MICLAU - SARMISE SI GETUZA

O, TU, DACIE  FRUMOASĂ!

             SARMISE  SI  GETUZA

                   (Nunta Soarelui)

                                                                                             Motto:

                                                                 ” Poezia s-a născut odată cu ființa umană,

                                                                 așa să nu ne mirăm că rosturile acesteea sunt

                                                                 tot atât de multe cât și infinitatea imaginației

                                                                 noastre!”   (Cuvinte de Minte”-Ioan Miclău)

“Vremuri mari, zile de aur, regi si crai fara de număr,

Prinți ai neamurilor Trace, adunati umăr la umăr –

Despre care Eliade prezentând creanga cea mare,

Numara vreo doua sute – din Apus până la Mare!

La a Hestiei* gradină, azi, Sarmise – rege-Soare,

Și-a ales-o pe Getuza, cea a neamului Get floare,

La “Corona Montium”* s-o aducă de mireasă,

Legând astfel Daco-Getii veșnic de aceeași casă!”

Raze daltuite-n aur pe alei încremenite,

Deschid calea spre Cetatea Daciei prea-aurite,

Stralucirile in toate uneau Dacia cu Cerul,

Usi, ferestre din arginturi, aurit era și fierul!

Vin și hiperboreenii, panonii cu toții Daci, Harudealul

Este Centrul unde s-a nascut Moșneanul,

Getii cei calari napraznici vin la marea sarbatoare,

Dăruind-o pe Getuza mireasă regelui-Soare!

Peste ape vin Etruscii ziși Rasena, Tirhenina,

Cu-a lor “cap de leu” – însemn capitalei Castelina,

Iar in fruntea tuturora cu-a lui arme aurite,

Călărea vestitul princip-militar Avile Tite!

Vin cu-ntregile familii, femei magic coafate

O aduc si pe Minerva, pe Tinia-zeitate,

Care-au dat lege sa fie cu a lor barbati egale,

Din senin veni Voltuma înșirand stele pe cale,

Legi frumoase Belangine lui Zalmoxe să inchine;

Vin biesii si bistonii, vin bisalții, vin frumoasele bitine,

Căci de-aici li se trag neamul, din Carpati si Euxin,

Desi ei traiesc in Asii, creanga Tracilor o țin!”

Lucumonii* trecând Ruma* mai iuți ca Fenicienii,

Pun Etruria-n miscare, vin latinii, padovenii,

Vin cu vechile lor rude ce-au colonizat Madera,

Lumea-i toata-n Oraștie, Zeii vin, se schimba era!”

Insasi Hestia din Helis ținand mâna lui Sarmise,

Zambind Soarelui Coronei, zeului Zalmoxe-i zise:

“Zeu cu vești de veșnicie, eu la tine fac rugare,

De-azi, Getuza cea din Hemus, cea a neamului Get floare,

Învoiește-o să dea mâna cu Sarmise-rege-Soare!

Fiii Daciei vin iarăși din pământuri depărtate,

Neamul nostru Dacic astăzi, se-aduna frate cu frate,

După cântec, după limbă, după visele lor bune,

După Zeii ce-i luase salvatori prin larga lume!

“Zeu, ascultă tu Moșneanul, pe oierul cel cu fluier de răchite,

Vezi-i haina, vezi-i blidul, cântecele-i învechite –

Că-s din vremea  de-nceputuri, vin cu neamul, cu poporul;

Le-ai dat voie sa traiască unde vor, dar ei Daciei duc dorul!

Iată-i vin la casa veche, Mare Zee-Dumnezee, au gând s-o

reânnoiască!

Azi îngăduie unirea tinerilor Geto-Daci nunta-ndată

s-o pornească!”

Așa grăi Zeița; Zalmoxe i-a răspuns:

“Rugarea ta cea bună pe Munte a ajuns! Bine-ai venit Getuza,

Cetate noua dau, dau vremuri glorioase la Sarmisegetuza!”

“Ca un nor de bucurie urc săgețile spre soare,

Semn al geților razboinici pregătiți de sărbătoare,

Cu cămeșile lor albe slobozite pe ițari, strânse bine la mijloc,

Zburau pietrele-nstelate cand porniră ei la joc!

Dacii cei amfitrioni, mult pe gânduri nu stătură,

Se repăd la boloboace dându-le începatură;

O armată de paharnici toti cu cornurile-n mână,

Serveau vinul fără apă, că de-i vin, vin să ramână!

Se-nclinau, serveau, umpleau, având vin pe săturate,

Vin de cel zeesc ca roua, așezat din vremi uitate;

La Daci vinu-i cu legende, cu istorii si cu zei,

Care se-ngrijesc de-apururi să dea roada pentru ei!

Dar la un moment anume, dansul, muzica-ncetează,

Un simbolic gest de rit: muschii pun de și-i crestează

Cu-n cuțit încovoiat, dac si get să se-nfrățească

Sângele-și unesc pe rane și-n virtutea lor zeească!

S-au oprit din respirații principesele etrusce,

Domnitele rutulene, heme, gete, au privirile năuce,

Numai dacele codane, deși tremur, se țin tare,

Mărețindu-se  că ele nu-s la prima prezentare!

Se porniră si la trânte, strâng opince, strâng ițari,

Doar de-aici porni Olimpul, luptatorii cei mai tari!

Apoi alergări cu cai, unde geții prind “cununa;”

Etruscii civilizați aruncau doar flori cu mâna!

Din nou liniște adâncă. Vin ținându-se de mâini,

Mirele si cu Mireasa, noii Daciei stăpâni!”

Au incremenit si munții, văile  adânc mirate,

Doar izvoarele își murmur doina-n undele curate!

La un semn vin fluierașii îmbrăcați in flori de aur,

Cu acele mândre haine ce-s a dacilor tezaur;

Lin din fluiere se-nalță si pe inimi se așterne,

Ritmul muzicii străbune, melodiile eterne,

Ce-s de veacuri cunoscute și de veacuri repetate;

Țara-ntreagă se adună pe aleile-nstelate,

La altarul cel de piatră unde Zeul se închină,

Chemând Soarele s-aducă binefaceri si lumină!

Urcă mirii de-ngenunche între Zeu și între Steag,

A lor frunte o ridică, ochii scântee de drag,

Dorul Daciei străbune azi renaște cu uimire,

Căci si Cerul vrea prin tineri să aducă fericire!

Azi, Sarmise si Getuza dau străvechiului popor,

Noua Sarmisegetuza – simbol, geniu, viitor!

Dau fundației Cetății, dragoste, unire, dor,

Steaua dacică în Ceruri poartă scris numele lor!

Astfel  traco-daco-geții, Moși ai neamului străbun,

Din istorii ne deșteaptă: “Tu, Dacule esti stăpân!

Simplitatea ta-i divină – de Părinte ce privește,

Cum mlădița tinerimii rădăcina ta o crește!”

Limba, cântec, dans si haine, le  primirăm moștenire,

Ni-s in sânge, ni-s in port, le-mplinim fără oprire,

Chiar de uneori prin vremuri rătăcim a ține minte,

Astea-s tainice de-apururi, de străbuni ne-aduc aminte!

“Oare, Decebal gândit-a să încline a lui frunte,

Rob romanilor să zacă și-n rușine pe-al lui munte?

Nu, mai bine-n stânca vetrei și cu inima in cer,

Căci viața-n lanț  de slugă e ca iarna cea cu ger!

E tristețea ce preface ziua albă-n noapte neagră!

“Oare, Decebal dorit-a să-și dea viața lui întreagă,

Pe averi si pe trădare, ce lugind-o an de an,

Să-și încline a lui frunte la piciorul lui Traian?

“O, Tu Dacie frumoasă, bea tu sângele meu tare,

Brazi, izvoare cristaline, munte de-aur si de sare,

Inveliți-mă degrabă în veșmântul vostru sacru,

Să nu văd năvălitorul cu gând rău cu suflet acru!

Așadar, Români de astăzi, fii ai Daciei străbune,

Sa păstrăm moșia noastră si al nostru nobil nume,

Până-n nesfârșite veacuri! – Nunta asta fie Muza,

Muza vetrei și-a Cetații de la Sarmisegetuza!”

Nu-i ușor să duci pe umeri moștenirea cea străbună,

Dar nici greu nu-i de ai cuget in gândirea cea mai bună!

Cel venit la pragul casei și-umilit ceva iți cere,

Mângâie-l și-i dă și pâine și o lingură cu miere!

Si-o sa aibă mărturie despre țara asta toată,

Că-i de Dumnezeu din Ceruri, de El însuși măsurată!”.

IOAN MICLAU – AUSTRALIA

Date:

-Sarmise – dacul rege-Soare din Dacia, supranumit “slujitorul Soarelui”.

-Getuza – fata geta din M-tii Hemus (Dobrogea)

-Helis – Cetatea veche a Daciei, unde domnea Sarmise(In nordul Daciei)

-Hestia(Vesta) – Zeita, stapana vetrei pe care se afla cetatea Helis.

-Zalmoxe – Zeul suprem al Dacilor

-Mosneanul – dacul liber.

-Corona Montium – Transilvania

-Harudealul – Ardealul

-“ruma”- fluviu, rau.

-“rutulene” – femei din neamul Rutulilor

-“heme”- femei din muntii Hemus

-“bitine”- femei din neamul Bitinilor

-“principese etrusce” – egale cu sotii lor,semnul civilizatiei etrusce.

-Tinia – zeul suprem al Etruscilor(vorbea prin tunet si cobora prin fulger)

-“lucumon”- stapan al puterii civile, si militare in timp de razboi la Etrusci.

-Avile Tite – lucumonul suprem

-Minerva – zeita latinilor, si chiar este foarte probabil(G.Dennis), ca numele

dat acestei zeite de catre romani deriva direct din limba etruscana. Mai era

numita si Nortia, si corespundea zeitei Fortuna a romanilor!