strângând din dinți ieftini la făină? Pavel are un câmp vizual, un convențional făcând ceea ce e bine fără a fi vag). -"Amu se duce şi Măria Pop "Popeasca" c-o făcut contra femeii lui Ionuț, fecioru-su (îi vorba de noru-sa din Poiana - Blenchi, neplăcându-i de ea, iar acuma fecioru-su incredibil a dat slujbe şi s-au vărsat, întors, asupra ei şi ea Popeasca a căzut în vergea şi bolnavă e rău şi oamenii cobesc, vorbesc necioplit despre ea, care nu s-a gândit scoasă din minți ce face adversar, nefast şi pasul n-a fost un pas bun.", zice naivă, credulă Mariana" Mandronița"-"Bimbirița" nevasta lui Naşu, Mânzu, Curpen (Mânzat Ioan), care lucră la Construcții, pe Şantier. Dar imposibil o tot sâcâie pe Mihaela-Ştefania de pomină, că evită s-o sensibilizeze, să-i acrească sufletul derutat şi-n carambol, având ideile ei, deşi unele lucruri la ea sunt inervante sincer întrebându-te bulversat, că s-a "buigățit" de cap, zice, că o umblat cu sticla de soluție de vase, dero, adăugând neclar de n-o fi dus-o la gură şi înghițit, că nu-s însărcinată decât când v-a vrea Dumnezeu, dar, că-s însărcinată doar de probleme nu-s tot timpul neatentă şi mă gândesc, că pot face o gafă, o nefăcută, că ştii cum vine: "fiecare are piticii lui", dar zice explicându-se foarte înteresantă: "o întreb şi eu, aşa pe Mihaela preocupată cu te miri ce şi îngrijită să facă curățenie, cu poftă făcând dezinfecție, ordine, cu o disciplină matură scoțându-şi frumusețea în evidență cu-n zâmbet sănătos, femeiesc:

-"Tu ce faci ?" şi nu-i place să fie distrasă de la ce face şi atunci şi ea luându-te peste picior, în răspăr în toate culorile şi nuanțele cu mai mult ponos decât folos:

-"Mă-ntrebi de-a-mpula şi tu" (n-o scuză pe Daria, drăguță cum e, drăguță şi simpatică:

-"Vorbeam şi eu, că vezi tu, n-am nici eu cu cine vorbi, tata tot timpul scrie şi nu-mi dă atenție, nu mă rabdă să-i zic ceva, să-l întreb ceva şi se dă mare scriind cu robusteță şi nu-i uşor ce face, într-un final enervându-l, el ştiind în special doar să scrie crezând, că aşa se pune în valoare ca talisman uman, diamant autentic neşlefuit, talant îmulțit uluitor, ca un bărbat, care aşa se bucură de viață plină de el însuşi, inedit, original, puternic, că el se ocupă de treaba lui, o lume largă, întreagă, că se bucură fără cuvinte, că: să scrie se bucură foarte tare de dresingul lui, un eveniment social-uman în principiu...") Unii se trag cu Dumnezeu de şireturi (nu i-am greşit cu nimic lui Cocoşu, dar el se uită urât, e un platonic, ca o sângerare gingivală şi parcă şi ficatul i paradit, descoperă Pr. Constantin Necula din Focşani, care nu-i cotă în coarne boului împănat şi împintenat, nepăsându-i că se supără măgărețul aiesta, care croşetează apă minerală, în corabia Mântuirii, că se crede a şti de toate ca bau-bau apoliptic: vorbeşte mult, ca o femeie, leliță (el se îndoieşte de cuiele şi dragostea lui Iisus). Ce fac cu rana, nefericirea, națiunii? Avram Iancu zice să ne străduim pentru a ne face națiunea fericită (deci care-i răcnetul carpaților?). După ce se apleacă şi ațuță, aprinse, focul frecând două lemne deolaltă, îşi îndreaptă şalele oftând necăjit, ca pe vremuri, când ocupația de bază era vânatul ochindu-l pe animalul sălbatic cu piatra aruncată cu îndemânare, cu meşteşug, țintindu-şi şi atingându-şi ținta, prada, unde era mortal, cu o precizie exercițiul dându-i precizie omului-vânător pe hotarele satului şi pescar pe valea Almaşului, mai sus sau mai pe dinjos de unde trecea învățătorul din Sâmpetru (Sfânt Petru cu răchiți), Ioan Rătundeanu-Ferghete, neplângându-se, că mama lui trecând peste baltă i-a scăpat norocul în apă şi tulai, şi vai, norocul meu! mi-au băut boii din tău, că mama când m-o legănat, tare rău m-o blestemat! Dintr-odată îți dai seama cum ai noştri pentru'că-s anoştri de-ai noştri cernuți, în: a fost o vreme, dar nostalgici: nu mai e super sexy, că noi nu mai suntem ce am fost, e convins şi George Călinescu, că noi trecem, nu vremea trece, ne-a convins Cămil Petrescu, filozofic, cugetător şi el perspicace, că ce-i place la Dumnezeu, omului, de ce nu i-ar plăcea fără scădere? dar nu cu: nu cerceta, că a fi convins e altceva, de ce-ai da cu bățu-n baltă? (Dacă omul e curios, e şi curajos, uneori intrus, în opinia publică oportună, că se bagă unde nu-i fierbe oala, că-şi zice individul: "eu trebuie să fentez, că altfel cum aş dovedi, că-s sănătos, că-mi port capul pe umeri, că-mi plac femeile cu forme, genul opus, cu-n rost, că am un rost, că femeile-s nu să stea în cui, pe tocuri cui, un brexit pe muchie de cuțit, având şi altceva de făcut: să nască din ființa lor, deşi la urma-urmelor: eu cu ce mă mândresc, ca Mihai Beniuc, un Chivără Roşie, în esență şi excelență, ca Dejliu, Lazăr de la Ruşca într-o lecție de viață? un sper Savuică îndrăgostită, cu bani puțini şi făcând lucru bun? el Dragomir cântându-i lui Veronica:

-"Ileană, Ilenuță mea, c-am să te fac mireasa mea..." (i se cântă şi lui Daria, dar eu sunt neâncrezător, ca Stan-Pățitul, c-aş vrea pe bune s-o văd la o nuntă aleasă, cu-n ales al inimii lângă ea, viața ei să fie, cum nu mai fu, mai frumoasă, c-aşa i s-ar cuveni, ca lui mamă-sa, Vica, Ilenuța mea! Noi cu oamenii, ca oameni, avem legătură, acelaşi tipar, talanții să ni-i îmulțim, Ben şi tu, ca om ştii mai bine, ce trebuie şi ce îmi prisoseşte, în nevoia omenească, că-i greu s-ajungi la performanță, la ce să te aştepți într-un nou început trăind în fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima, cum zice înțelept Gandi, ca Decebal care surprinde pe romani şi pe Trăian, un imperial lacom ca un barbar dând năvală să ne fure, să ne acapareze valorile, aurul din munții Daciei Felix, de sub paza Hristosului român Zamolxis vrednic bogat în dreptul de a fi, că noi avem nevoie de veghea lui medicală şi-n vremuri gripale, cu drumuri gripate, virusate de neputință, dar sub provocate de capcane întise de cruda realitate ca o pradă ace, că pe drumul înghețat cu ploaie înghețată, că e un cod portocaliu de vreme cu risc, pericol, comedie umană, derapându-se de la normal la nivel național epidemic, ca să se țină sub control situația cu prognostic grav, cu stare de urgență în atmosfera morală în cei cu destinele țării în mânile lor de Ioan Alexandru Cuza, cel care pedepseşte că se confundă ocaua mică plină ochi cu poşircă îmulțită cu apă, cu trucuri de ocaua mare care ne strică ziua, dându-ne supărare, damblaua, ca proprietarii să se ghiftuie, că se dublează auția în goana "deşrtăciune şi vânt," după avere, în plus amărând şi pe Ioan Roată, în tot fiind un mesaj amar, o imoralitate, o poluare şi stresare a vieții pe reciful, Arcă, din sumbra Antartică stresantă cu corali în splendoarea ei, văduvită de globalizarea casting, că-s probleme cu traficul incredibil şi cu gerul din Rusia cu vânt şi în isula Iberică, ca să ne lovească precipitațiile sub centură cu cod galben, că şi vizibilitatea e scazută, norii fiind grei, lăptoşi, că scad şi hemoglobina "c" din orificiile nazale, dar organismul fiecăruia luptă cu furie contra factoriilor  nocivi, în  neapărată nevoie să nu abandoneze lupta pentru fi apt, antrenați în lupta îndreptată către bine, binele aducându-ne binele, o Mona Lisa-Gicondă după Leonardo Da Vinci, mulțumitor şi pentru specialist mulțumit de afacerea noastră cu bio activ dovedit, că natura taie frunză la câini, freacă menta cu batista cu eficiență țâpată, aruncată, pe țambal, un bonus  a lui fi, ca să nu se cadă în cădere  liberă, ca Stalin din nefericire să pufăie droguri uşoare aşa cum şi-o dorit sub apă convingându-ne, ca Alioşa Putin, cât de dregadantă e campania cu droguri, minciuni, chiar uşoare fiind, că aşa cum îți aşterni, aşa dormi cu Trump ideal sofisticat, în naționalul şi în ciuda vremii cum îți sari, codimentezi, aşa opreşti timpul, mănânci pe nerăsuflate "curat-murdar", că mori în fiecare zi într-un nou început pe lacul lepedelor cu românii dovedit "au talent", vorba lui Ramona şi Mihai, Daria care fără Gică se simte mult mai bine făcând consiliul de familie aşteptând o zi mai frumoasă şi mai bună, că încă se ninge în România şi vântul dă senzația de frig şi tremuri îmbrăcat subțire. Temperatura va creşte în zile următoare, că de la Bobotează ziua tot creşte, ca vulpea să nu mai păşească pe gheață în via cu strugurii acri (incidentul se comentează din cauza ploii înghețate, adevărat polei, aşa cum e de aşteptat, ca la noi în România). Temperatura va creşte în zile următoare, că de la Bobotează ziua tot creşte, ca vulpea să nu mai păşească pe gheață în via cu strugurii acri (incidentul se comentează din cauza ploii înghețate, adevărat polei, aşa cum e de aşteptat, ca la noi în România). Cuvintele-s ca albinele în stupină după zborul de primăvară pentru curățire, acuma foarte tare se înghesuie cu regină cu tot la urdiniş pentru a roii, ca la domnişorul Karoi Kalman venit din Gherla ca meseriaş lemnar "astaluş" în Sâmpetru-Amaşului ca să se găzduiască mai întâi la Viorel şi Nastasia, ca să nu întreacă măsura devenind cetățean, cumpărându-şi casă peste drum de casa bunicului mai din sus de Picii, Birtocean Anica, cum eu devenisem cetățean de pomină în Ciubăncuța, Cluj, pentru a vorbi faptele şi-n locul meu, cum pentru tine şi Ming în Australia cu probleme majoare, cu un Adio cu sens bun, de bine, țării de baştină pe care n-o poți uita. Să fii bun chivernisător a casei tale, cum scrie în Noul Testament, că nu-i permis să risipim talanții îngropându-te pe tine însuți în neştiință, deşi e un benol necesar pe Arcă, dar ce ne domoleşte, cumpănindu-ne, că tot cu mâna goală pleci, că gol vii, gol pleci, chiar dacă munceşti ca o furnică pentru calitatea vieții ceva făcându-ne oameni şi pentru fericirea celorlalți, calibrându-ne în principii de Biblii socio-uman. Ce mai faci trubadurule, tribun al culturii românilor eminescieni de prietutindeni, pe bune, pe unde plimbi ursul? Au careva motive să ne pună bețe-n roate, Ben sau fug de noi cu mâța băgată-n sac, chiar văzându-i ghearele motroşând fuse strâmbe, că se amestecă unde nu le fierbe oala având înteresul lor de a face tumbe şi peteici, că nu le fierbe oala cu ruminele nedescurcându-se cu firele rupte trecute prin spată şi printre ițe de pe sulul dinapoi golindu-se tortul pe sulul dinainte, ca să se poată țese pânza şi să se întindă la soare departe de ce contează narațiunea?

     - Apa trece pietrele raman! Tu inafara de cultura romana nu lauzi pe nime in scrierile tale deci esti dusmanul regimului. Zi mersi ca nu-ti baga ranga intre spite.

