Mircea Chelaru - De Ziua Forțelor terestre - De cine și de ce trebuie apărată Armata

 

De Ziua Forțelor terestre - De cine și de ce trebuie apărată Armata

General (rtg) Prof. dr. Mircea Chelaru

24 Aprilie 2024

 

Prezentul material are la bază Declarația Politică  susținută în Camera Deputaților în ziua de 23 aprilie 2024, de Ziua Forțelor Terestre.

 

Instituţia militară nu trebuie să fie în topul știrilor!. Cu cât se dă mai puţin în spectacol, cu atât este mai bine pentru ea şi pentru ţară. Calitatea ei se apreciază nu după cum se prezintă în faţa camerelor de luat vederi sau în pa­ginile jurnalelor, ci după modul cum îşi face datoria. Cea mai bună protecţie a unei armate este să fie lăsată să-şi facă treaba - spunea un general englez.

 

Din păcate, constatăm că, în anii de după 1990, armata a fost coborâtă cumplit în mocirla bătăliei între clanurile politice, evident, nu ca parte a aces­tora, ci ca slugă supusă a lor şi plătitoare a consecinţelor şi dezastrelor. La ora actuală, în eventualitatea apariţiei unor situaţii-limită, armata nu va putea reacţiona în mod eficient, la capacitatea necesară. Este exact aceeaşi situaţie care s-a creat atât după războiul din 1877, când marii mutilaţi de război deve­niseră cerşetori şi înainte de primul război mondial, cât şi în preajma celui de al doilea. De fiecare dată, Armata Română a fost neglijată de către conduce­rea politică, uitată la marginea societăţii şi aruncată pe treapta cea mai de jos - fiind printre cele mai slab dotate armate din zonă, în timp ce tot felul de profitori s-au îmbogăţit, au prosperat şi au dus ţara la dezastru. Ni­ciodată conducerea politică a României nu a desprins concluziile necesare din marile confruntări zonale şi mondiale şi nu a luat măsuri pentru creșterea Puterii Armate a Națiunii  şi consolidarea instituţiei ei militare.

 

Starea reală a militarilor din România și coordonatele Apărării Naționale în 10 puncte:

 

- Marginalizarea militarilor se manifestă în primul rând prin ex­cluderea lor completă din procesul elaborării deciziilor şi transformarea lor într-o masă mută şi surdă, care trebuie să suporte, în numele  controlului civil asupra instituţiei militare, toate capriciile unor neavizați cuibăriți în clasa politică şi ale altor factori obscuri din societate, fără să crâcnească şi fără să li se permită să aibă puncte de ve­dere, opinii şi cu atât mai puţin atitudini.

 

- Excluderea militarilor din orice formă de dialog şi de angajare soci­ală responsabilă, în afara celor de… consilieri, funcţionăraşi de mâna a doua, în general… slugi ai mai marilor sau mai micilor politicieni sau masă de lucru, de truditori de rând (în care sunt angajaţi, de regulă, foştii militari). În unele ţări, foştilor militari care intră în politică sau marea administrație li se încredinţează responsabilităţi mari în sistemul elaborării deciziilor şi conducerii domeniilor la care ei se pricep foarte bine şi nu sunt supuşi unor politicieni cu mult inferiori pregătirii şi com­petenţei lor (a se vedea, spre exemplu, Israelul).

 

- Profesia de militar în România este privită şi tratată de o parte a cla­sei politice ca un rău, ce-i drept necesar, iar militarii (ne referim îndeosebi la ofiţeri) nu sunt trataţi ca intelectuali, ca oameni de bază ai cetăţii, ci ca… simpli prestatori de servicii de pază. Aşa se explică, spre exemplu, faptul că domeniul cel mai accesibil ofiţerilor de rezervă este cel al… agenților de poliție locală sau societăți private de securitate. O ţară care îşi tratează astfel ofiţerii este demnă de a fi umilită, la rându-i, în acelaşi mod.

 

- Condiţia generalilor şi ofiţerilor români, ca şi percepţia socială şi po­litică a acesteia, este una de… vătafi, caporali cu vipuşcă sau urmaşi ai lui Moş Teacă şi nimeni nu face nici un fel de gest pentru a ieşi dintr-o astfel de logică idioată plină de dispreţ. Nici dinspre clasa politică, nici dinspre compo­nenta intelectuală, nici dinspre cea militară. Astfel, mai pe toate oficinele media generalii sunt adjectivați ca fiind de carton, izmenari, găinari, iar rezerviștii nimic mai mult decât niște nesimțiți cu pensii speciale, care după spusele unui fost președinte nu au făcut altceva decât să stea la cules de porumb în Balta Brăilei!!! Iar un altul dă verdictul că stagiul său militar a fost pierdere de timp! Și nimeni nu se sinchiseşte de o astfel de pângărire a calității și demnității de militar!

 

- Clasa politică, din 1990 încoace, nu a făcut altceva decât să transforme gradul de general și similarele, într-o monedă de schimb, într-o recompensă de fidelizare, într-un instrument de manipulare şi închidere a gurii. Criteriile stabi­lite pentru astfel de avansări, ca şi practicile folosite, rămân pe mai departe bizare, formale, ar­bitrare şi nu fac altceva decât să accentueze şi mai mult dependenţa parti­zană de politic a profesiei de militar, umilinţa şi afectarea morală ale milita­rilor. O oarecare ameliorare se resimte în ultima perioadă, doar ca urmare a intervenției subtile din partea Aliatului Strategic Transatlantic!

 

- Diferenţele enorme care există între pensii fac din pensionarii militari nişte revoltaţi neputincioşi şi, în multe cazuri, caraghioşi. Când pensia unui general, care a fost ani de zile comandant de mare unitate, este mai mică de­cât a fostului său şofer, aceea nu mai e armată, ci o turmă speriată de o haită de lupi care sfârtecă ţara şi umileşte spiritul oastei române. Aceasta este cea mai mare agresiune împotriva instituţiei militare şi cea mai mare ameninţare la adresa ei, iar principalul vinovat este politicianismul pervers al celora pe care îi alegem, tot la patru ani. O astfel de ameninţare este atât de gravă, încât a distrus în câţiva ani ceea ce n-au reuşit imperiile care ne înconjurau, să distrugă în secole.

 

- Lipsa unor opţiuni politice foarte clare şi tranşante, oscilaţiile şi inte­resele feluritelor grupuri şi formaţiuni care s-au succedat la conducerea ţării au făcut ca politica de apărare naţională, doctrina militară a României şi, pe această bază, strategia securităţii naţionale să treneze în generalităţi, oportu­nităţi, oportunisme păgubitoare şi banalităţi care au afectat grav procesul de modernizare a structurilor de luptă şi au favorizat apariţia unor consecinţe în lanţ, cu efecte dramatice atât pentru profesia de militar, cât şi pentru condiţia socială a militarului care astăzi se vede în masiva ieșire din sistem și reducerea rușinoasă a atractivității meseriei de militar.

 

- Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale, cu toate consecinţele care decurg de aici, este cea economică. Distrugerea economiei ţării şi, în consecinţă, lipsa unei strategii economice coerente, realiste şi apli­cabile au dus, practic, la imposibilitatea oricărei reacţii eficiente din partea ţării şi a instituţiilor militare în noile situaţii, precum şi în eventualele situaţii-limită, care sunt tot mai evidente. Pe acest fond s-au dezvoltat infracţionalitatea, corupţia, traficul de influenţă, degradarea cumplită a familiei, a sistemului educaţional şi a condiţiei umane. Armata resimte, ca o uriașă hologramă națională, această degradare a societății românești și poate tocmai de aceea este țintă predilectă a inamicilor camumflați din interior.

 

- De-a lungul anilor, în principal datorită lipsei de respect a clasei politice româneşti faţă de instituţia militară, fată de valorile supreme ale acestei instituţii – între care cele mai importante cum sunt onoarea, demnita­tea, unitatea şi personalitatea militarilor - au fost trecute într-un con de um­bră, în favoarea unui autoritarism agresiv şi păgubos.  Lipsa de respect a multora din reprezentanţii aceleiaşi clase politice faţă de istoria poporului român, de spiritul naţional, de sacrificiile oştirii şi de rolul unei armate într-o societate normală, democratică modernă descumpănește  sensibilitatea afectivă a luptătorului.

 

- Ordinea internă este o condiţie absolut necesară refondării economice şi sociale a ţării şi asigurării disciplinei sociale. „Ordo est anima rerum.” (Ordinea este sufletul tuturor lucrurilor). Ea nu trebuie să fie un rezultat al constrângerii şi umilirii cetăţeanului, ci o consecinţă a spiritului de libertate şi responsabilitate. Ea nu trebuie să-şi propună disciplinizarea cetăţeanului prin constrângere, ci responsabilizarea lui prin respect, adică slujirea lui şi a condiţiei lui. Există o responsabilitate a libertăţii care înseamnă în esenţă respectarea libertăţii celuilalt.

 

Acesta este Cetățeanul în Uniformă, militarul român conștient de menirea sa, pe care îl invoc astăzi.

 

Refacerea prestigiului Instituției Militare, a calității de militar de profesie în principal, în urma unei campanii fără precedent de denigrare și abuz mediatic defăimător tot mai accentuat pe fondul unei propagande antiromânești directe, este o obligație morală de profundă responsabilitate a societății românești actuale.

 

Atacurile asupra Corpului Armatei României, indiferent prin ce mijloace și sub ce formă se manifestă, trebuie tratat  ca un act de agresiune și subminare a securității naționale, ca act ostil și profund antiromânesc.

 

Așa înțeleg eu să celebrez zilele de sărbătoare ale Oștirii Române. Apărând-o!