Interviu
cu Excelenţa Sa , Ala Beleavschi, prima ambasadoare a Republicii Moldova în
Canada
Sediul Ambasadei Republicii Moldova la Ottawa este unul elegant, care-şi deschide braţele şi te ajută, încă de la intrare, să te simţi ca acasă. Eu însămi am avut un sentiment nou , de sfială şi de bucurie, pentru că iată, am călcat pentru prima oară în Basarabia. Pe Excelenţa Sa, doamna ambasadoare Ala Beleavschi, am întâlnit-o la mai multe acţiuni în care ne-am reunit românii şi era normal să ne găsim şi timpul unei convorbiri deschise, ca între suflete apropriate. Conlucrare excelentă cu Ambasada României şi cu comunitatea celor originari din Moldova “Cu echipa ambasadei României, condusă de către doamna ambasadoare Maria Ligor, ne înţelegem foarte bine şi am decis să colaborăm nu numai la evenimente oficiale, dar şi să ne străduim să aducem comunităţile împreună cu ocazia a diferite acţiuni”, începe dialogul doamna Ala Beleavschi. Un eveniment de mare sensibilitate , care-a adunat românii din multe zări, a fost Festivalul Limbii Române, organizat pentru prima oară în 2015, de către Asociaţia Moldovenilor din Québec, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York, al Ambasadei României la Ottawa , al Ambasadei Republicii Moldova şi al altor asociaţii de români din Canada. Acesta a fost prilejul ca maeştrii Eugen Doga şi Vasile Iovu să facă un prim-turneu în America de Nord şi să ne încânte cu creaţiile lor şi ale strămoşilor noştri. “Dorim să continuăm cu ediţia a două a festivalului”, îmi spune cu mult entuziasm doamna Beleavschi. “În toate acţiunile, comunitatea mă sprijină foarte mult , mă menţine în formă şi mă inspiră. Atât cei tineri, cât şi cei cu experienţă, fie ei din Québec , din Ottawa sau din altă parte a Canadei.” Pe unii îi cunosc şi eu şi i-am întâlnit la diverse manifestări. Este vorba de Ala Mândâcanu, de Nata Albot, de Vasile Moşanu şi alţii. Viitorul Republicii Moldova este în Europa Dar, chiar dacă legăturile noastre, ale celor de aici, sunt frumoase, nu pot să nu păşesc şi pe tărâmul tensiunilor politice din Moldova de dincolo de Prut. “Eu sunt convinsă că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”, îmi răspunde direct interlocutoarea mea. “Există şi voci care se împotrivesc bunei colaborări dintre noi şi se tem de unire”, insist eu pe această temă fierbinte. “Integrarea este calea prin care vom fi împreună”, mă asigură, plină de încredere, doamna ambasadoare. “Odată realizate reformele cerute de către Uniunea Euroepană, prin Acordul de Asociere cu UE, Moldova va avea uşa deschisă către restul ţărilor europene”, continuă cu pasiune Ala Beleavschi. “Reformele în justiţie şi întregul program de modernizare a ţării, sunt menite să accelereze procesul de integrare”, îmi explică şefa misiunii diplomatice moldovene. Mă grăbesc să reţin cât mai multe dintre amănuntele care explică situaţia ţării , ca să înţelegem şi noi care sunt adevăratele frământări , aşa cum sunt văzute de către cei care reprezintă destinul Moldovei. Geografic si cultural, suntem in Europa “Toate problemele create de către mişcările separatiste ne sustrag de la agenda europeană”, continuă doamna Beleavschi. “Rezolvarea acestor conflicte o văd doar prin dialogul cu autorităţile din aceste regiuni. Mă refer la Găgăuzia şi la regiunea Transnistria, dar cu respectarea legilor Moldovei şi a Acordului de Asociere cu UE. Dar, ceea ce mulţi din aceste regiuni nu ştiu, este faptul că în jur de 70% din exportul Moldovei se face cu Uniunea Europeană. Deci, o rezolvare europeană este benefică pentru toată lumea”, mă asigură doamna ambasadoare. Am amintit şi de situaţia şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistriană. “Cred că discuţiile OSCE, de la Berlin, vor ajuta foarte mult la găsirea unor soluţii cu adevărat potrivite. Noi ne punem mari speranţe în Germania. Dar, vedeţi dvs., foarte multă lume din afara Moldovei, nu ştie de multitudinea de probleme cu care ne confruntăm în zona respectivă, probleme care trebuie rezolvate cât de curând. E vorba de transporturi, de reconstrucţia podurilor şi de posibilitatea ca ţăranii noştri, care au pământ pe malul estic al Nistrului, să poată să-l lucreze, pe lângă păstrarea şcolilor de limba română” îmi spune, vădit preocupată, Ala Beleavschi. “Am mari aşteptări de la această reuniune a OSCE, pentru că se bazează pe câteva principii, precum: suveranitatea, integritatea teritorială şi statutul special al regiunii Transnistria în cadrul Republicii Moldova”, mai adaugă ambasadoarea. “Geografic şi cultural, suntem în Europa”, conchide domnia sa. Rămân şi eu, pentru câteva clipe, învăluită de speranţă, după care revin la actualitatea canadiană. Canada susţine parcursul european al Republicii Moldova “Relaţiile bilaterale sunt foarte bune şi, de când am venit, din 2013, am reuşit să creăm legături politico-diplomatice, cât şi un cadru propice pentru dezvoltarea relaţiilor comericale. De exemplu, vinul de Purcari a fost foarte bine primit de către specialiştii de aici şi a stârnit interesul celui mai mare operator de profil din Canada, LCBO. Vinul de Purcari are o reputaţie foarte bună. Noi avem o tradiţie de peste 3000 de ani în cultivarea viţei de vie, “îmi împărtăşeşte, bucuroasă, doamna ambasadoare . Firul viitorului apropiat se derulează uşor. “Vreau să aducem şi fructe proaspete şi textile. Până acum, discuţiile cu partea canadiană au fost foarte bune. Iar în planul relaţiilor dilomatice, Canada ne susţine foarte mult în parcursul nostru european. Partea canadiană şi-a arătat dorinţa de a ne sprijini, pe partea tehnică, cu privire la reformele în justiţie, securitate şi apărare naţională. De fapt, am şi avut câteva discuţii preliminare pe marginea acestor subiecte. Moţiunea votată în 2014 de către Parlamentul Canadian vis-à-vis de drumul nostru european, a fost o mare realizare pentru noi şi reprezintă un mare ajutor pentru noi”. “Cât de uşor este să fii diplomat?’, schimb eu orientarea dialogului. “Nu e uşor, dar e foarte frumos. Am terminat Facultatea de Engleză, apoi am lucrat în traduceri şi aşa am ajuns cu o delegaţie de-a noastră în Egipt, unde l-am cunoscut şi pe soţul meu. “ “E egiptean?”, mă arăt plină de curiozitate. “Da’ de unde” , râde cu poftă doamna ambasadoare. “E moldovean de-al nostru. Era membru în delegaţie. Şi, cum toate erau la început, după declararea independenţei, am intrat la Ministerul Afacerilor Externe şi aşa am avut parte de experienţe deosebite. Am făcut parte din echipa care a deschis prima ambasadă a Republicii Moldova la Washington, apoi la Londra şi , de-acum 3 ani, la Ottawa.” “După atâtea împliniri profesionale, mai există oare un vis ascuns?,” arunc o ultima întrebare. “Oh, da”, îmi răspunde plină de sensibilitate doamna Beleavschi. “Eu cred că pictura este cea mai înaltă cale prin care te poţi exprima”, continuă domnia sa. Rămân cu ochii plini de uimire. “De câte ori îl văd pe pictorul Mosanu, mă gândesc să-I rog să-mi dea câteva lecţii, ca să pot aşterne şi eu pe pânză cele mai adânci trăiri ”, mi se confesează diplomatul din faţă mea.. Am şi remarcat gustul pentru artă din sediul ambasadei. Chiar în holul de la intrare sunt câteva tablouri cu imagini din Basarabia, picturi care emană o căldură şi un farmec aparte. “Sunt lucrate în vin şi sunt semnate de către jurnalistul şi artistul Vasile Botnaru, de la redacţia Europa Liberă din Chişinău. Peste 70 de tablouri ale sale au fost prezente la un eveniment special ,pe care l-am organizat aici, la Ottawa, pentru canadieni, ca să le arătăm câte ceva din tradiţiile noastre şi cine suntem noi, ca neam şi civilizaţie. Toti au rămas uluiţi şi plini de încântare”, încheie, în dulcele grai, ambasadoare Ala Beleavschi. |
Cristina Mihai 7/24/2016 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu