Hristosul
limbii române
sau
Al doilea
fiu
Puţini vor să priceapă că
Dumnezeu, când vorbeşte este înţeles de toate limbile simultan şi atunci deduc
că a vorbit pentru noi în limba română. O limbă cu o dinamică largă, de
calibrul unei simfonii Enesciene. De aceea în Biblie scrie că “La început a
fost cuvântul” şi, apoi, Dumnezeu a spus: ”Să se facă lumină!” a spus-o în
limba română, da!
După turnul Babel, Dumnezeu a hotărât
să-şi trimită pe unul din fiii săi pe pământ ca să ajute naţiunea aceste-i
simfonice limbi, să se lege într-un snop de grâu bogat şi pentru eternitate, o
limbă fertilă. Limba română este o limbă a păcii şi iubirii, a producerii
miracolelor Ilenelor Cosânzene şi a Feţilor Frumoşi, a Împăraţilor, împărăteselor
şi a împărăţiilor bogate şi pline de înţelepciune.
S-a uitat El pe pământ cum să facă
să nu deranjeze nici un părinte, din dorinţa de a-şi creşte copiii şi aşa a
ales familia Eminovici. S-a gândit El că bătrânul tată îl va lăsa pe mezinul
Mihai, al şaptelea fiu să crească în voia lui, în curiozitate pentru lume şi
iubire de cuvântul ei. Mihai a simţit limba română şi mireasma ei divină, firavă
şi mângâietoare ca fânul înalt prin care trecea alunecându-i printre degete
firul în duet cu adierea vântului prin părul său lung şi bălai.
Mihai a descoperit puterea cuvântului
şi a realizat că păstrarea acestui neam aproape de Dumnezeu se poate face doar
prin legătura şi conservarea limbii, altcum se va sălbătici, se va pierde şi
transforma într-un MATRIX al diavolului. Oamenii care ţin legătura cu frânturi
de sunete din alte frânturi de limbi nu se deosebesc de maşinile care comunică
digital, sateliţii, telefoanele mobile, internetul etc. Omul devenind un fel de
junincă înjugată într-un grajd ca să rumege fân. Rupt fizic de natura dată de
Tatăl şi de aproapele său. Deci sclavi, prizonieri a unui sistem "nenatural".
Aşa a început Mihai EMINESCU
munca gigantică de a culege adevăratele cuvinte şi a le îndrepta la forma lor
originară. A ales versul şi povestirea ca să conserve cuvântul şi ziaristica
pentru a-şi apăra şi trezi neamul aşa cum a fost sădit în Sufletul Său de Tatăl.
Când spui “mamă, mă doare”, prezenţa ei vindecă. Când bunicul îţi spune ”Să creşti
mare fiule!” cuvântul său înviorează, dă vigoare. Aceleaşi vorbe spuse în altă
limbă sună fals şi comic. O rugăciune în limba română te vindecă, una în engleză
sună ca un act shakespearian de teatru. Dacă vrei să iubeşti cu adevărat numai în
limba ta se poate. Alege versul eminescian ca să o simţi cu adevărat.
Omul doreşte să comunice şi să împărtăşească. Unii trimit
sateliţi în spaţiu cu inscripţia inteligenţei lor pe un disc de argint, alţii construiesc
piramide cu inscripţia inteligenţei lor prin mesaje matematice. Eminescu a ales
poezia. Prin versul său, el a conservat neamul pentru eternitate. A încapsulat
tot ce a fost esenţial şi virtuos din acest neam.
Aceasta a fost dorinţa Tatălui ca
într-o zi de Ianuarie, ziua de 15, 1850 în Botoşani, România să se nască Mihai
fiul Ralucăi şi a lui Gheorghe Eminovici. Dumnezeu să-l binecuvânteze acolo în
ceruri!
Mihai Eminescu este un poet,
prozator şi jurnalist român, zic asta pentru că el trăieşte şi azi pentru noi,
prin lucrările sale, rămânând astfel cea mai sfântă voce a neamului.
Ben
Todică /13 Ianuarie 2018. Melbourne,
Australia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu