AMALGAM DE VIAȚĂ - IM MEMORIAM ALEXANDRA

AMALGAM DE VIAȚĂ

IM MEMORIAM ALEXANDRA

~*~

Lipsiți de credință, speranță, voință şi de conştiință

plătim transparent, indolent, cu nonşalanță non-stop naşpa:

fără prestanță şi fără performanță Simona Halep,

plătim domnia şi prostia, din neputință, iz de România,

în România profundă, tainică şi mare

ca n-avem spiritul răspunderii şi valorii, de Mesiei a iubirii,

în natura naturii dezlănțuite

luați de valuri,

că mii de catarge pur sânge,

cu legea nelege, o tocmeală, să se pulverizeaze țăndari, în sânge

şi să ajungă epave la maluri, la țărmuri,

pierzându-şi cu stupoare autenrica, autohtona, valoare,

întru răsărit de soare şi dialectică de binecuvântare, cu drept, în drept, de a fi,

fără a fi traşi în piept,

că fără voință eco-sănătoasă, asta ni se întâmplă, n-avem nici viața pururi, eternă, frumoasă,

rămasă pentru toți

ca pentru unu

şi cu unu pentru toți

de acasă, ca de acasă,

în tot şi în toate, realitate, Domn Savaot.

Fără toate aieste suntem: harcea-parcea: ciuli-buli, nimeni şi pe nicăieri,

c-aşa din rădăcini, c-aşa, cum suntem existăm

ca rai-grai de țară şi neam

şi fără o bună, capabilă, prestație provita

urcând cu crucea: tu cu a ta, eu cu a mea, pe umeri călărită, crucea, povară grea,

ce-mi poartă sâmbetele

pe valea plângerii ca Mesia iubirii către Golgota

sus de Iisus, un mai presus, de moarte,

de cuvinte scrise ca-n ceaslov, ca la carte:

pâine şi pace,

liturghie-n spice trasă-n mâine

pentru poimânele care vine de unde vine,

c-are lege strămoşească scrisă-n sânge,

că ce-n frunte ți pus ai de dus,

chiar traşi pe roți dințate de grofi unguri pentru Horea, Cloşca şi Crişan inventate

ca viețile viteze să le fie distruse, desfințate,

pentru că au fost marea națională conştiință,

cu voință şi bunăcuvințăîn silință, în performanță

ca Simona Halep de Românie unită,

profundă şi mare întru răsărit de soare, artă şi dodoloță în iubire

de drept de a candida la fericire cu înviere,

Ioan ALEXANDRU ODĂ ŞI IMNUL LUI DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE- PATRIE LIMBA ROMÂNĂ,

o rugăciune în dimensiuni de înțelepciune, cu îndemână ca să veşnicim, în marea unire pe arcă ca România dodoloță, în ortodoxa biserică, în marea şi omeneasca ecuație de bună dispoziție, în arcă,

cu rezoluție la revoluție, în involuție dacă ne referim la ce merge prost, neartist

ca un Caracal imoral anormal,

deşi România-i de mândră istorie,

prin biblica profeție:

adevăr şi viață cu simetrie,

că la noi domnia şi prostia se plăteşte

cu grea valută în culori de nelinişte,

un ceva de pomină ca lumina cu fotosinteza în fruză, în proces de roadă, în grădină cu roinda albină şi regină euforică-n lumină

pentru lumină.

SĂRAC, DAR LUI DUMNEZEU ALDUITUL, ÎN DRAG ŞI SFÂNT, PRIN CUVÂNT, PE PLAC

Un ceva de pomină, de mândră istorie a noastră,

poveste albastră de "poveste frumoasă",

cum zice Adrian Cioroianu cel de acasă,

pierzând careva din Caracal, pildă de imoral,

deşi Hristos, a românilor Eminescu, Făt-Frumos luminos, hristos de patrie limbă română cu aramă, în lumină evidență,

să lumine, în mult soare de cinştiință

şi căldură de om cu-nflorirea de pom şi de livadă,

grădină cu roundă cu albină: cu trântor şi regină

în divin de supremă Maica Domnului,

din viață cu viață, pâine de o ființă, pe născătoare de binecuvântare

întru popoare ce ne vin dialectic viitiare, ancestrale, ca salvare

pentru că, tu, Ioan Romeo Rosiianu, nu trăieşti şuhan,

în van,

ci undă verde magna cum laude, Mircea Eliade, pragmatic, eliminând răul din sustem, pe Mântuleasa cu sânzâien, zâne bune,

tăind răul din rădăcini amare a desculțului de la Omida, Zaharie Stancu, Darie şchiopu,

de pe lunga şi îngusta vale a Călmățuiului cu Roşia de Vede,

în drag şi sfânt cu ploaie comunistă şi vânt msrxist-leninist artist-ateist,

cu dragoste de poveste şi bună veste,

din ce a fost fasole de post, un folos a neamului nost

şi un rost artist vestit a celui mai iubit din România de nord-vest,

cum nu s-a mai pomenit, în omenesc românesc,

din lagăr socialist, comunist-altruist otimist artist,

că Zaharia Stancu era în ce mult te-am iubit, în cenuşa imperiului cu jocul cu moartea, în pădurea nebună un cult de dragoste şi dor, în acel mult

de la curți de dragoste şi dor,

ca suflet de România profundă, tainică şi mare,

cu izvoare de omenie-poezie proletară pentru popoare cu: "Proletari din toate țările deşteptați-vă şi uniți-vă contra globalizare!că altfel vă pierdeți personalitatea națională, că aieştea vin cu uzupare de tronuri urzite egoist de înteres şi fes, stres,

din şcoala de duncolo de şcoală:

iubire de pe orizontală pe verticală,

o artă şi o mândrie de pace şi pâine internațională, generală,

mondială,

liturghie, în holda de spice, din mâine de României ce pururi cu viitor, în viitor cu armonie vine cu putere şi vedere, cu bine şi bună stare: istorie, poezie, omenie de patrie Românie, cu viața non-stop, în hei-rup jucărie, bucurie,

în adevar provita cu simetrie pentru trestii gânditoare de la temelii vii de templu pur şi simplu exemplu,

că eşti de poveşti cela ce de omenie şi de comedie eşti de românie

parfumată cu bunătate, ca tu cel a cui pizda măti tu eşti de mă însoțeşti

ca să mă defineşti în ceea ce sunt şi eşti:

sărac, dar lui Dumnezeu alduitul pe plac.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE