marți, 16 iulie 2019

Răzvan Prepeliță - Lady Halep și noi: o poveste care trebuie spusă




Răzvan Prepeliță

Lady Halep și noi:
o poveste la rece, de la fața locului, care trebuie spusă pentru ca victoria Simonei să poată fi și a noastră
2019-07-14 09:35:00
Simona Halep se bucură la Wimbledon

Foto: Guliver Getty Images

Ce vom face cu victoria Simonei? Va înțelege, măcar de data asta, România ceva? Ori vom vorbi încă 100 de ani de acum încolo de acest fabulos succes, ca fiind, de neegalat?

O poveste, la rece, de la fața locului, o poveste ce dezbracă sportul și societatea românească la piele, dar care trebuie spusă, pentru ca victoria Simonei Halep să nu rămână, precum au rămas toate marile succese ale sportivilor români, dezancorate de viitor. Dezancorate de visurile unor copii care vor să fie Simona Halep, sau care vor să joace, atunci când vor fi mai mari, în naționala U21, care vor, care pot, dar pe care România riscă, a câtă oară?!, să-i lase în urmă, la mama naibii, ca pe niște coji de semințe după un miting electoral ori o ieșire la iarbă verde, pardon, la grătar. „Pune-o pe aia cu Guță..., bagă tare, așa Barosane!”.

***

De la etajul double decker-ului ce mă duce spre Wimbledon, mă simt precum Gulliver în Țara Piticilor. Autobuzul cu două nivele șerpuiește pe străduțele înguste din periferia Londrei, cu dificultate. Curbele strâmte sunt luate cu emoții, după manevre înainte-înapoi. Șoferul e sigur român, la ce dexteritate are când învârte din covrig. Așadar, asta era imaginea de sus a unui pilot german atunci când trecea Canalul, ținându-se de manșa bombardierului.

Cocoțat în autobuz, văd școlile dintre căsuțe, dar mai ales, văd terenurile de tenis, de fotbal, de rugby, văd iarba parcă scoasă din țiplă pe care se desfășoară antrenamente. E sâmbătă dimineața la Londra, o groază de copii fac sport. Au unde, terenurile sunt cât vezi cu ochii. Încă o școală, încă niște terenuri, mai faine de data asta! Mai verzi... Încă o școală, și iară terenuri, și iară copii, parcă mă plimb pe Planeta Sport. În spatele meu aud vocea unui român, face live pe Face, zice ceva de lovele.

Cobor să iau trenul, care vine din zece în zece minute, într-o infrastructură pentru realizarea căreia nouă ne-ar lua probabil vreo cincizeci de ani de studii de fezabilitate, iar cu tot cu șpăgi, o eternitate. Sunt automate de bilete, dar conservatori, englezii au păstrat și un ceferist la casa de bilete. Și când îmi zice că i-am bătut la U21, iar Hagi-puștiul e fabulos, timpul se oprește și mă gândesc la mesajul lui Elton John care a ținut să-l felicite pe Hagi-tatăl atunci când s-a retras. Noi îl luam peste picior pe Hagi că sare peste liniile de tramvai, să nu se curenteze.


Ghirlandele cu flori din gara cochetă rămân în urmă.

În tren, în fața mea, doi bătrâni se țin mână, la fel ca în prima zi. El e excesiv de elegant, doar că unul dintre șireturile papucilor maronii de piele e desfăcut. Probabil, ea va observa asta imediat și va avea grijă de el, așa cum se vede treaba, a avut. Deocamdată el citește ziarul, de hârtie. Și bătrânii de pe partea cealaltă a vagonului au grijă unul de altul, ea îi aranjează eleganta pălărie de paie. Mă prind, cu toții mergem la Wimbledon, deci iată, bătrânii pot merge nu doar la mitinguri PSD ori la dezvelirea de moaște. Pe geam, alte școli, alte terenuri, alte lumi paralele cu cele de acasă.

La Wimbledon accesul spectatorilor se face doar după ce fanfara cântă iar câteva glorii ale tenisului, îmbrăcate, cum altfel decât în alb, invită lumea să intre. În fruntea lor, Darren Cahill. La starea la care mă prinde această imagine, mă gândesc cum să-l privesc: ca pe fostul antrenor al Simonei Halep și sfătuitorul din umbră sau ca pe o vedetă a tenisului care a vorbit, mereu, atât de frumos despre români? Despre românii aceia din jurul lui, care munceau.


Bate Simona la Serena ca la fasole, ducesa aplaudă.


Ducesele Catherine și Meghan, la finala dintre Simona Halep și Serena Williams

Extazul după victoria Simonei se propagă ca o undă printre jurnaliștii ce o așteaptă, mai întâi pe Serena, mai apoi pe Halep. Fosta colegă de la Gazeta Sporturilor, una dintre cele mai echilibrate voci ale jurnalismului de la noi în materie de tenis, face o glumă la faptul că nu adresez nicio întrebare Simonei. „Ești sfios?”.

Nu răspund, tac, căci ochii îmi fug pe ecranele ziariștilor din jurul meu. Văd acolo Wikipedia, cu Constanța la subiect, văd „Nadia vs Halep”, văd un search pe Google: „Romania and the history of tennis", aud când un jurnalist din Germania repetă că Halep e de cinci ani cea mai bună jucătoare din circuit, iar o ziaristă din Coreea de Sud dă din cap că așa e și afirmă că se gândește să viziteze Constanța - primul gând îmi fuge la cazinoul ce stă pe burtă, nicidecum la retrocedările lui Radu Mazăre sau șezlongurile care ajung până la geamanduri -, văd în ecranele tuturor o Românie care e pieptănată la cărare, datorită muncii pe brânci și visului unei fete pe care nu știu dacă o merităm. Nu știu..., sincer, dar pe care o iubim, căci e singura care ne-a pus pe masă visul că se poate. Că nu trebuie să mai ratăm. Vom rata.


Halep e întrebată ce se poate face. Ochii ei pleacă pe terenurile de tenis din țară, acolo unde copiii îi rostesc numele de parcă ar fi tovarășa lor de joacă, îi fug la rachetele pe care le au sau mai degrabă nu le au puștii, căci tenisul e un sport scump, la puținele terenuri. Gândurile îmi fug într-o benzinărie în care cu ceva zile în urmă discutam cu băiatul unui fost mare fotbalist român și care se plângea de lipsa terenurilor de antrenament pentru copii, practic un dezastru total. „Niște panarame de terenuri, Răzvane, și doar câteva...” Soarbe din cafea, deznădejdea face nudism.




Contributor

E momentul când înțelegi că efectiv unii își bat joc de România, de vreo 30 de ani, și încă mai continuă să o facă, grupa mare. Grupa mare, tati, grupa mare.

În trenul care mă aduce înapoi nu mă mai uit pe geam. Aș vrea să se uite guvernanții noștri, ei să se uite pe geam, să numere terenurile precum numără bancnotele din salariile de bugetari ce le permit vile și bolizi, ultimul răcnet.

În fața mea se așază o bătrână, îmbrăcată elegant, precum în prima ei zi de școală. Are o umbrelă de soare, veche, cu sigla Wimbledon. Răsuflă, și apoi zâmbește, spunând:

„- Eu nici nu am jucat și am obosit!”.

Trenul regional prinde așa viteză, încât geamul devine o coală de desen, în care culorile se amestecă, precum cross-urile cu passing-urile Simonei ce au demolat forța Serenei. Dar banda lor rulantă de campioni, va produce, din nou, ne va depăși, din nou, la fel cum trenul ăsta dintre două sate englezești, ne depășește, ca viteză, orice tren „rapid” ce străbate scumpa noastră, Românie. Și le va depăși un secol de acum înainte.






C O M E N T A R I I :




Alteța Sa Simona Halep și-a pus coroana!
Cristian Tudor Popescu



Mircea Rusu
ieri la ora 18
Frumos, foarte frumos, extrem de real și de plăcut de parcurs. L-am citit de 2 ori
Like 0
Aurelia Mariana StanAurelia Mariana Stan
ieri la ora 14
Ai dreptate, un copil nu este încurajat de societate, nu este sprijinit. Sa facă un copil sport trebuie ca părintele sa își permită atât financiar cât și sa aibe timp sa însoțească copilul, și cu toate astea se face greu dar se face, asta pentru ca un părinte adevărat face toate sacrificiile posibile sa împlinească visul copilului lui.
Like 0
Dan DanDan Dan
ieri la ora 08
Eu am remarcat la Simona modestia si simplitatea. Nu si-a luat aere de milionara, nr.1. Toti din lumea aceasta o admira pe Simona pentru seriozitate. Cade, se ridica si tot asa. Dar pentru aceasta ai nevoie de Educatie, aia 7 ani de acasa. Zi buna !
Like 3
Voicu NicolaeVoicu Nicolae
ieri la ora 07
Am fost în Marea Britanie, țară tocmai ieșită dintr-un experiment social numit comunism care a durat vreo 45 de ani și trecută la capitalism fără capital propriu. Spre deosebire de România, un regat multisecular, cu posesiuni nenumărate peste mări și țări, aici am văzut o mulțime de lucruri demne de invidiat, inclusiv șoferi și „ceferiști” trimiși de către România în Marea Britanie să ajute la urnirea economiei engleze, iar sportul alb a fost impulsionat și aici prin prezența Simonei Halep. Cu tot avantajul deținut, România a intrat într-o perioadă de decadență profundă cauzată în special de faptul că, din dorința de a sprijini economiile țărilor ieșite din experimentul comunist ( Marea Britanie,Germania,Franța, Spania, Italia, Olanda, Austria ), a cedat acestora mare parte din resursele energetice, financiare și materii prime, și-a închis mare parte dintre fabrici și uzine pentru a deveni o piață de consum pentru produsele țărilor „năpăstuite” și a trimis vreo 4-5 milioane de români pentru a ajuta la urnirea economiilor acestor țări.
Like 0
Munteanu Mongolul MirceaMunteanu Mongolul Mircea
ieri la ora 07
ei, nu mai scrieti mult, ca mai umfla Tiriac cateva zeci de milioane de euroi, sa faca gradinite cu terenuri de tenis… (Nastase nu a construit sali de sport? si mai cate... contracte dubioase… la urmasii lui…)
Like 0
Roxana B
2019-07-14 21:32:32
Lady Halep ca lady Halep, da ce ziceti de meciul dintre nr 1 si 2 din seara asta?
Nerve wrecking!!!
Like 1
Marian AndroneMarian Androne
2019-07-14 19:45:07
Cel mai bun articol citit anul acesta, felicitari! As fi fericit daca macar 1% din romani vor intelege ca noi avem nevoie urgenta de o revolutie in mentalitatea noastra de natiune.
Like 3
Florin BoteaFlorin Botea
2019-07-14 17:04:20
Dragă domnule Răzvan Prepeliță, ați scris un articol bun. Nu vă cunosc şi nu mă cunoaşteți, însă aş dori să vă atrag atenția, într-un mod prietenos, asupra a două erori strecurate in textul dumneavoastră. Ați putea să mai reflectați asupra adjectivului "şiret", mai ales la formele sale de plural ( şiret/şireată, şireți/şirete) pentru a nu se confunda cu substantivul "şiret" a cărui formă la plural este "şireturi", dar şi asupra substantivelor "nivel" şi "nivelă" cu formele de plural "niveluri" şi respectiv "nivele". Mulțumesc.
Like 2
MC
2019-07-14 16:30:31
Fraza "Bate Simona la Serena ca la fasole, ducesa aplaudă." pentru mine este de un gust indoielnic. Serena Williams este o campioana. Simona este si ea o campioana. Zeflemeaua la adresa Serenei, menita aici sa evidentieze jocul impecabil al Simonei, este nepotrivita si mult prea apropiata de bataia de joc si 'critica' de joasa speta chiar la adresa Simonei cand aceasta pierde(a) un meci. Felul emfatic in care se scrie despre rezultatul Simonei, care este in primul rand un rezultat personal, pare sa fie endemic. In schimb propun mai mult calm, odata cu respectul meritat de aceasta sportiva – si de catre toti sportivii – romani sau nu, care depun mari eforturi pentru a performa la nivel inalt. Mi-e deja teama de momentul in care Simona va avea si ea, ca orice sportiv si om, o zi mai proasta. In fine, sunt multe lucruri de admirat si invatat de la Simona, ca de altfel si de la Serena, Coco, Roger, Rafa, Nole etc etc si anume autodisciplina, munca sustinuta, fair-play-ul, respectul fata ceilalti etc. P.S. desi poate ca nu a reactionat mereu cu calm la meciurile pe care le-a pierdut (vezi finala de anul trecut cu Osaka) Serena a stiut sa fie mai buna anul asta si a oferit un exemplu de eleganta si generozitate in declaratia ei de la sfarsitul meciului.
Like 3
Rodica
2019-07-14 15:55:14
Stimate Domn Prepeliță,
Nimic neadevărat în comentariul dumneavoastră dar incomplet.
În orice activitate sunt cel puțin două părți (ca într-un contract). Dacă una din părți nu se implică, oricît de performantă ar fi cealaltă,



Stefan BaritchiiStefan Baritchii
2019-07-14 15:22:01
Foarte frumos scris articolul. Si ai surprins minunat diferenta dintre cele doua tari. Mai este o chestie care nu a observat-o presa din Romania. Momentul asta:

https://www.youtube.com/watch?v=bFg-3gK-d7g&feature=youtu.be&t=213

O sansa imensa ratata a ministerului de externe. Tiriac spunea o data ca afacerile se fac pe terenul de tenis, la golf (si... altundeva ca am uitat unde). Sa nu stie fata asta ce se intampla daca va castiga in finala... spune mult si despre cum a fost pregatita sa intampine o asemenea vizita supriza.
Like 2
Dan HoreaDan Horea
2019-07-14 15:06:11
"conservatori, englezii au păstrat și un ceferist la casa de bilete"; e normal, ceferistii impanzeau Europa in vremurile lor de glorie, nu? ;)
Like 1
Valentin StützValentin Stütz
2019-07-14 15:00:42
Copiii romani nu trebuie sa tanjeasca sa ajunga ca Simona in viata, deoarece procentul de reusita este spre zero. Proportional cu aportul tarii in procesul de pregatire. Copiii din Romania ar trebui sa-si doreasca sa promoveze bacalaureatul. Macar. Desigur, Simona trebuie sa fie un exemplu de miscare in aer liber, de lupta pentru implinirea unui vis, de curaj si, nu in ultimul rand,de modestie (NU ! Simona Halep nu este sexy si nu va posta in nicio revista pt. adulti. Ea este doar o mare sportivasi atat). Dar, ca sa ajungi mare performer - oriunde in lume- este nevoie de bani pentru pregatire. Asa ca....mai pot astepta copiii romani visatori sa ajunga printre stele. Macar sa reaca examenul de capacitate.
Like 1
@ Valentin Stütz
Roxana B
2019-07-14 22:55:50
Aveti perfecta dreptate.
Nu toti pot fi sportivi de top, muzicieni de top etc.
Nici macar la Romanii au talent....unde se-nghesuie toata lumea....
Ce vreau sa spun de fapt este ca Simona e o investitie facuta de catre familia sa si nu datoreaza nimic, nimanui, decit familiei .
Nu a cistigat Wimbledon pt Ro, asa cum se scrie pe site-uri.
Pe lista costigatorilor e numelei ei, nu al tarii de unde provine.
Lifetime membership la Wimbledon e pt ea, nu pt Ro.
Faptul ca s-a nascut in Ro si ca are bunul simt sa multumeasca suporterilor romani nu inseamna ca datoreaza ceva tarii.
Dimpotriva....
Toti sar sa se mindreasca cu ea, ca e romanca, ca face cunoscut numele tarii...etc
Nu.Nadia Comaneci a fost una din sportivele datorita carora Ro a devenit un nume in gimnastica.
Si la vremea aia Nadia se pregatea in salile construite(asta e...) de statul roman.
Simona Halep....she is a private investment.
Si a dat randament.
Atita tot.
Dar evident ca fiind romanca n-ai cum sa n-o sustii.
Inca odata, felicitari Simona!
Like 1
@ Valentin Stütz
Dan Prisacaru
2019-07-14 23:05:46
Nu trebuie sa ajunga precum Simona, trebuie insa sa invete tenacitatea si puterea de autodepasire si transformare. Unde era Simona cu atitudinea mentala cu cativa ani in urma si unde e acum?

Bunicul meu imi zicea, cand aveam 5 ani, ca nu conteaza ce meserie iti alegi, conteaza sa vrei sa fii primul. Ce am invatat singur de atunci e ca si daca nu ajungi vreodata primul nu trebuie sa te dai batut.

Lucrul bine facut, in orice meserie, aduce satifactia cu sine, binele nu are nevoie de recompensa exterioara, omul o gaseste in sine insusi. Cine intelege asta e pe drumul care duce la intelegerea sensului vietii si realizarea fericirii.

O societate cu astfel de cetateni e una care merge inspre bine!
Like 3
Dorin
2019-07-14 14:48:23
Pe politicienii semianalfabeți și hoți ai României ia durut in fund de Simona Halep ,sunt prea preocupați să distrugă această țară ajutați de votul unor generații de POMANAGII Ordinari.Iar terenuri de sport ,de unde ,noi mărim pensiile și salariile bugetarilor.
Like 2
@ Dorin
Dan HoreaDan Horea
2019-07-14 15:12:03
bah, in afara de lozinci #rezist (suprema dovada de nemernicie&imbecilotate) altceva nu te ajuta dovlecul sa postezi?
Like 1
@ Dan Horea
Dorin
2019-07-14 15:28:24
Dacă vrei să comentezi , învață să scrii Analfabetule.
Like 0
Georgiana BereGeorgiana Bere
2019-07-14 12:54:32
Cu atitudinea asta fatalistă cred și eu că "vom rata". We're setting ourselves up for failure. Nici în Wimbledon nu există terenuri de tenis serene de când lumea. O să avem ce ne străduim să avem și dacă ne străduim destul putem obține tot felul de lucruri frumoase. Pentru mine asta e lecția pe care o putem învăța de la Simona.
Like 1
Ilisescu RodicaIlisescu Rodica
2019-07-14 12:44:54
Legile fac progres.Faradelegile ne duc unde suntem.Kogalniceanu voia legi tari ,nu ghiveci legislativ turcesc.
Like 0
Iker
2019-07-14 12:15:50
Articol plin de defetism romanesc. A spus și Simona ca o trăsătură a romanilor e negativismul și ca a trebuit sa lupte ca să scape de mentalitatea asta. De mentalitatea de victima. Ei cred ca sunt realiști, dar de fapt le e frica sa para naivi și se dau cinici, circumspecți cu orice. Le e frica sa nu para fraieri. Ghici ce, cu cat mai mare vaicareala, cu atât multi străini va iau de fraieri. Trist.
Like 0
Adriana NegrutiAdriana Negruti
2019-07-14 12:14:07
Simona a fost mereu pe culoarul ei si pe el si-a creat destinul, antrenand cu el si destinul tarii, ceva mai bagata in seama pentru cateva clipe. Sper ca succesul ei minunat sa transmita incredere si chef de treaba la cat mai multi copii si tineri romani, contemporani cu aceasta fata grozava, incat samanta acestei increderi sa rodeasca in vietile tuturor. Imi aduc aminte ce bine ne simteam cand juca Nastase cu Codes la Bucuresti prin 1977 daca nu ma-nsel...Ni se parea ca noi romanii suntem in linia fruntasa a natiunilor. Tenisul e un sport simbol!!! E bine sa avem vedete in tenis !!!
Like 2
Cornel CancelCornel Cancel
2019-07-14 11:37:59
Nu comparati Estul cu Vestul. La noi batranii se inghesuie la moaste. Dincolo ai doare in fund de moaste. Sunt doua lumi total si complect diferite. Ce nu intelegeti? Unii traiesc in present iar altii in evul mediu.
Like 1
@ Cornel Cancel
Dorin
2019-07-14 14:40:33
Bine comentat.
Like 0
@ Cornel Cancel
Dan HoreaDan Horea
2019-07-14 15:07:34
sigur moastele sunt cauza inapoierii Estului :)) apropo, ai vazut unde i-a dus pe occidentali anticrestinismul? la imensul numar de musulmani, a caror credinta n-au curajul s-o conteste marii "progresisti"
Like 1
@ Dan Horea
Florence-Mihaela BedreagaFlorence-Mihaela Bedreaga
2019-07-14 16:07:08
Occidentul e anticrestin? Ce ineptie!? Occidentul raspunde dogmelor crestine si e tolerant, poate prea tolerant!
Like 0
@ Dan Horea
Iker
2019-07-14 19:01:45
Da, și marea majoritate a musulmanilor respectivi sunt bine integrați. Nu vezi ca votează partide extremiste de dreapta zone unde sunt putini emigranți, ca fosta rdg? Aia care trăiesc cu ei știu adevărul. Și fix datorita progresistilor sunt integrați, pt ca existenta lor, alternativa asta, ii face sa se depărteze pe mulți de islamism. Dacă exista doar conservatorismul creștin, puteau fi primiți musulmani în cadrul lui? Nu. Și atunci deveneau mai mulți islamiști conservatori.
Like 0
@ Cornel Cancel
Munteanu Mongolul MirceaMunteanu Mongolul Mircea
ieri la ora 07
De fapt, mai mult babele comuniste(?!!!) intre noi fie vorba… (se inghesuie…)
Like 0
@ Cornel Cancel
Munteanu Mongolul MirceaMunteanu Mongolul Mircea
ieri la ora 07
De fapt, mai mult babele comuniste(?!!!) intre noi fie vorba… (se inghesuie…)
Like 0
Boulescu NicolaeBoulescu Nicolae
2019-07-14 10:47:37
Adevarat,sa nu ne lasam doar prinsi de entuziasm...Plecaciune in fata copilului acesta capricios,inconstant,ca majoritatea copiilor....Dar Muncitoare si ambitioasa...Ilie Nastase a avut din nastere Geniul dat de bunul Dumnezeu si in buna parte l-a risipit cu zambet,cu nepasare cuceritoare...  Simona "respira" munca si ambitie...Il iubesc pe Nastase...datorita varstei i-am savurat "live" talentul si farmecul..dar Simona...Copilul acesta "pe care nu-l meritam"...M-a facut sa lacrimez si sa cad pe ganduri....cand a spus printre primele cuvinte ca se "bucura pentru Romania,pentru noi,pentru copilasii pe care ii poate inspira...si m-am gandit...mai sunt sanse? Poporul acesta mai se poate face bine..?? Multumesc pentru toate Simona..Ma inclin.
Like 4


Like 4
Lavinia BaraLavinia Bara
2019-07-14 10:47:34
Chiar! Ce facem cu victoria Simonei ? Unii dintre noi se interesează de câți bani câștigă, unii își etalează putința de a avea acces la un teren de tenis, echipament de firma, unii se bucura sincer că avem un conațional așa de valoros, alții înțeleg ce înseamnă munca, modestia, sacrificiul,...,și aici incepe modelarea caracterului privind viața personală, viața în comunitate, viața pentru Tara .....,multe ar fi de spus.... Mulțumim , Lady Simona ! Mulțumim ,domnule jurnalist!
Like 6
dan
2019-07-14 10:41:21
Felicitari frumos scris .
Langa bucuria produsa de Simona ramane o umbra de tristete si o intrebare cum Dumnezeu s-a antrenat fata asta minunata atatia ani daca nu avem un teren de iarba nici macar acum.
Fenomenale rezultate intr-o tara cond usa de hoti.
Like 4
@ dan
Rodica IsopRodica Isop
2019-07-14 14:10:39
Cei care au condus si conduc aceasta tara au grija sa aiba salarii grase ,sa-si asigure pensii speciale nu sa faca ceva pentru tara Statul ,politicienii care acum ies in evidenta cu mesaje de felicitare nu au ajutat cu NIMIC aceasta sportiva deosebita. . Fata asta minunata a avut in primul rand sprijinul moral si financiar al familiei si atat. Cate terenuri de tenis avem in Romania? Cate terenuri de tenis cu iarba avem in Romania? Raspunsul a venit tot de la Simona -niciunul, a invatat sa joace pe iarba la Wimbredon.Poate sunt multi de copii care doresc sa faca tenis dar nu au conditii. In Romania de azi elevii unei scoli nu au voie in timpul liber sa bata mingea in curtea scolii la care sunt elevi si atunci despre ce vorbim?
Like 1


https://republica.ro/lady-halep-si-noi-o-poveste-la-rece-de-la-fata-locului-care-trebuie-spusa-pentru-ca-victoria-simonei-sa?fbclid=IwAR0wLNEPlAB77vD1bVa2s8YvIQsMH97m7zbWUQh8AxoUcac8K2a1tVbpyFc








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu