Alexandra DOGARU - GANDUL ZILEI - 31 decembrie 2018

Alexandra DOGARU

Mere pădurețe 23 - necenzurat

Mere pădurețe 23

-"Frumos lucru, dar oare ştii care-i culmea-culmii? - Să vorbesc singur şi s-afli noutăți," zice Fery un spiritual, fost tehnician veterinar, şofer pe duba cu pâine de la Brutăria-Vad, adăugând molcom în timp ce la comerțul stradal în Ciubăncuță îmi vindea, mă servea cu pâine pe lângă Chițoaca, Reghina Ciupe de peste vale:

-"Stai să-ți spun ceva memorabil pentru o nouă carte: o femeie dă telefon la doctorul de familie: -"Domnu'doctor bărbatu-meu e grav bolnav. Medic:

-"Care-i situația, cum se prezintă, care-i tabloul clinic?"

-"Eu îl întreb, dar nu răspunde"

-"Tu fomeie, aiasta nu-lucru rău, că-i dar de la Dumnezeu să fie indiferent, să te ignoare şi să nu-ți răspundă.

Avem, meşter de vorbe, Pavel cel coborât din hrisoavele slovelor bucurate de sunet de clopot înălţat lumesc, a mulţămi cu înrotate cuvinte pline de arome calde pentru leruilerele urări de luminate sărbătoriri de iarnă prea-pline de româneşti simţiri şi creştineşti înălţări de slavă poeticească şi vorovesc prieteşug!

Dan Şalapa

Un suflet colorat-curcubeu şi Dumnezeu

de poet si profesor mehedințian,

de cetățean a neamului,

că uman şi năzdrăvan a soarelui,

nu trăieşte uman în van.

     - Dragul meu frate PAVEL, Cu nume frumos de apostol, Dumnezeu să te țină pe palmele Sale și să te vindeci cu bine. Aceasta ne este Rugăciunea. Să ne scrii cum poți. și două trei cuvinte, să știm de tine! Te îmbrățișăm cu drag- Ioan Miclău și Familia sa. Ionica din Gepiu

     - Boala vine cu multă umilințe în spitalele româneşti, că n-au o bursă a binelui. Din 21 decembrie 2018 sunt internat la Clinica de Recuperare din Cluj-Napoca, din cartierul Zorilor, strada viilor nr 42/43, la etajul 4, salon 419, la medicul neurolog Vasile-Marius Rusu, un om de suflet de pe Târnava, un om de calitate, distinct şi deosebit creştin. Luni, în 17 sunt la succesiune după Vica la notariatul din Dej, la notar Viorica Moldovan (lui Daria amantul Crăciun Gheorghe din Cristeşti, Botoşani, i-o împuiat capul cu prostii, de-ale eroului parvenit din Ciocoii vechi şi noi, roman scris fermecător de super Nicolae Filimon scriitor de caracter ca George Călinescu istoric şi critic literar de speță nobilă, de marcă, chiar şi romanele scriindu-şi-le cu succes, cu artă redând atmosfera epocii, că omul e un artist a scrisului. Daria înfricându-se c-are să rămâie pe drumuri, că frații aieştea or scoate-o din casă, cu toții fiind înteresați de moştenire, că el e Stan-Pățitul şi nu cedează la casa părintească (Gică înteresat parcă bagă intrigi, deşi zice, că el are trei case... şi că nu l-ar durea pentru el, ci pentru Daria,  că el cumpără de la Tibu şi Floricuța casa brigaderului de câmp, a lui Cioca, Ciupe Ioan şi a lui Melița, Câmpeanu Maria, fata moşii laice, deşi vorbele lui Gică nu-s de pus în farfurie, minciuna neavând viitor, deci nu te hrăneşte, dar el o păcălea, câştiga, înşelând-o pe Daria, că o aşteaptă pe fiică-mea, o mare decepție şi nu că aş cobi, dar prea de multe ori a zis că el e un haiduc şi chiar o întreba dăcă a văzut filmul cu Pintea Viteazu, un renumit tâlhar din Mogoja) şi care-i situația, ce vrea să zică concret, pentru moment ocolind adevarul ascuzând o dramă fără a demonstra decamdată, dar ce-s cu vorbele lui:

-"Noi când murim, deodată murim? "

-"Io nu vreau să mor", îi replică optimist.

     - Dragă Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN NOU-2019 PLIN DE BUCURII ȘI SĂNĂTATE! Mulțumesc foarte mult pentru acele cântece frumoase ale tezaurului folclorului nostru românesc pe care le-am primit de la tine, și pe care le ascult ca pe adevărate nestemate ale inimii. Cu drag și prețuire! Ioan Miclău Gepianu. 12/15/2018

     - Ai slabit mult frate Pavele?

     - Fizic nu simt. Voi m-ați renăscut din omidă, fluture, un miracol color a efemerului.

     - Fratele meu Benule, Iar sunt la strâmtoare, ploi groaznice. Abia acum am primit și lumina electrică, biblioteca cu apă, așa că am iar ce repara. MULȚUMESC din tot sufletul Benule pentru publicare, de fapt pe tine m-am bizuit întotdeauna. Frăția ta Benule, acum că veni curentul îmi intră și mail de la fratele nostru Pavel cu o veste tristă, având nevoie de recuperare la spitalul din Cluj. Doamne, Dumnezeule, toate vin peste noi Benule, plus apele și focul. I-am si scris lui Pavel câteva rânduri, cu încurajare și siguranță că Dumnezeu nu îl va lăsa, și nici fiica sa Daria să nu rămână fără sprijin. Acum Benule trag cu mătura prin bibliotecă, și sunt mort de oboist. Pic!  SĂ AVEȚI NUMAI VISE PLĂCUTE! Cu drag și frăție, Ionica din Gepiu.

     - Mă internez (dau cu piciorul în fericire?) mă internez din 22.12.2018, că-s planificat la doctorul Rusu, însă cu amețelă ca de cetățean turmentat, beat, că am avut puseuri de tensiune (mi oscilantă), dar nu gigantă: nu mare de tot, ca la tine, ci de foe verde, chiar dacă mă atenționează că pot repets accidentul vascular, Hemipareza eminesciană, corp stâng (ți-oi mai scrie răruț şi drăguț? dar nu se şti, chiar dăcă asta mi un fel de vacanță, deci, Doamne-s mulțam, că nu mi starea alterată, nu mă simt rău (fereşte-mă, Doamne, de mai rău!) În drumurile mele la Osoi, Ciubanca, către animale bolnave pe drumuri de țară cu gropi, care erau deranjante mai ales noaptea şi când ploua suflând şi vânturi mai să te ia de pe piciore, pe timp de iarnă viscolindu-ți omătu-n față orbindu-te, însă tu stăruitor, că avem datoria şi îndatorirea şi cu voință, că de musai sus sai, îmi  vedeam silitor de drumul meu, ca într-un marş cătunesc, militar, forțat, îmi vedeam de drumul meu înainte, ca să ajung unde era nevoie de mine, de mâna mea de ajutor că nu ştiam să zic nu merg, nu pot şi să motivez împestrițând mazătea şi rotunjind fasoalea şi mergeam pe căldură înăbuşitoare, de arşiță, toridă sau pe ger, că doar cu o moarte erai dator, însă din asta nu se murea, eu în drumurile mele ostenitoare mai mlult călătoare, pe jos, aveam în gând ce voi face la fața locului şi mă rugam:

-"Doamne, Dumnezeule, nu-mi lua mințile, păstrează-mă integru şi de folos, dă-mi înțelepciune, ca lui Solomon şi putere să scriu măcar o carte!" (până la urmă n-am scris numai o carte, deşi nu beneficiam, fir-ar să fie, nici măcar de dreptul de autor!) În drumurile mele către oraş: Dej sau Cluj, nu puteam să nu cumpăr cărți, coli, caite, pixuri (cheltuiam din salar, din puțini bani, salar) şi venit acasă, ca un hoț, ferindu-mă de Vica, tupusteam, puneam bine, ca să nu mă învinovățească:

-"Iară ai cheltuit din bani..." Deci pe furiş, tiptil, hoțeşte, ascundeam de ochii ei vigilenți, ascundeam alte cheltuieli, ca să nu fac ruşine în casă, că cearta era lesne (îmi reproşa, că ce rost, că nu-ți aduce scrisul nici un folos, că tu, numai cheltui fără un rost, deşi pasiunea mea pentru  mine era sănătate curată, o alintare, chiar dacă mă văduvea de petreceri: baluri, distracții tinereşti, că dacă eu scriam n-aveam rând de altceva, că mă privam de libertate şi de la o vreme nici nu-mi plăcea altceva, scrisul devenindu-mi a doua natură, o obişnuință). Alex.Ştefănescu ştia cât de des şi cât îi scriam (vezi Jurnal secret), îi scriam la revista Flacăra (a lui George Arion). De la un timp încoace Pavel, un altfel de Nicolae Moromete şi un alt "să nu uiți Darie!"doar meditează, parcă trece în revistă, cum şi ce să facă pentru a trăi mai bun (comedie şi nu alta, că fără voință degeaba fugi după doi iepuri, că nu prinzi iepurele din fugă, chiar dacă-l sari pe coadă, că ar fi posibil aşa ceva, dacă-l sari pe coadă, cum tot îmi zicea domnişorul Karoi, vecinul nostru în Sâmpetru-Almaşului, că după el era un calcul a posibilității de care ne zicea şi explica demonstrând cu exercițiu scris pe tablă, profesorul Coldea Marin originar din Ciucea, ne explica plin de vervă şi patos în localul armatei, în cadru Liceului agricol, de pe Avram Iancu din Bistrița, că după el dulapul dat, aruncat, pe fereastră, rămâne sau nu întreg dând de asfaltul străzii, că Alioaşa lui Visarion Stalin înoată prin apă cu țigara aprinsă pe sub gheța Siberiei, deşi ce-i clasic nu se poartă mereu, chiar dacă e în vogă şi la modă postmodernismul (Vica enervată pe mine era cu ce nu-i plăcea nici ei:

-"Ucigă-te crucea !"

Vroiam să uimesc milenii în şir nu ştiu nici eu cu ce şi de ce şi aista era lupta pentru a mă cunoaşte pe mine însumi (dar eu prin mine însumi, cu ce uimesc precum Simona Halep la Bejing ori în Australia? Prin ce aş fi uriaş, fenomenal, ca Eminescu, un universal ori, ca medaliata gimnastă Nadia Comănici?). Mi clar că sunt şi eu produs omenesc, românesc şi cu puținul acesta ce nu-i puțin lucru, eu modest şi artist, mă mulțumesc (o altă culme, minune, e să săruți o gură de canal). În tot e o ieşire, dacă intri... pentru'că există o şansă de a îmbrăca a fericirii cămaşă. Nu sunt copil orfan de care nimănui nu-i pasă, nu-s străin nici de casă, care fu cum fu, dar cea mai frumoasă (de ce-aş zice n-am timp, că timpul nu mă agrează, deşi timpul m-a adoptat şi de asta mă bucur). Ceva din mine şi tu, Ben, bla, bla... m-ai pus pe picioare, că fără a regiza ce scriu eu, n-aş fi ce mi-am dorit, dar fără tine, talentul şi bunătatea ta n-aş fi fost cu rost şi folos. Ben, Ioane, iertați-mă că nu-s politicos şi mă adresez astfel, deşi nu plouă, pace vouă! Sunteți nişte minunați (în interiorul vostru e un frumos de lumonos şi Hristos, că-n bine sunteți mobilizați, responsabilizați) şi fără voi amândoi nu mi-aş fi luat viața în dinți, dar prin voi amândoi, ca părinți, mi-ați zis ca-n Las-fierbinți, oameni cuminți, deşi nici eu nu ştiu cine sunt, dacă sunt întru sfânt ce sunt:

-"Scrie, Pavele, că nu ne minți!" Dumnezeu fie cu voi!

MUNCA-DREPT DE A CANDIDA LA ÎNVIERE

Munca nu distruge pe nimeni, că legea-i lege

dându-ți energie, pâini în mâini, viață cu simetre în inimi pe culmi

şi rezolvare la ecuație întru răsărit de soare şi binecuvântare

pentru cel mai iubit, în patria limba română cu îndemână-Eminescu

şi drept la înviere candidând iubire la fericire.

Eşti măsura talentului pe Altarul soarelui !

*

CĂ DUMNEZEU NI TE-A DAT

Eşti mai cu moț, ca un crai moț,

eşti un incredibil, impecabil,

poți să-ți dai palme, că faci şi-mi faci culme la lume:

mult bine, ai sărit din comun, din banal şi eşti un moş Crăciun, un om bun, monumental,

un coboi în jos păstor blând,

coboi, în casă din gând

dragoste şi profund

şi-n raze luminat mă luminează cu aur cenuşiu stre

Doriri de bine !

Noi suntem foarte cuminte în cuvinte

Şi nu-i de rău să ai pe Dumnezeu

De nelinişte culori-curcubeu,

Un special a celui mai iubit pe Altarul Soarelui,

Că nu stai în fața împăratului şi înapoia calului,

Chiar dacă pe copită pentru lup e scris prețul mânzului.

Când se greşeşte, cum mai găseşti împăcarea? Ştie Gică "Futăciosu'"? Multe nu ştie şi mai ales cinstea, loialitatea față de familie, ca să nu calce scâlciat, strâmb şi-n strachini. Nici nu recunoaşte:

-"N-ar fi trebuit să mă comport şi port cu tine, Daria aşa" nu zice că se încăpățânează să  creadă, că lui aparține tot ce mişcă pe la noi pe Arcă, necrezând că prostia nu-l va ține în cărți, că nici ulciorul nu merge de multe ori singur la fântână făra a se sparge sărind peste pâleaz şi ițit dând de pricaz, haz de necaz, ca să se trezească la relitate.

-"De ce dă o palmă la câcat? (cum mă pot exprima urât, neoptimizându-mi starea de bine? Nu-s suficient de delicat, educat ori nu sunt inspirat crezându-mă mai bădăran de cum crezi, ca o durere care te blocheză, că eşti fără vre-o bucurie lipsit de tihnă în propria-ți familie cu înțelepciuni-decorațiuni, că umbli cu cioara vopsită, surprinzător cu minciuni ca să derutezi, că nu eşti în măsura de minuni şi rugăciuni, în corola de lumini a lumii cu asperități către culmi în veşnică ascensiune everestică de primenire, ca drept de a candida cu înviere la fericire, fără a te opri dialectic din mers," gândeşte nedumerit, îndoindu-se ca să cugete pentru a exista filozofând în dreptul de a fi, ca vedetă locală, opera mioritică omnia de România, că n-avea depresii, ci era stăpân pe lucru bine făcut, ca român detaşat de aventuri şi tuz-arşău de bâtă, dezinteresat, pentru a face oricui bine pentru a fi fericit, că ieri ai fost, dar azi poți să nu mai fii cu mult tam-tam, că nu trebuie să-ți ieşi din fire fiind şi tatonări, urcus şi coborâş, că părul se schimbă, dar nu şi năravul, îți dai seama, nu-i aşa ?)". Se pare că la Vatican mai sunt secrete, dar de unde ştia Nastasia, bunica, la care eu ca om cu carte nici nu visasem aiasta, ciudățenia, că Domnul nostru Iisus n-ar fi existat (ce-or mai născoci animalele bolnave? ce mare tărăşenie?!) Mulți gândesc răruț, dar nu drăguț tăind frunze la câini şi umplând lumea cu minciuni şi asta-i o problemă de luat aminte, că sorcova-vesela şi Iisus ar fi fost sluga lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeu în sine. Ce înteres şi a cui se vroia să ignoare esența religiei, nici un om a satului necrezând aşa ceva, ba Nastasia chiar zicea că viață e o uşă pe care intri şi ieşi (aşa ceva o zicea şi un filozof mai breaz, dar nedumerirea mea era:

-"De unde ştie totuşi o analfabetă? experența de viață da excelență, celebritate şi popularitate?). În viață multe-s pline de mister şi ştia această săteancă multe leacuri care făceau minuni de vindecare dovedindu-se, chiar unele buruieni cu puteri terapeutice, dovedite prin cercetări ştințifice clare. "Dacă mă iubiți veți păzi poruncile Mele, spune Domnul! Dacă cerem lui Dumnezeu înțelepciune, vom înțelege cuvintele Sfintei Scripturi"; Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie" (Isaia32:17) Dragomir cu spiritul lui varoce, vital, depăşeşte dezamăgieile, deşi e dominat şi de o stare de frică fiind doar om şi ce om nu se îndoieşte de sine, care uneori nu greşeşte îndoindu-se c-ar acționa correct (cum altfel să fi procedat? Prin ce parfum, se descoperea bărbat, ce-l făcea să persevereze şi să se bucure de reuşite?). Tată-su Viorel pentru el se întoarse din drum, ca Dragomir să nu fie concentrat, c-avea doar 16 ani, dar arăta şi ca un om la 30 ani. Tată-su după ce-l văzuse acasă trecând pe la un prieten de a lui Mocan Şandor, Ciocoiu, din Escu, el se duse înapoi la Peştea, unde dase de convoiul cu care plecase de acasă. -"Fără echivoc trebuie să ai lângă tine şi la bine şi la rău" ("pe mine mă laudă lumea, nu eu")", zice Gică adaugând:

-"Eu nu-s vagabond, trec peste toate obstacolele. Daria io te prețuiesc (-"Eu am vrut o femeie să fie ca mine, dar n-am găsit-o, că io-s prea sufletist, dar eu ce pierd? Dacă  m-am însurat sunt un prost.")

-"Dar, Daria, tu ştii cine sunt eu.

--"Hai, şi mănâncă, îl îmbie Daria

Daria n-ai să mă cunoşti niciodată, că eu dau şi cămaşa de pe mine ("şi totu-i vizibil, că uneori nu faci controversat decât ce vrei, să-mi bag picioarele! Nu pot să stau singur, dar singur pe lume nu mi drag nimic pe lume, nimic nu-i radical, uriaş..."

-"Ai ceva la rânză"... o suparare, că nu eşti şnur".

-"Ce tu eşti epava Ciubăncuții?!".

-"Eu te scot din stresul aiesta, că am multă energie, eu îți dau energie ție, că am mare energie pozitivă".

-"Dacă m-ar bate bărbatul, l-aş urâ şi n-aş mai sta cu el".

-"Tu ştii ce eşti? Cauți fericirea (energia te alimenteză, Daria) Tu ai nevoie pe cineva, care să te învețe şi eu te-am găsit să te învăț eu, Daria. "(Cine şti ce-i energia pozitivă şi energie negativă?) Pentru Daria, Gică e degetul pus pe rană. Viața-i şi la un pas de grevă, că se aşteaptă un mai bine, o schimbare la față cum o vroia Emil Cioran pentru România, că trebuie să dai, ca să ți se dea, ca să nu-ți fie greu, să scapi de povară, câ se ştie că noi românii comentăm politică şi sport, că nimeni se joacă, batjocoreşte, viața ta, că nimeni nu ți-a dat-o şi nici nu ți-o ia înafară de Dumnezeu.

-"Mie mi milă, Daria, de tine."

 -"Tu, Daria, ai nevoie de un bărbat puternic şi nu pentru sex, că haina rea o ține pe cea bună şi omul rău îl face pe cel bun mai bun. (Zice Gică lui nevastă-sa:)

-"Eu le spun că bani vă trimit, dar voi de ce n-aveți grijă de mine. De ce-ați dat cu picioru-n noroc. O uitat de când am dormit cu vaca în grajd Ai uitat că mi-ai furat sculele, că nu erai mâța blândă care zgârâie rău, dar n-ai fost în casa noastră n'-ai fost de nota zece. Întreabă-l pe vicele primar Liviu Stănică din Cristeşti şi vei afla adevărul. Tu nu erai în lumea mea, dar acuma Daria eşti."

-"Eu nu dorm cu stress că vine frate-tu, soru-ta. Eu am plecat haiduc pe vale. Tu, Daria, ai viața ta. Mie nu-mi trebuie nimic de la voi, că nu-s capră, ci berbec".

-"Io-s bun până la Dumnezeu (Gică)".

-"Ei au sucile lor" (Daria).

Daria îmbufnată din cauza amărăciunii, nemulțumirii sale, ca şi cum ar zice că ea are lumina vieții zicând, chiar, ca Hristos:

-"Eu sunt lumina lumii ! ", deşi femeia e o Eva, un păcat, o verigă din gloria, din lanțul slăbiciunii umane, dar revenind la oile noastre răbufneşte, Daria, disperată ca o furtună deslănțuită, vădind enervare, că-i rănită în dragostea ei animalică femenină şi sălbăticită de hormoni, de adrenalină în special, în prostia ei dragostea neavând logică, rațiune:

-"Nevastă-sa prin telefon mă întreabă înteresată, că el zice, că le trimite bani:

--"Nu ştiu ce-ai găsit la el, că bea şi beat omul nu-i bun de nici o ispravă, spune soția lui despre Gică fără a-l părăsi, deşi el mai în glumă, mai în serios pe lângă faptul, că el e haiduc, în dragoste la zero grade, îi zice lui Daria care părea injectată cu ser fiziologic ori morfină?:

-"Sunt tuberculos"

-"Eşti tebecist?"

-"Da"şi de data aiasta: sughițu', tusa şi junghiul, nu o minte, ci, ca dovadă demonstrativă: buhăleşte din greu, din răsputeri cutremurându-şi dureros trupul tuşind măgăreste şi simțind prin toții porii, prin toate măruintaiele, până la nivelul celulei cu nucleu, atomi şi masa moleculără, care se zguduie, zbuciumă, zdruncină, cum o fac eu, care-s lipsiți de vigoare cei cu tusă tabacică, şi cei infectați ca la judecata de apoi cu bacilul kok". Nu fac nimănui proces de intenție, deşi e un alb şi negru, mândrie, artă şi orgoliul vieții, din experența şi esența vieții în propăşire, în necesitatea istorică cu abordări uneori excesive fiind  nevoie de formare, educație şi instrucție, ca să nu dea rău în asamblu, că-i un dijunctiv perspectiv şi creativ, că sincer să fiu eu caut să mă traduc pe marea scenă a poluticului, că trebuie să articulăm binele cu-n mesaj comun conciliant, transparent democratic de pace şi pâine, belşug a binelui, a lucrului bine făcut cu rost şi artist în măsura lucrurilor eliminind vidul spiritual, împlinindu-ne visul urând: "Pace vouă ! şi,Doamne ajută, că unde e Dumnezeu e, iubire e -drept la înviere ! Țara ni ca o nuntă şi împăratul e Dumnezeu, că unde Dumnezeu e, iubire e, zice şi Marin Preda, ca un preot, domn Savaot a tot şi toate, ca o sănătate mai bună ca toate.

-"Nunta lui Hristos ține o veşnicie", zice un preot.

-"În iad intră doar cine nu-şi foloseşte conştiința", continuă. În tot e Dumnezeu-IUBIRE -CUVÂNT. Aiesta, Gheorghe Crăciun, o fute… la cap pe Daria, o îmbată, tulbură, de cap, c-aşa-ciolobicul aiesta: sâcâitor, o pacoste, că băut nu mai ştii, că taca cumpără vaca, că dacă tăceai filozof rămâneai nedebitând prostii având social-uman un scop comun. Dar noi să luăm în seamă ce este, aşa cum este, că-i mai cinstit să fii cinstit. Am un amalgam de gânduri cu o încărcătură emoțională şi morală cu influiențe, îşi zice Pavel având-o-n fire pe Vica, un spirit de echipă, dintr-o familie, din familia lui Ferghete, o şansă a României pentru România, că țara noastră e țara noastră cu pajişte verde-albastră (înțelegeți de ce e înteresantă, logistică şi logaritmică, cu logică artistică, că din acest tot face parte individul şi Dumnezeu).

ZICE BREAZ ŞI GICĂ

Ce să fac, cu cel care mă fierbe

Şi n-are habar: de ce face ce nu trebe ?

Verbe, vorbe înşiruite-n locoțiuni şi proverbe superbe,

Aură şi nimb pe covor de catifea,

Că se munceşte şi se bea şi cafea,

Dar ce faci cu banii?

Îți aduni în spate duşmani,

Că la bou dacă-i spui: -"ho!

Stă şi nu mai bea, dar omul bea

Până cade cu cracii-n sus şi tot mai bea, no! (pe unii-i dor la bască,

că-s unii unşi cu toate alifiile pe Arcă,

zice breaz, năzdrăvan şi Gică)

*

CĂ NUMĂRÀNDU-NE PĂCATELE

N-am năcazu ca tu schimbând macazu

Tu eşti de tot hazu, că te joci cu morcovu,

Ca să mă umple hazu necazu,

Că politicu-mi flămânzeşte iepuru,

Deşi călătorind venea Iisus mai predus

Pe ploaie şi zlota cu hainel cam ude,

Că uscate nu era de unde

Şi mergànd în jos şi-n sus

Şi prin cuvinte era mai presus,

Că numărându-ne zilele cu păcatele

Ne plângeam binele, care ne găta zilele,

Că tu plin, în figuri şi aventuri,

în gânduri, giumbuştucuri,

Pierdute prin labirinturi de pace şi pâine

Trase liturghii în spice către mâine

Iubire cu rost de adăpost artist şi optimist

De pe orizontală pe verticală în şcoală,

Vrăjeală Ioan Dolănescu, că nu şti nimeni ce-i doru'

Ca să nu oftez mereu şi să dorm ca cucu

Cu inimă rea, c-o dispărut Vica, inima mea

Şi-n lume dragostea mi grea, că lumea-i hâdă şi rea

Şi m-am săturat de cioace cu floace,

Că n-au dulce şi pe vino-ncoace.

*

TU VICA

Îmi vine un dor de Vica şi totuşi iubirea, eu,

sunt a nimănui mereu cu Dumnezeu

pe drum, cu cugetul meu mereu,

Copil singur, plâns şi ars,

şi tremurat mi glasul pas cu pas dând în nas,

în lumina de început cu lucru bine făcut,

cu lacrimi de lumini pe obraz,

Că crenguță de brad înalt,

fericire pentru celalalt,

tu Vica, pe unde mai eşti,

Că-i seara de Crăciun

şi tu, ca om bun,

colindătorilor te dăruieşti şi eşti de poveşti împărăteşti

cu ruji, muşcăți domneşti, în fereşti

Şi la capu'cuptorului,

Ai pe Daria pana pețitorului,

că-i floarea Raiului

pentru fiul împăratului.

*

"Avem nevoie de patrie, cu viață adevăr- simetrie,

mai presus de toate credință şi demnitate", conştiință,

cum zice şi profesorul Titus Furdui,

din Feleacu-floreştii-Clujului,

că toate se învață, chiar şi să fii demn

şi solemn, că nu-i bine chiar dacă eşti trist,

nu-i bine ca artist optimist, altruist,

să ai limba de lemn.

*

În Ungaria e un friguros social -uman dezastruos, că se trăieşte în van

Ofticos, cu dificil fioros,

care te întoarce pe dos,

C-a ajuns cuțitul ruginos, soios,

Infect, cu tetanos infecțios, la os

(Dar cine ştie expres cu stres

Aiest politic abuz, în exces?).

Am fost la succesiune, în Dej la notar Viorica Moldovan, dar eu am cedat drepturile mele de moşterire, din partea lui Vica, copiilor în mod egal, că în Ciubăncuța locuiesc, ca om, în casă de om, că faci din om pescar, dar din pescar om îmulțit cu talanții în har, mai faci dacă-i microbist, altruist, optimist iremediabil şi artist impecabil? Între oamenii de rând români şi cei a Ungariei nu sunt umbre, că la noi se pune la mare preț pe omenie, dar şi la ei se fac vinovați vârfurile corupte, care fac rău, uitând că este un normal, care nu dezrădăcinează plebea din soarta lor existând nişte principii biblice de viață (lege şi nu făr'de 'lege) e vorba de egalitate pentru toate păturile sociale pentru a trăi omenesc şi diplomatic pentru că există ac şi pentru cojocul lupilor cu piei de oaie paznici la oi..., care fac atâta morte şi perfidie, imfamie, crimă şi tâlhărie. Oare doar mis Vica, mis ca mis, inspira frumusețe şi căuta frumuseță de viață pentru plăcerea celor din jur, ca culoare intensă de frumusețe de viață, raza de soare, un plus de viață, dar oare eşti convins că viața are propria frumuseață, un impecabil a sănătății umane pr Arca vieții? Se vede aiasta,frumusețea, bunătatea, se citea sărbătoresc pe fața oamenilor de Crăciun, de Sfinte Paşti, însă de regulă se citeşte zi de zi pe-a omului față, că e o iubire, un senin, e o corecție continuă pentru tot restul veții cu mai bine, pentru o evoluție în şansa de a fi pe podium pentru aur, că-n bunătate e o forță, o conştiință, care ne califică, că pentru bine avem o stăruință, voință, pentru performanță de primenire (aici e un altgoritm a lui câştigă România prin lucru bine făcut, că nu ni se stă cu suferința înfrângerii), că doare sărăcia la Crăciunul de poveste, de bună veste şi frumusețe cu tot bonusul care este, că bine este, ce este în România câştigă, România cu fagi, stejar şi brazi cu oameni dragi, că acționezi conştient, cutezător şi temerar: să n-ai dureri de cap, o simte Pavel, Românie pitorească, cum cânta la Stupca o vioară, ca pe o muzică de Enescu, că Porumbescu zboară, îşi ridică la plasă mingea, Pavel, şi-şi explică cu sau fără logică, când boala-l înghesuia, cotea, înstruțându-se boul constant  păşind greoi pe brazda lui (dar cine să vroiască să divorțeze de viață, că Vica se opunea la aşa ceva, să moară, că nu vroia să dispară, ea, Vica, mai având nişte socoteli care mă complica în aritmetica voinții, că fremăta dorind să mai trăiască la fântâna arteziană şi blanduziană având copiii şi la copiii nepoți şi nepoate la a căror nounți nu ştiu de ce ar fi voit să joace o învârtită românească cu Pavelul ei. Daria burzulită, borzoşă, borşită, răstită, pe una Florica lui Dănilă măritată din Ciubanca la noi în Ciubăncuța după Silviu Crăciunaş, de un leat cu mine, care aduce gozul, gunoie, la containere, însă nu le bagă în containăr, ci pe capacul containărului trebuind eu să fac pe ploşfontărul, pe sluga la ele şi lui Ruja lui Şandor, la Ciupe Rozalia  şi lui Reghina adusă de pe la Vad, Igriția, de Gusti lăptaru, delăptarul, dar cărora trebuia să le ajut că-s mai tânără şi aşa mie mi se sta să pui mâna şi să mai arănja, să le ajut, că aşa se ajută surorilele de credință, că-s pocăită ca ele şi mai tânără, deşi chiar şi acuma cu atâtea cărări, c-o dat nămeții, c-o nins, o înhâit ninsoarea, o ninins cum n-o mai nins demult pe la noi, deş mă dor mâinile, umerii, şoldurile şi burta, prin burtă, mă doare de nu mai pot, dar dumnealor, Doamne fieri! fac năluciri şi tu după ele să vii adoua oară să faci ordine, curat, ca să nu fie dezordine ca la țigani, că nu-i igenic şi claie-grămadă învârvonate nu li se stă, nu-i sănătos, dar numa de  asta nu mai poate Florica, numa de lucru bun mai poate ea, de acasă, din familie pornită rău, că dacă n-are şcoală, cum să le ceri instrucție şi educație făcând peste mână năluciri de a lor, Doamne! Una nu era una, ci mai multe isorăvuri în sat, că oamenii mai nimurugiți, mai îmbătrâniți, hodorogiți, osteneau fără spor şi eu, zice şi Daria nemulțumită, cu osteneală-n plus, trebuie să mă spetesc şi să transpir ca un salahor pe la construcții sau cefere dând cu lopata (pentru Pavel numai zicea Dragomir zicea c-a fi bună o lopată, dar n-a fost, c-a fost o siringă, dar pentru Daria s-a nimerit să fie mătura îngrijitorii, femeii de servici de la şcoală, că m-am spălat ca Pilat pe mâini, că neputința rupe legea, regimul rupând legea, Deşi Daria era fata mea şi ca "doamna de porțelan" trebuia să aibă o soartă mai aparte, că era fata "domnului doctor", dar cine s-o silească pentru Daria mai mult, turnându-i mintea cu tolcerul, cu pâlnia, învățătura, dar dacă nu se putea izbeai cu capu' păreții, dar tot degeaba neluând, că n-avea cum şi de unde, lua păr din palmă? 

Nu toți îl vedeau pe Pavel la fel, cu aceeaşi ochi, iar academicul George Anca, îl zicea de bine, însă el mohnea interiorizat urlând amar nemulțumit că nu i-a  mers demersurile, nici într-un fel în ce o priveşte pe Daria, n-a mişcat satisfăcător şi pentru că eram un om slab (nu mă refer la aspectul fizic, ci la faptul că n-a mişcat un deget pentru un mai bine a ei, pentru o satisfație, că de altfel nu se adevereşte, nu se vede nimic , care să satisfacă (şi ea plutea în derivă, epavă, în voia sorții? Şi nu mă mulțumea asta, nu mă ținea pe o poziție socială cu fruntea sus, cu basca comunistă sus de pe fruntea de mămăligă; când eram beut aveam sămânță de vorbă, ştiam unde trebuie să intervin, ştiind inspirat şi ce să zic.)  Pavel e ca o acnee pe o față tânără, că am multe lupte duse, în dragoste şi dor, că nu-i suficient doar intenții bune, ca acțiune cu prezență spiriruală ce-l scoate în evidență, ca un domn Cioloş Dacian, că n-aş trăi în van şi nu ştiu dacă voi cădea tot în picioare, deşi sunt o figură care umple o gaură neagră, în cultură, dar cum să mă fac favoritul şi al altora, ca o piesă care întregeşte tabloul în forță ca viața să ne fie bună (eu am o poveste, care?)  Eram aproape de Purcăreț, în padure, aproape de locul unde tăia Papa-Lapte (numele lui adevărat să vă spun drept, nu-l ştiam, ci acest supra-nume, poreclă sau ciufală, cu alt nume nu-l ştiam, numele aiesta circula printre sâmpetreni, prin Sâmpetru şi dincolo de sat în alte sate, de parcă nu avea alt nume oficial, nume scris în acte la Sfatul Popular Sâmpetru-Almaşului, că era mare comună, cuprinzătoare, chiar acest centru atestat documentar şi consemnat în monografia sa însemnată, de importanță adevărată de maghiarul Kadar Iosif, care scrise sustenabil, istoric, cu argumente certe, despre satele din voivodatul lui Gelu, de ținuturile româneşti fiind şi alte voievodate mai mici, ca cel de la Dâncu, Dragu şi de pe Someş şi Almaş, unii unguri fără nici un drept de vânzare-cumpărare vindeau averile românilor sau le jucau la cărți şi fară scrupule le furau, ca un Dinu Păturică şi robeau dragul de popor liber a ținuturilor româneşti din ținuturile podişului Someşan vămuindu-le şi înstrrăindu-le pământurile, locurile (loturile, parcelele) de adevărații stăpâni, c-aşa le era cântecul de oprimare, nu le-ar lăsa Dumnezeu suflare răilor! 

Deci în Purcăreț eu şi bunica Nastasia culegeam, strângeam găteje, vreascuri, uscături, că bunica vorbise cu pădurarul s-o lase să curețe pădurea de aceste resturi cu acare se văra, se putea găti mâncare pentru ai casei şi chiar şi pentru musafiri picați nechemați, nepoftiți, că unii călători la bunica să mâie peste noapte şi bunica le da din ce avea şi să gusteze, că un om flămând şi ostenit de drum nici nu putea să se odinească şi doarmă şi cum să intre cineva în casă de om şi să nu fie omenit, servit şi dacă era străin de casa ta, fără nici un grad de rudenie cu tine înafară că şi ei erau, se trăgeau după ştiința lor, de la Adam şi Eva. Ca s-o lase pădurarul, şi dacă noi, eu şi bunica îi făceam un serviciu, o ordine, isteața de bunica îl îmbia şi da şi un litru de pălincă rostuită din damigeana din care Viorel îi cerea să-i aducă pe cei care treceau pe drum prin fața casei lor, chiar dacă din partea unora când îi întâlnea nu hăznuia nici măcar binețe, un buna dimineața, bună ziua, bună seara, noapte bun sau să-l întrebe: ce mai faci no, mă?! Bunica chiar i-o zice în față, nu față de om, ca să nu-l ruşineze, c-ar cânta găina şi nu cocoşul la el în casă:

-"Mă aiesta lui Şefel,a lui Ciotric, Butean, Cimpoeşu..., pe tine când te servesc sau la ce sar daca i-ai chema să te ajute, dar tu cu rând sau fără rând eşti peste poartă, bun cu ei?"

-"Dacă aş fi ca ei mi-aş iubi aproapele sau l-aş lăsa bolnav căzut în drum?"

-"Tu ai răspuns la toate la aieste nu te întrece nimeni." În pădure dase peste noi haităul, care stase cu noi de vorbă, dar acest mustecos, ştia rându buicii, ştia, că ea fără să fi vorbit n-ar fi făcut un pas în pădure, deşi nici el, nici pădurarul nu cărasără apă lemnelor, dar acuma era vorba de crengi şi noi: eu şi bunica n-aveam la noi nici topor, dar nici săcure n-avea la noi, deşi în pădure, Doamne iartă-mă ar fi fost ce tăia fără a fac rău stricăciune, pagubă.  Haităul dat peste mine şi bunica în pdurea către Purcăreț vorbea ca să aud şi eu şi să țin minte, ca Darie, Desculțul lui Zaharia Stancu de pe Valea Călmățuilui, că povestea era despre tata, că haităul era comunist, care zicea, că şi ei, comuniştii, aveau puşti, arme, ca legionarii (asta era răspuns la curiozitatea mea) el aducând vorba de tata cum a sărit pe fereastră şi n-a semnat cererea Dragomir ca să înscrie în colectiv şi cum badea Viorel a luat puşca şi a tras cărpănos după tată-tu pruncule fără să-l nimerească strigându-i pe urma lui ca înebunit, ruşinat:

-"Ce mă, Dragomire, tu mă faci de ruşine în fața unui sat mare ca al nostru şi refuzi să te înscrii în colectiv, ca să fii şi tu în rând cu satu, cu oamenii? (şi-n glasul lui Viorel se simțea o disperare, că Dragomir avea trei copiii şi, Doamne fereşti! ce au să-i facă tovarăşii? ce are să pățească Dragomir pe vremurile alea amărâte şi aspre?").  -"Când ai nu-ți trebuie, când însă n-ai îți trebuie" (Daria care lui Gică: -"Focul, te arde, deci nu te joci cu focul, însă ea ce face, că-n paradis tot nu e?")

-"Aici meseriaşi nu sunt şi oamenii te respectă, au grijă să nu te piardă", zice Gică încrezut deşi nu-i buricul pământului:

-"Eu nu am pus ochii pe ea să văd ce poate, ce merită, dar n-arată rău, că aia şi-n Italia sau Spania nevasta lui Miu, Septimiu, nora lui Burdeosu, că bârfa mere dint-un capăt la altu a satului: " dacă are bărbat nu înebuneşte," bravează Gică afemeiat, cu ochii țâpați doi berbeci din câmpie-n munte, în toate părțile după făinețuri, că ce văd ochii, inima cere, chiar comentând şi ce dacă părul i-adunat în conci, coc, ca la o cuconă? (asta însemnând a avea experență ca femeie, care deapănă şi câlți nu doar fuior, că are antrenament la sex, ca Nadia Comănici la gimnastică). Aşa-i Gică înşiră-te mărgăritar, turuie ca o moră schimbând numele la grăunțe. Sandu Crăciunaş "cocoşu-Roşu"

-"Mi-o mâncat ziua de dimineață meşter zero, că el, e ca şi calul între vaci, dar mie-mi spune mie ca un copil prost, că el n-are femeie, ci are un tractor, dar ce face cu el, cu tractirul, îl fute, că la primărie nu-i pus la impozit după el, (vezi pe Internet, că afli şi țâța care ai supt-o, că-i om de nota zero, boschetar şi prieten a primarului de la Nunta lui Figaro? Acuma zice, că pe mine nu m-acceptă familia ta şi nu spune: eu am femeia mea, copii mei şi ce vrei? (Iara zice pe mine nu mă înteresează eu am o mamă şi mă duc la ea cât trăieşte, că are 80 de ani, deci de sărbători mă duc la Botoşani...) Mama mi-o dat casa ei, dar ce stau în casa ei?

Eu nu stau în moşenirea nimănui, că mie dacă-mi trebuie îmi cumpar casa de la Tibu... (vorbe, că el n-o să cumpere nimic, ci vorbe goale, vorbe fără conținut). -"Daria, m-am luat în clanță... Dacă-i ceva mă suni, că eu am vrut să fii om cu zâmbetul pe față. Tu, Daria eşti om bun, că tu eşti om rar, nu-i nimeni aici ca tine Daria, îi zice Gică, ca un rămas bun, că el pleacă la Cristeşti, Botoşani.

Cred să ajungem la un echilibru de templu,

dar cum ajungem ce anume facem ca să ăjungem la el, la echilibru, pur şi simplu?

în tot ce facem căutând să face ca să fim prin toate reacțiile corpului,

întru sănătate fiind exemplu,

ca o stimulare hormonală pe altarul soarelui

văzând cumva spunându-se ce şi cum,

Pe ce drum ori totu-i fum?

-"Cine sunt să ții atât demult la mine ?" , mă străfulgeră, ca pe vremuri când din Hida înaintam pe jos către Sâmpetru, dar cineva-mi spuse fără a mă şti o fire mai sensibilă, că a lui Cupta a căzut ca fugerat, trăsit, în timp ce săpa în hotar, cum a căzut fulgerat, Iliuț, unul din copiii lui Itu Maria în hotarul Ciubanca  pe o boade de fân ducându-şi coasa pe umerii de flăcău şi la Berindu doi au fost îngropați deodată tot pentru'că a fost vreme grea.

-"Nu dovedesc oare cât de jalinic sunt (să-mi fie jele de mine, că mai învăț încă ce trebuie să fac pentru a fi special?)" ori asta e puțin spus şi nu-i o scuză trebuind să descoperi migala şi regulile de a fi om ca să ai dreptul de a candida la fericire.

Viața vindecă şi rana sufletului.

Dacă nu erai tu, pertu,

n-ajungeam unde am ajuns,

să-mi am propriul atuu,

deşi sulița răutății amar m-a străpuns

şi sângele dintre coaste vers au curs

în marele univers

Sunt iară în Cluj şi vineri mă internez cam peste o oră mă întâlnesc cu cel care o zis că eşti un om generos prof. Bogdan Herțeg, un marmureşan de suflet. Tu ce mai faci, ce mai ciripeşti în ce te priveşte, de sănătate, bărbate ce mai zici ?

     - Am fost trimis azi pentru a mi se programa o masca pe fata cu pompa pentru dormit prin care se spera sa mi se stabilizeze presiunea care nu vrea sa coboare de la 200. Ma simt ca o sticla de sifon sub presiune gata sa explodeze in fiecare moment. Ai grijă, zic şi eu fără să ştiu cum, că vezi tu, nici eu cu mine nu ştiu ce şi cum să fac pentru a nu repeta, Doamne fereşti, accidentu vascula iminent, că nici eu nu-s bine cu tensiunea, dar hai să lăsăm să treacă sărbătorile de iarnă (Crăciunul, Sfântul Vasile, Boboteaza-Ioan înainte-mergătorul). Să nu ne lăsăm, Ben, că trebuie să mai scriem, că misiunea noastră pe pământ nu s-o gătat încă; SĂ AVEȚI PARTE DE BINE SI SANĂTATE, Helo! ce face ming, dar copiii? Miha: -"Şi-o făcut de lucru cu toate gunoaiele, cu Gică a ei şi acuma vomită şi doctorița Mihaiela Şandru psihiatră ma avertizeză: -" Să nu fie cumva gravidă, că medicamentele date de ea ar da copii cu anomalii fără mâini, picioare... ori fără anumite organe vitale " (ieri când mi-a presscris rețeta eu îi spuneam a nu fi gravidă, dar acuma mă îndoiesc, că îmi telefonează că vomează şi-i telefonează şi lui Mihaiela care; -"vai Isuse! Ce va fi? că doar până la două luni fac avorturi genicologii!? şi ea nu nu poate avea copiii după doctori". Trebuiia să sune, telefoneze, Daria dimineața la 6. Necazul e când o aduci la edici, că medicii-s în concediu de Crăciun? se frământă şi chestionează soru-sa, Miha. Ca atare ce-i de făcut, ca doar ieri psihatra-mi  spunea că-i hiba-n bai; un haz de necaz, vai Iisuse Hristose! Aseara cu microbuzul i-am trimis medicamentele Dariei pe şoferul Cornel şi-mi telefonează că le-o primit, că ea, Daria îmi spune, că o vomităt, că Gică se duce în Moldova, pe e auzindu-l insistând între timp: -"Darie vreau să-mi faci un copil". El insista, deşi ea îi spunea că nu poate să-l facă; c-ar risca să-l facă cu handicap, dar el beut ca un nebun insista: -"Să-mi faci, Darie, un copchil!" Nu mă mir de Mihaela când zice fără răutate şi dacă cei înafara casei cred altceva şi chiar şi Daria, o tufă de Veneția, un creer fără involuțiuni, ca un relief fără câmpie, deal,munte, fără şei, fără coame  de deal ca podişul nostru Someşan, dar ce zic eu, că Mihaela îngrijorată îi e gândul tot la Daria-Loredana, la soru'sa:

-"Eu trebuie să port grijă la toți" şi:

-" Cu Daria ce-i de făcut?" se îngrijora ca adevărată soră ce era lui Daria, că-i era soară de mamă, Vica le născuse pe amândouă, dar şi pe Marius şi pe Teodor Flaviu Celemen.

E ca o soră, nervoasă nu-şi află locul şi se gândeşte cum să rezolve şi cazul lui Daria (ceva păsăreşte ți-am mai destăinuit cu rețineri, Ben, că era o coardă sensibilă a viorii melancolicului trist artist Bacovia, că nu vroiam să dau din casă tot, ca Octavian Cristea sanitar, oficiant sanitar la Recea, care a dat din casă, că Turuian, s-ar fi sânzurat şi la tăierea funii în cădere ar fi rupt scaunul pe care s-a urcat, ca să-şi dea funia după gât (apropo, oi mai fi zis-o: hazardul te spânzură de toarta inelului cu ciucurii brâului, când zarurile nu-s aruncate bine pe Arca Vieții, că în Sâmpetru s-o spânzurat după ce ajunse inginer Mircea Nicola, se spânzurase de cârligul de la lampă în casa parohială (ai casei ştiindu-l suferind groznic de rac, ulcer, la stomac) se întâmpla pe când n-am fost venită pe lume, dar bunica îmi povestea, că după numele lui Mircea l-au botezat pe frate-meu: i se dase la botez numele tot de Mircea, că asta era dorința preutesei Otilia, cum în cazul meu aceeaş nănaşă a voit ca eu să port numele de Pavel, ca la un alt Pavel, copil de-al ei, inginerul Mircea Nicola, era feciorul popii din sat şi o boacănă ca asta mai făcuse un preşedinte de ceape, care împreună cu inginerul şef sustrăgeau bucate, ceriale, şi le vindeau pe piață la Huedin unde au şi fost descoperiți dumnealor de organele de miliție şi funia a fost ce-a care l- a salvat de la închisoare, că un spânzurat, chiar dacă nu-i din Pădurea nebună, dar nici din Pădurea spânzuraților, nu se arestează, nici nu se condamnă la închisoare); Despre Turuianu "Regina" n-a spus, că s-a spânzurat, aşa că s-a prohodit şi s-a îngropat cu popă şi strânsură, adunătură, de oameni, ca la Urcan Bătrânu din Tritiu, Câmpia Transilvanie din părțile Turda, deşi în caz de suicid mortul e îngropat sumar fără popă şi era o ruşine, era îngropat ca un câine, un prejudiciu pentru familie şi era îngropat înafara satului, cimitirului, țințirimului sau temeteului. 

După cum ți-am spus sunt în Cluj tocmai unde am stat să îngrijesc de Vica, în patul unde am dormit cu Vica cap picioare, ca să n-o deranjez, suficientă fiindu-i suferința, pacostea şi năpasta apocaliptică a ei (nu vroiam acestui inger să-i căşunez, dăunez într-un fel înghesuind-o involuntar) până ce în cele 5 luni de veghe, supravehere, când lui Miha i s-a cărăbănit, cărat, dus, chiriaşii lui cumnată-sa Ioana-Cristina din apartament şi ea, Miha a înfulecat singură un pat, eu, după accidentul vascular cerebal neavând voe să hămăĺesc, să fac efort, să ridic, să mă căznesc la greutăți forțând nota şi ruscând, ca să fac hemoragie pe creer cum a făcut "Titica", Felicia Ferghete nevasta lui Sever şi fata preotului Ferghete Sabin şi a preotesei Marița. Şi în primăvară pe fereastra apartamentului de la etajul 3 vedeam vârfurile ninse, cu nămeți care s-au avântat, vârfurile care s-au înălțat între blocuri către lumina soarelui, s-au avântat viguros, sănătos, cu crenguțele lor sus către buzunarul cerului, azi către un cer alb, ca şi crinul, asemeni promorocii de omăt sau a crinilor din altarul Catedralei Neamului. 

Doar mâine am să merg la Clinica de Recuperare. Sper să nu se ivească vreo piedică, urgență, care să dea peste cap internarea mea (Corupții să se amestece cu cunoştiințele şi pretențiile lor, că se poate ivi, ii, neaşteptatul neplăcutul, ce nu îmi vine să cred, că zilele trecute n-am trăit roz, ci cu grija: -"ce-a mai fi cu mine, cu tensiune, cu amețelile şi mersul ca un om fără echilibru, beat deşi n-am beut? Am voit să slăbesc, însă n-am fost la un cântar, cu toate că de ieri sunt internat, c-aşa a binevoit doctoru neurolog Rusu. Tu cu mască sau fără mască, cum vă găsiți? Dumnezo vă deie bine nu doar în Australia, ci şi românilor, din întreaga lume, deci: românilor, doriri de bine, românilor noştri şi lumii întregi, că şi pe restul  lumii, restul oamenilor eu socotindu-i oameni după firea mea, că şi raii fiind oameni până la contrar, până la un moment dat, aşa cum şi tâlharul sau criminalul, e om cinstit, viceversa, după Caragiale (cum zici chiar tu, Ben, atât de fain şi omeneşte: doriri de bine, zici tu om între oameni cu soarele în inimă, iar tensiunea la cap şi cu pâini în mâini pentu ceilalți: scunzi sau înalți şi dacă-s mai mult lați, ca pământul care-i: ba lung, ba lat, cum zicea sfântul Coşbuc când era beat! (vai fain ziceai!) îmi ziceai blajin, bonom-păstor blând, învățându-mă şi pe mine un lucru îngeresc, bun, ca om larg la suflet cu loc şi pentru un bună ziua în creer, ca om de caracter: un bună ziua, c-aşa-i orânduiala omenescă, datina, adoua natură, obişnuința pe la noi cu câte bordeie atâtea obiceie, că nu mai departe şi tu cu carte şi cu amarul bolii ca parte: dai şi altora, dragule, din bunătatea şi omenia ta, c-aşa eşti tu omenos şi de omenie, ospitalier şi rar, de caracter, cu echilibru pe sârma, drodul, atârnat sub cer, cum de fapt eu te găsesc firesc omenesc, eu, în firesc, ca om între oameni, ca pe toți oamenii, românii mei din România profundă şi mare şi de pretutindeni, că pe unde-s români e România şi ne cântă-n zori de zi cu drept de a fi zi de zi, pâine de o ființă, conştiință: privighetoarea şi ciocârlia cu pâine şi pace semănând sinfonia binelui în plin de pâine trasă în mâine de omenie, glia), că nu mor cai când vor câini, însă nici când vor stăpânii ori nici asinii, Benule, că tagma de tâlhari a lui Dăncilă şi Dragnea, nişte imbecili gramaticali imbecili calici morali, certați cu etica şi estetuca, c-aşa li pinta şi pasența când nu doar cu gramatica încurc ițele cu binele care ne scurtează numărul şi şi-n frumusețe, bunătate, zilele, dar şi cu morala ca amicul sau gagicul, gagiul ei, huligan, ca cei a lui Ponta Victor-Viorel şi Constantinescu ieşiți la spălat de creer, materie cenuşie, cândva în Piața Universității cu toroştele şi prostia lor deşanțată, că nici Iliescu n-a fost mai bun, nevinovați de morții fără nici o motivație, morții inutili de la revoluție, însă nici amiralul Băsescu, încurcă ițe, în a piliticii ecuație, cu prăpădul făcut la vaporele paradite, cheltuite şi părăsite prin porturile lumii, deşi prietenul meu de o viață, Alex. Ştefănescu susține pe Profesorul Univ., Dr, țapul de două parale, c-ar fi fost bun ca țărănişti şi regalişti lui Doina Cornea c-ar fi buni, deşi această ilegalistă sub Ceauşescu, desi mă/ne mințise, că-mi dă o maşină de scris, Doina aiasta, dar m-a tot amânat  ca să--mi zică după douăzeci mai, după vootare, când dacă n-a ieşit după vrerea ei/a lor, zice, îndrugă, verzi şi uscate, de-a lelea cântând iordane, că i-au furat catolicii maşinile de scris şi ca atare... (fie şi aşa, Dumnezo s-o ierte, chiar dacă a păcătuit în ce mă priveşte!), dar cu toții conducătorii noştri precari parcă susțin altă una: zic una şi fac altceva, mânca-i-ar  "fenea!" altceva susține sustenabil fără un suport obiectiv  şi moral, într-un fel  parcă am fi de altă nație cu ei, uitând să mai fie naționali vânzându-şi din glie şi neam..., mânați de înteres pentru fes, ca perfizi şi neoameni sărăcindu-şi propiul popor şi propia țară de avuție, de tezaur, patrimoniu şi folclor mioritic, dintr-o țară nedatore la nimeni, că omul destoinic, pantofarul, ne salvase de la ruinare şi dezastru, ca să nu fim datori cuiva nici măcar cu-n sfanț, că Ceauşescu aşa cum o fost el, era dintr-o bucată, că ştia ce face şi ce face, că n-a fost niciodată ca Lenin şi cu atât mai puțin ca taica Stalin, el ținând mai mult ca oricine la România şi la poporul român, ca patriot şi bun român să nu se amestece străinii, să nu-şi vâre nimeni nasul în problemel noastre naționale, chiar dacă azi neo-comuniştii, corupții, o tagmă a jefuitorilor, xomunişti îmburgheziții, nişte neartişti nu-i mai recunosc calitățile şi demnitatea de om, de român din Scorniceşti şi din înteres egoist actualii cobducători îl defăimează, umblă cu fuse stâmbe în căderea lor liberă în conul de viață sumbră pentru oamenii de rând: rurali, țărani şi urbani; muncitori-orăşeni de la şaibă şi aiasta, ca să se dezvinovățească de faptul că impozitează prin prostia lui Vâlcov lăcomia, ca să ne sărăcească şi mai mult păcătosul şi amărâtul trai bonav, maladiv şi-n convalescent (şi de ce?) ca să se evidențieze infami şi egoişti pe ei şi dacă nu-s bravo, bravo zicându-se la măgari şi în fața acestor măgari comunişti scoțând basca, capela, comunistă de sâc, sâc, că n-ai mărgele roşii c-ale mele!, dar aşa pe ei însuşi se ascund de propria crimă, mască fără mască, pentru'că sunt neverosimil, incredibil: cacă în drum şi apoi  fug, se retrag, nici de rugă nici de fugă,  se retrag fleți, câcăcioşi, în tufă, ca ciume, molimă catastrofică, ce sunt pentru România (nu fie apocaliptic nici cel din Germania, că România cum zici: în veci nu piere). Asistenta Aghy, unguroaică, zice fără nici o răutate, deşi legionarii, fasciştii şi hortiştii, aveau cu caru răutate, hit, nărav, rău, zice unuia Marina: -"Te grăbeşti, ştii cum se zice şi întârzii. Azi dimineață te grăbeai la perfuzii, injecții, dar acuma vei face ultimul domnul Marina, că trecuse la isprava ei prin alte salone din 419 până ce acest pacient se întoarse de la Profi, unde plecase, ca să îşi cumpere o cană, că un alt bolnav îi dase de ciment, pardoseală, cana vâgăind nevinovat din mâini, că ştii cum sunt durerile, te fac neom, inconştient de răul ce-l poți face celuilalt (totu-i fain, în regulă cât timp eşti sănătos, tu o ştii cuminte, ca cel mai învățatul Stan Pățitul. -"Cu asta trebuie să te ridic, cu patul, ca să bei cafeaua? Aşa nu trebuie la neamuri să le chem Rodica, că de manivelă pot da şi eu". -"Cu asta trebuie să te ridic, cu patul, ca să bei cafeaua? Aşa nu trebuie la neamuri să le chem Rodica, că de manivelă pot da şi eu".  Uneori parcă am fi în țara lui Papp Ianos, că Ciubăr-vodă nu-i nici cum a fost nealcoşul român Alexandru Vaida-Voevod, voinic de la Bobâlna, Or pet, de unde-i şi prietenul meu scriitorul popular naiv, Cristea Alexandru, "Bolundu", cum îl ciufulesc sătenii lui, bobâlnenii, cei care nemulțumiți de de starea lor se răsclaseră şi revoltați făcuseră urât către grofii unguri, că răii de stepă ungurească erau de anume răi, răii din Ungaria unde migraseră, chiar şi aici în Câmpia Panonică fiind "vinituri, "hipeni" străini, migratori de la mama dracului, că maghiarii lui Atila erau o stir pe de hit rău, răii numiți astel în folclorul nostru: în cântece şi chiar în descântece (de ce, doar bunul Dumnezeu ştia? făcându-se vinovați de multa suferință suferită de bunii şi generoşii români, după cum ni se povesteşte de către străbuni, dar ce mai încolo şi-ncoace pe dincolo pe dincoace şi, voevodul român din Bobâlna- Transilvaniei, şi aiesta flăcau fain românesc, care temerar intră în Parlamentul Ungariei parcă ar juca figuraş, fecioreşte: îmbrăcat fiind în port românesc şi chiar cutezător recită cum nu li se mai întâmplă ungurilor pârâți şi pârliți, recită poezii patriotice cu daruri multe, multe, de la strămoşii traco-geto-daci, neputând să fie întrerupt acest răbdător mioritic şcolat şi pedeasupra înțelept ca biblicul Solomon, că acesta făcea ce credea de cuvință, ceea ce credea că trebuie să facă cu voință fiind destul până peste cap să tot  să se batjocorească acasă legitimul popor la el acasă, în țara lui România-transilvană. Mâna dreaptă, chiar mâna dreaptă cea cu care scriu şi acuma pentru a îmbrăca cămaşa fericirii, cămaşa mulțumirii, cum v-am mai scris: mâna a fost ruptă, fracturată, din cot şi nepriceperea unui medic ortoped, care nu fixă os cu os la locul lui în articulația cotului, decubitală, m-a făcut să sufer toată viața, durându-mă şi chiar obosind-o scriind, scrisul fiind o dambla, pasiune, a mea de când mă ştiu, însă şi pe fondul unei luxații definitive suferind scoțând un vițel dintr-o vacă: Nevralgie decubitală dreaptă şi fiind nevoit să mă internez şi la domnul Dr. conferențiar Marius Abrudan, la care am ajuns prin cardiologul Ioan Pațiu din satul Cernuc, ocazie cu care m-a cunoscut şi actualul neurolog Dr.Vasile-Marius Rusu din Târnăveni fără ca necazurile mele să se oprească, sfârşească fiind suficiente pricazurile, necazurile, prin câte trece omul într-o viață de om chiar dacă înfloreşte omul ca pomul pentru rod, nici după ce am fost operat la Ortopedie Colentina Bucureşti de medicul primar Ioan Olaru (tot din nefericirea aiasta fiind scutit şi de armată, deşi vroiam să fac oastea, milităria coborâtă din pod, la radio-telegrafişti, ca să mai învăț o profesie nouă ori ca să nu fiu mai prejos ca bunicul Viorel Ferghete, care pe Prut învățase în 1918 şi chiar profesase pe la Braşov vreo 16 luni telefonia, dar cu blestemul iubirii a lui Ion de Liviu Rebreanu, blestemul iubirii pământului se rentoarse în Sâmpetru-Almaşului la coarnele plugului fiind miner sporadic pe la mina de cărbuni de la Tămaşa şi urmând ceva cursuri de diacon, diac, cântăreț bisericesc fiind la biserică slujbaş fără simbrie, ca făt, 35 de ani... şi-n rest țăran, deşi era feciorul învățătorului Ioan Rătundeanu-Ferghete, dar să fie în viața lui țăran, un Ion a pământului nu s-a jenat niciodată fiindu-i ruşine doar când birocrații colectivului care tâlhăreau bunul obştii, în ciudă că acest cinstit îi băşcălea, lua peste picior neplăcându-i de fudulii, care mai erau şi cu: Bună ziua căciulă că stăpânul n-are gură, c-aveau limbă de lemn, cum zicea şi "Țica" Prunean Vasile din Dorna remărita pe poale, ca mine o altă vinitură în Ciubăncuța. Afectat mult de plantele şi animalele pe care le îngrijesc parcă îmi îmulțesc binele, că-mi dau forță, în destin senin, că am un potențial artistic, practic, că-s bun cum îmi zici ca un adevărat mentor diplomat, ca moş Crăciun cu capriciile mulțumirii, deşi la tine nu o extravaganță, că eşti cuplat intelectual pentru binele omenirii, ca Mesie a iubirii entuziast, mare conştiință şi ştință, ca artist generos, optimist, că ai o motivație pentru a trăi cu adecvată soluție expreso, în propria ecuație emoțională şi morală cu iubire de pe orizontală pe verticală, de şcoală de viață cu experență de dincolo de şcoală cu efect de infinit apropiat de obiect cu prețuire şi resspect, că tu eşti un expert, cum o zice şi prietenul comun Ioan Miclău un elegant scriitor, cu aspirații către mare viitor ca adevărat om între oameni, ca elită spirituală şi literat, cum o ştim noi, amândoi.  

Tu trebuie să te odihneşti schimbând macazul ca un ceferist care a închis activitatea cu emisiune radio pe măsura evenimentelor de sărbători, c-ai făcut un frumos şi totul mă recuperează şi pe mine în recuperare ținind aminte, ca să iau aminte la vorbele tale îndrăsnețe în frumusețe prin ce contează de vili vili mă, ce te cheamă mă? Tu eşti cu gânduri calde şi clare, un ideal din izvore de stare de bine, că tu tragi cu mitraliera cu ştiri şi fapte bune, că tu explorezi şi ne explorezi benefic, pragmatic cu capacitate şi energie, descoperindu-ni-te imbatabil indispensabil, cu ochii, cu mintea plină de abilități înțelegând pe toți, dar nu şi pe tine, deşi eşti plin de daruri spirituale focalizând surâsul de Giocandă ca Alex. Stefănescu la ieşirea din casă în stradă, că eşti şi e un plăcut bonomul aiesta critic şi istoric literar, un bine intenționat pentru toată lumea strict limitat la bine că e posibil pentru toată lumea fără durere pentru nimeni ca o eleganță şi conştiință națională perfectă. Ben fără o vorbă a ta în spital azi, deşi duminică şi mâine ajun de Crăciun sfânt mi urât, mă simt prea singur. Ionică, ce zici că face şi el la kilometri grei, mulți, de țară? Asistenta Marta (nu Bibescu şi cu atât mai puțin Regina Maria un folclor şi o voe bună pe frontul primului război memorabil făcând istorie şi vontariat, era o însuflețire pentru românii care-şi apărau glia, că şi Maria devinise româncă de-a lor, parcă născută la noi în România era ca o lumină lucitoare, ca lumina de la soare necrezând regina Maria, care să moară în țară străină, c-avea Dumnezeul ei, un Dumnezeu de România) dar să revin în actualitate în salonul 419 şi la conştincioasa asistentă Marta (nu ştiu mai cum i numele, dar ce mai contează, că cu două mere, două pere... ne jucăm în Raiul acesta cu ele, ca să se adune binele şi răul să se adune şi răul din viața noastră să se spele, că de rău în iad îi haznă), deci Marta unui pacient care nu vroia să mânce, îi zice bonom: -"Să nu luăm pe nu în gură, că trebuie să te faci bine, omule, să te întrami, însănătoşeşti" (bolnavul parcă n-are chef de nimic, n-are nici apetit, pentru el nu mai este poftă de ceva, că slăbia te văduveşte de bine, îți ia orice distracție, că ceva îți poate să nu-ți mai rezolve ecuația existenței şi îți vine să abandonezi jocul vieții şi regulile, principii de biblii) deci asistenta, ca şeful, doctorul Rusu, erau cu devotament față de profesie, că nu erau ca trenul deraiat de pe şină.  

     - Într-un moment al vieții, simți nevoia destăinuirilor, o deschidere spre Univers, spre matricea de unde sufletul s-a desprins și a pornit în jos, spre trupul material, iar duhul divin i-a dat viață să simtă și să trăiască în sensul în care puterea de a gândi a fiecăruia dintre noi a putut să păstreze de sus, înțelepciunea. Cu dragoste, la cumpăna anilor mă așez în genunchi și mă rog Marelui Creator să ne dea iubirea și fericirea. La mulți ani și gândurile noastre să se înalțe cu speranța fericirii în anul 2019. Tot binele din lume ti-l doresc cu inima mea deschisă numai spre bine.

     - IUBIRE PE VERTICALĂ

Viața nu mi-ar fi viață fără scris,

Scrisul fiindu-mi paradisul, paradis

Că pe mine pentru el, scrisul, m-a proscris,

Deşi-s cool mi-a dat cu scrisul în spectacol,

Că lume, culme, scrisul mi-a dat un rol,

Că altceva n-am ştiut

Şi ce am ştiut am făcut,

Trăind ca un făcut din lumina de început,

Ca valoare națională-imensă iubire personală

De pe orizontală dealul, bloc pe verticală.

    - Dragului și Bunului Prieten PAVEL RĂTUNDEANU FERGHETE, Dragă PAVEL, Să ai cu bucurie acest AJUN de Sfântul CRĂCIUN, cu fericire în casă, și-un păhărel cu țuică pe masă, și să ne bucurăm de Nașterea Mântuitorului Lumii IISUS HRISTOS, iar de Noul AN-2019, să ne dăruiască Dumnezeu-Hristos-Eminescu, din suferințele lor, Lumina Înțelepciunii celei adevărate și a Dreptei Credințe-Ortodoxia, adunați la UȘA Catedralei Mântuirii Neamului-România. LA MULȚI ANI Cu ales respect și prețuire, Ioan Miclău-Gepianu

     - Voi doi îmi mai dăruiți viață din viață, conştiință națională, iubire întru drept de înviere, putere de a mă simți bine în dreptul de a candida la fericire. Multă prețuire, că unde iubire, veşnicie e şi înviere e la adoua venire!

ECUAȚIE CU ADECVATĂ SOLUȚIE

Care ni actul inteligent,

dar cine suntem uman, savant,

ca să nu trăim în van şuhan,

că noi ne activăm, gândurile transformându-le în acțiune-înțelepciune

cu binele de România cu îndemână,

de rugăciune Patrie Limba Română,

cu omenească ecuație,

cu adecvată soluție în artă,

că noi niciodată n-om zice nicicând în profund de dragoste de poveste,

nu vom zice: niciodată,

că nu se şti ce

şi cum prin iluzii

pe drum de fum-fantezii şi frenezii,

că ardem şi ne facem scrum

căutând răul cu lumânarea, în țara mea,

cu fie pâinea cât de rea,

tot mai bună-i în țara mea.

În salon unul Aurel Marina adus din alt salon de la neoroga Aron în salonul lui Rusu, îmi zice: -"Alea (faptele bune, faptele cu care nepermis fleț, măreț, mă laud, că mă aplaud, deşi lauda de sine ca advocatul nebăgat miroase a c...t) ți-or fi scrise acolo sus" şi eu nu ştiu de ce nu mă simt atât de vrednic el făcând referire la cartea vieții, eu chiar zicând: -"Vezi-ți de treabă, că dacă eşti viu te doare una şi alta  şi nu meri cătăneşte ca o catană şi mai scârții şi de nu-ți place, c-aşa-i omul şi mai şovăielnic în ale credinței, se îndoieşte de sine însuşi, chiar dacă asta e o notă proastă, chiar doctorul neorog Vadile-Marius Rusu zice să nu ne îndoim de Dumnezeu (auzind replica eu zic: -"Eu mă îndoiesc de mine însumi, că nu mă cunosc cum Eminescu ne indica şi cum n-ar fi rău să ne cunoaştem fiecare aparte Iisus mai Iisus, mai aparte şi mai presus de moarte) în tot şi peste tot fiind o lumină a lui Hristos-Eminescu-Dumnezeu, o lege a binelui, o lege a pământului traco-geto-daco-român, deşi chiar ai noştri şi după ei şi străinii ne defăimează, că atunci când n-au ce face îşi strică şi vând casa şi pământul, deşi casa şi pământul țării nu se vinde.  În tot, ca şi cum ai fi spălat pe jos prin salon, deşi infermierele nemulțumite zic: -"Mai bine să nu fi făcut, că tot degeaba, mai bine nu spălam".

Una intră în salon ca pocăită pârâtă (ce vorbă era şi asta? că ei i-o şoptit cineva s-adune pentru o bolnavă care tot vine bolnavă şi se internează de mai mulți ani, ea vine s-adune c-ar fi bine-intenționată s-adune din buzunarele altora: de la care cât poate da: un leu, doi, cinci lei... şi să-i pună deseară sub pernă, zice (asta era un alt mod de a cerşi la care una din infermieră a zis: -"Aici sunt bolnavi, dar dacă dumneavoastră puteți să-i dați?", dar respectiva, intrusa, se gândea nu la bunătatea ei, ci la mila celorlalți şi mă intriga înteresul ei pentru  ca alți să facă bine în locul ei altora binel în numele Domnului, o aşa pomană să fie făcută de ceilalți, nu de ea, din partea ei fiind suficient că rumegase, că gândise şi propuse aşa ceva, binele trebuind făcut de ceilalți, ca patronii care au pus prin salone televizore care să funcționeze jecmănind, tâlhărind bolnavii, ei făcând averi pe socoteala bolavilor, deşi din coplatacu complicitatea dirctorilor Clinicii de Recuperare, tot cu facilitarea acestora funcționând tonomate de cafea aprovizionând bolnavii cu cafea scumpă, deşi bolnavii sunt nişte amărâți cu pensii şi salare mici, c-aşa-i la noi prin toate modurile de-al fura pe omul de rând deşi nu beneficiază de penzii speciale şi salarii speciale ca senatorii şi guvernanții lui Dragnea sau Dăncilă şi ei furându-i cu ordonante da amistie şordonanțe prim care hoții, corupții, scapă de condamnării şi închisori, de confiscări de averi ilicite, la noi fiind ca la numeni...  Şontorogii aieştea libidinoşi, infecți, bandiții contra umanității, de ce nu-s luați la rost, puşi la punct, că la noi toate merg anapoda cum o băgat de seamă şi spiritualul Ioan Luca Caragiale, un prieten a lui Eminescu, care cu spiritul lui de observație a văzut că la noi toate-s vicevera, anapoda, neschimbate: ici pe colo prin părțile esențiale, că nu fiind un bun mers a lucrurilor după o regulă durându-ne şi dezgustându-ne. Domnule prietene dejean, scriitor şi critic activ, cum zice Irina Petraş peşedinta U.S.R., FILIALA CLUJ (Petraş, ca numele Petrule ar veni de la Petru, piatră, temelia bisericii) şi poeta Doina Cuortaş ambele zic Gruia, că tu eşti un om- profesionist spiritual activ, de fapt larg dispus şi deschis binelui. Mulțumesc pentru'că nu mai uitat, că te-ai gândit generos, amical, la mine, deşi gândurile bune, optimiste m-au găsit la Clinica de Recuperare Cluj. Sănătate, sărbători de iarnă fericite şi la mulți ani, fericiți, cu împliniri, ani! Ştefan Mihuț din Coldău, jurist, prieten de la îmormântarea prof. Emil Lazar dir. Muzeului Municipal de Istorie Dej şi întâlnindu-ne pe Coşbuc nr.5 la Astra s-a înfiripat între noi o prietenie, el, Mihuț, în dreptul de dramaturg şi prozator candida la fericire, chiar azi telefonându-i acestui cetățean de onoare a Dejului, îmi grăieşte că a citit CĂUTÂND DUPĂ MERE şi-o dat seama, că eu, zice domnia sa dezinteresat, sincer, plin de caracter şi bună-cuvință prieten la cataramă şi cu Lucian Gruia, scriitorul de marcă şi criticul dejan din elita Bucureştiul spirirual, intelectual:

-"Tu eşti, Pavel, filozof", mă apreciază dezinvolt şi mă prezintă altora la "Lemnul Verde" mă prezintă mândru cunoştiințelor:

-"Poetul Pavel original şi patriot, modern, Pavel Rătundeanu-Ferghete şi o face plin de bucurie şi senin. În telefon îmi spune:

-"Te potriveşti cu Ben Todică altfel n-ați fi scris împreună cartea CĂUTÂND DUPĂ MERE."

Unii îşi arogă calități care nu le au, că citind în ADEVĂRATA ÎN DUMNEZEU Vol.1, mi se pare exagerat, chestia cu minunile şi unele afirmații doar ca să se evidențieze autoarea Vassula Ryden campionă națională de tenis, ca a fost doar ce a fost ca om, nicidecum în sfințenie, cu toții avându-ne greşelile noastre cu plus şi minus de credibilitate, chiar dacă este apreciată de catolicii ei (cred şi eu, nu-i vorbă că cineva îmi inspiră ce scriu, dar prin asta nu sunt nici pe departe sfânt, ci om cu îndoieli şi decepții). Ea susține că i s-a trimis mesaje, dar, că: "Lumea M-a ofensat fără încetare" (lumea-i ca lumea şi noi, ca ea cum zice şi Dragomir, că s-ar zgudui cerul de păcatele oamenilor, nu zic nici eu, Pavel, că nu). Tu tot sufet larg ai rămas larg deschis către duh de adevăr omenesc şi duh de viață omească şi dumnezăiască de viață pe Arca lui Iisus Mântuitorul, că eşti tu de viță de arbore genialogic sănătos de la descălecarea lui Dragoş în Moldova, brav colindător ca Salvatorul-Nemuritorul, eşti ca şi înainte-mergătorul Ion Bozetorul, c-aşa ți firea, dar ascultă românule-moldovean (mă dragule mioritic, eu tot nu înțeleg de ce vă zic sârmă, liță, aşa cum românilor transilvăneni ne zic, deşi firi molcome, ne zic...; cum ne zic? bozgori ? adică, c-am fi oameni fără țară şi ca Octavian Goga având fini pe la Dâncu, comuna Aghireş, cântece a pătimirii noastre cântece fără țară, cântecul clăcaşilor, aş zice eu "foc" de deştept ori de fudul ştiți cum vine povestea şi iese la spălat, deşi grofii maghiari ne-o jucat la cărți, 21 şi pocăr ori.., că ştii pizda măsi, rău s-u mai purtat bozgorii cu Horea Cloşca şi Crişan, pe Cloşcuța şi spânzurat n-o stat blând, Ben şi l-au tras perotă pe dealul Căpățânii, pe Golgota românească, Grădina Ghețimani fiind însuşi România, mama noastră şi a lui Gheorghe Doja precum şi a răsculaților de la Bobâlna dar şi a lui ŞTEFAN CEL MARE DREPT ŞI SFÂNT A LUI IANCU, MIRCEA CEL BĂTRÂN-VITEAZU ŞI MIHAI... EMINESCU, că erau de neam prost migratorii năvălitori lacomi şi turbulenți, turbați şi dați în pizda măsii, prost crescuți... (da, ai dreptate şi-n Miorița suntem numiți ungureni, de la ungureanu, că prezent era pe întinsul şi vrânceanu şi moldoveanu şi Ben tu eşti mai cunoscător în materie, mai doctorand şi dacă n-ai plagiat în cultura a două lumi, ca Becali şi alții care scriind cărți plagind ca Ponta şi alții au scăpat de condamnare, de puşcărie.

     - Singura carte citita de mine e Cei trei muschetari si povestile citite de mama. Plagierea mea trebuie cautata in ele. Cat priveste “sarma” ca porecla: Cand a venit foametea in Moldova toti au emigrat in restul tarii si pentru ca nu erau harti li se recomanda sa urmeze linia telefonica de pe marginea cailor ferate. Asa au ajuns prin Brasov, Timisoara, Resita etc. unde era de lucru. Maimutele academice sunt platite sa intimideze si sa mutileze adevarul. Ei sunt ciomagarii/calaii guvernelor. Nu trebuie sa ti-o spun eu ci te convingi traind vremurile. Pinguinii schimba vaccinul regulat. Traieste pentru tine draga Pavele daca vrei sa fii impacat.

     - Prietene ți-oi spune la ce mi-ai zis aşa frumoas, picant cu sârmele de-a lungul caii ferate pe vremea acelor ani grei de secetă şi fomete, când tata lui Nicolae Labiş a ucis căprioara (pentru ce? pentru inima e, ca acest poet minunat ucis şi el, să scrie capodopera, opera omnia, acea legendă ticluită atât de cu tâlc şi istorie minunată, fantastic-omenească, mioritică, aşa cum moldoveanul Mihail Sadoveanu a scris inspirat bine intenționat Baltagul şi pe altă parte legat de colectivizare Mitrea Cocor, dar uni fuduli zicând că nu el ar fi scris-o, aşa cum în prostia lor zic despre Chivără Roşie, Mihai Beniuc, că nu el ar fi scris Mărul de lângă drum, deştepții defăimându-l şi pe el, că aşa cum "răuți" suntem noi românaşii, chiar invidioşi, egoişti, față de cei care-s mai buni, ca noi, mai vrednici, ca noi arătându-ne, deşi în generozitatea lor nu ne căşunează nici un rău, cum unii uită de inegalabilul impecabil şi indispensabil ca clisa, slănina, cu ceapă şi pălinca, horinca, rachiul, de prune, Mihai Eminescu, un leac pentru inimă, dar mai nou futând, vânzându-şi pe bani peşini: mamă şi tată, vorbind de rău pe Adrian Păunescu şi pe Corneliu Vadim Tudor, doi români de seamă iubindu-şi vatra românească; revenind la sârmă şeful de gară Mureşan Dănuț din Băbuț, dar cu domiciliul şi cu servici, frate Ben zice că le-ar zice "sâmă" că unii pe vremea secetei mai călătoreau şi cu trenul pe acuperişul vagonului şi când treceau pe sub sârmele telegrafului unul mai vigilent, atent, striga: -"Sârmă" şi toți se aplecau, lăsau capul în jos,ca să nu-i măture pe jos, zice ceferistul autorizat, sinncer, cinstit, dezinteresat, care acuma e pacient, ca mine la Clinica Recuperare Cluj de pe Viilor nr.43, Cluj-Napoca, la doctorul neorolog Vasile-Marius Rusu et.4, salon 419.

     - E valabila si asta insa ca misto. Sa vezi o sarma de trei milimetri care sa fie la inaltimea unui om, că atat de sus trebuie sa fie ca o locomotiva cu cosul de fum sa treaca pe sub ea ori, oamenii sedeau pe fund nu in picioare pe acoperisul vagonului deci erau protejati. O astfel de sarma iti taie gatul si te arunca de pe vagoane. Nu am citit prin ziare despre astfel de accidente. Da e buna de misto ca si porecla; “moldovean cu par pe limba”. Dupa razboi toata lumea circula pe vagoane ca era criza de trenuri.

     - Ben ce te face om chibzuit ?

     - Implinirea. Sunt impacat cu mine insumi.

     - Mă bucur pentru dumneavoastră, pentru ce o devenit ortacul miner sindicalist împlinit ca cetățean a lumii şi fotograf şi cineast, a luminii satisfăcut în corola de minuni a lumii, prin cultura acumulată şi realizarea dobândită cu silință şi voință, deşi unii care vin sau pleacă nu vreau să te priceapă, că duci calul la apă, dar nu-l poți forța în lumea lui "Numai Una" imn la Blaj în Câmpia Libertății în prezența bătrânului poet a neamului George Coşbuc, un om mai rar sufletul din sufletul..., că nici unui român sângele nu i se face apă sau mătrăgună, că, dar nici pe cal nu-l poți forța să bea, că şi dacă-i râtul, iarba, de matasă când în România-s fluturi de mătasă şi jele-n casă, după Goga, nu paşte calul culori de nelinişte şi pajişea cu iarbă crudă Bacovia, calul, o iconă sfântă, o lasă făcând pe nebunul lângă încă unul prin lecția primită ca experiență şi şcoală primită  de la viață, chiar dacă nu mai umbli la muieri, Ben, după muieri, că mai putem fi şi pe nicăieri bonavi sau omorâti, ca Eminescu amant versat, cătrănit pornit contra răului, căruia nu-i scăpa nici o muiere cu lipici, frumoasă foc având lipici, ca Veronica Micle, mai ales când Eminescu a fost fecior nenuntit ca tânărul cioban al mioarei năzdrăvane, cu divin şi înțelepciune de la Gingis Han încoace, la oaia năzdrăvană, după Mircea Eliade, tu însuți, chiar ştiind pe unde nevoia te calcă cu a lui Dumnnezeu vrere şi plăcere, că ce văd ochii inima cere având viață bună şi pe mână, tot în Patrie limba română cu îndemână, nimeni nefiind cu dare de mână ca să arunce cu piatră cum nici la Piatra pe piatră nu a aruncat cu piatră ca după Maria Magdalena din Magdala n-au aruncat pe Arca vieții cu piatră..., că erau vinovați de sângele vărsat ca Ion Iliescu, în ciudă, că din contră se mai aruncă din răutate de crudă realitate, neo-comunistă îmburghezită şi capitalistă flatantă şi lipsită de artistic şi de artă a bunătății omeneşti...

     - Ai dreptate frate Pavele! Cand vad cate femei frumoase sunt pe lume sunt tot atatea declaratii de iubire pierdute pentru ca aceasta e frumusetea si darul lui Dumnezeu, sa ne curtam si iubi iar noi acum la trezire trebuie sa ne despartim. Curtarea si cucerirea inimilor e ce-a mai inteleapta treapta de crestere in intelepciune si apreciere cu rasplata si insemnatate pentru viata.

     - În salon din alt salon a fost adus un pacient şi doar la câteva zile aflu indirect că-l cheama Petrule şi automat îmi străfulgeră în minte: -"Petrule, e nume existând şi în Sâmpetru-Almaşului "(îl şi chestionez: -"Eşti cumva din Sâmpetru cumva?" -"Da". Tu eşti Pavel fratele lui Mircea? "Să-i zic: -"Nu?". Era fratele consăteanului Leontin, coleg, el, Liviu, era de un leat cu Mircea, îmi zice el. Nevasta-sa e mortă de 25 ani, dar timid ca vântul şi ca gândul el nu s-a reânsurat crescându-şi un fecior cu sacrificii, care tocmai acuma când e paralizat, e în Marea Britanie, Anglia şi căutat de Sandu un alt frate, Leontin fiind în Sâmpetru, dar are să vină la el după sărbători (eu sper, că Leontin n-o să facă gafă dezamăgindu-l fiind fratele mai mare, neputința uneori rupând legea, firescul, omenia). -"Spiritul Crăciunului e să iubeşti şi să dăruieşti, Ben".  -"Tu şi eşti un talent care şi confirmi, în arta succesului (vezi Pavel Coruț), dar cine afară de mine te recunoaşte, Ben Todică? Cine-ți dă premiul şi medalia preşedintelui ori premiul Nobel, dacă lui Eminescu, Nichita Stănescu şi Mircea Cărtărescu, fiind, Eminescu nici nominalizați, ca ceilalți doi temerari?"

     - Nu inteleg de ce ai vrea sa fii nominalizat de o oranduire care nu isi serveste natiunea si cultura strabuna. Cum iti doresti sa fii nominalizat de cei care il bestelesc pe Eminescu. E vremea pinguinilor care isi pazesc perina de sub fund. Mi-e si mila de prostia lor! Dar astea sunt vremurile. Guverne care isi terorizeaza alegatorii cu taxe si reguli. Nu mai vorbesc de razboaie de prada si jaf impotriva tarilor sarace. Asa a fost decand lumea! Bucura-te de experienta la prima mana a vietii! Iesi din otrava lor politica.

     - Nu-i vorba să fiu nominalizat, ci premiat, că nominlizat doar, nu benefeciez de materializare ori scutire când public cărți, că ce public doar intră în posteritate că pişcă la marişca. Vorbele mele o iau pe calea mânzului: salt'are taică şi noroc, băietan din codru cu izvor de frumuseți şi responsabilități, în drept de a fi laudă dezestre laudator temporis acti magna cum laude! Eu nu înțeleg cum să dreg alunecarea mea ireversbilă către van, către uzare, copilăria fiind obrăznicie, neştiință şi haine rele, iar bătânețea uzare, durere din şale, o pierdere a sinelui, o devenire din ceea ce suntem utili în nimic şi nulitate, atunci, Ben ce privilegii ca seniori ne mai bucură, că totul devine povară de a nu mai fi, de a nu ne mai bucura de durabil, că nimic nu mai e din ce-am crezut, ci o filozofie, iluziile filozofului, umbrele focului pe pereții reci şi sterpi a peşterii, o irealitate, cădere liberă spre care alunecăm, cu toată credința şi speranța de mai bine pe care credem în mai binele, dar binele ni s-a dus pe apa sâmbetii. Tu crezi ca om în bine, vezi lucrurile altfel şi fain-făinel voincel: cântare a cântărilor mai derutându-mă cu rostul lor în măsura lucrurilor, lovin maiestru în necredința şi-n derutarea mea: cum, Doamne, taca cumpără vaca şi dacă taci faci colaci, dar tăt nu-i mânci, că eşti de nimic, un nimic din ce-am fost, că fost-am lele când am fost fasole de post, dar acuma bade, Benule, nu mai suntem, omule vrednic, că neputința de a fi ne scoate din joc, rupe în tri supărări legea, dându-ne peste capul nefirii (tu împaci capra cu varza şi lupul cu capra rezolvând problema să le păstrezi vii: capra şi lupul şi chiar şi varza nemâncată trecută, dusă peste punte, pâine proaspătă şi fierbinte, întreagă şi nemâncată, cuminte, ca atare Ben, eu sunt a păcatului, dar totdeauna a fost cumva şi România şi lumea n-a pierit, că întotdeauna s-au tors fuiorul, s-a dezgurgat ițele şi țesut după ce s-a urzit tortul, rostul omenirii întru pace şi pâine trase-n mâine pentru viitorime patrie limba română.

România mea

Un frumos a nebuniei româneşti,

Că noi să ştii cine eşti

Suntem ca-n poveşt

Prin tot posibilul de a salva lumea mea

Lumea bună sau rea:România mea.

Viața are valoare nu dacă murim, ci dacă o trăim, că numai trăind-o o facem minune prin înțelpciune. Hai să nu mai facem nimănui capul calendar oferindu-le altora să facă mutre triste, de înmormântare, că e un lux că nu mai avem 20 de ani, deşi există un farmec să trăim can-can. Tu eşti o piesă de rezistență a culturii. Eu consider că sigurul argument al existenței noastre provizoare e viața, esența, conştiința umană şi rezistența dreptului de a fi, că la ce am avea trăirea vană? De ce-am trăi gratuit, de pomană şi fără iubire candidând la fericire deținând sustenabil prețuire pentru autentica valoare?

Numai Dumnezeu ne menține speranța şi binele de a fi buni pentru ceilalți,

sustenabil şi impecabil,

ca o culme că suntem  cu renume

responsabilizați, ca cei botezați.

Tu vezi grozav în interiorul tău şi eşti creativ, perspwctiv, că stai bine ca geob, noroc, pentru'că eşti prietenos, generos şi O K, cu esența lucrurilor, dar nu-ți scoți măseaua stricată cu totul şi-i vorba de societate, că rezolvi cu casa iubirii multe, că ți-ai însuşit bine, cu excelență lecția de România cu axa vieții şi tu ai aspectele tale cu cele bun, că şi eu fac o şcoală cu benefeciu, chiar pentru'că scriem împreună o carte, chiar dacă eu sunt mai spărat, dar aur cenuşiu strecurat (nedumerit sunt cum stau cu starea financiară imprevizibilă, neprivegiliată, ca de pierdut în ceață, că-s tulbur în excepționalul meu, dar ce am eu că nu mă odihnesc şi scriu, mai ales mi s-a propus la anul să-mi fac cererea pentru a fi primit în USR, dar cine-mi va scrie câte două referate la fiecare carte publicată, dar cine îmi va aduce liniştea interioară mai ales, că nu cunosc confrați scriitori din uniune şi mi se cere ca aceştea să mă recomande, dar dacă nu cunosc pe cineva anume, cum mă voi descurca?). Destinul o să-mi aducă ce trebuie, ce mi scris ca să fiu fericit, bun cu ceilalți regăsindu-mă în creativitate, ca tine radicalule, un spiritul responsabil pentru societate, o chitesență socio-umană pe scară largă purtând să respiri, că tu vindeci societatea  hahotică, o vindeci de răul ei? Tu eşti carmic prin excelența ta de as al culturii, un darnic harnic şi bun praznic normal, natural, avându-ți spectaculosul tău artistic şi pragmatic. Tu-ți scrii soarta mai complicat, deşi politicienii îşi au nebunia, haosul, cu fanaticul, lor, că-n debandada lor au înebunit oribil, neartist, că ne plesnesc pleonastic, bezmetic, din toate părțile haotic, nediciplinat şi dezordonat globalizator egoist, deşi nu merităm chiar aiasta. Asta nu-i o surpriză pentru nimeni: -"Lumina trebuie să ne stălucească Ben îmulțită de talanții noştri nativi, ca soarele dezinteresat pentru toată lumea, că e singura cale către Iisus: să scriem, Ben, că noi nu ne-am greşit menirea, ce ne-a fost sortit, încă din pântecele mamelor noastre". Tu eşti epic, prozaic şi de neuitat, în timp ce eu sunt mai liric în Olimp, mai animal de câmp, timpul de om curgându-mi-se prin clepsidră ireversibil, irevocabil, ca firele de nisip dislocate din adâncul mării fără a produce apocalipsă, vre-o catastrofă, noi, vroind doar bine omenirii, dăruindu-i prin Cuvântul-Dumnezeu, pe Mesia iubirii.

     - Tu ai o problema cu tine insuti. Un scriitor ca Eminescu sau Cosbuc si-a dedicate viata ca sa apropie cuvantul sufletului de inima, de gandire ori academicii care nu vor sa te accepte langa ei, la ciolan pentru ca nu e loc. Ei sunt angajati de guvernele de azi si de corporatii si de banci ca sa inventeze o limba si cuvinte care sa falsifice adevarul, sa ascunda gandirea. Ei muncesc zi si noapte ca sa distruga valoarea cuvintelor iubire, cinste, libertate, dreptate, pace, bogat, sarac etc. ca sa ne controleze. Deci Pinguinii sunt antrenati si platiti ca sa ne convinga de inversul adevarului si ca acei ce vor sa scrie cum o faci tu si multi altii ca noi isi pierd vremea, batem apa in piua si oamenii simplii asa cum vad ei viata sunt niste pierde vara. Ca numai ei, academicii stiu cum sa scrie correct si ca numai ei au dreptul prin autorizare si legalizare, au ochelarii potriviti de a vedea realitatea. Eu cred ca analfabetii vad mult mai clar, mai real, mai direct viata. Priveste adevarul in fata si nu clipi draga Pavele. Scrie pentru tine si pentru oameni si vei fi mult mai implinit. Traim intr-o lume mincinoasa.

     - Tu vorbeşti cu sinceritatea ta, ce suflet larg eşti, om al românilor, un iertător a celor ce-şi recunosc greşițile lor, gafe grosolane, academice. Azi toată lumea judecă pe toată lumea şi tehnologia a dat peste om şi am şi eu păcatele mele, că orgoluiul omenirii e nemăsurat şi multe, prea multe calități nu-mi aparțin, că smerenia nu-mi aparține că-s fără calități, merite şi tu ce crezi, nu-s fericit, nu-sco stare de bine, dar cui dărui fericirea? Tu eşti mai iclonoclast, un gen de om aparte, dai vieții un aer. Tu din nimic faci bici să pocnească. Tu chiar socializezi cu mine,că nu eşti egoist. Chiar acuma sunt internat la Clinica de Recuperare et 4, salon 419, la neorologul Vasile-Marius Rusu post Accident vascular repetat: Hemipareză corp stâng. Mulțumesc pentru înțelegere. Doamne ajută! Cum să le placă academicilor sinceritatea şi adevărul nostru, Ben, daca chiar nici copilor noştri, zicànd ceva tăios despre asistenta cu care nu dasem ochii venind din oraş (Miha:

-"Vorbeşte mai atent şi cu grijă, ca să nu-ți faci rău, că eşti la mâna lor, chiar dacă ce-şi face omul cu mâna lui e lucru manual: cu bine făcându-ți bine, lucru bine făcut") oraş, unde m-am învoit, că şti-l minunea telefon de ce mi se blocase şi domnul neurolog Rusu mă învoise, deşi eu îmi anunțasem prin Daria cumva pe Mihaela să vie să-mi ia telefonul şi să-l ducă la un atelier, dar medicul meu specialist:

-"Te învoiesc şi du-te tu şi-l rezolvă".

O infermieră care intră în salon zice:

-"Dacă-i pace şi sănătate e, că de la păcat tare multă lume se îmbolnăveşte" ( O aprob, sunt de acord cu înțelepciunea ei populară atingând un punct sensibil, sincer pur şi simplu, cum îşi da seama şi aprecia punctele de vedere a lui Ion Creangă sau Ion Slavici, Mihai Eminescu, cel fără egal, pâine de o ființă a românilor. Pot să nu-i dau dreptate infermierei durdulii, dar silitoare şi spiriruale, mustind a înțelepciune, a vorbe de duh şi plină de credință, mustind ca strugurii toamna în teasc, presă, de stors strugurii ca să iasă mustul şi vinul ghiurghiriu, cotnar, mulflatar ori strugurele de aur de la Jidvei, Babadac... un regesc şi busuiocan cu aromă de România?. Sfaturi toți ne dăm, da-i mai greu să le urmăm, respectăm, că toți îți zic, dar bani de chelruială cine-ți dă?

     - Miha are dreptate. Tu ti-ai facut rau cu gura in toate domeniile vietii. Insa e dreptul tau sa traiesti viata la prima mana. Trebuie sa fii foarte atent cu cei care au cutitul in mana. Si ei tot din orgoliu-s facuti!

     - Cum le ştii tu pe de rost ca Tată nost, având o filozofie şi armonie, ca om de pace şi omenie, cu multă logică şi intuiție.

     - Toti le avem in noi!

     - Nu-i nici o ispravă să nu-mi asum sustenabil şi responsabi din ce gândesc au gândit cei care monolohează spunându-vă înşiră-te mărgaritar ca Eftimiu ori Lazăr de la Ruşca, că de a face n-aveam nici înclin în mânecă cu Ali-Baba, Nastratin Hogea, dar cei 40 de hoți ori cei 45 spadasini, conjurați a lui Alexandru Dumas -Tatăl, că fiu-su mai nazdrăvan avea îmbârligături şi încovrigături cu Dama cu camelii, iar eu cu Haiducul Duliş, după povestea mea sâmpetreană colegii de clasă chiar ciufulindu-mă Duliş, iar Burdea dacă eu semnam cu Rătundeanu, acuma când la 80 ani nemaiavându-o nici pe Vica să se prindă în gură cu acest Burdea ramolit, se scăpa şi-mi zicea Petre, ca şi cum piatra de la Petru, Simon, mare pescar de oameni nu era temelia bisericii (chiar Gică zicându-i:

- "Să nu ai treabă cu ticu" (vroia să se îmbuneze cu mine, că eram tata lui Daria, fiică-mea), dar cine era acățăuş şi dus cu pluta afla o portiță de scăpare breaz, că tocmai prost nu era, ci alcolist notoriu, de faimă dându-şi cu firma, în cazul meu având pseudonimul de Pavel Rătundeanu se lăgădea, mulțumea uneori neavând la îndemână cum să-mi ai zică (şi cum se putea aşa ceva ?) Petru Codoreanu din familie de colpotari vorbea de răspândirii cărților religioase prin transilvania răspândind prin Ardeal cultura mai ceva ca Badea Cârțan care ajunse fruntea şi la Roma şi chiar dormise bărbos ca un dac sub columnă italienii chiar întrbându-se cum de coborâse dacul aiesta de pe columnă? Petru Codoreanu, chiar şi despre mine născocise o legendă, un mit, că eu cu Pr. Alexandru ne încurcasem prelegerile, a mea la popa şi a popii de la Bârda la mine (eu vroisem să corectez născocirea lui Petrică, dar ca să nu se supere, o lăsacem povestea încurcată şi nu ştiu cum eu şi popa devenisem prieteni... (nu mai vroisem să-i stric marea bucurie, aşa că lăsasem a fi dreaptă povestea octogenarului de la Jichiş).

-"Ruşinea-i lesne şi de ce n-am putea trăii fără să ne ciudălim?"

Cum le ştii tu pe de rost ca Tată nost, având o filozofie şi armonie, ca om de pace şi omenie, cu multă logică şi intuiție. Ben după muncă şi răsplată tu ca om de artă, cum îți explici, că eşti mulțumit, fericit, cu bota în moalele capului lovit? Tu nu eşti întinat şi țin să subluniez: "uneori o greşală poate fi tot ce e necesar pentru o realizare valoroasă" (Henry Ford).

     - S-AR PUTEA SCRIE O CARTE DESPRE LOVIRE. IN GENERAL PAVELE "SE LOVESTE CA SA SE TREZEASCA" Dan Puric. Nemultumirea apare in momentul in care incepi sa te crezi mare si tare. Eminescu a murit fara sa stie ca este unul dintre cei mai mari poeti ai lumii. Cel mai mare aparator al limbii si neamului nostru. El a umblat aproape descult fara sa gandeasca o clipa la avere si titlu. A predicat prin vers cuvandul lui Dumnezeu. A pus divinul din el inaintea orgoliului pamantean deasta a si fost omorat de prostime. In ciuda durerilor a continuat sa iubeasca CUVANTUL. Cand a fost lovit scria umil Domnului.

     - Tare fain scrii despre un confrate spiritual şi moral ca Eminescu, dar revenind la turma trăirilor pământene, Aurel Marina, un bolnav cu atrofie musculară zice:

-"Pe tata martorii (nu ştiu dacă martorii lui Sfântu'Sisoe ori George Topârceanu?), zice că aieştea, martorii, deşi pentru toată lumea Dumnezeu e Dumnezeu, nu ştiu dacă şi pentru sadicii, fanaticii, terorişti, care omoară răzbunători, fără rațiune, logică, că mitralia în numele marelui Alah oameni care practic nu le-au făcut nici un rău, dar ei fără discernământ calcați de Mamona se răcoreau omorându-şi proprii semeni, omorându-i chiar pe cei ca autohtoni i-au primit pe emigranți în sânul neamului lor, ca oameni buni, primitori chiar şi de duşmani ca convețuitor în credința lor ospitalieră crezând că fac un bine, dar pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti... -"deci, au vrut să-l pocăiască pe calculatorul, normatorul, de la colectiv, martorii, însă avea ture de beție şi n-au apucat, să-l boteze, că-l găseau tot turcă, cu capul plin de horincă, aşa că murind domn şi-n şanț, n-au avut încătro, l-au pocăit şi netreaz culcat viu şi sculat mort, c-aveau nevoie de număr. Pentru propia mântuire aveau nevoie de cât mai mulți să momească şi să picăiască botezându-i în secta lor, deşi pocăit erai nu dacă te converteai cum credeau ei, ci erau nişte reguli, principii, de viață, care trebuiau respectate, dar omul din popor de unde să ştie ce urmăreau ei în fapt? Noi cu toții ne ducem traiul în felul nostru, tu altfel decât mine un techergheu fercheş, iar eu cinaş: ieşi rău din părău, că-i mai rău cu rău decât fără de rău… Ben, ce-i cu căldura australiană şi trecerea bruscă la răceală şi asta, ca asta, dar tu cum trăieşti în frumos sănătos, în bine, că mie nu-mi place răul, suferința, chiar dacă nu se referă la mine (te vreau fermecătorule, 0 să te ştiu bine, bine ?) Mircea Dinescu spune, ca Ştefan a fost un geniu, un criminal şi nu tocmai, c-ar fi ucis... pe unul care a tras mai departe ca el cu arcul, curvar, deşi n-a întrecut pe Tericeanu, că a dormit unde dormea puişorul, dar apărându-şi patria îşi apăra dorul, îşi astâmpăra durerea şi locul unde şedea puişorul..., care-i mângâia inimora, ca România să nu fie întunecată, ocupată de vrăjmaşi, că se potrivea cu ceea ce curaj şi fără a fi spărgător de bănci, că David Coperfild era frate-meu Mircea Ferghete la casa copilului din Prundu Bârgăului sau Abrud cu artisticăreală, că suferința care a suferit-o departe de Sâmpetru-Almaşului sau Aghireş-Fabrici, l-a educat, instruit, om între oameni, de mulți ani demonstrând de ce-i înstare la Braşov cu moldoveanca Maria (şi Ben vi-i arată în poza pe care i-am trimis-o în Australia, o poză de la care a pornit romanul CĂUTÂND DUPĂ MERE pentru a continua în volumul 2 MERE PĂDUREȚE..., care-i ca rața pe varză, că noi suprvețuim, că nu mâncăm să trăim, ci trăim ca să mâncăm (or început unii să facă teoria chibritului, că acasă n-ar fi acasă, că-i mormântul, noi mergând la locuință după unii căpoşi). Cu Mircea am vorbit la telefon din spital. El mă iscodeşte: ce mai fac? cum o duc ca prinț-om? Tu, Ben, ce mai faci, cum o mai duci, omule! potcoveşti călărețule, cu potcove de colac şi cuie, ciele, de cârnaț? Pe unde m-ai petreci după ce te-au colindat românii de la "Harul"?

Anul Nou fericit,

cu fasoale mâzgălit

Cu bunătăți îmbunătățit

La mulți ani, fericiți,

români dragi, să trăiți:

să trăiți sănătoşi şi voioşi!

Ben, tu ai un dar de viață, ai pe Dumnezeu din cer, aşa că ce să-ți mai cer, omule-om de caracter, c-ai dar din dar-rai de plai şi firesc mioritic românesc, după cum inima-mi  şi mintea-mi spune, că nu-i altu sub soare de România: binecuvântare, ca tine o rugăciune înțelepciune cu înălțare pentru lume, ca frații din Carpați, frați între frați, ca lumina ochilor devotați scopului lor. Tu simți româneşte cum uită cei de acasă, deci din România să simtă în culori de nelinişte, să simtă româneşte (ceva şi atceva vroiam să scriu, dar sub cenuşa imperiul durerii, bolii, am uitat Ben, uite-mă răul, că suntem, cum zice, scrie Zaharia Stancu, acel Darie pe care unchiul Uțupăr în 1907 l-a rugat cu sufletul la gură pe când îl puşca şi pe Uțupăr printre cei 11.000 de țărani:

-"Să nu uiți Darie!"

şi n-a uitat, ca să nu uităm nici noi în veci de veci, nici peste veacuri amărăciunea, Rădăcinile amare, cum nu uităm nici în "Jocul cu moartea" de mai târziu, dar nici la moartea lui mamă-sa cum tată-su cu jele, jelanie şi cu ochii-n lacrimi zicea amărât, ca un om plouat ori în Pădurea nebună cu flori la butoniere ori chestia cu soru-sa de lingură, Didina, sau dragostea cu tătăroica Urma, o poveste ca-n poveşti cu Românie pitorească Aleco Russo sau Alexandru Vlahuță, dar mai crud e când tată-su îşi dă seama că nu i-a zis liric, nu i-a zis lui muiere-sa, c-o iubeşte, că nu i-a zis niciodată:

-"Ce mult te-am iubit, Maria !"

Şi dragostea rustică, curată, țăranească, e făra asemănare, că nu mai departe cu ce să aseamăn iubirea mea ce o simțeam față de Vica, care nu da cinstea pe ruşine, că era cinstită şi de omenie, însă Dumnezeu n-a mai ținut-o pe pământ, deşi era plină de înțelepciune (din tot ce scriu veți puea trage concluzia: ce-i femeia, românca, muierea profndă de România, că nu-i o ştoarfă, ci sinfonia florilor, că femei în rândul femeilor are rânduit de Dumnezeu rostul lor, femeia ei, un folos a tuturor, o posteritate, ca izvor de popor (că n-are noroc femeia regret amar, că nu-i apreciată la valoarea ei, e o altă poveste, o altă mâncare de peşte, că şi tu ibeşti noaptea luna şi pe ea în podul poieții, şurii sau în şură în carul cu fân ori pe târnaț pe strujacul plin cu pae, că dragoste între soț şi soție e mare, un firesc şi omenesc şi n-are în lume asemănare, chiar dacă de fecior ca fecior n-ai trăit amorul cu ea, ca fecioară pentru a deflora atingând-o, spărgând-o la floarea involtă îmbrățişând-o şi pătrunzând-o, că n-ai împărțit aceeaşi pită, în acea intromisiune, trecutul fiind trecut, când ai dat de ea şi tu, cu prezentul mergând mai departe, că viața merge înainte fără poticneli, dar ca om ai inima împăcată, că ce-i mai împărți lumea toată cu ce-o fost şi-i deja istorie, poveste frumoasă amorosă stil Eminescu, Floarea albastră şi Eminescu şi Veronica Micle, că s-o stins demult, în colibă, tăciunii-n vatră şi alte lucruri pe lume te aşteaptă şi poteica-i întunecată şi în văi ceața-i lăsată şi cei trei ciobănei cu oi şi mioare o trecut ca baba cu colacii peste coastă, deal, o trecut să treacă peste ce nu s-o auzit şi nici nu s-o mai văzut, decât în lumina zilei dintâi, lumina zilei  de început, Zamolxis din Dacia-Felix, când zeul Pann sosit pe la stână, să toiască ĺupul (când taca bucură, iar, când îl alungă, dai, hâşie, pe cumătru lup din staur, dumnealui, se supără, c-o trecut, ca răul invizibil, curvar nevăzut, că de unde nu-i nici Dumnezeu nu-ți cere) şi-mi povestea tata odată, că aiesta a Hulpii, cel care s-o culcat cu Viorica şi Maria, fetele lui Papă-Lapte şi Mării, care pe rând or fost  ciorângi, şi aiesta, le lăsă groase pe amândouă, mama ei de lume! Aiesta grozăvindu-se şmecher şi prost o strigat făcând pe deşteptul şi o strigat către sat, c-o venit lupul mă, când chiar o venit sătenii nu s-o mai ostenit să-i sară în ajutor, că minciuna are picioare scurte şi de lut, nu şi a parlamentarilor, chiar dacă primite, promite mereu, că nici cel ce-ți cere primisiunea nu crede, c-a fi ceva din ce dă din gură, însă nu-i nici o realizare, împlinire din ce zice, că faci nu ce face popa, ci ceea ce zice, că şi parlamentarilor încă le mai trag boii la jug şi încă electoratul îi mai votează până într-o zi când nu-i mai iau în brață trezându-se la cap zicându-le poporul aiestora ce-i tot trage pe sfoară:

-"Destul până aici, ajunge... să ne fraieriți !", şi după faptă şi răsplată, că trebuie să mai vină şi bucurii, deşi de nenumărate ori, în nenumerate rânduri, le-au fost înşelate aşteptările sau chiar pentru asta, că şi ulciorul singur la fântână nu merge de multe ori fără să se spargă.

PR-F&BT.