“Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”, numarul 91

Dragi cititori,

La Multi Ani si bine v-am regasit in 2013. Primul numar al revistei noastre din acest an va propune un format absolut nou, complet diferit, atat din punct de vedere al designului cat si din cel al orientarii publicistice. Asa cum am promis, am redus numarul de pagini alocate politicii, concentrandu-ne mai mult pe latura de divertisment, incercand sa realizam o revista pe care sa o cititi cu placere. Va aducem in atentie cateva spicuiri din sumarul numarului de ianuarie, pentru a va starni interesul:

In memoriam Sergiu Nicolaescu: „Clipe care te urmaresc o viata” de Ben Todica;

Era imbracat intr-un costum de vara, cafea cu lapte, tinandu-si haina peste umar, si pasea falnic in drumul sau spre faleza. Am stat cateva momente parca incremenit, nu-mi simteam nici respiratia. Dupa ce regizorul a trecut pe langa noi, am lasat-o pe plaja pe sotia mea si incetisor, parca vrand sa nu-l supar cu ceva m-am luat dupa el. L-am ajuns si mergeam in linie. Nu puteam sa pierd aceasta ocazie, cum se va dovedi in timp, a fi unica. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simteam ca ma incurajeaza in gestul meu. “Dumneavoastra sunteti domnul Sergiu Nicolaescu?”, l-am intrebat vadit emotionat pana in varful urechilor. A zambit in coltul gurii si mi-a raspuns - “Da”...

In memoriam Sergiu Nicolaescu: „A iubit cinematografia si publicul” de Irina Margareta Nistor;

Sergiu Nicolaescu, le Beau Serge s-a stins desi toti speram sa fie iar un Supravietuitor. A fost un personaj unic, dintr-o alta lume. A ramas un Nemuritor, in egala masura iubit si controversat, dar in mod sigur de neignorat.

Movie nights: „La taifas cu Hobbitul” de Irina Margareta Nistor;

Intr-adevar este o calatorie neasteptata, dar intru totul asteptata de publicul fan al „Stapanului inelelor”, dar si de cei mai putin entuziasti printre care ma numaram. Marturisesc ca m-a amuzat mai tare decat primele povesti ale lui Tolkin. In mod surprinzator nu pare prea lung, desi are aproape trei ore, se intampla ceva la aproape fiecare moment, personajele sunt dintre cele mai diferite si mai stranii cu putinta, uneori iti dai seama ca inspiratia vine si de la „Calatoriile lui Gulliver”, avand grija sa fie suficient de ecologic, ceea ce nu e prea complicat atata vreme cat s-a filmat in inverzita Noua Zeelanda.

Movie nights: „Cine a fost Tolkien?”;

A invatat sa citeasca de la patru ani si a putut scrie fluent la scurt timp. Mama lui l-a invatat sa iubeasca cartile. I-au displacut „Comoara din insula” si” The Pied Piper”, si a gasit” Alice in Tara Minunilor” de Lewis Carroll amuzanta dar tulburatoare. I-au placut povestirile despre “Indienii Rosii” si lucrarile fantasy de George MacDonald. “Fairy Books” de Andrew Lang au fost foarte importante pentru el si i-au influentat foarte mult lucrarile sale de mai tarziu.

Controverse ale istoriei: „Scufundarea primului Rainbow Warrior”, un interviu exceptional cu Gerry Wright despre acelasi subiect si „La bordul navei Rainbow Warrior III” de Cristi Dumitrache;

Agentii francezi s-au urcat la bordul navei intr-una din zilele in care aceasta a fost deschisa accesului publicului larg. Christine Cabon, poza drept ecologista iar Frederique Bonlieu, ca voluntar pentru Greenpeace la biroul din Auckland. Cabon a reusit sa monitorizeze in secret toate comunicatiile dintre birou si nava, a colectionat diverse harti si a investigat si echipamente de scufundare, pentru a oferi informatii cruciale in vederea scufundarii. Dupa ce toate informatiile necesare au fost stranse, doi agenti francezi scufundatori au atasat doua mine ce au fost detonate la un interval de 10 minute, una dupa alta. Prima bomba a explodat la ora 11.38pm, si a creat in nava o gaura de marimea unei masini.

Discursuri celebre: Gandhi despre „Bazele morale ale vegetarianismului”;

...vegetarianismul meu nu este fizic ci moral. Daca cineva mi-ar spune ca voi muri daca nu voi manca o bucata de vita, as prefera moartea. Aceasta este baza vegetarianismului meu. Mi-ar placea sa cred ca, toti acei dintre noi care ne spunem vegetarieni, avem aceasta baza morala in noi. Au fost mii de mancatori de carne care nu au ramas mancatori de carne. Pentru nimic in lume, un om inteligent si rational nu trebuie sa sacrifice un principiu. De aceea, singurul motiv pentru a avea o societate vegetariana si pentru a proclama un principiu vegetarian este, si trebuie sa fie, un principiu moral. Nu stau aici si va spun ca vegetarienii se bucura de o sanatate mai buna decat mancatorii de carne. Apartin unei tari care este predominant vegetariana, mai mult de nevoie. Cred cu tarie ca ceea ce vegetarienii trebuie sa faca este nu sa exploreze consecintele fizice ale acestei stari, ci pe cele morale. Nu am uitat ca avem multe in comun cu animalele care ne inconjoara, insa am uitat ca sunt si lucruri care ne diferentiaza.

Interviu PRNZ: „Scoala romaneasca de tenis”, un interviu cu Gianni Giurgiu, realizat de Mihaela Enache;

Cea mai mare deosebire intre orele noastre si orele obisnuite de la cluburi este faptul ca nu incerc sa “clonez” copiii dupa “chipul si asemanarea mea”. Adica nu ii invat doar ceea ce fac eu, ci si ceea ce marii jucatori profesionisti fac in prezent, ca sa aiba succesul pe care il au. In acelasi timp , din stilurile existente in prezent, nu impun copiilor un anumit stil, ci urmaresc inclinatiile fiecaruia si apoi ii dau optiunea de a juca in stilul lui si care il va ajuta sa fie cat mai performant.

Biografii: Povestea Anei Aslan;

La 16 ani, viseaza sa ajunga pilot si chiar zboara cu un mic aparat, tip Bristol - Coanda. In cele din urma se decide sa devina medic. Declara greva foamei pentru a infrange impotrivirea mamei si se inscrie la Facultatea de Medicina. In timpul Primului Razboi Mondial, ingrijeste soldatii in spitalele militare din spatele frontului de la Iasi. Dupa intoarcerea la Bucuresti, in anul 1919, lucreaza alaturi de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai tarziu, absolva Facultatea de Medicina.

Romania noastra: „Iata anul nou, s-a apropiaaat din ceeer” de Corina Diamanta Lupu;

M-am intors si eu la munca, dupa un concediu de zece zile. Am pornit-o de acasa dis-de-dimineata, joi 3 ianuarie, la minus cinci grade. Mai greu, mai cu somnu’ in gene, am razbit pana la urma sa ajung la statia de metrou. Aici, liniste, oameni care la fel ca si mine isi reveneau dupa sarbatori. Drumul a fost placut as spune, pentru ca aproape reusisem sa atipesc stand pe scaun, in vagonul care se legana relaxant, pe sine. Am iesit din metrou si m-am oprit la semafor. In fata mea, asteptand si ea culoarea verde, se afla o duduie.

Secante romanesti: „Un om grabit, cu un impermeabil galben” de Adrian Irvin Rozei;

La inceputul anilor ’70, calatorul care trecea prin Vevey, orasul de pe malul lacului Leman aflat la 20 km de Lausanne, putea intalni deseori un domn in varsta, cu o tinuta impunatoare, care trecea prin centrul orasului, imbracat cu un impermeabil marinaresc galben, pe o veche bicicleta neagra, recuperata din surplusurile armatei elvetiene. Domnul cu un aspect de diplomat la pensie se dirija mai in fiecare saptamana spre o agentie de voiaj din centrul orasului, unde cumpara cu regularitate un bilet dus-intors pentru Paris, si disparea pe urma intr’un castel straniu – jumatate cetatuie neo-gotica, jumatate biserica post-romantica – asezat pe malul lacului, langa debarcaderul unde acostau cu regularitatea ceasurilor elvetiene vapoarele ce traversau intinderea apei, uneori albastra si deseori gri-vanat.

Istorie: „Intemeierea Tarii Romanesti” de Constantin C Giurescu;

Multa vreme s’a crezut ca Tara Romineasca s’a intemeiat printr’o descalecare din Fagaras. De acolo ar fi venit Negru Voda, pe la sfarsitul veacului al XIII-lea, ar fi ocupat tinutul dintre Carpati si Dunare, intemeind orase, facand curti domnesti, ridicand biserici. Asa povesteste traditia literara pastrata in cronica cea mai veche a Tarii Romanesti, asa au crezut, mai inainte, istoricii, influentati, cu siguranta, si de intemeierea statului moldovean care s’a facut, intradevar, printr’o descalecare. Astazi, stim insa ca faptele s’au petrecut altfel.

Vocea animalelor: „Apelul anual SAFE”;

Cei peste 1000 de voluntari au luat cu asalt strazile oraselor, peste tot in Noua Zeelanda, echipati in gaini, porci, vaci, pinguini si chiar si ursi polari. Si, desi am murit de caldura, in costumul meu de lana, a meritat, pentru ca am plecat acasa cu sentimentul datoriei

implinite. S-a terminat o lupta, cu o mica victorie, razboiul continua, cu toate fortele si pe toate planurile, inclusiv din acest colt de revista. Ne asteapta campanii diferite, pentru diverse cauze. Pentru ca, din pacate, nu avem a ne plange de lipsa subiectelor de  campanie. Peste tot in lume, dar mai ales in tara in care traim, un animal sufera intr-o

cusca, insingurat, chinuit, maltratat si ucis, pentru a servi drept hrana sau cobai marelui

cuceritor care este omul.

Interviu: DJ-ul neo-zeelandez Richie Hardcore;

Atunci cand nu mixeaza muzica lucreaza pentru CAYAD, o initiativa a Ministerului Sanatatii axata pe reducerea problemelor cauzate de consumul excesiv de droguri si  alcool. El concureaza international si in luptele Muay Thai. Am putea crede despre el ca este un dur, insa dedesubt veti gasi o inima de aur, aplecata spre compasiune si responsabilitate fata de mediu.

Petrovai: „Dar unde-s codrii de mai an?” de George Petrovai;

Ti se rupe inima de jale cand vezi ce prapad s-a facut si continua sa se faca in falnicele noastre paduri de pana mai ieri (a se citi pana la Decembriada) – nenumarate cioturi ranjind la privitorul incremenit de uimire, precum resturile de dinti dintr-o uriasa gura stirba, mormane de crengi, dealuri rase ca-n palma. Iar de ai cumva ghinionul sa fii insotit de niscaiva straini, apoi realmente iti crapa obrazul de rusinea comentariilor si a exclamatiilor lor de surprindere, caci noi stim prea bine cu cata dragoste si pricepere isi ocrotesc ei padurile. In apusul Europei, ba chiar si in nordul doldora de paduri, orice

taiere trebuie autorizata! Mai mult. Imi spunea un prieten, care s-a miscat cam peste tot in Europa, ca la finlandezi, de pilda, in locul fiecarui copac taiat, trebuie plantati de indata cinci puieti! Cu precizarea ca la locul taierii nu ramane nici macar o crenguta. Elocvent, nu-i asa?...

Clubul de poezie si literatura Pinecota: „Vorbe de poveste” de Rusu Constantin; „Glas de ursitoare” de George Filip; „Kia ora si la multi ani” de Julieta si Liviu Pendefunda;

Que pasa?: „Democratia fara partide?”, prima parte a unui articol semnat de Gabriela Calutiu Sonnenberg;

Desi este domeniul in care m-am specializat, am preferat dintotdeauna planul micro al economiei, ferindu-ma cu incapatanare de corelatia cu etajele macro si, implicit, cu politica. Nu subiectul m-a intimidat, ci inertia care deriva din “uscaciunea” sa aparenta. Cu totii criticam lipsa de etica a politicienilor, dar, ciudat mai nimeni nu propune o alternativa de rezolvare. Chiar daca nu zace-n fiecare dintre noi un geniu de talia unui Marx sau Taylor, nimeni nu ne impiedica sa propunem solutii. Poate n-avem cu totii chemare de cercetatator pasionat, asa cum aveau carismaticii nostri profesori universitari pe vremuri, dar o discutie interdisciplinara poate purta roade surprinzatoare. Cineva m-a invitat recent sa-mi imaginez cum ar arata o guvernare fara detestatele partide. De atunci ideea nu-mi mai da pace.

Va dorim lectura placuta

Adina si Cristi Dumitrache

Pagini Romanesti in Noua Zeelanda

O ”bucățică” de țară a murit

Ben Todică despre Nae Georgescu

El a trăit prin noi “vestul”, noi am trăit prin el “pe acasă”.

Într-o comunicare cu colegii de liceu, comparam promoția noastră cu un regiment de infanterie din unul din filmele documentare din primul război modial... Înaintam pe jos, dispuși pe o linie orizontală către o colină unde o mitralieră inamică trage în noi ca la fasole... Vedem cum un coleg cade în stânga, mai târziu, un altul în dreapta...Unul zace pe jos însângerat și în chinuri... Nu avem de fapt nicio șansă de a scapa cu viață...

Acum două zile m-a rugat prof. George Anca să-i dau adresa domnului Nae Georgescu ca să-l invite la lansarea cărții mele, el fiind singurul care mă cunoaște mai bine dintre invitați. A participat și la lansarea primei mele cărți și profesorul credea că s-ar bucura să fie prezent și la această întâlnire literară. Cum era normal, am dat sfoară în tară și mă trezesc cu următorul email:

Mult stimate domnule Todică, îmi scrie domnul Mircea Frânculescu.

Cu mare durere în suflet vă anunț că Nicolae (Nae) Georgescu, pe care știu că l-ați prețuit, a trecut în altă lume. Vă rog să îmi transmiteți adresele de e-mail ale d-lor Cristian Crăciun și Sergiu Selian, să le comunic și lor trista veste.

Am rămas șocat. Eu voiam să-l invit la lansarea de la Calderon, marți, iar el a fost îngropat marți. Asta da lovitură!

La înmormântarea lui Nicolae Georgescu, s-au rostit câteva scurte cuvântări –lumea plângea.

Nae a fost răpus de un atac de inimă, în 24 ianuarie, la 10 dimineața, la Spitalul Colentina. Șocul a fost pentru noi, toți admiratorii lui, foarte mare. El a trăit într-o lume frumoasă, în mijlocul unor Mari oameni de cultură, artiști, muzicieni, scriitori pe care îi frecventa familia lui: frații Ionel și Al. O. (Păstorel) Teodoreanu, rude mai îndepărtate, Cella Delavrancea, Dinu Pilat, Radu Beligan și mulți alții. Era de o generozitate și modestie rară. Iubea omul la maximum.

Soacra mea (Dumnezeu s-o odihnească), îmi scrie colegul John Gionea după ce am adus-o în Australia, a suferit mult de faptul că nu înțelegea limba engleză... Asculta cu nesaț cele două emisiuni românești la radio din Melbourne... Nae Georgescu era favoritul ei... După ce se termina reportajul lui din București, mama soacră spunea cu entuziasm din suflet: "să trăiești, Năică..." Acum poate se vor întâlni acolo Sus...

Nae Geogescu a pus mult suflet în sprijinirea revistelor pe care le conduce domnul Mircea Frânculescu: "Limba și literatura" (pentru profesori, cercetători și alți oameni cu o pregătire superioară) și "Limba și literatura română" (pentru elevi), fapt consemnat în caseta tehnică a celor două reviste; să vedeți că nu moare binele pe care îl face un om de-a lungul unei vieți.

Nicolae (Nae) Georgescu s-a născut la 28 iulie, 1938, din tată ieșean și mama armeancă, a studiat chimia, însă a practicat scrisul și jurnalistica cu multă pasiune. A fost corespondentul programului în limba română al stației de radio 3zzz 92,3FM din Melbourne Australia.

În ultimul reportaj din 2009 el parcă având presimțirea că nu se va mai întâlni cu noi niciodată, își ia la revedere de la toți prietenii și colegii lui de școală și în special al celui mai drag din copilărie, Cristian Crăciun a căror năzbâtii și amintiri de pe străzile Bucureștilor colorau cu multă dragoste dialogurile noastre.

El a dăruit cu multă dragoste journalism adevărat.

O să ne lipsești Nae,

Dumnezeu să-l odihnească!

--------------------------------------------------------------------------

În urma vizitei sale în Melbourne am scris în Revista ”Iosif Vulcan” din Australia:

O “bucăţică” de ŢARĂ

Odată cu sosirea lui Nae în Australia a sosit şi o “bucată” din pământul natal. Mirosea şi radia a Românie. Acest mesager al veştilor a evadat din ţară, pe calea undelor, ca să ni se alăture nouă, în Diaspora. Bucuria că noi am reuşit să avem o stație radio pentru comunitatea românească l-a ţinut entuziasmat săptămână de săptămână şi an de an, mângâindu-ne cu speranţe, evenimente şi surprize istorice.

Dăruirea sufletească şi spirituală a acestui pasionat luptător prin arta vorbirii, pentru adevăr şi dreptate, pentru libertatea expresiei şi a drepturilor civile, prin umor şi acurateţe informativă, l-au făcut, pe corespondentul postului de radio în limba română al staţiei 3ZZZ 92.3FM din Melbourne–Australia, unul dintre cei mai îndrăgiţi mesageri ai cuvântului românesc. Fiind mai întodeauna introdus cu superlative ca: mult îndrăgitul, mult talentatul sau mult aşteptatul nostru colaborator, segmentele sale  devenind una din piesele de rezistenţă ale acestei emisiuni.

După şase ani de permanentă colaborare jurnalistică, comunitatea română din Melbourne cu a ei generozitate şi credinţă a pus mână de la mână şi a făcut tot posibilul ca să-i aibă pe Nicolae Georgescu şi pe soţia sa Cornelia, aici în mijlocul lor.

În timpul celor trei luni de vizită, decembrie 1998 – februarie 1999, Nae a fost invitat în mijlocul grupurilor diferitelor asociaţii şi organizaţii româneşti oferindu-i-se prilejul să guste din continuarea şi uneori fusionarea culturii şi a tradiţiilor româneşti, despre care el spunea într-un interviu prezentat de Radioteleviziunea Comunitară Română a canalului 31 din Melbourne: “chiar şi aici la 30.000 de kilometri distanţă românii nu sunt altfel decât românii de acasă, că sentimentul de frate, de rudă apropiată, de faptul că toţi simţim la fel, nu s-a pierdut”.

Nae a fost copleşit cu invitaţii să viziteze familii de români şi locuri turistice, fiecare încercând să-i mulţumească cu aceeaşi pasiune sau monedă, ca să zicem aşa, cu care el ne-a astâmpărat setea de a afla veşti din ţară şi de a avea senzaţia, prin intermediul cyber-spaţiului imaginar, că suntem acasă.

La plecarea de pe aeroportul Tullamarine din Melbourne cu lacrimi în ochi ne-a spus: “Aş vrea ca fiecare român din ţară să vină aici şi să vadă cu ochii lui – munceşti, dar şi ai. Albastrul cerului şi pe românii-australieni n-am să-i uit niciodată.“

Nae va rămâne în continuare mult aşteptatul şi mult îndrăgitul nostru corespondent din Bucureşti.

BEN TODICA, Melbourne, Feb. 1999

***

***

***

Ce spune, retro, la 3 zzz  Nae Georgescu, vizitatorul romanilor din Melbourne, a  fost, impreuna cu "Intre doua lumi", de bun augur: in al patrulea an, lansam maine-seara a treia carte a lui / pentru Ben Todica, "Ben Todica, Ambasador onorific al romanismului", apreciere a PS Ioachim Bacauanu. Omonimul eminescolog isi va lansa editia de 600 de pagini, Eminescu, "Poesii", reincarnand in logos si blandetea buna-voiei acelui simplu vorbitor augural.

GA

***

Observatorul, Toronto, Canada

Reteaua literara

Clipa, U.S.A.

Elena Toma - Club XXL

Scriitoarea Valentina Teclici

prof. dr. Petre Iosub

            Printre personalităţile zonei noastre de existenţă se înscrie prestigios, în măsură umană, şi Valentina Teclici atât prin obârşie, studii gimnaziale şi liceale, cât şi prin creaţia literară cu care-şi  împlineşte destinul.

            Este născută în 1952, în satul Dolhelşti din apropierea Huşilor. După absolvirea Liceului “Mihail Kogălniceanu“ din localitate este admisă la facultatea de filosofie ieşeană şi pe care o absolvă cu rezultate remarcabile.

            În 1999, obţine titlul de doctor în sociologie, la Universitatea Bucureşti, cu o temă de mare actualitate şi interes ştiinţific şi social - “Copiii străzii, diagnoză şi strategii de combatere“, lucrare unicat care, prin originalitatea conţinutului, valoarea documentar-practică, dar şi prin deschiderile asupra acestui fenomen dezastruos primeşte elogioase aprecieri academice.

            Cariera profesională a distinsei noastre colege se desfăşoară, până în 1992, ca profesor la Vaslui şi Galaţi şi redactor de carte la Editura Porto-Franco. În 1993 se mută în Bucureşti, unde va activa ca redactor la revista Expres, colaborând totodată la publicaţiile Femeia, Capital, Tinerama etc. În scurt timp devine redactor şef al Editurii Oscar Print.

            Încă de pe băncile şcolii, Valentina va fi prezentă cu versuri, proză scurtă, reportaje şi documentare în diferite periodice, între care: Amfiteatru, România literară, Cronica, Luceafărul, Pagini dunărene, bucurându-se de aprecieri din partea unor consacraţi oameni de cultură şi litere.

            Răscolită mereu de neliniştea căutării şi de curiozitatea descoperirilor şi punându-şi la treabă potenţialul nativ, cultura bogată şi experienţa, Bucureştiul îi va oferi posibilitatea de a-şi materializa sensibilitatea şi resursele de creaţie în apariţia a numeroase lucrări. Multe din acestea adresându-se copiilor şi tinerilor adolescentini în căutarea unui ideal.

             În viziunea sa, Valentina va considera că poezia, în aceste vremuri de degringoladă socială, trebuie să creeze oamenii şi să-i aşeze în esenţa lor umană.

            Prin ceea ce a publicat, Valentina a adus un plus de noutate şi de prospeţime în viaţa Uniunii Scriitorilor din Bucureşti a cărei membră este încă din 1992.

            Consecventă menirii sale, Valentina a publicat dramatizări, versuri, studii socio-psihologice, dialoguri şi diferite dezbateri de caz dedicate copilăriei. Un ecou deosebit au avut dramatizarea “Moş Teacă“ jucată la Teatrul “Maria Filotti“ din Brăila în multe stagiuni şi L’enfance en poesie (Copilărie în poezie), tradusă în limba franceză şi publicată la Editura “L’Etoile d’Argent“ (Steaua de Argint), în Belgia. O lucrare recentă, apărută în 2011, la Oscar Print şi purtând numele simbolic de “Gioconda nimănui“, ne va înfăţişa o altă dimensiune a creaţiei sale, versurile construindu-se prin sondarea, din pespectiva maturităţii, a propriei sale copilării regăsită şi însingurată într-un decor de vis din casa bunicilor. Deşi aceştia au plecat de mult dincolo de lume, au lăsat la locul lor frumuseţile mirifice ale Valentinei.

            Prin mărturisirea “Copilăria e un capitol  / la care viaţa mea / continuă să scrie“, autoarea va evoca cu emoţia copilului captiv în omul matur, “gustul fructelor / din livada bunicilor / se prelinge ca un curcubeu / pe buzele cuvintelor“ sau “Copilul din mine / se zbenguie inocent / cu mieii şi lupii / pe platoul amiezii“.

            Introspecţia şi retrospectiva îi vor îngădui autoarei să retrăiască din plin frumoasele şi de neuitat momente ale copilăriei şi adolescenţei proprii, dându-le expresii metaforice impresionante.

            Prin mecanisme afective de mare fineţe şi de înaltă vibraţie lirică sunt apoi regăsite primele şi negrăitoarele iubiri ale adolescenţei şi tinereţii, care vor genera amintiri şi, uneori regrete al căror ecou nu se vor stinge vreodată.

            Deşi acum o mare parte din viaţă o trăieşte în Noua Zeelandă, printr-un destin care i-a croit căile de a îmbrăţişa lumea şi a cunoaşte şi alte culturi, Valentina va simţi mereu cum “Caii singurătăţii“ adulmecă “timpul bolnav de neîntoarcere“, totuşi ea va reveni mereu la rădăcini de unde îşi va umple “cupele“ sufletului cu sevele dătătoare de viaţă ale Limbii Române – patria ei şi-a marelui Nichita.

            Probabil, “caii singurătăţii“ nu se vor opri niciodată şi mereu vor adulmeca iubirea adolescentină îngropată tainic în cenuşa vremurilor. Aceasta este de fapt nu o pierdere definitivă, ci o amintire de mare forţă care-i animă mereu elanul spre noi repere ale desăvârşirii ca om şi ca producător de literatură de bună calitate.

O Europă, doamnă suverană

Petre Iosub

M-am săturat de hoţi şi de „mardele”

De tunuri date României mele;

De-acest satanic chip-el Horroroso

Ţinut în jilţ de alt dement-Barroso

Şi de o fâţă acră ce-n amurg

Ea face trotuarul în Strasbourg.

Dar mă înspăimântă încă altceva

Că în curând le vom găsi pe eba

Şi macovei înscrise în anale

În loc să-şi plimbe ursul prin canale.

O, toţi nebunii lumii ne trag ţeapă

De viitorul n-o să mai priceapă

Ce-a fost cu noi de ne-am lăsat prădaţi

De-o haită de netrebnici degradaţi

Genetic-spun. Ne vor ierta vreodată

Cei ce-or veni-n istoria furată?

Ne vor numi popor de Crişti drogaţi

Ce doar în vis şi-n somn sunt revoltaţi?

Ne vor numi doar laşi şi caracude,

Nedemni înaintaşi şi paparude!

Sau poate, cine-o să mai ştie,

Popor de slugi trăind doar în robie.

O, Europă, doamnă suverană,

Tu-mi răsuceşti mereu cuţitu-n rană!

Eşti ca o maidaneză în călduri

Şi nu mai ştii pe cine să mai furi,

Dar ai găsit dulău-n România

Să-ţi dea plocoane să-ţi măreşti simbria.

Ne-ai supt întâi petrolul; mai ţii minte?

Să-ţi meargă, jupâneasă, maşina de război

Şi-ai semănat în ţara-mi doar morminte

Şi nu ai da nimica înapoi!

Veni-va însă vremea... ai să vezi,

La noi ceva-ceva să se întâmple

Şi-acest dulău cu chip de huhurez

Va-ncepe-ntre zebrele ca să-ţi cânte:

O, Europă, doamnă, suverană,

Tu îmi suceşti mereu cuţitu-n rană...

Ne-ai umilit destul, bătrână doamnă,

Şi ne-ai furat mereu cam mişeleşte

Suntem şi noi creştini, dar nu înseamnă

Să-ţi fim iar slugi! Ajunge! Te opreşte!

Eşti nesătulă, doamnă! Şi atât!...

Ajuns-a iarăşi ştreangul tău la gât.

Tu ne-ai furat şi apoi ne-ai zălogit

Unor barbari veniţi din răsărit

Şi ai tăiat mereu felii-felii

Din trupul sângerândei mele glii!

O, Europă, doamnă suverană,

Ne răsuceşti mereu cuţitu-n rană!

O Europa, doamna suverana - de Petre Iosub - recita BenTodica

Un mesaj de la inegalabilul Horatiu Malaele

Sporească iubirea pentru valorile neamului!

Versiune in care ideile energizeaza articolul

Odinnească-se în pace!

Filmul Lincoln al lui Steven Spielberg debutează cu scena bătăliei din mlaştină din Mihai Viteazul, un tribut adus marelui regizor Sergiu Nicolaescu şi poate o premoniţie a trecerii sale în nefiinţă.

Mihai Viteazul este adesea clasificat, din răutate sau lipsă de profesonalism, drept un “film comunist“. Este regretabil că generaţiile actuale de cineaşti minimalizează sau contestă valoarea artistică a operelor talentatului regizor. De asemenea, unii critici de film denaturează mesajul filmelor sale jignind prin afirmaţii insidioase milioane de spectatori din ţară şi străinătate. Firesc, se pune întrebarea: de ce au dorit să colaboreze cu regizorul Nicolaescu atâtea personalităţi celebre ale cinematografiei mondiale, artişti de renume internaţional precum Orson Wells, Laurence Harvey, Elisabeth Taylor, Richard Barton, Richard Jhonson, Kirk Douglas, Charlton Heston, Steven Spielberg şi mulţi alţii?

Dacă regizorul român ar fi fost netalentat, aşa cum îl consideră cei lipsiţi de respect uman şi moral, cum se explică faptul că filmele regizorului, scenaristului şi actorului Sergiu Nicolaescu fac parte din programul de studiu al Universitaţii de Artă Cinematografică Southern California din Los Angeles?

Iată trei argumente în favoarea valorii filmelor lui Sergiu Nicolaescu. Să fie oare adevărat că marilor personalităţi ale neamului li se recunoaşte valoarea în afara graniţelor patriei? Am putea da multe exemple în acest sens, dar e suficient să amintim de Brâncuşi, Cioran şi Eliade.

Din motive asupra cărora nu merită să ne oprim acum, unii nu vor să accepte adevărul. Sergiu Nicolaescu a făcut ceea ce nu au avut curajul să facă mulţi aşa zişi “nedreptăţiţi ai soartei” sau observatori pasivi ai sistemului ceauşist. El s-a folosit de toate mijloacele precum eroul lui Spielberg din Schindler’s List care a servit armata germană pentru a salva mii de evrei de la crematoriu. Sergiu Nicolaescu a salvat poporul român de la amorţirea în care îl antrenase comunismul bolşevic. Filmele sale au readus în mintea şi sufletul românilor episoade importante din istoria neamului, le-au reamintit originile şi credinţa strămoşească, i-au făcut mândri de înantaşii lor. Puterea imaginilor i-a trezit pe români, le-a dat motive de bucurie şi speranţă, şi i-a făcut din nou să viseze liberi la o schimbare benefică pentru ei şi urmaşii lor: le-a ridicat tuturor frunţile din pământ spre cer.

Dacă cele 60 de filme nu ar exista poporul român ar fi mult mai sărac. În Australia, filmele lui au rulat în ultimii treizeci şi trei de ani pe toate canalele de televiziune şi în cinematografele închiriate de comunitatea română de sute de ori. Mihai Viteazul a fost prezentat pe canalul 9TV de 30 de ori, ca sa nu mai vorbim de China şi alte ţări unde filmele româneşti erau foarte populare.

Istoria a dovedit de-a lungul timpurilor că artiştii, oricine ar fi ei, incluzând nume precum Steven Spielberg, Sergei Eisenstein or Sergiu Nicolaescu, au trebuit să colaboreze cu sistemul pentru a supravieţui.

Aşadar, nimeni nu este perfect în lumea asta. Cei care vă grăbiţi să demolaţi munca artiştilor model care prin credinţa în trăinicia neamului românesc au dovedit că pot fi deschise culoare de lumină spre rădăcinile neamului, reflectaţi asupra propriilor gânduri, sentimente şi acţiuni. Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi lasaţi-i titanului filmului românesc, Sergiu Nicolaescu, măcar cele şase săptămâni creştineşti să se odihnească în pace.

Mai mult ca oricând îmi revin în minte cuvintele înţeleptului general chinez Sun Tzu: "Nici o ţară nu poate fi cucerită fără complicitate din interior". Dacă este un adevăr, este trist şi trebuie făcut ceva pentru a ne salva.

Să nu ne mai urâm semenii pentru că ne distrugem neamul şi acesta este un mare păcat.

Să-i apreciem cum se cuvine, să-i iubim, să le continuăm opera şi mai ales să le cinstim memoria!

Ben Todică, Cineast, Australia

***

Versiune in care emotiile autorului energizeaza ideile

Sporească iubirea pentru valorile neamului!

Odinnească-se în pace!

Parcă intuind moartea marelui regizor Sergiu Nicolaescu, Steven Spielberg îşi începe filmul LINCOLN, cu scena luptei din mlaştină a filmului Mihai Viteazul, ca un semn de respect, tribut adus talentului său.

Filmul Mihai Viteazul, clasificat din răutate sau din lipsă de profesonalism, ca fiind un film comunist. Este regretabil că generaţiile actuale de cineaşti minimalizează sau ascund sub obroc valoarea artistică a filmelor talentatului regizor. De asemenea, unii critici de film interpretează distorsionat mesajul filmelor sale. Milioanele de spectatori din ţară, dar şi din străinătate sunt jigniţi de aceste aprecieri insidioase. Firesc, ne punem o simplă întrebare: De ce o fi vrut să colaboreze cu regizorul Nicolaescu atâtea nume grele ale cinematografiei mondiale, mari artişti de renume internaţional ca: Orson Wells, Laurence Harvey, Elisabeth Taylor, Richard Barton, Richard Jhonson, Kirk Douglas, Charlton Heston, Steven Spielberg şi mulţi alţii?

Mai mult decât atât. Dacă regizorul român ar fi fost o nulitate aşa cum îl beştelesc cei care nu au cel mai mic respect uman, moral pentru întreaga sa trudă şi producţiile sale filmografice, autentice comori cultural-artistice ale acestui popor şi nici un respect creştinesc măcar pentru funeraliile sale, cum se explică faptul că filmul regizorului, scenaristului şi actorului Sergiu Nicolaescu face parte din programa de studiu a USC School of Cinematic Arts, Los Angeles (a cărei cladire poartă numele lui Steven Spielberg) din cadrul Univrsitatii Califoniei de Sud?

Am punctat doar trei argumente cu privirea la recunoaşterea valorii filmelor lui Sergiu Nicolaescu. Să fie oare adevărat că marilor personalităţi ale neamului li se recunoaşte valoarea în afara graniţelor patriei? Am putea da multe exemple în acest sens, dar e suficient să amintim de: Brâncuşi, Cioran, Eliade...

Poate unii, din diverse motive, dar nu merită să ne oprim asupra lor acum, nu vor să accepte adevărul. Sergiu Nicolaescu a făcut ceea ce nu au avut curajul să facă mulţi aşa zişi “nedreptăţiţi ai soartei” sistemului ceauşist, stând pasivi la cele ce se întâmplau în jur. El a folosit toate mijloacele la fel ca şi Oskar Schindler,  eroul lui Spielberg din filmul ”Schindler’s List”, pentru  care nu a contat că fabrica gamele şi furculiţe pentru armata germană ca să salveze mii de evrei de la crematoriu. Sergiu Nicolaescu a salvat poporul român de la amorţirea în care îl băgase comunismul bolşevic. Prin filmele sale a readus în mintea şi sufletul românilor fragmente importante ale istoriei neamului, le-a reamintit de unde ne tragem şi care le este credinţa strămoşească, i-a făcut mândri de înantaşii lor. I-a trezit pe români, le-a dat motive de bucurie, le-a dat speranţă şi i-a făcut din nou să viseze liberi la o schimbare benefică pentru ei şi urmaşi. Tuturor le-a ridicat frunţile din pâmânt către cer.

Aş îndrăzni să spun că, dacă cele 60 de filme nu ar exista, poporul român ar fi mult mai sărac. Numai aici în Australia filmele lui au rulat în cei treizeci şi trei de ani, trăiţi de mine aici, pe toate canalele de televiziune şi în cinematografele închiriate de comunitatea română poate de sute de ori. Numai pe Mihai Viteazul l-am văzut pe canalul 9TV, de 30 de ori. Nu mai vorbesc de China unde filmele româneşti erau foarte populare, dar şi în celelalte ţări ale lumii.

În toate regimurile timpurilor, istoria a dovedit că toţi artiştii au trebuit să colaboreze cu sistemul, dacă au vrut să supravieţuiască. Oricine ar fi ei Steven Spielberg, Sergei Eisenstein or Sergiu Nicolaescu.

Aşadar, nu e nimeni perfect în lumea asta. Cei care vă grăbiţi în a demola munca celor care pot fi modele demne de urmat, care au dovedit fără tăgadă că prin determinare şi pasiune pot fi deschise culoare de lumină spre rădăcinile neamului şi, care au crezut în steaua dăinuirii neamului acesta românesc, încercaţi să mai reflectaţi asupra propriilor gânduri, sentimente şi acţiuni. Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi lasaţi-i titanului filmului românesc, Sergiu Nicolaescu măcar cele şase săptămâni creştineşti să se odihnească în pace.

Mai mult ca oricând mă încearcă gândul de a crede în adevărul celor spuse de înţeleptul chinez Sun Tzu: "Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior". Dacă este aşa, este trist şi trebuie făcut ceva pentru a ne salva.

Să nu ne mai urâm semenii pentru că astfel ne distrugem neamul şi este mare păcat.

Să-i apreciem cum se cuvine, să-i iubim, să continuăm opera lor şi, mai ales, să-i lasăm în tihnă!

Respectandu-l pe el ne respectam pe noi.

***

Preluări în alte publicații:

Clipa, U.S.A.

iTeach

Melidonium

Mariana Gurza - blog

Rețeaua literară

Observatorul, Toronto, Canada

Radio Suflețel

***

Draga Ben,

Esti un SUFLET MARE. Te implici emotional si efectiv in marile probleme ale neamului. Constiinta de a apartine unui neam care merita cinstit si aparat in fata detractorilor iti da putere, energie si, de aici, bucuria de a trai frumos.

Sunt mandra te tine.

Domnul fie cu tine, cu mine si tot neamul romanesc.

Cu mult drag,

Vasilica

***

Iarna țese liniștită pânza vremii, iar în sufletele noastre ninge cu iertare, zăpezile uitării troienesc totul...

SA CRITICE STIU TOTI!

VALOROSI SUNT DOAR CEI CARE DAU SOLUTII!

EA-D

***

Multumesc Ben,

Ai mult curaj si bine faci ca te infrunti cu "muntii"...!

Sa lasam mortii sa-si desprinda sufletul din turp....

Cu bine,

Mariana

***

Draga Ben,

Cata rautate poate sa existe in fiinta omeneasca!!! Imi pare tare rau, dar acest articol al tau pune punctul pe ”i”. Este punct ochit, punct lovit! Daca vor sa recunoasca, nu oral sau in scris, macar in costiinta lor, daca o au si pe asta. Or fi si invidiosi pe tine, ca ai reusit sa faci acel filmulet, cine stie?

Cu prietenie,

Lucretia

Rețeaua literară

***

Cu speranta ca multi il vor citi si va vor da dreptate.

Cu aceeasi prietenie,

Puiu Popescu

Publicat cu placere domnule Ben Todica,

Observatorul, Toronto, Canada

***

Asa cum scrie cu amaraciune cineastul Ben Todica: “acest articol apare dupa publicarea micutei intalniri cu regizorul Sergiu Nicolaescu…am fost bombardat cu tot felul de gunoaie de la micutii sabotori ai neamului romanesc, din tara si strainatate incat nu m-am putut abtine sa nu le dau un raspuns”. 

Cineastul roman Ben Todica a fost nominalizat in 2007 ca “Australianul anului”. Cum isi permit unii sa-l desfiinteze necunoscandu-i activitatea, nu stiu. Domnule, noi din tara, mai citim printre randuri…Pe cei de-acasa ii cunoastem cu bune si rele, dar ii respectam si cand scriu bine ii citim. 

La noi, la romani, avem o vorba: “despre cei plecati, numai de bine”. Nu am inteles ura si inversunarea celor care ajung sa defaimeze cu atata rautate. Cine este cel care poate ridica  primul   piatra, domnilor? Sa va ierte Dumnezeu! In nimicnicia noastra nu avem sentimentul pioseniei, a dragostei fata de cei de langa noi? Ne-am dezumanizat? Oare a inceput lupta dintre noi? Doamne fereste! Dumnezeu sa ne lumineze mintea si sufletul! Sa avem iertare si sa ne rugam pentru cei orbiti de rautate. Doar Cel de sus este in masura a ne judeca dupa faptele, gandurile si vorbele noastre! “Omul este masura lucrurilor”…Oare mai avem “masura”? 

Asa cum spune Ben Todica: ” Viata e ceea ce construim in noi si in jurul nostru. E un proverb romanesc care il stiu de la tata: “Cum iti asterni asa dormi.” De ce multi isi doresc atat de mult MOCIRLA? De ce atat de multa uratenie in jur?” 

De ce…? Ma intreb si eu… 

Mariana Gurza

Radio Suflețel

***

Draga Ben,

Sunt mandra de DACUL care isi apara neamul cu "Armele culturale"!

E greu de strapuns cu argumente platosa "dizidentilor intarziati" sub care se ascund doar stereotipii (comunism, ceausism, colaborationism,...) si a caror arma este doar "injuratura".

CDS

***