Asta
ne aşteaptă în viitorul apropiat
Maria
Diana Popescu
10
Noiembrie 2024
Foarte mulţi vectori de opinie, profeţi de serviciu cu
simbrie, analişti, ziarişti, care pînă mai ieri aruncau cu pietre în Trump,
ovaţionînd-o pe Kamala, învinsă printre lacrimile şi suspinele neomarxiştilor
susţinători, şi-au schimbat imediat linguşeala de pe un obraz pe altul.
Analiştii de ocazie afirmă entuziasmaţi că Trump e capabil să schimbe
arhitectura lumii: ne va pregăti cina, ne va legăna copiii, ne va conecta la
conducta de lapte şi miere, va elibera lumea de neomarxişti şi va opri cu un
abra-cadabra războaiele din Gaza şi Ucraina. Să nu uităm că Trump nu e nici
„Vrăjitorul din Oz” și nu are baghetă magică. Împotrivă şi intrigaţi de
personalitatea lui Trump, consumatorii de gogoşi de la Antena 3-CNN au devenit
brusc plini de emoţie cînd victoria acestuia a fost anunţată oficial. La fel au
procedat cu penalii Băsescu şi Iohannis. Cum a picat unul s-au urcat în barca
celuilalt. Nu numai Antena 3 CNN şi DIGI, ci şi alţi moftangii din „unităţile
militare” de presă cu ferestrele deschise spre servicii şi oengeuri.
Electoratul român să ia aminte la votul americanilor,
soldat cu victoria împotriva neomarxiştilor! Avînd în vedere că vorbim de un
preşedinte cu un alt potenţial de negociere, autorităţile care vor prelua
puterea oficială în urma alegerilor din România trebuie să se exprime clar în
agenda de partener strategic: îţi dau asta, îmi dai asta, altfel parteneriatul
SUA-România nu va însemna decît o re-confirmare a statutului de colonie, gata
să ofere orice i se cere şi pe gratis. Noul preşedinte al României, prin toate
acţiunile externe de politică şi diplomaţie, ar trebui să acopere valoarea de
întrebuinţare a funcţiei în folosul României, să-i ceară lui Trump să-şi ia
acasă soldaţii şi jucăriile de război, pe care statul român a cheltuit
nejustificat sume astronomice inadmisibile, precum şi scutul de la Deveselu. A
sosit vremea să ne scuturăm de jug străin şi să devenim o ţară liberă de
ocupaţia militară.
Se spune că, odată revenit la putere, Donald Trump va
suprima o parte din mizeriile globaliste, va scutura economia de tăuni, dar,
firesc, îşi va instaura tăunii lui, va reduce imigraţia şi fenomenele
legebetiste, va suprima mafia marilor corporaţii care a adus la putere un Biden
neputincios, manevrabil, care, butonat, a produs războaie cu milioane de morţi
în Orient şi Europa, pentru interese meschine. Dar nu va putea pune punct,
printr-un telefon, precum a declarat, focarelor de război deja existente. Curge
entuziasmul pe meridiane! Dar eu sînt un optimist pesimist! O „minunată” lume
nouă ne aşteaptă, poate mult mai perversă! Lumea noastră va experimenta un
altfel de comunism, nu cu lupta de clasă, ci prin tehnologia Hi-tech. Elon
Musck şi Trump în calitate de partener la masa BRICS, pe lîngă instaurarea unui
sistem financiar cu totul nou şi sustenabil, pe agendă vor avea: programe
pentru războiul spaţial, inteligenţa artificială la scară largă, biotehnologia,
industria automobilistică, tehnologia informaţiei, nanotehnologia, fizica
nucleară, robotica, fotonica, toate vor fi upgradate în viitorul foarte
apropiat. Vor fi implementate schimbări majore! Nu din rădăcină, dar de la
tulpină, da. Vom experimenta un regim
comunist planetar de tip kibbutz, poate! Un guvern supranaţional va controla
toate detaliile vieţii individuale, va controla tot ce are de-a face cu aerul,
solul, pînza de apă freatică, mările, oceanele, toate vor fi ariile unor
intervenţii devastatoare. Nu doar control economic, financiar, ci control
total, de la sănătate, la alimentaţie şi reducerea populaţiei prin tehnologii
superioare. Spaniolii din Valencia trăiesc pe viu „Operaţiunea HAARP 2024”.
Epoca noastră va deveni „modernitatea lichidă”, cum o
numeşte Zygmunt Bauman, şi va însemna fluidizarea societăţilor, adică
instaurarea unei lumi a curgerii continue în sens consumist şi de supunere
totală în spaţii închise. Vorbim despre amprentarea şi sigilarea turmei de
oameni într-o societate a robiei şi spectacolului tragic. Cine ar fi putut face
acest lucru? Nu, Biden, care se uşura în pempărşi, ci Marele Blond. Deci, se
impune, un optimism moderat! Trump va ridica America pe umeri, poate, dar gustul
puterii îl va duce pe acelaşi Trump la visul alchimiştilor şi al gînditorilor
esoterici, de a căpăta puteri psihice asupra lumii materiale, asupra omului.
Uite aşa, din etapă în etapă, vom sări în epoca comunismului modern, unde omul
planetar va fi tot un biet cobai asupra
căruia se vor experimenta măsuri financiare, climatice, politice, sociale,
economice şi de sănătate apocaliptice, scopul intrinsec al experimentelor fiind
observabila reducere a populaţiei planetare.
Ne-am uitat suficient în ograda lui Trump! Ar trebui
să privim cu prudenţă epistemică spre alegerile care bat la uşa ţării noastre.
Şi spre trupele FMI, o instituţie de cămătari mondiali pe steroizi. Asasinii
economici ai mondialiştilor au descins la Bucureşti cu dispoziţii clare pentru
România mult îndatorată de Cîţu, de toate guvernele lui Iohannis şi, mai nou,
de Ciolacu. Asasinii vor decide, printr-un aşa-zis acord cu slugoii oficiali,
asupra altor împrumuturi, asupra taxelor şi impozitelor românilor pentru
viitorul apropiat. FMI obligă practic România să ia bani cu împrumut, la
dobînzi inacceptabile, ştiind sigur că nu-i va putea înapoia curînd, forţînd
semnarea unor acorduri profitabile pentru bancherii mondiali, în schimbul
uriaşelor sume, cerînd garant suveranitatea statului, - un fel de „credit
ipotecar” la nivel de stat. Prin condiţiile de creditare impuse de FMI este
distrusă, intenţionat, abilitatea statelor de a furniza, independent,
populaţiei, salarii şi pensii decente, alimente, făcînd astfel tot mai puţine
zone să fie apte, din punct de vedere climatic, pentru cultivarea hranei,
apelîndu-se, tot mai mult, la importuri. Există o strînsă interdependenţă între
FMI, băncile mondiale, războaiele climatice, războaiele militare şi războaiele
asupra sănătăţii cetăţenilor planetari.
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu