Căutand după mere 16

Căutand după mere 16

Tot Dragomir cu Mitru lui Istrate blăsniți, necăjiți, că Radu a fost un tânăr cumsecade, harnic şi frumos, un consătean de-a lor, deci jelind, cum fiecare jelea în felul lor, intrasără în biserică şi apoi urcaseră la clopote pentru a le trage pentru mort, după mort, că Radu murise sub acea nămilă de fier, că-l turtise şi-i scoase sufletul îmbrățişarea acelor cai putere. Popa, Nică Trăian din Ogruț de fel cu preuteasa din satul lui bunica, Dragu, a venit şi el la biserică îşi îmbrăca veşmintele pentru slujba de îmormântare a venit zicându-şi descurajator: "unde minte multă e şi prostie e".

Numai beat o putut fi Radu, zice Vica contrariată de ce i se întâmplase şi dacă n-a fost beat, ce zici, c-a fost neatenție, oboseală? (Parlamentul României mai dă lege, c-ar fi voie să bei şi dacă eşti la volan, fiind şi acea 7 la mie alcolemie în sânge cu bucluc, fatală, cu risc, periculos, dar palamentarii s-au prostit, că nu vezi, Doamne, câte accidente, nenorociri, se întâmplă? dar pe corupții, neorociții şi nemernicii ăia mai mari, marii zilei, care după Eminescu a zilei ochi închid, nici în cot nu-i doare, că lucrările la drumuri, la autostradă, nu-s finisate şi-s făcute de mântuială şi ştiu,dar se prefac a nu şti, nici, că alcolul nu-n Rai te duce, ci la moarte, la ospățățul deavolului, ca pe Urcan Bătrânu despre care scrise Pavel Dan, un talent care murise fără vreme tot din cauza unei orânduiri prost orânduite, ca pe vremea lui Eminescu şi pe vremea noastră dată dracului, dată risipei.

Uneori oamenii căutându-şi echilibru, îşi pierd pur şi simplu echilibru şi, Doamne, distribuția e artistică şi se citeşte pe fețele lor: a lui Eva şi a lui Radu se citea cât de mult se iubeau, viața fiindu-şi sieşi față-n față, ca să te întrebi: "ce-i de făcut în orice privință, să te întrebi înainte: ce-i de făcut şi asta înainte de a face, zice Vica: "eu zic numa de râs" (banii jos şi ochii la uşă) şi la carte eşti zero, că întrebare: unde intră mingea când e gol ? (între bare) şi Vica suprinzător mi-a zis: "Tu, Pavele, ştii, că io-s talpa căsii? "şi ea vrednică îşi asuma răspunderea hotărâtă.

E fără coloană, dar într-o zi o să prindă peştele de aur, Burdea luând-o pe arătură: "Dacă eşti prost, stai acasă".

Vedea ce-i de capul ei, că Burdea, Revnic Ioan aşa s-o născut obosit. De ce facem ce facem în doi pieri, de-a lelea, cântând iordane ?

Unde nu-i cap, vai de picioare ! Nu te urci la volanul tractorului nervos, demolat, ruinat moral sau ca citadela... lui Aurel Baranga, c-atunci eşti întors pe dos, eşti un rău de care trebuie să te lipseşti şi să fugi de "Atenție pericol !", ca dracul de tămâie, că dacă mai torni gaz pe foc eşti de toată minunea, ție putând să ți-se pară, că eşti dat naibii de viteaz: ai curajul spărgătorilor de bănci, chiar mai ales dacă eşti Radu mamii la crâşma Stanii, însă era un alt Radu, dar inflamat de răul ce se abătuse asupra lui fiind haz de necaz, îndrăgostit lulea de Eva de la Pinteşti, o fată cu tri supărari aflată tot la spitalul din Hida simțind, cum zice Dumitru a lui Gril din Telciu: "Primii 80 de ani îs mai grei, nenea Pavel, nu-i aşa ?"

Dragomir punea în mişcare pe toți sătenii ca Petre Petre a lui Liviu Rebranu având pe la Năsăud şi un Ion blestem al iubirii, blestem al pământului. Dragomir era un frumos, lângă Veronica lui frumoasă (uneori era, ca Don Quihjote, era în luptă cu morile de vânt şi segândea: "nu cumva-s deşertăciune şi vânt, că de ce-ai lăsa lucru' ce-l poți face azi pe mâine, lucru lăsat puțând, mirosând, a câcat, că neam de neam, că brânza-i pe bani şi nu timpul, vremea, trece, ci noi trecem, îmbătrânim, ne transformăm.")

Artistul mereu doreşte să se surprindă

dar şi tu ce faci, Ben Todică ? Mi dor de dor, de dreptul de a fi, însă care-i năzuința ta? Încătro şi spre ce te îndrepți ? Chiar n-o să-mi mai scrii Todică ?

Când aman mi bucura, Ben, că eşti acasă? şi că scrii, cum îmi scriiai cu lumina ta proprie de doină, de suferință şi lumină conştiință, cum rar alta pe lume, cu omenesc renume. Cu bine şi sănătate, prietene Ben!

CĂ EŞTI PĂSTOR BLÂND DE CUVINTE

Lui Christian W.Schenk

Motto: "Unde moarte nu e, genialitate şi realitate e".

Cu. Gerge Țărnea-n glas şi la pas

Draogostei nespuse pari din mânecă scoțând as,

Că nu te laşi şi, nu te laşi,

Că pasul tău mai are paşi

Spunând ce ai de spus, ca un Iisus

Şi de cuvinte şi mai presus de moarte

Având răsărit şi nu apus, ca cel mai iubit,

Un presus de moarte, un ca la carte,

Că eşti păstor blând de cuvinte,

Eşti ceea ce eşti iubire, Iisus, un fără apus.

CUM MAGNA LAUDE

Ben, eu Pavel, "fain-făinel-firfinel" îmi apăr cale, adevăr, voinicel,

strălucire de zburător-Luceafăr,

Hiperion-Demiurg

Pe care-i înțeleg

şi dacă busuiocul haios dreg

şi ramuri Făt-Frumos bat: luminat şi curat în geam, aşa cum Dumnezeu aur strecurat lumii ne-a dat: pace şi pâine-dulce minune de doină şi lumină,

În Raiul cu țară şi neam

Pe care-n drag îl am

Trecând-o, ca pe o mireasă-n drag

cu viață peste al casei prag,

Că-mi apăr visul meu-Dumnezeu,

cuvânt şi ceea ce am eu iubire, iubire-leu greu,

dragoste şi dor cu hop şi eu mereu,

în culori de nelinişte, de dragoste vraieşte şi dor de bună veste poveste cu arome

şi renume

hram de ispravă bucovă

şi de Dumnezeu- slavă

cum magna laude laudator temporis acti-geto-daco româno-Zamolxis

ŞI "laudă" de zestre,

cu tei înfloriți pe alei de cupou-erou

cu zări albastre ale noastre.

Dacă eşti fruntea jocului, fițingău sub grumazul ceterii, că: "- jucăuş îs jucăuş,/ lumea-mi zice pițiguş"..., cum îmi zice, ca unui culegător de folclor Ceteraş Maria, "Băndoaie", din Jurca, zicea ca şi cum l-ar fi cunoscut pe Dragomir fruntea şi inima satului, a lucrului bine făcut, săritor cum rar sunt, săritor în ajutorul aproapelui, îngrijorâdu-se mai mult pentru ceilalți şi arătând o nepăsare, o ignoranță chiar pentru persoana lui, o bună-cuvință față de el, că şi de-l durea ceva, îşi zicea împăciuitor: "lasă, că trece cu timpul" (se nesocoteşte pe el, nu şi în a se cunoaşte pe el însuşi) şi acuma-n arie se dovedi omenos, receptiv şi intuitiv la ce-i revine de făcut, chiar dintre fiarele, mațele, batozei, cum s-o scoată pe Eva bădiucului de la Pinteşti, Păcurar, unii în picioarele ceilorlți se împedecau, se încurcau, mai mult obstruau pe cei care ştiau ce  trebuie să facă, că ceva se auzea gemând, scâncindu-se, vaietându'-se, în acel hău absurd. Dragomir ca un profesor restabili ordinea şi disciplina şi cum, cum nu, acționă, cu Vasile Pop a Hopoii şi luând-o-n brațe pe Evuşca aiasta zise, că o duce el pe brațe până-n Hida la doctorul Timar, că-n căruța o zdruncină, o scutură, şi-i trezeşte dureri insuportabile şi de unde calmante, ca nu era pe atunci la modă şi nelipsite din casa consătenilor. Dragomir batu toaca şi pentru urechile surzilor, milos, că se vorbea de nu se mai înțelegea om pe om, era gălăgie, ca-n târgul lui Cremene:  --------- "Mă, fraților, eu cu brațele mele o duc la Hida, că pe căruță o zgâlțâie hodorogind pe drum, îi face copilei dureri, dar eu cotind-o pe la Podul Hopii la Popa Alb şi sunt una două sunt la dispensarul uman din Hida". Până ce să-şi dea sesma cei cu vorbe de clacă, el, Dragomir, păşea în drum şi pe drum din Râtul lui Călcâi, din arie şi nu peste mult timp trecea Podul Hopoii, ca un vultur golaş cu prada în gheare pierzându-se  din ochii celor, care parcă înlemniseră ori se petrificaseră ca nevasta lui Lot la părăsirea Sodomei ori Gomorei. De la o vreme Eva, codoasa, i se parea povoară, dar gândul că face bine îi dădu forță şi voință şi nu peste mult timp intra în dispensar strigând disperat: -- "Domnu,' domnu' doctor!"

Eu făra atâtea detalii, ca-n proza lui Marin Preda, ca un Panait Istrate, artist desăvârşit, eu şi alți şi alți prunci, deci în arie asistam la trecere, îmblătirea, grâului şi altor păioase, la fiecare ce avea, plus noi ca nişte miluşei care zburdau zglobii, ne jucam veseli cum o făceam şi în ocolul, curtea, părintească, nici aici nu ne oprea nimeni având şi aici un larg al nostru, cum au furnicile în furnicar, în muşuroi, că şi noi ne jucam cu ochii în patru atenți, vigilenți, la ce fac cei mari unii  aflați pe batoză, alții dând cu furca snopii de pe clae, stăteau pe batoză, ca pe acoperiş de tren în mişcare cum vedem în anumite filme, Eva (nu Eva din

Ciubănuța, Cristea a  lui Tudoru Lichii Peticosu', surda, ci Eva lui Pintescu, cel care merse cu Dragomir la Todoru lui Horlău, s-o pețească pe Veronica, pana pețitorului din cornul cuptorului) şi ea sta deasupra gurii balaurului care înghițea snopii dezlegați cu secera tăindu-se legătorile, spicele, fiind zdrobite cu nişte dinți metalici, ca să fie alunecați de un melc în mătăhala, ca de combină care era pornită de un tractor la care pe o rotă era o curea lată care ducea pe o altă rotă la batoză, şi-n haul deasupra căruia sta Eva, o cododoasă nenuntită şi o altă consortă dând spor la aruncatul snopilor în gura balaurului hămisit, flămând. La un moment dat huruitul puternic al motorului de la tractor ne făcu mai atenți până şi pe noi copiii, că nu preveztea nimic a bun. Uitându-ne am văzut cum se hobăneşte şi combina, batoza şi Eva se dezechilibrează alunecând în gura de balaur a batozei, celaltă femeie căzând de-a buşile pe o lature, dând de pământ, un oarecare țăran care nu se pierduse cu firea strigase la mecanic: "-Opreşte, mă, batoza" Batoza se mai holobănii şi tractorul încetă din huruit şi se aşternu o linişte nebişnuită, ca după o catrastofă şi chiar nici copiii nu se mai jucau, că gură-cască n-aveau la ce se bucura şi ei presimțând o neregulă care răsturnă mersul firesc a lucrurilor.

Dragomir era un zdrahon de om, uneori neânțeles de Veronica, dar nici de oameni pentru bunătatea lui care se exterioriza într-o frumusesețe eminesciană, deşi nu se plimba  pe sub teii înfloriți pe alei şi nici cu barca pe lacul albastru ca zefirul cerului, nu se plimba cu Veronica lui, o altă Veronică decât cea a lui Emin, Eminescu, că nu erau în Sâmpetru alei şi nici lac, iar valea Almaşului nu avea bărci şi nici bacuri, bac fiind pe Someş la Jibou, din Jibou la Rona, unde-şi avea parohie prietenul Pr. Grigore Pugna, cel care mi-a zis drăguțul de el, c-aş fi născut de sâmbăta şi, ca să am suces în lucruri, în ceea ce fac, fiind probalil şi Balanță, eu ca să reuşesc trebuie să fac un lucru de două ori, chiar şi scrisul, în arta scrisului (Vica : "tu ca Balanță cumpăneşti cumpăna,mocoşeşti,te balansezi, te legeni" şi oare mă leagăn în leagănul pe care tu-l împingi, dar dacă în plasa de paiangen sunt lângă mine vorba cântecului, sunt zece elefanți, tu Ben Todică, mai poți face efortul aiesta grozav şi eu având o gretate serioasă cu tot efortul care-l fac şi l-am făcut o viață întreaga suferind de Hipotiroidă internându-mă la Clinica de Endocrinologie Cluj -Napoca la excepionala doctor primar Stroie Mariana, o excelență şi dacă nimeni nu i-a dat diplomă de excelență pentru seriozitatea în munca de medic, dar a mai contribuind alimentația echo-nesănotasă de acasă din cauza sărăciei, a meniului, pe care guvernanții nici nu-şi bat capul să-l corecteze, echilibreze, la populația României (de ce ? goana lor, ca milionari de carton, gona lor după avere, un înteres meschin?) .

În biserică la cununia, de ce se spune: eşti un trup sau vei fi un trup, cu femeia ta şi femeia să se teamă de bărbatul ei (de ce Omul cu femeia nu-s egali în fața lui Dumnezeu? Femeia e sclavă omului, bărbatului sau ce? De ce unul sau altul e hois şi altul cea? De ce să fie sub papuc? Ce-i cu ținutul sub papuc? nu-i ceva reciproc? şi atunci de ce să tragem mâța de coadă dându-i-se papucii? Cu toții suntem oameni slabi de îngeri, Doamne ! Ce ne vindecă de rana, plaga, aiasta a răului? De ce nu ne vedem de munca şi visța noastră? De ce se întrece cumpătul, măsura şi apar în unele familii neânțelegerile ajungàndu-se chiar până la divorț ? Nu e vorba de casa, familia, lui Dragomir şi Veronica, nu, c-ar fi la ei ca-n altar, că nu era om fără greşala, însă se mai îngăduia unul după celalalt, după o lege a pământului se mai şi răbda, deşi tineretul de azi nu ştiu de aşa ceva, de respect față de opinia celuilalt, de parcă ar fi puşi pe foc..., că nu mai departe Dragomir scăpat bidiviu din frâu trecând pe lângă crâşmă, făgădău, bufet, indispus, că se ciondrănise ceva cu Veronica, îl certase de oarece (i se păruse ei că-i face ochi dulci unei codoase, care nu se deformase, ca ea care rămase din nou groasă, gravidă şi nu întotdeauna era dispusă pentru tăvăleala lui, că el cât un munte uneori îi părea, c-ar putea birui toată floarea satului, deşi putea fi şi doar o părere a ei, el după câte un chef se mai şi lăuda şi cu ce nu era, ca să-i facă impresie artistică, inimă rea, că vezi Tu, Doamne Sfinte! (glumă proastă, dar uneori ea chiar îl credea). Oprit după o abstinență, c-a fost post şi când voia putea nici să bea, nici să fumeze, că nu mai era fecior holtei şi avea familie: muiere şi prunci de crescut. Oprit în drum se tot opăcea, se întreba molcom: "să facă iară vre-o trasnaie ori să-şi vadă de drum, că era zi lucrătoare şi-l aşteptau multe treburi de rezolvat. Stă ce stă în drum zicându-şi ca-ntr-o carte parcă: "capu-mi porunceşte să nu intru, dar burta chiorăie să intru. Mintea-i mă, Dragomire, mai cuminte, iar burta bat-o vina mai proastă, dar dintotdeauna se ştie, ca să se ferească de sfadă, ceartă, scandal, cel cuminte a lăsat după cel prost (nu-i fi căpiat de vorbeşti de unul singur? Se mai domoli din vorbe şi zicându-şi că n-a fi foc, intră hăbăuc, ca şi cum n-ar avea nici un lucru de făcut în ziua respective (Pe lângă el se furişă şi Carpatinul-mioritic adus de el din Cluj, un noroc orb scoțându-i-l în cale, că el se îmbătase şi-i era rău, îi venea să verse, îi venea să vomeze şi chiar de anume ... mai să-şi dea mațele, intestinele, pe gură afară şi ținându-se de un stâlp, ca de curent electric, după ce-şi mai reveni se uită în jur ruşinat să vadă cine l-o mai văzut dacă l-o văzut şi vâzu ce a împroşcat din el: fel de fel de mâncare: mititei, cărnați, salată italiană, salată...  şi văzând câinele lingând, se întrebă: "da pe aiesta unde mama dracului l-am mai mâncat, la ce restaurant din Cluj ? În crâşma din Sâmpetru vâzându-şi câinele lângă el în şagă întreba pe cei prezenți la un pahar de vorbă: "Care face pariu mă, că câinele meu vă spune ce se pune pe cal". Câțiva crezând, că Dragomir e dispus să le dea de beut, intrară-n jocul lui şi să vezi la întrebarea lui Dragomir câinele lătră: "ham"...

Nemulțumiri sunt, asemeni, Doamne, asemeni încercărilor Tale, care sunt cu carul, dar omul trebuie să-şi înfrâneze ispitele, pornirile animalice, ca Iov sau Lazar, pornirile rele, instinctuale, ştiindu-se că răbdarea te trece marea, dar răul nici părăul, că dragostea te ordonează, disciplinează, te pune pe cale pe cărare, deşi nu laşi drumul pentru cărare, că şi de ți se dă bube în cap ori coarne le porți, dacă ți-le dă Dumnezeu să le porți, convins, că Salvatorul te salvează (şi ceea ce îndemni pe alții gândeşti având capul pe umeri, capul şi cerul, c-altfel te stăpâneşte Deavolul şi slugă la doi domni: la Dumnezeu şi la Mamona, nu poți sluji, îmi zice bunicul Viorel, după înțeleptul Solomon, îmi zice ca un cititor al Bibliei, continuând asemeni profesorului-diriginte Borr Iuliu, omul la care am ținut că şi el îmi arăta prețuire, ca de la profesor- om la elev- om (el a fost acel care m-a sfătuit să nu-mi schimb numele de Ferghete şi eventual să semnez cu Rătundeanu şi l-am ascultat sfătuindu-mă ca un părinte, deşi mătuşa Elvira îmi zise răspicat să mi-l schimb, dar nu ştiu de ce şi pentru ce am ascultat povața acestui om, profesor, deşi problema schimbării numelui o publicasem în Buletinul Oficial cum se cere pentu aşa ceva, dar ținea la mine cum au ținut şi Nemeth Băiaşan Iosif, Oprea Septimiu, Sinoschi Ioan, Dull Francisc şi ... şi mulți, mulți, alții neştiind ce-au găsit la mine, cum nu ştiu ce-a găsit la mine şi Ben Todică aiesta, un om pe care nu l-am văzut în viața mea, deşi mi-aş fi dorit, dar incredibil, dar adevărat el, Ben Todică este tocmai în Australia, îndatorat vândut la bancă, el şti pe câți ani, pentru'  că a venit în România, ca să-şi vadă părinții până mai sunt în viață, că-i destul de urât din partea celor ce-şi uită aceste ființe neprețuite diamante fără de care n-am fi avut nici unii din noi prețul evadării în nemurire-dreptul la înviere (şi mă mir, mira-s-ar lumea de ei, că-s la doi paşi de infinitul şi absolutul lor ca părinți, dar ei: copii lor, nu-i vizitează, cercetează fără pretenții, cu o vorbă bună, că nici nu aşteaptă din partea lor şi dacă-s politicieni, patroni, n-aşteaptă mai mult aceşti îngeri trişti, deşi "îngerul a strigat" (Fănuş Neagu) o strigat după ei cu glasul stins de bătrâni căzuți în vergea, dar năpustiitorii şi mincinoşii aieştea înteresați numai de ei însuşi, de fesul lor şi doar la plăcinte-s înainte, deşi sunt acasă, în țară la doi paşi de ei, nu-şi caută parinții, cu toate, că-s responsabili de ceea ce au ajuns şi sunt aceaste fiare, deşi fii lor, vlagă din harnicia, truda, osteneala, lor, însă de ce vreau să condamn pe neoameni, că nu-şi văd, şi-i neglijează pe părinții uitându-i, chiar în azilul de bătrâni, ca să le mai fure şi ultimul strop de sânge, dar el, Ben, cum vă expilicați, că s-a îndatorat în bancă, cum se îndatorează destui tineri la noi pentru noua casă, un gest rar nu găsiți ? nu din partea lui Todică, care se sactrificase trup şi suflet să-şi mai vadă în Oravita,  Caras-Severin, pe mama şi tata, pentru' că ei l-au adus pe lume şi fără ei ar fi fost el, ca Nichita Stănescu, ceea ce-i iubire pentru celalalt?! Ben a înțeles cum rar înțeleg unii prunci, că şi plecarea lui în cele străinătăți, înțelege ce-a fost petru părinții lui cuprinşi de focul fără scrum al dragostei şi dorului după cel plecat hai-hui, a înțeles ce sacrificiu şi martiraj a fost pentru părinții lui (ar fi pierit, dar Dumnezeu le-a dat putere şi vedere şi-s încă pe picioarele lor.

O femeie cu suflet bun, ca Veronica, este frumoasă toată viață şi chiar zise Dragomir unui țâfnos: nu ce-ți place ție e frumos, mă, ci ce mi drag mie, să ştii căposule. Lui Dragomir Veronica îi era dragă (gândeşti, că i-o făcut farmece, vrăji, aiasta lui Tudoru lui Horlău lui Dragomir, nepotul dascalui Rătundeanu, se vorbea aprins prin sat). Veronica era un soare, care încă se vedea greu pe cer, avea caracterul ei aparte. Pe încetul vedea şi soacră-sa, că sita nouă nu sta în cui şi, că nici dracu nu-i atât de negru după cum îl fac oamenii şi firesc îi intra în suflet şi chiar de anume îi devenea dragă, că nici bunica nu era mai pomă acră, decât altele (că nu era, ca alte câcăcioase ițoase şi câlțoase cu: "cuconă ştii ceva, nu mai stau la dumneata,/că eu merg acasă, tai cocoşu,/scurur coşu şi fac cafea/ şi sunt domnă-n casa mea//. Şi bunica îşi da seama că vorba bună dezleagă limbi, face prietenii şi prietenia e un lucru bun, este firul de aur care uneşte întreaga lume întru Iisus, întru răsărit de soare alegându-se grâul de neghină şi pleavă şi-n tot e mai cugetă bunica în general dai mâna cu dracul până treci puntea, dar niciodată nu uiți părerea cuiva la nervi, c-atunci, la necaz, părerea lui iese la suprafață şi nu uit, Doamne, oamenii sunt trecători şi trecătorii, Doamne, oameni, filozofa bunica, Nastasia, deşi analfabetă.

Sănătate şi bucurie, omule de omenie,

cu drept la veşnicie!

Eşti un duh de adevăr şi duh de viață-LUCEAFĂR

de conştiință, ca ziua care se cunoaşte de dimineață:

maximă-axiomă cu minte supremă şi inimă

şi îndemână-Patrie Limba Română, comoară rară de neam şi țară.

***

CUM MAGNA LAUDE

Ben, eu Pavel, "fain-făinel-firfinel" îmi apăr cale, adevăr, voinicel,

strălucire de zburător-Luceafăr,

Hiperion-Demiurg

Pe care-i înțeleg

şi dacă busuiocul haios dreg

şi ramuri Făt-Frumos bat: luminat şi curat în geam, aşa cum Dumnezeu aur strecurat lumii ne-a dat: pace şi pâine-dulce minune de doină şi lumină,

În Raiul cu țară şi neam

Pe care-n drag îl am

Trecând-o, ca pe o mireasă-n drag

cu viață peste al casei prag,

Că-mi apăr visul meu-Dumnezeu,

cuvânt şi ceea ce am eu iubire, iubire-leu greu,

dragoste şi dor cu hop şi eu mereu,

în culori de nelinişte, de dragoste vraieşte şi dor de bună veste poveste cu arome

şi renume

hram de ispravă bucovă

şi de Dumnezeu- slavă

cum magna laude laudator temporis acti-geto-daco româno-Zamolxis

ŞI "laudă" de zestre,

cu tei înfloriți pe alei de cupou-erou

cu zări albastre ale noastre.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Căutand după mere 15

Căutand după mere 15

INIMĂ ÎNTINSĂ-FLACĂRĂ APRINSĂ

Scriu românească istorică frescă

Pe palma-inimă întinsă firesc-omenescă

Muşcate-n fereşti ori trandafiri

Ce ne sângerează prin coroane

Pe frunți temple cu vitralii coloate

Din curcubee de sfinți-părinți

Şi Căi lactee în spiritul Sfintei Treimi

De prospețimi şi profunzimi

Cu adânc de înălțimi

În cerul limpede din fântâni-

Corolă de lumini pe bolta acestei lumi

De patimi şi carte

Ce-ți pune sufletul-inima

În palmă-cugetare maximă-

Când lacrimi, stropi de rouă,

Ne frig şi ne fac riduri din începuturi

Care ne cresc din ierburi

În urme de paşi de bivoli-zimbri, de albatroşi irişi

Atârnați de tăblița pe care scrie:

"Nu călcați iarba ! Nu rupeți florile !"

Şi atenție sub tălpi, copite, în vaca ce paşte

Mi-au crescut aripi, Doamne, Doamne, aripi

De lapte mulse din sfinte icoane,

De la boii prinşi la plug şi biciuiți

Cu biciul din spate

Răsfrânte cu cercei de busuioc

În duminică cu şură ce se frânge-n joc

Ori în cojoc omorând puricii şi frigul

Suflând viscolos caldul sufletesc

De pâini în mâinile strânse pumni pentru străini,

Pentru ogoarele pline de mărăcini şi buruieni,

Iubire înaltă pentru vrăjmaşii hârâiți câini de prin vecini

Cu vulpi viclene la găini

Şi uli dând rotocol deasupra peste ocol

La puii ce înfricați ce se vâr sub brusturi,

Ca nişte vulturi aventurați pe colțuri de stânci

Pe care părintele Ion Mărginean-floare de colț rar mulge lapte-n şuştar-"lacrimi cereşti"

În povară de aur, aramă şi argint,

Învierea unui sfânt dintr-un deschis cristic mormânt,

Că-i răstignit chiar el de fapte mari,

Mărgăritar de vin şi prescură pe altar,

Statui-monumente de spirit în minte,

Miez de pâine fierbinte,

Un munte firesc şi inimăîntinsă-flacară aprinsă

În temple cu vitralii colorate cu responsabilitate de realitate

În curcubee de sfinți părinți şi Căi Lactee

Cu pace pentru liturghii ce pârguie pâinea-n spice

Când scriu liric un roman desculț de etern

Însă-n simțul dobitocesc prin iesle dobitocească şi omenesc de la sine-ți graiesc: "M-am nascut şi eu ca pruncul sfânt

Şi te fericesc prin toate cu echo-sănătate, că-i mai bună ca toate

Şi magic, fantastic, sănătate să ai şi ție îți poftesc şi te fericesc cu Dumnezeu în tot şi-n toate !"

(Aici e propria-mi emoție heraldică din hrisoave vechi,

Semantice fapte, de amploare, mari, de şcoală ardeleană, şcoală transilvană

Irizate spieitual cu excelență,

Esență de stejar, veşnicie înrădăcinată la sat

Să ne cearnă vrednic prin vreme cu principii morale de Biblii,

Ca pe o floarea ce-nfloare folositoare cu sistematice superioare,

Ca o Românie Mare muncitoare în odihna distractivă

De sărbătoare şi de harnica perspectivă.

N-am ştiut, că Vasile Andru, e pornit, plecat, la cele veşnice, Dumnezeu îl ierte şi memoria-i fie-i binecvântată. Am ştiut puține lucruri despre acest scriitor (citesc unele informații de la tine, însă ziceai ceva de imaginea lui Iisus cu a lui Eminescu). Eram zorit de treburi şi n-am putut citi atent, ci doar am frunzarit. Despre ce-i vorba? Ce are Vasile Andru cu asta? El îşi imaginase artistic acea scenă pe care o citesc scrisă de tine în revista Bogdania (aici e redactor-şef prietenul meu Ionel Marin, un om de treabă, din Focşani oraşul unde trăieşte şi Constantin Toma şi renumitul Vozganian, cel care s-a miruit prin Parlamentul României, ca să scape de ce era acuzat, însă nu şi vinovat ?). Pavel

Nu ai timp sa-l urmaresti linistit. E in film un moment cand Andru ii intreaba pe copii unde il tin pe Eminescu. Trebuie sa fie in biblioteca vre-o carte de a lui.

Doamne Ajuta Suflet Mare!

Unde- i filmul lui Andru, sânt curios. N-aş vrea să mor fără să-l văd. Alte filme trimise de tine m-au bucurat şi fascinat.

Cu bine, Pavel

Tu Ben, mă preamăreşti, deşi eu nu-mi găsesc nici un merit (că scriu, ce rost? eu scriu cum scriu şi uneori mă îndoiesc şi eu de mine negăsind, c-aş face cuiva bine şi mai ales familiei mele, care se sacrifică pentru mine, dar eu le risipesc agoniseala, că n-am cu ce le cumpăra un ac de prins sau ac de cusut, ac prin urechile căruia să bag cămila (camilio-ața). Tu ai valoare autentică, faci ceva, chiar scoțând valorile autentice româneşti în evidență şi valoare cu o încăpățânare de zile mari, un lucru bine făcut, deşi tu mă susții sustenabil, dar eu pot fi un face-n, cacă-n drum şi deabia apoi fugind în tufă, ca după ploaie chepeneag, umbrelă, că alba o trecut dealul, ca baba cu colacii (şi de ce comedia asta? Cum adică: nici de rugă, nici de fugă, deşi fuga-i sănătoasă, dar ruşinoasă, cum zicea ironic şi hâtru Ion Creangă) Dar: hop! Stop ! că vorba lungă îți dă cu tifla la scăfârlie, în firmă şi țuci crucea popii, cum neaoş scrie transilvăneanu Pavel Dan, scriitor care n-a reuşit să-şi desăvârşească romanul: "OSPĂȚUL DEAVOLULUI", un proect de performanță, rămas în faşă, avorton, cu tot regretul. Te voi saluta: cu bine! (acest salut îi plăcea tare mult lui Gh.N. Dumitrescu-Bistrița etnomuzicolog, preot şi învățător, redactorul revistei de folclor "IZVORAŞUL" şi al altor publicații, precum şi propriile carți prin care promova cultural poporul român, el fiind un exemplu şi cordonata geniului la paralela 45¤).

Todica - VASILE ANDRU ep.1 - (titlul: Sunetul Tarii Mele)

https://www.youtube.com/watch?v=7K0qLrlGp-Y

Todica - VASILE ANDRU ep.2 (Sunetul Tarii Mele)

https://www.youtube.com/watch?v=fxkmsYrr_z4

Da, am vizionat. Mi s-a descărcat telefonul dar mâine mai mult. Cu bine,Pavel

Cum o să dovedesc, că ai dreptate în privința mea. Nu cumva mă învârt, ca un cățeluş în jurul propriei cozi? Care mi urmatorul pas, ca pas cu pas să am lucru bine făcut? Nu-s descurajat, dar te întreb, că uneori mai trebuie să ne verificăm, deşi am avea stofă şi aluat de om între oameni. Cu bine,Pavel

Nu trebuie sa scrii tot timpul decat atunci cand vrei sa-l intrebi pe Dumnezeu ceva, decat atunci cand simti ca te doare. Dumnezeu iti raspunde tot prin tine, prin textele tale.

Nu incerca sa-i satisfaci pe cei din jur ca in acel moment te desprinzi de adevar.

Daca strigatul tau e sincer atunci ai confirmarea celor spuse de mine.

Cand cei din jur tac atunci ai dreptate. (Nu cerceta aceste legi...., )

Vrei sa sfarsesti ca Eminescu? Dute si zgandarai.

Tu ai ajuns la parg, deacum incolo nu trebuie decat sa mustesti si vei implini. Pace, Ben

Bune sfaturi, însă nu crezi, că ascultarea e grea de urmat (tu de ce crezi, că şi copilu spui de ce-i spui să nu facă, din cauza asta sau din cauza firii ispita e mai mare şi ce zici să nu facă, aia face). Tu-mi zici ceva înălțător, din România tainică a lui Eminescu, dar eu n-am tăria şi sfințenia lui Eminescu (te rog, m-ai provocat, te rog fă-mă să înțeleg: de ce a spune lucrurilor pe nume e moarte curată? De ce nu se iubeşte iubirea, adevărul ?) Nu mai departe, dar şi prietenului Ioan-Petru Gârda, ca replică la ce scrie domnia sa pe facebook îi replic naiv, fără intenția de a face cuiva rău, însa cei drept scriu spunând lucrurilor pe nume (întrebarea e de ce adevărul supară? Lucrul rău le aparține, celor, pe care şi el ironic, chiar cu umor îi trage în țapa peniței, îi arată cu degetul ori cărora de cumva mănâncă cireşe dintr-un blid cu ei, le scuipă sâmburii-n nas, nici lui fire dreaptă neplăcându-i strâmbătatea spânilor şi atunci mie de ce nu mi-ar fi permis să scriu cu verdele crud Bacovia?" -Petre, mai lasă-i pe cei de la guvern/să mai roadă la ciolan/şi golan să trăiască neartistic, în van,/de tri parai, de tri pițule, pe tri şi fuga/fără să pretindă pe fuşăreală, pe chiulul lor /ceva mai special /ruinând tot: țară şi neam /ceea ce eu în iubire de preț am/ce mai avem încă neglobalizat, sfânt şi național,/nepretinzând de-a moaca un ban/împuțindu-se prin firea lor nebravă, bolnavă,/ca peştele de la cap,/dar de ispravă şi slavă /curățindu-se ca peştele de la coadă/ieşindu-se revoluționar /înmulțiți în dar şi amar, în har/ieşindu-se mulțime cu greva-n stradă."//Dintre români pe care-i ştiu, români pe care-i citesc de fapt cu drag fiind Ioan-Petru Gârda, un om care scrie cu şarm, impecabil, cu ținută, cu stil şi demn.

Mai scrisem o variantă: "Lasă-i Gârda pe cei de la guvern cu comportament nedemn/Lasă-i fără fasole fără ciolan cramponăndu-se neartist, grosolan,/Cu toroştele până la podele, comportându-se golan, Deşi cei care muncesc artist, harnic şi pe brânci nu trăiesc în van,/dar nici nu--s plătiți național/ în mod special, cinstit"//.

O lume sincera si adevarata e plictisitoare. Omul nu iubeste adevarul. Asta e cultura in care traim. Suntem mintiti de mici, din fasa. Suge bibironu si taci. Majoritatea prefera minciuna vesela si interesanta in schimbul plictisitorului adevar. Societatea in care traim functioneaza pe principiul asta: politica, comert si negociere, adica tragere in piept - dar e facuta serios. Toti fura, taie si spanzura de la Wasinghton la Moskova dar sa nu cumva sa indraznesti sa-i prinzi cu musca pe caciula, sa le-o spui pe fata ca te inchid imediat. E ca un joc de poker, te minte si-ti ia banii. Daca ar fi cinstiti ar juca cu ele pe masa. Eu privesc global din Australia insa de la tine de acasa se vede altcum jocul pentru ca ne tragem din parinti cinstiti si cu frica de Dumnezeu, ca asa a fost la noi. Am fost crescuti de mici sa fim supusi, cuminti insa in lumea globului negociaza lupii, capcaunii, trufasii, necrutatorii si prea putin dibacii. "Da in mine cu bolovani ca eu sunt conditionat sa-ti raspund cu paine." Ne pacalim incontinu, ne himnotizam precum cobra care se leagana usor dintr-o parte intralta si tzac te musca si soricelu se zbate saracu - nevinovat. Asa si omul e parte din meniu, din lantz. Patura asta de oameni rai sunt la conducere de sute de ani. Pe trufasi nu-i poti schimba insa Dumnezeu lucreaza in chip minunat si le aseaza pe toate la locul lor. Doamne ajuta!

Dragule, dacă iubeşti dăruieşti celuilat, am citit undeva, că eu nici în vis n-am visat, să mai umblu' pe unde tu ai umblat curat şi luminat, ca experimentat să mă sfătuieşti: curat şi luminat de adevărat cu arome de banane şi ceva crocant cu raze de soare şi aur cenuşiu şi strecurat cum Dumnezeu ți le-a dat în rost şi folos pentru omenire şi neamul nost, că omul e o măsură a lucrurilor zici franc şi cu tupeu, cu Dumnezeu fără a te da carambol şi cool în spectacol: "din fericirea care o ai trebuie s--o împarți şi cu alții şi tu ştii să nu fii ponos, ci folos, că nu de vorbe e necesar, ci de fapte, că afară e vopsit gardu, dar înăuntru e leopardul, dar Tu, Doamne, le ştii pe toate mai Iisus şi ca la carte păşind mai presus peste moarte, că iubirea te face puternic, pragmatic, gândea Dragomir, ca om înalt, zvelt, că nu s-a născut obosit şi nici n-a luat pauză de publicitate, cum zice diversat Miha, Mihaiela-Ştefania Celemen cealaltă fată, zice luându-mă sinceră cu zăhărelul simțând că ține la mine (nu că am avut mare grijă de ei căsătorindu-mă cu Vica, deşi n-am fugind de greu ca dracul de tămâie, deşi mama îmi zicea: "s-o iei cu trei copiii nu-i atât de siplu'că copiii adaoşi îs greu pe capul omului şi -mi zicea şi colgul Vancea Augustin: "De ce te-nhami la aşa greu, Pavele, "dar eu eram un dur cu mine însumi, că eu luasem hotărârea  şi nu mă dam ca racul înapoi, deşi uşor nu era, dar felul de a gândi nu mi-l schimba nimeni, cum nici Dragomir nu era dus de nas, că principiile lui erau pentru o cauză importantă, dar cine vrea să vadă lucrurile ca el: cu urcuşuri şi coborâşuri, dar inteligent şi eficient fiind grozav, brav, simțindu-se în mod firesc, natural şi el îşi schimba luând-o pe Veronica, îşi schimba viața radical, umitor, chiar dacă-i refuzase pe cei de la securitate să se înroleze în rândul lor, deşi nu-l mai înghițeau, el Dragomir sărise peste cal din banl cu ochelari de cal, chiar dacă fantastic nu studiase pe la universități (avea regesc omenie şi asta-l frânase să alerge după uşurătate, un fel de chilipir, dar el rămase să lucre la Rapid). Dragomir îşi râdea-n barbă când careva era fudul, dar nu deştept destul, straița goală te omoară, dar straița plină îți dă odihnă. Numai când e bine e-n regulă şi nu eşti prost ca o vacă, cum zice şi Dumitru Lăcătîş zidar şi un multi-profesional din Telciu, angajat să-mi facă baia, că-mi lipsea în Ciubăncuța (era un om care vroia pe toată lumea împăcată şi mulțumită, deşi cine nu-l cunoştea făcea pe nebunu şi trăgea cu tunu şi puşca la rațe şi mânca la mațe, ca Burdea, Revnic Ioan (Ion Republică, cum îi ziceam eu şi unu Borişca a lui Gilău: Revnic Vasile îi zicea că-i ciuful care ciufuleşte lumea, dar nu se vede, că-i minunea şi legându-se de Dumitru meşterul în bar cu vorbe de doi grițari acesta îi aruncase mâța-n nas, îi rase mierța şi-l aranjase bine punândul cu botul pe labe, ca pe cânele care se bucură de resturile de la masa stăpânului şi era un diplomat care lucrase şi locuise şi pe Sibiu, Arad şi prin Austria, Spania, dar batjocorit cu plata, cum zici fabulos şi tu între străini se simțea cu dor de neam şi țară, cu sentimetul tău că tot român rămâi şi că-n țară străină eşti, ca-ntr-o închisoare fără gratii şi totuşi aiestuia buruinos la gură, Burdea i-a retazat-o Dumitru scurt pe doi şi Dumitru-l avea pe Dumnezeu în tot şi toate: "Omul prost e mai rău ca o vacă moartă", dar nu ştiu cât a priceput Burdea, că nu-i spuse Dumitru din Telciu şi povestea, explicația, cum adică: prostul îi mai rău ca o vacă moartă? Nu eşti egoist, nu tragi spuza doar pe oala ta. Sabin Gherman e plin de vitalitate, omenesc, asemeni lui Sergiu Vitalian Vaida, el are un Eu al său vorbind la Look t.v. franc, pe şleau şi cu tupeu, vorbind artist şi realist (pe sufletul meu de român, trăgând spuza pe oala lui şi oala neamului, oală pusă la foc doar capacul ştiind ce fierbe şi, că: găina bătrână şi morcovul tânăr face zama bună (mai susține profesorul Sabin Gherman un om drept, cinstit şi neânfricat pentru cele rostite în cadrul emisiunii România de la A la Z, luând pe cine trebuie la balon, susține cu tâlc: există între client şi ospătar o chimie, reacție-alchimie a sfințeniei de a fi. Toți ştiu obositor, c-am fi neam de opincă, deşi nu suntem ca nimeni şi de nicăieri,că şi la noi a decurs istoria ca pretutindeni: cu bune şi cu rele, unii se prefac a nu şti chiar esențialul firii noastre. În şcoli istoria nu se învață învățându-ne în prim plan istoria locului de proveniență, a localității de învățământ (localitatea ta de obârşie, apoi istoria României şi, că eşti erupean istoria Europei şi de-abia mai apoi înveți copiii despre alții... eccetera). Ce-i rău în asta, că al nostru e viitorul, nu găsiți? Sabin Gherman e un transilvan-român a românilor şi un universal din România. Sunt pățenii, poveşti, care nu numai în România se petrec (nu uitați, că şi o plantă se dezvoltă mai bine când îi vorbeşti, povesteşti, ca unei ființe vii, ca unui om, nu te mira, Ben).

...se auzise, zvonise, dar ce nu se aude în Sâmpetru, deşi satul era mare, c-avea 450 de fumuri, case, se auzise, că Radu se răsturnase cu tractoru, că se afla sub tractor, în ce stare nu se ştia, dar Dragomir puse mâna pe o pârghină groasă, prăjină, rezistentă, din lemn de stejar şi grăbit, ca o mireasă furată de la nuntă grăbi, îşi iți paşii pe dos către Făgădauă. Undeva mai sus pe o stâncă roşcată, însorită, o vulpe înainta spre ponorul ei, că puii ieşiți în soare stăteu hârjonindu-se şi în copacul din apropiere o veveriță sărea din creangă-n creangă tot mai sus în buzunarul cerului deranjată de tot mai mulți săteni, cetățeni, oameni, care mai de care vorbind să afle despre pățanie urcând dealul către Făgădauă unde le spuse preşedindintele Tinu Curteanului, Petrule, şi şeful de secție, de S.M.A., Mureşan ilie, Balauru, c-ar fi fost trimis Radu la arat, deşi era tot mai greu de dezgurgat ițele încâlcite şi unii în râs, râs şi plâns, voit, adăugau verzi şi uscate, câte-n lună şi stele, că era, ca pe vremea: pupăza din tei, pupăză peste colac, că ştiți voi cum e şi cu lupu' şi capra cu trei iezi..., basme, snove, de la Radio-şanț şi unii ştiuau tot, că erau a toateştiutori, dar sprovăind lungeau pasul la deal, deşi Radu şi tractoru părea tot mai departe de ei şi, că-n orizont acolo poți atinge cu mâna şi cerul.

Pavel Rătundeanu-Ferghete