Ioan Miclău-Gepianu : Mihai Eminescu – Suflet din sufletul neamului său românesc!

 

Ioan Miclău-Gepianu : Mihai Eminescu –

Suflet din sufletul neamului său românesc!

 

Motto:

”...Eminescu putea să nu se nască din femeie, ci din fior

de cântec, din suspin, din țărnă, din ape și văzduh, din orice,

fiindcă el, mai întâi de toate, era suflet; sufletul cel mai curat

zămislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea însă

legilor nescrise ale firii, pentru a le înțelege mai bine și, când

zodia Capricornului încă mai umbrea pe lume, iată că pe

pământul nostru a văzut lumina zilei Eminescu”.

         (Urme-vol I, autor Pr.Al. Stănciulescu-Bârda,

           Editura ”Cuget Românesc”-2011, pg.141)

 

 

Imaginea luminoasă a lui Mihai Eminescu...

 

 Imaginea luminoasă a lui Mihai Eminescu este întradevăr o identificare naturală cu spiritul natural al neamului său românesc.

La el citim frumoasa limbă maternă, melodioasa ei rostire, curățenia expresivității într-o adevărată și limpede creație poetică.

          Eminescu pentru români este exponentul de neegalat și care se pătrunde cu sacralitate deplină idealului dacic-românesc, el credea în poezia sa, fiindcă în ea vedea o putere, o luptă pentru libertatea ființei omenești și pentru care și-a sacrificat întreaga lui viață.

 

Mihai Eminescu se naște la 15 Ianuarie,1850, la Ipotești-Botoșani, împlinindu-se azi 172 de ani de la nașterea sa.

 

         Părinții săi, Raluca și Gheorghe Eminovici aveau o bună cultură, iar tatăl poetului nu era numai un administrator, ci și un căminar, aflăm că el vorbea cursiv 6 limbi, avea o bibliotecă a familiei, la care veneau mari boieri moldoveni să împrumute cărți, unele mai rar de găsit.

Micul Eminescu era precum eroul din povestea lui Petre Ispirescu, ”Făt-Frumos născut cu cartea în mână”.Din această bibliotecă el învățase multe, reușind să învețe cititul cu ajutorul mamei sale Raluca, și asta încă din fragedă copilărie. Când ajunse el la biblioteca lui Aron Pumnul din Iași, nu era chiar un novic, ci era copilul încărcat de vise, de chemări interioare spre creații poetice, avea cum se spune pe drept, insuflarea dumnezeească ce îi acoperea îmaginația sa. Frumusețea și duioșenia expresiei receptate deja din familie, punea amprenta lor din primele sale încercări de versificare.

Raluca, mama lui Mihai Eminescu, avea mai mulți copii, frații și surorile lui Eminescu sunt cunoscuți după numele lor asrfel: Șerban, Nicu, Iorgu, Aglae, Herieta, Matei cel mai tânăr.

        Pentru Eminescu veni apoi un al doilea val formator de caractere, acesta fiind al societății, al vieții mature, cu toate frumusețile și durerile aferente în care scriitorimea vremii respective, înota în fel și chip după vitregiile vremilor lor. Lui Emine4scu soarta i-a fost hristică, dornic de adevăr și emancipare a neamului românesc, stări pe care le observa genial a fi preocupări principale la statele moderne europene, atunci de ce neamul acesta românesc să fie mai prejos? Acesta a fost marele nostru geniu național Mihai Eminescu.

 

Să-l reânviem în fiecare zi, în fiecare moment și an de an!

 

Românii din întreaga lume sărbătoresc această fericită zi de Naștere a Luceafărului poeziei noastre. El a reânviat, înfrumusețat și înveșnicit limba românească!

Potrivit este a cinsti memoria și opera poetului, așa cum au făcut-o deja înaintașii noștri la vremea lor:

Ion Luca Caragiale: ”Era o frumusețe, o figură clasică încadrată de niște plete negre, o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – în aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru: un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană”.

Titu Maiorescu: ”Trebuia să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca simțire și cele mai înalte gândiri într-o frumusețe de forme, sub a cărui farmec limba română pare a primi o nouă viață”.

Iosif Vulcan: ”Înainte cu douzeci de ani în o dimineață de februarie a anului 1866, Redacțiunea noastră primi o epistolă din Bucovina. Epistola conținea poezii, primele încercări ale unui tânăr care se subsemna Mihai Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea că autorul lor este de numai 16 ani. Farmecul gingaș al poeziilor, considerând și etatea tânără a autorului ne indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos în literatura română”.

George Călinescu: ”Junimiștii au chemat așadar pe Eminescu, care n-avea nevoie să-și însușească doctrina politică străină de sine, ca gazetarii de profesiune, numai spre a-și câștiga existența. Eminescu părea junimist și conservator prin structura, și prin cultura, prin cercul literar căruia îi aparținea”.

Tudor Arghezi: ”Poetul nepereche” al ghersului românesc”.

Mircea Eliade: ”Românii din exil comemorează pe Eminescu după părerile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: În Argentina, în Statele Unite, în Canada, și Elveția”.

Nichita Stănescu: ”Eminescu, nu putea să fie nici înalt, nici scund, nici gras și nici slab, nici brunet și nici blond, pentru că partea lui de trup sunt cuvintele lui, cuvintele lui scrise și rămase nouă. Adevărata statuie a lui Eminescu este statuia în bronz, este portretul în ulei al Odei în metru antic”.