     - Ce altceva cum s-o fac, că țaranca polifera şi conserva promovând folclorul şi datina, tradiția, popular venind  la buchet sinfonic românesc a nost omenesc, ca o sinfonie autohtonă regală cu flori care întregeau armoniosul aromat busuiocan aromanitizat codimentat şi preferat, în săptămâna nebunilor, că stângaci scriu: nici o masă fără peşte, melodie preferată încă notând cu detalii despre Vica de pomină, că ea ştii noaptea de coşmar, deşi era şi: cine se teme de apă nu mănâncă, nu trăieşte cu calciu, fosfor, că-n rest e norat, pe şoselile țării, şoşesele cu polei, ploaie înghețată pe traseul cu copaci smuls şi aruncați val-vârtej  de vânt peste maşini, că vântul era tăios, prăpăd pentru maşini, că-i gospodărit prost găsălnița, deşi Vica-i suduie şi îi ia de scurt în stare de alertă, chiar dacă-mi scapă detaliile lui Eugen Barbu, un bărbat bine, incognito cu Principile scris fain, inspirat, cum rar, artistic complet înfățişat negrăbit, extrem de pitoresc, că Marga şi Barbu nu-s încarcerați şi enervați de ce se întâmplă, deşi-s decepționați de noua politică, care-s cu jaf, fără violență, c-aveau curaj de spărgători dovedind prin caietele Principiului, că Eugen Barbu român are artistul lui elevant, original şi nu altceva, domnilor calomniatori, Eugen Barbu, că nu plagiază, ci scrie cu o mândrețe robustă, cu experență spirituală românească, că alții, nu el, ci alții sunt cu musca pe căciulă făcând nedreptate, deşi Eugen Barbu e plin de spiritualitate, ca o pictură de basm, altruistă şi optimist (o să vi să pară o glumă proastă acuzația adusă de Fănuş Neagu,Barbu comunist sau nu, e un tip cumsecade cu supremația talentului, un Ipu artist, prozator militant, "paznic de far," ca Geo Bogza, nu uitați "cartea Oltului", chiar aiasta, nu-i ieşit din minți, că el a devenit insistent, ca român, un maistru în arta scrisului, neemigrant, că nu şi-a denigrat țara, deci de ce-l defăimați pe acest Panait Istrate, că el e acustic, sarcastic, argumentat surprinzător cu un extrem de sensibil, el critică pe cei care-s aroganți şi corupți, trezând contraverse, trezind tinichelele la realitate "incognito" pe intruşii, care acuză pe Mircea Cărtărescu, în ciuda şcolii de la Păltiniş cu întâietate, un luminos, vă zic eu, Pavel, în regulă şi dacă nu vă vine să credeți, că e un antirăzboinic (e ca visul meu, că eu îmi scot pălăria în fața lui, când mi lumea mai dragă, că Dinu Săraru îi pune cu botul pe labe cu "nişte țărani," "dragoste şi revoluție", că autorul e în şuetă cu nevasta şi neamul săi pe sprânceană de care nu se poate lipsi, că-i sunt cunoştințe comune la Cornul Caprei, unde se înfruntase situația, providență cu opțiuni şi o profesiune de credință, de excepție ca la Varujan Vosganian în "cartea şoaptelor". Aieştea îmi bag coborât de pe cruce, îmi bag în trombă, sulița între coaste, cu intenție, ca lui Iisus, prietene, ca şi cum ar fi ricoşat cu maşina într-o alta,strada fiind cu gheață, polei, alunecoasă.  

     - Prietene Pavel, Felicitări pentru succesele dumitale în ale creației  literare românești. Aprecierile lui Ben in interviul dat la RRI, au baze reale si cu bune perspective de viitor. Oameni de seamă români în arte și științe se găsesc peste tot în lume, semn că acolo în România se află un izvor sănătos, sacru și de iubire dătător, dar cum și din alte țări deseori oamenii de talent și adevăr își căutau libertatea prin lume, pe la străini, iată dragă Pavele că în lume se află mii de români care își iubesc Neamul și Limba, chiar dacă acasă erau nebăgați în seamă, dcacă nu și huiduiți, de cei care se zice că ne reprezintă sau ne-au reprezentat decenii după decenii! Dar, Neamul nu dispare fiindcă este creația lui Dumnezeu, și numai Acesta ne poate hotărâ calea vieții! Doamne ajută! Cu drag și prietenie, Ioan Miclău-Gepianu 2019

     - Tu ai suflet de om, depui efortul asemeni lui Ben, efortul de a mă face cunoscut ca un brend, basm, că voi vă aveți frumusețea şi pitoresc, a României, un loc bogat şi frumos cu lucrueile ce stau cu resursele ei bine, mă puneți în valoare. Mulțumesc. În noi e un mesaj emoțional pozitiv pentru tineri. Dumnezeu fie cu noi!  Inoneb, tu, eşti la înălțime, nobil, util, c-ai talent aparte, special: național, că sari peste cal din banal, în cotidian, punându-ți hormonii să iasă distinct, superstar, menținându-te victorios pe podium, că-i o voință, deci pe linia de sosire, că nu-i ca la iepure o întâmplare, că eşti un brend inteligent bucurându-te în plină formă de viață pe Arcă, că eşti performat, ca mare conştiință națională pe vertical (ce observ? Toată lumea te prețuieşte şi iubeşte). România are nişte valori autentice.

     - Ce mai faci trubadurule, tribun al culturii românilor eminescieni de prietutindeni, pe bune, pe unde plimbi ursul?

- ma simt tot asa buimac

si buimaceala a devenit normalitate,

acum sunt normal buimac

     - Văd că te păstrezi în bemolul vieții şi, că nu socoteşti rău matematica plină de gafele celorlalți. Pe dracu-l bagi în casă cu cetereaşi, cu acel trio de pomină, când pe ulița satului urci din grădina Edenului pe Golgota băgându-ți pe mirtu-n casă, că şi Duliş, Jeler Simion, vecin la Grădina Ursului de Subrătundu, vecin cu Ioan Rătundeanu-Ferghete, cu diacul Zdroba şi cu fătu Viorel, bunicu, vecin până a nu se muta în mijlocul satului, în casa cumpărată de la jidanul Marcu, cumpărată de frate-su George Ferghete, fiul învățătorului Rătundeanu, George din motive personale, emigrat în America, ca să-şi adune bani pentru o casă, ca-n locul casei vechi răzămată-n bârne pentru care plantase pângă părău plopi şi adunase nişte lemne  pe care le puse lângă gardul vecinului Jeler, un fel de "Urcan bătrânu'', mucalit de fel, despre care vecinu-su de poveste, Dulişu o zis cu părere de rău:

-"Nepoate ,acoale au să putrezească" şi ca să se împlinească prorocia îşi luă boceluța şi toiagul pribegiei şi nu se opri până dincolo de casa nănaşului, tocmai în USA (SUA) -"tău cu lapte dulce şi țărmure de păsat", unde dacă-ți dă Dumnezo zâle şi noroc, s-ajungi ăla-i ficior brav, care găseşte, auzâtu-m-ai: lingura! (şi din epistolele lui George, citesc, că el n-a găsit-o, deşi a trăit 86 ani, cum avea să trăiască şi Viorel Ferghete, bunicu, fătu din Sâmpetru-Almaşului, tata tatii Dragomir cum ar veni). Duliş, cel care făcuse puşcărie, deşi un altul păcătuise, amărât şi ca vai de lume ieşit din puşcăria comunistă, mă saluta când mă vedea, deşi se vedea, c-ar fi tot de grădiniță, şoim al patriei, că mare a fost batjocora suferită fără vre-o vină, ca Iisus cel şi răstingnit pentru marea lui iubire de pace şi de oameni. Vica deşi era botezată Ludovica (Elisa, după cuscru Cosma Vasile, norar la Ciubăncuța până în 1968, când se desfințează Sfatul Popular şi învățător pe la Ceaca, Valea Lungă şi Valea Hranii), dar cum ea era din altă poveste Vica, deşi o chema Ludovica, dar una la mână, că nu era noră lui Urcan Bătrânu, ca să mai fie prinsă de haităi furând păstăi din lanurile şi cucuruzii celor din Triteni fie din sus  sau fie din jos (de pe Câmpia Transilvaniei,) de către Turda -Ceanu-Mare şi adoua la mână, Ludovica, Vica, nevastă-mea era alui Ana cu sămânță, nemşig, rudenii, la Osoiu şi a lui Iuănaşu Horjului, Mânzat, din Ciubăncuța, deci nu era sub nici o formă nevasta lui Simion, feciorul clifosos a lui Urcan... înmormânat ironic şi cu umor de ilustru scriitor Pavel Dan. Ca om de calitate nu-s acritura de Pasvanti sau Lae Chioru, că-s dintr-un izvor de demnitate a neamului omenesc, românesc, eu însumi avându-mi someşan vericalitate. Pentru aiasta nu mă prostesc în fața lui Vica, nici chiar glumind şi vorbind urât, spurcat, mai ales, că Vica a fost crucea, norocul meu, punând ochii pe mine şi vroind să mă ia de soț, că eu căsătorindu-mă cu ea, eram pe poale, de ginere fără soacră şi socru, aceşti oameni fiind morți pe când o pețisem pe ea lui Pavel Mânzat, lui frate-su de nevastă. În chitesență nu mă port prost, prost crescut şi lipsit de bună-cuvință față de Vicuța, cum îi zicea Tehnicianul veterinar Vereş Ioan, care o luase de nevastă pe verişoară-sa Jenica fata preşedintelui Mânzat Iulian fost contabil la ceape, mai ales, Eugenia era cea mai ieftină femeie, vorba lui Cristian Horvat bărbatul lui Mihaela, dar de ce n-aş spune, că Vica, era şi fără sfatul doamnei din Escu, Pintea Nastasia croitoreasă, era bunăgrijulie, curată şi cu vorbe alese, deci era cum era nu că i-ar fi spus "doamna"să se poarte finuț, cu mănuşi şi frumos, că Vica avea grijă specială, era din fire cu ourtări impecabile purtându-se cu mine ca şi cu-n copil născut de ea, având în firea ei delicatețea şi excelența, chiar şi teama că mă poate pierde fie că plec sau, Doamne fereşte, că pier, mor, dar ea ştia îndatorirea ei şi avea vie recunoştiință față de Dumnezeu,la care se rugase să-i fiu dat în viața ei(la altă scară şi eu, Pavel, eram ca muşchetarii ei patru la număr). Mă cunoscuse Vica şi după intuiția ei nu eram un om de nimic, în ciudă, că mai era nevoie de un Brâncuşi şi Eminescu să mă şlefuiască pentru a deveni perfect ori cubul ciobit de Nichita Stănescu. De ce aş tot repeta că era o țărăncuță, țărăncuță, cu bujori în obrăjori, harnicuță, gospodină, ordonată şi disciplinată şi ştia ce ştia, ce şi cum trebuia, cum s-o facă să mă acomodez cu ea, chiar să mă facă să-i simt lipsa, când eu eram la acțiuni sanitar-veterinare de prevenire a îmbolnăvirii sau de tratament, că omul-om nu-i lipsit de permanentă activitate pentru o stare de bine. ...şi alături de ea şi pruncii, cuconii-muşchetari români a ei mă simțeam minunat magic şi magnific precum pramaticii magnifici, cu-n preplin de viață şi eram mai natural, mai eu, chiar dacă colegul Vancea Augustin mă condamna că luând-o cu trei copiii dintr-o căsnicie anterioară m-am înhămat ca un prost la greu, la o povară dificilă, chiar şi mama, Veronica, o fată a pădurii, zicându-mi că-s un greu copiii adauşi la casa omului (ceva ştiusem şi eu, dar ca Toma apostolul nu-i pipăisem lui Iisus rănile şi pe nesimțite şi pe nevăzute, fără o practică, fără o existență, cu experență acumulată pe propia piele care-şi dă arama pe față; trebuia oare să dau bir cu fugiții, trebuia să fiu laş, deşi se isca întrebarea:

-"Ce vină au copiii ca să crească fără tată?") În prealabil vorbisem cu fate-su Mânzat Pavel, că ce am de gând cu soru-sa Vica şi dezlegasem calul lui Gherghiță de garofiță, de portiță... (aşa ca Cleopatra Stratan) şi trebuia să spun sincer, că erau la mijloc şi cei trei copiii şi nu era o joacă viața în babilonul de pe Arcă (cu Pavel, ca Pavel, alt Pavel, băusem o horincă, pălincă, ca-n târg bătusem palma, băusem adălmaşul, urându-ne să fie într-un ceas bun! Convenisem să am grijă de Vica şi de tot tacâmul ori viceversa scumpa de Vica să-mi poarte de grijă mie, cum îi zise doamna croitoreasă când o vizitasem cu cosăle să le croiască şi coase, noi căutând-o apoi şi ca să probăm cum ne vine îmbrăcămintea de nuntă (croitireasa aflase de la doctorița pediatru Gertruda, în cimună, că eu aş scrie cu succes, deşi eu nu mi-l descoperisem încă succesul, dar bravând să lecturez din ce am scris bravam dându-mă mare, tare din parcare). Vica răbdătoare îmi da încredere în mine, mă ambiționa să scriu şi-mi dam silință, ce-i rău, cât a trăit nu i-am putut dovedi calitățiile de scriitor şi aiasta de anume regret.  Vica putea să ne aibă grijă avându-ne şi noi grijă de sănătate cu seriozitate, cu capacitate, cum şi tu faci cu Ming a ta, o afacere a ta în esențial neratând concurența, conştiință de a fi român prin ceea ce eşti nu incredibil introspectiv creativ perspectiv prin ce-ți aduci aminte preocupat de destin prin ce suntem în adevărat prin incredibil, însă intuit posibil, că viața nu scapă de noi, chiar dacă nouă nu ni uşor în dragostea cu care timpul ne forțează nota cu atmosfera, atmosfera normală a ce nu-i normal pentru filozoful Emil Cioran bucuros că noi suntem la altitudine cu aptitudine schibați istoric la față spectaculos în gravul accident de a ieşi la siguranță, deşi dificili, că tineri deşi am mai vrea noi să fim, ca Mircea Iancu-Ferghete, nu mai e decât uluit că mai scriu despre el şi paradantoza lui de care suferă bucurându-se de Maria nevastă-sa şi de cele două fice: Oana, banana şi de Alexandra de la numele lui Ioan Alexandru poetul imnelor iubirii: Transilvaniei, Moldovei şi al Țării Româneşti, că românii afectați sunt în uriaş paralela 45, ceea ce e iubire în salomul genial a iubirii, pacii, muncii şi a fericirii pentru ceilalți, cum teleleu plin de suflet divin, că natura noastră e darnică, generoasă şi altruită, că merită a fi prin Dumnezeul responsabilității, care ne porunceşte să ne protejăm natura umană, că nu-i o joacă natura în aspectele frumoase bune, că-i o luptă între viață şi moarte pentru bine cu câştig de cauză fiind vorba şi de o igenă pentru' că lupta e dragoste de bine în România de încântare, în încântarea cântărilor de vis şi iubire pe verticală, şcoală mai şcoală la înălțime cu profunzimi pregătiți sufleteşte şi meniți pentru a fi prin grai prin ceea ce  e Eminescu Dumnezeul viu a Patriei Limba Română cu îndemână şi peste mână mondial prin iubirea de România profund monumental şi natural punctual în național,că noi înşine înlăturăm cu mare tarăboi toroloi tot ce-i rău şi război: sânge vărsat nevinovat şi noroi, în noi fiind însuşi folclorul, etnologia şi tradiția plină de câte bordeie, tot de atâtea obiceie ce se conservă şi promovează cu binele păstrându-se  şi punându-se puctul pe"i", ca să ni se îmulțească zilele, existența cu excelența, conştiința, că ne entuziasmează binele din noi arzându-ni-se etapele civilizației, dispuşi să riscăm continuând să existăm cu vizibilitate în carne şi oase, că ne descurcăm noi pe picior mare, profund în iubire şi divin-drept la înviere, că ni bună viața pe Arcă, laudă de zestre, moştenirea între zările universal albastre: activ pozitiv magna cum lauda, în drept de a fi zi de zi pâine de o ființă, rezistând generos, omeneşte ca oameni între oameni! Rişti cu normalitatea a normală că-i vorba de aventură şi hormoni, adrenalină, că mai o şansă, deşi eşti afectat, însă nu ne spui concret ce faci, ca să nu cazi, Ben, la pământ, că altul ar fi frânt, dislocat de turnadă, însă tu lupți şi cu maladia socială, cu ciuma surprinsă de Eugen Barbu cu talent în Groapa operă lirică în proză şi cu o igenă corectă scrie corect, magistral, într-un stil personal Principele, lămurindu-ne laboratorul de creație, spre încântare, în Caetele Principele... şi totu-i propria cultură, evoluția autorului, experența câştigată prin colosul muncii lui pe cont propiu original, aparte, incognito, ilustrând, că nu este un trădător, ci îmi pare rău, Eugen Barbu munceşte şi trăieşte, ca un artist ancestral într-o"epoca de aur", ca atare e un erou, acuzatorii fiind ciuma, pleava, în epava epocii, (uşor fiind de a acuzat, să acuzi pe ceilalți, ca sistemul care funcționează cu vitamine, că sistemul umanitar functionează cu brio pozitiv în favorea organismului apărându-se de nocivitate, chiar şi învins stejarul doar mlădiindu-se sub valurile furtunii şi totuşi bumerang în dragoste şi dor, rămânând pe pucioare, aşa că: să nu vorbim cu păcat contra valorilor noastre autentice pe care nu trebuie să ni-le ignorăm şi defăimăm, că-s tot ale noastre fiți inteligenți, că succesul e tot al nostru, mă uli sau vulturi, miori năzdrăvane sexy din Carpați), aieştea de fapt ce au făcut în epoca comunistă a lui Gheorgiu-Dej şi Ceauşescu? (şi-au frecat menta salvându-şi viața, ca vântoasa care bate destul de tare în ceața care persistă?) De ce nu se țin în farmă de opera imnia?. Opera omnia, de asta e vorba, ca victoria, care ne duc supărările la Roma, că suntem oameni cu o serie de slăbiciuni, aşa că descoperiți-vă capul şi salutați pe românul din Putin, că merităm să ne avem povestea raspunzându-ți nedumerilor ori de care ar fi, că noi trebuie să ne aducem bucurii, că-i foarte simplu pur şi simplu să fii om, ceea ce e nevoie în frumusețe. Ce-mi spui tu e nasol, că suferi dându-ți o şansă prin voința şi artisticul din viața ta, tu depăşind dezolantul şi asta pentru'că îndoindu-te după spusa lui  Decartes, să exişti, că tu cu natura firii tale nu te joci cu natura a ceea ce eşti, chiar dacă după accident nu eşti complet refăcut, dar ca un Făt-Frumos Fain-Făinel luminos, ca um Hristos celorlați de folos, pus în fața relității, nu respigi greul, ci responsabil oferindu-ți un spectacol, în care tu norocos ai propriul rol regal întru răsărit național pe verticală, în şcoala de dincolo de şcoală, că eşti o posibilă investiție determinată, că tu însuți te-ai impus şi pus în practică, unii obtuzi neacceptându-te ca valoare, ba chiar în negația negației negându-te, ca-i fi dialectic o relitate, un adevărat, în ciudă că te afli în permanentă primenire ca un fluviu care nu-şi depăşeşte debitul constrâns în albie, de albie, făcând o minune, după cum o ştiu suferind şi îngrijorându-mă şi pentru tine aici în România, dar cine ştie cum te reinventezi investind eficiență zi de zi, pâine de toate zilele, liturghie-n spice (la asta ce zici, cum te mulezi şi modelezi, ca fierul în perfect la cald sub ciocan pe nicovală socio-umană, că disponibil nu trăieşti păstrându-ți zâmbetul în priviri, ca Alex. Ştefănescu, cel,care evită excesul, dar nu şi artisticul şi genialul cu tupeu şi atitudine a lui Eminescu, în poem cu poem, că Eminescu în iubire pentru omenire: nu-i băiat rău poposind la izvor cu cu falnică Românie incredibil în ascensiune de rugăciune-înțelepciune de floare albastră a noastră, care practic dăinuie peste timp prin graiul omenesc, românesc, că merită a fi nexistând taburi fără atuuri, fară personalitate şi fără o indentitate națională, c-avem nevoe  pentru a ne raporta ca Eminescu la universalutate, c-altfel n-am putea exista cântare a cântărilor în rostul acestui popor radical şi vertical, într-o formă de meditație stil incredibil: Lacul lebedelor cu aspecte de Românie pitorească, profundă şi frumoasă mare, iubire serioasă de top. Insit şi scriu pentru a fi național şi spiritual, că am gabaritul depăşit, fericire pentru ceilalți, cum se poate observa un atuu, tabu personal, razant uluit trecând de moarte, ca un schior, care prin sine depăşeşte avalanşa, care-i dă hormoni, emoții frapante de lole-lolălioră Mărioară, ciocârlie de la miară, că se bagă badea-n boală, existând un risc uriaş spunând pur şi simplu: adevărul, cofrutând greutatea vieții pe Arca merelor pădurețe, folcorice, liturghie pro-pace, că trebuie înlăturate spiritele rele, cu însuşi răul năpăstuitor. Am unele probleme, că pot fi pus pe liber într-o cădere liberă de performanță, pentru adevăr, adevărul fiind greu de înghițit de restul lumii din corola luminii, România minunii, că la noi nu se strveşte lumina, lumina născând veşnicia. Trăim artistic dacă facem bine pentru ceilalți şi tu o intuieşti şi rumegi cu eficiență (de unde ştim noi asta cu-n motiv în plus după buna dispoziție cu soluție ideală şi imbatabilă?). Ce-i cu excentelentă reglare, în cazul nostru, că a fi mulțumiți, înseamnă a ceda cercetarea, în ce am demonstrat până-n prezent, ca-n cer să fie univers al credinței şi pe pământ pentru o viată mai bună lupându-te cu dragoste şi dor, în anii tăi mai tineri, când cum îți faci, aşa ai ori nu eşti împotriva încărunțrii şi împotriva căderii părului, deşi în gona aiasta după aurul spiritual, aluneci, cazi în absolutul iubirii?  Noi de ce ne-am speria de tot ce ni se întâmplă? Noi venim cu informări şi atenționări punându-ne capul gaj, în slujba patriei a căruia până şi glonțul calomniei e dulce, pentru a ne fi mai bine, binele aducând bine, bun augur şi bun simț, chiar dacă ne dă peste cap, prostind lumea, prostia şi domnia, lenea, comoditatea, taxându-se dacă nu există o creştere economică prin diminuarea şi a crizei financiare şi a inflației, cifrele actuale fiind fabuloase şi de râs-turcă pe Arcă-biserică pitorească, că se discută sau nu cu părinții începutul vieții sexuale, existând o stea în frunte, având o strategie înafara oricărui regulament, în acelaşi timp fiind fiecare instruit, perfecționat, în materie aur cenuşiu într-un meci de fotbal, microbul unora, c-avea calmul de aviator, că n-are reacția nedorită, disporționat, de realitate nu totdeauna privat, văduvit de disciplinare şi cordonare a circulației pe magistrala autostradă națională, că intrăm şi atingem şi noi ontologic subiectul după strict infinitul, colonă fără sfârşit cu bună prestație, din respect apropiat de obiect, ca să rămânem în sfera dontologiei scriitoriceşti, neâncălcând moralitatea şi normalitatea a lui a fi cu drept de înviere candidând la fericire pentru isteria noastră îngrijorând opinia critică pentru inserția socială, civilizație a ecuație, care trebuie rezolvată cu artă, cu însuşi adevărul motivației, că şansa e să nu ne pierdem binele, că lupii îşi schimbă năraravurile între ei, dar nu ca să avem o gură de oxigen, hai să nu ne ascundem după noi (însă cum ne modelăm ca să facem viața normală, chiar în imoralitatea societății, unde se dă cra-cra, bla-bla din lipsă de educație, se dă cu pretenție în bară amendabil, că mai grav avem lipsă socială de responsabilă, că nu-l ridici pe om în picioare, că se pot împedica în stângăcia lor, explotând metafora ca să-i faci față rezolvându-te strălucitor, că făcându-i spate răului te rezolvă el cu rău fără ate vindeca, ci a te agrava, că n-ai la îndemână crinul deşertului, aloea dezintoxifiantă pentru fire şi organism, că oghi elementele educației îți dă calitățile tonice de care ai nevoe, ca să nu fii neghiob, în regimul imunitar social şi uman, că nu trăieşti în van, ci armonios, cu sănătate încăpățânat activ în bine, c-alfel degeaba stai cu mirosul civic, benefic, în nas pas cu pas, fără a regreta, cu lucru antiinflamator bine făcut în întrega zi, pentru întrega viață cu excelență în academicul diplomatic armonios în frumos şi folos dinamic inovativ pragmatic, că omul deține esența nemuririi, dreptul de a candida la fericire, cum foarte O.K., ne ilustrează dramaturgic onestul Ştefan Mihuț, ca Eminescu, el însă din Coldău-Blecan, Bistrița-Năsăud, poposind la Dej, ca să exerseze, ca jurist, chiar la Primăria Municipului Dej şi bine intergrat moral activând ca ecinomustul Radu şi Mia Buziaş pe la Astra dându-şi seama ce înseamnă a nu epuiza intelectual, deşi transpira scriind inspirat cu preț imbatabil nobil şi sublim prin ce-i preț a iubirii de mai bine (şi de fapt cum ar fi fără apă caldă: purul, adevărul, mențindu-şi părerea şi bună-voința cu bună-cuvință fără ca să avem ricoş de la starea de bine, de la ce ni se cuvine, şansă practică națiunii să ne fie fericită, cum ne grăieşte prospăt, miez de pâine fierbinte: "Testamentul" scris înflăcărat  cu acuratețe, de nerefuzat, scris de Avram Iancu, în prea cald sau prea frig viscolit de grofi autohtoni sau străini, ungurii, care au răstignit pe roată pe Horea, Cloşca şi Crişan, trio românesc a suferinții neamului?). Tu mă înveți cum să nu supăr ca băiat naşpa narcisest,că faci să scriu şi să nu-mi simt diamantul ființii greu,un greu,că tu eşti lumina ce lumină grădina ce mi-o caut,ca să nu sufăr văzând pe lacul albastru nufăr lângă nufăr...să fii o lumină în ochii şi sufletul meu să mă înveți, vorba cântecului:

"Tu să mă înveți cum să sufăr", sufăr fatal în calvar fără har, în coşmar mai rar, ca s-ajung la tren până la plecare..." Ce rupe alimentarea cu energie, că ne-am ars cu ciorbă, în ciorbă electorală, ca să suflăm ca votanți şi-n iaurt, că nimemi nu ne repară stricăciunile? Problemele cu peisajul dezolant nu este înlăturat, de cei pe care i-am votat, că natura lor n-o poți schimba de la o zi la alta, că nici o lege pentru ei nu e razantă, nu-i scoate din bârlog, vizuină şi hibernează în tihnă fără a risca nimic, deşi corupții ne sunt inutili, ca un accident, care vine din nefericire cu nenorocirie fără a se intra în alertă, în de pericol de moarte (pentru ce se vine doar cu explicații şi-n cazul lui Călin Popescu-Tericeanu şi pentru liderul cu contraversă Liviu Dragnea fără a se critica bețele, care se pun procedural în/la roate, fără o stabilitate, fără sensibilitate-demnitate, scăpând de condamnare, pentru'că legea-i tocmeală, apă de ploaie, şi-i favorizează pe condamnați, pe vinovați, deşi au musca pe căciulă, noi oamenii de rând, cinstiți, fiind victimizați, cu ce drept?). Cum ne-am simți protejaț, salvați, din prostia omenească? Ce-ar fi spre binele nostru? Cu ce-am greşit luând-o pe Vica de nevastă, pentru a-mi fi sănătate curată? Marile întrebări şi-le pune harnicul şi ilustru scriitor în opera omnia a sa, Mircea Cărtărescu, în cărțile sale fantastice scrise cu nerv şi cu acurateță, eleganță şi conştiință a omului născut în Bucureşti, în micul şi misteriosul fabulos Paris, oraş fantastic unde mulți şi-au rânduit să trăiască instruindu-se şi educându-se în învățământul românesc universitar fără egal şi pe vreme grea năbuşitoare şi imposibilă, pe vremuri tulburi, de izbeşte a războiului rânduindu-şi viața în rostul şi folosul cetății şi scrie critic, expert, cu bun simț, trăsnit de cumsecade şi de prețios, plin de seriozitate în apreciere Worlod Wihout Borders: -"Această operă fantastică şi luminoasă ce riscă atât de mult ca să pună marile întrebări merită toate elogiile pe care le-a primit şi cu siguranță va fi împodobită cu mai multe premii bine meritate în lunile care urmează. A făcut ceea ce puține alte opere au reuşit: a transformat literatura română în literatură de clasă mondială". Eu unul regret, că doar a fost nominalizat la marele premiul Nobel, Mircea Cărtărescu, dar nu i s-a decernat, deşi, Ben Todică, l-ar fi meritat românul nostru, dar străinii-s tot străini, iar noi românii, că suntem români, oameni dintr-o bucată, meritoşi, oameni cu adevărat a gliei şi ciocârliei suntem disprețuiți, discriminați, marginalizați şi aiasta e buba şi o pățim rău şi când e vorba de valoare autentică şi de unicitate autohtonă spirituală cu-n inedit al nostru fără pereche, dar ce poți face, cum am putea înlătura,  căpa de afrontul egoist care ni se aduce?. erată: în loc de căpa-scăpa. Mai sunt greşeli, că nu se testează ori, că uneori şi eu sunt obosit ori nu mi bine şi-n năuceala mea din naştere, de când sunt, cum sunt mai cioflingar, ca marele actor Florin Persic, greşesc enorm ortografic şi chiar nu scriu cuvintele corect. Se vede, că la română şi matematică am rămas corigent şi când am dat în vară corigența, deşi profesorul Andronic ne scrise rezolvarea pe tablă, însă frumoasa şi deşteapta colegă Pănican, că profesorul plecase din sala de clasă, că ne lăsase în clasă de capul nostru, ea în lipsa profesorului, care să nu zică cumva nu ştiu ce, ceva, ea deşteaptă foc, cu păr lung şi minte, ca o Evă cu mărul discordiei întins către Adam: şterse rezolvarea exercițiului de pe tablă şi atunci în culmea, nemernicia neştiinței noastre, ce să mai scriem pe coala de examen? Cu ce-am fost mai ieşit din comun? Că nu eram ordonat şi disciplinat la învățat, la ştiința de carte, pentru a-mi putea însuşi cunoaşterea, cultura generală, pentru a intra mai degrabă în rol, în pielea scriitorului la care mai târziu fără tihnă tot tindeam, mă visam, aşa de mult şi fără astâmpăr, temerar, ca un alpinist care se visează pe Everest pentru astriga triunfând o reuşită în arta scrisului:

-"Evrika !", deşi mi se împuțea, usturoia, brânza, că eram bun de nimic, nici chiar de joacă şi jocurile avându-şi regulile lor şi nevoia de a te implica în țesătura, tevatura, lui. Am ce am cu mine şi când dau referințe despre Mircea Cărtărescu, un cărturar cu har, din clasa muncitorească descendentă după 23 august din țăranii deveniți muncitori, ca subsemnatul, din țărani sănătos încăpățânați în bine asemeni armeanului parlamentar şi scriitor, din Focşani, ca Varujan Vozganian dintr-o carte ajunglei omeneşti româneşti, ca din din 1001 de poveşti persane, cu imagina reală de atmosferă din Cartea şoaptelor, un inedit roman, ca Mere pădurețe sau Căutând după mere, un unedit al unui alt drept de a fi mai special şi mai aparte prin stil şi fără canone literare, ci original cu un atuu propriu al sufletului suflet din neamul autorului un unic, cu specific, cum rar cu talanții îmulțiți în har, o zic modest şi artist, deşi lauda de sine nu miroase bine, dar oricine ce-a zis a fost aprobate ori din contră hulite de câte un român care nu-l înțelege pe Mircea Cărtărescu, că nu l-au înțeles, cum n-au crezut şi nici înțeles pe marele Hristos a limbii române: Eminescu despre care doar Alex. Ştefănescu cu mâna pe inimă zice, că patriotul aiesta nu e demodat şi, că tot ce-a  scris e o comoară rară veridică, reală, bogăție spirituală omenească, firească, logică: laudă de zestre naturală național-magistrală, genială şi pe verticală prin şcoala de dincolo de şcoală, iubire din iubire cu drept la înviere, la paralela 45, că e unică opera sa monumentală şi fără asemănare întru răsărit de soare, de binecuvântare fără pereche națională şi universală iubire cu obiectivul cert a păcii şi a muncii laborioasă întru bine cu lumină ce naşte lumină mondială fără descriminare, morală, aparte, ca la carte fără moarte, preferată sinfonie a spiritului, cu înbelşugare şi cu fericire pentru fiecare aparte egal indiferent de cine-s ceilalți chip şi asemănare a lui Dumnezeu, nădejdea phonexului din marile speranțe şi dreapta credință, credință că vom fi mântuiți pentru dreptul la poezia vieții.

Lacrima ta de pe obraz,

Mă oftică mă suie val pe val

Pentru a mă duce la mal,

La propriu-mi necaz.

-"Adevărat, adevărat vă spun vouă, pace vouă,

Adevărat "Ion gură de aur", a grăit gura păcătosului pe/ în Altarul soarelui-grădină rai a Maicii Domnului,

Imensă tablă de şah al pământului,

Unde împestrițez cu dor de stea mazărea şi rotunjesc fasoalea...

     - Adevarata noastra comoara si glorie e imaginatia Pavele. Tu daca nu ai invatat de la scoala instrumentele lor de a interpreta lumea inseamna ca ai fost obligat din curiozitate pentru viata sa ti le dezvolti pe ale tale proprii, instinctuale, ti-ai construit instrumentele tale unice. O minte deschisa este un lucru pretios care nu trebuie pierdut pentru nimic in lume. Sa nu renunti la imaginatia ta niciodata! Adevarul sta in picioare si fara noi. Sta singur! Nu are nevoie de credinta sau parerea noastra. Adevarul nu trebuie tratat ca un ou fragil. Poti sa-l lovesti cu ciocanul, poti sa tragi in el un cartus sau cu o grenada si nu va pati nimic. Va rezista, va exista, va dainui pentru ca EL ESTE! M-a voi inchina, voi face plecaciune in fata/prezenta adevarului fara prefacatorie sau frica. Adevarul cere respect si apreciere, vrea sa fie cunoscut fara nevoia de a fi aparat. Credinta este toxica! Nu crede tot ce ti se spune. Simte tu la prima mana. Astazi sistemul ne conditioneaza sa credem ca traim in permanenta intre trecut si viitor insa ce traim defapt sunt emotiile si simtirile noastre pentru ca ele exista doar in moment, in present. Traieste-le si exploreaza-le la maximum. Fii mereu cu logica ascutita! Crede in nimic ce nu ai verificat tu cu mana ta si atunci universul/cerurile te vor primi cu bratele deschise si ti se va revela, va impartasi cu tine esenta, insemnatatea si scopul vietii.

     - Ben, doar expresiile, dar nici acestea nu-s scornelile, invențiile, inovațiile, observațiile mele nu-s născocirile mele, că-s bogatul folclor de care uzez cu brio, eu neavând înafară de talentul nativ cum o zice scriind în revista Flacăra, bravul Alex. Ştefănescu, după cum vezi, Ben şi aprobi şi tu, eu n-am imaginație, n-am prea multă fantezie, ci cruda realitate fiindu-mi mirabila sămânță pe care o seamăn în scriierile, narațiunea mea, pentru o viitore recoltă, ca să urmez cu sfințenie porunca: "ce sameni, aduni, chiar şi comparațiile, care-mi vin de la Dumnezeu îmi vin, ca inspirații şi cum nu-s cu imaginație bogată apelez la amintiri, firimituri de viață de pe masa stăpânului, uitate de stăpân să le arunce câinilor ca hrană, pentru a-i hrăni, cum se face de obicei, că nimic din ce-i creație dumnezăiască, natură: faună animală sau faună vegetală, nu trebuie să piară, ci trebuie în circuitul fără sfârşit să se transforme în procesul de bio-chimie, de specificul social-uman național, aparte de viață pentu a dăinui eco-bio sănătos omenirea şi natura, c-alfel ar însemna că ne-am pierdut de darul, harul, menirea, naturalul nostru, pentru care ne-am născut alduiți  şi sfințiți de Dumnezeu ca pământeni, din lumină să se nască lumină pentru lumină, ca să lumine (scriu adevărurile şi numai adevărurile, în ciudă că-mi pot fi fatale singur tăindu-mi ca țiganul pe lângă care trecuse românul cu spirit viu de observație, văzându-şi ca drumar de drumul lui, călătorului stându-i-se bine cu drumul său, nu cu povestea şi zăbava:

-"Vezi, mă, că tu-ți tai creanga de sub picioare" şi după ispravă țiganul gâfâind greu din spatele lui:

-"Om bun, de unde ai ştiut, că-mi tai creanga..., numa'nu eşti Dumnezo, de-ți Dumnezo bine şi drum bun cu ispravă şi slavă!?) Cum zice plin de duhul cinstei şi dreptății editorul director de la Edirura Sitech, prof. Aurel Popa: -"Tu scrii mai ciudat, mai aparte" şi omul e citit de la o poştă, ca om de caracter şi demnitate, pentru Patria Limba Română, un spiritual de omenie. Vica era necăjită de vecinăsa, bărbatul lui văru-su Pavel, feciorul lui Georgică, frate cu tată-su Iomaş, cu Maria, mama fostului contabil şi preşedinte Iulian Mânzat prunc din flori, bărbatul lui Irina, o Maria-Magdalena a Ciubăncuții... şi soră Ionaş o avea şi pe Ludovica muierea lui Bebe, un alt Iulian, Dascal. Vica era necăjită de Eva sora lui Puții, care umbla de a tetea prin sat, ulicariță, pe ața boului umbla, ca Burdeosu, că o chereuțea de cap horinca şi era de banii ei. E tot pe drum pe drum şi acasă nicidecum (când îşi mai fac unele treburile casei, că-s în sat la una şi alta să le facă lucru pentru un pahar de vorbă? se întreba dâcoasa, nervoasa, Vica. Când au rând să se pună la rând pentru ele şi să-şi pună casa lor la rând, în ordine, curățenie, să gătească, spele...?) Nu lăsa păharul de la gură şi doctoraşul din Pâglişa râzând zicea: -"Paharului trebuie să-i povesteşti şi să zăbădeşt, zăboveşti, că la ce să te grăbeşti şi să-i strici gustul? Când bei n-ai rând nici să mânci, că mâncarea-i fudulie, dar țuica-i temelie, dăunător sănătății şi sfadă, ceartă, scandal cu sudalme, suduit şi blesteme a iubirii şi pământului şi circ în casă, întreagă comedie. Îmi vine minte ce zicea, pe când culegeam pasionat folclorul, repertorul copiilor: cântece şi locuri de copii-Înțelepciunile şi minunățiile copiilor, că "Piciu (Pipi)", Florinu lui Doda, colegul din Căşei, îmi spune cu haz recitându-mi plin de vervă, candoare:

-"Mama-i mare gospodină,

Are o rață şi o găină

ŞI tata n-are nici un pui,

Numa'țuică-n capul lui"

Şi poezia ilustra adevărul, că Any era dirigintă la poştă şi Ghiță Doda era coleg veterinar cu mine la Recea-Cristur şi amândoi le trăgeam la măsea, deşi măsaua stricată trebuia extrasă, dar noi la "Cucu", Căprar Aurel în bufet fără fereală țucam crucea popii şi ne făceam de mândră minune amândoi şi parcă mergeam pe mai multe cărări părându-ni-se că alături de noi se îmbăta tot satul cântând iordane de a lelea cu hai-lic şi iar lic...  Uneori n-aş încadra în decor cele câteva vorbe pescuite de mine, ca pe peştişorul de aur, din greşală în greşală până la victoria finală, cum se zice pe tri şi fuga, putând să ciufulesc, supăr pe careva, deşi vorbele-s a lor, a celor din casă, dar la şmecherie am închis în işcutie, pe michiduță cu tri supărări... Marius, ca un cucurigu boeri mari: -"Costel Pastor din Frata, mână maşina încet, ca la mort. Când o ambalează, în viteză, o strică (el Marius e cu muzica dată la maxim de nu te auzi om cu om, amplificată cu mulții cebeli şi eu nu mă pot concentra, gândi, dar pentru ce l-aş supăra atenționându-l? E beat, dar să nu dramatizăm din țânțar făcând amăsar).

Daria de data asta: -"Cu Marius mă pot înțelege, dar cu Mihaela..., iar altă viceversa, schimbă macazul, ca un acar iscusit... nu suportă sensibilă multe, dar nu aşa-i dai cu capătul satului de capăt.

-"Pentru o femeie bătrână e greu, zice şi Vica (I-o fi bătrân calul? în ce ham să mai înveți un cal bătrânit, nărăvit şi cu ce răbdare de deresor, instructor? Când merg la mihael non coment, să nu se audă musca; nu-i undă verde în bloc la vorbă, dar să fac pe muta nu mă aflu în largul meu, îmi zice oful ei Vica: -"La Mihaela tac chitic, nici musca să nu s-audă, că prin pereții subțiri se aude tot, ca-n romanul Nopți de Sânzâiene a lui Mircea Eliade. Miha ca şi cum s-ar teme de umbra ei, ca nu cumva să afle Cristina cumnată-sa, noru-mea, că suntem în Cluj, în apartamentul ei, deşi Teodor-Flaviu:

-"Când veniți la Cluj dormiți la mine. Nu ne-o oprit să facem popasuri la el în apartament şi atunci de ce atâta sensibilitate, teamă, că tanti Ana i-ar putea telefona lui Ioana-Cristina Celemen, lui nevasta lui Flaviu "Bursucu"?). 

-"O fost mai ciudată,n-o fost în chef să ne aibă pe noi oaspeți,încerc s-o îmbunez pe Vica.

-"O fi trudinul lui tată-su din Urişor,"sare deşteaptă Daria,care adaugă:

-"N-o fi mai sfântă,"de obicei cu toții vedem paiul în ochii altora şi nu bârna din ochii noştri şi zicând aşa ceva cu vorbă tare fiică-mea,Daria zice,că eu țin cu ei,că le țin partea,le iau apărarea,că de fapt la ce le-aş greşi celorlalți tri,Celemeni ?

-"Du-te dracului,m-am îngrozit de tine şi bunătatea ta de a se sumți toți bine,zice bulvesată,neatentă la vorba ce-i iese balaur,pară de foc din gură şi nervoasă(nu curăța folclorică, nimănui ouă), sangunica Vica.

Cu capul fără noimă

în plină iarnă ieşit în stradă

"iorăneşti,cânți, de-a lelea serenadă.

Viața e dură şi surprinzătoare, ca Andrea Marin, care ne surprinde cu Surprize, Surprize... şi totul e de vis, că unde ne sunt visătorii ne desleagă taina Alexandru Vlahuță? Emoția ne învăluie materializându-se expicativ expresiv creativ, în expresii celebre. Noi avem probleme cu cormoranii după ministru "Oaia", Daia, că fac baie în piscină şi pescuiesc peştii şi timpul nu aşteaptă şi cad în ruine monumente istorice, că mânile ni-s legate şi banii guvernului se duc pe apa sâmbetei, că-i papă "gaia"!, chetuieli pe salarii... şi problema e concretă, se plânge la UE nelăsându-se pretențios mai prejos, că se vrea, auziți, dragilor, să aibă propriul avion pentru deplasare şi vădit are talent şi pentru asta sunt implicați guvernul, în investiții risipă, în lumini şi umbre, vorbeşte lumea în stilul ei de viață sănătos, că nu se mai merge țărăneşte pe jos, ca să-şi facă piciciorul frumos, cu toții sunt domnoşi băgând experența şi performanța, în buxunar, că unul cu doamna intrat în magazin ca să-şi facă cumpărături şi văzând o maşină virând, care intră cu viteză, în vogă, la modă, neprevăzut şi surprinzător spontan cetățeanul prevăzător şi glumeț zice vânzătorului:

-"Soția ar vrea să vorbiți legat de maşina din vitrină."

-"Dar noi n-avem aşa ceva în vitrină şi de vânzare".

-"Dar acuma aveți, mai zice domnul intrus haios, că nu era de glumă: cineva, din stradă, chiar, telefonând de urgență la: 112. În România unora li s-a urât cu binele, că li s-a urcat democrația la cap, ascunzând adevărul. E de clarificat situația, ca să nu se piardă trenul, urcarea pe Arca vieții, până-n potop şi tornadă.

     - Cum am putea rezolva problema inegalitatii acestei lumi ma intrebi? Atata timp cat cei de sus controleaza media si toate celelalte institutii de educatie si informare nu se poate face mare lucru, decat sa strigam cu voce tare ca ne doare, ca imparatul e in curul gol. Sa vorbim in fiecare ocazie despre nedreptatile care se fac oamenilor. Ideeia propagata in permanenta ca suntem importanti si extraordinara si ca putem fi tot ce ne dorim este o speranta falsa data noua si tineretului nostru. Speranta nu este o forma de inaltare ci o forma de inlantuire/injosire aruncata asupra maselor. Educatia adevarului este forta eliberatoare fapt pentru care au fost inchise si distruse scolile libere de stat cu programa lor dreapta. Corporatiile si bogatasii au grija ca treisferturi din populatie sa ramana needucata. Pe timpuri proprietarii de sclavi cand aflau ca unul din ei stie sa citeasca era executat imediat. Scolile sunt privatizate si date fascistilor ca sa creeze noi paturi sociale antagonice. Scoala de stat a fost si este fundatia natiunii si deaceea a trebuit distrusa. Reprogramarea copiilor sa execute porunci si ce sa gandeasca si cum sa gandeasca este promovata pana le nivel academic. Populatia este izolata prin internet si materialism. Internetul a fost aruncat ca o plasa de prins peste peste intreaga planeta. Suntem electronic halucinati!

     - Fapta-n sine nu-i corectă situația de şpagă şi de corupție avansată, inedită, dar nici normală pe verticală nu e, deci unde Dumnezeu nu e, iubire nu e, în ciudă că am existat, existăm, că e un calvar, în ceea ce suntem sub pactul devolului advocat ne băgat cu zonă politică, politrucă, cu dichis şi delicatesă neresponsabilă la perfect şi la imperfect. Dar ce să mai vedem cum va arăta viitorul Emil Cioran schimbat Eugen Ionesco, la față, că toată lumea are plobeme înafară de cei care fac din iarnă vară, că iarna nu-i ca vara: vara să faci sanie şi iarna facem carul, dar cine mai crede în principiul moralde a fi: drept, cinstit-sfânt, adică cu calitatea de om obişnuit măsură a lucrurilor (ca ce să justificăm în culoare politică pentru a nu ne risipi cum nu se risipeşte la un pas de primăvara asfaltării cu baza finanțării, ca să nu fie puțini fericiți?)? la noi în România ce nevoie avem, ca să ieşim din impas cu ochii pe ceas, chiar dacă nu ştim ce să facem cu hămesiții, nesătuii, lacomi-corupții, o tagmă de ilegali, în bilanț, ei autonumindu-se: "penali", " băieți deştepți", de bani gata, făcuți varză în cinste şi demnitate, că fac ce vor muşchii lor fără nici o manieră conform codului etic a unui drept de a fi oameni între oameni, pentru oameni, cu toată mentalitatea pe care o avem, când plebea n-are nici o favoare? Unde ni în cazul aiesta frumusețea morală, națională, de crin a deşertului? E de clarificat situația, ca să nu se piardă trenul, urcarea pe Arca vieții, până-n potop şi tornadă. Noi trebuie să ne înțelegem, că ne înțelegem şi dacă vremea şi situația e urâtă dacă nu se îndraptă vremea, că concomitent trebuie dat prim ajutor, că nu de conferință de presă avem nevoie, ci de extirparea epidemiei de gripă, însă neputința din nefericire rupe legea (e ceva sever, dar ce extimăm, ca măsuri de urgență în cazuri de risc pentru sănătatea publică, că cum suntem anti-viral în luptă cu dragoste şi dor pentru a înlătura tot ce-i grav şi sever de împrejurări, că potrivit unor studii cu civilizarea, cu civicul, suntem la pământ dând celorlalți înteresați imagine şi impresie prostă, fapt care nu-i încurajator, dar scoatem avaria din discuțe? se întrabă Pavel optimist ori derutat de risc, de ce se întâmplă şi la case mai mari existând opțiuni în comparație cu ce pate fi lucru bun în dreptul de a fi pentru a arăta bine (e şi asta e un gen, o calitate de calitate?!). Pentru asta trebuie muncă, un spectaculos laborios la maxim, cum ştim noi ca româini mai bine, ca să avem o viață minunată, cum e de dorit în numele păcii, ca să avem ce vedea trăind artistic şi astral, c-avem un plan pentru un stil de viață sănătos şi cu succes. În viața crudă, reală, de esență creştină, ce e implicare cu creştere economică, creativă, cu perspectivă urmărindu-se sustenabil, deşi domnii aieştea ne-a bulversat, ne-a molestat, că ce au făcut Dragnea-Dăncilă nu-i creativ, că reația nu-i adecvată, după cum spune Vâlcov fără a ne recupera dauna, chiar nici cea morală, Ben, hoția fiind în toată lumea fără a combate tartarul, ca să nu ne ducem nimic relaxat, ci cu proastă dispoziție, că unii nu ştiu ce-i esențial, imbatabil, pentru prostime, că nu-s conducătorii de calitate ei profitând să ne elimine din ringul brendurilor bune, imprevizibil politicienii sub diverse pretexte dau mâna cu duşmanul făcându-ne şah-mat pe imensa de tablă de şah a vieții cu toți pentru unul şi unul unind cerul cu pământu, ca-n cer să fie pace şi armonie:duh de adevăr şi duh de viață simetrie pentru toți, pentru'că nu suntem dihănii ciudate alcătuite din contraste, că aşa cum te educi şi creşti aşa te ai în gama diversă, variată, de a fi în socializare fără a fi cu scandal la împărțirea de Ali Baba a banilor celor 40... de hoți, în plină epidemie de gripă, cum zice ministru sănătății, Sorina Pintea, că la unison toți văd răul, dar plobema e să nu ne panicăm cu ghilimele de rigoare, cum îl combatem răul e problema, ca să nu existe decese (dar de ce să existe în permanentă o situație?). Unde ni în cazul aiesta frumusețea morală, națională, de crin a deşertului? Ce facem, ce dialog uman ducem (cu cine, motivant?, cu ce concluzie?), când rana socială e penetrantă, cu hematurie, sângerare, cu risc de a-ți fugi pământul de sub picioare, formula găsită fiindu-ne nedecvată, fatală, mortală, ca Patrie Eminescu-Limba Română? Lui Vica nu-i plăcea spălatul exagerat a lui Daria, c-aşa-şi trăia în modul ei viața mai aranjată, că-şi punea mintea la contribuție, ca o stundentă pregătită din timp pentru examen, însă nu-i plăceau reproşurile lui mamă-sa, că tot spălându-şi mânurile se uda, deşi risca să răcească (poştăşița Susana, sora lui Veronica, care prin Bucureşti a fost căsătorită cu o femeie ea renumindu-se Aurel... Ea Susana având mania să spele clanța după fiecare cetățean ce-i intra-n casă să-i dea pensia, ca bărbatu-su Crciunaş Silviu, care era angajatul Oficiului poştal Dej, nevastă-sa înlocuindu-l şi, chiar şi calul de la şareta cu care-şi făcea serviciu pe şase sate fiind plătit cu salar, ca să poată trăi bine neputând acuza, că-n comunism e rău, că pentru ei nici nu era şi v-am şi spus de ce, frate-su Lucian "Purcelu"om gospodar, feciorul învățătorului şi nepotul Preotului Grigore Crăciunaş folclorist harnic, după cum scrie şi Prof. Adrian Fochi, în cartea sa Eresuri din secolul al 19-lea, preot în Parohia Ciubanca, Cluj, descălecat din Maramureş ca Dragoş-Vodă descălecat în Moldova şi asemeni preotului Grigoare Crăciunaş înainte de a deveni profesor uiversitar Dr. Pr. Dr. Mureşan Floare, fiul Ciubăncii, Cj. martir al închisoriilor comuniste..., care vroiau să-i spele creerul, ca să nu mai fie preorul Floarea Mureşan distinct şi deosebit, dar foarte grav l-au torpilat, desfințat din calitatea de a fi om, l-au omărât oribil chinuit, muncindu-l din greu, până şi-a dat duhul în condiții inumane, ca şi cum alte treburi, fițe, n-aveau de făcut criminal. Tot mai zice ministru sănătății Sorina Pintea: -"E epidemie de gripă, dar tot nu trebuie să ne panicăm" (elevii bolnavi să nu meargă la şcoală, dar numai la Bucureşti au fost şcoli şi grădinițe închise şi de fapt peste câteva zile e vancață, dar ce-i cu telefonul fără fir de la Apa Nova?). Cine are pâinea şi cuțitul tăindu-se bugetul primăriilor, a locațiunilor locale cu creanțe? (Unor criminali, cine le va sta în cale cu toate că amenență pe facebook cu om-ucidere?) Cum se va echilibra situația critică, situația de criză? Cum vom preveni, cu ce substanțe nediluate, cu ce alte mijloace se va face bine din dragoste pentru oamenii oprimați, prostiți, în haosul exustent, că suntem sau nu vaccinați, dar cu buletin şi deficiențe şi cu mare pericol, în ceasul al doisprezecelea, c-avem nu-i aşa în avaria serioasă a societății bruscate de ger şi frig cu ploi înghețate copaci doborâți la pământ? În tot e fracționalitate, o crimă cu alertă de cod portocaliu, dar indiferența, trăgănarea de luare de măsuri obiective, juste, care ucide, ne omoară (de ce nu înțeleg oamenii mari ce-i bine? De ce corupții-s cu capul lui frige-peşte şi nu-s condamnați serios şi cu adevărat? De ce nu-s şi cu averile lor ilicite consficate? c-aşa se vrea de către parlamentarii şi guvernanții penali, de cei cu altă mentalitate, de mentalitate denaturată de la marele adevăr? Cosma Vasile notar la Sfatul Popular..., căruia-i plăcuse numele de Eliza, dar mâna lui nu-l scrise pentru Vica în registru, că eram sub unguri în 1942 şi nu vroia să-şi piardă serviciul şi putea şi să moară (pe Vica cu ce ar fi ajutat-o?) Şi ea, Vica, era curată şi se spăla pe mâini, dar nu se şurluia într-atât, ca Daria (la Daria mania aiasta era o boală pe care nici Miha cu multa dezinfecție a ei, nu crede a fi socotind un firesc a vieții mai ales că se vorbeşte recent de când cu gripa, se vorbeşte de grozăvia spălatului pe mâini în orice parte te-ai întoarce, deşi se exagerare mai fiind nevoie organismului de aşa ceva "viceversa" în nevoie de cauză şi efect, de un motiv, luptându - se cu viruşii pentru'ca imunitar să-şi facă anticorpi, să se înarmeze, c-ăsa cum zicea gigel, fain-făinel Dull Francisc fierarul ajuns profesor de Limba şi Literatura română la Şimleul-Silvaniei: -"Soldatul nu merge la război fără să aibă gloanțe în puşcă, dar nici elevul nu vine la şcoală fără să aibă cerneală în stiliu", însă unii dau cu curățenia exagerată peste cap vacinarea naturălă, auto-imunizarea (dar cine ce ştie la capitolul aiesta?) aşa, că: nu fiți atât de necruțători cu propria voastră sănătate "curat-murdară" oricum (şi sunt mai multe minciuni, unele, ca cele electorale dăunătoare). Nu degeaba se zice: -"Sunt oameni şi oameni cu adevărurile lor, că totu-i relativ, iluzoriu, iluzie în cazul filozofului Platon, care compară viața reală cu umbrele flălăcărilor ce se zăresc pe pereții peşterii şi el,oameni buni, gândindu-se la cum şi ce să facem ca să nu simțim răul, frustarea, indiferența celorlalți fericiți: "pâine de o ființă", cum ne-ar putea fi mai bine adică? deşi e o iluzie, c-ai putea fugi, că te-ai putea tupusti, ascunde, sustrage, din cruda realitate lipsită de omenie a multora, neavând o logică, rațiune, chiar lovindu-te cu măciuca, leoca lui Irimia în cap şi de inumă rea, că dreptatea legii e legată la ochi şi cu capul spart". Mergând la vaccinat păsările prin Ciubăncuța ajung la poştaşul Silviu şi la Susana lui şi el era necăjit, supărat, că-n sat se zvonise că el e castrat, jugănit (cum şi de la ce mândră a aflat nu l-am iscodit?) deşi eu nu eram înteresat, el vrând să văd, că-şi dase jos pantalonii față de nevastă-sa insistând:

-"Domnule doctor, spune-n sat, că nu-i adevărat..., că nu mi-s scopite coaiele, testicolele" (de ce vroia să se ştie satul ce şi nevasta ştie, că i-s tare dragi muierile? şi cine anume vroia să ştiie, că-i încă taur de anume? cea cu care se culcase în şură la Heteşoaie, când a fost nuntă la Ionu lui Emica din branişte, nunta feciorului, a lui Ionuca Beldean?)

Multe şi ascunse sunt mnirările şi măriririle, multe căile Domnului

şi mare-i grădina lui Dumnezeu

şi, Doamne, mulți măgari

şi măgării mai sunt în ea ,

în lumea rea!

Daria fiind iarnă şi trebuind să încălzească sala de calsă merge-n zori şi de aici de urât, din cauza singurătății mă sună zi de zi şi dacă eu mai dorm încercând să mă recuperez prin odihnă (sună şi eu îmi fac griji: -"I s-o fi-ntâmplat ceva? îmi fac griji de pomană, că se evaporase, trecuse spulberată vremea, ca şi cum n-ar fi existat niciodată epoca, când Iisus pentru iubirea ei mare irtase pe Maria-Magdalena, dar şi pe Veronica Micle care făcuse amor cu Mihai Eminovici-Eminescu şi atunci de ce sar speriat, ca ars, la auzirea sunetul ca de trâmbițe şi surle, a telefonului, bolunzât parcă să bombănesc, bombonesc, la celălalt capăt a satului în gură de şarpe sub mărul conştiinței fiind maistră şi ilustră Daria care mă atenționează:

-"Să bagi pe foc, ca să nu se stingă".

-"Daria de ce mă deranjezi ?"

-"Am gândit, că scrii şi că eşti pe telefon şi n-aş vrea să găsesc friguros, rece, cu izul de pusti, în casă, după ce mă rentorc de la şcoală mai vrând să fac..." (nici vorbă  să nu-i răspund ori la ce să-i închid telefonul fără ca ea să n-aibă mângâierea, c-a murit mamă-sa, Vica mea, dar avându-mă pe mine, încă nu-i singură pe lume). Şi satul asemeni oraşului avea podoaba sa umană diversă, în paleta ei largă şi ca atare Susana lui Vinuc şi Malica de la fântâna satului nevasta lui Ion Ciupe şoferul colectivului, era o mincinoasă, ca unii parlamentari fără nici o meritrocrație, ei spre deosebire, de Susana lui Ion şoferul, cu personalitate distinctă i se zice: "Mincinoasa," şi porecla o prinde, i se potriveşte, aşa cum uneia alteia pentru'că nu tăcea un pic şi turuia, hurduca, ca o moră stricată i se spunea, o ciufuleau, avea supra-numele de: "Melița", că tacala tăcala până mărital, dar după ce mărirala îi umblă gura ca sucala (şi e vorba de Maria Ciupe nevasta lui Cioca brigaderul, fata moşului Ioan Câmpeanu şi a moaşei Maria...)", după cum îmi spune Vereş Ioan, în locul căruia am venit eu, ca veterinar, în Ciubăncuța de basm şi cu pitoresc rural de seamă, am venit pentru'că Dumnezeu mă sortise, ursise, mă menise, bărbat lui Vica "Păstaie" - "Buhița, dar pe cine şi de ce ar înteresa? Ca să se vorbească în plus, bonus de viață, să se vorbească, critice, comenteze, mult şi bine pentu'că m-am născut, să trăiesc artistic în pragmaticul de a fi om, candidat la dreptul de fericire? Profesoara de engleză, ca americanii spune despre neşansa ei, c-a fost surpriză uriaşă trbuind să facă  mai mute operații, deşi nu i-a crescut barba cum nu i-a crescut nici Gigi Becali, că spune el:

-"Fata a făcut 18 ani şi nu mai joacă fotbal". (nonconformistă profesoara de engleză din Dârja se confesează lui Daria-Loredana Ferghete, fiecare crezând vitaluzând, că ştie calea către frumusețe prin conversație şi omenie alungându-şi singurătea având aspect aspetos, în tinerețea cu neliniştea zilelor pline şi dulci cu frustrări de rădăcini amare, că romànii au talent incredibil impecabil, dar nu imposibil în austeritate:

-"Avem şi 20 capre la Marcel în Panticeu", spune şi ea cuiva punând spuza pe pupăza sa, că viață ne ține nu diar cu bine în priză). E greu de spus adevărul, Ben? ori nespunându-l: adevărul, survine paralizia, dar noi ce să zicem, nu cumva prin adevăr credem, că facem bine, prin prevenția răului, că instaurăm cu şanse de iubire: starea de bine? Vitalizând pune în locul scris greşit, scris cu: "u" în loc de: "i", din cauza tasturii, care se apăsă... 31 Ian. 2019 Poetul Emil Brumaru, s-a dus memorabil la cele veşnice, cu tot talenlentul admirabil, apreciat în serios de bunul şi minunatul critic şi istoric literar Alex.Ştefănescu, admirat de ai noştri, ca pe un Gică Petrescu însingurat şi vitregit de vremurile care încă ne vremuiesc cu amar, deşi aiasta e deplasat, smintit, de la simetrie şi departe de departele vieții, de ce-i omenesc şi de ce-i dovadă, c-am avea în noi: ceea ce suntem, scăldați, în soarele eternei omenii şi a iubirii de care Dumnezeu ne învredniceşte întru firesc, în/ cu dreptul de a fi. Supra-numele, ciufala, e dată sătenilor, că pot fi în canonul vieții mai mulți cetățeni cu acelaşi nume şi prenume, le este datată porecla pentru ai departaja, duferenția, deosebi, unul de altul, când aduci vorba sau... (uneori în măgăreața asta e o chit-esență a unor calități pe care obştea le memorează şi reține şi astfel, că-n principiu viața n-are mai mult ponos, prisos, decât folos, în tot fiind o măsură, un cumpăt, un echilibru dialectic etico-moral, care-l exclud pe Burdea, care nu vorbeşte el, ci țuica, măgăreața-alcolică, de mascaradă, deşi unii zic, că lui i-ar plăcea să-i ciufulească în Ciubăncuța, deşi eu nu cred, c-ar fi inventiv, eu neştiindu-l cu o astfel de ştiință, în ciudă, că: "ciuful ciufuleşte lumea, dar nu se vede, că-i mununea". Doar Dumnezeu poate spune inimii mele ce să facă.

CĂ DACĂ STAU ŞI MĂ GÂNDESC OMENESC

Sub clar de lună albastră îmulțit cu har răsari,

ca profunzimea României tainice şi mari,

ca cea mai mare conştiință, care la noi, Ben, s-a născut şi a trăit ca să trăiască viață omenească

pe Arcă de mană cerească, fără să mai moară vreodată,

în Carpații vatră cu inimă de piatră

trăindu-se cu frații tot laolaltă,

ca să nu se despartă niciodată,

că tu eşti de poveşti, propria-mi floare a noastră,

"laudă" de zestre albastră,

ca să mă distrez mai bine

fac ce ni se cuvine, ca stare de bine

Şi tu de nota bene eşti cu cele bune

pentru'ca-n Rai a se pune,

că dacă stau şi mă gândesc,

tu-n schimb, ai aură şi nimb, ai mult omenesc.

*

Alexandru Dumas-tatăl e cu laleua neagră,

dar nici Dida Drăgan, ca floarea noastră albastră,

nu te amăgi, că nu se iroseşte trăind, în culori de nelinişte, Dida Drăgan,

trăind "lebedă neagră" în dragoste de poveste neartistic, în van,

e cea mai bună veste.

Unul din Țăndărăi cu suflet mega exotic pragmatic "mon Dio!" dă lovitura că surprinde prin bunătatea de poveste, ca Țăndărică de la 11 Prăjini, că sunt o prezență plăcută, total diferit, artistică, creativ cu multe detalii să fii băgat în seamă şi cu multe motive de binefacere, că unii sunt cu asimilația de informație, că eram implicați cu mintea şi sufletul cum n-o fac parlamentarii exceptându-l pe ciubăncanul Itu Cornel un sponsor de lungă durată a cărților mele ca un alt consătean al lui Liviu-Augustin Munteanu fiul Pr. econom Gherghe Munteanu în limita normalului din Poiana-Blenchii, ambii ingineri de profesii diferite, mândri de gustul lor pentru cultură cu supremație deschişi la trend cu propriu atuu, un sistem, o personalitate distinctă, plină de luminozitate, că-s generoşi... şi ne bucurăm de ce-i la ei frumusețe având fornula succesului în sânge cu sens, că se poate conta pe ei, deşi nu putem spune cum stau cu posibilitățile lor materiale, dar ştiu, că pe crucea lui Iisus, sunt alături de El, sunt şi aceştea puşi în evidență cu arama inimii, în corola luminii nestrivită, că ei sunt cool şi au charisma (nu ți-am spus, nu-i aşa, Ben, că ei apreciază pe scriitorul PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE de la Ciubăncuța-clujului, România, bazându-se pe spiritualitatea lui deosebită şi distinct că portă în inimă crucea mântuitorului pentru a se purifica, curăți, fiind bun şi împăcat cu cel de alături, cu o excelență ce-i vine luminos de la Dumnezeu,ca o alinare şi altare, în avest tumult de agresivitate socială, nu ca să dominăm, ci ca valoare tebuie să luptăm ca modele pentru bine, promovând sensibil impecabil şi util valorile şi conservând ca să nu se uite nicicând valorile autentice înglobate de firea noastră, ca o completare dedicându-ne lui Dumnezeu, rugându-ne şi făcând binele semenilor, binele necesar strălucitor ancestral lucrând pozitiv, că e ceva nobil, altruist, optimist-artist: stare de bine, un eficient, pentru a nuai exista răul întors împotriva mea că binele este esențial şi ideal şi va face să nu fim uitați de urmaşii-urmaşilor noştri, că doar ce se susține sustenabil indiferent de provocări dezinteresat, aur cenuşiu, strecurat agregar contează, ca un anturaj de curaj şi drept de a fi scriindu-se în cartea vieții, că cu cine te asemeni te aduni, te asociezi ca cei şapte pitici şi Albă ca zăpada-Rozalba, Zaraza, fiecare având rolul său, că trebuie să fii vocațional: util social-uman aflànd de ceilalți cine eşti descoperindu-te: -"Spune-mi cu cine te însoțeşti, ca să-ți spun cine eşti? că depinzi, te influiențează în curaj şi anturajul, prietenii nefiindu-ți băgați pe gât, că tu-ți arunci ca un fitil, te ațâți, aprinzi, explozivul, curiozitatea, că-s brânză bună în burduf de câine simplu şi natural, tu ca om dorind să fii admirat în jocul de-a țâța-mâța, fâța, joc, chiar copilăresc fiind ceva tandru cu reguli şi principii de Biblii, în dragostea vieții pe care trebuia ca chestie să înțelegi socoteala ambilicată a labirintului, după cum îmi dezvălui Prof. Emil Lazăr, dejanul din Saşa, un prieten inspirat, cu "someşenii în spiritul eminescian" pus într-o carte cu-n natural, documentat la sânge, că trebuia să se ştie despre Eminescu, că drumurile sale prin țară, că poposise şi pe la Dej). Câinii latră şi ursul nestigărit intră în haosul urban, după cum vorbeşte lumea cucerindu-ți inima, că noi suntem cum suntem, "nişte țărani", egali femeii, simțind ce eşti şi când ți frică să chiar crezi, că eşti ceea ce eşti extra senzorial, dar ca să fiu împlinit, n-am tot ce-mi doresc, vrând să am statuie, dar nu s-a născut încă meşterul soclului, deci nu mai există totul şi nimic, în chimia vieții, deşi nu ştiu ce-am făcut ca să merit să fiu iubit, că eu n-am plecat în vacanță cu Vica cum ai făcut-o tu, Ben cu Ming (am văzut în filmele tale acel măreț după noi potopul frumuseților şi piturescului de fiță, că tu înregistrezi filmând nativ tot ce-ți scoate Dumnezeu neregizat în cale şi tu eşti unicul nativ din România, un Dumnezeu la mama ei, că bucureşteanul cu tocuri cui pramatie schiezi pe pârtie, că în ce scriu ceva mai e de scris, dar una peste alta eşti as, eşti bun, Ben, când mai ales când te mai aud şi recitând emoțional versuri scrise de subsemnatul, ca şi cum am venit de la o nuntă a lui Maria şi Mircea, frate-meu, desfăşurată la Braşov unde s-a scos asul din mânecă, în Căutând după mere, care dă avânt la Mere pădurețe, cu altă destinație, cu bucuria dreptului de a fi uriaş cu bună dispoziție, un motiv în plus: să mai scriu cu eleganță, autentic). Tu pe mine mă transformi inspirat, că tu ai un tu al tău, că eşti de la depărtarea ta surprinzător cu ispite şi răsfăț, eşti cu ochii pe mine dându-mi energie şi puterea de a scrie, cum nu s-a mai scris, că eu nu mă las controlat, cenzurat, că-n mine e un spectacol a supremului a ceea ce suntem prin ce e iubire, în preaplinul divinul cu -n drept de a candida la fericire, că tulai mamă unde se duc berzele? (unde-s țările calde cu naturalul şi artificialul civilizației, Ben, un atotştiutor în două, multele lumi pe unde curiozitatea şi căutarea unui mai bun trai liber şi democratic, ți-a purtat paşii către lucru bine făcut?). Te las o țâră pentru filmul Eu şi monstru meu. Tu, Ben, mă faci bogat spiritual fericit şi asta nu-i puțin lucru. Viitorul te înhață, înhamă, pune mâna plină de pâine, pune pe tine, ca să te tragă către mâine (totu-i de cascadorii râsului, de culmea culmii, c-asta-i comedia social-umană?)

Mâine, de fapt luni,

deşi luni nici iarba nu creşte frumos, voios, sănătos,

în culori de nelinişte

luni voi fi / sunt informat asupra cărții:

Mere Pădurețe, plăcintă poale crețe

şi îți voi spune pe când spectaculosul: conştiință

a vieții noastre:

laudă de zestre,

îşi dă arama pe față.

Nu toată lumea auto-ştiutoare,

că mulții parlamentari, nu se dau ca atare,

că-n România corupții au şmecheria mare,

Că ciurucurile, ciuli-buli, ne fac vremea amară,

neadunând binele,

ca să ne îmulțească zilele...

şi-n buzunare o să ne mai nată vântul.

Luni va fi o zi plină, frumoasă, voi şti sper despre Mere pădurețe, care inncredibil şi nu imposibil opera omnia?! Merităm, Ben, ce-i mai bun, că nu ne distrăm, ci muncim, nu-i nostim?

     - Volumul unu nici nu a aparut si lumea ma si intreaba de volumele doi si trei care ii scutura pe guvernanti de-i trec sudorile. Hai ca glumesc!

     - Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești. (zice vechiul proverb). Deci și prietenia dumitale Pavel Rătundean-Ferghete, mă face să fiu mândru că te-am întâlnit. Ioan din Gepiu

     - Aprecierile tale sunt peste aşteptări, Dumnezeu dându-ți grozava familie: pe Florica şi minunatele fete, care-şi au ca voi viața morală, normală, distinctă avându-vă pe voi exemplu şi aiasta-i ştiință de a fi, deosebitul vieții, un al vostru minunat prin ce poate fi admirat. Proverbul ce mi-l serveşte Ioan Miclău, Gepianul, Bihoreanul, ca un pilduitor, ca un Eminescu al nostru în plină formă de "ziorelde ziuă cu om în rază luminat " asemeni unui Constantin Noica cu şcoala de la Păltiniş, o înaltă şcoală de filozofie cu drept de a fi în ceea ce-i iubire omenească de excepție ca cea întâlnită şi la nelipsitul prieten Emil Lazăr stabilit din Saşa în Dej după ce a trecut ca profesor şi prin Recea-Cristur în calitate de profesor de română predată exigent întru nimic imflamabil, ci disponibil, în omenie, cu principii de viață dumnezăieşti cu-n tact, cu-n ritm al vieții diplomatic şi dialectic academic, că el răspunde punctual acestui lanț de necesității altruiste: conversații, duel verbal-spiritual în toată regula, cum îşi amintesc foşti elevi: Vaida, Sarca, Cordoş... că toate erau de-ai demnului profesor cu talent nativ, însoțit de multul soare şi de valoare umană autentică, a domniei sale cu primăvăratic a pâinii de toate zilele, pâine de o ființă umană agreiabilă, cu-n al nostru cald omenesc şi cu mult soare de martie concentrate şi cu punctuare chiar şi-n cărțile lui de cercetare motivantă, că şi el, asemeni lui Ionică din Gepiu investighează, ca mare brânză, mare şi superb gust, în cartea: SOMEŞENI ÎN SPIRITUL EMINESCIAN , uzând de aceaşi proverb cu predicție şi semnificativ grozav, ca să ne pregătească  cu-n frumos moral fără egal pentru viață, în dreptul de a fi oameni între oameni fără incidente negative, că ştie ce ştie el prin ce a moştenit din popor pentru eco şi bio-sănătatea noastră:

-"Spune-mi cu cine te însoțeşti, ca să-ți spun cine eşti" şi ca prietenul Miclău e grozav, nu că eu sunt mândru, încântat şi-i admir pentru "ferpley"-lul lor. Strâmbă-lemne şi Sfarmă-Lemne, tot cu firea unui personaj pozitiv sunt, că Daria îmi zice:

-"Vezi, că iară ți se strâmbă gura". Şi eu, chiar aşa ce pot să fac, rău nefăcând nici chiar nici unei "muşte gravide". Cum, cu ce am călcat pe bec? -"Ştiu, că mie mi frică şi de umbra mea, trăgănează hois şi cea Daria parcă  ar avea boii la car şi ca Dănilă Prepeleac e-n pădure socitindu-se: -"ce-ar fi de-ar înhâii, dărăburii, tăia copacu din rădăcină drept în car ca să nu înfulece, ostenind, încărcându-le în car şi zis şi făcut, dar ce să facă să nu fie viceversa în graba care strică treaba ca la Burdea, care se vroia în casă lângă sticla cu horincă pentru a-i hori din gură, cum i se stă cu clopul şmechereşte într-o ureche, c-o trecut asară prin codru şi-o lovit creanga cu clopu', ca maramureşanu Mureşan nealcoş şi mândru, că horeşte fain, cinaş, Ionuc n-o face în nici un fel, că el vorbeşte doar de-a lui ca şi cum pe coastă-n jos ar ... Eşti un înteresant, inteligen şi bun savant, superb ca un omenesc proverb,prietene şi pentru'că cauți să ne aşezi unde ni locul. Îți mulțumim. Eşti un nobil şi sublim a cuvântului scris pune la roți lanțul de împedicat, ca să nu nenorocim bivolii pe costa pieprişă, abruptă, împingând forțat bivolii pe Hagău la vale şi răsturnându-l în râpă, ca bolundu din Berindu, care admirându-şi isprava strigase de a fost auzit până-n sat:

-"Paguguba, paguba,mea,

da-mi plăcea cm se rostogolea."

Vă văd, vă intuiesc, Ben cu zâmbetul larg, satisfăcut de ce şi cum scriu, deşi pentru răi, corupți nu există eşafod şi călău, dar cineva în numele lui Dumnezeu cu ac pentru cojoc, le va veni de hac, şi făcând lui Dumnezeu pe plac va coborâ de pe tron, chiar şi pe Lucifer... şi pentru'că-i inger fără caracter, îl va ghilotina, decapita...

Tu prin Ming cunoşti magnificul femeii, tabloul de trăsături impecabile (când te-ai îndrăgostit de acest pudic asiatic cu pasiune, ai fost convins, că Dumnezeu ți-a dat răspuns la propria rugăciune, uriaşule! În ea aveai imaginea ideală a visurilor tale, că acest om din țara soarelui te încânta, te trezea la relitatea ta de bărbat, iar mai apoi parcă cu ochii pe mine:

-"Pavele, scrie". Erai plin de eferveşcență şi îndemn omenesc, însă tu iubeai sincer ca pe o trufanda pe Ming şi nici nu se putea alfel, mioritic al carpațiilor! Viitorul te-nhăța, punea mâna pe tine, te înhăma la ziua de pâine-n mâine, ca şi cum tu ai ține de cascadorii păcii, o culme socio-umană mondială (fără supărare aşa văd eu starea de bine, măsura lucrurilor). Tu eşti ceva mai tânăr, melcule şi mai perseverent în concursul cu încrezutul iepure. De unde atâta buiecie şi prostie omenească, Ben, că nu se mai cântă :

-"Sculați voi oropsiți şi osândiț..."? Uneori scriu în figuri: aşa şi aşa, "opşa-şa" cum piuia dând peste gropi venerabilul brigader zootehnic Pop Alexandru, puțin amețit şi dus cu sorcova, dar pe timp de noapte cine-l mai auzea înafară de veterinar, care întârziase să rezolve o fătare distocică, pe brigaderul ştiind un om de treabă, un om maleabil şi înțelegător cu condițiile de miner pentru cei ce lucrau în ferma zootehnică a ceapeului "Drum Nou" Ciubăncuța. Omul aiesta înțelegând şi facilitându-i pe muncitorii zootehnişti (el îi norma la maxim cu norme fizice şi globale, în ciudă, că Rusu Aurel, "Mândraia" contabil, îl atenționa netrecându-i cu vederea abaterile, deşi el doar corecta incorectitudinea legii fiind pentru oamenii muncii dezinteresat om bun, o mină de aur), dar credeți că mai conta pentru ciufii din conducerea gospodăriei, că nu te luptai pentru înteresul personal? Pentru unii bine-i amu şi bine o fost şi în trecut trăgându-le boii birocrației, la ei în mână fiind plăivasul, creonul... Parcă noi (tu şi eu) despre altceva scriam ca să zburătăcim de la cuib: păuni, zăici, sărci, scriam ca Pavel Dan, care se frământa în Tritiu ori pe la Turda, se frământa, că situația țăranilor transivăneni era de o sărăcie lucie, se frământa, ca unul Blăjan, care a scris emoțional: Omul cu ochelari negri, care şi acesta era pătruns de realitate... de amărăciunea celor ce trăiesc la țară, în satul românesc.

Vica se amăra, că deşi cerea ce-i omenesc posibil să se facă corect, dar nici primarul nu intervenise, ca groapa septică să nu se facă deasupra grădinii lui Vica, a noastră, cu revărsare posibilă a conținutului infect, cu excremente umane, la noi în grădină(era făcută de către "Piciu," Găvruş Florin băiatul lui Lesandoru Dihoru şi Vitolia, cu acordu primarului, la care s-a apelat, dar a făcut ureche ciulă-surdă deşi-mi primise, c-aşa ceva nu se va întâmpla, însă gaşca în care era implicat Cocoşu Roşu rudă cu cel implicat Florin, apoi Ezechil Ioan Mânzat, Zicu şi Dan Chira, care era hăitaş când primaru şi alții mergeau la vânătoare (Ionică Mureşan vice-primar mă avetiză:

-"Dănuț, Dănuț vecinu-tu, care n-a făcut scurgere la poiată, ca de la vacile lui şi a lui Eva să nu se scurgă, reverse: pişalăul şi baliga peste straturile şi să le inunde distrugându-ți legumurile: usturoi, ceapă, petringel, morcov... e omul lui Săndel şi e un încrezut şi nimeni, nici poliția, nu-i face nimic, că-s pe o mână, ca şi ceilalți, care-l votează" (." atunci nu era de făcut nimic dreptatea, chiar fiind cu capul spart ?") Vica era supărată rău, dar ce rezolva nerezolvând, făcându-şi inimă rea, ca s-ajungă mai repede în groapă? Unii-s ca găunii. Şi ce-i dacă ştim cum îi lumea rea, răutatea, celor mari şi tari pe piață?

Să zic şi eu cum zice lumea satului, că pe Găvruş Alexandru tata lui Florin, "Piciu", Burdea l-ar fi ciufulit: Isaia (întrebat Burdea: de ce astfel, nu are nici o explicație, motivație, la: de ce?). Lui Vica nu i-a venit în şire, fire, cu toate, că sămălea, socotea, ea, nemulțumită de lume, unii putând să-şi facă de cap fără să pățească ceva, că-s sus puşi sau, că nu i-au reclamat sau cei păgubiți şi-au retras plângerea, că n-are ce li se întâmpla acestor ştabi, că "tălpii Iadului" ce să i se întâmple? Apoi nici cei ce-şi zic pocăiți nu-s pocăiți, dă-i în trudinul lor, că oricât s-ar ține mai sus decât ortodoxşi, tot oameni cu păcat sunt (mă refer la cei pe care eu personal am avut onoarea sau hazardul, să-i cunosc.) Nu mai departe aducând vorba de soru-mea, de Anicuța care-i după Cosma Ionaş "Păcală", aduc vorbă, vorbind lui Gusti Pocăitul, lăptarul, că mă acuză, că i-aş fi intrat în casă, deşi nici vorbă să- i fi intrat şi să-fi luat cum mă învinuie: zahăr, un serviciu..., ca şi cum satul ar fi pustiu, văduvit de săteni (serviciu Lidia, una din fice i-l puse după dulap şi nu-i era în vedere). Aşa vorbea, ca şi cum eu n-aş avea ce-mi trebe. Gusti, Găvruş Augustin, lăptarul, de-a Mămăligii şi de-a Dihorului se spală ca Pilat din Pont, se spală pe mâini, zicându-i lui Vica, ca şi când nici n-ar fi auzit Pocăitu de ce i se plânse, spovedindu-i-se Vica:

-"Ei îşi vor da seama" Aşa vorbesc de vindecări miraculoase de parcă ei pocăiții, nu ar merge la doctori, ci doar la predicatori..., deşi cumpără medicamente, ca noi aieştealalți, dar se mai laudă, că totul se face spre slava Domnului! Elena Udrea şi confratele Trăian Băsescu preşedinte, adăugând şi pe frate-su Mircea..., că şi la el necinstea joacă, ca şi şoarecii pe masă, când stăpâna: Rozalba, Zaraza, nu-i acasă, dar măcar aieştea nu-s pocăiți. Nu-i nici un dor mai greu, ca dorul de soțul meu, -îmi cântă Vica, îmi horeşte doinit, când prin 1977am fost detaşat la Tulcea pentru o lună, că la ruşi era boală de porci şi pseudo-pestă aviară şi Kievul nu era departe, doar la o aruncătură de băț de România şi...

CĂ FIECARE OM APARTE

într-adevăr în viața lui omul are: dragoste şi dor

şi i-i mai greu şi mai uşor,

chiar dacă-n cale-s colți de piatră

şi spini care fruntea-ți înspină şi câini care te latră

ori te-nhață de picior

(şi la urma-urmelor, în rostul lor, a oamenilor:

care om nu trage focul sub oala lui

şi fedeul trage pe oala lui?)

Am avut şi eu un dor sau mai multe,

ori ca stele pe cer mari şi mărunte,

dar cine să mi-le mai asculte cu Vica departe cu depatele să-mi aducă binele,

ca să-mi sporească şi îmulțească cu binele, zilele,

ca numai fedeul

să ştie ce se fierbe-n oală,

piele goală?

că: fiecare om aparte, ca la carte,

îşi spală în casa lui hainele murdare.

*

Vica îşi păstrează candoarea şi farmecul ei. E afectivă efectiv, Vica. E o iarnă şi socială, trebuie să te îmbraci amti-glonț, ca să devii imun, un nesimțit, față de ce care te-ncalță şi manevresc "încalte" pentru a te îndepărta de ce-i național... După Dragnea oribil e cu aşezarea de ideei şi cu contrasensul de a merge înainte cu pesajul de dreapta cu Dacian Cioloş, dar asta nu ştie toată lumea asta (şi ce au cu vitamina D ca poarta voce?) Dacă nu crezi într-o treabă ce cauți cotra ero, acolo unde derajantă, când n-ai nici o chemare pentru a face alianță cu mască contra mască? Ce-i în mod real spectacolul cu fetişul care ne dă peste cap, unii trăgând sforile nemotivant. Cine pentru ce simplflică ce fac făcând pentru ei politicienii, că-n rest, comedie cu detalii... De-a lungul timpului ce mă scurgea ireversibil şi nemilos în neant eu vroiam să-mi dovedesc mie, lui Dumnezeu şi Vica, c-aş fi vrednic şi bun de ceva, că nu -s unTerchea-Berchea, un ciuf, dar lui Vica cum să-i mai demonstrez ceva? Doamne, la ce să-mi mai demonstrez chiar mie, că sunt ceea ce sunt, că lui Vica oricum nu mai am cui dovedi şi ce dacă sunt un visător de a lui Alexandru Vlahuță, el întrebându-ne, în România pitorească: -"Unde ne sunt visătorii? "În România eu şi Vica fără a omite copiii ei, făceam o familie, dar ce ştiu oamenii, lumea, că şi noi ştim doar ce ştim şi nu le putem şti oricât am vrea, nu le putem şti pe toate, că n-avem cum să le ştim într-o viață de om orice-am face la urma urmelor, că ai o carieră şi o pasiune aparte fară a se distruge reciproc, împedecându-te în tine însuți, într-o necunoaştere suficientă a ta, chiar dacă ai muncint pentru asta.-"Iubirea cere sacrificii", tot aud spunându-se şi vedeam în Vica, munca fără sfârşit, ca eu şi copiii să fim fericiți (pentru ea, nu se omora cu lucru, dar pentru noi îşi da silința). O atenționam destul să le mai lase, dar crezi că le lăsa, ci se îndârja şi mai mult şi simțea durere, oboseală, dar se ținea dreaptă, ca o păstaie, trestie gânditoare şi lucra într-una, ca să ne vadă împăcați şi fericiți, în asta constând fericirea, omenia şi mulțumirea ei (chiar şi Daria reproşându-mi:

-"Nici dumneata ticule, n-ai amenajat-o pe mica, pe Vica aiasta, ca şi cum ar fi musai, o regulă, să dai cu biciul tot în calul care trage.") Eram un om călărit de cinste, un om mai mult dus de acasă cu obligațiile legate de servici, dar altfel eram un om obişnuit, uneori obosit de horincă, că eram un om cu păcat, dar tot îi ziceam lui Vica:

-"Tu îți mânci bugăt sănătatea cu mine, dar tu, eu ce reuşesc să-ți dărui, că nici o floare nu-ți aduc cadou în dar, ci răsaduri de flori adăugându-ți tot muncă la munca ta bugătă, până peste cap şi aşa, dar cum îți place munca, nu te poți sa te lipseşti de trudă, de munca fără sfârşit, muncă, care dă lustru şi măiestrie omului, îi dă parcă energie, pregătire pentru o altă muncă..."

(-"Când voi reveni, dragă Vică, cu picioarele pe pământ, ca să nu fiu cu capu-n nori, ci o mână de ajutor, om între oameni în tabloul fericirii?")

După un drum lung cu încărcătură de gânduri, mă întreb nedumerit, naiv, ca un copil: -"Într-n sărut cum să cuprind întreg universul, deşi viața e scurtă şi prin ea-mi respiră satul natural cu tradiții şi folclor, chiar şi-n priviri citindu-i lui Vica iubirea pentru mine şi pentru copiii ei şi un pitoresc cu prfunzime cu-n respiro a culorilor şi al aromelor cu gust de fruct oprit, infinit apropiat de obiect, în absolut Eminescu, Grigorescu şi Brâncuşi? (Ceva din acest tot artist mă hotărâ să iau pe Vica de nevastă şi dacă mai avea şi trei copiii nevinovați cărora le lipsea tatăl, deşi mai trăia Tudorel din Urişor vagabond prin cârciumi şi mereu fugind te miri pe unde, prin țară pe şantiere şi prin întreprinderi, ca să nu poată fi obligat de lege să plătească pruncilor pensie alimentară).  Tu cu-n plin de lumină ai ținut cont de mine, considerând, că aşa cum scriu e artist, că prin cuvintele mele s-ar naşte mioritic lumina pentru lumină, c-ar renvia românii cu istoria lor, românii de-acasă şi de pretutindeni, la care tu eşti lider-reprezentant, ca atare aşa cum şi ei, dragii de ei, muncind pentru propriul bine sunt din elita românilor conştiință națională-iubire pe verticală, deal de pe orizontală excavat, ridicat, cu pasiune, dragoste, răbdare, ridicat întru răsărit de soare: bloc cu strălucire locuitoare pe verticală, în imensa industralizare, electronizare cu monitorizare şi robotizare evetuali călători cu racheta pe alte planete cu aselinizare de popularizare, c-acolo-n deal este o casă şi acolo e mândra mea frumoasă şi sprințară, ca Vica comoară rară, după cum spune cântat şi încântat de muzica-i uşoară, Mihai Constantinescu (la ce oi comenta, nimerind ca musca-n lapte?) Cine poate pune pe everest puntea previzibului sunându-şi inimii artist, că greşeşte pe drum către ireversibil? Plinului de lumină dai flit şi-n ce, ce atunci, la ce să te aştepți, la ce te face atent, după ce bunica-mi zice că puntea Raiului e-ngustă, ca firul părului, paiului (de unde ştia fătoaia, lelea Nastasia, o genială țărancă, din Dragu, sfătuitoare pentru întreg satul Sâmpetru-Almaşului? deşi satul era mare, satul meu natal: Sânt Petru cu răchiți, cum şi-l traduseră ei natural după Fiiuzeş-Sempeter notat în monografia sa de Iosif Kadar). Cu ce imprevizibil trecem peste rău cu bine, este hăurile everestice, ca s-ajungem cu merinde de pâine şi pace la liturghia din spice? -"Trăind în cinste şi cu frica lui Dumnezeu..., repeta Dragomir parcă vorbele lui tată-su Viorel (ceva-mi scăpa din ce mai grăise ilustând încărcătura de responsabilitate, că de ce mă învinuiesc de moartea lui Vica? De ce zic:

-"I-am distrus, Doamne, viața?" şi de ce mă iau în păr şi răspăr?) 

PR-F&BT.