REGELE ÎNARIPAT AL CÂNTULUI
Cucul, pasărea cea rară,
Destoinică migratoare,
Vine-n ospeție-n țară.
Cântă cât îl ține vara,
Melodia-i preferată,
Până când se- așterne seara.
E fidel, de nu se poate,
Și e grijuliu cu soața.
Altor' pune bețe-n roate...
Din bătrîni se știe anume
Despre-acest nobil de soi,
Cum puiul la creșă-l- pune,
Chiar și neieieșit din ou.
O surpriză la vecine:
Un ou zdravăn, drept cadou !
Milostiva vecinică
Ocrotește-ndestulat
Puiul cu sânge albastru,
Care-n brațe i-a picat...
Expansiv, nesățios,
Acest frate vitregel,
Își aruncă frații jos.
Iată că din întâmplare,
Crescâd mare și frumos,
A surpat într-o zi cuibul,
Ajungând și el pe jos.
Un copil, doinind din fluier,
L-a găsit pe iarbă stând.
Dar, l-a fulgerat un gând:
Și-n obida lui adâncă
Sufletul i-a săgetat
Și-apecându-se cu grijă
Puiul în sân l-a luat.
De atunci el are-n casă
Un cuc ce-i ține isonul:
Cântăreț de-naltă rasă.
Dar cireșul din grădinâ
Pe cuc tainic l-a chemat;
Ciugulind prima cireașă
Cucul nu a mai cântat.
Supărat, atunci, copilul
L-a păstrat pentru penet,
Dar de frumusețea-i goală,
Se îndepărta încet...
Și spre toamnă, când dă bruma,
Cucul în crâng a zburat
Și-a plecat spre soare-apune,
Cucul nobil și ingrat
Pentru neamul cel de cuci
O morală se impune:
,,Când mereu trăiești în cântec
Ți se duce buhu-n lume !”
Melania Rusu Caragioiu
~o~
A cazut – un pui – din cuib
Puiul a cazut din cuib.
Ca o simpla hieroglifa
Pe fosila ei de clipa.
Cine inca nu e gata
Il ia Domnul cu lopata.
Puiul – a cazut din cuib.
L-a durut numai pe dansul.
Cine sa ii stie plansul?
Ca-a-ncercat – sa zboare – lin –
N-a avut destul putin.
Nici din cer – n-a venit – stransul –
Nici parintii – cuib – de fier –
N-au – la puii – care pier…
A cazut – un pui – spre cer…
Cine inca nu e gata
Il ia Domnul cu lopata.
Si-l ridica iar, de-a gata,
Printre puii care-I cer…
Puiul a cazut din cuib.
Ca o simpla hieroglifa
Pe fosila ei de clipa.
Cine inca nu e gata
Il ia Domnul cu lopata.
Puiul – a cazut din cuib.
6 mai 2017
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu