DIN
SUFLET ȘI CONDEI
de Melania RUSU CARAGioiu
M.R.C.
D U P Ă F E S T I N
Atomi domoliți
în
opalescenta apă vie de-aseară,
cheamă în magnetismul lor
fire de praf,
paianjeni-priviri,
lumina reflectată...
și
totul strâns
în
cămașa de cristal
a paharului
îndoit
pe oglinda mesei,
izbindu-se apoi
în draperia de fum...
M.R.C. Timișoara, 199o
^ ÎNTÂLNIRE ÎN
VIITOR
Te-aștept, iubită Fortuna,
in viscol,
Cu ochii mei
plini de cenușă,
Dar tu te plimbi prin zări
depărtate…
S-ar
putea să mă cauți ...
Eu te chem,
Năucit în vârtejul meu,
Din zori balansând
când aici, când acolo…
Astăzi
m-am hrănit cu pietricele.
Ferește-te !
Știu să și mușc !
Tu, antic mit:
Fortuna !
Fortuna ,
Ești mai
rătăcitoare decât mine !
Vreau să te agaț
in aripa blândului vânt,
Dar tu mereu întârzii …
Tu ajungi târziu la epave,
pe mare…
Ai obiceiul rău de a
ședea pe țărmuri…
Ți-ai pierdut
piciorul drept,
Și din acel moment
rechinii sunt plini de justețe !
Ferește-te, insă,
Într-o zi te voi
prinde !
Să nu-mi apari în
față doar în scheletul vizibil,
Prin pielea suferindă
de poluare !
Imi place seva ta,
Licoarea ta divină,
Deși este mereu amară…
M.R.C.
A
M A L G A M
Cărți,
scriitori, personaje,
Albume,
cuvinte de vrajă
Stau drepte
în rafturi sculptate:
Puțin aici, mult
în eternitate...
Bing-bang
clopotesc anii
În clopoței de
ger;
Bing-bang cântă castanii
Cu palmele
spre cer.
Se răscolesc
arginți
Sub palida
dantelă
Iar pomii
stau cuminți
Și gravi,
ca o capelă.
Din
filele palmate,
Cu
slovele uscate –
Mici
turle aplecate,
Cad timpi și ploi
ritmate...
M.R.C.
F A T A M O R G A N A
Învolburată îmi simt vederea;
Două siluete în văluri,
Mă cheamă spre ele.
Eu fug, dar oricât fug
Nu pot să le ajung.
Se-arată o caleaşcă
fermecată;
Ea, parcă le duce… acum…
Departe, şi tot mai departe.
Un singur cal,
Apare…, dispare…
Câmpurile, însetate
Atârnă sub cer…
Văd plutind o pălărie de soare.
Calul se deşiră pe înălţime,
Roţile se dilată şi caută drumul,
Pământul - perie arsă,
Se desfăşoară, ca marea…
M.R.C.
BOB DE
CAFEA ...
Păpușa cu păr castaniu
Și ochi migdalați, de cafea,
Se plimbă cu rikșa târziu,
Departe de tot, pe șosea.
Cu fes, un ibric cu pompon,
Pe
capul rotund ca un bob,
Cu buze ce suflă-n trombon,
Cercel și-a pus doar la un lob...
-
,,Păpușă cu ten de cafea,
Te chem lângă cană să stai,
Dulceața ți-o dau și pe-a mea !
Te rog, doar aromă să-i dai !!!
M.R.C.
MAI MULTĂ
POEZIE
Când citesc
poeziile de piatră
Îmi vine să
arunc literele în vâltoare,
Îmi simt
dinții înclinându-se unul către altul.
Coperta e gri,
tonul e gri.
Pete de alb,
Tablou în pereți jupuiți.
Vânturi
învrăjbite ce se sparg de parâme.
Cresc
lăstărișul sălbatic.
Păsări dezorientate
dispar
în altă carte.
Nu mai mi-e
somn;
Când închid
ochii văd multe bile negre.
Cperta e gri.
Tonul e gri.
Numai bilele negre se sparg în
rătăcire…
M.R.C. Timișoara, 1990
STARE
DE SPIRIT
Mi-e plină gura de catran,
Limba, de aşchii şi lipan.
. . ... ..... .
. . .. .. . . . . . . . . . . ..
Aş vrea să ţip,
dar gâtu-i mut
Şi sufletu-mi
crâcneşte slut.
Cu ce-am greşit
de atât amar
Cu gard de spini
îmi stă hotar ?
Vreau cugetul
să-l am senin
Şi doar cu vin
să beau pelin !
Şi florile să-mi
fie fraţi
Dar fraţi de
sânge, nu turbaţi !
Mă-nvăluie aşa
un fum
Cutremurat,
tornadă-n drum...
Şi ape-mi
tulburi cresc în ochi
Şi pricolicii
din deochi
Şi soarta ca un
câine rău
Îmi cheamă
ştimele din tău...
Sunt trist şi
sunt înviforat...
Fi-voi vreodată
alinat ?
M.R.C. Timişoara, 1988
După atacul mişelesc al
colegei Margot.
S F Â Ș I E R E
Ascultă-mi tu sufletul plin de
iasma durerii;
, Când capul întorc spre acute
asprimi ale vieții,
În ceafă simt viforul și biciuirile crude
Și-n fața mea ochii cei sumbri a ce mă așteaptă…
Atunci
mă destram peste stânci umezite de vreme
Îmi pun tălmăciri
peste pânza uscată de cimbru
Și iarăși mă-ndrept
spre genunele pline de casne,
Să sorb din puterea
acelui foc jalnic, ce arde.
Un huiet cutremură zarea cu
mine;
Strălucii de raze
orbesc ale cerului stele
Și hăul mă-nghite în
flacăra stinsă din ele…
Ascultă-mi deci
sufletul plin de iasma durerii,
Rănit și sdrobit sub
povara adâncelor patimi
Și cerne asupră-mi o
ploaie curată de lacrimi.
M.R.C. Laval, noiembrie 2013
MAI SUNTEM?
Suntem speriaţi,
Suntem năuciţi de creaţiile noastre...
Am blestema,
Dar blestemul ni s-ar întoarece iar şi iar...
Am zbura,
Dar păsările pierzării nu ne îngăduiesc.
Am plânge,
Dar tot n-am putea
umple cu lacrimi găurile pe care le-am săpat.
Ne-am târâ pentru îndurare,
Dar zidul de vuiet ne stă în cale.
Am mângâia cu obrajii solzii dragonilor,
Dar ne-au pierit obrajii.
Am schimba culoarea roşie a dragonului,
Dar focul de sus ne învăluie.
A venit un vifor cu aşchii tăioase.
Ne rărim,
Piezându-ne unul câte
unul
În hăul negru de la
marginea lumii.
M.R.C. Montreal, 2004
PUȘCHE PE LIMBĂ
Parodie după „Cenușa verii” de Ion Sângereanu
Cenușa verii mă-ntrista
Când răspândea în vânt cuvântul,
Mă spulbera, mă irita,
Silindu-mă să-mi iau avântul...
Mi-am pus o mască: Vream să tac,
Prea multe-având atunci pe limbă,
Apoi,
pe-o scenă, având trac,
I-am zis mulțimii: „Hai, te
plimbă !...
Urmarea o știți din jurnal;
M-au
declarat un „mut-limbut”
Cu aspru obraz - de toval !
Le-am spus ! Azi, tac ! Nu le-a plăcut...
M.R.C.
RUSTICĂ
Ultimii bobocei întârziați,
Găsiți de buna pe sub tufe:
-
- ,,Maichii, așa târziu îi făcuși ?
-
,, Hai, cu mama, să vă culc în
șopron !
-
,, Tu, găscă bolândă, mi-ai făcut așa
și anțărț !
-
,, Bobocuț, bobocuț, hai cu mama...
-
,, Ușșș, cocoș blestemat !
-
,, Că nu ție-ți dau bobițele !...
-
M.R.C. Laval, 2013
,,SOROCUL” HIBRID,,
Doi paşi inainte
Şi trei înapoi
Vezi aşa se joacă
Jocul pe la noi !
Trageţi hora feciorei,
Frunză verde, măi,
Şi sunaţi din pintenei,
Frunză verde, măi !
Hora noastră o iubim,
Frunză verde, măi,
Şi cu ea așa
trăim,
Frunză verde, măi !
Trageţi hora feciorei,
Frunză verde, măi,
Şi sunați din pintenei,
Frunză verde, măi !
Bucureşti, 1979
(ceva prelucrare după folklor)
M.R.C.
MAI MULTĂ LUMINĂ
Replică la poemul ,, Mirabilii dinți ai uriașului mic avion de lumină”de
Florin Liviu Jianu
Lumina
adevărului să vină
Din
zările ce sunt mereu senine,
Din cugetul curat și fără tină,
Pe care
tu român le porți în tine.
Zis-au
bătrânii dascăli ai puterii
Și binele
și răul stau în minte;
De vrei,
tu poți opri pragul durerii.
Și ție
și-altora croind destine.
Multe-adormite
simțuri stau ascunse;
Tu cheamă-le
să-și vină îndeaproape;
De ți-au
fugit, ele pot fi ajunse,
De s-au
pitit, deschide-le supape.
Mai
zis-au alde învățați ai terrei:
Voința este cea care primează;
Ea e mobilul trainic al puterii-
Îi este
ajutor o minte trează !
Un poet
ne trimite la ,,Sorica”-
O ,,babă” prea isteață, ca Merlin,
Dar astea-s vorbe, parc-ar fi nimica,
Din
mintea ta croiește-ți un destin !
M.R.C.
C A M E L E O
N U L V I E Ț I I
Vreau să mai croiesc un
sonet, dacă știu,
Numărând bobii din păstăile
ploii,
Ascultând argintarea săgeților Troiei
Sub curcubeul ce bate-n arămiu.
Zboară și acum fluturi mari de sophora
Cu stropi de antere în clinchet, pe vânt;
Ce greu mi se pare: Eu astăzi mai sânt
Cu tolba-mi de oase, doldora…
Și iar mă întreabă: Ce-i mort și ce-i viu,
Stereotip, refrenul uitat din vreun cânt
Dedicat lui Osis, tot Ra, în
pustiu…
Balans sinuos spre pânză-n pământ,
Fac faldurile-mi seci din
pardesiu:
Mi-a mai rămas doar lutul, să-l frământ
M.R.C.