SPECIAL EVZ. Copiii DICTATORULUI comunist. Valentin Ceaușescu, fiul model al unei familii-problemă

*

SPECIAL EVZ. Copiii DICTATORULUI comunist. Valentin Ceaușescu, fiul model al unei familii-problemă

Autor: Cătălin Olteanu / sâmbătă, 30 mai 2015

Nicolae și Elena Ceaușescu, împreună cu doi dintre cei trei copii ai lor: Zoia și Valentin. Din fotografie lipsește Nicu FOTO: AGERPRES

Primul născut al lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu nu a fost afectat de percepția negativă pe care o aveau, în comunism, părinții săi. Primul episod al serialului EVZ, „Copiii dictatorului”, îi este dedicat lui Valentin, fiul cel mare al lui Nicolae și al Elenei. Viața sa nu a fost la fel de spectaculoasă ca a fratelui său, Nicu. Decența afișată întotdeauna i-a adus simpatii din partea opiniei publice.

A fost un bun profesionist, un om care și-a obținut postul prin muncă i-a adus și respectul celorlalți. A declarat la un moment dat că poate va scrie o carte cu titlul „Revoluția după gratii”, dar până acum proiectul nu s-a concretizat.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au avut trei copii: Valentin, Zoia și Nicu. Cel mai în vârstă dintre ei și, totodată, singurul care se mai află în viață este Valentin. O fire retrasă, flegmatică, lipsită de strălucire mediatică, acesta încearcă să se ferească pe cât posibil de tumultul vieții publice, nedorind să îşi fructifice statutul de fiu al fostului dictator.

Atitudinea reticentă este dată şi de trecutul său academic, pasiunea pentru fizică dezvoltând în fiul lui Nicolae Ceauşescu un caracter studios, meditativ.

Student la „Imperial College” din Londra

Valentin Ceauşescu s-a născut la data de 17 februarie 1948, cu câteva luni înainte ca tatăl său să fie numit în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

S-a vehiculat, de-a lungul timpului, o legendă despre o presupusă înfiere a sa, dar nu s-au adus niciodată dovezi concrete în acest sens. Însuşi Valentin a încercat să pună capăt zvonisticii, afirmând categoric că nu a fost adoptat de cuplul Ceauşescu. La fel ca şi Zoia şi Nicu, Valentin a urmat cursurile şcolii Petru Groza.

După ce şi-a terminat studiile liceale, în 1965 s-a înscris la Facultatea de Fizică a Universității din Bucureşti. În 1967 a obținut o bursă de studii în Marea Britanie, la prestigioasa instituție de învățământ „Imperial College” din Londra.

Iată cum își începea depoziția în fața procurorului care l-a anchetat după evenimentele din decembrie 1989: „Sunt fiul lui Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al României şi al Elenei Ceauşescu, fostă primvice- prim-ministru al Guvernului. Am făcut studiile gimnaziale şi liceale în Bucureşti, iar din anul 1965 am fost admis la Facultatea de Fizică a Universității Bucureşti. Din 1967 am continuat studiile în Anglia, trei persoane bursieri ai statului român: primeam fiecare câte 100 de lire sterline, lunar, de la Ambasada română din Londra şi ne plăteam taxele de studii, căminul şi hrana”.

Cercetător la Institutul de Fizică Atomică

Stagiul universitar a durat trei ani, până în 1970. Ulterior, în 1974, a reuşit să obțină şi titlul de doctor cu tema „Dezvoltările bozonice în studiul cuplajelor diferitelor grade de libertate ale nucleelor sferice par – pare”, sub coordonarea profesorului şi academicianului Aurel Săndulescu.

Va fi repartizat pe un post în cadrul Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele. Aici va lucra până în vara anului 2013, când s-a pensionat după 43 de ani de muncă.

Calitatea profesională a lui Valentin Ceauşescu este vizibilă numai dacă observăm că a rămas în cadrul Institutului şi după 1989, cu o mică întrerupere cauzată de evenimentele din acel an şi reținerea sa ulterioară pentru câteva luni.

Din acest punct de vedere, relația de rudenie cu Nicolae Ceaușescu nu a fost principalul criteriu pentru care Valentin a lucrat la un institut atât de prestigios cum este cel de Fizică Atomică. Singura facilitate de care a beneficiat de pe urma numelui său este posibilitatea de a studia în Marea Britanie, altor români fiindu-le total neaccesibilă o asemenea oportunitate.

Xenofobia Elenei Ceaușescu i-a compromis primul mariaj

Imediat ce s-a întors din Regat, Valentin s-a căsătorit cu Iordana (Dana) Borilă, fiica nomenklaturistului Petre Borilă (Iorgu Dragan Rusev) un vechi membru al Partidului Comunist Român, comisar politic în cadrul Brigăzilor Internaționale ce au luptat în războiul civil din Spania şi deținător al mai multor funcții de răspundere în statul român.

 

FOTO: Valentin Ceaușescu și Roxana Dună, a doua sa soție

Născută pe 20 iunie 1946, Iordana Borilă a studiat istoria artei și a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă din București. Căsătoria acestora a avut loc la data de 3 iulie 1970.

Soție cu origini românești

Între cei doi s-au interpus soții Ceauşescu. Aceştia nu erau de acord cu relația lor, în special Elena.

Un motiv considerat plauzibil ar fi xenofobia de care aceasta dădea dovadă şi dorința de a-şi vedea primul copil însurat cu o femeie cu origini româneşti pure. Iordana era fiica unui bulgar şi a unei militante de origine evreiască – Ecaterina Abraham- Borilă şi nu corespundea profilului imaginat de soția dictatorului.

Nici Petre Borilă nu era încântat de mariaj, atitudinile anti-sovietice și naționaliste ale secretarului general nemulțumindu-l profund. În ciuda frecușurilor la care erau supuși de către părinți, Valentin și Iordana își trăiesc povestea de dragoste, iar în anul 1981 se naşte fiul cuplului – Daniel Valentin.

Este singurul nepot al soților Nicolae şi Elena Ceauşescu. Presiunile făcute de Elena au dus, însă, la îndepărtarea Iordanei şi întreruperea relației în vara lui 1987. Divorțul dintre cei doi se va oficializa în primăvara anului 1989.

Imediat după momentul din decembrie 1989, Iordana și fiul său au plecat din țară cu destinația Israel. Ulterior s-au stabilit în Statele Unite. Aici, Daniel şi-a finalizat studiile de filosofie şi fizică, urmând o carieră asemănătoare cu a tatălui său. S-au reîntors în România în anul 2006.

S-a căsătorit a doua oară

Valentin Ceauşescu a început o nouă relație înainte de pronunțarea divorțului de Iordana Borilă.

După propriile mărturii, s-a mutat împreună cu noua prietenă – Roxana Dună – în vara anului 1988. Aceasta va deveni cea de-a doua soție, căsătoria având loc în 1995. Un an mai târziu se va naşte fiica celor doi – Alexandra.

Pasionat de bridge și „Steaua” București

Al doilea motiv pentru care Valentin este cunoscut, pe lângă inerenta legătură de sânge cu tatăl său, îl constituie fotbalul și implicarea sa la Clubul Armatei, Steaua București. Dar, înainte de asta, a dezvoltat o pasiune pentru jocul de bridge. Chiar a existat o inițiativă de a se crea o federație de bridge, care să fie condusă de Valentin. Nimic nu s-a realizat deoarece s-a opus Elena. Inițial, s-a dorit organizarea unui campionat de bridge la Brașov. Autoritățile au devenit suspecte după ce au venit competitori din câteva țări și mulți dintre aceștia erau intelectuali. S-a considerat adunarea ca pe un posibil focar de instabilitate, greu de controlat. Inițiativa nu a mai fost reluată de-atunci, Valentin acceptând să rămână fidel fotbalului. Este considerat protectorul Stelei și omul din umbră în anii de glorie de la mijlocul și sfârșitul anilor ’80. Influența sa a ajutat la aducerea multor jucători valoroși și crearea unui grup de jucători care a făcut performanță la nivel european, culminând cu obținerea trofeului Cupei Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla.

 

FOTO: Valentin Ceaușescu, alături de Ladislau Bölöni

S-a ținut departe de politică

Implicarea politică a fost cvasinulă. A încercat să se țină cât mai departe de lumea politică, nu a dorit să dețină funcții în aparatul de stat sau guvernamental.

Cu toate acestea, ca o ironie, a fost numit membru supleant al Comitetului Central al PCR, la ultimul congres al Partidului – noiembrie 1989. Nu ştim dacă i-a fost impusă numirea sau a acceptat-o fără să protesteze. Înclinăm, totuşi, spre prima variantă. Nu funcția i-a adus arestarea în 25 decembrie 1989, ci numele pe care îl purta. Singura sa vină pentru viața relaxată, lipsită de griji, singurul motiv pentru care a fost reținut şi anchetat a fost numele de Ceauşescu.

Ultima întâlnire cu Nicolae Ceaușescu

Valentin l-a văzut ultima oară pe tatăl său în seara de 21 decembrie. A mers la sediul Comitetului Central împreună cu sora acestuia, Zoia. El clamează că i-ar fi spus tatălui său că ar trebui să intervină o schimbare pentru a putea linişti lucrurile. În orice caz, presupusa schimbare nu a venit niciodată, iar Valentin nu a contribuit cu nimic la obținerea ei.

După Revoluție, a fost reținut timp de aproape nouă luni, din decembrie până în august 1990.

A doua zi, pe 22 decembrie, a fugit din București împreună cu Roxana Dună. A fost găsit şi arestat în ziua de Crăciun. A fost transportat la o unitate militară din Capitală, iar de aici a privit procesul şi execuția părinților săi, un moment ruşinos, după cum afirmă acesta. A fost reținut timp de aproape 9 luni, din decembrie până în august 1990. A fost scos de sub urmărire penală, alături de toți membrii familiei Ceauşescu, în iunie 1999. Fusese acuzat că se folosise în mod nejustificat de serviciile Sectorului Reprezentare din cadrul Gospodăriei de Partid, fiind încadrat la infracțiunea de subminare a economiei naționale.

Scos de sub urmărire penală

Valentin Ceauşescu a recunoscut că a beneficiat de serviciile Gospodăriei de Partid, dar a susținut că nu avea cunoștință că părinții săi nu îi plăteau aceste beneficii. Procurorii au motivat scoaterea de sub urmărire penală prin faptul că nu s-a putut opune dorințelor soților Ceauşescu, putând exista represalii în cazul unui refuz.

Justiția i-a restituit bunurile familiei

După 1989 a încercat să recupereze averea confiscată de autorități. În urma unor procese lungi și complicate, Justiția română i-a dat câștig de cauză și a dispus returnarea obiectelor de valoare confiscate de la copiii Ceaușeștilor. Valentin, singurul supraviețuitor, este și singurul beneficiar al averii. O altă speță a constat în tentativa acestuia de a afla dacă părinții săi sunt îngropați, într- adevăr, la Cimitirul Ghencea. După luni de zile în care medicii specialiști au efectuat teste și analize ADN, probele fiind prelevate inclusiv de la Valentin, autoritățile de la Institutul de Medicină Legală au stabilit că Nicolae și Elena Ceaușescu se află îngropați în locurile respective din Cimitirul Ghencea Civil.

Excerpte pentru Conferința TEATRUL LIMBII ROMÂNE ÎN INDIA, Namaste India, 6 iunie 2015, ora 12, Muzeul Satului

Gayatri - sanscrită, română

George Anca

*

Sion Sion și biblii scrise

în carne doina plânse-ni-se

Catolicei gratia plena

ave Maria Magdalena

Apoi tot nebăuți ne fie

porumbul scrumului trezvie

Lumină harului fiind

împreunându-i-se ind

Sion Sion și evanghelii -

în carne suflet doina ce li-i

asat oma

*

Ziua Eminescu, torențială, se arătase construcție a timpului, joc al tentațiilor spirituale necunoscute până în clipa teatrului limbii române. De atunci, la cuvântul: „departe”, mai fiecare izbucnește: ”mai departe”, recitatorul continuă: „mai încet”: „tot mai încet”. Umilă e gramatica în fața inimii. Eminescu în sanscrită, un principial nonsens și totuși... traducerea din românește a lui Joshi... prima lectură... manuscrisul poemului său dedicat bătrânului dascăl în metru aria ... cu versuri din strofă de mărimi foarte diferite, dar în plină continuitate...

Fervoarea eminesciană ce m-a cuprins de câteva zile este legată de yoga, poate, dar și de o intuiție umilă a invalidității metodelor în aceste zone mândre, ermetice. Indianismul fără India, măreț la Max (Muller) poate (s)cădea la Arion (Roșu). O aud pe Amita (Bhose) cu shanti-repaos. Cicerone (Poghirc) cu mantra supremă. Cineva tot zicându-mi să închid ochii, să-i deschid înăuntru.

Făcând ori nu yoga, el era, el cuprindea dimensiunea religioasă a Vedelor și Upanișadelor – doar temperându-se prin cunoștința filologică, dovedibilă și prin mijloace descriptiv-statistice. Am o reprezentare ciudată, o retragere într-o societate compact-germană, medievală, îmbrăcăminte, perucă și sunet interpunându-se modului cosmic real.

Cât ar fi de greoi, prudent, la nivelul formei, P. are o intuiție a Upanișadelor în latină citite de Schopenhauer – de ce nu și de Eminescu, într-adevăr, spunând că nu prea sunt citate cărțile flosofiei indiene de către pesimistul german, și lăsând, volens-nolens, să se înțeleagă a se întâmpla la fel lui Eminescu. Taină transmisă între inițiați, ermetizată prin reexprimarea ei neistovită. Ieri (după ora yoga) – 22 lecturi eminesciene în clarobscur și ventilație.

*

În sfârșit, am First Epistle în 30 de exemplare, mă aflu foarte curând în fața domnului Harbhajan Singh, am noroc de a-l fi găsit pe masă cu Synthese, sub direcția doamnei Bușulenga, revistă pe care ar primi-o curent și ale cărei articole în engleză le-ar citi cu plăcere (în numărul din 1977 avea un articol Paul Cernavodeanu despre literatura americană în România).

Am intrat imediat încă o dată în subiect. Frumosul înțelept (șeful Departamentului de limbi moderne indiene) deplânge moartea atât de tânăr a poetului și sfântului național român, calculează că în 1989 va fi centenarul acelei morți, dorește să citească o biografie a lui în engleză. Scrisoarea I va fi tradusă în punjabi, malayalam și tamilă în ritm, nu în rimă, în telugu, sindi, gujarati, kannada, bengali, asameză și marathi, în proză.

*

Eminescu național al lui Călinescu nu poate fi înțeles decât în românește și în Eminescu, dar și în destinul complicat de ciroză al profesorului pe care cei mai tineri îl vedeam singur deși îl înconjurau, ca mănușile, discipolii de conjunctură, îl auzeam spunând ca pe mantre strofe totuși eminesciene – căci nu părea să coboare dincolo de strofă, în disecții și asociații, rebarbative-i. Dante, vârful de comparație și disjuncție îmi justifică un Eminescu indian ca Dante neeminescian și Eminescu nedantesc; teorema indianismului, asiatismului, în contextul viziunilor eminesciene o articulează sonor, chiar retoric.

*

Csomo, Honigberger, Eliade – himalaiții, Eminescu – modern, Budai – contemporan spiritului indian. Alter-ego-uri romanticilor visând libertatea. Mă voi sinucide vreodată? La țigănci de M. Eliade, Dă-mi boierule țiganca de V. Văduva. Pasiunea indianistă este a vârstei tinere. „Poporul indian crede în mod sincer că dorințele și scopurile majore ale omenirii sunt, pretutindeni, aceleași, indiferent de ideologii și sistemul social” (Ashok Kumar Ray, ambasadorul Indiei, la prezentarea scrisorilor de acreditare către președ. N. Ceaușescu în 27 aprilie 78).

*

31 mai 78 Dharamsala

Am citit ieri, cu voce tare, pentru toți trei din Eminescu. Ne-a apărut obsedat de sine, de Atman, de universul crud, desferecat, cu ploi de suflete și meteori, epopeic nu retoric, ritmic nu elocvent, ritual arhitectonic nu descriptiv, cult naturist nu idilic, trăindu-și continuitatea proprie în reînvierea chipurilor și rostirilor dinainte, ca un istoric mistic, și așternând cadrele literelor urmașe mânate de duhul bun dar trinitar, de guru, yogi, sigur, poetica pranei, a apropierii de un infinit ce să spargă încântul fermecării. Ca romantic, corespunde în geniul temei, în intuiția fantasticului reîncarnării sau măcar a strigoilor, în muzicalitatea epopeii destinului. Clasic, cuprinde dezarmanta hipnoză a perfecțiunii antume, trezia din intimitatea nevăzută, a antitezei propriului spirit poetic, revanșa contra compătimitorilor geniului și împărțitorilor creației, autoironia frigidității cosmice scârbite de refuzuri muritoare, forța și căldura până la lacrimi a acestora din urmă, din viață. Formele artistice și voința creatorului merg împreună. Cine l-ar plânge a nu fi avut puterea să se deosebească de sine și a crea caractere, fie și dramatice: dar formele din versificație, tonalitățile mistico-morale, șivaismul, etapele – tânăr să-i citești cu toată voluptatea poezia începuturilor -, filosofia deschisă, dumnezeul nemărturisit și netemut, kantianismul și critica lumii necutreierate, sublimate intelectual, buddhic și herculean, libertatea față de alte culturi și autonomia valorilor sale supraetnice, infrauniversale, robirea profetică sub valurile vremii.

*

Anul trecut, de cum am sosit, colam extrase pentru exerciții cu studenții: așa a fi, n-a fi așa – rămâi, rămâi (Ram, Ram), ram (Ram) – de unde, cum, cine și pentru ce? – Tot pe aici?/- Tot – să-i sară ochii?/-Să-i – cum te cheamă, măi copile? - nu sunt călugăr, sunt domn – apele plâng izvorând – vii, nu vii, ce faci? - ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul – nu pumnul ci ochii mă sperie... lacătele tale (tale, în hindi: lacăt). 

*

Let regard an instant also the Romanian culture like a poetical universal being, evoking in this World Institute of profound universal Bangalore some values of that Romanian Carpathian-Danubian history and civilisation, its latinity, orthodoxy, perpetual humanism, the philosophy of existence and the spirit of construction, the ecuation of popular mind and universal personalities, the Romanian vocation of synthesis, an axis between Orient and Occident, as single like miraculously preserved Latin Oriental Country, Romanian culture of today, and last but not least India in Romanian culture.

*

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

*

Piesă fără text. Sau Examenul. Sikhul va fi Sică, Viki rămâne așa, Vina – la fel, Vadwa apare cu numele mic de Yogindra, iar alte apariții o să le anunțe el. Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat în loc de întâlnire și de examen. Suntem în scenă, pe o pagină, despărțiți în silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește ori începe paragraful. E a doua viață a mea, pe care n-o trăiesc, nu obișnuiesc să văd piesele mele. Fiți fără grijă, o să auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă țin una despre repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o mică durere de fericire.

The translations can just impress for only first year of Study of Romanian language, also from the writer Geo Bogza's adaptation. Geo Bogza, eu și studenții indieni, care, primii, și-au dat examenul pentru certificat în limba română. Au tradus câteva rânduri din Tablou Geografic – cum, ca la Cantemir, strămoșii românilor au privit Dunărea și Marea, din Capați, la răsăritul soarelui. După autorul Cărții Oltului, Dunărea a făcut să se vorbească cel mai mult despre România, ea însăși a vorbit. Familiaritatea cu Eminescu a dat gafa unuia că România ar avea un singur poet. Am revăzut împreună filmulConstantin Brâncuși, realizat pe scenariul meu de Sorin Stratilat, în lectura Irinei Petrescu. Caragiale e „tradus” cu „scrisoarea ei pierdută”, „scrisorile mele” „scrisoarea mea”. După ce sursă insidioasă, Iorga a fost „reacționar omorât de copiii lui, legionarii”, figură luminoasă a fost Luminița Filipovici.

*

Hastividyarnava – Amrita Pritam, the reigning queen of twentieth century Punjabi literature. - D. R. Mankekar: One way free flow. - Indian writing in English (Tagore,Sri Aurobindo, Gandhi, Nehru, Radhakrishnan). - Mulk Raj Anand: Album of Indian Paintings.

*

Voi citi spaniolă, franceză, italiană, probabil și rusă, voi căuta neapărat accesul la opere în limbi indiene, voi (re)deveni zalmoxolog, eminescolog, brâncușolog, poate poet greco-latin, din perspectiva eternității românești, voi traduce din Dylan Thomas și Ezra Pound.

*

23 martie 1978

În presa românească, e la modă jurnalul (refulat!), în care Marino se convertește, Paler e mexican (mexicanii stau la pândă / să vâneze un curcan), Blandiana la Napoli, iar pe verso Adina Darian în Avoriaz (avortatul titlu în ultima pagină a revistei lui Ivașcu & Gașcu).

Caraghiaosă linearitate a jurnalelor, narcisismul lui Manolescu în sudorile lui Simion: inși care au știut ceva înainte de a mai fi fost nevoie de vreo știință reală – oricum, vremea lui Iorgulescu e mai borâtă, ca și umbrosul meu coleg de grupă, 556. 

*

Ce puteam face decât să-i cred pe alții mai intelectuali gândindu-i pe-ai noștri mai trădători. Le spui ce e cu tine și ți-o taie că au auzit ei de la prieteni ca Orlov așa și așa, îi lași să moară proști, țipi că te dai la fund de zile mari pe care le maimuțăresc abject. Acest sistem de impotență a lăsat satele goale și s-a făcut oficiu diplomatic.

Că-i ofensează Eminescu, Brâncuși, Blaga, ce tradiție reîncarnează, ce perpetuitate în dedublarea unei societăți pe capul unui popor cântat în trompete neînregistrate? O blândețe de ironie generalizată, o încrucișare turmentată de mâini în fața lărgirii și trecerii timpului, un turism prin viață, istorie și antifapte, o vânjoasă – cotropitoare din rădăcină – tristețe, înnobilată de disperare mioritică.

*

Inginerul ambasador umple table negre cu nemaiamintite formule. Cu automatism psihologic, interzisese La steaua și alte recitări în românește ale studenților indieni ca neatingând armonia lălăită de excrescența sa.

Ea e din Kashmir, îi zic, va recita în hindi „Șah”, de Sorescu. - despre ce e poezia? - despre șah, albe contra negre – dar care e ideea poeziei? - are o anecdotică a luptei, l-am auzit citit de autor, e dramatic, șahul e joc național indian – toate bălmăjelile alea copiii să-le spună înainte de a recita în englezește (atât de prost!) M-a întrebat ce zic de „interpretările”! lui, care a fost profesor – sunteți tare, puteți fi combătut, dar sunteți tare.

*

Mihai Eminescu: Revedere (recită Kashyap Manica); Vasile Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită Yogindra Vadwa); George Coșbuc: Trei, Doamne, și tiți trei (recită Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua (recită Charanjit Singh); Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok Beri: Gândul meu (hindi:)

gândul meu sub arc de munte limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele cuvinte România gândul meu

*

29.11. 78 Delhi(r)

Ieri, la 2.15, în Deptt. of history, invitat de P. S. Gupta, șeful deptt, mi-am susținut, în catedră, seminarul despre Unire (1918) – conferința de pace de la Paris, aprecierea evenimentelor interne, ecoul în India. Unirea din 1859 îi este familiară profesorului Gupta.

Azi, la 12, în sala colegiului Khalsa, țin conferința „Cultura română și idealul unității naționale”. Prezenți, mai mulți profesori și 80 de studenți. Prof. Lamba s-a referit la latinitatea limbii și culturii române. S-au pus întrebări despre stadiul dezvoltării istoriei și culturii contemporane în România, despre elementele sanscrite în limba română, despre poziția românei între limbile romanice.

*

I am a Romanian writer. Currently I teach Romanian for the first time at Delhi University, preparing, too, one D.Litt. - Sanskrit Romanian Poetics, Nirvana a.o, also a reflective book on Indian thought and beauty.

*

To the President of Delhi University Women's Association. Dear Mrs. President, As homage to India we propose the organization of an exhibition entitled Indian Flowers painted by a Romanian girl from Romania – Alexandra-Maria Anca, student in the school of Association. We are happy to remember that she has received the first prize in drawing competition, last year.

*

Spirit sanscrit în Țiganiada, în cântece țigănești sau în Sacuntala voiculesciană. Poate și în Poveste cu țigani a lui Leonida Mămăligă? Oricum, în La Țigănci, de Mircea Eliade. 

*

David e pasionat de Wagner, de poeții din Ahmedabad, de prietenii și călătorii. Și el e de părere că un popor nu poate fi cotat numai practic sau numai religios. Anglia ar fi acum modestă în comparație cu Statele Unite, care ele impun limba engleză în lume.

Vorbește de o tragedie a limbii urdu, pe care o asimilează limba hindi (care ar scrie pustak și ar pronunța kitab). Fusese sincer curios să citească versuri în românește și-l corectase ferm pe Faruqi care se interesa dacă româna este asemeni bulgarei sau maghiarei – nu, este română, spusese englezul și dezvoltase tema seducător, văzuse la Londra și un manual de învățat limba română fără profesor. 

*

Am recitit seara Shakuntala de Vasile Voiculescu, după ce, dimineață, sfârșisem Ramayana, traducerea românească a versiunii repovestite în englezește de Rajagopalachari. Cheia eminesciană din Luceafărul psihanalizează ortodoxist consacrarea persoanei sau cunoașterea apofatică.

Vorbisem despre Sita ca destin sfânt prin Rama, sacrificiu. Shakuntala românului Voiculescu este destinul însuși . Sita concretizase absolutul, Shakuntala-Rada absolutizase realul existenței. Persoana-Dumnezeu se realizează în stadii brahmanice, poate și kierkegaardiene, strălucește în iluzia Shakuntalei - Maya, Dulcineea-Shakuntala.

Gala Galaction recrease o imagine bucureștean-constănțeană a Mariei Magdalena.

Voiculescu s-a emancipat, în aparență, de morala evanghelică. Păcatul Shakuntalei nu există. Ea incarnează frumusețea indiscutabilă, ca o religie în sine. Este tot atât iluzie, halucinație sau reminiscență, cât și sens al regenerării, eroismului și îndumnezeirii.

*

26.3. 78

Dezvoltarea artei, la fel de importantă ca prosperitatea economică (N. S. Redy, președintele Indiei, la acordarea premiilor Sangeet Natak Akademi). Recitalul Odissi al tinerei Bijoilaxmi Mohanti, semănând cu Domnișoara Pogany.

24.I.78

*

La Muzeul de Artă Modernă, vedem galeria franceză, asigurată cu 65 crore rupii, cât populația Indiei socotită la o rupie persoana, comenta vărul lui Charanjit, din echipa de pază. Așa se face că polițiștii indieni sunt la ora asta printre cei mai buni cunoscători ai tablourilor franceze. Adoră un Cezanne (The Three Bathers), apoi, în ordinea evaluării, un bătrân cu bastonul, datorat lui Gaugain, apusul soarelui de Monet, gustă Pissaro, Renoir, Bonnard, Signac. Mai oriental - ? - Delacroix le scapă, aparent, dar și Ingres sau David, ori Lautrec-Toulouse, Gericault... Sunt 62 tablouri de o cumplit de rafinată frumusețe. I-am spus studentului meu, care umbla zilele trecute cu un American Impressionism că tot nu valorează cât acel Sunset at Lavacourt, din 1880 (Manet). Pentru plăcerea mea mallarmeeană am întârziat asupra iernii lui Puvis de Chavannes. Sentimentul unei arte predestinat moderne.

*

Bhagavan Shri Rajneesh. Sannyas. Daily Ashram programme: Dynamic Meditation; Discourse by B. Shree; Kundalini Meditation; Darshan. Special programmes, classes and therapies: Groups: Enlightenment Intensive, Bioenergetics, Shaj, Hypnotherapy, Centering, Primal, Soma, Encounter, Shynyam, Tantra, Satori, Tao, Vipassana, Relation Leela Intensive, Gestalt. Other classes: Rolfing, Massage, Postural Integration, Alexander, Shiatsu, Individual Therapy Counsselling, Prassadan Women's Group, Tai Chi, Mime, Polarity Balancing, Neo-Rolfing, Sufi Dancing, Hatha Yoga, Karate, African Dance, Nadam Music and Dance, Chanting.

*

Perechea era tânără, 21 și 18 ani. Părinții, foarte prieteni, asociați. Mireasa privise pe fereastră când venise mirele, nepermis fiindu-i acestuia s-o vadă înainte de ceremonial. (Și au pornit-o împreună, în mașină, spre orașul mirelui, în alt stat, Uttar Pradesh, în spate cu plânsul tradițional al rudelor și părinților, înaintând prin huma vie a cerșetorimii). Femeile zornăind brățări de aur și giuvaericale corect anunțate în discuții, fâșâind în șalvari kilometrici, sau în sariuri abundent sclipitoare, cu spatele, pântecul și gușa în mica slavă a plinătății de sine familial-religios-capitaliste.

Mese bogate, meseni bogați și flămânzi (ziua, de afară se auzeau cerșetorii implorând spre cei ce își puneau diferite feluri iuți sau dulci pe farfuria albă). La sfârșit, se dărâmă repede întregul cort în care câteva sute de oameni se rugaseră, plătiseră, dansaseră, mâncaseră, se afișaseră pentru fotografi și operatorul de film.

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a donat cărţi si reviste copiilor români din Spania cu ocazia Zilei Copilului

Competiție „Martial Arts Challenge” I.A.M. – 2015, Laval

Stimati prieteni, parteneri, suporteri si membrii ai Jotaikido Canada, simbata 23 mai 2015, in loc. Laval la Competitia; "CHALLANGE OF MARTIAL ARTS-EDITIA 2015", Oana Maria K. Oprut a cistigat competitia de Kata Traditional si Open (Copii 6-7 ani- toate centurile ), atit la Kata Arme, cit si la Kata fara Arme.

Este al 12-lea titlu de campioana, cistigat de catre Oana, la 14 competitii de Arte Martiale, provinciale si regionale, incepind din 2012, pina in 2015, devenind astfel sportivul cu cel mai bun rezultat obtinut vreodata de copii intre 3 ani - 18 ani, membrii ai "Federatiei de Arte Martiale - JOAIKIDO CANADA". De asemenea, Oana M.K.Oprut este detinatoarea a 2 locuri 1 la prestigioasa competitie "QUEBEC OPEN", (2014 si 2015) si detinatoarea recordului pentru cel mai tinar campion: (Locul 1 la Kata Traditional, la numai 3 ani si jumatate": -Cobra Karate Open 2012). VA INVITAM SA PARTICIPATI LA DEMONSTRATIA DIN 31 MAI 2015, EFECTUATA DE ECHIPA DE DEMOSTRATIE "JOTAIKIDO CANADA", CARE ARE IN COMPONENTA SA PE: OANA M.K.OPRUT, LAURA CUELLAR, STEFAN POPESCU, MODEST BURSUCIAN, STEVE CASSAGNOL, STEFAN WOJTILA - (medaliati la competitii; nationale, provinciale si regionale), LILIANA OPRUT si Sensei IOAN OPRUT-(Medaliati la competitii internationale). MAI PARTICIPA CA INVITATI SPECIALI: CHANEL EMOND - (Campioana Kata A. Quebec Open-2015), Sensei SERGE DESAULNIERS - (Iaido) (Campion Kata A. - Quebec Open 2015), JOVANI BAKARY SAKHO - (Vicecampion F.I.A.M. categ. supergrea-2014).

NIHIL SINE DEO

Vă prezint o știre despre acest pictor român, profesor universitar Opruț Ioan, bivalent, care este pictor și este și master 7 den în arte marțiale japoneze, obținând pentru echipa sa mixtă de români și diferite etnii conlocuitoare, nenumărate premii, dintre care și premii internaționale.

Melania Rusu Caragioiu

Veverițele n-au răbdare

de George Anca

6. 5. - 23,10 1978

De două zile, cu prețul somnului după-amiază și a culcatului devreme, merge la Gandhi Bhavan să facă yoga, să se joace, să vadă cine strănută, cine râde, cine se ceartă, cine face ca leul, se concentrează. Nu s-au mai nimerit copii zilele astea, o fi mândră a se vedea la rang. Diminețile pe la Grigore cel Negru și pe la Grigore cel Gri, pe la capre, cocoși, găini, păduricea veverițelor pe zid, pe la palmieri (unul ea, altul mama, altul eu, într-o zi ne-am mutat toți într-un singur palmier).

Ieri, mama a înfiat un pui neputincios de papagal. Eu l-aș fi botezt Victor, Nansi preferă Goguță, iar Nana: Yaminică Sughițel, Pondiche, Cucu, Napoleon, Așok Kumar, Nataraja, Yaminică Siminică, Roomclean, Tănase, Tayaji, Șișir.

Primii munți pe care o să-i vadă: Himalaia, primul muzeu vizitat – cel maharajal din Indore. Pictează cu tempera Greierul și Floarea, se privește în oglindă. Nemergând la yoga, se teme să nu lăsăm ușa deschisă, le-ar fi urât lui Șișir (păpăgăluțului) și Sarafinei (puișorul de vrabie, scăpat de ciori).

I-ai oferit flori lui Swamiji Premananda Mritunjaya, din Himalaia. Auzind că nu cântă Hari Rama, Hari Krishna, nu te prea interesa. Venisei cu mama, în ultima zi de grădiniță. Aseară, într-un pliant, ai văzut doi munți despărțiți de o vale: ăștia sunt? - da – ce bine-mi pare.

Dharamsala.

Mama ți-a adus în bojdeucă zece clopoței, ești pe rând NATARAJ, apoi Yamini Krishnamurti, Bijoi Laxmi, Sonal Mansing, Uma Sharma, iar acum vrei să fii SHIVA. Uneori, un licurici se oprea pe mâna noastră. Te jucai cu Priti. A pictat și mama și v-ați certat pe acuarele și subiecte. Ai colorat pești. Ai pictat la lumânare, cu spatele la luna plină, cu toate cele 12 culori de apă, pe rând, de le-ai amestecat și-a ieșit scandal, că mama făcea cu atâtea culori cinci picturi. I-ai zis picturii: Să iubești templul.

Ce zi rea, dacă a dispărut papagalul! L-a mâncat o pisică, mama n-ar omorâ-o. Ai pictat Amintirea papagalului, la biblioteca tibetană. Ai petrecut cu copii tibetani. Bibliotecarul, că să râmâi cu copiii lui dimineață. Noaptea a plouat cu piatră și fulgere cât Himalaia. Are mai multe țâțe, e vacă, are numai una, e bou.

Mergi la școala tibetană, după cele română și indiană. Eu când eram mică am fost și la creșă, adaugi. Ca să nu dormi, pictezi în roșu, galben și albastru, ți-ai mai luat apoi verde pentru iarbă, maro – când ai zis, acum mă fac pe mine –, începusei cu o sferă galbenă, mingea de pe masă, apoi cu mine, ochi-urechi galbene, nas și gură roșii – o bară albastră pe jos, ca să nu treacă mingea în râul alb, iar alta sus – cerul –, iarba urcă din câmp până la el, 28 de fire. Pe tine te-ai văzut îmbrăcată în culorile steagului românesc, ți-ai făcut urechi verzi, cât ale mele, kilometrice, mai încolo, ce-ai zis: ia să-mi fac și păsărica – dar de băiat.

Semnează-te – prima silabă, mai vizibilă, Na, cealaltă mai pierdută – așa, scrie ca Shamanism-ul lui Mircea Eliade.

Mamă, unde-ai pus tu laptele e fum și fumul nu e bun de mâncat. Nansi mă întreabă dacă am văzut cum a intrat azi broasca în casă – eu eram întins pe pat – n-o lungi – și spiritul meu a ieșit din corp, s-a dus lângă zid și s-a prefăcut în broască, iar ea m-a dat afară cu mătura – te minte, mamă, era broască, nu era el, nu-l crede.

În prima zi la grădinița tibetană ai fost încântată de tăbliță. Profesoara a zis că ești sweet. Când coboram, ai pus trei scrisori de piatră, în iarbă, lângă pompa fără apă, la poștă, pentru un greier (o să-ți răspundă cu o partitură), o furnică (îți trimite trei poveri de averi), și un ursuleț (face de miere să ne iubești cu ea), în România. Dacă pot arunca o pietricică peste Himalaia, să-i distrug. Ceri unei pisici să-ți dea papagalul pe care l-a mâncat.

Am fost împreună la cursul de buddhism, l-ai remarcat pe Dalai Lama, în tablou, apoi pe Buddha. Ai pus un plic cu pietre la poșta ta. A apărut Bapu la pictură, el pictează același steag, întâi, apoi vrabie, autoportretul său, niciodată altceva. Ca să scape de cerșit?

A fost odată un împărat și un moș. Și împăratul avea o casă numai din argint care-ți lua ochii în soare și nu mai puteai să vezi Dhauladarul, că nu mai era. Și vrea să ia autobuzul la Delhi, urcă într-un înghesuit, care nu mergea la Delhi, mergea la Kangra, dar moșul i-a spus că-i arată el, și autobuzul mergea, mergea, până a început să zboare, așa de departe mergea. Și a ajuns într-o pădure și na că s-a rărăcit.

Un copil cu fustă – mama zice că e fată, tu, conspirativ, că e băiat. Te invită să mergi pe platoul de sus, îi spui no. El se duce la privată, dai să o pornești „la colegi”. Drumul trece pe acolo. Mama e sigură că vrei să-l vezi pe copil în exercițiu. Te reținem, te descoasem: da, mă, vreau să văd dacă e băiat sau fată, că după față e verziu.

Ai pictat făcând-o lungă spre a nu te culca: Fata cu peria zburătoare, Muntele lui Venus, Fișcavan, Cârmele încurcate. Ne culcăm, nu adormi. Oftași o dată – oftezi că ai vărsat culoarea? - da, bine că nu e masa noastră.

Mâine e ziua ta, faci cinci ani, dar draftul cu leafa cei din Delhi n-au reușit să-l facă să ajungă în 13 zile. Aniversarea ta se va mai păstra până vom avea bani de party. Te bucuri la niște bomboane. Mama te vede dansatoare, pictoriță, scriitoare, nu ceva practic. Parcă te văd luând calea politehnicii, ca fiii artiștilor noștri, spre arte ajungând barosanii. Nu sunt prea sentimental, nici prea modern, un tată de copil, avem de-a face cu arta și India. Le împărtășim pe toate cum vrea destinul.

Cum se învârtește pământul, se dă peste cap, sau? (Îți arată mama, pe capul ei). Dacă eram în România, ce bine îmi părea, mă jucam cu Liliana așa de frumos. Mamă, eu nu știu acuma cum e în București, dacă e după-amiază și se face soare? Mă dor călcâiele – mai ai alt subiect? - cum se zice la găleată? – în hindi, balti – dar pe pahari? pe pahari, pe pahari, așa se zice? happy birth to you, hapi bade puiu.

S-a dus să potcovească un cal de-l văzuse de beat. Șarpele a topit zăpada pe Dhauladar. Pasărea a luat foc s-o stingă pmpierii. Caverna a furat pușcăria și a făcut-o ocnă. Plictisindu-se, o broscuță s-a îmbolnăvit dinadins de râie, și când s-a uitat în oglindă s-a bucurat că e o părere.

Ursul ajunsese pe mâna ursarilor, care-l îmbătau, un bețiv s-a prefăcut el în urs și cel adevărat s-a întors la bârlog. Altor urși bogați nu le lipsea niciun fel de miere și cumpărau de la piață numai să vadă dacă nu cumva a apărut vreun soi nou.

Bărbierul a primit o scrisoare de la un client, să-l radă, și s-a speriat, cum vine asta? A chemat-o pe nevastă-sa Nuța, care-l spăla pe Nicu, născut slut. A venit și clientul și și-a pus un mintean în cap, nu l-a mai cunoscut câinele și l-a mușcat de obraz. Era fiul bărbierului.

Ai primit de la colege o pasăre albă de cârpă. Ai cinci ani. Hai să ne broșotim, adică să ne spălăm pe dinți.

De la Mehra, pe acoperișul de jos am văzut la masă două maimuțe, cu puii sub burtă, călugărește, de le-ai aruncat cartofi prăjiți. S-au făcut nevăzute când a reînceput ploaia de la cinci anii tăi.

La 10 fără 20, noaptea, a fost cutremur. Ai țipat când ieșisem. Mama, în genunchi, tremurând, eu căutându-ți bătăile inimii. Îți spun să nu uiți limba mamei și zici: mamă, mă duc, mamă, vino, mamă, vin – vezi? de ce-i înveți pe studenți românește?

Ai organizat o grădiniță, ești tovarășa. Pe mine mă pui director, ca să pot să stau jos. Ai trei studenți: Rățușcă, cel mai bun la grafică – dăm premiile -, un copil mic – aia mică – și fata de cinci ani pasămite. Aia mică a zis roiu și i-a ars una peste bot, bine i-a făcut, nu? - nu – nu știi că asta mică e totdeauna nervoasă și neascultată? - neascultătoare – neascultată, în orice caz.

Scularea! – ne-am sculat, ne-am sculat! cum ați dormit? - bine, bine! Hai, Nana, să te îmbrac, că a venit inspectorul, și dacă te vede - ea a dormit despuiată, că așa i-a zis mama ei, să doarmă dezvelită. Că plouă, că nu știu ce, dar lasă că e bine că a dormit așa că era transpirată de căldură, a venit cu puloverul, că mama ei a știut că plouă.

I-a uitați-vă ce rochie lungă. Mama ei a făcut-o, i-a dat-o lui Felicia și a născut. Nu mai știi că m-a crescut în București, m-a botezat, da, pardon. Când era asta de un an, că acum e de doi ani, vrea să ia toate jucăriile lui Dragoș. Nu-i e jenă pe la nas că și-a strâns mai multe jucării ei. S-o bat, ce să fac?

Nu. Eu așa m-am învățat cu bătaia. Pe toți. Și Răciușcă. Să se ducă de-aici. Că dacă mai vine cealaltă zi, nu zi, știți, de mâine să nu mai vină, să se ducă undeva Nana asta că n-o mai suport. E rea cât e acasă, nu am copii buni, am copii foarte răi. Alții au plecat pe stradă, vedeți ce răi sunt. Poate să-i calce vreo mașină. Ați văzut că un copil era cu piciorul în ghips, săracul.

Așa să fie copiii, cuminți. Acum sunt și ăia cu mâinile în ghips. Vedeți, dacă n-ați ascultat – n-au fost cuminți.

Delhi

De ce tataia Nase are obiceiul să meargă la război? Citeam o revistă românească, ea, literele, când: lumea. Cum adică? - păi lumea din România.

Tată, ai curaj să-ți gonești șobolanul singur? - nu – te ajutăm noi. - ne gonește el pe toți – și rămâne casa lui. De ce nu le place șobolanilor să stea în ploaie? - n-au umbrelă – și dacă le dărâmă casa, ce?

Ce e aici? - mașina în care l-au adus răpitorii pe Moro mort – de ce l-au omorât? - pentru că nu au primit niște răpitori din pușcărie în schimb – de ce când era mama mică a venit tataia Nase îmbrăcat în soldat și ea s-a speriat? - venise de la război – de ce se dusese la război? - când te faci mare, să nu lași băieții să pună mâna pe țâțele tale – o pun singură – facem o expoziție Flori indiene pictate de o fată din România – mă apuc serios de pictură – Viki e un băiat bun? - e un băiat foarte rău, se dă numai el cu frânghia.

Muzică la radio, am fredonat un pic – nu mai cânta că te aud ăia din radio și se opresc, zic, mă, ăsta își cântă singur, și vreau să-i aud – raag la saroda, ursul doarme pe saltea și comandă o cafea când să guste din caimac hop în gură un gândac – de ce nu le place veverițelor să stea cu oamenii? - n-au răbdare – ăștia nu sunt studenți de-ai tăi, de ce îi înveți românește? - săpun și la noi și la ei – ce-a făcut tornada, a smuls copacul fără milă – ai fost premianta clasei B la desen.

Fugi toți patru ursuleți p-ici încolo, până la groapa de fundație a poveștilor. Deștepții au început să se dea de-a berbeleacul până jos. Au venit meșterii de-au înălțat palatul, după planurile noastre Ăia cântau, nimeni să-i audă: mor-mor-mor mor-mor-mor nu avem un dirijor. Nitam-nisam, aude lupul: hau-hau-hau hau-hau-hau să vă fiu eu diri-bau. Speriați, ursuleții nătăfleții o zbughesc prin temelia de povești acasă unde-i așteaptă părinții cu miere.

Te trezești din somn vorbind hindi sau englezește. N-ai suferit prea tare că Manta s-a mutat. Sundip rămâne cel care vă aruncă frânghia în copac. Între Viki și Vikram, te mai joci cu fetele. M-ai însoțit zilele trecute pe la mai multe departamente, și al lui Indera Singh, dar nu știai cum te cheamă. Când am lipit, în iarbă, la umbră, timbrele, cât te-ai rugat, n-ai scos de la mine nici unul, dar le-am încurcat de mai aveam de cumpărat două. Mă, nu vrei să iei trei – am luat și a fost pe-a ta. În drum, careva ne-a fotografiat pe ascuns, ca pe incogniți – mă-sa pe gheață.

Trei ursuleți foarte cuminți în clasă. Treizeci obraznici foc. Mezinul celor trei dă sfaturi în dreapta și-n stânga să se mai potolească obraznicii și-i dă unui răufăcător o lăbuță, de-l iau toți la bătaie serios, dar vitejii lui frați îi înving imediat și-i pocnesc și-n plus, de-și ia mezinul frații la trei-păzește că de ce sunt violenți pentru el, iar obraznicii se cumințesc imediat, cerându-i mezinului să-și ierte frații și gata.

Două albine, ani de zile s-au jucat și nici prin cap nu le-a trecut să culeagă miere. Dansau cu fluturii și alergau, mai bine, după umbre de avioane, zicând, ce frumos miros au florile. Dacă aveau timp, păi?

Le vine într-o zi mintea la cap și se duc la regină, care era amărâtă de fetele astea – ce-o să se aleagă de ele? - Vreți să vă faceți un fagure al vostru în stup, să aduceți nectar în căpăcele? le-a întrebat – Păi?

După un timp, fagurele lor era și el tot amărât. Regina știuse ce știuse și le-a spus că nu e nimic, ba, că merge. Fetele s-au dat peste cap și au strâns a mai bună miere. Dulceața ta, i-au zis reginei, gustă întâi tu – ba voi – ba tu – bine. Îm, n-am mai mâncat așa dulce, gustați – nu ni se pare mai bună ca alte mieri – ba da, că ați strâns-o voi.

O albină zbura din floare-n floare. Întâlnește un ursuleț care o întreabă de nițică miere. Ea, bâz-bâz, de-ncep amândoi să danseze. Într-una, de s-au strâns și veverițe și iepurași, păsări și niciun elefant, șoricei și cățeluși să danseze bâz-bâz-bâz, și licuricii, că-i apucase seara, bâz-bâz-bâz. Apar părinții cu miere și de-ale gurii, de încep și ei, bâz-bâz-bâz.

Erau patru iepuri. Frați. Fugilă, Auzilă, Morcovilă și Viteazul. - Erau ten. - Tot aia. - Și? - Se jucau. - De-a pitulatul. - Da, jucau într-o vale și s-a pus ăl mic. Frații mai mari au alergat departe, în sus pe coastă, că de, au picioarele din spate mai lungi, când să se întoarcă, nei, că la vale e mai greu.

Între acestea, Fugilă ajunge la armată, la infanterie. Îi era căpitan un vulpoi. - Fugi, domnule, de aici, îl măsoară vulpoiul din privire, nu ești de vizuina noastră, să mă mai gândesc la instrucția dintre cotețe și poligonul de atragere.

Doi elefanți, angajați civil îi fac un semn discret grăbitului de Fugilă, apoi mută cu trompele un deal spre lună: Fugi acum. Căpitanul, OK, te duci și vii, vii și te duci. În lună, Fugilă dă de un leu. Se întoarce degrabă, dă raportul, o dată, de două ori, până se plictisește – sau se sperie vulpoiul cu leul din lună.

Dă ordin elefanților să mute dealul în jos, spre ocean. Fugi la marină, pe baleniere de cocostârci, ai ajuns? Tocmai era o bătălie și nu se mai vedeau nici steaguri, nici catarge, doar unul. Atunci Fugilă își face coada steag, sperie toate escrocodilele și...

Oceanul ajunse o oglindă să te dai pe gheață, iar bravul marinar a fost chemat la vânători, unde ursar era un lup. Ăsta i-a promis că i se vor recunoaște meritele iepurelui. Va avea labă liberă să-i scape de toți dușmanii, să binevoiască a se odihni puțin, da, da, fără frică, se poate. Fugilă, cu ochii deschiși mereu, dar adormise. Lupul, haț, jumătate de ureche. - Și i-o lipește la loc. - Acha ji, că era o reîncarnare nu un iepure oarecare.

Era un rotar care făcea roți. - Nu, un iepure. - A, da, Auzilă. S-a dus la conservator. Clasa de privighetoare era pentru păsări. Să cânte la tobă, sperie iepurii. Se duce la rector: Domnule Cuc... - Cucuu, zice big bosul. - Am și eu ureche muzicală. - Ai urechi minunate, frate iepure, să te faci critic muzical. - Poate un instrument. - Încearcă la pian.

Acolo, maestru de pian, un maimuțoi. - Să-ți tai urechile că-ți pică pe labiatură. În plus, ai și coada scurtă. Dă-i drumul, tikhe, labe lungi – nu roade clapa, să-ți aduci morcovul. Aha, topul, viezure, treci, atacă un șopel, la patru labe. Tu, Auzilă, ești gata la pian, marș la vecin să cânți din sonerie. Din ce te răpește, fuga, pe scara principală – ai venit?

Iepurașii intră în cafenea. Îi servește un arici cu tiriplici. Ăia se sperie de tiriplici, intră sub masă. Ariciul le aduce cafele, unul se sperie iar, sare și varsă cafeaua, apoi le spune – haideți că este doar un arici – n-are tiriplici? - a plecat.

Tocmai venise schimbul ospătarului, un bursuc cu surtuc. Iar se sperie iepurașii de bursa bursucului, c-o fi înghițit tiripliciul și ariciul, dar erau de jucărie. Așa că unul, Ureche Bleagă, pleacă după soda, că și mâncaseră – pe bursuc, fiindcă era de jucărie – și li se făcuse sete.

Aveți soda? Campa, Orange? - Paisa do. - Gold charminar? - nahi – dar? - ureche bleagă (îi taie urechea a bleagă lui Ureche Bleagă, o face țigări și i-o vinde șarpelui). Ureche Bleagă se întoarce în cafenea cu băutura. Șarpele tocmai bea tutun. Dar ăla își trage urechea, că era legată.

Pleacă la plimbare. Un elefant adormise drept pe gaura unui șoricel. Ăla nu mai putea să iasă. - Dă-te mă elefantule la o parte, că nu mă mai pot ține, nu te mai pot ține, mă. - Mi-e lene, lasă-mă să dorm că-ți dau o trompă.

Iepurașul se așază și el pe elefant. - Mă, zice elefantul, care ești? - Care e, zice și șoricelul din gaură. - Ureche Bleagă. - Ia-l șoricelule și-l mănâncă, ține trompa. Șoricelul îl mănâncă pe Ureche Bleagă, că era de jucărie – toți iepurii își făcuseră și de jucărie. - Mai vreau, zice șoricelui și-l mănâncă și pe elefant, că era de jucărie, uite atâtica, bașca trompa cadou.

Spune-o cu elefanții și apa lor - asta e a mamei – nu, e a ta. - Elefanții se scăldau cuminte în lacul lor. Trompone, mai mic și mai rău, se apucă să tulbure dinadins apa, o tulbură de o înnegrește, iar frații și părinții lor nu știu cine este răufăcătorul.

Se duc toți la lord Ganesh. Uite-așa, așa. Lord Ganesh zice: sunteți toți? Se numără ei, nu e Trompone. Du-te unu și-l caută. Se duce ăla, găsește lacul și mai tulbure și prin adânc o ființă, zice, e un crocodil. - Va, va, răspunde lord Ganesh, să nu vă mănânce trompele, că nu-l vedeți. Du-te altul și vezi cine e.

Era Trompone. Ei sar la pâră în fața lordului Ganesh, că umblă cu trompa pe sus, că și-a luat-o la purtare. Nu e frumos, se mulțumește zeul să-l certe pe Trompone, de se potolesc spiritele. Ba toți îl roagă să vină să facă o baie în lacul lor.

Că n-are timp. Bine, o să vină. Unde se scaldă lord Ganesh, apa se limpezește și lacul rămâne ca o lacrimă. Trompone îi lasă pe ceilalți să plece după ce luaseră o baie și cam tulburaseră iar apa, nu cine știe ce: ia s-o tulbur de tot, zice. Când colo, apa se limpezea. Scormonea mâlul, plescăia cu trompa, se răsturna cât era de matahală, și apa tot mai mult se limpezea.

Se întorc frații. Va, va, a fost lord Ganesh și s-a scăldat. Să mergem să-i mulțumim. Nu l-am călcat, zice zeul, și-l oprește apoi pe Trompone, la o discuție, de ăsta se pierduse. Voia să-i spună că-i pare rău că nu putuse să tulbure apa. Ce discuție mai era aia?

Știu ce e în capul tău. Ce zici să fii cu mine, ca un sfânt? - Doamne ferește, îngaimă Trompone. N-am stofă. Mă mai joc și eu, mai îmi vine câte-o idee. Bine, du-te, reia blând Ganapathi ji.

Acum, ai lui se duceau în vizită prietenească la niște iepuri, lângă un deal. Urecheații s-au speriat și au luat-o la fugă pe deal în sus. Elefanții au strigat, a, suntem prieteni, și ce să se ia după ei, au înconjurat dealul.

Acum, Elefantul cel sfânt, că nu mai era Trompone, venea și el în vizita aceea. Pe drum, aude niște lei flămânzi – aș mânca și un elefant, zice unul. Elefantul cel sfânt se gândește să se ofere: mâncați-mă, zice. Leii încremenesc și i se prosternează – noi pe tine? și-și rupeau câte-o jumătate de coamă. - Dar nici iepuri să nu mâncați, adaugă elefantul cel sfânt. - Dar șoarecii, mai lasă leii. - Cum, cărăușii lordului Ganesh? Poate pisici? - Sunt rudele noastre. - Faceți cum credeți că este mai bine, tikhe?

Adevărat, cum spui tu, Alexandra, niște furnici află că elefantul cel sfânt se duce spre frații lui la muntele iepurilor și vor să-l salute. Fiind mititele, se strâng vreo sută de milioane și se fac o furnică uriașă ce vine să i se închine sfântului, care rămăsese micuț. Frații lui vin tot o sută de milioane.

Exact, Alexandra – vrem să mergem la Bombay, spun ei, dar e departe. Fă-ne furnici. - Cu aripi, fără? - Cu. Și zboară. Când, un copil – ia uitați-vă la furnică, are aripa ca o trompă. Imediat se preface în elefant la loc. Alta, zice alt copil. Alt elefant. O sută de milioane de elefanți, câte zece de fiecare copil și persoană. Și noi.

Trebuie să ne culcăm. Avem și noi elefant, vrea să doarmă. Avem, zici, Alexandra. Fiecare. Uite, dormim pe spinarea elefantului și te prefaci că te culci, iar eu adorm legănat pe spinarea alui meu.

O provocare

Bucuria lecturii sonetelor lui Theodor Răpan din PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” - 2014) nu poate fi deplină fără cunoaşterea prealabilă a metaforei sale!

Poetul preferă ca titlu structura „Pas în doi” în locul altor sintagme, pentru plusul de expresivitate al acestei combinaţii, prin care nu surprinde numai grija manifestată de autor în organizarea structurii şi compoziţiei, ci şi esenţa a ceea ce sugerează, o proprietate fundamentală a construcţiei – lirismul – şi un sentiment personal faţă de actul creaţiei.

Titlul orientează spre tema cărţii pe care, citind-o, veţi identifica-o, precum şi gruparea sonetelor în cele trei cicluri: I. Sonetele deşertăciunii; II. Sonetele dezdurerării; III. Sonetele destrămării, la care se adaugă Sonetul de adio.

Deşertăciunea, dezdurerarea, destrămarea – acestea sunt conceptele fundamentale în jurul cărora gravitează, deopotrivă,  câmpuri lexicale, motive şi laitmotive ale căror simboluri sunt subordonate meditaţiei asupra vieţii şi a morţii, sub steaua iubirii – ca spaţiu al neuitării, între fiinţă şi nefiinţă.

Această nouă apariţie editorială a poetului Theodor Răpan este o carte a rafinamentului expresiei, care se adresează, în egală măsură, cugetului şi ochiului, un adevărat „catehism al iubirii”, ca sentiment nepereche, pe care îl trăieşte Omul prin cuminecarea legăturii cu Universul.

Vocea distinctă a creatorului mizează pe prospeţimea şi pe valoarea noutăţii stilistice, trăsături fundamentale caracteristice acestui spirit slujind de o viaţă, ca un adevărat sacerdot, în templul care se numeşte: Poesia!                      

Citind PAS ÎN DOI, veţi afla cum puteţi trăi în armonie şi în echilibru explorând necunoscutele spiritului interior ale Omului, de la freamătul timid al gândului până la dezlănţuita furtună pasională a Cuvântului, dar şi interferenţa poeziei cu grafica, datorate celor doi creatori: Theodor Răpan, autorul sonetelor,  şi Damian Petrescu, realizatorul albumului plastic.

*

Volumul PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” - 2015) vine după alte cărţi de sonete, pe care poetul Theodor Răpan ni le-a dăruit în ultimii doi ani: FIIND – 365 + 1 Iconosonete (2013), FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume (2014), PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2014).

           De ce PUR ŞI SIMPLU are ca subtitlu 154 Contrasonete? Fiecare sonet este precedat de un motto, preluat din ediţia: William Shakespeare – „Sonnets”, Londra, 1609. Practic,  acest nou volum al lui Theodor Răpan nu este nimic altceva decât «replica sa de adoraţie» la adresa Marelui Will! Absolut originală şi de admirat! Iar „enigma” o veţi descifra citind cu atenţie distihul-„motto” shakespearian, în conjuncţie cu distihul autorului de faţă!

Nu-i greu de fixat aici tema – Iubirea, pentru ca, din tema principală, să se ramifice o serie de teme secundare, unele mai acaparatoare decât altele. Motivul central, care concentrează fiorul liric, este acela al trecerii, căci, aşa cum se-ntreabă poetul: „Din ghearele iubirii cine scapă/ Şi din strânsoarea morţii cine fuge?/ Vicleana stă la pândă... Sapă, sapă.../ Nu vrea pe înserate să dejuge!”

PUR ŞI SIMPLU nu este numai cartea «sonetelor de stare», ea este întreaga istorie a sufletului poetului care iubeşte mult viaţa, dar meditează asupra morţii, profund uman în tot ceea ce face. Aici moartea nu este macabrul, sinistrul, tenebrul; sentimentul morţii este, de fapt, expresia profundului mister al trecerii spre necunoscut, căci,  până la urmă,  necunoscute rămân toate: iubirea nu este amor, cum nu este pendulare între plăcerea simţurilor şi asceză!

Theodor Răpan este un stilist care tinde spre perfecţiune. În viziunea lui, poetul trebuie să fie preocupat de aşezarea în plan estetic a stărilor ce ţin de nobleţea umană. Sobrietatea şi concizia, izvorâte din limbajul poetic, definesc stilul poeziei lui, conferindu-i expresivitate.

Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia în structura poetică a frazei, inversiunile topice dau strălucire textului, argumentând originalitatea stilului. Sensibilitatea creatorului cunoaşte o linie ascendentă, alimentată fiind şi de o imaginaţie bogată.

În oglindă – geniala ilustraţie a lui Damian Petrescu întregeşte totul!

Citiţi-l şi vă veţi convinge că, aspirând  la cultul frumuseţii, Theodor Răpan face din scrisul şi din arta sa o profesiune de credinţă!

Prof. dr. Nicoleta Milea

Invitație, eveniment literar de excepție, Centrul Socio – Cultural „Jean-Louis Calderon”

Contemporary Literature Press

Return to the Contemporary Literature Press website. Press Release Friday 20 February 2015 Online Publication Contemporary Literature Press, under The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Embassy of Ireland, Announces the publication of Simona–Grazia Dima Armata ființelor mici. The Army of Little BeingsParallel Texts ISBN 978-606-8592-99-2 Edited by Lidia Vianu As a continuation of its series of Parallel Texts, Contemporary Literature Press is publishing a volume of poems written in Romanian by Simona–Grazia Dima, and translated into English by the poet herself, together with Adriana Nacu, former graduate of the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text, and a full–fledged translator at present. The final version of the book was supervised by Martin Potter, who is a MTTLC teacher himself. Simona–Grazia Dima's book includes a confession by the poet herself, followed by an essay on her poetry by the English poet Morelle Smith. With The Army of Little Beings, the publishing house is pursuing its aim of making Romanian poets known to the world in translations revised by native English speakers. Simona–Grazia Dima: Armata ființelor mici. The Army of Little Beings, edited by  Lidia Vianu is formally launched on Friday 20 February 2015. The volume is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address: http://editura.mttlc.ro/simona-grazia-dima.html You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher lidia.vianu@g.unibuc.ro. Contemporary Literature Press Translation Café eZine of Modern Texts in Translation Contact us  Visit our Facebook page Comunicat de Presă vineri 20 februarie 2015 Ediție online Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român  și Ambasada Irlandei, Anunță publicarea volumului Simona–Grazia Dima Armata ființelor mici. The Army of Little BeingsTexte paralele ISBN 978-606-8592-99-2 Editat de Lidia Vianu Contemporary Literature Press își continuă seria de texte paralele cu un volum de traduceri în engleză din opera poetei Simona–Grazia Dima. Volumul a fost tradus din limba română de poeta însăși, împreună cu Adriana Nacu, absolventă a Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan și traducătoare literară activă în acest moment. Versiunea celor două traducătoare a fost stilizată de profesorul englez Martin Potter, care predă studenților MTTLC. Volumul Simonei–Grazia Dima cuprinde o autoanaliză a poetei, dar și o imagine a poeziei ei văzută prin ochii unei poete engleze, Morelle Smith. El se înscrie în direcția constant urmărită de Editură de a răspândi poezia românească în lume prin traduceri realizate cu ajutorul stilizatorilor nativi de limbă engleză. Simona-Grazia Dima: Armata ființelor mici. The Army of Little Beings, editat de  Lidia Vianu, se lansează oficial vineri 20 februarie 2015, dar el poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/simona-grazia-dima.html Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro. Contemporary Literature Press Translation Café Revista Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan. Contact  Vizitati-ne pe Facebook Contact us at lidia.vianu@g.unibuc.ro |  Visit our Facebook page Copyright \A92013 MTTLC All rights reserved. NOTE: You have received this message because you or a friend of yours added your email address to our mailing list. If you do not wish to receive any further communications, please let us know at the email address above.