      Despre copilăria, adolescența și maturitatea lui Mihai Eminescu, lumea românească și nu numai, nu încetează a se informa, a o cunoaște, a o recunoaște, asemănător interesului omenirii despre viața vreunui sfânt al omenirii. Și, totuși, plămădirea spiritului curat  își are leagănul copilăriei în mijlocul familiei, în atenția părinților asupra educației copilului lor, dar, și în atenția conducerii unei societăți. Se știe că Eminescu a crescut într-o oarecare rigurozitate din partea tatălui său, căci căminarul din Ipotești era sever în creșterea copiilor săi; dar asta nu la oprit pe tânărul poet ca la maturitatea sa, să nu dedice cele mai frumoase versuri închinate Bucovinei și locurilor sale natale, amintindu-și de copilăria sa fericită de la Ipotești. Patriotismul pănă la sacrificiu al Poetului geniu se reflectă și în versurile sale din poezia ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, și de fapt în întreaga sa viață.

     Înțelepciunea maturității sale ne-o transmite prin acele adânci și filosofice versuri din din poezia Glossa, și într-o formă a inspirației sale pe care mai rar o găsim exprimată și redată în lumea scriitorimii europene.

    Iubirea folclorului nostru popular ne-o arată Eminescu prin acele minunate versuri de o aleasă frumusețe a graiului românesc, Călin, file din poveste, sau povestea Făt-frumos din lacrimă, Făt-frumos din tei, (versuri), ș.a.m.d.

     Lupta Poetului pentru emanciparea românilor, eliberarea identității lor din opresiunile imperiale ale vremii sale, rămâne parte valoroasă a muncii sale de ziarist la Timpul, al cărui redactor era.

 

 

 

CRĂIASA DIN POVEȘTI

 

 

~*~

 

Neguri albe, strălucite

Naște luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

 

S-adun flori în șezătoare

Din paianjen tort să rumpă,

Și anină-n haina nopții

Boabe mari de piatră scumpă.

 

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mișcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

 

Dându-și trestia într-o parte

Stă copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roșii

Peste unda fermecată.

 

Ca să vad-un chip, se uită

Cum aleargă apa-n cercuri,

Căci vrăjit de mult e lacul

De-un cuvânt al sfintei Mercuri.

 

Ca să iasă chipu-n față,

Trandafiri aruncă tineri,

Căci vrăjiți sunt trandafirii

De-un cuvânt al sfintei Vineri.

 

Ea se uită...Păru-i galben,

Fața ei lucesc în lună,

Iar în ochii ei albaștri

Toate basmele s-adună.

 

~*~

Mihai Eminescu

(1876, 1 septembrie)

 

 

 

 

 

 

GLOSSA

 

 

~*~

 

Vreme trece,vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rău și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

 

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ține toate minte

Și ar sta să le asculte?

Tu așează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deșarte

Vreme trece, vreme vine.

 

Nici încline a ei limbă

Recea cumpănă-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Pentru masca fericirii,

Ce din moartea ei se naște

Și o clipă ține poate;

Pentru cine o cunoaște

Toate-s vechi și nouă toate.

 

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui;

Joace unul și pe patru,

Totuși tu ghici-vei chipu-i,

Și de plânge, de se ceartă,

Tu în colț petreci în tine

Să-nțelegi din a lor artă

Ce e rău și ce e bine.

 

Viitorul și trecutul

Sunt a filei două fețe,

Vede-n capăt începutul

Cine știe să le-nvețe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Tu tentreabă și socoate.

 

Căci acelorași mijloace

Se supun câte există,

Și de mii de ani încoace

Lumea-i veselă și tristă;

Alte măști, aceași gamă,

Amăgit atât de-adese

Nu spera și nu ai teamă.

 

Nu spera când vezi mișeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăși

Între dânșii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăș,

Ce e val, ca valul trece.

 

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momește în vârteje;

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

 

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă știi a lor măsură;

Zică toți ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgești nimică,

Tu rămâi la toate rece.

 

Tu rămâi la toate rece

De te-ndeamnă, de te cheamă;

Ce e val ca valul trece,

Nu spera și nu ai teamă;

Te întreabă și socoate

Ce e rău și ce e bine;

Toate-s vechi și nouă toate;

Vreme trece, vreme vine.

 

~*~

Mihai Eminescu

(1883, decembrie)

 

 

 

 

 

 

La steaua

 

 

~*~

 

La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

 

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Lucii vederii noastre.

 

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie;

Era pe când nu s-a zărit.

Azi o vedem, și nu e.

 

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmărește încă.

 

~*~

Mihai Eminescu

(1886, 25 octombrie)

***

 

    Mihai Eminescu a fost și rămâne însăși arhetipul ființei noastre naționale, asemenea  unui Hristos arhetip al iubirii universale. Să-l cinstim în vecii vecilor, cât această planetă/stea va dăinui iar în grădina Maicii Domnului vom vorbi limba noastră pe care Alexandru Mateevici o vedea ca pe ”o comoară pe câmpie revărsată”.

 

* * *

2022

Aglae Drogli, nascuta Eminovici, cu copiii.

BLESTEMUL familiei Eminescu! Toți frații au fost GENII.