Poezii pentru sâmbăta seara
Sfințâtul Crăciun
~*~
Taina nopților de iarnă
Se-mpuținează ZIUA cu raza-i de lumină,
Ne-ademenește NOAPTE-n visarea ei cea lină,
Pe umărul ferestrei strat nou de nea se-așterne
Iar cei pruncuți în BRAȚE-s, de-acuma la Moș Ene.
Pe BOLTA necuprinsă îmi strălucesc în noapte
Luceferii în roiuri, ca-n pom cireșe coapte,
Când LUNA, doamna nopții, cu voalul ei de nori
Îmi cerne-a ei lumină, pe plopi de frunze goi.
Sub plăpumi de troiene îmi doarme încolțită
SĂMÂNȚA pusă-n toamnă, de mâna cea trudită,
Odată cu SPERANȚA că-n vara care vine
Hambarul, coșul morii, vor fi cu toate pline.
Se stâmpără de-acuma, întreaga larmă-a serii
Când MOARE clipa zilei în palmele tăcerii,
Îmi tremură lumina din lampa afumată,
Și jucăușa umbră a focului din vatră.
Ca toate ÎMPREUNĂ, el, omul se-odihnește,
Din hornul casei fumu-n fuioare se rotește,
Urcînd pe scări de VISE spre raiul din ceresc,
În noapți de blândă iarnă, când toate se-ndulcesc.
**
Ca mâine e Crăciunul, și-i VESTE pe pământ
Că Maica, Preacurata, născut-a pruncul sfânt,
Că El va FI de-acuma a lumii Iertător
De n-om mai fi cum fost-am, păcatului DATORI.
***
În VISUL cel de noapte, copil mă FĂ Mărite
Să DUC colindul lumii smerit și preacuminte,
Cu alții ce-s de-o seamă, sub ninsele FEREȘTI,,
Când peste noi COBOARĂ, ninsori dumnezeiești.
***
*
Amintiri
din vremi trecute
Spuneți-mi,
mai țineți minte
Cei cu
tâmplele cărunte,
Ierni
cum fost-au altădată,
Cu
zăpadă afânată
Îmbrăcând
întreg pământul,
Valea,
dealul, Coasta, câmpul,
Cu
copii la săniuș,
Coborând
pe derdeluș?
Iar în
prag de sărbători,
Taina
ce vă da fiori
În
ajunul de Crăciun
Când se
face omul bun,
Și veneau
la colindat
Copilașii
pe-nserat
Să
v-aducă iar aminte
De din
vremea dinainte
Cum
născutu-s-a Hristos
Prorocit
c-o fi al nost
Împărat
adus pe lume
Să ne
de-a înțelepciune?
*
Timpuri
veșnic rotitoare,
Astăzi
vin să ne-nfioare
Când un
glas de îngerei,
Doar
de-o șchioapă prichindei,
Vor
veni la colindat
Pe-a
mea uliță din sat.
Eu și
mulți n-om fi acasă
Să-i
privim de la fereastră,
C-am
plecat să ne domnim
Și să
ne îmbogățim,
Uitând
satule de tine
Înălțându-mă
pe mine
Într-o
lume păcătoasă,
Mincinoasă
și soiasă,
Tu, mă
iartă sat bătrân
Că cea
vreme-o tot amân,
Dar
veni-voi iar acasă
Și-o să
stăm cu toți la masă
Câți
mai suntem dintr-o viță,
Și-n
miros de lămâiță
Depăna-vom
amintiri
Din
trecute rătăciri.
Și-ntr-o
boabă lăcrimată
Am
să-mi pun durerea toată
Și-ntr-un
bob de lumânare
Domnului
îi cer iertare
Că n-a
fost așa să fie
Să mă
facă veșnicie
Timpu-n
cuibul ăstui sat
Unde-n
prag de înserat
Ceru-ntreg,
e-un roi de stele,
Eu, cu
visurile mele
Rătăci-voi
ca odată
Prin
cea noapte înstelată.
Iar
apoi m-oi face pâine
Într-un
lan cu coapte grâne
Și
acolo voi rămâne
Lângă
moșii mei țărână
Să fim
iarăși împreună.
***
*
Orașul
fără suflet
Stau
s-aștept, s-aud cum vin
Pe-a
mea stradă, din senin,
Un ciopor
de prichindei
Colindându-i
pe acei
Care
trec pe lângă ei.
Nu a
fost și n-o să fie
Cum aș
vrea și-mi place mie,
Într-o
seară de ajun
Colindâdu-mi
de Crăciun
Toți cu
care-am fost odată
Pruncii
satului de-o șchioapă,
Ce
cântam pe la ferești
Vechi colinde
strămoșești,
De
bătrânii lăcrimau
Când cu
drag, le ascultau.
Astăzi,
strada mi-e pustie
Și la
mine n-o să vie
Cei
pruncuți colondători
Că
nu-mi sunt deloc datori.
Voi
rămâne stând în casă,
Cu ce-am pus de-acum pe masă
Pentru
seara de Crăciun
Că-s și
eu, suflet român.
Și,
privindu-mi pe fereastră
Am să
văd aceeași astră
Stând
pe boltă licărind,
Și-ntr-un
clinchet de colind
Ce îl
am demult în minte,
Într-o
aducere aminte
Îngâna-voi
ca-nnainte:
,,Trei
păstori se întâlniră
Și așa
se sfătuiră,
Raza
soarelui,
Floarea
soarelui,
Și așa
se sfătuiră”......
*
Satule,
de n-ai fi tu
Sec îmi
fi-va sufletul
De
curat și de ce-i sfânt
Însfințindu-mi
ăst pământ,
Și
străin printre străini
Fi-voi
floare între spini.
Ulița
mi-o fi pustie,
Și
de-acolo n-o să-mi vie
Niciodat
colindători
De
minune făcători,
Fi-voi
nimeni, printre voi.
***
*
Așteptata ceea iarnă
Vintă-i IARNA peste humă, peste sat și peste țară,
Munca-i dusă la HODINĂ, până-n prag de primăvară
ROADA-i pusă în hambare, fânu-n STOGURI rânduit,
Vinul doarme în BUGLANE, somn prelung la limpezit,
Varza toată e în BUTE, PICOTIND în PRITOCIT.
De Ignat veni-va vremea pe GODAC să îl tăiem,
Să-l avem de POFTA gurii și-n bucăți să-l feliem,
Pe trii RUDE să îl punem, steie-mi în AFUMĂTOARE,
Iar JINARSUL, cel de prune, gălbeniu și-ar vrea
culoare.,
C-apoi roșu să se facă în OBRAJI, la fiecare.
Așteptam vie CRĂCIUNUL, cu sfințita lui colindă,
Cu COPII pe la ferestre și-ncă la vecini în TINDĂ,
Ca AMINTE țină-n viață toată cea copilărie,
Prea știind că niciodată ca atunci, n-o fi să-mi
fie,
Raiul cel fără PERECHE, plin de sfânt și reverie.
Numai NINGĂ-mi ca-n poveste vre-o trei zile
adunate,
Peste sat și peste HULĂ, peste tot și peste toate,
Să mai ȘTIM cum este iarna ceia-n toate-adevărată,
Nu din VORBELE lui Moș, spuie cum a fost odată,
Când copil îmi FOST-a și el, în viața lui uitată.
***
*
Crăciunul să vă schimbe
Imedeat de-ACU-i Crăciunul, cu-a sa vreme în
răcori,
Râmători-mi MOR de-acuma ca eroii jertfitori,
Pentru oala cu SARMALE, pentru slană și cârnat,
Pentru tot ce-o fi de-acuma încă PUS, la afumat.
Moarea se întoarce-n BUTE, vinul stă la limpezit,
Se încige iar CUPTORUL ce îmi fi-va fericit
Să îmi COACĂ colăceii, cozonacii rumenii,
Și LICHIILE cu varză, mari, pufoase arămii.
Țuica stă în butoiașe ca să capete CULOARE,
Și TĂRIA necesară pe microbi să mi-i omoare,
Lăutari-și TRAG sacâzul pe arcușurile vechi
Și, s-AUZĂ cât mai bine, ei se spală în urechi.
*
Dar la suflet și la gândul că NĂSCUTU-s-a Iisus
Se gândește-NNEVOITUL ridicându-și ochii-n sus ?
Se SMEREȘTE el o clipă și la sfântul cel ceresc ?
La PĂCATE ce făcu-ta în viața-i din lumesc ?
Că de-aceea, el, CRĂCIUNUL, nu-i o zi de îmbuibat
Cu mai toate de-ale guri, ci-i și-o CLIPĂ de rugat,
Să ne IERTE, din cerescu-i, Dumnezeul nostru bun,
De cât MULTELE făcut-am, pe al vieții noastre drum.
**
Împletiți plăcerea GURII, tot gândind cât rău e-n
voi,
Cum scăpați de el de-acuma să fiți oameni BUNI și
noi,
Să-nnoiți această LUME care merge spre pieire
Și în voi de-acum să PUNEȚI, boabe de Dumnezeire.
***
*
Învățătura
din colindă
Doamne,
azi de colindăm
Și
mărire dacă-ți dăm,
E că
Tatăl din ceresc
Vrut-a
ca, în omenesc
Să te
naști și să trăiești
Și cu
noi să viețuiești.
Să ne
știi nevoi și jele,
Bucurie
și plăcere
Și
trădările de Iude
Și
minciuni urâte, hâde,
Iar minuni
dac-ai făcut,
(Vorbitor
pe cele mut,
Înviat
pe cela dus
Către
lumile de sus)
Când ai
fost la judecată
Te-au
lăsat, le fii de plată
Pentru-argintul
sunător
Și
păcatul greu, al lor.
Chiar
de-ai fost crucificat,
Ai luat
al nost păcat
Și
ne-ai mântuit de toate
Prin a
Ta sfințită moarte.
Noi,
puține-am învățat
Și-nnoit-am
cel păcat
Ce din
nou ne înrobește
Și în
zi de zi, sporește.
De-asta
dacă colindăm
Vrem
creștinului să-i dăm
Ale
tale-nvățăminte
Să le
țină bine minte
Și-al
său suflet să se-aștepte
Judecății
celei drepte
Care
vine când o fi
Pentru
morți și pentru vii.
Face-ți
dară fapte bune
Ce
mereu să se adune,
Ca
de-aicea din lumesc
Când
plecați în spre ceresc,
În cel
rai să veșniciți
Printre
cetele de sfinți.
***
În visarea
unui fulg de nea
Din
tăriile cerești a căzut un fulg de nea
Și
trecând prin vaste spații a ajuns în palma mea,
Să-mi
vestească, că cea iarnă a venit și o să-mi stea
Cât
pe-aici, scârțara doamnă, după placul ei, o vrea.
De-ocamdată,
sus pe Coastă, s-a albit un pic cărarea
Dar eu
văd în vis nostalgic, cum se-ntinde-n toată zarea
Și
miroase iar a iarnă prin pomiștea popii rară
Că
se-acoperă de-acuma, vechiul nostru drum
de cară.
Și mai
văd cum copilandri, toți cu săniile-n spate,
Urcă
dâlma voinicește pe cărările-ncurcate,
Ca
apoi, în chiot vesel s-o pornească toți la vale
Ca un
stol de rândunele ce nimic nu-i stă în cale.
Și îmi
vin, de nu știu unde, pe la nări ca să mă-mbie
Unsuroasele
mirosuri ce le știu din cea pruncie,
De
cârnați și de sarmale, ce te-ndeamnă ca să taci,
Și
de-asupra, peste toate , de colaci și cozonaci.
Și-aud
zvonuri de colinde însfințind ulița toată
Și mă
văd cu alți de-o seamă cum dădeam la satu-mi roată,
Colindând
din poartă-n poartă pe creștini mei smeriți
Ce-ascultau
sfânta colindă în tăcere, preaspășiți.
*
Unde
ești copilărie, raiul nostru cel pierdut,
Ce
ne-ai dat minunea lumii s-o avem cu împrumut,
Azi, un
fulg de țin în palmă și-nchid ochii în visare,
Adun
vremea ce-am pierdut-o, într-un bob, de lăcrimare.
Ține
Doamne iarna blândă și pruncuții ce mai sunt
Să mai
guste-a ei plăcre până nu s-o duce-n vânt,
Și ne
mântuie de rele prin sfințitul colindat,
Că-l
uitam de la o vreme, ca mai toate, și-i păcat.
***
*
Reamintește-ne
părinte
Reamintește-ne
părinte de Sfânta ziuă de Crăciun,
Vorbește-ne
cu-nfiorare și fă-ne sufletul mai bun,
Aminte
să ne-aduci de ziua în care s-a născut Hristos,
Trimisul
Domnului din ceruri, El, Iertătorul omenos.
Și de
Maria, Maica Sfântă, aleasa să-l aducă-n lume
Pe El,
Învățătorul lumii, sortit păcatul să-l adune,
Ca să
ne de-a răgaz de-o viață să ne schimbăm, mai buni să fim,
De vrem
ca să schimbăm cea lume și pacea ei să o păzim.
De
astea toate noi simți-vom, poate că-ncet ne-om îmbuna,
Și-n
jurul Lui, într-u credință, cu toți-n an ne-om aduna,
Abia
atunci poate vedea-vom, cât multe toate am pierdut,
Când
îndulcitu-ne-a păcatul, că mult prea mult pe el l-am vrut.
În
Liturghia ta părinte, pune cuvânt de-nvățătură
Să îl
urmăm de-acum nainte, ne fie-n veci de-alintătură,
Ne
schimbe viața și gândire, ne-apropie de-al Său ceresc,
Ne
smulgă din păcatul tinei, ne-nalțe spre dumnezeiesc.
Că
păcătoși de-acuma suntem, de mult prea multă vreme-ncoace
Și
numai tu și El, Măritul, de astă vrajă ne-o desface,
Așa
că-n spusa ta din suflet, să pui smerit și-nfiorare,
S-ajungă
dară-n al nost’ suflet și-n inimă, la fiecare
***
*
Moș
Crăciune
Moş
Crăciune, cum mai semeni
Negreşit
cu-al meu bunic,
Parc-aţi
fi în toate gemeni,
Nu-i
uitat din voi nimic.
Gârbovit
şi alb la plete,
Ochelari
doar atâtica,
În
picioare cu şosete
Croşetate
de... bunica.
Ai o
vorbă dragă mie
Înşirată
ca pe aţă
Şi
Grivei care te ştie
Ca
pe-un prieten bun de-o viaţă.
*
Dragă
Moşule Crăciune
Ce-ai
venit la noi în casă,
Cum
de-i ştii pe toţi pe nume
Care
stau în jur la masă ?
Şi-apoi
dacă tu la anul
Nu-i
putea cumva să vii,
Lasă-mi-l
pe moşu Nanu,
Să-mi
aducă jucării.
***
*
Cum aș dori să fie
Acum, că este iarnă și-n preajmă de Crăciun,
Iar omul trebui-va a fi spășit și bunn,
Un gând nu îmi dă pace, c-aș vrea cumva să fiu,
Din nou copilul cela, zburdalnic și zglobiu,
Călindător de-o șchioapă, cu alții mulți ca mine
Prin satul meu de-atuncea, în carea-m dus-o bine,
Ducând din casă-n casă, plăcuta ceea veste,
Ce o cântam din suflet cu drag pe sub ferestre,
Pe la vecini, la neamuri, la cei știuți prin sat,
Așa cum moșii noștri, prin vremuri ne-au lăsat,
Că a născut Maria pruncuțul prorocit,
A fi Mântuitorul, cel veșnic preamărit.
Chemați eram în case, de gazde să ne pună
În straițele mâțoase ceva de-mbucătură,
Colaci și nuci și mere, și-apoi, c-o vorbă bună,
În glas molcom ce-ndată adună și înbună,
Cu lacrimi pe sub gene, bătrânii cei sfătoși
Ne însfințeau c-o cruce să fim tot norocoși,
Și ne-ndemnau într-una să ducem mai departe
Ce-a datină străbună și să-ndrăgim cea carte,
La sat să-i facem cinste, cu noi să se
mândrească,
Ca neamului și țării, cea fală să îi crească,
Și-apoi cândva, în vreme, cu drag ne mulțumească.
*
Așa era atuncea la vremi de sărbătoare,
Când noi, copii de țară, trăiam cu-nfiorare
Crăciunul și-a lui taină, ce ne ’nălța spre cer,
Și-n rugă de iertare, din dulcele mister,
Ceream iertări la Domnul, ne șteargă din păcate,
Și promiteam că fi-vom, mai buni în tot și-n
toate.
**
Acum, când o să vină, cea seară de Ajun,
Promit, mai înc-odată, să fiu smerit și bun,
Rugându-l pe Măritul, ne deie o ninsoare
Să-ngroape astă lume în dulcea ei visare,
Iară pe mini’ mă facă, la tine sub fereastră,
Colindător de-o clipă, sub lucitoare astră.
***
*
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu