Înseninată de frumos
Simion
Bogdănescu
Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă
de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili
aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă
albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol,
poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se
de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.
Față în față n-o cunosc. I-am citit
unele poezii și articole, câteva haiku-uri publicate prin reviste județene
vasluience (cum este „Meridianul Cultural Românesc” direcționat de prodigiosul
D.V. Marin). Și mă pomenesc luat prin surprindere, ca ochiul de frumos, înscris
în pasăre (pentru că noi, pe la începuturi, am scris cu păsări, cu hieroglife!).
Ceea ce înseamnă zbor luat din cer și fixat în argilă. Mă pomenesc instantaneu
că-mi citește volumul de versuri „Valea, Poete!” și scrie favorabil despre el.
Atunci (și acum!) am luat hotărârea să-i răspund cu niște hieroglife-pasăre! E
gândul de a scrie despre cineva care
a scris despre cartea mea de versuri
fără să mă cunoască în față!
Am primit cartea „Seninul din inima cărților” (Editura Pim, Iași, 2019), semnată de
Vasilica Grigoraș, ca un fel de carte de vizită a spiritului creator întrupat
în persoana domniei sale și încerc, fără culpă, să răspund, cam târziu, deși
poetul Al.I. Philippide ne atrăgea iluminat atenția că: „Târziu nu-i niciodată
și totu-i prea curând.”
Volumul, așa cum l-a conceput și scris
autoarea stă ca o terasă aristocratică: nu vrea să jignească pe nimeni, nici
persoană, nici operă și are gesturi de încurajare în absolut cum își ridica,
odinioară, mâna, o prințesă cu o strategie care te împingea să o săruți la aer.
Nici nu se putea să nu-l prefațeze un om cult și fin, umblând cu târzie melancolie
pe străzile culturale ale Iașului. L-am
numit aici pe scriitorul subtil, Nicolae Busuioc. Zice Luminăția-Sa: „Vasilica
Grigoraș desprinde cu ușurință abilitățile și harul autorilor invocați,
caracterele tipologice și semnificațiile intuite ale personajelor creionate în
narațiile în cauză, subliniază esențele și semiotica evenimentelor amintite.”
Botezată în inima focului, cartea în
discuție se poate încadra, estetic, în categoria apolinicului, atât prin
seninătatea titlului, cât și prin echilibrul judecăților critice, prin
descifrarea din aproape în aproape a rostului fiecărei opere literare
interpretate într-un limbaj adecvat, stăpânit cu siguranța și finețea unui
spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și lucidă, scriitoarea are,
așadar, ochiul format prin costiniana osârdie a „cetitului cărților”, de unde
și caracterul acut intelectualist al descifrării sensurilor profunde și al
sentimentelor exprimate în fiecare volum luat sub observație. De aici, multele
și diversele caracterizări lapidare, călinesciene, uneori, le-aș zice. De
pildă, elementele de critică estetică:
„O asemenea scriitură poate fi asemănată cu biserica satului românesc, cuvântul
fiind icoana sufletului românului.” Sau în continuare: „acolo, în peștera
adâncă a românismului, <lumina lui Zamolxis> va păstra veșnic vii
stalactitele și stalagmitele în care vor străluci perlele profunde ale
spiritualității poporului român...” Critica, pentru autoarea în cauză, nu este
numai știință, numai interpretare, ci și artă, act artistic, liric și epic,
muzical și descriptiv. Iată virtuți de prozatoare: „Pe șevaletul pădurii din
dealul Dobrinei, toamna ghidușă a răsturnat cu artă cutia cu acuarele dintr-o
gamă largă de culori. Verdele verii abia mai licărea din loc în loc.”
Semnificația generală, intuită și
căutată cu rigoare, descoperită cu sinceritate și prietenie vreme îndelungată,
este aceea că autorii și operele lor conturează România profundă a
contemporaneității noastre, țara creatoare ce eternizează existențele prin
cuvânt și merită a fi lăudate și încurajate. De multe ori, în finalul
discursurilor sale critice, autoarea aduce sincere felicitări scriitorilor și
operelor – o strategie bine gândită pentru că este ușor să jignești, să înjuri
și să distrugi, dar este uriaș de greu să creezi ceva autentic și durabil!
Nimeni nu scrie doar pentru el însuși, ci pentru colectivitatea umană
lingvistică și etnică din care face parte. Este aceasta, de fapt și de drept,
axioma scriitorului! „Trebuie remarcat că autorul volumului este purtătorul de
cuvânt și simțire al fiecăruia dintre noi, al poporului român.”
O viziune a contemplației în absolut
și în miezul unor trăiri esențiale – aceasta este metafora titlului Seninul din inima cărților. Calea
netulburată, mioritică a înseninării întru frumos și prin frumos!
Semnificațiile individuale țin de
natura sentimentelor și ideilor particulare descoperite de autoare în volumele
de poezii și de proză ale tuturor scriitorilor avizați. Cu spirit ludic, Vasilica
Grigoraș ...o grigorisește: „Care-i miza? Care-i scorul? Cine e câștigătorul?
Sunt convinsă: Cititorul!”
Tonalitatea
adresării prin scris are ceva sărbătoresc. Surprinde un ritual cu accent
enconiastic, dar justificativ, nu laudativ peste măsura lucrurilor și nu fără
bază de susținere. Căci mereu intervine cu citate-argument și aceasta tocmai
întru luminarea noastră că participăm la descifrarea tainelor lumii prin cuvântul
înseninat de frumos și ea nu trimite cuvinte în vânt numai așa de dragul
prieteniei sau, pur și simplu, de dragul de a le trimite: „Bogăția limbajului,
multitudinea și frumusețea figurilor de stil au completat suita de argumente
spre a-mi exprima aceste gânduri. Mărturisesc sincer că le-am scris cu reală
admirație pentru că am identificat aici un cor pe mai multe voci, cântând
într-o armonie perfectă, pe acorduri nipone.”
Seninul
din inima cărților, indubitabil, are și o valoare de istorie literară
românească pentru sfârșitul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI și, în
principal pentru personalitățile și operele vasluiene. E o „slăbiciune” de
patriotism local, dar e. Distinsa noastră niponă, bântuită de o noapte albă de
cireși albi, vrea să impună memoriei voluntare a timpului oameni de cultură din
acest teritoriu, precum: Petrea Iosub, Valentina Teclici, Theodor Pracsiu,
Simion Bogdănescu, Dan Ravaru, dr. Valeriu Lupu, Dorina Stoica, Ana Urma
(Haijina), D.V. Marin, Daniel Dragomirescu, Lina Codreanu, Ion Gheorghe Pricop
ș.a. Ea, Vasilica (Basilica), se poate adăuga (sau o adăugăm noi), cu mândrie
acestor scriitori, oameni de cultură, pasionați ai acestui univers magic al
Cărții!
Cu chipul ei ușor sidefat, cu tăierea
caldă a privirilor, încă mă prinde în rama unor ochelari invizibili aproape, o
niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș – Vasilica Grigoraș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu