Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XVII(2017), nr. 365(1
–15 Ianuarie)
Dragii mei
enoriași!
La început de an 2018, rog pe Bunul Dumnezeu să
reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii,
împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința,
să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire în Duh și în
Adevăr! La mulți și fericiți ani!
*
Speranțe și neliniști. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am pășit în noul an. Unii ne bucurăm, alții
privim cu nostalgie în urmă la anii ce s-au dus, alții cu speranță sau cu teamă
către viitor. Oricum, cuvintele Poetului sunt mai actuale ca oricând în această
perioadă: ,,Cu mâine zilele-ți adaogi,/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai, cu
toate astea,-n față/ De-a pururi ziua cea de azi!”
Pentru Dumnezeu nu există această
împărțire a timpului, așa cum o avem noi. Pentru el ,,o mie de ani sunt ca o
clipă”. Pentru noi măsurarea și împărțirea Timpului este necesară, pentru a
ne aduce aminte că suntem călători pe acest pământ, că am adăugat un an în
buchetul vieții noastre, sau că ne-am mai apropiat un pas de Marea Întâlnire cu
Judecătorul lumii.
Parcă mai mult ca oricând, privesc cu
teamă către viitor. Nori tulburi se abat peste lume, ceața se intensifică la
orizont și lumea e tot mai debusolată. Parcă am început să n-o mai înțeleg.
Vorbeam întotdeauna de ,,evoluția lumii” de la un an la altul, de la un secol
la altul. Tot mai sus, tot mai sus, urcând pe culmi….! Azi mă întreb, dacă nu
cumva este vorba, în realitate, de o involuție a lumii, adică o coborâre.
Desigur, trebuie să recunoaștem că, sub aspect tehnic, omenirea a făcut
progrese inimaginabile în secolele trecute și fiecare dintre noi poate constata
acest lucru. Aparatura și mașinăriile de tot felul ne-au inundat viața. Din
păcate, ne-au făcut pe mulți dintre noi robii lor. Observ, însă, că se
neglijează tot mai mult cea mai de preț valoare a planetei noastre: Omul.
Parcă, în mod sistematic, cineva, de
acolo de la cârma pământească a lumii, caută să facă din om o mașinuță
oarecare, un roboțel fără personalitate. Sunt distruse treptat valori
spirituale, morale și sociale milenare. Punem în loc niște aberații, de care strămoșii
noștri nici nu ar fi avut curajul să vorbească, fiindcă ar fi intrat în pământ
de rușine.
M-aș referi în aceste rânduri doar la
familie, lăsând de-o parte otrăvirea zilnică prin mâncare, prin băutură, prin
aer, discrepanța dintre lumea bogată și lumea săracă, bolile de tot felul,
pentru care se face prea puțin spre a le vindeca, însingurarea omului în
mijlocul unei lumi, care mai degrabă seamănă cu o junglă și multe altele.
Fiecare dintre noi, crescuți în
spiritul bunei tradiții românești și creștinești, cunoaștem cât de importantă
este familia în viața unui om, în viața societății. Așa cum nu trebuie să mai
explici că-ți este necesar aerul, apa, mâncarea, tot așa este și familia. Ea este izvor de viață, de
iubire, de bucurie, reazim la nevoie, șansa de supraviețuire a omenirii. Este
rânduiala lui Dumnezeu pentru lume, fiindcă ,,nu este bine să fie omul
singur pe pământ, să-i facem lui ajutor dintr-însul!” Și i-a făcut-o pe
femeie, i-a dat-o cu indicație clară: ,,Creșteți și vă înmulțiți! Umpleți
pământul și-l stăpâniți!” Așa a înțeles omenirea milioane de ani și azi
suntem peste șapte miliarde de oameni pe pământ. Și toate au fost bune și
frumoase și a fost seară și a fost dimineață, adică o rânduială, o ordine
clară.
Iată că în vremea noastră s-au ivit
oameni, care se cred mai deștepți decât Dumnezeu și vor să aducă o altă ordine,
o altă rânduială. Familia nu trebuie să mai fie unirea liber consimțită dintre
un bărbat și o femeie, ci ,,unirea dintre doi parteneri”. Copilul nu trebuie să
știe că are tată și mamă, ci părintele 1 și părintele 2, iar aceștia pot să fie
amândoi bărbați, sau amândoi femei. Mai multe state zise democratice au adoptat
legi, care permit ,,căsătoria” dintre doi bărbați și dintre două femei.
Lucrurile acestea se petreceau până anul trecut în țările de religie catolică
și protestantă. Anul trecut a legiferat și Grecia această orgie. Grecia, vârful de lance al
Ortodoxiei, de foame, de sărăcie, a fost nevoită să cedeze. Au îngenuncheat-o!
Mai sunt în Europa vreo zece state, care mai rezistă presiunilor de acest gen.
Oamenii de bună credință de la noi au organizat un referendum, care să oblige
pe parlamentari să modifice textul Constituției și să prevadă acolo în mod
expres, că ,,familia este unirea dintre un bărbat și o femeie”.
S-au adunat peste 3.000.000 semnături, dar oficialitățile n-au făcut nimic
concret până acum să dea curs acestei dorințe a poporului român. Să zicem,
totuși, că se va reuși. Va reuși generația noastră. Dar mâine? Va fi la rând
generația facebook-lui, a internauților. Va fi generația pruncilor de azi, care
învață(sau vor învăța și la noi în anii viitori!) de la grădiniță și până la
terminarea liceului, despre actul sexual
și perversiunile sexuale. Dacă azi, pentru omul de bună credință lucrurile
acestea sunt strigătoare la cer, pentru omul de mâine ele vor fi ceva
,,normal”, așa cum este ,,normal” să umbli cu unghiile netăiate, dar vopsite.
Familia își pierde rolul de a crește și
educa pe copii. Atâta vreme cât tu, părinte, nu ai voie să-l atingi cu o palmă
sau cu o vorbă pe copilul tău, pierzi orice autoritate asupra lui. Dacă pruncul
se va supăra că nu i-ai dat luna să joace fotbal cu ea sau l-ai pus să-și facă
lecțiile, te va pârî că-l persecuți și ți-l va lua și-l va duce la orfelinat,
ori îl va da unor îngrijitori plătiți.
Parcă n-ar fi fost atâtea și atâtea
cauze care duc la destrămarea familiilor! Trebuia să pună pe tapet și aceste anomalii. Mâine, eu,
ca preot, voi fi reclamat că am refuzat să cunun pe Ion cu Gheorghe, sau pe
Marița cu Joița. Voi fi amendat cu cât nu face salariul pe un an întreg, pentru
că am încălcat ,,drepturile omului”. Asta de două ori, fiindcă a treia oară voi
intra în pușcărie!
Antihrist își face tot mai simțită
prezența în lume, iar desfrânata apocaliptică cutreieră ca un corb al morții
peste țări și peste suflete.
Cu un mileniu și jumătate în urmă, un
om de o cruzime nemaiîntâlnită a trecut prin foc și sabie pământurile
românești. Era regele Atila, conducătorul hoardelor hune, strămoșii ungurilor
de azi. Bătrânii noștri îl spuneau ,,biciul lui Dumnezeu”! Voiau să spună că
Dumnezeu îi pedepsește prin acel om pentru păcatele lor.
Privesc cu teamă spre viitor și văd că
,,biciul lui Dumnezeu” se ridică din nou, gata de-a se slobozi asupra noastră.
Musulmanii invadează Europa, leagănul creștinismului. Nu mă refer la amărâții
care fug îngroziți de moarte ca să caute un adăpost. Mă refer la cei infiltrați
printre ei, care-și fac din curățirea pământului european de scârnăviile
destrăbălării morale un ideal, pentru care sunt gata să-și dea și viața. Când fac atentate și lasă în urmă zeci și
sute de cadavre, socotesc că și-au împlinit misiunea lor de reformatori ai
vieții morale, de ,,bici al lui Alah” asupra păcătoșilor. Privesc cu teamă spre
viitor, fiindcă, după cum spun statisticile, până în 2050, jumătate din
populația Europei va fi musulmană. În Siria au fost creștini și musulmani.
Siria avea creștini înainte de a se creștina Sfântul Apostol Pavel. El a primit
primele noțiuni ale învățăturii creștine în capitala Siriei, în Damasc. Ei
bine! Mii de oameni nevinovați din Siria au fost uciși în ultimii ani pentru
simplul motiv că erau creștini. Biserici au fost distruse, case de creștini
incendiate, episcopi și preoți uciși sau răpiți și multe-multe alte atrocități.
Privesc spre viitor și tare mi-e teamă
că-ntr-o zi cel care va îmbrăca reverenda de preot, va îmbrăca ceea ce se numea
,,cămașa morții”. Preoția însăși, ba chiar statutul de creștin, vor trebui să
aibă din nou dimensiunea martirică, jertfelnică de altădată. Atâta destrăbălare
morală nu poate fi spălată decât cu sânge!
Privesc cu teamă spre viitor, fiindcă
văd că populația țării se împuținează, îmbătrânește; văd că tineretul ne pleacă
departe să-și câștige pâinea și pe acolo prinde rădăcini. Se risipește neamul
și asta nu e bine. Văd că neîncrederea este prezentă peste tot: între popor și
puterea politică; între oameni, chiar în cadrul familiilor. Interesul trece
peste orice considerente morale și religioase și asta e periculos. S-a distrus
solidaritatea între oameni, spiritul comunitar, s-a împuținat credința!
Se aud tot mai puternic zăngănind armele
și la răsărit și la apus. Taberele militare se pregătesc tot mai intens, cu
arme tot mai sofisticate pentru război pe pământ, în aer, pe apă! Se pregătesc
să…. lupte pentru pace! Fiare hămesite plănuiesc sfârtecarea României!
Rugați-vă lui Dumnezeu să ne aibă în
pază. Sodoma și Gomora ar fi scăpat nemistuite de flăcări, dacă în ele ar fi
fost doar zece drepți, adică oameni curați sufletește, nepervertiți de păcate.
Haideți să fim noi, românii, cei zece din cetatea Europei, pentru care Dumnezeu
să n-o pârjolească!
*
La cumpănă de ani. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru
toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe
acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare
anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!
Vă mulţumim
cordial tuturor pentru tot sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2017!
Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit cu colindul, atât la Crăciun,
cât şi la Bobotează, după datina străbună, ca nişte adevărate familii de
creştini! Vă mulţumim cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia
şi posibilităţile ce le-a avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi
românească. Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi
ani de aici înainte!
La
cumpănă de ani, se cuvine să facem un scurt bilanţ fiecare
dintre noi cu privire la viaţa noastră, la familiile noastre, la speranţele ce
le avem de viitor. Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale
anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim
un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de
conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până
acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest
film ar privi şi Dumnezeu. Ia gândiţi-vă, aţi găsi vreo scenă în acel film de
care să vă fie frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o
Cel de Sus? Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră?! E o
grea încercare. Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a
depins de Dumneavoastră, ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii,
părinţii, socrii, cumnaţii Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când
s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună.
Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna
rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi,
mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi, că în clipa următoare aţi fi
chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare,
bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie? Aveţi
suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele
săvârşite în această viaţă? Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să
ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani.
Faceţi planuri pentru familia
Dumneavoastră, dar ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei. Vedeţi dacă
şi lor le place şi dacă sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Numai aşa va
fi armonie şi unitate în casa Dumneavoastră şi nimănui lehamite nu-i va
fi, că staţi sub acelaşi acoperiş! Dumnezeu să vă ajute şi să fie
bine!
*
Starea parohiei(II). În numărul trecut al ,,Scrisorii
pastorale” făceam o analiză amănunțită a vieții religioase din parohia
noastră din cursul anului 2017. Colindul cu Botezul ne determină să venim cu
câteva completări, pe care le considerăm absolut necesare. În primul rând,
mulțumim lui Dumnezeu că avem asemenea creștini în parohia noastră, care
păstrează atât cât se mai poate tradițiile noastre strămoșești, credința și
datinile. Veniți în număr mare la biserică în duminici și sărbători, sunteți
atașați de biserică, nu batjocoriți slujitorii bisericești, ci, dimpotrivă,
avem semnale că vorbiți chiar mai bine decât ar trebui despre preotul Dvs.
Aveți în casele Dvs. icoane, candele, atmosferă creștinească. În majoritatea
caselor icoanele sunt așezate pe peretele dinspre răsărit, pe acel perete nu
mai sunt tablouri, postere, decupaje din reviste cu mâțe, câini, lei, șerpi,
femei goale și alte bazaconii de acestea. Am găsit case în care cărțile primite
de la parohie în ultimii ani erau
așezate pe masă, în mijlocul camerei, ca într-o sală de lectură dintr-o
bibliotecă. Aceleași cărți le-am văzut în multe case în biblioteci, în altele
ele singure formau ,,biblioteca” familiei. Au fost legați cei mai mulți câini,
iar cei care au fost dezlegați s-au dovedit a fi bine educați. Anul acesta nici
unul dintre ei n-a încercat rezistența
pantalonilor popii și nici nu i-au verificat gustul cărnii. Aproape toți
enoriașii noștri știu să se închine corect. Am mai întâlnit câteva cazuri, în
care oameni în toată firea nu știau acest lucru: fie făceau niște rotocoale cu
mâna, parcă s-ar fi apărat de muște, fie dădeau din mână, parcă ar fi tras la
ferestrău. Sunt câțiva enoriași, pe
care-i putem număra pe degetele de la o mână, care evită în mod sistematic, de
ani buni, să-și arate fața cu prilejul colindului. Altfel spus, fug de icoană,
de cruce, de agheasmă! Nu putem pune, deocamdată, un diagnostic definitiv,
fiindcă mai trebuie făcută și proba cu tămâie! Sunt cazuri puține, câteodată
unice, dar ele mai există, totuși. Rușine să-i fie preotului!
De aproape patruzeci de ani suntem
împreună și în fiecare an v-am explicat, fie verbal, fie în scris, că la
Crăciun nu vin în casa Dvs. ca să fac
molitvă porcului, ci colindul are alt rost. Încă am mai găsit case cu acel prilej, în care cineva din
familie iese la poartă să-i spună preotului: ,,-Părinte, eu n-am avut porc!”
sau ,,-Părinte, eu nu l-am tăiat!” Că unii dintre Dvs. doresc să facă și
molitva cărnii, este foarte bine, dar aceasta nu este obligatorie. Este o
rugăciune, o slujbă și atâta tot. La fel de bine se poate face și sfințirea
casei, a fântânii etc.
În Malovăț s-au făcut multe construcții
noi, s-au consolidat ori s-au extins altele mai vechi, s-au amenajat frumos, au
fost dotate cu multă aparatură, ceea ce arată că nivelul de civilizație s-a
ridicat simțitor. Mai puțin s-a întâmplat acest lucru în Bârda. Vorbe amuzante,
nevinovate, am auzit mai puține anul acesta! Dacă e vorba de porci, remarcăm că
și anul acesta au fost destul de mititei. Nu mai sunt porcii de altădată, care
umpleau câte două postăvi cu carne! Nu mai sunt nici câinii de altădată! Acum
predomină pechinezii! Criza economică se resimte peste tot. Chiar starea Dvs.
de spirit, îngrijorarea față de nevoile de azi, de mâine, spune acest lucru.
Mulți, foarte mulți nu aveți serviciu, mulți sunteți plecați în țară sau peste
hotare la muncă. Sunt copii lăsați în grija bunicilor, în grija rudelor. Lipsa
părinților se resimte în timpul anului, atât la școală, cât și în viața lor în general. Am găsit multe porți
deschise între vecini, între părinți și copii, dar am mai găsit și garduri noi
construite între părinți și copii! Expresii de genul ,,-Pe aici nu se trece!”
am întâlnit anul acesta, când a fost vorba să merg de la casa părinților la a
copiilor pe poteca ce-o cunoșteam din anii trecuți. Expresia mi-a amintit de
deviza trupelor române pe frontul de la Mărășești!
Am mai găsit frați și consăteni certați și
încrâncenați de ani de zile. Am găsit și
mulți bolnavi, bătrâni, săraci și singuri! Din păcate, parcă mai mult ca-n alți
ani, am găsit familii destrămate. Nu sunt familii aflate în luna de miere, ci
familii cu copii la școli, alții în prag de căsătorie. Nu analizăm aici
cauzele, ci deplângem copiii rămași cu un părinte, gospodăriile frumoase pe
care și le realizaseră, viața lor de familie de altădată, care părea atât de
armonioasă! Poate că nu e totul pierdut! Dumnezeu să le ajute, să le dea pace,
înțelegere, împăcare și să nu uite că
pasărea din mână e mult mai de valoare decât cea de pe gard!
Dacă Dumnezeu ne va ajuta şi Dvs.
îmi veţi fi alături, vom reuşi să mai facem multe lucruri bune împreună, spre
slava lui Dumnezeu. Dorim să continuăm publicarea şi răspândirea cărţilor
religioase; să continuăm să scoatem şi să vă trimitem ,,Scrisoarea
pastorală”; să distribuim gratuit fiecărei familii din parohie şi celor ce
ne-au ajutat cartea Dicționarul proverbelor religioase românești,
vol. I și să găsim resurse ca să publicăm volumul al doilea pentru Sărbătorile
Crăciunului de anul acesta și să v-o donăm; să dăm cât mai multe filme cu
conţinut religios; să fim prezenţi în presa scrisă şi pe internet cu cât mai
multe contribuţii; să organizăm mai multe excursii cu caracter religios; să
continuăm cu donarea pâinii în duminici şi sărbători; să menţinem
serviciile gratuite şi contribuţia de cult la aprecierea fiecăruia; să putem să
acordăm ajutoare celor bolnavi, neputincioşi şi tuturor celor loviţi de
nenorociri; să intensificăm activitatea pastorală şi misionară; să mărim
numărul participanţilor la slujbe, să văruim ambele biserici, să vopsim
acoperișurile bisericilor din parohie, să terminăm magazia şi multe, multe
altele, despre care vom vorbi pe parcurs. Dumnezeu să ne ajute!
*
Contribuția de cult. Până la închiderea
acestei ediții, situația contribuției de cult pe 2018 se prezintă
astfel: în Malovăț au achitat 91,60% din familii; în Bârda au achitat 87,04%
din familii; la nivel de parohie au achitat 90,14%. Reamintim că și
pentru anul 2018, regula privind contribuția de cult rămâne aceeași: fiecare dă
cât vrea. Serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă cineva achită
ceva sau nu pentru contribuția de cult. Preotul este la dispoziția tuturor 365 zile pe an, 24 de ore pe zi. În rest este
liber! Pentru 2018, cea mai mică contribuție de cult este de 2 lei, iar
cea mai mare de 410 lei(Dl. Dima Vasile). Dintre fruntași menționăm pe următorii:
A. În Malovăț: Dima Vasile: 410 lei; II. Nistor
Petre și Primar Michescu Ion: câte 300 lei; III. Cioabă Dumitru: 254 lei; IV.
Coman Vasile: 220 lei; V. Oproiu
Petre și Pau Claudiu: câte 200 lei; VI. Ionașcu Ștefan, Crașoveanu Valeriu,
Surugiu I. Mihai și Mănescu V. Vasile: câte 170 lei; VII. Ionașcu Maria: 168 lei; VIII.
Boncioc Elena: 160 lei; IX. Manolea
Elisabeta: 155 lei; X. Coman
Constantin, Ungureanu Gheorghe, Băleanu Ioana, Borugă Ion, Voican Petre și
Bondoc-Ionașcu Gheorghe: câte 150 lei; XI.
Popescu Goriță: 145 lei; XII.
Surugiu Gheorghe: 143 lei; XIII. Paicu
Domnica: 130 lei; XIV. Glavan
Pompiliu: 126 lei; XV. Tărăbâc
Angela: 125 lei; XVI. Bobiț
Gheorghe, Vișan Sevastița, Cernea Mihăiță, Ungureanu Constantin, Manolea
Nicolae, Tărăbâc Grigore, Pera Aurica, Crumpei Gheorghe, Vasilescu Ioana,
Pereanu Constantin, Coman Elena, Dragotă Nicolița, Munteanu Alexandra: câte 120
lei; XVII. Motreanu Petre, Popescu
Mihai, Popescu Marga și Baltac Lida: câte 115 lei; XVIII. Surugiu Eugenia, Bazavan Dumitru, Colibășanu Dumitru,
Surugiu N. Ion, Chiriță Toni, Iorgovan Viorel, Curea Gheorghița, Paicu Nicolae și
Munteanu Iorgu: câte 110 lei; XIX. Surugiu
Elena și Căprioru Gheorghe: câte 109 lei; XX.
Popescu Dumitru, Ciobanu Alexandra, Pereanu Viorel, Orodan Aneta, Cojocariu
Titu, Vișan Sevastian, Meilă N. Nicolae, Răchiunoiu Grigore, Ciurel D. Dumitru,
Oprișan Elena, Săftoiu Liviu(I) și Tătucu Grigore: câte 105 lei; XXI. Pirici Constantin și Ilinca
Alexandru: câte 103 lei; XXII. Boncioc
Dumitru: 102 lei; XXIII. Manolea
Grigore, Bobiț Claudiu, Micu Valeriu, Bazavan Claudiu, Ungureanu Dumitru,
Iordache Mihai, Almichi Constantin, Băleanu Petre, Voican Ion, Ghilerdea
Sevastian, Bondoc Eugenia, Popescu M. Mihai, Meilă Costel(I), Lupșa Dumitru,
Baltac Alexandru, Almichi Ion, Bazavan Gheorghe(Ieleșnic), Borugă Mihai, Teșilă
Elisabeta, Minune Ion, Badea Marius, Înv. Michescu Ion și Munteanu Puiu: câte 100
lei; XXIV. Crăciunescu Tică, Badea
Aurel și Sava Ion: cât 95 lei; XXV. Tărăbâc Virgil, Ciolacu Dumitru și
Mazilu Paraschiva: câte 85 lei; XXVI.
Bobiț Gh. Ion, Popescu D. Ion, Popescu Valentin, Meilă Iancu, Popescu V. Ion,
Bogdan Silvia, Guran A. Constantin, Trocan Ion, Ciobanu Doru, Tătucu Marius și
Papa Vergina: câte 80 lei; XXVII.
Coman Dumitru, Popescu Gh. Gheorghe, Bazavan Marin, Blejdea Gheorghe, Ciută Romulus
și Ungureanu Florin: câte 75 lei; XXVIII.
Surugiu Onel: 72 lei; XXIX. Popescu
Maria, Jianu Stela, Stroie Sever, Pau Olimpia, Mănescu Iulius, Popescu Angelu,
Popescu Nete, Crăciunescu A. Gheorghe, Ștefu Constantin(I), Cotea Nicu, Zamfir
Viorel, Giurescu Lucreția, Meilă Pantelie, Bondoc Anton, și Borcilă Gheorghe,: câte 70 lei; XXX. Cioabă Constantin și Pătrulescu Alin: câte 67 lei; XXXI. Ciobanu Ilie, Mateescu Mihai,
Popescu Doru, Ionașcu Lucreția, Popescu V. Vasile, Lupșa Valeriu, Borugă
Alexandru, Mănescu Valeria, Tărăbâc Lucian, Badea Ion, Minune Lucian, Surugiu
Gh. Mihai și Pană Viorel: câte 65 lei; XXXII. Cioabă Ioana: 63 lei; XXXIII. Boncioc Constantin: 62 lei; XXXIV. Guțescu Elena, Vișan Valeria,
Mănescu Ion, Paicu Sabina, Borcilă Nuța, Ciolacu-Hotăranu Claudiu,
Popescu V. Constantin, Filip Elisabeta, Hurduc Romeo, Michescu Nicolae,
Statache Cornel, Mănescu Elena, Bondoc Alexandru, Stanciu Ștefan, Odoleanu
Valeriu, Glavan Constantin, Hurduc Pantelie, Borcilă Vasile, Pătrulescu Petre,
Iorgovan Constantin și Ciurel Valentin : câte 60 lei; XXXV. Ică-Căprioru Gheorghe și Săftoiu Liviu(II): câte 58 lei; XXXVI. Meilă Dumitru: 57 lei; XXXVII. Spătariu Florin și Căprioru
Petre: câte 56 lei; XXXVIII. Manafu Stela, Mănescu Angela, Cojocariu Daniel, Mateescu
Liviu, Michescu Ion(II), Popescu Elena, Nistor Ion, Stefu Ion, Borcilă Șt.
Ștefan, Cojocariu Ilie, Meilă C. Nicolae, Borcilă Ștefan, Cosma Victor, Baltac
Gheorghe și Munteanu Iancu-Sorin: câte 55 lei; XXXIX. Glavan Ion: 53 lei; XL.
Surugiu Ionel: 52 lei; XLI. Tărăbâc
Stelucu, Vlăduț Sevastian, Vișan Ioana, Boncioc Liviu, Cosma Cristina, Popescu
Șt. Ion, Berneanu Alexandra, Omir Sevastian, Crăciunescu Florin, Coman Eugen,
Munteanu Dumitru, Drăghici Ionuț-Alexandru, Ciobanu Dumitru, Oprișan Valeriu,
Popescu Gheorghe, Cristea Dan, Mangu Constantin, Crumpei Vasile, Crumpei Sever,
Coman Marian, Vișan Daniel, Tărăbâc Ion, Minoniu Zoia, Ciurel A. Dumitru,
Crașoveanu V. Valeriu, Meilă Maria, Vișan Bădiță, Curea Constantin, Meilă
Costel(II), Tărăbâc Valentin, Ștefu Florian, Capel Cristina, Tărăbâc Bebe,
Baltac A. Alexandru, Vișan Ion, Badea Nicolae, Guran Aurel, Nistor Elena,
Mladin Paul, Nistor Vasile, Bazavan Jana, Meilă Emil, Pr. Megan Jan, Baltac
Ion, Glavan Dumitru, Mănescu Viorel, Baltac Petre, Paicu Elena, Geaucă Aristide
și Ciurel Florin: câte 50 lei;
B. În Bârda: I. Botoșan Dumitru: 250 lei; II. Popescu Valeria. 225 lei; III.
Bobocea Savu: 160 lei; IV. Duțoniu
Gheorghe: 155 lei; V. Curea Gigi,
Horodnic Tudor și Mihăescu Nicolae: câte 150 lei; VI. Luca Aristița: 130 lei; VII. Rolea Pantelie, Turlacu Emil și
Gârbovan Ion: câte 120 lei; VIII. Stănciulescu
Ion, Anghel Domnica, Butoi Ion, Luca Nica, Gârbovan Nicolina, Mema Petre și
Șonea Floarea: 110 lei; IX. Rolea
Ion, Luca Vasile și Mema Ștefan: câte 105 lei; X. Dragomir Gheorghe, Dragomir Nicolae, Dragomir Bădiță, Cimpoieru
Viorel, Pr. Stănciulescu Alexandru, Șeitan Gica, Ivașcu Ion, Luca Jana, Luca C.
Maria, Gheran Pantelie, Luca I. Ion, Sfetcu George, Rolea George, Sfetcu Sorin,
Stănciulescu Florin, Drăghia Tudor, Sfetcu Bebe, Sfetcu Dumitru și Mucioniu
Ion: câte 100 lei; XI. Volintiru
Ana: 92 lei; XII. Sfetcu N. Aurel:
90 lei; XIII. Anghel Nicolae și Mema
Ion: câte 80 lei; XIV. Luca Gheorghița: 75 lei;
XV. Mogonea Ion, Stănciulescu Marin, Roată Benonică, Pâlșu Gheorghe, Luca
D. Maria, Luca M. Ion și Gheran Paraschiva: câte 70 lei; XVI. Curea Cristi: 64 lei; XVII. Motreanu Ilie, Motreanu Elena,
Curea Viorel, Ploștinaru Ionel, Botoșan Elena, Curea Gheorghița, Fugașin Aurel,
Luca Constantin, Duțoniu Valentin, Rolea Marina, Coman Elena, Tănase Maria,
Mema Gheorghe și Avram Dumitru: câte 60 lei; XVIII. Curea Dora, Curea Ghiță, Luca Marin, Luca Sanda, Catană
Elena, Mema Margareta și Mucioniu Gheorghe: câte 55 lei; XIX. Zaharescu Maria: 53 lei; XX.
Malescu Gheorghe: 51 lei; XXI. Pavel
Eugenia, Fruntelată Mihăiță, Cimpoieru Tănase, Curea Maria, Mucioniu Elena,
Olteanu Alexandru, Curea Gheorghe, Ivașcu Vasile, Luca Gica, Avram Polina, Mema
Ion, Luca Radu-Vasilică, Stănciulescu Maria, Stănciulescu Petre, Luca Dumitru,
Sfetcu Doru, Sfetcu A. Aurel, Cola Emilia, Rolea Constantin(I), Gheran
Nicolița, Bufan Dumitru, Stoichină Dumitru, Mema Ileana, Stănciulescu Ștefan și
Mucioniu Dumitru: câte 50 lei.
Acestora și tuturor celorlalți care
au contribuit cu cât au putut ei, le mulțumim cordial.
Dumnezeu să le răsplătească jertfa!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva
ajutoare din afara parohiei, astfel: Doamna
Mătuș Natalia(Timișoara): 500 lei;
Dl. Pera Nicolae(Constanța), fiu al satului Malovăț: 300 lei; Doamna Procuror Dr. Ana Călin(Galați): 100 lei; Doamna Prof. Univ. Dr. Zamfira
Mihail(București): 70 lei; Dl.
Iorgovan Anton(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Dl. Popa Mihai (Rm. Vâlcea), Doamna
Crăciunescu Valeria(C-lung-Moldov.- SV): câte 50 lei;
Dumnezeu să le
răsplătească!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 363, pe blogul d-lui Ben Todică,
directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia) din 27 dec.
2017(http://bentodica. blogspot.ro);
,,Scrisoare
pastorală” – 364, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2018 ian. 11,
ediție și on-line(http://www.observatorul. com); în ,,Armonii culturale”,
Focșani, 2018 12 ian., ediție și on-line(http://armoniiculturale.ro);
Înțelepciunea lui Iosif, în
,,Omniscop”, Craiova, 2017, 18 ian., ediție on-line(http://www.
omniscop.ro); în ,,Națiunea”, București, 2018 ian. 14,
ediție și on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro).
*
Zâmbete. ☺Avocatul: ,,- Domnule Doctor, câte autopsii ați
efectuat pe oamenii decedați?”
Doctorul: ,,- Pe toate. Oamenii vii se opun prea tare!” ☺ Avocatul: ,,- Acesta era nasul
pe care vi l-ați spart în copilărie?”
Martorul: ,,- Am un singur nas, să știți!” ☺ ,,- Ion foloseşte
curent alternativ!” ,,– Adică?” ,,– Când ia de la vecinul din dreapta, când de
la cel din stânga!” ☺ Șeful ii spune angajatului: ,, -Faci totul așa de
încet, abia reușești să faci jumătate din ce fac ceilalți! Reușești să
faci ceva repede?” ,,- Da, obosesc repede…!” ☺ ,,-Tată, așa-i că vrăjitoarele nu există?”
Tatăl, ridicând privirea către soție și soacră: ,,- Ehee, când eram mic și eu
credeam la fel…!” ☺
Dintre toate rudele nevestei mele, cel mai mult îmi place de mine..! ☺,, - În ce lună să mă
căsătoresc, septembrie sau octombrie?” ,, - Octombrie, evident!” ,,- De ce?”
,,- Mai câştigi o lună!”
*
Convocare. Transmitem și pe această cale înștiințarea, că
duminică, 21 Ian., la Bârda și
duminică, 28 Ian. la Malovăț, sunt
convocați membrii Adunării Parohiale pentru a alege membrii Consiliului și
Comitetului Parohial pentru următorii patru ani.
*
Înmormântări.
În ziua de 2 ian. pentru BazavanNatalia(92 ani) din Malovăț; în
ziua de 11 ian. pentru Paicu Sabina(89
ani) din Malovăț. Dumnezeu să le ierte!
*
Program. În luna februarie avem
următorul program de slujbe: 2 Febr.(slujbă
la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12);
3 Febr.(Malovăț-Bârda); 4 Febr.(Bârda); 10 Febr.(Malovăț-Bârda); 11
Febr.(Malovăț); 17 Febr.(Malovăț-Bârda);
18 Febr.(Bârda); 19 Febr.(slujbă seara la Malovăț); 20 Febr.(slujbă seara la Bârda); 21 Febr.(slujbă seara la Malovăț); 22 Febr.(slujbă seara la Bârda); 23 Febr.(slujbă seara la Malovăț); 24 Febr.(Malovăț-Bârda); 25 Febr.(Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa
de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii! La mulți
ani!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu