Vulturul Ilie

Vulturul Ilie, zaganul-legenda al Buzaului

In perioada 1924-1942, buzoienii au convietuit cu un vultur zagan, specie foarte rara chiar si in vremea aceea. Pasarea, adoptata de locuitori si botezata Ilie, a fost executata cu un glont de un soldat neamt. Marturii despre vulturul Ilie se regasesc in arhive, dar si buzoienii batrani isi amintesc despre legendarul zagan.

Vulturul Ilie, un zagan imblanzit care a trait in orasul Buzau intre anii 1924 si 1942, era o pasare mare si prietenoasa, dupa cum arata scrierile pastrate din acea perioada.

Aparitia vulturului in oras a fost descrisa in mai multe variante de catre contemporanii pasarii, iar cele mai multe vorbesc despre un carciumar pe nume Adam ca fiind primul proprietar al lui Ilie. Aceasta ipoteza este descrisa si in volumul „Consemnari publicistice“, semnat de Viorel Francu:

„Zburand pe deasupra atator frumuseti, vulturul uita sa se mai intoarca si este furat de dorinta de a cunoaste cat mai mult, ceea ce a dus la istovirea fizica si la caderea in curtea unui carciumar din zona garii Buzau. Numele carciumarului era Adam, iar vulturul Ilie, cazut din cer, a fost inchis intr-o colivie de fier (epoca fierului) si dupa cateva zile de infometare carciumarul i-a propus un contract profitabil pentru amandoi si anume: vulturul sa ramana acolo pentru a-i face reclama carciumarului, iar acesta sa-i ofere adapost si hrana.“

Nu se stie exact cine l-a botezat asa, insa se crede ca aviatorii buzoieni ar fi nasii inaripatului. Pilotii ii spuneau Ilie, fiindca Sfantul Ilie este patronul aviatiei.

„UN PUI DE CURCĂ“

Una dintre relatarile care ofera cea mai generoasa descriere a zaganului Ilie ii apartine preotului Dumitru Popa, fost protoiereu al landului Baden-Württemberg din Germania. Acesta s-a nascut in 1913 in satul buzoian Aldeni si l-a cunoscut pe vulturul Ilie mai indeaproape. In anul 2004, parintele Dumitru Popa a murit, a fost adus in tara, potrivit ultimei sale dorinte, si inmormantat in satul natal. In anul 2001, scriitoarea Violeta Ionescu l-a intalnit la Freiburg, in Germania, unde a intrat in posesia unui manuscris al preotului dedicat vulturului Ilie.

In acest document, preluat in volumul „Consemnari publicistice“, Dumitru Popa a istorisit episodul intrarii vulturului Ilie in proprietatea carciumarului Adam:

„Anghel Adam, primul hangiu din spatele garii Buzau, de abia trasese obloanele de la feresti, cand isi facu aparitia, in pragul hanului, un muntean cu gluga pe umeri, cu nelipsitu-i toiag de calatorie in mana, si cu un «pui de curca» pe brat. La un ciocan de rachiu, tot asa cum sugubatul cumparator pretaluia «gainusa» lui Ionica in iarmarocul de pe Ozana, carciumarul Anghel incepu targuiala cu ciobanul:

«- Frumos curcan ai, mosule! De unde-l aduci?

– Din varful Penteleului, taica…

– Cat ceri pe el?

– Apoi, e cam greu de spus, ca soiul asta de curci e tare scump!».

Si uite-asa, mai lasa fine, mai lasa jupane, cum e obiceiul iarmarocului, iata-l pe Ilie devenit orasan. Si

cum nu putea inca sa zboare, fu lasat sa convietuiasca in pace cu celelalte oratanii din curte, cu care

Ilie s-a acomodat cu vremea. Hanul din spatele garii devenise noul sau cuib si atat de mult s-a legat de el, ca orice incercare fortata de schimbare de domiciliu a fost apoi imposibila. Ilie era la el acasa, stapanitor si despot. Si daca, cu tovarasii sai de patul nu se certa niciodata, apai cu cainii nu se impaca nicidecum“.

„ILIE SE OBISNUISE CU MERSUL PE JOS“

In povestirile sale despre strania prietenie dintre o pasare salbatica si comunitatea din Buzau, preotul Dumitru Popa vorbeste ca despre un personaj uman, capabil sa interactioneze cu cei din jurul sau:

„Ilie calca cu pas de stapan pe strazile Buzaului. Se obisnuise cu mersul pe jos, ca de cate ori isi lua

zborul trebuia sa se razboiasca cu puzderia de ciori care intuneca cerul orasului si-l ciuguleau, sarmanul de el, de-i mergeau fulgii, ca el fiind greoi in miscari, nu se prea putea apara de ele. In fiecare dimineata, se ducea pe jos la piata, in hale, unde macelarii il asteptau cu tainul de carne, sau la hala de peste – dupa cum era zi de dulce sau zi de post. Mersul lui era incet si leganat prin centrul orasului. Pe trotuar nu mergea, ca se impiedicau pietonii de el. Pe strada, iar nu mergea, ca avea de furca cu birjarii. De aceea mergea pe marginea strazii, pe langa trotuar, pe acolo unde se scurg ordurile, unde nu se supara nimeni (…) Catre vremea pranzului, il vedeai pe Ilie sus, pe localul garii, cu norul de ciori dandu-i roata, iar cand vedea expresul de Cernauti-Bucuresti ca-si face intrarea in gara, cobora si el pe peron, ca si aici bucatarul de la vagonul restaurant avea rezervate ceva delicatese culinare pentru el. Afara de caini si copii, Ilie nu se impaca nici cu vanzatorii de ziare si covrigi, care il trageau de pene – si asa ceva nu-i placea defel. De multe ori, se usurau de marfa pe care o aveau si scapau cu fuga pe unde vedeau cu ochii. Ii urma Ilie, care numara ziarele si covrigii.“

REFUZA „BUNĂTĂTILE BURGHEZESTI“

Preotul Dumitru Popa a simtit nevoia sa-l personifice pe zagan, pentru ca a fost simbolul copilariei sale:

„Aproape in fiecare dimineata cand mergeam spre scoala, il insoteam din urma pe Ilie, mergand agale catre piata – ca piata cu toate ale ei era in centrul orasului – la Biserica Sfintii Ingeri, si mergeam impreuna o buna bucata de drum. Aveam impresia ca ma cam imprietenisem oarecum cu dansul, ca-mi permitea sa-i mangai penele… Dar cand ma uitam la ciocul lui, ma facea sa-l privesc cu mai mult respect. Intr-o zi, pe cand treceam amandoi pe langa poarta capitanului Negoita, ordonanta acestuia l-a oprit pe Ilie si i-a pus dinainte o cratita cu tocana. Ilie s-a uitat la ea, i-a multumit soldatului in legea sa, si si-a continuat drumul, cum facea in fiecare dimineata, fara sa se atinga de bunatatile burghezesti“.

LA FOTBAL CU CEI MICI

Marturiile despre zaganul Ilie nu se gasesc doar prin arhive, ci si in memoria unor buzoieni mai in varsta. Batranii din cartierele aflate in apropierea garii inca isi aduc aminte de vulturul care, pe vremea cand erau doar niste copilandri, ii vizita destul de frecvent, uneori chiar in mijlocul vreunei partide de fotbal, pe strada, pentru a lovi cu ciocul basica din piele.

„Il vedeam pe deasupra caselor, planand, apoi dupa cateva minute ateriza langa noi. Copiii nu mai aveau teama de el si il chemau sa se joace. Cand vedea ceva in miscare, de exemplu mingea sau cercurile cu care alergau baietii, vulturul se repezea la ele“, povesteste buzoianul Matei Anton (81 de ani).

MOARTEA ZĂGANULUI

In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Buzaul era impanzit de trupe germane. Militarii nemti au pus ramasag pe viata lui Ilie. Un soldat a ochit si vulturul s-a prabusit pe peron. Pariul pus de nemti, ca il vor dobori, era sa se incheie cu o revolta a populatiei impotriva soldatului asasin.

Publicistul Viorel Francu noteaza cum oamenii l-au purtat pe ultimul drum, „toti copiii, tot orasul“, iar inmormantarea lui ar fi avut loc in Cimitirul Dumbrava, „ca a oricarui cetatean al orasului“. Batranii spun ca mormantul vulturului ar fi rezistat cativa ani, pe o alee din dreapta capelei, insa a disparut, odata cu extinderea cimitirului.

O alta varianta a mortii vulturului ii apartine preotului Dumitru Popa:

„Intr-o zi, a aparut pe peron un neamt cu un caine lup. Cainele s-a repezit la vultur, vulturul a dat din aripi, s-a aparat si, pana la urma, i-a spart cainelui teasta cu ciocul. Era sa-l omoare si pe neamt. Ce-a fost acolo, panarama mare! In aceasta incaierare pe viata si pe moarte, neamtul a scos pistolul si l-a impuscat (…) Eram la Rostock (Germania), intr-un alt capat de lume, cand, rasfoind «Universul», am aflat de stirea mortii sale. In chenar, erau date fotografia lui si un scurt panegiric. N-am putut sa-mi retin lacrimile“.

Mortii vulturului i s-a dedicat un articol semnat cu initialele „D. I.“ in ziarul „Universul“. Articolul, reprodus in gazeta „Vocea Buzaului“ din 18 aprilie 1942, il condamna pe ucigas si este de fapt un

omagiu adus vulturului legendar care a trait aproape 20 de ani alaturi de buzoieni.

Zagan, nume de pe vremea dacilor

Zaganul, sau vulturul cu barba, este o pasare imensa, ale carei aripi acopera o anvergura de 280 de centimetri si are greutatea cuprinsa intre cinci si noua kilograme. Este singura specie de pasare care se hraneste cu oase si maduva, oase carora le da drumul de la inaltime sa se sparga in bucati la contactul dur cu stancile.

Romanii l-au cunoscut sub denumirile de zagan, rarau si ceahlau. Conform unor lingvisti, acestea sunt singurele denumiri de pasari ramase nealterate din stravechea limba a dacilor. Desi specia a fost declarata disparuta din Romania, in 2009, in apropierea Pesterii Topolnita din Geoparcul „Platoul Mehedinti“ a fost vazuta o pereche de zagani.

Uciderea vulturului Ilie

„Mi-e rusine ca sunt om, la fel cu faptasul, mi-e rusine ca sunt dintr’un neam cu unul care si-a putut descarca netrebnicia si pistolul intr’o biata pasare care n’avea decat vina ca se coborase din inaltimile pure unde stapanea, ca sa se alature omului pe care-l credea mai presus, fara sa stie insa ca, in timp ce ea se nascuse din limpezimea de cer si din infinit, cel caruia-i incredintase prietenia fusese zamislit din tarana murdara.

Ilie, vestitul vultur din Buzau, a fost ucis. Povestea lui e minunata si e unica. Asa cum scriam mai sus, vulturul s’a coborat din inaltul cerului si s’a apropiat de restauratorul garii Buzau. Nu era imblanzit – ar fi fost comun –, era domesticit, era amicul omului, il urma, ii iubea casa, ii manca din mana. Cei ce se aflau in trenurile cari treceau prin Buzau se minunau, cu nasurile lipite de geamuri.

Vreo doi au vrut sa-l aiba la ei acasa si l-au induplecat pe restaurator sa li-l vanda. Vulturul a fost dus o data la Craiova si alta data in alt colt de tara de unde s’a inapoiat de cum i s’au deslegat aripile. Se’ntorcea mereul la turla garii de unde pandea sosirea trenurilor.Si cum vedea aparand acceleratul sau rapidul cari aveau vagon restaurant, cobora de pe acoperis si se infiinta la usa bucatarului ca sa-si primeasca portia de mancare.

La trenurile personale nu se deranja sa apara.

Asa cum scriu eu acum, au mai scris multi inaintea mea despre aceasta pasare minunata. Condeieri din tara si din strainatate au facut din Ilie o pasare internationala. Era, intr’adevar, unica. Primul vultur domestic. Vieata acestei fapturi a fost insa curmata de un netrebnic. S’a gasit unul care l’a doborat cu un glont de revolver.

Vulturul s’a prabusit din inaltime la picioarele omului vulgar.

Daca latinii s’ar fi exprimat ca mine, i-ar fi zis «merlanus vulgarissima speciae». Eu nu-l cunosc pe ucigas, dar cred ca este speta cea mai joasa de om creata vreodata de natura si d’aia il urasc si d’aia mi-e rusine ca sunt la fel cu el. Ar merita sa fie pedepsit pentru c’a indraznit sa omoare increderea si prietenia.“ („Uciderea vulturului Ilie“, articol semnat cu initialele „D. I.“ si reprodus de gazeta „Vocea Buzaului“ din 18 aprilie 1942, p. 4, din „Universul“)

Urmele lui Ilie

Povestea vulturului Ilie va dainui macar atata vreme cat cei care l-au intalnit mai au zile. Pana si batranii aviatori din Galati il mai pomenesc pe nazdravanul inaripat. Pilotul pensionar Mihai Gunes, din Galati, care isi avea serviciul la vremea aceea pe aerodromul militar din Buzau, situat in apropierea garii, pe terenul „Dragaica“, povesteste despre vulturul Ilie si despre relatia speciala a acestuia cu pilotii, care il considerau mascota lor, intr-un articol publicat intr-o revista a aviatorilor galateni.

„De obicei, aviatorii se feresc de vulturi si in general de orice pasare care ar putea sa le perturbe zborul. Dar pe Ilie… nu l-au intalnit in cer, ci – culmea – pe pamant. Pentru ca Ilie, vulturul, era si el pamantean, ca toti pamantenii… Mergea pe strada, prin piata, prin restaurante, prin gara, pe aerodrom, se amesteca cu trecatorii, era un obisnuit al locului. O aparitie ciudata. Oamenii il ocroteau, il hraneau.

Era… de-al lor. Era un vultur mare, cam de statura unui om, spun cei care l-au cunoscut. Venise, nu se stie de unde, si se pripasise la frizeria din spatele garii. Se familiarizase cu aerodromul, cu avioanele, cu aviatorii, ii cunostea pe cei care ii dadeau de mancare. Stia, chiar, cand vine la aterizare avionul prietenului sau si ii iesea in intampinare“, a scris Mihai Gunes.

PERSONAJ DE CARTE

Poetul buzoian Bucur Chiriac a trait o frumoasa, dar si trista copilarie alaturi de vulturul Ilie, motiv pentru care i-a dedicat un volum de poezii intitulat „Ultimul zagan“, publicat in 1988. Poetul a scris versurile despre Ilie cu nostalgie, dar si cu dorinta de a trage un semnal de alarma pentru neglijenta si nepasarea cu care tratam natura, distrugand-o.

Bucur Chiriac sustine ca vulturul Ilie a fost ultimul exemplar din specia sa, zaganii disparand la sfarsitul anilor ’30, in urma unor campanii de impuscare, fiind invinovatiti ca ar duce la disparitia caprelor negre din Carpati. In literatura de specialitate apare ca ultimul zagan ar fi fost impuscat in anul 1938, la Pasul Turnu Rosu, langa versantul de vest al Muntilor Cozia.

Numele cartii, „Ultimul zagan“, i-a fost sugerat poetului de catre Marin Sorescu, bun prieten al buzoianului.

„Ultimul zagan“ – portret

„Mai de mult, intr-o campie/ printre alte zburatoare,/ un vultur fara de seaman,/ care se numea Ilie,/

vietuia in buna pace/ in natalul meu Buzau./ Nu a fost un oarecare,/ ci o pavaza in zare,/ ba chiar

«pasare-erou»./ N-auzisem pe la scoala/ despre vulturii zagani,/ dar stiam ca nea-mu-i mandru/ era «rege»-ntre vultani./ Neam ce se stingea alene/ de vechime si urat;/ toti inalti, golasi la gat/ si pe cap cu multe pene:/ doua ciufuri mari, sub cioc,/ si stufoase, ca o iarba/ de-i priveai,/ pareau ca poarta/ o

invidiata barba.“ (fragment din „Ultimul zagan“, de Bucur Chiriac)

„VULTURUL“, MARCĂ DE BERE SI NUME DE STRADĂ

De fiecare data cand au avut ocazia, buzoienii l-au pus la loc de cinste pe Ilie. In anul 1991, fabrica de

bere din Buzau, care a fost infiintata in 1978, a devenit societate pe actiuni, luand numele S.C. „Vulturul“ S.A. Buzau, fabrica inlocuind cele doua sortimente vechi de bere, „Dragaica“ si „Crang“, cu o noua marca: „Vultur Lager“. Logoul acesteia a fost reprezentat de un zagan. Rebranduirea produsului a avut succes, berea produsa la Buzau ajungand sa se vanda si in judetele vecine, unde era foarte apreciata.

Berea „Vultur Lager“ a rezistat insa mai putin de opt ani. In anul 1996, fabrica de bere de la Buzau a fost achizitionata de catre grupul South African Breweries, iar noul proprietar a decis inlocuirea vechiului brand cu unul nou: Ursus.

In memoria vulturului, in anii ’80, autoritatile au dat numele „Vulturului“ unei strazi din zona garii, unde pasarea isi facea aparitia de multe ori. „Strada Vulturului, asa cum se numeste acum, este foarte veche. Inainte, din 1879, s-a numit Tanaseiu, iar dupa 1948, N.A. Ostrovski“, explica istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.

sursa: http://www.ecomagazin.ro/vulturul-ilie-zaganul-legenda-al-buzaului/

si

Legenda vulturului Ilie.avi

https://www.youtube.com/watch?v=So1ooJ4iHRU