robinson
față-n față cu mica sirenă
~*~
în
fiecare zi deveneam bărbatul robinson
agățat
prin mii de fire de nisip de orizont
în
fiecare zi trăiam prin disimulare
și
din vreme-n vreme participam la jocul de satyri
aș
fi vrut să vii să te culeg din mare
așa
cum privești algele printre recife
dulce
și mortală sirenă
tu
cea
mai aprigă înotătoare
știu
că vei veni într-o zi târându-te printre ghețuri subțiri
tăioase
ca umbra soarelui în orion
mă
părăsiseră vertebrele și devenisem o paiață
o
legumă peste care a dat bruma târâtă din spital în spital
cu
gând că ai să vii și ai să mă știi
cum
știu corăbierii busola pe harta cerului înstelat
elocința
devenise o fată bătrână și proastă rămasă
pe
dinafara cuvintelor rostite cu greu printre respirări intubate
muritorule
nu
l-ai citit pînă la capăt pe descartes
nu
te preface dinadins a fi neștiutor cu umorile lumii
în
care ne-a fost dat să trăim
dragostea
întotdeauna se împlinește
n-ai
să știi ce-i va fi spus în zori reginei christina
lumea
simțurilor desigur nu există cum să existe
ne
iubim cu emisferele cerebrale
emisfera
mea dreaptă iubește emisfera ta dreaptă
emisfera
mea stângă e îndrăgostită de emisfera ta stângă
ne
iubim cu trecătoarele boli
cu
nevindecabilele iluzii
întotdeauna
viața are două intrări
cea
pentru intrarea lui robinson
cea
pentru ieșirea lui robinson
nu
nu
intra
în labirint
întotdeauna
lumea începe și se sfârșește cu tine
traversând
deșertul pe cămila adevărului sau pe uimitoare picioroange
topind
ghețurile subțiri tot ce a mai rămas din bruta lumii
deși
nu poți spune adio lumii empirice
cotropitoare
cu
desăvârșire
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu