joi, 25 februarie 2016

Surpriza cea mare



Fragilitate Cuvinte pe verticală de Ion N. Oprea 
                                 Surpriza cea mare

~O~
De mulți ani de când ne știm – aș  crede că ne și cunoaștem – îmi dau îndemnul  de a crede că, în ce mă privește,  dețin destule informații, nu din surse, ci directe, care să-mi permită  să-mi fac măcar o  părere despre Ion N. Oprea, dacă nu să cutez și un portret al lui. Nu acum, însă…
Acum mă mulțumesc să fac, mai întâi, o mărturisire. Citindu-i mormanul de cărți pe care le-a publicat până la sfârșitul anului 2015 – aproape șaizeci, dacă cifrele nu-mi fac feste, din cauză că nu m-am avut niciodată în relații prea  bune cu ele – în care istoria este actualitate, iar actualitatea aspiră să devină istorie, nici nu gândeam că prietenul  meu de-o viață, ziaristul și scriitorul Ion N. Oprea, îmi mai poate administra vreo surpriză. Dar, de unde!... Neliniștitul și mereu răscolitorul prin sipetele doldora de documente din toate timpurile istorice mi-a  copt-o!
Chiar în dimineața zilei de 21 ianuarie a acestui an 2016, la orele 10,  ne-am întâlnit în punctul devenit de-acum…  unul fix: Podu Roș. Reper  - Poșta și Telefoanele. Cum eu îi propusesem acea întâlnire, i-am și înmânat omului… motivul acesteia. Un manuscris, care ar urma, sper, să treacă… examenul includerii într-o altă carte pe care I.N.O.  intenționează să o scoată de sub  teasc, poate chiar în acest an, pentru o antologie. Ca să nu  rămână dator, prietenul meu mi-a oferit și el ceva. Într-o pungă de plastic. Ce se afla în acea punguță… fără doi bani, dar care s-a dovedit a fi cu mult mai valoroasă, am bănuit pe loc: o carte.  “Alta?”, m-am întrebat, conspirativ, “Abia îmi mai dăduse una!”  Fără mare greutate, am și găsit o explicație: “Probabil că a uitat  și mi-o mai dă o dată”. Acasă chiar am dezlegat nodul. Mai bine spus, s-a dezlegat singur. Mai precis spus, din acea pungă din plastic am extras… surpriza. Un bilet câștigător, cum ar spune cei care pierd banii la jocurile de noroc.   
O carte e o carte. Nici o surpriză. Mai ales în cazul unui autor atât de prolific, de cuprinzător și de serios în demersurile sale. Numai  că,  de data aceasta, regula făcea o excepție… Mai întâi, am stăruit, cum o fac de obicei, asupra coperții, (sau copertei?). Am citit: Ion N. Oprea – “Fragilitate . Cuvinte pe verticală” . Băgând de seamă că Ion îmi zâmbește din “timbrul” fotografiei din colțul stânga-jos al cărții, i-am răspuns, cu același zâmbet. Cartea este tipărită tot la Editura ieșeană PIM, la începutul acestui an, 2016. 
De când mă aflu pe pământ, nu am suferit niciodată de afecțiunea curiozității. A indiscreției, ca să arăt că mă am în relații bune cu sinonimia. Atunci când, însă, am în față o carte, întorsătura se produce instantaneu. Adică –brusc. Se poate spune și dintr-o dată. După numai două file, un Motto mi-a deschis o ușiță. Trei oameni de condei – profesorul Gheorghe Clapa, din Bârlad, profesorul, istoric și critic literar, Theodor Codreanu, din Huși, Robert Șerban, poet din Timișoara – se pronunțau, prin succinte citate, asupra acestui miracol care este POEZIA.
Am mai făcut un pas. La pagina cu numărul 7, am putut citi: “În loc de prefață: Verticala obișnuinței”. M-am simțit “provocat”  chiar de la primul alineat: “ Discret, cum îi este obiceiul, iată-l pe INO în compania cuvintelor scrise vertical, cum spune dânsul ca să nu fie bănuit că face poezie, lucrare pe care o consideră  a fi deosebit de pretențioasă, nu la îndemâna oricui, colegul nostru de Cenaclu fiind foarte pretențios cu versurile, pe care le apreciază și iubește pe măsura creatorilor lor. Așa se și explică de ce nu există carte scrisă de I.N.O.  ca să nu cuprindă și versuri aparținând talentaților”. La sfârșitul textului – o poezie. În final – o semnătură, două litere mari, cu punct între și după ele: A.D. Cine este A.D.? Vorba unui foarte frumos cântec popular, pe care îl interpreta admirabil Ion Luican: “Ba, o știu, da, nu v-o spui”. Cu toate că o să-mi tragă o săpuneală  zdravănă, eu am să v-o spui, totuși. Este profesoara – și fosta mea colegă de Facultate, prietena cea bună și dintotdeauna – Ana Dumitrescu, cea care este un fel de mână dreaptă a lui Ion N. Oprea, în scrierea și redactarea cărților. Fără  nici o glumă, aș spune că Anișoara, cum îi spun eu, este uneori și mâna stângă,  mai cu seamă atunci când Ion mai trebuie potolit în nestăvilitul său elan.   
În continuarea  cărții, am dat peste o „Constatare”, semnată de un alt colaborator – el însuși autor de cărți – important; apropiat, mai corect spus: Constantin Hușanu. Obișnuit a citi tot ce cuprinde o carte, începând cu Descrierea CIP și terminând cu cea de a patra copertă, am lecturat și cele scrise de Hușanu. Căruia îi comunic de pe acum: împărtășesc opinia lui, directă și deschisă. Depun și dovada: „Nu știu dacă aici e vorba de poezie albă, cu rimă sau fără rimă și nici nu e nevoie să poarte  vreo denumire,  pentru că nu forma este esențialul, ci conținutul”.(...) „Aici e vorba de altceva. De o meditație eseistică pe un tablou cu multe fațete ale vieții cea de toate zilele prin care mărșăluim”.
Am năravul că uneori – mai rar, recunosc – înainte de a citi o carte, mă reped la sfârșitul ei, la Sumar. De data aceasta, am procedat ca un cititor normal. Aceasta și din pricina autorului cărții, care,  cum am băgat de seamă la pagina a 13-a, o face și pe... șmecherul:  „I. O, ce poezie!”  Amintindu-mi de o îndeletnicire mai veche, „de refacere a forțelor”  o numeam eu- cuvinte încrucișate, rebusuri – nu mi-a fost greu să dezleg intenția: I. joacă două roluri. Amândouă  principale. I înseamnă și capitolul unu (întâi), dar și I de la Ion; O are și el două funcții: O de la Oprea, dar și O – interjecție a mirării. Vezi, Ioane? Pe mine nu m-ai păcălit! Însă m-ai dus și mai avan în ispită.
Și începe autorul acest capitol/ciclu cu o dedicație. Cui altcuiva decât lui Eminescu: „Iambii suitori,
                  troheii,
                  săltărețele dactile...      
Olecuță speriat de propria experiență, Ion N. Oprea găsești, până la urmă -, mângâierea , care este și un fel de îndemn:
  „Gânduri lungi, în noapte,
                  nu mă istovesc...”
Și se autoîncurajează în continuare:   
                   „prin mine,
                   ca și prin  tine,
                    române,
                   curge sânge de dac...”
Mai departe, în același registru emotiv:
                   „Flori de gând,
                  gând înaripat,
                 zboară în arhivele timpului,
              să te găsească pe tine,
              Dacie străbună”.
La numărul doi roman (II), un singur cuvânt:
                       „BĂTRÂNII”     
După care, pe următoarele două pagini, se poate citi o emoționantă proză scurtă: „Aminește-ți mereu”. De cine? De mama! Ca un autor profesionist – adică corect, printre altele – Ion N. Oprea a făcut precizarea cuvenită: „Cele de mai sus veneau de la prietenul nostru Bebe pentru o mamă singură...” (...) „dar eu o pun la început de capitol, poate folosește și altora”. Bebe este numele de alint al unui fost bârlădean, plecat de mai mulți ani în Israel, unde a și scris câteva cărți de factură istorico-memorialistică. Numele lui: Sergiu Brandea.    
„Avem timp pentru toate” – ne explică, mai departe, Octavian Paler: „Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,/să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,/să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,/avem timp să citim și să scriem,/ să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,/avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,/ avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu”.          
Și trage o concluzie INO, despre moșnegii și babele zilelor noastre, între care se găsește și el, dar mă aflu și eu: „bătrânii sunt ai nimănui”.  La drept vorbind, personal nici nu-mi doresc să fiu al cuiva. Vreau să rămân al meu!     
Multe din alcătuirile poetice ale lui Ion N. Oprea seamănă  foarte bine cu niște concluzii la anumite componente ale existenței umane. Ba ele aduc  chiar și a cugetări. Iată: „Misterul vieții/Nu-i pe/deplin/dezlegat! Poate mâine...”; „Și simțim poetic/zilele cum trec”; „O zi de muncă/cu Lache,/se înșeală... până/ și/ depresia” (Lache fiind un motan); „Oare/ cum arată acele versuri/ fără cuvinte/ scrise în minte.../”; „Vântule neîndurător,/ ce-ai făcut cu noi,/ le-ai rătăcit chiar și mintea, mai-marilor Statului!”; „Cartea/ trecută de la o mână la alta/ care s-a vrut a fi/ o inimă trimisă de la unul la celălalt/ de la mine la tine,/ca o nevoie a mea/în primul rând, ca un gând”; „Dintre toate ființele lumii/Omul se crede cel mai puternic,/ cucerește cosmosul/dar nu se știe pe sine...”; „Moartea, o altă certitudine,/e doliul de ieri, de azi și de mâine...”;” am mai aflat că,/în singurătatea noastră/ moartea nu există..”.; „Țăranii nu se mai pot îmbolnăvi decât toamna,/ după ce au tras mustul,/au strâns recolta,/ au pus nucile în pod/și s-au pregătit în toate/ pentru iarna cea care/pentru ei/ nu înseamnă odihnă”; „Specia umană/este ea însăși/pe cale de a deveni/altceva”; „pentru a stăpâni natura,/trebuie să i te supui”; „Trestia gânditoare,/ca o floare simțitoare...”; „Viața nu-i cea pe care ai trăit-o,/ ci cea pe care ți-o amintești”; „Plictiseala/ a intrat în lume/ prin trândăvie”; „Prietenia/înseamnă suflet/în două trupuri”; „Cuvintele sunt tot ce avem...
Felul geometric-piramidal în care Ion N. Oprea își organizează-paginează textele poetice nu este deloc inedit. Asemenea încercări- în unele cazuri devenite practici -  nu datează de ieri, de alaltăieri. Cum nici versul alb, care s-a născut ceva mai demult, ca – spun unii exegeți- protest artistic la constrângerile poeziei de factură clasică. Cu reguli precise și riguroase, cum ar veni. În fond și la urma urmei, ceea ce contează cel mai mult – în primul rând chiar- este bogăția  și- pe cât se poate, originalitatea exprimării ideilor. Fără îndoială, atunci când acestea capătă  și niște stări pe măsură, valoarea operei sporește simțitor. Oricum,acestea fiind aspecte de care se ocupă esteții, eu mă mărginesc doar la niște aduceri aminte. Cândva, între anii 1950-1955, un critic literar – regret că i-am uitat numele (poate George Petrovanu??) – a  avut inedita  idee de a așeza în versuri un fragment din proza lui Mihail Sadoveanu. A ieșit un poem excepțional. Sau mai multe, iarăși memoria îmi joacă  feste.               
În  ce privește această – surprinzătoare pentru mine -  experiență a lui Ion N. Oprea, eu o iau  ca pe o nevoie a autorului de a se exprima și altfel decât obișnuit. Așezarea în pagină a cuvintelor și versurilor este, să recunoaștem, plăcută privirii. Dar, însă. Mă alătur încă o dată lui Constantin Hușanu și ... nu zic, dar spun: cel mai important este conținutul. Și, în cazul de față, este!
P.S. Ar mai fi ceva ce țin cu tot dinadinsul să remarc: autorul acestei cărți are cultul prieteniei. Între multe alte „patime”, de bună seamă. Astfel îmi și explic introducerea secvenței „In memoriam” – evocarea unei bune prietene, Adriana Andreiaș-Micu, și colaboratoare, ba chiar și eroina unor volume ale lui Oprea, care s-a pierdut în luna noiembrie 2015, în Căminul de bătrâni din București, „Schitul Darvari”. Bună odihnă dispărutei! Gând bun lui Ion N. Oprea!
                                                               Vasile Filip, 5 februarie 2016



EuRaw Stories - program de film Est European








EuRaw Stories deschide programul anului 2016 cu filmul Lost and Found, un portmanteau de 5 scurt metraje din Bosnia, Bulgaria, Romania, Serbia, Ungaria unite de o animatie din Estonia. Colectia isi propune sa darame stereotipurile asociate cu Europa de Est. Productia a acordat spatiu creativ unor regizori tineri din zona astfel incat acestia sa poata portretiza prin film noua generatie din regiune, cea diferita de reprezentarile piperate de clisee comuniste din cinematografia precedenta.

Colectia este un deliciu pentru cunoscatorii de film care vor sa-si satisfaca dorinta de cunoastere legata de cum au evoluat creativ regizori care acum sunt consacrati. Unul dintre acestia este Cristian Mungiu care se prezinta aici cu filmul Turkey Girl.

Seara de film este introdusa de grupul Saray Iluminado care ne va gadila urechile cu sunete sevdah, safardice din zona Bosniaca din Balkani. Petrecere va continua dupa ecranizare insotita de tonurile lui Saca la Mois DJ.

Spectatorii au accès la un bar cu o abundenta de cocktailuri, bauturi alcoolice si snackuri din partea sponsorului Raureni. Participantii vor avea sansa sa castige un cos cu bunuri tot din partea firmei Raureni. Biletul de intrare include accesul la filmul Domestic al lui Adrian Sitaru din luna Martie si Life Is A Miracle al lui Emir Kusturica din Aprilie.

Usile se vor deschide la 7 si se vor inchide dupa miezul noptii. Biletele costa $20 si sunt in numar foarte limitat. Ele se pot procura prin websiteul Bella Union, sau prin linkurile de pe websiteul EuRaw Stories. In cazul in care numarul de biletele disponibile online este epuizat, exista sansa pentru interesati sa poata accesa evenimentul procurand un bilet la usa, asa ca daca ati ratat filmul veti putea avea acces la petrecerea de dupa. 

Evenimentul are loc la Bella Union in cladirea Trades Hall de la intersectia Lygon St si Victoria St in Carlton. Intrarea se face prin dreptul coloanelor de pe Lygon Street.

Va asteptam deci la o seara de film si dans Est Europeana.

Sabi Paisa
0422 344 998



Primit de la John Gionea

RUGACIUNE



CU DUMNEZEU!
***
 

Cu Dumnezeu am plâns ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Știind că floarea-i semn ales,
Un ultim pas iubirii de-ndurat!

Căci înflorirea florii doar fructul mai așteaptă,
Lumina veșnicei renașteri se atinge,
Dar frăgezimea plantei spre veștejit se-ndreaptă,
Iar vremile o usc, o ploaie și o ninge!

O! Doamne, nu-mi înflori-n deșert  netrebnica-mi ființă,
Ași vrea să cresc, și să tot cresc, iar fructul meu în flori,
Să creacă-n limpezi zori, în armonie și credință,
Și-atunci și duhul meu rămâne-va-ntre flori!

Dă-mi chiar cununi de spini pe frunte,
Iar de cârligele perfide ale morții,
Ferește-mi calea mea, văd, ispitele sunt multe,
Cresc vrejuri ce din flori își scot otrăvurile sorții!

Cu Tine Doamne eu încă plâng ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Dă-mi Doamne fructul sfânt pe vers,
Al Dragostei vieții ce mi-ai dat!

Doamne, nu-mi înflori cu glorii netrebnica-mi ființă,
Dar dă-mi suspinul lui Hristos, suspinul Neamului român,
Si-atunci în veci n-oi veșteji avându-TE-n credință,
Tu dai la toți ce vrei, Ești Unicul Stăpân!
AMIN!
Ioan Miclău-Gepianul

- o -
 



Comoară Întru Domnul



Comoară Întru Spiritul Lui Iisus Hristos (Poem)
*
~o~
Noi cei din izvorul vieții suntem bucurie-n univers, niște șoapte botezate și miruite-n vers,
un elexir în excelența tinereții,
un soare în viața acestei sinfonii ce-mi dă ghes,
deși pot fi țoapă la dans
ce se revarsă pentru alții iubire,rug aprins,
drept de a candida la fericire,
preț vrednic la nemurire, viață pe Altarul Soarelui, inima,excelența pământului, socio-uman rost,orânduială,al oamenilor, folos întru dragoste și dor de popor,
iubire ce se revarsă asupra altora
dezinteresat și curat înflorind luminos pentru rod ca primăvara
să-și ducă prin vară povara în toamnă
pentru a se ieși cu bine din iarnă
la colț de iarbă cu treabă,
cu ispravă de slavă,
pe care Soarele, Lumina,
sărută cu nemurita roadă
cu holda pâinii și păcii "corola minunii"
în răsfăț de lumină-conștiință raze-n zi cu ziua toată ziua
care se cunoaște de dimineață
ce și cum gândim nobil,util,durabil și sublim pentru'că știm,iubim,
ceea ce știm în odă
să se umple cerul
cu pământul de laudă Zamolxis"laudator temporis acti",
binecuvântare de Românie profundă și mare
plugarul trăgând pentru sămănătură brazdă
că nu mai e urmă de zăpadă în țară
și ce se seamănă semănătorul adună,seceră, că binele se adună
in rai să se pună,
iar cele rele să se spele
și să nici nu se știe de ele,
că la ce ar mai exista răul
și nu scumpa comoară
întru spuritul lui Iisus Hristos
care-n luminos și folos
ne scoate-n vogă,în stambă, astral-artistic cu practic
și bun praznic la rampă lăsându-ne masca,trecerea pe la curți de dor,
marea trecere a lui Foe Verde și Făt-Frumos,
un echo-sănătos
cu unealta-n cântec zdrobită de os descântec, sac și petec.
Prin Tatăl Ceresc
noi cei din izvorul vieții
cu spiritul și cu izul tinereții
din omenesc și dumnezăiesc
spor și rost de popor-dragoste și lipici cu dute dor și vino dor
al oamenilor cu rostul lor ciopliți din bardă și topor
pentru a ține aici în matca fluviului fabrici,
obiectivul muncii,
Dumnezeul pâinii
și Dumnezeul păcii,
"corolă a minunii"
și înțelepciunii,
a nestrivirii luminii,
ca esența ierbii,rât de mătasă
pe care-n jele calu'o lasă
că boii nu mi-s acasă mânând să pască căprioare în bisericile pe răzoare
cu verde și crud de acasă,
că iarba încolțește și crește nepăsătoare sub tălpi de om,
sub omenesc picior,
dar iarba își ia spre înălțime ca flururii de lămpi zbor,
ca nepăsarea mării care val pe val
după val spre mal lovește distrugător
țărmul în flux și dinspre mal în larg reflux,
"lux fiat"să-nfloare curat și luminat dezinteresat
lanul de grâu ținându-se-n vânt
drept ca pomul înfipt în glie,cu rădăcinile-n pământ,
ca soarele să-i sărute frunzele-n proces de fotosinteză
cu alchimie-n fructe,rodul, s-atârne arome pe ramuri, cu neliniști infinitul s-apropie din iubire
din respect de obiect cu predicat și subiect superb de înviere
pe imensa tablă de șah al pământului
sporind în acoperântul Maicii Domnului
cu grădini în verde crud bacovian roind de albini
și de lapte spumos din limpezi izoare dulci și minerale-binecuvântare
de România profundă și mare
de vacă ugeroasă de acasă în sudoarea și energia tinereții să se bea
la bătrânețe prin Iisus bonus
apă vie a vieții aflând la întrebare timpul rezolvării:
"păr alb și minte proastă"? ori la ecuații prin emoții sunt adecvate soluții
răsărit de binecuvântare
să răsară fără să fi apus vreodată
Patria Limba Română
floare de colț,comoară rară, cazanie care-n omenie se cântă și descântă
cu vogă și artă,
românul pe propria vatră
cu spini,cu burieni
și cu colți de piatră
ca-n pașii sfinți pe mare pâine firbinte să încunune pe frunte
ca să domolească din valuri cât casa furtuna
despărțind apa de uscat
holda mănoasă în bob mășcat
dând spor la sac
când nu mora vine,
ci sacul merge la pomul lăudat
pâine Mesia Iubirii Burebista-Decebal să aibă universal necontenit izvor a fericirii,
a istorisirii de om între oameni
prieten pentru dușmani aruncând cu pâine în loc de bolovani
că-n peste tot,înpretutindeni e sănătate,responsabilitate,
că-i mai bună decât toate,
e Templu Eliberării cu fundația sustenabilă silidă
și vitrali colorate de crudă realitate
de soare,de pace și pâine
acoperiș tras din azi în mâine
pentru cel ce vine s-alunge suferința
vine strateg cuvântul să îngâne,
s-aleagă neghina din grâne zidind ființă din ființă
zidind ca Manole marea conștiință
ziua înhămată la bine,
ziua care se cunoaște de dimineață în Carpați între frați de sânge
A B C de pace
pâine pârguită-n vecernia din spice,
plugarul harnic și bun praznic
afânând ogoare cu altare pe răzoare prin ierburi cu mioare
răspândind pentru Doamne -Doamne
miros de busuioc și de vechi icoane
noul născut fiind cu rost și folos
luminos întru Hristos prin spiritul de mire simțit de toți când cămașa mulțumirii
i-a fost trasă la sorți
în uimitoarea iubire
cu nimbul și aura în folosul altora,
împinge dinspre vară toamna cu iarna
să încreștinească primăvara ieșită la colț de iarbă
cu inima tuturor să înfloare România Mare.
P.R.F.