VASILE
VASILACHI – TRĂITOR
DUPĂ
ÎNȚELEPCIUNEA DOMNULUI
(29 ianuarie 1909
– 6 ianuarie 2003)
Arhimandrit mitrofor
vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din
America şi Canada, preot, teolog și istoric al culturii române, Vasile Vasilachi,
spunea adesea: „Regiunea Fălciu a dat oameni importanți”. Într-adevăr așa este, iar
printre aceștia se numără la loc de cinste, născându-se la 29 ianuarie 1909 în satul
Idrici, comuna Roşieşti, judeţul Vaslui, în familia protoiereului Gheorghe Vasilachi şi al presbiterei Aglaia.
În familia părintelui Gheorghe au
fost cinci copii dintre care trei fii au îmbrăcat haina preoțească. Toți cei
trei frați au făcut închisoare pe vremea comunismului din motive politice.
Primul frate, Mihail, s-a stins din viață la puțin timp după ce a ieșit din închisoarea
Gherla. Celălalt frate, arhimandritul mitrofor Haralambie, stareț al Mănăstirii
Cernica din București și al Mănăstirii Neamț a murit în 1962 în închisoarea
Gherla. În detenție este operat de stomac, fiind de-a dreptul „ciopârțit”, (după
cum povestește preotul Vasile) ceea ce îi aduce sfârșitul. Abia în 1970,
osemintele i-au fost aduse și reînhumate de către credincioși în cimitirul Mănăstirii
Cernica.
Părintele
Vasile a urmat cursurile Seminarului din Huşi şi Socola, Iaşi (1921-1929),
apoi a studiat la Facultatea de
Teologie din Bucureşti (1929-1933), unde a manifestat un
deosebit interes faţă de cursurile de istorie şi literatură ale lui
Nicolae Iorga, mărturisind adesea: „am mare
plăcere să vorbesc despre istoria neamului meu”. A studiat şi
la Universitatea din Chişinău, unde a obţinut doctoratul în 1938.
La 26
de ani se călugăreşte la Mănăstirea Neamţ (6 septembrie 1936),
timp în care este diacon şi preot la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi
director al Cancelariei eparhiale (1936-1940). Din 1940 până în 1944 este
secretar patriarhal, arhimandrit,
predicator la catedrala patriarhală, un timp redactor al revistei „Biserica
Ortodoxă Română”. Războiul îl prinde stareţ la Mănăstirea
Antim din Bucureşti (1944-1948). A lucrat zi şi noapte, „pe vreme de crunt şi
nedrept război, în sărăcie şi tristeţe”, să refacă mănăstirea. A înfiinţat o
editură, a organizat cu bibliotecă încăpătoare, a zidit cuptor pentru ceramică,
a organizat conferinţe, a sprijinit promovarea talentelor printre enoriaşi, acordând
premii an de an. Printre preocupările sale, s-a aflat și grija pentru copiii
săraci pe care i-a ajutat şi pentru fetele cuminţi, cărora le-a oferit zestre.
„N-am miluit de la mănăstire, că nu avea, nici de la Patriarhie, ci din ceea ce
mila şi binecuvântarea exemplului său ne-a dat Părintele
Antim Ivireanu, ctitorul ei nemuritor.”
După alegerea
Patriarhului Iustinian, la presiunile celor ce deţineau puterea politică,
părintele Vasile Vasilachi a fost îndepărtat de la Catedrală
şi din stăreţie, pe motiv că face parte din cercul religios „Rugul aprins”.
Fratelui său, arhimandritul mitrofor
Haralambie i se întâmplă acelaşi lucru. Amândoi sunt expediați prin alte
locașuri de cult din ţară. Părintele Vasile merge la Mănăstirea Neamţ, apoi la
Mănăstirea Moisei din Maramureş, la Horaiţa şi la Secu şi, în cele din urmă, la
Schitul Pocrov. Nu crâcneşte şi îl slujeşte credincios pe Cel de Sus, dar
încercările nu se opresc aici. În 1959,
amândoi fraţii sunt scoşi din călugărie şi preoţie, fiind trimişi
cu domiciliu forţat în satul natal. Puţin timp după aceea este condamnat la opt
ani de închisoare, la Gherla, fiind amnistiat abia în 1964. Se îndreaptă către
fraţii de credinţă şi preoţie, dar patriarhul
nu-l poate primi şi nici mitropolitul
Iustin de la Iaşi. În cele din urmă, episcopul
Teofil îl cheamă în Ardeal la parohia din satul Bobâlna, judeţul Cluj, fiind
numit preot (1964–1969) și face ascultare cu bucurie și dăruire.
Era
prigonit din loc în loc în ţara lui,
însă alţii, aflaţi la mare depărtare de
România, îl doreau alături. Episcopul
Victorin al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi
Canada avea nevoie de mai mulţi preoţi
şi roagă Patriarhia Română să-i trimită din ţară. Face o listă de solicitări pe
care trecuse şi numele Părintelui Vasilachi. „Asta se întâmpla pe vremea comuniştilor,
în anul 1968”, spunea părintele. Patriarhul Iustinian pune pe lista primită o
rezoluţie clară: „Aprobăm pe toţi cei solicitaţi, nu dăm însă
binecuvântarea arhimandritului Vasilachi”. Dar cei de
peste ocean se străduiesc şi obţin în cele din
urmă chemarea. Când s-a
prezentat la cancelaria Patriarhiei, episcopul
Antim Nica l-a întâmpinat cu mâinile ridicate către
cer, spunându-i următoarele cuvinte: „Cum se face că
tu, neaprobat, pleci cel dintâi dintre cei aprobaţi?”
La 8
aprilie 1969 a plecat în America, cu binecuvântarea
venerabilului său tată, protoiereu
Gheorghe Vasilachi, care i-a spus: „Du-te, dar acolo să faci lucrul Domnului,
iar mie să-mi trimiţi veşti bune”. A lucrat, mai întâi, împreună cu episcopul
Victorin pentru autonomia Episcopiei Misionare Ortodoxe Române
din America şi Canada faţă de Patriarhia de la Bucureşti, independenţa
acesteia obţinând-o abia
în anul 1974. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române
a aprobat, la 12 decembrie 1974, ridicarea episcopiei la rang de arhiepiscopie, cu toate drepturile autonome de conducere.
Munca aceasta nu l-a îndepărtat însă de la îndatoririle sale duhovniceşti. A
fost preot la parohia din St. Michael, din Southbridge, Masschusetts (1969-1977),
unde a slujit ani de zile la „o vrednică comunitate de macedoneni care zidiseră
o biserică frumoasă, căreia îi alăturaseră un apartament parohial”. A ţinut
conferinţe, săptămânal le vorbea la televiziune bolnavilor din spital, a
colaborat cu ziarul local şi a dat lecţii de religie copiilor. Este cel care a
înfiinţat în cadrul parohiei muzeul „Alexandru Machedon” şi, pentru toată râvna
sa, guvernul statului Massachusetts i-a acordat o diplomă
de onoare.
În
1973, arhiepiscopul Victorin îl numeşte vicar
al arhiepiscopiei şi apoi îl transferă la
reşedinţa eparhială din Detroit-Michigan (1977-1979), dându-i însărcinarea să
se ocupe de tipărituri. În vremea aceea părintele Vasile înfiinţează Colecţia
teologică „The World of life”, (Cuvântul
vieţii), colecţie în care apar cărţi de cultură şi spiritualitate ortodoxă
română în limbile
engleză şi română.
În aceeaşi perioadă ţine conferinţe la radio, adună românii laolaltă şi îi
ajută să păstreze nestinsă flacăra ortodoxiei. Peste tot unde merge, pentru că
de la Detroit pleacă la parohia „Pogorârea
Sfântului Duh” din
Windsor-Ontario, în Canada (1979-1984), părintele Vasile face muncă de
misionar. În Canada activează mişcarea
duhovnicească de studii biblice cu adulţii şi lecţii de religie la şcoală cu copii.
Abia în
1984, la 75 de ani, se reîntoarce în Statele Unite ale Americii, ca preot la Parohia
„Sfântul Nicolae” din New York. În ciuda vârstei, harul sfânt îi dădea parcă o
tinereţe veşnică. Misiunea sa era să-i înveţe pe români cum se păstrează
credinţa şi să clădească locuri unde creştinii ortodocşi să-l afle pe Domnul.
Cu ajutorul creştinilor din Queens cumpără un loc pentru biserică şi începe
să-l înzestreze cu cele necesare. Lucrarea, realizată în şase ani, costă 85 000
de dolari, suma strânsă de „bunii creştini români din zonă”. Înalt Prea
Sfinţitul Arhiepiscop Victorin a sfinţit biserica la 9 decembrie 1984 şi de
atunci revenea mereu aici cu daruri apostolice şi cu dragoste
părintească faţă de credincioşii acestei parohii.
Pe teritoriul
statului New York, părintele Vasile construieşte Mănăstirea „Sfântul Dumitru”, care apare ca o oază de lumină duhovnicească,
chemând pe toţi la rugăciune, comuniune şi împărtăşire cu Dumnezeu. Mănăstirea
este zidită pe proprietatea din Mount
Hope, a lui Dumitru Minciu, originar din
Tulcea, care lasă prin testament toată averea sa Parohiei „Sf. Nicolae” din New
York. Aceasta este încununată de binecuvântarea şi dorinţa părintelui său
duhovnic, arhimandrit Vasile Vasilachi, de a
face o mănăstire românească.
Formalităţile pentru donaţie durează zece ani, abia în anul 2001, prin hotărâre
judecătorească, casa şi pământul, iar mai târziu şi suma de 20.000 $ revin
Parohiei „Sf. Nicolae” din New York. În timp are loc o transformare
radicală a casei, se amenajează un paraclis cu hramul „Sf. Dimitrie Basarabov”,
o trapeză, o bibliotecă şi chilii pentru călugări. La sfârşitul acestor lucrări,
pentru prima data, la 27 octombrie 2001 se sfințește aghiazma
şi se săvârșește sfânta
liturghie. În anul 2003, în incinta
mănăstirii s-a amenajat şi o cameră memorială a arhimandritului
mitrofor vicar
dr. Vasile Vasilachi. De pe data de 9 iulie
2006, Mănăstirea „Sf. Dumitru” devine şi reşedinţa temporară a noului
episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din
America şi Canada - P.S. Ioan Cassian de Vicina. Părintele Vasile Vasilachi este autorul a circa 50
de lucrări teologice, memorii în limbile română şi engleză, dintre care amintim: „Lauda Moldovei, Sfânta Paraschiva,
Predica în Evul mediu”, Iaşi, 1938; „Biblia în ortodoxie”, Mănăstirea
Neamţ 1939; „Un binefăcător: monahul Ilarion Radu”, Mănăstirea
Neamţ, 1940; „Iosif Nanescu strălucit
mitropolit al Moldovei”, Mănăstirea Neamţ,
1940; „Mitropolitul Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamţ,
1941; „Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov”, Bucureşti, 1941; „Pentru
ce suntem ortodocşi”, Bucureşti, 1943, 1989; „Vasian de la Pocrov, Doctorie sufletească
pentru toate durerile”, Bucureşti, 1946; „Maica Domnului,
Prooroci, Apostoli, Evanghelişti, Sfinţi
filosofi, Mari duhovnici, Martiri, Sfânta Paraschiva
şi Sfânta Filofteia; Jesus Christ throught the Ages” New York, 1973;
„We Belong to Christ”, Detroit, 1980;
„Another World: Memories from Comunist Prisons”, 1987; „The Supremacy of God-All in My Theology and
Collection from the Word of Life”, 1991; „Întreita iubire: de Dumnezeu,
Biserică şi Neam”, New York, 1991; „Sub acoperământul veşniciei”, New York, 1995
ş.a.
În perioada cât a
slujit la Catedrala partriarhală, slujbele şi cele aproximativ 400 de predici
au fost transmise la radio. Acestea au fost adunate în volume, dintre care amintim: „Dumnezeu este lumina”,
predici Mănăstirea Neamţ, 1939 (353 p); „Pe
căile Domnului”, predici rostite la radio, Bucureşti, 1942 (333 p); „Duminicile
primăverii”, predici rostite în Sfânta Patriarhie şi transmise prin radio, Bucureşti,
1943 (125 p); „Cerurile grăiesc”, zece predici la Psalmul 18, Bucureşti, 1943 (85
p); „Prietenii lui Dumnezeu: Sfinţii”, predici,
Bucureşti, 1947 (320 p) ş.a.
A rămas un mare
patriot, un remarcabil om de cultură şi
teolog cu spirit înnoitor. În cartea de memorii şi mărturisiri „De la Antim la
Pocrov”, Detroit, Michigan, 1984, părintele Vasile
Vasilachi vorbeşte şi despre Huşi. Rămas sufleteşte
legat de locurile moldave, „huşean, după revoluţie a trimis, împreună
cu enoriaşii români ai Bisericii Sf. Dumitru din New York, ajutoare materiale
în oraşul natal”. Cu veselie spunea adesea: „Noi, oamenii,
rând pe rând venim și plecăm din aceste dimensiuni terestre ale timpului și spațiului
fizic fără să știm nici începutul, nici sfârșitul, nici anul, nici ziua. Ceea
ce ni se cere este să trăim cu Dumnezeu, după eterna Sa înțelepciune.” Și,
astfel a trăit întreaga viață.
Părintele arhimandrit mitrofor dr. Vasile Vasilachi, vicarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în
America şi Canada şi preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae” din New York a
plecat la Domnul la 6 ianuarie 2003. Deşi în vârstă de 93 de ani, se afla în
acea zi în vizită pastorală, cu prilejul marii sărbători creştine a Botezului
Domnului. Slujba prohodirii şi înmormântarea au avut loc joi, 9 ianuarie, la New York, şi au fost oficiate de I.P.S.
dr. Nicolae Condrea, titularul Arhiepiscopiei, înconjurat de un sobor de preoţi
şi diaconi.
Zece
ani mai târziu, dorința sa de a fi înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o
este îndeplinită. Părintele se odihnește în locul unde și-a dorit atât de mult
să ctitorească o mănăstire românească.
Vasilica Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu