Epigonii
și impostura culturală - declinul literaturii române
Lucian
Ciuchiță
18
decembrie 2024
Privind spectacolul dezolant care se joacă sub ochii
noștri în Uniunea Scriitorilor din România, simt cum o neliniște profundă,
aproape vie, îmi frământă sufletul, asemenea unui vânt puternic ce tulbură
apele liniștite ale unui lac. O întrebare apăsătoare îmi frământă gândurile:
cât timp vom mai tolera ca mediocritatea literară să domnească peste această
țară? Până când vom continua să ridicăm pe piedestal o adunătură de scribi,
care – ascunși în spatele unor titluri și privilegii – își arogă dreptul de a
hotărî ce merită să fie numit literatură și ce nu? Această pretinsă elită, fără
har și fără conștiință, și-a însușit funcția de arbitru suprem al valorii, dar
verdictul ei e pătat de o judecată îngustă, de un simț artistic atrofiat, de o
sete de putere și de o profundă nepăsare față de esența spiritului creator.
Mă cutremură gândul că într-o zi, generațiile care vor
veni își vor pune inevitabil întrebări amare: cum de am permis ca nonvaloarea
să ne copleșească, să ne umilească și să ne impună drept „creații literare”
opere lipsite de viață și substanță? Nu ne vom putea ascunde de judecata
istoriei, o judecată implacabilă care ne va arăta slăbiciunile, compromisurile,
lașitățile. Și mai mult decât atât, se va întreba de ce am ignorat strigătul
autentic al creației, preferând să ascultăm o mână de „secretari” servili,
prizonieri ai sistemului, interesați doar de statut și de beneficii mărunte.
Acești „cavaleri ai mesei pătrate” – ale căror
judecăți sunt la fel de strâmbe și de colțuroase ca și ambițiile lor – joacă un
rol principal într-o piesă de teatru absurd, o farsă ieftină, al cărei final e
tot mai previzibil. Ei sunt cei care au croit drum pentru toate compromisurile
ieftine și laudele false. Sub masca unei îngrijorări pentru „valoarea
literară”, au construit, de fapt, o cale pavată cu mititei, bere și... poate
chiar manele! Da, manele literare, acest hibrid jenant între pretenție și lipsă
de fond, care năclăiește totul în jur.
Vreau să fie limpede: sunt și voi rămâne un luptător.
Nu fug de provocări și nu mă tem de niciun concurs, dar cer o singură regulă de
aur: să fie respectat adevărul, să se joace după regulile integrității, nu după
capriciile unei pseudo-elite care nu cunoaște nici onoarea, nici talentul
autentic. Această literatură de duzină, care inundă librăriile și ne sfidează
inteligența, este fructul unui dispreț profund pentru cititor și o insultă la
adresa spiritului nostru creator.
De multe ori, mă întreb, cu o nedumerire amară: ce ați
făcut pentru țară, domnilor Liiceanu, Pleșu, Cărtărescu, Patapievici, ca să
primiți atâta recunoaștere și sinecuri? Prin ce fapte mărețe sau idei de o rară
profunzime v-ați câștigat renumele? Ce cuvinte ați așternut pe hârtie care să
tresalte inima națiunii și să inspire generațiile viitoare? Nu văd altceva
decât compilații seci, sinteze literare anodine, analize literare sterile,
evadări filosofice fade, aluzii mărunte și pasaje care se vor profunde, dar, în
realitate, golite de orice conținut. Fiecare propoziție pare un omagiu deșert,
o exaltare formală, o lecție ortodoxă și… cam atât! Chiar și cel mai inocent
dintre copii ar vedea cu limpezime că „împăratul e gol”!
Iată-i, pe acești notorii ai zilelor noastre, aclamați
fără rost, umpluți de premii și titluri, la fel de inutile precum erau și cele
acumulate de Elena Ceaușescu. Dar, la fel cum aceste recompense erau cumpărate
odinioară cu banii poporului, se pare că și azi sunt obținute prin mijloace
asemănătoare. Totul pare o ironie, o farsă jucată cu fast, dar fără niciun dram
de substanță.
Acești „premianți ai Sistemului” au atins cel mai de
jos nivel al prostituției literare. Și există, în această lume a literelor – un
domeniu care ar trebui să fie fundamentul culturii noastre –, un personaj de-a
dreptul dezgustător: scribul. Acesta nu scrie pentru a exprima adevăruri sau a
împărtăși idei, ci doar pentru a-și servi stăpânul. Scribul modern, acel om de
litere aparent respectabil, dar care își trădează constant conștiința pentru
arginții oferiți de Sistem, nu este decât un mercenar cultural. Pentru acești
treizeci de arginți, scribii României își laudă necontenit patronul, într-un
joc sordid în care adevărul este sacrificat fără ezitare.
Aceștia sunt Iudele României – acei oameni care, în
schimbul privilegiilor, au învățat să manipuleze realitatea, să flateze, să
cosmetizeze orice inconvenient și să spele pe creier generații întregi. Cu
sinecuri oferite de partid, cu cărți publicate de două-trei edituri de casă,
fără a poseda vreo valoare reală, acești artiști ai iluziei și propagandei
culturale prosperă, în timp ce România adevărată își duce viața de pe o zi pe
alta.
În ținutul literaturii române, în care tradițiile își
șerpuiesc amintirea printre literele vechi și viitorul se zbate în mâinile
câtorva spirite autentice, s-au înstăpânit niște figuri ce aduc a Cioclii unei
culturi aflate în declin. I-am numit cândva „Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei
Culturii Române,” fiindcă nimic altceva nu li s-ar potrivi mai bine – o adunare
de umbre literare, o „gașcă” înțepenită în spatele masticației acelorași idei
sterile, perpetuând impostura sub pretextul promovării artei. Acești
"critici", împovărați de o slugărnicie sinistră, laudă fără reținere
pe acei „stăpâni” cărora li s-au vândut fără rușine, asemenea bocitoarelor
profesioniste ce jelesc, lacom și repetitiv, la căpătâiul unui sicriu gol.
Și de ce această mascaradă? Pentru că, în vanitatea și
oportunismul lor crud, acești epigoni se tem să scape din ghearele lor de fier
pe acei scriitori și artiști autentici care, prin harul și viziunea lor, le-ar
putea demasca impostura. Marile spirite creatoare, cei înzestrați cu har și un
suflu viu al geniului, sunt azvârliți spre marginea obscurității, lipsiți de
sprijin, striviți sub povara unui sistem care refuză să le ofere hrană, fie ea
spirituală sau materială, și care îi condamnă la umilință și uitare. Acolo, în
umbră, acești titani sunt lăsați să moară de foame, doar pentru ca prostia și
mediocritatea să troneze nestingherit, mascate într-un spectacol grotesc de
„valoare” modernă, o veritabilă manelizare a culturii.
De ce, oare, nu își ridică nimeni întrebarea aceasta
apăsătoare? Cum de, în ultimii treizeci de ani, nimeni nu a dat vreo creație cu
adevărat memorabilă, ceva care să marcheze conștiința unui popor sau să-l
poarte cu adevărat în alte zări? S-ar părea că asistăm la un blestem cultural,
însă, poate, mai aproape de adevăr ar fi să vedem acest spectacol drept un eșec
colectiv, o trădare a valorilor ce cândva ne înălțau.
Acum, când literatura de duzină împânzește rafturile
librăriilor, a devenit clar că aceasta este rezultatul unei lipse profunde de
respect față de cititor. Acest tip de literatură este o gravă ofensă adusă
inteligenței noastre colective, un afront pe care cei responsabili nu-l
recunosc și, cel mai probabil, nu și-l vor asuma. E ca și cum ne-am aștepta să
vedem o maimuță aprinzând un foc, mai degrabă decât să asistăm la un gest de
scuze sincere din partea celor care promovează această stare de lucruri.
Îngrijorător este nu doar că rafturile librăriilor
sunt invadate de maculatură, ci și că tinerii riscă să-și piardă busola morală,
lipsiți de repere autentice într-o cultură dezorientată. Cărțile de calitate
îndoielnică care le sunt prezentate nu fac decât să le pervertească înțelegerea
asupra vieții și să-i învețe să prețuiască altceva decât adevărata valoare.
Totul este parte a unei strategii literare necruțătoare, axată, din păcate, pe
promovarea nonvalorii.
Oameni de cultură cu verticalitate – cei care mai au
coloana vertebrală intactă – ar trebui să dezvăluie acest mecanism viciat, care
pervertește cultura și îi subminează fundațiile. Ei ar trebui să tragă un
semnal de alarmă către publicul care încă mai poate discerne și să ofere
soluții reale pentru a scoate societatea românească din impasul cultural și
moral în care se zbate.
Epigoniada,
acea perpetuă glorificare a falselor valori, trebuie abolită!
Spun acest lucru cu fermitate: un scriitor autentic
trebuie să aibă har, o forță creatoare care vine din adâncul său și se
manifestă printr-o imaginație debordantă. Din nefericire, scribul modern pare
să interpreteze „harul” ca o simplă expunere superficială, o căutare nesăbuită
a sponsorizărilor și susținerii financiare, fără să înțeleagă ridicolul care-l
înconjoară atunci când producțiile sale lipsite de maturitate stilistică și
substanță se expun în lumina criticii.
Ne putem întreba, așadar, cine are nevoie astăzi de
scriitori adevărați, independenți și neînfricați? Cine are nevoie de minți
ascuțite într-o țară copleșită de o cultură dominată de superficialitate? Și
unde se află valoarea literară autentică în România? Sunt întrebări al căror
răspuns nu trebuie căutat prea departe; dar este nevoie de curaj pentru a aduce
această valoare la lumină și pentru a demonta, bucată cu bucată, „epigoniada”
care sufocă spiritul național.
Lucian Ciuchiță
COMENTARII:
Radu Comsuta
18.12.2024 23:20
Bună întrebarea. Cred că e vorba de aceiași ...trădare
a intelectualilor. Nu spun că oamenii aceștia nu au o formație profesională cât
de cât, sunt și diletanți, nu mă refer la aceștia, însă au ales cum bine spune
autorul articolului, să se prostitueze. Să îngroape adevăratele valori și să
scrie doar maculatură, și te gândești pe bună dreptate ce generații o să
creștem, o să educăm. Ți-e groază și să te gândești. E greu să schimbi această
situație, nu vreau să mă plasez pe o poziție defetistă, jemenfistă...dar,
problema se pune de supraviețuire. Cum supraviețuiești în vreme de foame
întelectuală? Nu poți mânca tot prostii pentru că-ți încântă papilele gustative
pentru că îți distruge sigur ficatul și stomacul. Ceva ceva din mama natură tot
trebuie să găsim.
Așadar cum rezistăm, să oferim ceva și sănătos
tinerilor generații. În comunism era o luptă intelectuală de-a rezista ideilor
totalitare prin înseși CULTURA. Era sintagma asta interesantă, REZISTENȚA PRIN
CULTURĂ. Dar după ce neocomunismul a distrus cultura, i-a păstrat doar eticheta
dar conținutul e mucegăit și greu puturos, dar în realitate a înclouit CULTURA
cu INCULTURA. Și atunci rămâne întrebarea cum sau prin ce mijloace rezistăm la
incultură??
Sunt optimist legat de originalitatea mereu creatoare
a românului și faptul de a supraviețui în cele mai vitrege condiții.
E diafană soluția lui Tudor Arghezii din
poezia Testament:
”Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.
Și ar putea rămâne încă parte din soluție.
Rusi
19.12.2024 22:27
Liiceanu, Pleșu, Cărtărescu, Patapievici nu pot fii
numiti oameni de cultura , ei sunt indivizi primitivi.
INJECTIA FINALA
20.12.2024 00:57
InTOVlectualii-pigmei
O, sar scantei
Or fi si ei
Mandrii pigmei
Securisti-zmei ?
Docti si savanti
Pentru multi sfanti
S'or fi manjit
L'or fi slavit
Pe'al lor Petrov
Iubitul tov ?
0 gasca de agenti secreti
Purtand stiutele peceti !
Noica'i simtea analfabeti !
Ii socotea crud: natafleti !
+++
Plesu'i plecat cu presu'
Liiceanu, agentul, vicleanul,
N'ar necesita o seringa
Creierul sa le friga ?
Ca's stricati de putredul neuron
Trimis de Satana, plocon
Sa zbiere, a moarte, hiene
Indemnand pe Români in arene
Sa ia o teapa, cu mic si mare
Iata intelectuala tradare
Ei nu se lasa seringati
"Ganditorii" nostri rafinati
Nici ademeniti cu carnati
La fata, la burta, sunt lati
Satui de toate, bogati
Asemenea lor, multi confrati
Românii ucisi o sa'i vada
La sfanta , ultima Judecata
Pe toboganul dreptatii divine
Vor plonja in iad, urlatoare jivine
INJECTIA FINALA
20.12.2024 01:10
Cartarescu, trompeta vaccinista
E si el pe lista ?
Câte mii de morti are pe constiinta pt reclama
provaxxin ?
Celui care profita la maxim de darniciile ICR si ale
sistemului, cat ii va mai bate inima in spatele sternului ?
Ca la el, inima s'a decalat
Ca se simte condamnat
Da'i, Doamne, ultima sansa
Sa iasa si sa vorbeasca
Sa denunte BIG SFARMA
Si astfel se va salva !
Aparute pe:
https://www.activenews.ro/cultura/Lucian-Ciuchita-Epigonii-si-impostura-culturala-declinul-literaturii-romane-194056
