General
de Brigadă (r) Dr. Gheorghe Văduva - reper al inteligenței militare vâlcene
General-locotenent
(r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
17
Noiembrie 2024
Pentru toți camarazii generației noastre, în anii de
început ai carierei, viitorul general Gheorghe Văduva a fost nu numai un
exemplu, ci și un mentor, cum rar se mai întâlnesc astăzi în eșaloanele de vârf
ale sistemul militar. Personal, în raport cu ceilalți, am avut deosebita cinste
să-mi fie un apropiat îndrumător, atât în plan profesional, cât și în familie,
încă din perioada când activam la Drobeta Turnu Severin, la un moment dat,
lucrând în același birou. La vremea respectivă era căpitan și făcea parte din
elita unor ofițeri de mare profesionalism, între care îi amintim pe căpitanii
Ion Mihalcea, Dumitru Luca (care mi-a devenit și comandant) și Marin Botea, cu
care, frecvent, ne-am intersectat destinele.
Dar, înainte de a intra în detalii, să-l lăsăm pe
bravul general să-și prezinte cartea de vizită, o adevărată emblemă, care l-ar
onora și l-ar ferici pe oricare dintre militarii de carieră: „Sunt din satul
Cârlogani, oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, absolvent al liceului „Fraţii
Buzeşti” din Craiova, al Şcolii Militare de Ofiţeri Trupe MAI, Oradea, arma
Grăniceri, al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti,
studii fără frecvenţă, lungi, şase ani, ca la Medicină, al Academiei Militare (azi,
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), şef de promoţie, al Şcolii
Doctorale din cadrul acestei instituţii, domeniul Artă Militară, al cursului
post-academic cu profil unic pentru toate armele, tot ca şef de promoţie, al
unor cursuri de specialitate, precum şi al unor cursuri de specializare
(Web-design şi Grafică pe calculator) atestate de Ministerul Educaţiei etc.
etc”. Dacă am aduga și că a este cercetător ştiinţific gradul I, afirmat la
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, fiind responsabil și partener a o serie de
proiecte strategice de anvergură, jurnalist de marcă și scriitor de aleasă
prestație, membru în Consiliul Editorial al revistei „Impact strategic”, redactor
șef al revistei „Univers Strategic” și al revistei „Orizont cultural XXI”,
redactor şef al ziarului „Observatorul militar” şi şef al Grupului de Presă al
Armate și tot n-am întregi paleta realizărilor acestei personalități de rară
excelență.
Dar, să revenim la căpitanul Gheorghe Văduva din anii,
când ofițerul dintr-o generație cu 10 ani mai-nainte, m-a introdus nu numai în
particularitățile instrucției de front și de executarea a misiunilor de
frontieră, dar și în meandrele artei militare, de la cel mai strategic nivel.
Tocmai terminase Filosofia și era în ultimul an la
facultatea de Psihologie. În același timp, cred, se pregătea pentru admiterea
la Academia Militară, unde a intrat pe locul întâi și a terminat ca șef de
promoție. Eu eram un fel de învățăcel - ca să spun așa - pe care-și experimenta direct cunoștințele,
dar care a avut atâtea de învățat în perspectiva unor experiențe asemenea.
Căpitanul era foarte bine pregătit, poseda ample
deprinderi generale militare, dar avea și un tact pedeagogic desăvârșit, fapt
justificat de facultatea, de la care urma să-și obțină licența.
Mi-aduc aminte cât de cătrănit eram când șefii mei
s-au opus la „însurătoarea” mea, căutând,
prin fel de fel de tertipuri să mă împiedice să ajung la căsătoria
civilă, care urma să aibă loc în colțul opus al hărții, peste doar o săptămână.
Și, cum eram un militar ascultător, prin cap mi se perindau gânduri dezordonate
și nu mai știam ce motive să-i invoc viitoarei soții, de care eram foarte
îndrăgostit. Atunci, în felul său calm, mi-a venit în sprijin căpitanul Văduva,
care m-a lămurit cam cum stau lucrurile. Mai exact, cum comandanții noștri -
fapt neobișnuit - fiecare avea fete de măritat, pe care neapărat voiau să le
pricopsească după vreun ofițer.
Nu eram eu cel mai făt-frumos dintre toți, dar între
tinerii aceia, trecuți de curând în corpul sublocotenenților, direct din
sergenți, împreună cu locotenentul Lică Zarzără eram singurii cu școală
militară de patru ani. Tocmai de aceea, în concepția unora, cred că reprezentam o „partidă”. Aspect, la
care nu mă gândisem niciodată. În schimb, se gândise căpitanul, care, se pare,
că, la rându-i, cu ani în urmă, depășise un asemenea moment delicat.
Cu vocea sa blândă și așezată m-a liniștit și m-a
asigurat că va interveni la șeful cel mare, care, din fericire avea doi băieți
și, de urmare, era mai concesiv. Și, astfel am evitat includerea în tabăra
celor mobilizați pentru un exercițiu practic, cu staționare în cazară și
obținerea unei permisii pentru a ajunge la timp în fața ofițerului stării
civile.
Atunci, nu știam cum să-i mulțumesc omului bun și
drept, care nu m-a dezamăgit niciodată. Nici nu știu dacă am mai făcut-o
vreodată, poate, doar așa, în intimitatea personală. Mai rețin doar că, imediat
ce mi-am adus tânăra nevastă, am fost inclus în același exercițiu tactic - de
către aceeași șefi „binevoitori” - și pentru o săptămână a trebuit să dorm în
unitate. Spre surprinderea căpitanului, care parcă luase foc față de acea
atitudine, lipsită de omenie. Atunci, l-am auzit, pentru întâia oară, suduind zdravăn
și, de enervare, cred, l-am văzut cum și-a aruncat ceasul de mână, la care
tocmai meșterea ceva, peste pervazul fereastrei.
În rest, ca și în activitatea militară, m-a dăruit cu
o serie de povețe în referire la mariajul meu, încropit în pripă și cu atâtea
peripeții. Aici, simt nevoia să fac o completare, pe care tot de la dânsul am
auzit-o, cum că ne-au învățat de toate în cei patru ani de școală militară,
inclusiv în cadrul orelor de Etică, unde ni s-a predat un fel de cod al
manierelor elegante, dar peste un aspect s-a trecut cu superficialitate: nu am
fost pregătiți pentru viața în societate și în familie. De urmare, mulți dintre
ofițeri tinerii și-au întemeiat familii, care s-au destrămat în timp.
Nu știu dacă, în astfel de cazuri, este vorba doar de
soartă, dar rămân la convingerea că
trăinicia sentimentelor, dragostea adevărată, caracterul și înțelegerea sunt
hotărâtoare. Așa m-a învățat cel cu care, peste ani, am avut bucuria să mă
reîntâlnesc și să-l apreciez potrivit unor altfel de parametri, pentru acele
deosebite realizări, care nu sunt la îndemâna tuturor.
Da, pentru oricare dintre cei care mai au vreo
îndoială, afirm categoric că actualul general de brigadă Gheorghe Văduva,
ofițerul premiant, cu 3 licențe și cursuri post-academice de înalt profil,
cercetător științific gradul I și doctor în Științe Militare, este unul dintre
cei mai străluciți strategi, pe care i-a avut armata română, de după anii ’90.
Și, ca dânsul, generalul-locotenent dr. Ilie Marin și, probabil, și generalul
Mircia Chelaru.
Cu 12 anide activitate în operativ (zece ani,
comandant de subunitate și doi ani ofițer de stat major) la Brigada 2 Grăniceri
din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Văduva a trecut pe linie ziaristică la
redacția „Grănicerul”, unde am lucrat timp de patru ani. După absolvirea
Academiei, a activat ceva timp la Secției Cultură a Ministerului Apărării
Naționale, apoi, timp de 20 de ani, la ziarul central al armatei, trecând prin
toate treptele, de la redactor, redactor principal până la cea de redactor-șef
al ziarului „Observatorul militar” și șef al Grupului de Presă al Armatei, cum
am mai amintit. Ca jurnalist militar sau membru în diferite comisii, a luat
parte la aplicații importante în mai toate teatrele de operații la care a
participat Armata României, consemnând, deopotrivă, situațiile dramatice,
riscurile, dar și calitatea umană și profesională cu totul aparte a militarilor
români, recunoscută de toți partenerii noștri străini.
După trecerea în rezervă, a lucrat, timp de încă 10
ani, în calitate de cercetător științific în domeniul strategiei, la Centrul de
Studii Strategice de Apărare și Securitate al Armatei și, în următorii șase
ani, în calitate de cadru didactic și cercetător științific la Universitatea
Creștină „Dimitrie Cantemir”. Astăzi este președinte al Asociației
jurnaliștilor militari profesioniști „Presamil”, membru de onoare al Academiei
Oamenilor de Știință din România, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști
din România, membru al Societății Scriitorilor Militari, membru al Asociației
Diplomaților Militari în Rezervă și în Retragere, redactor șef al revistei „Univers Strategic”,
aflată în două baze internaționale de date, EBSCO și CEEOL etc.
În altă ordine de idei, generalul Gheorghe Văduva este
și un scriitor de anvergură cu sclipiri geniale, în mai multe domenii.
Romanului „Între două toamne” i-au urmat alte nouă volume: Trepte, Nucul şi
via, Poarta zorilor, Muntele iernii, Orb în lumină, Rugăciune pentru un străin,
Viscoliri, Porțile umbrei, Ancore pe nori. La care se adaugă încă zece volume
de versuri: Zidire de fum, Amurguri pe rug, Sufletul ochilor, Ancore pe gând,
Ochii toamnei, Colțul meu de frig, Unde unde n-are unde, Atotfăcut din lucruri
nefăcute, Esențe virusate și Cuvinte pe cuvânt. Iar dacă, la acestea adăugăm și
cele peste 60 de volume și studii strategice pe teme de geopolitică,
geostrategie, artă militară și tactică, Tratatul de strategie în trei volume
(Teoria strategiei, Practica strategică și Arta strategică) și seria de studii
privind evoluția artei militare în epoca civilizației cunoașterii, filosofia
spațiului cibernetic, dinamica vectorială a sensurilor devenirii în noul tip de
societate, eseistică de profunzime, notele de călătorie, cele două piese de
teatru într-un act, avem o imagine impresionantă a ceea ce presupune, cu
adevărat, erudiția acestui mare general român. Un general care, aidoma lui Ilie
Marin, nu au fost folosiți nicidecum la adevărata lor capacitate. Prezentăm, în
continuare, doar câteva fragmente din monumentala gândire a acestei
personalități militare de excepție strategică:
„România nu evoluează, ci face pași înapoi, dar nu
precum racul, nici precum o armată care luptă pe aliniamente intermediare,
retrăgându-se în mod organizat, pentru a găsi un aliniament de apărare
favorabil, ci ca o turmă speriată și dezorientată, fără cioban și fără talangă.
Securitatea noastră nu depinde însă numai de ce se întâmplă (sau nu) pe teatrul
de război din Ucraina. Noi am pierdut deja o primă etapă a unui război extrem
de important, cel al securității și apărării ființei și ființării neamului românesc
pe pământul României. Un război cu un inamic nenominalizat și necunoscut, care
ne-a distrus, cu propria noastră participare sau cu propria noastră mână,
echilibrul demografic (populația României a scăzut cu aproape două milioane de
oameni, din 1990 până astăzi, iar spuma creierelor, populația calificată și
înalt calificată, adică peste cinci milioane de oameni au emigrat temporar sau
definitiv în Vest, echipând economia Vestului cu forța de muncă de care avea
mare nevoie, în dauna economiei românești, aproape complet distrusă sau redusă
la mici făbricuțe și antreprenoriate, care nici măcar nu se pot constitui
într-o economie de subzistență. Nu știu dacă cineva a planificat aceasta, dar
asta a rezultat. Desigur, facem parte din U.E., din N.A.T.O., din clubul select
al Vestului, ceea ce înseamnă foarte mult, dar nu totul. Bilanțul ultimelor
decenii privind demografia, economia, agricultura, fondul de semințe, calitatea
vieții, sistemul educațional, sistemul de apărare și securitate națională,
calitatea și competența demnitarilor, proiectele de viitor, resursele și
orizonturile supraviețuirii națiunii și multe, foarte multe altele este cât se
poate de îngrijorător. O foarte mare
parte din cei care au primit votul națiunii n-a răspuns în niciun fel
așteptărilor națiunii. Iar această realitate nu este una de laissez-faire, ci
una de securitate națională, de risc extrem, care, după cum se vede, nu
îngrijorează pe nimeni. Ceasul al doisprezecelea a trecut, poate ne vom trezi
în cel de al treisprezecelea”.
Astăzi, reflectând la cât de binefăcătoare pentru
Armată, ca și pentru țară, ar fi fost prestația și manifestarea acestui mare
general, mă cuprinde aceea tristețe, care apasă pe oricare român de bun
credință, atunci când observă cum se dau în stamba politică generali lipsiți de
onoare și înțelepciune, ca să nu mă hazardez în invectivele care i-ar defini
cel mai bine.
Doamne, ocrotește-i pe români!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu