duminică, 28 ianuarie 2018

VA MAI FI VREODATĂ ROMÂNIA ...?





VA MAI FI VREODATĂ ROMÂNIA LIBERALĂ ?

Am aniversat Unirea Principatelor sau Unirea Mică. Cum zic unii ! Într-o atmosferă tristă a României zilelor noastre. Instabilitate generată de puterea actuală aflată în descompunere. Dovada. Luptele interne pentru ciolan și promovarea intense a nonvalorilor. Cei 27 de a ani de supremație fesenistă au fixat, pentru mulți ani, România în coada țărilor civilizate ale Europei.



În ciuda clamatei creșteri economice, nu se vede nimic în „buzunarele românilor”, cum le placea vremelnicilor zilei să tot repete în campania electorală.
Îngrijorător e faptul că nu au fost demarate în toți cei 27 de ani proiecte majore de investiții pentru viitorul țării. Nu avem nici acum un program de țară general, pe termen lung, care să fie aplicat indiferent de cine vine la guvernare. Cum a fost cel din timpul lui Dej, 1960-1974. Despre catastrofalul plan al lui Ceaușescu (1975-1989) nici nu vreau să-mi amintesc !
Suntem prinși în mrejele consumului excesiv pe datorie și scadența plății se apropie cu pași repezi. Leul atinge cote minime istorice, dând frisoane celor îndatorați la bănci, inflația zburdă pe câmpiile financiare mioritice, iar Puterea fesenistă e într-un lung șir de crize. Nu sunt acele crize generate de lupta dintre Putere și Opoziție, ceea ce ar părea normal, ci de lupta din interiorul Puterii feseniste.
De 27 de ani, prin diferite tertipuri și scenarii, gruparea criminală (și la propriu și la figurat) fesenistă a știut să fie permanent la Putere.
Dar ce înseamnă Puterea ? Căci pe mulți îi aud că toate partidele au fost la Putere ! O minciună gogonată, alimentată permanent de agenții feseniști și de analfabeții patriei !
Spre exemplu, Partidul Național Liberal, nu a fost niciodată la Putere. Mulți vor sări să mă contrazică. E adevărat, elemente liberale au cochetat și cochetează cu Puterea fesenistă, dar PNL nu a avut niciodată Puterea.

Putere înseamnă când ai majoritate stabilă în Parlamentul țării.
România este o republică parlamentară,
nu prezidențială.

A fi la guvernare nu înseamnă Putere.
Acolo ești factor executiv, nu poți lua decizii radicale.
A fi președintele țării nu înseamnă a avea Puterea.
La Cotroceni ești ca într-o cușcă, dacă Parlamentul nu este al partidului care a impus președintele.
Atribuțiile prezidentului sunt extrem de limitate.

Doar forțând limitele sau încălcând Constituția, cum a făcut fesenistul sub acoperire, poți părea un președinte. Zurbagiu. La Băsescu a fost și este, în continuare, mult teatru. Securistic. 
Scenariul diabolic cu trimiterea Partidului Democrat pe Dreapta, devenind peste noapte „liberal” a făcut ca FSN-ul să supraviețuiască și să revină în forță pe scena politică românească. Numai că ultimul său program electoral devine, pe zi ce trece, piatra de moară care va duce la scufundarea definitivă a acestei creații artificiale, compusă din politrucii comuniști, liniile a doua și a treia, elemente ale securității, precum și fiii, nepoții  și ciolănarii avizi de înavuțire.

Toți, trădători ai interesului național. 

Ultima probă, modul în care a fost tratată prima vizită a premierului Japoniei, care venea cu ofertă de cca 35 miliarde de euro pentru proiecte în România. Se încadrează perfect la subminarea economiei naționale ! Se sesizează cineva ?



Mica Unire, momentul începerii reîntregirii neamului românesc, a fost înfăptuită de o puternică componentă liberală. Să nu uităm, un împărat, Napoleon al III-lea, a avut o idee bună pentru români și pentru Europa. Întărirea statelor-tampon la granița Europei civilizate este, acum, de o și mai mare actualitate !
Au existat, atunci, români care au înțeles momentul favorabil pentru țara lor. I.C. Brătianu, Ioan Câmpineanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Costache Epureanu, Anastasie Panu, frații Golești și mulți alți pașoptiști au știut să asculte de sfaturile lui Napoleon al III-lea. Așa s-a făcut alegerea lui Al. Ioan Cuza și aplicarea programului european de reforme. Mulți unioniști au făcut sacrificii materiale. Știați că I. C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura fonduri pentru realizarea acestui măreț proiect.
Alegerea lui Cuza nu a fost sfidarea Europei cum insinuează unii ultranaționaliști, ci urmarea unui plan bine pus la punct de o mare putere europeană, Franța, împreună cu Partida Națională, înaintașul PNL. Sigur, scenariile cu care ne-a îmbolnăvit regimurile comuniste, cu poporul care a făcut Unirea Principatelor sunt ridicole. Nu vroia Europa, nu exista Mica Unire. Așa cum a fost și cu Marea Unire, unde SUA a jucat rolul decisiv. Fără îndoială că și diplomații noștri au avut un rol important în toate aceste demersuri, așa cum au fost și mulți politicieni români împotriva unirii, unii fiind dovediți agenți de influență a celor trei mari imperii opresoare neamului românesc.
Ce a urmat se știe. Al. Ioan Cuza a făcut, cum e obiceiul la români, câțiva pași greșiți, trădând practic, programul unionist, fiind pus în situația să plece în exil. Asta nu înseamnă să nu-i fie recunoscute meritele din prima parte a domniei sale. Odată cu apariția camarilei cuziste, vechi obicei românesc, credibilitatea sa a scăzut. 

În plan intern și, mai ales, extern.

Norocul a fost aducerea unui om, care s-a dovedit a fi benefic pentru neamul românesc. Regele Carol I, nepotul regelui Napoleon al III-lea, a reușit să capaciteze energiile pozitive ale poporului român, aducând, în timp extrem de scurt, România la nivelul țărilor europene.
Partidul Național Liberal, prin liderii săi, a fost generatorul ideilor de forță care au modernizat țara. 
Echipa liberală a lui I.C. Brătianu a pus în operă proiectele care au dezvoltat infrastructura țării, au pus finanțele pe baze solide (un dolar = 12 lei, incredibil, nu !), orașele capătă aspect europene, România ieșind practic din Evul Mediu. 
E perioada în care apar și se nasc cei mai valoroși români în mai toate domeniile.

Ei, da, în Regatul România,
Partidul Național Liberal a avut Puterea !

A putut face în Parlament legile necesare dezvoltării societății, a putut guverna, a dat curs inițiativelor private, concurența ducând la dezvoltarea accelerată a României.
A făcut, împreună cu celelalte forte unioniste, Unirea Mare al cărui centenar mimează patrihoții că-l aniversează !
Nu același lucru se poate spune despre PNL după 1990. Dupa ratarea startului în Duminica Orbului, Frontul „Salvării” Naționale s-a proțăpit la butoanele țării, pe care a dus-o din rău în mai rău. 
Șobolanii roșii prăduit-o, sărăcit-o, prostit-o, amăgit-o cum au vrut creând mijloacele de manipulare adecvate epocii. 

Cu televizorul, ați mințit poporul !

Pierderea” alegerilor de către FSN în 1996, a fost o stratagemă a feseniștilor, după ce infiltraseră partidele tradiționale cu oamenii lor. Instalarea falșilor liberali (PDL) la Putere în 2006, a fost altă farsă tristă pusă la cale în laboratoarele feseniste. 

Securistul Băsescu fiind, de fapt, omul lor sub acoperire.

O păcăleală de zile mari, pe care „boborul” a înghițit-o pe nemestecate ! FSN a creat, astfel, iluzia că și Opoziția a fost la Putere !  Fals ! Practic feseneii au urmărit doar decredibilizarea partidelor istorice.
S-ar putea ca într-o bună zi, românii să dea Partidului Național Liberal, singurul partid de tradiție rămas pe scena politică românescă, șansa de a-și demonstra capacitatea de a conduce destinele țării. Știu, sunt mulți cârcotași, jurnaliști, agenți de influență ai feseniștilor, analfabeți care sunt „îngrijorați” ! Vezi, Doamne, nu sunt oameni la liberali, că e vai de mama lor, că nu sunt în stare, etc. etc.  !
Dar a încercat această variantă ? Nu. Așa am băltit în acest regim comunistoid fără șansa unei evoluții reale. Acum, PSD vine, după ce și-a demolat două guverne într-un de zile, cu nou program de guvernare ! Ceea ce este incredibil. E normal ? Nu. European ? Nu. Vrei un nou program de guvernare, faci noi alegeri parlamentare ! Altfel e altă hoție pe față, ca multe altele derulate sub ochii românilor incapabili de reacție. Punga, micii, fasolea cu ciolan, minciunile sfruntate au jucat rolul drogurilor electorale !

Apropo ! Să fim cinstiți !

Cu Partidul Național Liberal la Putere, așa slab cum îl caracterizează adversarii, se întâmplau aceste manevre mârlănești de aservire a Justiției române și de neaplicare a propriului program de guvernare ? 

Geaba, proteste ! Sigur, sunt bune și fac parte
din lupta democratică, însă
votul este esența democrației autentice !

Unii vorbesc de capitalism în România ! Să fim serioși ? Care capitalism ? Avem parte doar un fals capitalism-comunism de cumetrie cu țoape incluse. La pachet.
Vreau să văd și eu, 4 (patru) ani, un PNL majoritar în Parlament, ceea ce nu s-a întâmplat în cei 27 de ani. Abia atunci să dăm verdicte ! 
Revin la aniversarea Micii Uniri, act de referință în istoria neamului. Bate clopotul reîntregirii neamului românesc ! 

Să-l facem să se audă în întreaga lume !

Mă întreb când vor pune parlamentarii români în aplicare anularea efectelor pactul Ribbentrop – Molotov, anulare recunoscută și de către țările semnatare ? 
Toate țările afectate de mârșavul pact au acționat în consecință, numai Puterea de la București stă cu capul în nisip ! De 27 de ani. Până când ? 

Sau trădarea neamului este în sângele șobolanilor roșii ?
Române, trezește-te ! Trăiască nația !


ULTIMA ORĂ ! Aplicarea programului PSD s-a dovedit a fi un eșec total. Detalii pe:
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu