Parohia Malovăţ - SCRISOARE PASTORALĂ - 450 (16 –31 Iulie)

 

Dragii mei enoriași!

Gadarenii din noi. În Duminica a cincea după Rusalii este rânduită Sfânta Evanghelie în care este relatată minunea săvârșită de către Mântuitorul în ținutul Gadara(Mat. VIII, 28-34). Erau acolo doi oameni demonizați, care terorizau locuitorii din zonă. Locuiau prin morminte, prin peșteri, pe unde apucau, atacau călătorii, îi jefuiau, îi băteau, îi omorau. Erau niște oameni bolnavi psihic, iresponsabili de faptele lor. Locuitorii satelor și cetăților din apropiere știau de ei, ocoleau ținutul acela și oricând se simțeau în pericol. Mântuitorul s-a dus acolo, fără teamă. Demonizații i-au ieșit înainte. Diavolii din ei au început să strige: ,,Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, de ce ai venit înainte de vreme să ne chinui?!” Așadar, diavolii știau și mărturiseau dumnezeirea Mântuitorului, statutul Lui de Fiu al lui Dumnezeu. Știau că la sfârșitul lumii vor fi judecați și pedepsiți de Dumnezeu pentru tot răul săvârșit asupra creației lui Dumnezeu. Mai mult, diavolii Îl roagă pe Iisus să le permită să intre în turma de porci din apropiere. Domnul îi lasă, iar turma se aruncă în mare și se îneacă. Așadar, diavolii știu teologie, cunosc voia lui Dumnezeu și nu acționează decât dacă și cât le permite Dumnezeu.

Ne vom opri puțin asupra unui alt aspect. Păzitorii porcilor aleargă în cetatea apropiată și le spun proprietarilor cele ce s-au întâmplat. Se pare că era o turmă de porci formată din animale care aparțineau mai multor familii, nu erau proprietatea unuia singur. Locuitorii cetății ies cu mic cu mare și se duc la locul unde era Iisus. Nu se minunează că văd pe cei îndrăciți însănătoșiți, oameni normali, nu se uimesc că acolo era făcătorul minunii, Omul cu puteri dumnezeiești, despre care se dusese vestea pretutindeni, care vindeca boli incurabile și învia morții. Nimic din toate astea nu-i impresiona. Ar fi fost de așteptat ca ei să cadă în genunchi înaintea Stăpânului  vieții și al morții, Stăpânul lumii văzute și nevăzute. Nu! Ei sufereau și erau ofensați că pierduseră porcii! Nu au curajul să-L ocărască, să-L zburăturească cu pietre pe Iisus, ci Îl roagă insistent să plece de la ei, să se ducă în altă parte. Și El pleacă.

Întâmplarea din Sfânta Evanghelie și comportarea gadarenilor ne lasă un gust amar. Aproape nu-i înțelegem pe acești oameni. Cum au putut să prefere porcii și să-L alunge pe Dumnezeu din viața lor, din cetatea lor? Porcii erau deja înecați, pierduți pentru totdeauna. Hristos era cu ei. El putea să le vindece bolile și bolnavii, putea să le facă multe din cele cu neputință de făcut de către oameni. Și, totuși! Îl roagă să plece de la ei. Nici azi nu se știe numele acelei cetăți din ținutul Gadara, nici azi nu se știe unde a fost acea cetate sau cum i-a chemat pe acei oameni. Fără Dumnezeu, n-a rămas piatră pe piatră, iar uitarea domină acolo!

Mă întreb dacă nu semănăm mulți dintre noi cu locuitorii cetății din ținutul Gadarei, fie că mă refer la persoane particulare, fie la comunități întregi. Câteva exemple din comportamentul și din faptele noastre mă îndreptățesc să cred aceasta. Cititorii noștri pot să găsească multe alte exemple. S-o luăm pe rând!

Am întâlnit oameni aflați pe ultima sută de metri, oameni cu un picior în groapă, care m-au chemat să-i spovedesc și să-i împărtășesc pentru ultima dată. Nu mică mi-a fost uimirea să aud afirmații de genul: ,,- A vorbit urât despre fata mea, părinte! Nu pot s-o iert, de-aș muri negrijită!” ,,- Nu mă împac cu soră-mea, de-aș muri negrijită!  A mutat slogul dintre locurile noastre!”  Cele două persoane au murit negrijite. Porcul urii și al discordiei a fost mai de preț decât Trupul și Sângele lui Hristos!

Am întâlnit familii care au organizat nunți, botezuri, majorate și aniversări în zile sau perioade de post, ba chiar și în Postul Mare. Orice încercare de a schimba data evenimentelor respective a dat greș, deși ar fi fost posibil. Atunci ,,au vrut mușchii lor” și nici de Dumnezeu nu le-a fost frică. Altfel spus, petrecem cu jocuri, cu cântece și cu lăutari în post, mâncăm carne și bem pe săturate. Dacă nu-i convine lui Dumnezeu, nu are decât să plece și să ne lase în pace! Și Dumnezeu a plecat. Poate chiar plângând!

Am întâlnit pe atâția în Postul Crăciunului, care au tăiat porcul și au mâncat de dulce, începând cu ,,pomana porcului”. Au venit unii cu șoricul în mână, plini de untură pe la gură,  să sărute icoana Nașterii Domnului. Am întâlnit pe alții petrecând la masă, cu grămezi de carne dinainte în ajunul  Bobotezei, când este mare post. Voiau să sărute Sfânta Cruce! Observați la televizor că, mai mult decât în tot cursul anului, începând de la 15 noiembrie, adică o dată cu Postul Nașterii Domnului, se organizează în țară festivaluri de artă culinară tradițională. Se taie porci în văzul tuturor, se pregătește carnea, se mănâncă și se bea, se petrece cu muzică și jocuri. În centrul atenției este, bineînțeles, pomana porcului, ca cea mai reprezentativă tradiție românească! Ai impresia că ești în mijlocul unui popor păgân! Dacă nu-I convine lui Dumnezeu n-are decât să plece! Porcii să trăiască!

Am observat pe atâția, care se sfiesc, se rușinează să se închine, când trec pe lângă o biserică sau pe lângă o troiță, o cruce. Îi vede lumea! Ei sunt creștini botezați, creștini cu numele, câteodată vin și la biserică, dar se simt jenați să se închine! Alții înjură birjărește, drăcuie cu cele sfinte, socotind că prin aceasta își dovedesc bărbăția, puterea, curajul. Se simt admirați!  Alții consumă cantități industriale de băutură, fumează țigară din țigară, ba chiar se droghează, distrugându-și trupul, sufletul, sănătatea, viața! Îl alungă pe Dumnezeu din viața lor. Le sunt suficienți porcii!

Am întâlnit pe unii, care au cerut eliminarea Sfintelor Icoane din școli, ,,ca să nu se streseze copiii!” Uniunea Europeană ne interzice să mai vorbim de Sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, de Sfintele Paști, de orice însemn religios creștin, ca să nu se simtă lezați cei de alte religii! Mai mult, distrugem Familia, introducem cele mai aberante comportamente, cerem bieților copii să învețe, încă de la grădiniță, sexologia. Transformăm Europa, continentul eminamente creștin, într-o bălăcăreală ideologică și religioasă fără noimă. Afară cu Dumnezeu din Europa, afară cu Dumnezeu din lume! Trăiască porcii noștri!

Exemplele ar putea continua. Socotesc că cel mai potrivit comentariu la această situație ar fi o pildă. Se spune că niște tineri ultramoderni au hotărât să-și petreacă un sfârșit de săptămână undeva, departe de casă. Unul dintre ei avea mașină. Au urcat toți, claie peste grămadă, în mașina respectivă și au pornit în viteză. O muzică infernală, cu bubuituri și țipete, era dată la maximum. Au trecut pe la o colegă s-o ia cu ei și pe dânsa. Cu mare greutate au reușit s-o înghesuie și pe ea în mașina supraaglomerată. Mama fetei, uimită de ce vedea, a zis: ,,Dumnezeu să fie cu voi!” Unul dintre cei aflați în mașină, auzindu-o, a răspuns tare, ca să-l audă toți: ,,- Ha, ha, ha, Dumnezeu dacă mai are loc în portbagaj, că în mașină în nici un caz!” Au pornit în trombă. Peste câteva ore a venit vestea că mașina se prăvălise într-o prăpastie și toți pasagerii muriseră. Din mașină rămăsese doar portbagajul neatins. Când l-au deschis, au găsit acolo un carton cu ouă. Toate ouăle era întregi. Acolo fusese Dumnezeu!

*

Sfaturi părintești. Din scrierile Sfântului Tihon de Zagorsk mai selectăm un fragment:     

,,Vezi că un ceasornic, odată ce a fost întors, merge neîncetat și, fie că noi dormim sau suntem treji, lucrăm ori nu facem nimic, el își urmează mersul său necontenit, până când arcul i se destinde de tot și se oprește mecanismul. Așa este și viața noastră: de la naștere și până la moarte ea întruna se scurge și se scurtează. Fie că ne odihnim sau trudim, veghem sau dormim, stăm de vorbă cu cineva ori stăm în tăcere, viața noastră își săvârșește cursul ei necontenit, îndreptându-se spre sfârșitul său, și astăzi este deja mai aproape de isprăvire decât ieri sau alaltăieri, iar în ceasul acesta – mai aproape decât cu o oră în urmă. În acest chip, fără să băgam noi de seamă, viața noastră se scurtează! Așa trec ceasurile și clipele! Însă nu putem ști când se va opri mecanismul și când pendulul își va înceta bătăile sale. Pronia Domnului a ascuns de noi acestea ca să fim mereu pregătiți pentru săvârșire, orișicând ne-ar chema la El Stăpânul și Dumnezeul nostru. „Fericite sunt slugile acelea, pe care stăpânul, venind, le va afla priveghind” (Luc., XII, 37). Nefericiți sunt dar cei pe care-i va găsi cufundați în somnul păcatului! Această întâmplare și cugetarea asupra ei te învăța, creștine:

1) că vremea vieții noastre se scurge fără încetare;

2) că ne este cu neputință să întoarcem timpul care a trecut;

3) că trecutul și viitorul nu ne aparțin, ci doar ceea ce avem acum este al nostru;

4) că nu ne este dat să ne cunoaștem sfârșitul;

5) că, prin urmare, mereu, în orice ceas, trebuie să fim gata pentru a ieși din viața aceasta, dacă vrem să murim fericiți.

6) de aici înțelegem că unui creștin i se cuvine să se afle în necontenita pocăință și în nevoința cea întru credință și cucernicie.

7) și precum vrea să fie găsit la sfârșitul zilelor sale, așa trebuie să se străduiască a fi în orice vreme a vieții lui, întrucât nu știe dimineața de va ajunge să mai prindă o seara, iar seara nu cunoaște de va mai apuca să vadă zorii unei alte zile. Căci vedem uneori că, aceia care de dimineață umblau sănătoși, seara zac fără suflare pe patul morții, ori cei ce-au adormit la sfârșitul zilei nu se mai trezesc dimineața, căci rămân să doarmă până ce va suna trâmbița Arhanghelului. Or, cele ce s-au petrecut cu alții se pot săvârși și cu tine și cu mine, de vreme ce noi toți nu suntem feriți de nici o întâmplare cu putință.”

*

Mi-e dor. Am găsit pe internet o poezie cu acest titlu, foarte frumoasă și plină de semnificații adânci pentru vremea noastră, autorul nefiind altul decât Domnul Dan Puric. O redăm cu bucurie mai jos.

 

,,Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de ,,cu plăcere”, ,,mulțumesc”;

Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.

 

 Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret:

,,Da, am greșit, o știu prea bine, dar nu o să o mai repet!” 

 

Mi-e dor de ,,Bună dimineața” ce îl spuneam pe la vecini;

Azi locuim pe-aceeași scară, dar toți suntem pe veci străini.

 

Mi-e dor de buna noastră mamă, ce se zorea făcând gogoși

Și nu știai ce e mai bine, să o mănânci sau s-o miroși.

 

Mi-e dor de iernile frumoase, cu sania pe derdeluș,

Când împărțeam cu frații noștri tot ce aveam, chiar pe Lăbuș.

 

Mi-e dor de suflete curate, de oameni harnici dar și drepți,

Care munceau cu demnitate și nu spuneau că-s ,,prea deștepți”.

 

Eu am trăit vremuri frumoase și am de ce mă bucura,

Dar tu, ce-ți vei aduce-aminte, oare, când va veni și vremea ta?”

*

File de jurnal - 17 Sept. 1982. ,,Alaltăieri-noapte am plecat la București. Era nevoie de cca. 3-4 litri de ulei de in fiert pentru pictură. Din păcate, mi-a fost imposibil să găsesc nici măcar 100 grame. În București am alergat peste tot pe la magazinele Fondului Plastic, pe la librării și magazine cu produse chimice, dar  n-am putut găsi strop de ulei măcar. Abia am avut timp să merg la magazinul ,,Skoda”, ca să cumpăr casetă și coloană de direcție pentru mașină. Toate piesele pe care le-am cumpărat s-au ridicat la 3.000 lei.

Din București am plecat spre Severin cu rapidul 11. Am ajuns acasă pe la 19.30. În tren am mers cu o doamnă, Marcela Severineanu. Era originară din Tr. Severin, fiică de mare industriaș, căsătorită cu fiul unui mare moșier. Mi-a povestit multe despre oameni, locuri și clădiri din Severin. Avea nostalgia orașului natal. Aici făcuse multe petreceri la tinerețea sa, aici simțise tot bunul vieții. Prietenă bună cu fiicele lui Ali, proprietarul Insulei Ada-Kaleh, adeseori făceau baluri de noapte cu ofițeri români, nemți, turci și unguri pe insulă. Cunoștea toți marii proprietari din județ și de fiecare i se lega câte o amintire. Chiar și la Bârda petrecuse adeseori de minune cu Bădiță Petrescu, avocat și proprietar. Îi fusese dragă viața cucoanei și se pricepea să povestească frumos. Toți medicii mari ai orașului, toți avocații și proprietarii îi știa pe degete și de toți spunea câte ceva.

Era tânără căsătorită, când l-a luat pe bărbatu-său pe front. Când s-a zvonit că nemții vor intra în Severin, ea a vrut să fugă la Dealul Viilor cu tot ,,coconetul” orașului. N-au luat-o și pe ea. Și-a făcut însă ,,milă” un fost coleg al soțului ei, care era ofițer la comenduirea orașului și a luat-o acolo. A petrecut minunat, fiindcă toți ofițerii o ,,simpatizau”. Cele fugite la dealul Viilor au pățit-o rău de tot. Acolo au ajuns rușii, au băut vinul din crame și au iubit femeile pe care le-au găsit. ,,- Ai noștri se purtau, totuși, mai delicat, însă rușii erau foarte brutali cu femeile!” a ținut să mai adauge interlocutoarea mea.

De teama Bărăganului au plecat în București. Bărbatu-său venise de pe front ,,comunist înfocat”. Era un comunism sui generis în mintea acelui om. El credea că prin comunism îi va ridica pe toți cei nevoiași la nivelul lui. Când a înțeles însă că de fapt el trebuia să se coboare la nivelul lor, s-a lăsat de politică. A avut multe necazuri pentru acest fel de a înțelege realitățile și a fost apoi purtat pe drumuri din loc în loc. Totuși, a fost director cu aprovizionarea în Ministerul Sănătății și apoi înalt funcționar în Ministerul Industriei Grele.

Severinenii din București sunt uniți și se ajută între ei foarte mult. Tocmai aceasta a ajutat-o și pe Doamna Severineanu să treacă mai ușor prin ,,vremurile grele”. Acum doamna o  duce bine. Fiica sa e căsătorită cu un inginer mecanic, directorul unui Auto-Service din București, au casă în capitală și o vilă la Cheia, între Brașov și Vălenii de Munte. Este la curent cu cele ce se petrec în lumea mare, atât din discuțiile cu cunoștințele sale, cât și din ceea ce spune ,,șopârlița liberă”. Mi-a spus că generalul Pacepa a fost lichidat de zece securiști români, deși făcuse operație estetică pentru a se deghiza.

Nicu Ceaușescu face multe ,,pozne” pe litoral. Peste tot în București se vorbește ,,fără a se mai feri”, că suntem ,,la sfârșit de domnie” și că  ,,se clatină șandramaua”. Acestea toate pentru că oamenii din jurul șefului sunt foarte nemulțumiți de stilul său de lucru. Pe de o parte dă ordine, iar când rezultatele nu sunt bune, vinovați sunt alții. Cornel Burtică, fost ministru al Comerțului Exterior și apoi prim-secretar de Prahova, este acum un simplu inginer într-o fabrică oarecare. Domnul Burtică a fost copilul unei slugi de la curtea familiei Severineanu.

Ieri am fost la Severin. Am montat și coloana de direcție. Am trecut pe la protoierie și am aflat că pictorul Ivănescu a dat telefon acolo. A vorbit cu protopopul și i-a cerut să-mi dea mie ordin să-i trimit telegrafic 10.000 lei, pentru ca să-și cumpere materiale. A vorbit cu aceeași incisivitate, cu aceeași pornire. Printre altele, protopopul i-ar fi spus ,,să lase copilăriile!”

Am aflat că sâmbătă noapte părinții părintelui Bologa de la Bălăcița au fost jefuiți și înjunghiați”(Va urma).

*

Lupta cu ursul. Tatăl meu a făcut armata la vânători de munte. Timp de trei ani cât a durat stagiul militar, unitatea lui a fost în mai multe locuri: Rm. Vâlcea, Brașov și Miercurea-Ciuc. Terenul de instrucție și antrenament îl constituiau munții și pădurile. În zona Brașovului a aflat de o întâmplare legată de viața oamenilor din zonă, de conviețuirea omului cu ursul, cel mai de temut animal sălbatic de acolo.

În apropierea unui sat apăruse un urs mare, puternic, foarte agil și foarte feroce. Ataca cireada de vaci a satului. Era obiceiul acolo ca fiecare familie să-și dea animalele unui îngrijitor, care le lua dimineața, le păzea până seara, când le aducea acasă. Pe omul respectiv îl răsplăteau în bani și în natură. Aveau o suprafață mare, un izlaz comunal, unde pășunau animalele mari, vacile, caii. Oile și le dădeau primăvara la cioban, care făcea stână în munte.

La cireada de vaci ataca ursul în fiecare săptămână și lua cea mai mare și mai grasă vacă. Ursul avea o metodă a lui, pe care n-o mai folosise vreo altă fiară sălbatică din zonă. Ședea ascuns în pădure. Își fixa victima de la distanță. Se repezea fulgerător și sărea în spinarea vacii sau taurului ales. Animalul, îngrozit, se desprindea de cireadă și pornea în goană nebună, fără țintă. Ursul dirija victima cu labele din față, lovind-o peste ochi. Îndrepta victima spre o costișă foarte înclinată, la capătul căreia începea o prăpastie adâncă de mai bine de o sută de metri. Animalul cobora panta cu mare viteză și nu mai putea evita căderea în hău. Cu câțiva metri înainte de a se prăbuși victima, ursul sărea din spatele ei, ocolea pe poteci numai de el știute și ajungea pe fundul prăpăstiei, unde se desfăta în voie zile în șir. Duhnea a carne stricată în toată zona.

Vânătorii și pădurarii nu aveau curajul să-l împuște pe urs. Era protejat de lege. Se știa că pedeapsa pentru uciderea unui urs e mai mare decât pedeapsa pentru uciderea unui om. Autoritățile nu se sinchiseau, pagubele oamenilor creșteau de la o săptămână la alta. Trebuia făcut ceva. Situația nu mai putea continua.

Iată că s-a găsit un bătrân, care a dat soluția. Totul a fost pregătit în cel mai mare secret, ca să nu afle miliția. Un grup de câțiva oameni mai hotărâți au trecut la treabă. Au decojit mai multe trunchiuri de copaci, în special salcâmi și salcie. Au pus cojile în apă. Au observat ritmicitatea cu care ataca ursul. În ziua când se așteptau ca să vină ursul, foarte de dimineață, oamenii respectivi, înarmați cu securi, furci și alte arme albe, s-au dus la panta la care conducea ursul victimele. Purtau cu ei saci plini cu coji de copaci. Au așezat cojile cu grijă în două straturi. În primul strat cojile erau cu partea decojită în sus; stratul al doilea se suprapunea peste primul, dar cojile erau cu partea decojită în jos. Au acoperit astfel o alee de câțiva metri lățime, pe care era dirijată de obicei victima. Oamenii au plecat.

Pe la prânz, când vitele, sătule, intraseră la umbră și rumegau, iată că ursul s-a slobozit ca trăsnetul din pădure. Paznicul și câinii au rămas împietriți de groază. Ursul a sărit în spatele unui taur mândru și puternic. Animalul s-a desprins de cireadă și a pornit-o într-o fugă disperată peste câmp. Ursul îl lovea cu labele peste ochi. A reușit să-l conducă la costișă. Taurul boncănea, sărea și se zbătea, încercând să arunce de pe el fiara. Degeaba. Aceasta își înfipsese adânc ghearele din spate în spinarea taurului, iar cu cele din față îl conducea. Când a pornit pe costișă la vale, taurul alerga în galop. Ochii îi erau însângerați, nu mai vedea pe unde calcă. La un moment dat s-a produs ceva, care ieșea din scenariul vechi, cunoscut de urs. Taurul a alunecat pe cojile de copac. Cele două straturi alunecau ușor unul peste altul, ca sania pe gheață. Taurul nu și-a mai putut menține echilibrul. A căzut. Forța inerției, suportul deosebit de alunecos și înclinația pantei au făcut din el un adevărat proiectil, care s-a prăbușit în prăpastie. Ursul, surprins, n-a mai sărit la timp din spinarea taurului, iar când și-a sprijinit labele de pământ, n-a mai avut aderență, cojile făcând ca și trupul lui să se prăvălească în prăpastie. S-a zdrobit de stânci, dar n-a murit imediat. Câteva zile s-a auzit urlând.

De atunci multă vreme vitele sătenilor din zonă n-au mai fost atacate de urs.      

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 1.000 lei; Părintele Diac. Constantin Grădinaru din Harlem(Olanda): 530 lei; Doamna Dr. Monica Petruțiu din Orăștie(HD): 190 lei; Domnul Tărăbâc Gr. Gheorghe din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Domnul Dr. Gampe Răzvan din Chișodia™, fiu al satului Malovăț, Domnul Ionașcu Marinelu din Londra(Anglia) și Domnul Prof. Zloh Sebastian din Băilești(DJ): câte 100 lei; Doamna Rolea Viorica din București, fiică a satului Bârda: 50 lei.

Pentru lucrările de la biserică au mai donat: Domnul Ivașcu Vasile din Bârda și Domnul Nistor Ion din Malovăț: câte 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii Iulie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 4 Iul.(Bârda): 147 pâini; 11 Iul.(Malovăț): 180 pâini; 18 Iul.(Bârda): 170 pâini; 20 Iul.(Malovăț): 126 pâini; 25 Iul. (Malovăț): 126 pâini. Așadar, în luna iulie s-au donat 788 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine cu prețul de achiziție de 0,70 lei, astfel: 4 Iul.(Bârda): 653 pâini; 11 Iul.(Malovăț): 120 pâini; 18 Iul.(Bârda): 630 pâini; 20 Iul.(Malovăț): 74 pâini; 25 Iul.(Malovăț): 135 pâini. Așadar, în luna iulie s-au vândut  1.612 pâini.

*

Pentru Joi, 19 August, organizăm o acțiune caritabilă la Azilul de bătrâni de la Vânjuleț (MH). Am luat legătura cu directoarea centrului respectiv și am stabilit să le ducem  masa de prânz din ziua respectivă și câteva articole care le sunt absolut necesare, precum: set de tigăi și mașină de spălat rufe. Orice donație în acest scop este binevenită. Diferența va fi suportată de către Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș.

*

Plăți. În această perioadă am făcut câteva cheltuieli mai mari, astfel: 5.594 lei tipografiei pentru cărți; 1.680 lei pentru cele 2.400 pâini donate și vândute în luna iulie; 642 lei pentru impozit; 337 lei pentru colete; 280 lei pentru timbre; 205 lei tablă pentru acoperișul copertinei bisericii din Malovăț; 173 lei o etajeră pentru biserica de la Bârda; 50 lei pentru curentul electric și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 449, în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN), 18 iul. 2021, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 20 iul. 2021, ediție și on-line(http:// www. observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 20 iul. 2021, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Viperele, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1088(22 iul.), p. 12; Dedublarea, în ,,Art Emis”, Rm. Vâlcea, 28 iul. 2021, ediție on-line(https://www.art-emis.ro/literatura/ dedublarea); Oftica, în ,,Obiectiv mehedințean”, an. XXIII(2021), nr 1089(29 iul.), p. 12.

*

Excursii – pelerinaj. ♦Pentru Duminică, 25 Iulie, am organizat o excursie – pelerinaj la Mănăstirea ,,Sf. Ana” de la Orșova, cu prilejul hramului. Parohia s-a oferit să pună la dispoziție un autocar. Așadar, participarea era gratuită. Preotul Dvs. a oficiat slujba și celelalte servicii în parohie. S-au înscris șase enoriași. Proiect eșuat!

♦Pentru Joi, 26 August, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin - Mănăstirea Vodița - Orșova(Mănăstirile ,,Sf. Ana” și Mraconia), Valea Dunării – Mănăstirea Nera – Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Călugăra  – Munții Banatului – Bozovici – Mănăstirea Putna – Cascada Bigăr – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Excursia se face într-o zi și costă 60 lei/persoană. S-au înscris până acum 36 enoriași. Așteptăm să se completeze locurile.

►Duminică, 29 August, se va prezenta dimineața, la ora 8, un autocar la biserica de la Bârda și se vor îmbarca toți enoriașii care vor binevoi să meargă la slujbă la Mănăstirea Schitul Topolnița. Cei de la Malovăț vor aștepta la Glavani, la intersecție. Dacă numărul participanților  va depăși capacitatea autocarului, acesta va mai face o cursă. Transportul este gratuit. După ce se va termina slujba la mănăstire, autocarul îi va aduce pe enoriașii participanți la Malovăț, respectiv la biserica de la Bârda. Între timp, la biserica de la Bârda se va prezenta mașina brutăriei și va aduce pâine, la fel ca în duminicile când este slujbă la Bârda. Participanții la slujba de la mănăstire vor primi pâine  gratuită, ca-n duminicile obișnuite.

*

         Lucrări la biserică. Am reușit să montăm noile porți la biserica de la Malovăț. Domnul Bogdan Gheorghe-Gabriel s-a angajat să suporte și această lucrare și s-a ținut de cuvânt. A cumpărat nouă saci de ciment și, împreună cu fratele său, Domnul Bogdan Dragoș, au turnat o placă de beton, care era necesară. Domnul Constantin Pereanu, omul care constituie garanția calității la orice lucrare, a montat noile porți gratuit. A ieșit ceva frumos! Dumnezeu să ajute familiei Bogdan Gheorghe-Gabriel și Andreea!

*

         Lucrări la cimitir. În ziua de 18 Iulie s-au terminat lucrările de curățire a cimitirului de la Malovăț. Au participat în această zi la lucrare Domnii  Nistor Petre și Baltac Alexandru.

         Dumnezeu să le răsplătească osteneala tuturor celor ce au contribuit la această lucrare!

*

Lucrări în comună. ●În satele Malovăț și Colibași s-au terminat lucrările de canalizare. Malovățul  și Colibașul se înscriu astfel printre primele sate din Mehedinți canalizate;

●În satul Negrești s-au terminat lucrările de alimentare cu apă.

Domnul Primar Ing. Ion Michescu ține morțiș să-și respecte punct cu punct programul electoral. Sperăm că nu va mai trece mult și-și va reaminti și de Bârda!

●Se lucrează de zor la pregătirea terenului în vederea asfaltării DJ 670(Malovăț-Bârda).

*

Zâmbete. ☺Nevasta unui miliardar se interesează la doctorul care urma să-i opereze soţul: ,,- Mai există speranţe, domnule doctor?” ,,- Depinde ce anume speraţi!” ☺ Înaintea anesteziei, pacientul îl întreabă pe chirurg: ,,- Domnule doctor, ce şanse am?” ,,- Execut operaţia pentru a suta oară!” ,,- Oh, atunci sunt liniştit!” ,,- Normal. Odată şi odată trebuie să-mi reuşească!!!” ☺ Vine o femeie la cabinet cu nasul umflat. Doctorul o întreabă: ,,- Ce-aţi păţit?” ,,- O albină!” răspunde femeia... ,,- S-a pus pe nasul dumneavoastră?” ,,- Da!!!” ,,- V-a înţepat?” ,,- N-a avut timp, că soţul meu a şi lovit-o... cu lopata!” ☺ O femeie la doctor: ,,- Domn' doctor, aţi uitat că de trei minute stau cu limba scoasă?” ,,- N-am uitat, dar vreau să scriu reţeta în linişte...!”

*

         Anunțuri.  ► Rugăm pe toți cei interesați să evite să facă nunți și botezuri duminică, 29 August, fiindcă este zi de post.

        ►Începând cu 1 Septembrie, slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 9.

*

Înmormântări. În ziua de 31 Iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Meilă N. Nicolae(85 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În luna August avem următorul program de slujbe: 1 Aug.(Bârda); 6 Aug.(Bârda); 7 Aug.(Malovăț-Bârda); 8 Aug.(Malovăț); 12 Aug.(spovedim și împărtășim în Bârda, la biserică și în sat); 13 Aug.(spovedim și împărtășim adulți în Malovăț, la biserică și în sat); 14 Aug. (spovedim și împărtășim copii în Malovăț); 15 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț);  21 Aug.(Malovăț-Bârda); 22 Aug.(Malovăț); 28 Aug.(Bârda-Malovăț); 29 Aug.(Schitul Topolnița, cu plecare de la biserica din Bârda). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

           Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

              Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ.....! (01/O8/2021)-(12/08/2021)

 

VARSTA SENECTUTII

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

Caracterul senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati în decursul unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva calitati deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar sfatul, priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile. Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite. Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22

 

 

T A R M U L

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

O, daca ne-ar fi dat tuturor sa ancoram cu bine la tarmul patriei ceresti!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 482

OGLINDA CURATA

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

Avem oglinda în care oricine îsi poate vedea foarte lesne si limpede toata pacatosenia sa, numai sa doreasca. Aceasta oglinda curata, ce ne arata deslusit tot ce e înlauntrul nostru, aproape ca a iesit din întrebuintare cu totul, si ne multumim cu oglinda care ne arata doar cele din afara. Oglinda curata de care vorbesc este legea lui Dumnezeu, aratata prin cele zece porunci dumnezeiesti; cine se priveste fara încetare în aceasta oglinda îsi poate vedea în chip cu totul de crezare propria pacatosenie.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 51

 

 

A T E N T I A

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

 

Atentia reprezinta concentrarea mintii asupra unui lucru aflat sub imperiul vointei; în lipsa atentiei, nenumarate obiecte trec prin fata ochilor nostri fara a lasa nici o impresie. Prin atentie omul recepteaza impresia lasata de imagini, îsi concentreaza mintea pentru a întelege sau a pricepe si cu ajutorul gândirii afla care sunt calitatile sau însusirile acestora.

 

Prin intermediul atentiei se vadeste puterea intelectului si în raport cu gradul de autoritate, acuitate si profunzime intelectuala al fiecaruia apare fie geniul sau genialitatea, fie debilitatea.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 110

 

 

C R U C E A

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

Crucea s-a facut pom Sfânt, datator de racorire si dulceata sufletului omenesc, hrisov vesnic, scris si pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui Adam s-au facut iarasi cetateni ai Raiului.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 31

VASUL PLIN

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

          Vezi ca într-un vas plin nimic nu mai încape. Asa este si inima omului, întrucât seamana cu un vas. De se va umple cu dragostea lumii acesteia si cu îngrijirea de lucrurile lumesti, nu va încapea în ea cuvântul Domnului si astfel va ramâne stearpa. Iata de ce „grija acestei lumi” este asemenea spinilor, care înabusa samânta cuvântului lui Dumnezeu „si îl fac neroditor” (Matei 13, 22). Mai citim ca aceia care au fost chemati la Cina cea mare a Împaratiei Ceresti, „toti, parca întelesi, au început sa-si ceara iertare. Cel dintâi a zis: Tarina am cumparat si trebuie sa ies ca s-o vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i încerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni” (Luca 14, 18-20). Toate acestea nu sunt altceva decât împatimiri de lucrurile cele vremelnice si lumesti, care au umplut inima si au facut-o sa nu mai poata primi în sine Cuvântul Domnului, întrucât acesta nu mai încape. Si, în acest chip, omul cel plin de desertaciunea lumeasca, chiar de aude propovaduirea si chemarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu îl asculta si nu i se supune, astfel facându-se nevrednic de Cina cea mare, adica de Împaratia Cerurilor, cu toate ca robii Domnului – Prorocii, Apostolii si Propovaduitorii – îl îndeamna a merge într-acolo. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata sa te feresti de iubirea lumii, de care se împatimeste inima omului, si sa te rogi lui Dumnezeu dimpreuna cu David asa: „Întoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciunea” (Psalmul 118, 37). Iar daca te-ai împotmolit în acea zadarnicie, straduieste-te în orice chip sa te izbavesti de ea prin mila lui Dumnezeu, ca sa nu te înfatisezi si tu dimpreuna cu cei care s-au lepadat de Cina cea preadulce. „Multi sunt chemati, dar putini alesi” – asa încheie Domnul pilda aceasta (Matei 22, 14).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123

 

  

ADUNAREA CELOR ASEMENEA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

           Asa cum în mari, în lacuri sau în râuri fiecare particula de apa se afla în combinatie cu alte particule si este înconjurata de acelea; asa cum în aer fiecare particula de aer este înconjurata de altele si se combina cu acelea, si noi, fiii pamântului, suntem înconjurati din toate partile de Dumnezeu, iar cei mai curati dintre noi, sau pe cale de a se curati, sunt în unire cu El, aflându-se pretutindeni în El. Noi toti, pamântenii, suntem întocmai ca apa, ca aerul, ca un arbore ramuros, alcatuind un întreg, uneori însa dezmembrat, din pricina invidiei diavolului, a egoismului, enervarii, dusmaniei, dihoniei, trufiei, ereziilor si dezbinarilor, pizmei, avaritiei, izolationismului, rautatii, vrajitoriei si atâtor altor patimi. Pe de alta parte, diavolul si îngerii lui stau toti laolalta, asemenea unei ape tul buri, statute, otravite, sau ca aerul încins, asfixiant, ucigator. Ei ne stau jur-împrejur, se caznesc sa ne patrunda în suflet, atunci când acesta nu-si poarta de grija si se lasa prada patimilor, ca sa-l întunece, sa-l tulbure, sa-l pârjoleasca, sa-l chinuie în tot chipul. Întocmai ca atunci când, iesind uneori la aer curat, placut mirositor, nimeriti dintr-o data lânga o groapa de gunoi sau de scârna, de unde exala cele mai neplacute miasme si va grabiti sa treceti cât mai repede de locul acela, ca sa respirati din nou aer într-un spatiu neviciat. Asa se întâmpla cu duhoarea diavoleasca. Însusi Domnul numeste vazduhul si apa întunecatelor ostiri diavolesti atunci când vorbeste despre asaltul stihiilor asupra sufletului omului: „A cazut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile si au batut în casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era î ntemeiata pe stânca” (Matei 7, 25).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 84-85

 

 

NEBUNIA DE PRET

Arhimandritul Sofronie Saharov

 

 

            Fiti nebuni, nebuni ca adevaratii nevoitori! De ce nebuni? Pentru ca a fi crestin înseamna a trai în doua planuri în acelasi timp: prezentul si vecinicia.

 

Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 59

DEZGHETUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

             Dezghetul marilor si râurilor este o imagine a despartirii sufletului de trup. Când apele sunt neacoperite de gheata, ele vin în contact cu aerul, care începe sa le dezmierde si cu soarele care începe sa se scalde în ele. La fel, sufletele duhovnicesti eliberate de trupul lor, intra în contact cu Hristos, Care le împrospateaza si le lumineaza. Apele, cât timp sunt acoperite de gheata, sunt ca prizoniere, nu au contact imediat cu aerul si lumina soarelui; la fel, sufletele noastre cât timp traiesc învelite în trupurile lor nu au o comunicare directa cu Dumnezeu si sfintii Sai, ci doar prin acest învelis, putin si indirect. Numai când acest învelis cade, atunci vedem pe Domnul fata catre fata, ca si apele care, atunci când sunt libere, sunt direct expuse soarelui si intra în contact cu aerul.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 128-129

 

 

CARTEA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

           Gândurile scriitorilor, ca toate gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cartilor bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul celui ce le-a creat si de aceea aceste gânduri se citesc cu sfiala si nu în fuga, ca o reclama ieftina si banala. În vechime, orice carte era considerata sacra, chiar daca nu avea nimic religios în ea si era citita si ascultata cu un fior de sfintenie. O carte este o fiinta vie. Când pun mâna pe Sfânta Scriptura, e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu Proorocii, cu Apostolii…

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 16

EXAMENELE VIETII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Crestinului îi sunt de trebuinta în toata viata încercarile, ca niste mijloace de verificare a starii sale sufletesti. Si fiindca viata noastra, daca o comparam cu interiorul unei case, se umple de necuratenii, trebuie negresit sa dereticam în ea, sa stergem lucrurile de praf. Asa cum pentru verificarea anumitor obiecte – de argint, de pilda – trebuie sa avem instrumente speciale, tot asa pentru a ne verifica si pune la încercare sufletul avem nevoie de cei din jurul nostru, care, cu voie sau fara voie, prin faptele lor în raport cu noi, sa ne demonstreze noua însine si celorlalti în ce masura tinem sau nu poruncile lui Dumnezeu, date noua prin Sfânta Evanghelie, daca traim în duh, zagazuim cele ale carnii, sau daca traim cu trupul, supunându-ne ca niste robi carnii, patimilor, gândurilor trupesti. Aflând ca nu traim dupa voia lui Dumnezeu, dupa poruncile Dulcelui nostru Mântuitor, ci dupa voia noastra oarba si pacatoasa, sa cautam a ne îndrepta cu grabire si a urma îndata cu sârguinta poruncile dumnezeiestii Evanghelii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 85-86

 

 

NOBLETEA UMANA

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

          Vedem cum elefantul se arata supus si ascultator de bunavoie, încât poate fi alungat, ca un câine, de un copil, si cum cu trompa îl urca pe spinarea sa pe cel ce-l mâna, cum leii, asemenea unor mielusei, îsi pierd ferocitatea si ling mâinile stapânilor lor. Carei alte fapturi i s-au supus ei vreodata? Care vietate a recunoscut pe o alta ca stapân si superior al ei? Nici una, niciodata. Prin urmare, superioritatea omului este cauza docilitatii si supunerii fiarelor salbatice si a animalelor în genere, iar perfectiunea sa îi confera statutul de stapânitor si îl arata pe om drept Rege si Împarat al întregii creatii. Vârsta maturitatii reprezinta caracterul desavârsit al omului, care-l aseaza deasupra întregii realitati materiale si face din el o fiinta sublima.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 21

 

 

YALA, CHEIA SI USA

Parintele Arsenie Boca

 

 

             Ce folos ca, urmarit de o fiara, scapi pâna la usa unei case în padure, dar n-ai avut grija ca sa iei cheia de acasa. Dar Iisus e nu numai Cheia, ci si Usa Împaratiei de scapare.

 

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 175

 

VEGETATIA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

            În existenta lumii vegetale gasim o dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare. Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba, parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12 , 28). Daca Dumnezeu da viata în fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul, în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile) crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului îsi simt inima plina de sfintenie.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444

 

 

AUR SI MATASE

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

 

        Femeilor le place sa lucreze cu aur si cu matase, în vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.

GANDURILE COPILULUI

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

              Înainte de a învata sa-si exprime gândurile, copilul detine o multitudine de cunostinte. Orice imagine îsi lasa amprentele pe tablita mintii sale: în timp ce mintea lucreaza, copilul nu e constient de ceea ce se întâmpla cu el. Cine l-a învatat sa memoreze cele care se deruleaza si se perinda prin fata ochilor sai? Cine i-a imprimat mintii copilului în starea de adormire aceasta pornire? Odata cu vârsta, copilul vadeste într-un chip minunat acumulari care ar câstiga admiratia omului, daca simplul motiv al obisnuintei nu l-ar determina sa le treaca cu vederea si sa le subestimeze.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 17-18.

 

 

M I O P I A

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

                  Sa încercam sa ne tamaduim de miopia sufletului si sa nu ne preocupam doar de cele vremelnice, pamântesti; sa cautam a deslusi cu ochii mintii ce ne asteapta mâine – viata cea fara de sfârsit – si sa ne înaltam inimile spre patria cea de sus. Este, într-adevar, o miopie fara seaman a sufletului nostru nemuritor a privi numai la prezent, la cele vazute, perceptibile prin simturi si care convin doar unor senzatii trupesti, si a nu privi înspre veacul viitor, la „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit” – bunatati – pe care Preabunul si Preaînteleptul Dumnezeu le-a gatit celor ce-L iubesc pe El (1 Corinteni 2, 9). Ne dam seama oare de ce ne-a lipsit miopia, careia ne-am dat de bunavoie? Ne-am lipit ca mustele de dulcetile pamântesti si nu mai vrem în ruptul capului sa ne dezlipim de ele! Fe ricit cel ce dispretuieste dulcetile lumii acesteia! Fericirea aceluia nu va avea sfârsit!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224-

 

 

PASARILE DE NOAPTE

Parintele Ilie Cleopa

 

 

                 Minune preaslavita a întelepciunii si a puterii nemarginite a Ziditorului se vede la pasarile cele de noapte, care noaptea se hranesc, si pe întuneric în loc de lumina îl au, precum sunt huhurezii, bufnitele si altele multe de acest fel. Deci, de la pasarile ce vad la întuneric si la lumina orbesc sa ne mutam cu gândirea la înteleptii veacului de acum, care se îndeletnicesc numai cu întelepciunea cea desarta, ca asemenea sunt cu huhurezii si cucuvelele, care puternica au vederea noaptea, iar dupa ce straluceste soarele se întuneca si orbesc, caci si aceia cu întelepciunea cea desarta prea iute catre vederea desertaciunilor sunt iscusiti, iar la întelepciunea cea adevarata si duhovniceasca si la întelegerea luminii celei adevarate ce vine de la Duhul Sfânt, sunt cu totul întunecati si orbi.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. 5: Minunile lui Dumnezeu din lumea vietuitoarelor , p. 49-5

EXPERIENTA DE VIATA

Compozitorul Arvo Part

 

 

             Omul este mai mult decât o masina oarecare sau un sac gol. În el, pe lânga toate celelalte, functioneaza mereu si constiinta; ea îi trimite impulsuri. Daca în jurul nostru si înauntru, în sânge, este mereu zgomot, atunci bineînteles ca nu mai ascultam aceste impulsuri. Nu stim cine suntem. Suntem târâti de puhoiul unui râu de munte. Dar închipuiti-va ca acolo, în râul cel de munte, omul lupta între viata si moarte si, dupa o piatra oarecare, într-un coltisor, deodata se opreste. Si acolo este liniste. Si slava lui Dumnezeu ca a izbutit sa iasa de acolo [din acel puhoi] macar pentru o clipa. Iata, atât de dramatice pot fi lectiile din care putem învata adeseori în timpul vietii. Lucrul acesta trebuie trait. De zeci de ori. Numai atunci începe [sa se arate] o oarecare stralucire tacuta si umilincioasa, care va ramâne. Apare experienta, deprinderea, si omul începe sa vada în acest întuneric. E ca si cum ai intra din strada într-o încapere întunecoasa si n-ai vedea nimic la început. Abia apoi începi sa vezi. Odata cu trecerea anilor. Aceasta discutie nu este pentru cei tineri. Ei nu pot sa se raporteze astfel la problemele de felul acesta. Omul care are putina experienta de viata, care a suferit putin, umbla pe alte cai. El are alte interese si necesitati.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 112

 

 

CALEA CU TRANDAFIRI

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

              Necazurile se întâlnesc neaparat în calea noastra spre Patria cereasca, deoarece cununa nu poate fi primita decât prin purtarea neabatuta a Crucii. Când capul nostru este încununat cu spini, este cuviincios ca picioarele noastre sa umble pe cai asternute cu trandafiri? Necazurile si bolile sunt doctorii sfinte; putem sa le îndulcim prin credinta si prin rugaciunea din inima – însa de obicei ni le facem singuri amare, adaugând nerabdarea si putinatatea credintei noastre în paharul încercarii prin care trecem. Necazurile sunt întotdeauna folositoare. În dreapta Domnului, ele sunt mijloace de vindecare a bolilor noastre duhovnicesti, pentru smerirea trufiei si potolirea patimilor. Ele înmoaie inima noastra cea împietrita, ni silesc sa alergam cu rugaciune la Dumnezeu, ne fac saraci cu duhul si nimicnici în proprii nostri ochi.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 65

 

 

CARTEA LUMII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Lumea, opera Dumnezeului celui Viu, a lui Dumnezeu cel plin de întelepciune, musteste de viata. Pretutindeni se gaseste viata si întelepciunea, pretutindeni descoperim expresia gândirii, în ansamblu ca si în fiecare detaliu. Iata adevarata carte din care se poate învata, desi mai putin explicat decât prin Revelatie, sa cunoastem pe Dumnezeu. Înainte ca lumea sa fie, Dumnezeu singur era viu si infinit. Iar când lumea a fost chemata din neant la existenta, Dumnezeu, desigur, n-a devenit o fiinta finita; toata plinatatea vietii si a infinitului locuieste în El. Dar aceasta plenitudine de viata si de infinit se exprima, de asemenea, în creaturile vii si organizate, al caror numar este aproape infinit si care sunt înzestrate cu viata.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 62-63.

C O R B U L

Sfantul Simeon din Dajbabe

 

 

            Întocmai precum în august un corb flamând va mânca fie si o smochina, tot astfel un biet om va spune o minciuna într-o împrejurare nedorita. Corbilor li se cuvine sa manânce carne, iar oamenilor, sa spuna adevarul.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53

 

 

 

E C L I P S A

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Traim toti într-un fel de eclipsa parelnica a inimii si a mintii, dar Iisus Hristos Domnul este lumina noastra. Prin darul lui Dumnezeu, Sfintii ne vad mereu, fiindca ei sunt în Dumnezeu si Dumnezeu în ei. Sunt „într-un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17), iar Domnul aude si vede tot. De aceea, când privesti în biserica chipurile sfintilor, fii convins ca te vad si ca vad si ce ai în inima.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 272

 

 

 

CINE IL POATE FACE FERICIT PE OM?

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

              Pentru o faptura întelegatoare (rationala) nu este bun care o poate face fericita, în afara de Dumnezeu, caci binele fiintei zidite din nimic vine nu de la ea însasi, ci de la Cel care a zidit-o. În unire cu El, este fericita; despartita de El, e nefericita.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 92

FORFOTA LUMII

Sfantul Sofronie Saharov

 

 

        Lumea care ne înconjoara traieste astazi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multa este forfota în lume, cu atât mai grea devine pastrarea unui cuget crestinesc. De pretutindeni navalesc asupra noastra tot felul de idei care turbura viata noastra. În vifornitele vremii noastre este de folos totdeauna sa fii treaz. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultati cuvântul Evangheliei, fiti treji si încetati de a mai fi copii.

 

        Nu lasati lucrurile acestei lumi sa va risipeasca. Concentrati-va toata luarea-aminte, dati-va toata silinta unei vieti care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 37

 

 

Mircea Dorin Istrate - ,,Într-o altă vară-nfierbântată”

 

Mircea  Dorin  Istrate

 Poezii pentru  sâmbăta seara

 

,,Într-o altă vară-nfierbântată”

 

 

 

 

~*~

 

 

ÎN  ARŞIŢA  VERII

 

E prins cu-n brâu de foc pământul,

Încinse-s toate ca-n cuptor,

Pe undeva îmi  doarme vântul,

Pe cer nu-i scama vre-unui nor.

 

Se coace lanul, se răscoace,

Se-adun dulceţi în bobi la vie,

Şi-n crucea zilei stau să joace

În tremur umbre pe câmpie.

*

Un gândăcel cât o nimica

Sub umbra ierbii drum îşi face,

De-acum nu-l sperie nimica,

Că toată lumea-l lasă-n pace

 

S-ajungă pân’ la colilie

Iar de acolo la răchită,

Că-n taină s-a vorbit, el  ştie,

C-o jună, noua lui iubită.

 

Grăbeşte pasul printre ierburi,

Se-ndeamnă singur aibe spor,

Ca omul, de, când e cu treburi

Şi în călcâie are dor.

 

Îmi sare peste-o uscăciune,

Îmi ocoleşte-un cimbrişor,

Citeşte umbra care-i spune

Că timpu-i trece, prea uşor.

 

De-acum ajunge-n locul care

De cineva e aşteptat,

Şi într-o caldă-mbrăţişare

Cei doi se pierd într-un, uitat.

**

Eu i-am lăsat, acolo-n soare

De-un smoc de iarbă ocrotiţi,

În vremea lor, amăgitoare,

Ce şi-au dorit-o, ca iubiţi.

 

Aşa-i va prinde înserarea,

În locul cel de ei ştiut,

De îmi ve-ţi da marea cu sarea

Eu n-am să spun că i-am văzut.

 

 

 

NE  TOPIM  ÎN  VARĂ

 

Un cuptor e ziua în a ei amiază

Când şi sfânta umbră tremură-n călduri,

Limbi de foc din ceruri totu-mi săgetează,

Geme-n rugi pământul chemând norii suri.

 

A murit izvorul sus la Nana-n dâlmă,

Valea toată-i seacă, prundu-i dezvelit,

S-a uscat de-acuma talpa la fântână,

Balta din Răzoare nu-i mai, a pierit.

 

S-a-ngropat ’n-adâncuri cârtiţa bătrână

În răcori să-mi steie până-n asfinţit,

Cugetând îmi zice: asta nu-i a bună

Că l-i cald la morţii stând la învechit.

 

Piru şi mohorul s-au sucit ca fusul,

Lanuri mi se scutur că-s demult răscoapte,

S-a pleoştit de-acuma chiar şi cucuruzul,

Cald îmi este ziua, caldă-mi-e cea noapte.

 

Nu-i nici bob de rouă, zice un sticlete

Către-a sa vecină de pe-un ram umbrit,

Vom muri cu toţii de călduri şi sete,

Păcătoasă-i lumea, ăsta-i cel sfârşit.

*

Haideţi sus pe munte, ştiu o baltă rece

Plină ochi cu apă din zăpezi topite,

Sta-vom pe acolo pân’ aici va trece

Vara asta care-i, fără cap şi minte.

 

 

 

PRĂPĂDUL

 

A fost prăpăd, a fost urgie, acum aproape de-nserat

Când vântul, nori de plumb adus-a şi-ntr-o clipită s-a-nnoptat,

Apoi un fulger de niciunde, trăzni însinguratul plop

Şi-n clipa ceea dezlegat-a, din cer a norilor potop.

 

Din Continit şi de pe Coastă veneau pâraiele lărgite

Spălând pământuri şi răzoare, iar pe păşunea pentru vite

Şi-n balta seacă, înierbată ajunse apa de un cot

Şi tot venea de sus puhoiul, de neţinut nicicum în loc.

 

Pârâul sec de după garduri în două clipe fost-a plin

Şi încă nu s-a rupt zăgazul la apele care tot vin

Din Hula Mare, de la vie, de pe pomişte şi Hodăi

De ar putea, cu câtă apă-i, să mi se scurgă-n zece văi.

 

Apoi, când totul se umplut-a cu ape repezi, noroiase

Întrate-n grădini, curţi şi case, prin şuri lărgite, pântecoase,

Veni-au pe Pârâul Mare, ducându-se în jos deavalma

Coteţe, mese, scânduri, grape, pui mărişor cam cât îi palma,

Butoaie, porci, gunoaie, haine, mai tot ce-au întâlnit în cale

Curgeau grămadă-n repezişuri, în plânset şi în mare jale.

 

Urgia a ţinut o oră, dar a părut c-a fost un veac,

Când s-a gătat, jur-împrejulul era de-acuma tot un lac,

Trei zile mi s-a scurs la vale mâloasa apă, puturoasă,

Lăsându-mi satu-n tină neagră, năclie, rece, lipicioasă.

 

Nicicând nu s-a văzut pe-aicea urgie şi necaz mai mare,

Tristeţe e acum pe uliţi şi rugi înalţă fiecare

La Domnul, ce pedeapsă dat-a la oameni că mi-s păcătoşi

Şi de la sfintele indemnuri, prea mulţi cu faţa stau întorşi.

 

Aşa vorbeau vre-o două babe şi ele ştiu ce vor să spună,

Iar dacă n-o fi îndreptare, de-acum încolo nu-i a bună,

C-or mai veni pe ei necazuri că suntem la sfârşit de lume

Iar astea-s semne că ne-aşteaptă, de-acum o vreme, de genune.

 

 

 

NUMĂRÂND  LA  STELE

 

Pe drum de taină, ca tâlharul, de undeva, nici ştiu de unde,

Se furişează neagra noapte, pământu-n neguri să-l scufunde,

Să poată ia în stăpânire păduri, hotare, văi, izvorul,

Împărăteasă pună-mi  lună şi ca străjer la poartă, dorul.

 

S-antins şi s-a lăţit de-acuma îmbrăţişându-mi cu negreală

Tot ce nu mişcă şi ce mişcă, şi-apoi măreaţă şi în fală

Aprinde bolta cu luceferi să scânteieze tremurând

Cuprinsuri necuprinse-n ochii-mi, ce trec deasupra-mi, rând pe rând.

 

Nici nu mă-ncumet ca să număr un colţ măcar de galaxie

Că de-aş pătrunde în afunduri nu mi-ar ajunge o vecie

Ca să străbat în fulgerare un pas prin căile celeste

Şi-apoi la ce mi-ar prinde bine să ştiu pe-acolo ce mai este.

 

Nu ştiu nici măcar ce-i pe-aicea, prin ţara mea, pe-acest pământ,

Nu ştiu ce face-un frate, soră, ce ţin-ascuns în a lor gând,

Iar dacă ştiu, la ce-mi ajută, că-n lunga ceea depărtare

Nu-i nici un capăt cât ai merge, nici un sfârşit, că nu îl are.

 

Destul cu numărat la stele când lângă mine am o fată

Nerăbdătoare să îşi laşe guriţa dulce sărutată

Şi să se jure că-mi dă cerul  şi toate nopţile ce vin

În braţe doar s-o ţin cât luna, doi nori cea cale, i-o aţin.

 

 

 

UMBRĂ  ÎN CERESC

 

Când mă-ntorc cu gândul într-o vreme veche

Spre  izvorul vieţii dintr-un cuib de vis,

Dau de cele timpuri fără de pereche

Ce din sfinte raiuri peste mine-au nins.

 

Colo erau toate: marginea de lume,

Bercul de poveste, stâna-n Continit,

Mura de pe Vale, mere dulci pe Culme,

Viile pe Coastă, fragi de-ademenit,

 

Smeură-ndulcită prin pădurea toată

Plină de jivine ce ne-au dat fior,

Falnici nuci pe dealuri, unde-n via coaptă

Luna-şi are cuibul viselor cu dor.

 

Şipotul cu apa-i, rece şi curată

Stâmpărând arsura zilelor de vară,

Iar în nopţi cu stele gură sărutată

Dată de-o codană toată foc şi pară.

 

Ierni cu dulci colinde suflet să-nfioare,

Primăveri în floare, vise de-nnălţare,

Veri pe malul apei mângâiaţi de-o boare,

Toamne-ndestulate aducând răcoare.

*

Unde sunteţi toate care-aţi fost odată

Clipe dulci furate dintr-un rai ceresc,

Cum aş da acuma lumea asta toată

Pentr-o zi de-atuncea, să mă-ntineresc.

 

Să fiu iar ce fost-am slobod pe sub soare

Eu pe mine însumi veşnic împărat,

Hoţ de sfinte raiuri, viaţă-amăgitoare

Prinsă în dulceaţa unui sărutat.

 

Doar cu-atât m-oi duce când o fi să fie

Să îmi las aicea toate din lumesc,

Dulcea amintire îmi va fi  vecie

Umbrei care fi-voi, colo în ceresc.

 

 

 

TAINĂ

 

Vino! spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă  rugătoare,

Să ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,

Tu încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare

Ca răsplată, ş-apoi nimeni  taina noastră n-o să afle.

 

Mai la vale, mură neagră vom culege de pe maluri

Să-ndulcim clipa zilei încărcată de fior,

Apa-n vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri

Spună lumii că doi tineri se îmbată cu amor.

 

Iar de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare

Un luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,

Eu ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare

Ne vom pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.

 

Iar când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri

Cu-a sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,

Noi, ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină

Nimănui, şi sub un nour, să ne-ascunză-n desfătare.

 

 

 

MIEZ  DE NOAPTE

 

Sub umbrare de pădure, într-o zi amăgitoare

Calda vară leneveşte deşirată-n asfinţit,

Dinspre vale, urcă dealul un ciopor de căprioare

Ca sălaş de sfintă noapte să îşi cate de  dormit.

 

Apoi noaptea, precum hoţul, ca o umbră furişată

Îmi cuprinde-mbrăţişare margini toate de pădure,

Lacăt pune peste larma aripatelor ce-şi cată

Cuiburi prin brădetul tânăr, lănţuit cu rugi de mure.

 

Liniştea din cer scoboară peste tot şi peste toate

Adormind în bobi de vise viaţa bunului pământ,

Lăsând frica să se-ntindă prin cotloane răsfirate

Ce le poartă fiecare într-o tainiţă de gând.

 

Când în văluri de lumină se înalţă sfânta lună

Sub o boltă de luceferi în sclipiri diamantine,

Pe un fir de colilie, sub o tufă de alună

Un gândac  îşi toarce visul, legănându-se-n suspine.

*

Undeva, în depărtare, în ruina de cetate

Ce veghează din vechime lunga scurgere de timp,

Orologiul bate ora miezului adânc de noapte

Trecând veacul nerăbdării, anotimp, dup-anotimp.

 

 

 

STUPUL

 

Azi, o harnică albină, prin grădină trecătoare

S-a oprit, polen să cate, în cuibaru-nmiresmat,

Ale florilor gingaşe răsfăţate de un soare

Ce  cu raza lui pe toate, zi de zi le-a sărutat.

 

A cules polen cât zece, că a fost de un-s-adune

Din grădina înflorată mirosind a rai ceresc,

Unde valuri în rotire parfumează sfânta lume

Cu arome vii, suave, ce miros dumnezeiesc.

 

Mai apoi, la stup se duce ca să lase-agoniseala

În cămări nenumărate unde-o sta la învechit

Şi-apoi iarăşi mi se-ntoarce învingându-şi oboseala

Ca să aibă stupul hrană, faguri grei în aurit.

 

Toată viaţa ei cea scurtă muncă e fără-ncetare

Pentru ea şi pentru alţii, că aşa-i acolo-n stup,

Nimenea nu trîndăveşte, toţi ca unul,  fiecare

Munca-şi face cît mai bine, zi de zi, neîntrerupt.

 

Noi, ca hoţii, a lor muncă o furăm fără regrete

Tot silindu-le pe ele să muncească înzecit,

Fără clipe de odihnă, fără zile mai încete

Să se bucure şi ele că pe lume au venit.

 

Oare ce-ar fi de lăsa-vom cum ce-a viaţă şi-o doresc,

Să adune, ca să treacă, iarna aspră în răsfăţ,

Miere aibă până-n vară când mai toate înfloresc

Şi atunci să vezi nenică fericire şi dezmăţ.

 

Nici n-ar trece bine anul şi-n cel stup ce bine-l ştim

Ar fi haos, hărmălaie, ceartă, ură, nesupus,

Revoluţie-n mişcare, vise într-un nou destin

Fără muncă, boierime şi vre-un prost ca matcă pus.

*

Nici-odat nimic nu facem dacă nu e disciplină,

Lege aspră, tiranie, fără cineva crâcnescă,

Că de-l laşi pe fiecare cu-a sa lege să îmi vină

Praf şi pulbere s-alege şi nu-i mod s-o mai oprească.

 

 

 

 

MIRAJUL  ÎNSERĂRII

 

Tremurând, un val de apă leagă malurile toate

Şi-n sclipiri diamantine se petrece susurând,

Lăsând linişti vie-n urmă cu clipite dezmierdate

Ce s-aştearnă înserarea, peste lume amăgind.

*

Căborând spre drumul ţării, dintre dealuri, de departe

Vine ciurda însetată mirosind a cimbrişor,

Aşteptată de copiii doritori de căni cu lapte

Şi apoi de-un pat cu paie, ca să doarmă somn uşor.

 

Peste uliţi strâmtorate seara vine de niciunde

Alungindu-şi umbra lată  peste satul obosit,

Stâmpărând a lumii larmă, ea cuprinde-n large unde

Satul, oameni, clipa vieţii, tot ce-i viu, în adormit.

 

Iar când luna urcă bolta potcovită-n mii de stele

Ce scânteie-n pâlpâire din afund de infinit,

În visare, gânduri toate, se îmbată cu plăcere

Săturându-se cu toate, ce pe-aicea n-au găsit.

*

Eu, întors cu-a mele gânduri în a mea copilărie

Văd cu ochii minţii mele lumea mea de început,

Cum aş vrea m-asculte Domnul, să îmi de-a ce-mi place mie

Vremea ceea de poveste, ce a fost cândva, demult.

 

 

 

BUNA-I  TARE  CĂTRĂNITĂ

 

Cătrănită-i buna Doamne

Că vre-o trii hoheri din sat,

Căutând azi noapte poame

Tăt curechiu l-or călcat.

 

Blastămă acum bătrâna

Suduind s-audă tăţ,

-Uscă-li-să la tăţ mâna,

Ca bătrânului acăţ.

 

Pentru două-trii agreşe,

Nici tu coapte, tăte verz

Şi o bască cu cireşe,

Pagubă-i de nici nu crez.

 

-Doamne că turbată-i lumea,

Frică n-are de nimic,

Fură joia, fură lunea

Şi hăl mare şi al nic.

*

Apoi nici nu ştie buna

Că az noapte, io cu doi,

Când s-ascunsă-n nouri luna

Am furat cireşe moi.

 

I-am călcat vre-o două straturi

Cu şălate şi curechi,

Pune-o buna după garduri

Altele, că-s încă verzi.

 

Că de poftă, ce nu face

Hăndrălău cela prost,

Mâncă hulpav şi-apoi tace

Nu şti nimeni cine-o fost.

 

Facă buna şi boscoane,

Blesteme şi-n sfântul post,

Mie de mi dor de poame

Fur, chiar din avutu nost.

**

Azi, o mai aud pe buna

Cum adesea îmi zicea:

-Mă copile fii cuminte

Să te laude lumea.

 

Eu n-am văst copil cuminte

Numa hăla de-i beteag,

Dar mereu oi ţâne minte

Că la buna, i-am fost drag.

 

 

 

TRECUT-A  LUNGA  VARĂ

 

Se trece lunga vară cum altele la rând

Mi-au tot trecut în vreme prin suflet şi prin gând,

Dar azi, trecuta vară mai tristă-i fără tine

Şi fără vremea noastră, ce înapoi nu vine.

 

Te mai încearcă gândul cum fost-a altădată

Smerita mea copilă dulcie şi curată,

Să ne plimbam prin crânguri şi câmpuri înflorite

Şi să ne spuneam vorbe ce n-au mai fost rostite?

 

Mai simţi ce-atunci simţit-ai la-ntâia-nfiorare,

Venită din simţirea atoată doritoare

Ce ţi-a aprins obrajii şi inima nebună

Bătând să-ţi spargă pieptul, când te ţineam de mână?

 

Mai vrei, cum Doamne vrut-ai, atunci o sărutare,

Să te topeşti în calda, plăcuta-mbrăţişare,

Să uiţi clipita, ziua şi tot ce te-nconjoară,

Să fii precum e fulgul plutind prin cer, uşoară?

 

În nopţile-nstelate priveşti îndurerată

Luceferii ce-n roiuri te-mbie ca odată

Să vii pe căi celeste din lumi de pământesc

Ca să trăieşti o clipă vecia de ceresc?

 

Nesomnul te mai ţine în noapte încă trează

Gândind că eu, străjerul, te am în bună pază

Să-ţi mângâi chipul tânăr şi părul tău bălai,

Iar tu, cât vrei ca plată, săruturi să îmi dai?

*

Trecută-i vara, timpul şi vremea de-altădată

Când eu, nimicul lumii, iubeam nebun o fată

Cum n-a mai fost pe lume şi nici n-o fi nicicând,

Şi înc-o port în suflet, în inimă şi-n gând.

 

Ea-n inimă mă ţine cum fost-a mai demult

Uitând cât vreme-i scursă din timpul ce-a trecut

Şi unde noi odată, copii prea fericiţi

Visam ne ţină viaţa de-apururi veşniciţi.

 

 

 

ÎMBIETOARE  TIMPURI,

SMERIT  VĂ  CER  IERTARE

 

Motto: ,,Prea de mult a mele simţuri mă îndemn să merg acasă,

Prea de mult a mele treburi mă opresc şi nu mă lasă.

Dar acum sfârşit-am toate chiar de încă mi-a fost greu,

Iar de mâine fi-voi sigur, c-am să merg, în satul meu.’’

 

Ca să scurtez spre casă las pasul să să-mi apuce

Prin iarba încâlcită crescută pe cărare,

Ce dă în drumul ţării, iar de acol’, ,,La Cruce’’

Scobor pe după garduri pe urmele de care.

 

Mă simt de-acuma câini lătrându-mă cu ciudă

Că le-am stricat hodina la umbra răcoroasă,

Eu nici că-i bag în seamă de ce fac ei cu trudă

Să-şi merite cel nume de gură sândăcoasă.

 

Pe punte trec cu grijă, că podina-i mâncată

De vremi, de ploi, de toate cât timpul le adună

Şi-ajung pe drumul morii la uliţa-nfundată

Cu case mici, ochioase, crescute ca din humă.

 

Aicea în umbrare mi-e cuibul de născare

În care soarta vrut-a să vin şi eu pe lume,

Să-mbucur scurta viaţă, la fel ca fiecare

Din cei pruncuţi ce fost-am a satului minune.

*

În fulgerarea clipei mă văd ca-ntr-o oglindă

Copil în raiul lumii cu toate preacurate

Şi-i văd pe-ai mei de-acuma cum stau cuminţi în tindă

Îmbucurându-şi ochii în lacrimi adunate.

 

Şi-n veri mă văd la scaldă pe maluri de Târnavă

Cu alţi copii la joacă, uitaţi în voia sorţii,

Mâncând grădini de poame întinse ca pe-o tavă

De merii cei văratici, de pruni din faţa porţii.

 

În ierni urcam pe Coastă cu săniile-n spate

Să coborâm la vale pe-o urmă bătucită,

Şi-n lungă hărmălaie a noastre glasuri sparte

Îmi răscoleau tot satul şi clipa-n loc oprită.

*

Din dulcea mea visare mă reîntorc spre casă

Şi-nfioratul suflet o clipă stă pe loc,

Că n-am mai fost pe-aicea de când am stat la masă

Cu cei ce-s azi un nume pe cruci făr’ de noroc.

 

Cu grijă bat în poartă, dar nimeni nu-mi deschide

Că timpul mi-i luat-a pe bunii mei părinţi,

Ce de acum îs humă în dealul ce-i cuprinde

Pe toţi ce-au fost în viaţă măriri, ori pătimiţi.

 

Căzut îi şoşul porţii şi înierbată-i curtea,

Fântâna-i nămolită iar cumpăna-ntr-o parte,

S-a tot micit târnaţul de îl ating cu fruntea,

Ferestele orbite au ochiurile sparte.

 

Deschid cu grijă uşa în scârţâit a jale

Şi nimeni nu îmi zice de-acum un  bun venit,

Doar Maica Născătoare, iconă-ntre ştergare,

Zâmbeşte întristată din timpul rătăcit.

 

E rece jaru-n sobă, iar pe blidar o cană

Îmi pare că mă-mbie cu lapte muls, curat,

În ler aşteaptă încă să facă o tocană

Ce-a cratiţă ce încă pe toţi ne-a săturat.

 

Pe laghiţă-i sucala din vremea cea uitată

Cu ţevile făcute ’nainte de culcare,

Iar patul plin de perini îmi spune că m-aşteaptă

Să-mi de-a la osteneală, hodina dumisale.

 

*

Nimic nu-i ca ’nainte şi nici n-o să mai fie

Că veacu-i dus de-acuma cu toate ale sale,

Aşa că doar în minte mai poate să re-nvie

Ce-a lume rătăcită pe-a sufletului cale.

 

Acum, aceia lumea ce-i fum şi e visare

O pun în al meu suflet icoană lăcrimată,

Şi-n tainiţă de minte va sta spre neuitare

Cât inima mai poate, să-ndure şi să bată.

 

 

 

ASFINŢITUL  ZILEI

 

Coborând spre dunga zării către-o margine de deal

Înroşindu-şi şi scurtându-şi ne-ncetat a sa lumină,

Soarele în pâlpâire pune iară pe Ardeal

Vălul serii, ca să-ndemne truditorii la hodină.

 

La bătrâna mănăstire  toaca bate  jeluită

Iară dangătul de clopot îmi mângâie înserarea,

Slobozind din jugul trudei ziua asta înrobită

Ca să de-a răgaz la fire, să-şi mai stâmpere lucrarea.

 

Pe hotare, ostenitul mai încheie-o zi de sapă

Mulţumindu-i la Măritul că mi-l ţine-n sănătate,

Într-o cruce el cuprinde cerul tot, pământul roată

Tot sperând că poate mâine, ce-a postate o s-o gate.

 

Moleşită de căldură ciurda vine însetată

Să se-adape-n valea rece într-o clipă de visare,

Făcând larmă-n neastâmpăr, câinii s-au pornit şi latră,

Iar pe cer s-aprin de grabă, stelele din Carul Mare.

 

Acum noaptea stă să cadă peste lumea obosită

Şi-n visările de miere se adună taine sfinte,

Până mâine dimineaţă, când o rază răzvrătită

Iar întoarce astă lume cum ea fost-a mai înainte.

 

 

 

CÂT  MAI  FI-VA  ÎNCĂ

 

Cât mai fi-va încă, iarbă-n Continit

Şi la moara veche negre mure coapte,

Fi-vor încă fete bune de iubit

Amăgite-n vise, îndulcite-n şoapte.

 

Cât mai fi-vor încă turme-n Continit

Şi la moara vche valuri clipocite,

Sub ascunsul lunii bune-s de iubit

Muguraşi de fete, crude şi-nvrăjite.

 

Cât mai fi-vor încă stâne-n Continit

Şi la moare veche curge-or încă ape,

Fete iubăreţe da-vor un iubit

Pentru-n pumn de stele numărate-n şoapte.

 

Cât mai bate încă vântu-n Continit

Şi la moara veche s-o-nvârti cea roată

Voi chema în rugă timpul cel topit

Să îmi şteargă-n taină pleoapa-mi lăcrimată.

 

***

S-a uscat de-acuma iarba-n Continit,

E hâită moara, veche şi bătrână,

Nu mai sunt nici fete bune de iubit

Că trecute timpuri nu mai vor să vină.

 

Va rămâne însă colo-n Continit

Inima-mi şi gândul veghetor sub stele,

Că acolo-n taină încă am iubit

Un boboc de fată, drag inimi mele.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

&&&