MARIONETE
Colocviu – Reabilitarea lui Goga – Marionete – postdecembriști - provocare
Centrul cultural „Mihai Eminescu”
Str. Jean Louis Calderon, nr. 39
Colocviile de Marți 27
februarie 2018 5 pm – în deschidere:
DIN LIRICA și MUZICA lui
VASILE MENZEL
Recită actorii:
GENOVEVA PREDA
ANNEMARY
ZIEGLER
PUȘI
DINULESCU
SORIN
STRATILAT
VASILE
MENZEL
AUTORUL
Reabilitarea
lui Octavian Goga
IN ANII IMEDIAT DE DUPA RAZBOI, IN PLIN AVÂNT COMUNIST,
LA UNIUNEA SCRIITORILOR A AVUT LOC O SEDINTA UNDE A FOST PREZENTA TOATA
FLOAREA INTELECTUALA SCRIITORICEASCA DIN TARA. SUBIECTUL ERA
OCTAVIAN GOGA .
DUPA
CUM STITI, OCTAVIAN GOGA A AVUT CHIAR UN GUVERN. EXTREM DE NATIONALIST,
AVEA SA INTRE IN DIZGRATIA HAHALERELOR
SI A CELOR CE NU INTELEGEAU ACEL NATIONALISM ADEVARAT, CE NU ARE LEGATURA CU FASCISMUL, CU
XENOFOBISMUL, CU TOT CE POATE FI MAI RAU PROPAGAT DE ALTE FORTE CE NU DOREAU NAȚII CI
POPULATII.
EI
BINE, ZAHARIA STANCU A FOST CEL MAI VEHEMENT CONTESTATAR, LOVIND CU TOT CE A PUTUT IN
DISTINSUL GOGA, CARE NU MAI PUTEA SA SE APERE. ZAHARIA STANCU A FOST CEL MAI
VIRULENT SI CEL MAI NEGATIVIST, NEAPROBÂND REABILITAREA LUI GOGA.
LA
SFÂRSITUL CUVÂNTARII LUI STANCU, TODOR ARGHEZI A CERUT SA I SE ACORDE CÂTEVA MINUTE IN A SPUNE
SI EL CEVA.
IATA
CE A SPUS!
„ERAM IN IARANA ANULUI... LA CONACUL MARELUI GOGA. DEPANAM AMINTIRI SI MULTE ALTE PROBLEME ALE TIMPULUI. LA UN MOMENT DAT, SE AUZIRĂ BATAI LA USA CONACULUI. GOGA S-A DUS, A DESCHIS USA SI VĂZU UN TÂNAR ZGRIBULIT, CU NISTE MANUSCRISE IN MÂNA. IL RUGĂ SA LE CITEASCA SI, DACA SE POATE, SA LE PUBLICE IN ZIARUL CE IL CONDUCEA.
GOGA
IL INVITĂ INAUNTRU PE TÂNAR, LUĂ MANUSCRISELE CE CUPRINDEAU INCERCARI
POETICE ALE TÂNARULUI. GOGA LE CITISE PE INDELETE SI CONCLUZIA ERA CLARA.
TÂNARUL ERA PLIN DE TALENT. II SPUSE CA NU POATE SA LE PUBILCE ACUM, DAT
FIIND CA REVISTA ERA DEJA LA TIPARNITA. INSA GOGA I-A DAT UN ACONTO
TÂNARULUI SI PROMISIUNEA CA IN NUMARUL VIITOR AL REVISTEI II VOR
APARE INCERCARILE POETICE ALE TÂNARULUI, NEUITÂND SA MENTIONEZE CA SUNT
PLINE DE TALENT. ACEL TÂNAR SE NUMEA ZAHARIA STANCU.”
CONCLUZIA
LUI ARGHEZII A FOST COLOSALA SI A INTRAT IN ISTORIA ACELUI MOMENT.
A
CONCLUZINAT ARGHEZI, SPUNÂND: „ACUM IATA DE CE PE LUMEA ASTA SUNT SCRIITORI
CULTI SAU... DESCULTI."
APROPO-UL
ERA VIS A VIS DE ROMANUL LUI STANCU „DESCULT”.
ARGHEZI
A FOST APLAUDAT DE CEI DIN SALA IN PICIOARE, MINUTE IN ȘIR.
OCTAVIAN
GOGA ERA REABILITAT, IAR STANCU PARASEA SALA VADIT JENAT DE ADEVARUL SPUS DE
ARGHEZI.
Octavian Goga a murit în
condiții suspecte.
Zvonurile din epocă l-au
acuzat pe CAROL al II-lea care poruncise otrăvirea prim-ministrului.
BEN TODICĂ
Marionete?
Nu știu dacă
ați vizionat filmul meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea
unei familii și dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din
îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu,
câștigând toate onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii - clasa I. După ce
a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au
trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea
răzbi mai departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat
puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După
39 de ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident
de muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier,
unde făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a
rămas singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii
sale prin cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare
cu o persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de
10 ani a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat
pentru că mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul
unei vechi cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în
interior. Mai târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se
topește la nivelul organului operat și cusut, după vindecare. Ața folosită a
infectat interiorul, făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La
suprafață, cusăturile s-au vindecat și mai târziu s-au transformat în cancer,
care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grijă de
nepoata ei și, fiind frumușică, sigur a devenit victimă. Am fost anunțat în
Australia că mama mai are o lună de trăit și am făcut tot posibilul să vin
acasă, să-i fiu alături în greaua suferință. Eu am părăsit România în 1979, iar
sora mea locuiește în Timișoara încă de pe băncile Liceului industrial de
construcții, din 1968. Filmul este starea de fapt în care se afla România în
2006. Am încercat să surprind fără milă toate lucrurile noastre rele și bune
care ne formează. M-am agățat de fiecare firmitură, de fiecare gest și imagine
de parcă ar fi fost ultimul drum al meu în raiul copilăriei, nu doar al mamei.
Vă scriu toate astea și vă recomand filmul pentru că cineva mi-a recomandat să
vizionez LAVIATHAN al lui Andrei Swjiaginzew. Pe el l-a costat filmul 400 de
mii de ruble, parcă așa declara la Cannes, într-un interviu. Pe mine m-a costat
doar dragostea de a împărtăși viața, așa cum este. Vă recomand să-l urmăriți în
liniște și în ordinea episoadelor, pentru că urmăriți versiunea lungă a
filmului. Filmul acesta e la fel de orfan precum întreaga țară de guvern și de
Biserica Ortodoxă.
Vizionare
plăcută !
Todică -
Marionetele morții - Ep. 1
Todică –
Păpușile Morții - ep.2
Todică -
Marionetele Morții - Ultimul Act
Acum că l-ați
vizionat, vă destăinui că:
E atâta durere
când îți pierzi mama (mă refer la cazul de față) încât unii își smulg părul din
cap, leșină, înnebunesc de durere și plâns, bocesc continuu; noi, care am ales
comedia, pretindem că totul e normal și spunem bancuri, povești, glumim. Și mai
e ceva în cazul nostru, care ne întâlnim după 40 de ani de despărțire și cădem
exact în momentele copilăriei noastre ca să comunicăm. Sunt momente
supranaturale. Stai într-o cameră cu cea mai dragă ființă, care moare încet în
fața ta cu cerul deschis pentru transferul sufletului și toți îngerii buni și
răi au acces la moment și cei mai năstrușnici se joacă cu codița lor prin
sufletele noastre ignorante de pământeni. Acomodăm actul nebunatic de a râde de
moarte.
Noi ne-am
întâlnit copii și ne continuăm joaca întreruptă a copilăriei, fiind din nou
împreună lângă ființa care ne-a dat viață, ne-a alăptat și ne-a bătut cu varga
ca să fim cuminți și să creștem mari, să învățăm bine și să fim buni români.
Mama a devenit păpușa copilăriei noastre sărace, în care am crescut doar cu pâine
înmuiată în zahăr și ceai, fără jucării adevărate. Mă jucam cu pietrele prin
nisip pretinzând că sunt mașini, iar seara când eram singuri în casă tăiam fire
de păr din podoaba capilară a soră-mi și îl ardeam în sobă, iar în casă
miroasea ca la Crăciun când se pârjoleau porcii. Mama a primit o păpușă
frumoasă, cadou de la tanti Toduț pentru sora mea și pentru că nici ea nu se
jucase niciodată cu o păpușă adevărată, o ținea în camera de curat, închisă și
aranjată frumos pe un mileu, în vârful patului. Așa am ajuns și eu să procedez
când m-am însurat și am avut băiatul; doream să-i cumpăr cele mai scumpe și
frumoase jucării din magazine ca să mă pot și eu juca cu ele. Mamei, oricum
nu-i păsa de glumele noastre stupide sau că o filmez pentru că eu așa am crescut
de mic copil, filmând cu aparate de filmat făcute de mine din lemn și cutii de
conservă din lada de gunoi, ca obiectiv, cu trepied făcut din lănteți aduși de
tata de la mină și turnam filme imaginare pe dealuri.
Pentru mama
eram de acum firmiturile vieții, care sclipesc cu viteză în durerea morții.
Voi, criticii vorbiți de împușcăturile vieții, ale revoluției și ale furiei
oamenilor cu gloanțe și kalașnikoave. Oare nu vedeți împușcăturile încete și
continue de zeci și sute de ani care devorează sufletele oamenilor? Vă pasă că
aurul nostru e la ruși și dacă îl scoateți de acolo, ce credeți că se va
întâmpla cu el? Va ajunge la americani sau…? Unde? Tot fără el am fi, fără să
apreciem că cea mai mare comoară suntem noi și s-o punem în practică. Alegeți în
conducere oameni care fură, dar să fure și pentru țară un pic, că aici e
familia, raiul de pe pământ, acasa și copilăria. Nu puneți în conducere oameni
care se comportă ca alcoolicul, care vinde tot din casă pentru un deț (pahar de
tuica). Arătați că vă pasă, pedepsiții pe criminali și susțineții pe cei care
își iubesc țara și locuitorii ei. Aurul nu se păstrează în băncile imperiilor,
ci împrăștiat prin casele românilor, așa cum fac țiganii. Dacă și românul ar
avea câteva kg de aur în casă, câtă comoară ar avea România? Țiganii nu-și
sparg casele unii altora să-și fure aurul pentru că toți au, ca și americanii
pistoale. Se împușcă între ei dar mai rar, de mai puține ori decât furturile
din România.
Dar să revin la
starea noastră din casă. Mamei nu-i păsa de jocul nostru pentru că, nu cred că
realiza în acele ultime clipe pline de dureri că noi nu am fi fost împreună
vreodată. Cu pensionarea tatălui meu, la câțiva ani după, a sosit și pocăința,
iar trei–patru ani mai târziu l-a urmat și mama, apoi cel mic, Ghiță și, mai
târziu fetița lui. Biserica Ortodoxă Română a fost paralizată de comuniști și
noi, deși toți botezați în ea, nu am avut nicio mână de ajutor, nicio fărâmă de
speranță de la ei. După căderea comunismului, ea a continuat sub aceeași
paralizie pe care eu am denumit-o ”Boala Miresei”, adică mereu să fie curtată
fără ca ea să facă sau să arate vreo înclinare de salvator, mângâiere și
căutare a fiilor ei creștini pierduți, înstrăinați și în nevoie, lăsând loc
altor credințe să-i consoleze și încorporeze în același timp.
Noi avem
filozofi mari. România, o țărișoară atât de mică a produs cei mai mulți oameni
de seamă ai lumii, însă niciunul de forță, ci în majoritate blajini sau poate
avem însă,”cumva” mereu am avut grijă să fie trași pe roată sau dați pe mâna
imperiilor ca Brâncovenii, să fie executați. Când zic forță, zic să lovească
intens în injustiție și implementare de respect și protecție pentru ceea ce
suntem și avem. Vă uitați și premiați filmul lui Andrei la Cannes și e “OK!”,
pentru că toți iubim merele frumoase și îmbietoare de plastic, însă ele sunt
pentru “piață”, pentru “estetică”, goale pe dinăuntru și ne ascundem, refuzăm,
fugim de adevăratul măr zbârcit pe dinafară din fânul din șură - ținut peste
iarnă, însă cu adevărat plin de aromă și gust.
Ben Todică
Acad. Florin Constantiniu:
"Politicienii
postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât
mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii"
De 21 de ani trăim vremuri pretins
istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau
Comitetul Central strigau exaltaţi: "Istorie, istoriee...". De
atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om
de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie
să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne
vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri,
nu ne-am votat "visătorii" potriviţi. Nimeni
n-a "visat" pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru
sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii
21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei
n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un
îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos
istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina -
limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui "holocaust" aplicat
trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul
Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o
copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de
goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic:
"Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi
nevolnicie, care este România de astăzi".
"Ne
îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va
transforma România într-un deşert cultural"
- Domnule profesor,
toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât
de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?
- Cauzele
restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul
românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre
globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a
necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan.
Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau
dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel,
globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor,
întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria
istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa
naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg
orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu
restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România
într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în
primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de
dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala
românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a
fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe
Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie "să-şi
facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu
cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi,
regulamente şi programe analitice.
De 21 de ani se fac
reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă
a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de
birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise
elevilor. La istorie - şi nu numai la noi - s-a început cu îndepărtarea
cronologiei: "Să nu încărcăm mintea elevilor cu date". Foarte bine:
istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în
timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe
dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar -
pentru Dumnezeu! - cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente
dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?
Nu se
doreşte ca elevii să aibă o pregătire
temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte
adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul "mişto" şi
"naşpa". Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.
- În timp ce
bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu
au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata
să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia
Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea
arheologică?
- Deşi se vorbeşte de conservarea
"patrimoniului naţional", nu se face nimic pentru păstrarea şi
valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc
imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o
ruşine că statul român nu a participat la "licitaţia Brâncuşi",
pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă.
Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe
nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice
astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire.
Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru
vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din
ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment,
un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija
pentru urmele înaintaşilor - vezi şi cazul Roşia Montană - ar trebui să fie un
principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.
"Marii guru ai
culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români"
- Cui credeţi că i se datorează
situaţia catastrofală în care se află astăzi România?
- Situaţia
catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi
responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un
proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a
repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au
acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii,
turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii
postdecembrişti în două decenii.
Când, peste ani şi ani, se va scrie
istoria timpurilor de azi, "nu vor ajunge blestemele" pentru a-i
condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi
bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa
politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera"
nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice,
manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de
ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată,
batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de
demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România
este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se
teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia -
leagănul democraţiei - sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru
blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare
proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi,
românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale
a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a
clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii.
Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi
ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor
să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei
au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?
"Din soldaţi am făcut hoţi,
din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?"
- Românii au mai
trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum
s-au descurcat guvernele de atunci?
- Într-adevăr, crize economice
au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile
istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în
cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de
atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii
lefurilor, reduceri de salarii ("curbele de sacrificiu"). A fost
marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie
prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut
scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la
Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea
în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea
lui Iorga însuşi: "Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul
lămuririlor mele, că el e , i-am spus, glumind: ". Ziarele care-i erau
ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare.
Exasperat
de "măsurile de austeritate", un
colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe
în guvernul Iorga, şi l-a întrebat:
"Din
soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar
cu caii ce să fac, domnule ministru?". ( de parcă acum ar fi altfel…)
Criza s-a rezolvat
când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel.
Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi
Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de
elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire
rudimentară: "să taie", să reducă salariile şi să sporească taxele.
Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm,
aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.
- Care este epoca
din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
- Admiraţia cea mai
puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un
devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul
personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu
i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în
două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat
independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice
postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri
pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate
dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de
meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de
mâine. Dar cum să le "încărcăm mintea" cu evenimente şi date? Nu se
lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de
transmis în învăţământ?
- Ce vă doriţi în 2011?
-
Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai
curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de
astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi
clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită
prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi
uşor.
- Ce urare le adresaţi românilor,
domnule profesor?
Urez poporului
român, la începutul lui 2011, să se revitalizeze şi să fie capabil să
reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din
timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.
Publicat Marţi, 04 ianuarie 2011
Ion Longin Popescu
P.S.- După un an și trei
luni, dorința sa , nefastă, s-a realizat!!!!
A decedat la 14 aprilie 2012!
PROVOCARE
Expunerea coroanei maghiare a Sf.Ştefan la Cluj-Napoca, în anul centenarului Marii Uniri, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.
Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului Ungariei Expunerea Coroanei Sf. Ștefan la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cu ocazia Zilei Naționale a României – care este și prima zi a anului centenar – este, fără îndoială, o insultă, o obrăznicie diplomatică fără margini, pe care noi nu numai că o înghițim, dar o și plătim (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a plătit o asigurare de 50.000 de lei). Fără îndoială sursa obrăzniciei maghiare își are fundamentul în indiferența sau indolența românească, într-un timp în care reperele identitare dispar încet-încet din conștiința națională.Sfânta Coroană maghiară presupus catolică este de fapt ortodoxă, şi nu provine de la Roma, ci de la Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii Maghiare. *Actualul simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfântul Ştefan în anul 1083. *În prezent este folosită ca simbol al unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic. Deşi istoricii maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a elementului central al iredentismului maghiar.În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de conjunctura politică.Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.
Expunerea coroanei maghiare a Sf.Ştefan la Cluj-Napoca, în anul centenarului Marii Uniri, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.
Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului Ungariei Expunerea Coroanei Sf. Ștefan la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cu ocazia Zilei Naționale a României – care este și prima zi a anului centenar – este, fără îndoială, o insultă, o obrăznicie diplomatică fără margini, pe care noi nu numai că o înghițim, dar o și plătim (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a plătit o asigurare de 50.000 de lei). Fără îndoială sursa obrăzniciei maghiare își are fundamentul în indiferența sau indolența românească, într-un timp în care reperele identitare dispar încet-încet din conștiința națională.Sfânta Coroană maghiară presupus catolică este de fapt ortodoxă, şi nu provine de la Roma, ci de la Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii Maghiare. *Actualul simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfântul Ştefan în anul 1083. *În prezent este folosită ca simbol al unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic. Deşi istoricii maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a elementului central al iredentismului maghiar.În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de conjunctura politică.Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.
*Basilica
St. Ștefan din Budapesta*Origine papală neconfirmată Coroana Sfântului Ştefan
este înconjurată de o seamă de legende, însă nici una din sursele istorice nu
atestă clar faptul că primul rege al Ungariei ar fi primit coroana păstrată
până în ziua de azi chiar de la Vatican. O primă relatare referitoare la
originea coroanei provine de la episcopul Hartvik care a scris în jurul anului
1100-1110 o biografie a regelui că “Papa” (fără să-l identifice) i-a trimis
regelui Ştefan “binecuvântarea sa şi o coroană”.
O altă variantă
a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine că regele Ştefan l-ar fi
trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma solicitând o coroană, care i-a
fost trimisă – lipsind însă o descriere a acesteia. “Legenda Sfântului Ştefan”
– scrisă cel mai probabil în jurul anului 1083, data canonizării regelui, la aproape
50 de ani de la moartea sa – susţine că *“în al cincilea an de la moartea
tatălui său i-au adus o scrisoare papală cu binecuvântări şi alesul Domnului a
fost pus rege şi a fost uns cu ulei şi a fost încoronat cu o diademă regală”*.
Relatările cele mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului
Ştefan nu fac posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea
trimisă de la Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului
Scaun nu fac nici un fel de referire la o astfel de trimitere. Coroana maghiară
catolică este coroană bizantină ortodoxă Coroana Sfântului Ştefan este
alcătuită din trei elemente, conform cercetătorilor maghiari: coroana greacă,
coroana latină şi crucea. Coroana greacă este formată dintr-o diademă înaltă de
5,2 centimetri şi cu un diametru de 20,5 centimetri, fiind realizată din aur şi
decorată cu mai multe reprezentări bizantine religioase şi laice. Imaginea din
faţă, realizată din email, îl reprezintă pe Iisus Hristos Pantokrator (Cel
Atotputernic). Imaginea lui Iisus este încadrată de reprezentările Arhanghelilor
Mihail şi Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe şi Dumitru şi Cosmas
şi Damian.La spatele diademei greceşti se găseşte o reprezentare a împăraţilor
bizantini Mihail Dukas al VII lea şi Constantin Porfirogenetul.
Lângă acestea
este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o inscripţie în limba
greacă *“Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor”* – descriere confirmată de
izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau pe maghiari “turci”. Datele
între care au domnit suveranii reprezentaţi pe “Coroana Sfântului Ştefan” – şi
anume Mihail Dukas al VII lea (1071-1078) şi Geza I (1074-1077) – coincid, astfel
că informaţiile privind pe adevăratul donator şi adevăratul recipient al
coroanei se găsesc chiar pe obiectul care a devenit simbolul ideologiei
ungariste. Nu este nicidecum vorba de Papă şi Sfântul Ştefan, ci de bazileul
Bizanţului şi “loialul” său rege Geza I, căsătorit cu o prinţesă bizantină în anul 1075. Istoriografia maghiară
preferă să nu trateze tema relaţiilor de supunere ale primilor regi maghiari
faţă de Bizanţ, afirmând cât mai vocal însă relaţia cu Biserica Catolică. Aşa
numita “coroană latină” nu reprezintă nimic, fiind de fapt un adaos ulterior,
format din patru benzi de aur late de 5,2 centimetri ataşate la diadema
bizantină şi unite pentru a forma o cupolă.
Pe aceste benzi
sunt reprezentaţi opt din cei doisprezece apostoli şi Iisus Hristos, iar
literele şi stilul acestor reprezentări indică de asemenea un atelier bizantin
de secol XI, însă adevărata funcţie a acestor patru benzi de aur pare să fi
fost aceea de decorare a unui relicvariu sau altar. Crucea din vârful coroanei
maghiare ar fi fost adăugată în secolul al XIV-lea şi nu are nici o legătură cu
restul ansamblului, lipirea ei stricând imaginea lui Iisus Hristos.
Specialiştii au apreciat că după dimensiuni şi stil, “coroana greacă” este de
fapt o coroană femeiască, cel mai probabil intrând în propietatea casei regale
maghiare o dată cu căsătoria regelui Geza I cu o prinţesă bizantină al cărei
nume a rămas necunoscut. Coroana – mai importantă ca regele Paradoxal, cu toate
că Sfânta Coroană e considerată cel mai important simbol al Ungariei, aşa cum
arată şi autorul în studiul său, literatura de specialitate a ajuns la un
consens în privinţa a două chestiunui: în primul rând, coroana care în prezent
este păstrată în clădirea Parlamentului de la Budapesta, nu a aparţinut
niciodată Sfântului Ştefan, iar în al doilea rând, ea a fost realizată din mai multe elemente provenite
din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formată din trei
elemente: coroana greacă, coroana latină şi crucea).Deşi mulţi cercetători
susţin că ea fost realizată chiar în anul 1000, momentul încoronării regelui
Ştefan, se pare că aceasta a primit forma actuală în jurul anului 1270. Mai
mult, în anul 1292, Andrei al III-lea “Veneţianul” (1290 – 1301), ultimul rege
al dinastiei arpadiene, a fost primul care a susţinut că poartă chiar coroana
Sfântului Ştefan. Practic, până atunci nu se pomeneşte nimic despre existenţa
unei coroane, deşi în cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai
multe generaţii.
Studiul din
2003 concluzionează că, dacă în momentul încoronării, Ştefan I al Ungariei a
primit într-adevăr o coroană din partea Papei, aşa cum spun unele cronici
(existând posibilitatea ca binecuvântarea Papei să fi fost doar una simbolică
), în mod sigur aceasta nu este cea păstrată în prezent în Parlamentul ungar.
Primele mistificări O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat, cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi care, în secolul XIII, au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”. Combinând mai multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei arpadiene o serie de atribute divine.Ei doreau să înrădăcineze credinţa conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş.
Primele mistificări O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat, cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi care, în secolul XIII, au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”. Combinând mai multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei arpadiene o serie de atribute divine.Ei doreau să înrădăcineze credinţa conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş.
Regii erau
încoronaţi în Biserică, deoarece această ceremonie era echivalentul
binecuvântării Papei. Regii dinastiei arpadiene au înţeles faptul că falsa
Sfântă Coroană era garantul puterii şi au folosit-o ca atare. Astfel se explică
şi de ce Ungaria este un caz particular în această privinţă: cu toatre că
această tradiţie a apărut mai târziu aici, ea a rezistat mai mult decât în
orice stat din Europa. Mitul a prins rădăcini şi a dus la o adevărată
competiţie pentru posesia ei, deoarece noul rege era recunoscut doar dacă era
încoronat cu această coroană. În anul 1301, Carol Robert de Anjou *(foto*), a
devenit regele Ungariei sub numele de Carol I, dar a primit binecuvântarea doar
în 1309. Cu toate acestea, el nu a putut prelua tronul decât în anul 1310, moment
în care a intrat în posesia coroanei. În 1458, Matei Corvin devine rege al
Ungariei, dar nu este încoronat decât în 1464, după ce îi plăteşte împăratului
Frederic al III-lea o mare sumă de bani şi răscumpără coroana.Potrivit cronicarilor
vremii, în anul 1309 Cardinalul Gentilis de Montefiori, delegatul Papei, ar fi
afirmat că a constatat cu uimire că pentru maghiari, coroana e mai importantă
ca regele. Citându-l pe unul din viceregii lui Matei Corvin, Mihaly Guti
Orszagh, istoricul curţii scria în 1495 că, *“atâta timp cât are Sfânta
Coroană, chiar şi un bou trebuie tratat cu respect şi considerat rege
sfânt”*.*Astăzi, Sfânta Coroană este păstrată în Parlamantul de la Budapesta şi
nu îl poate părăsi sub nici un motiv. De aceea a fost realizat un duplicat (nu
o simplă copie), investit cu valoare simbolică similară şi care poate fi purtat
prin Regatul Ungariei. Acest duplicat oficial este expus şi la Cluj*.Sacra
Coroană a lui Stefan cel Sfânt nu reprezintă doar regalitatea maghiară ca
instituţie, ci ea se confundă cu Ungaria însăşi! Ea este personificarea
Ungariei Mari. În accepţiunea medievală Teritoriile Coroanei Maghiare se
întindeau din Ungaria propriu-zisă, şi asupra Serbiei, Croaţiei, Sloveniei şi
Bosniei – spre sud (la un moment dat şi asupra Bulgariei), asupra Transilvaniei şi Cumaniei (la est de Carpaţi) – către răsărit
– şi asupra Ucrainei Subcarpatice şi Galiţiei – către nord. În timp pretenţiile
nobilimii maghiare s-au restrâns, mai ales după bătălia de la Mohacs (1526) şi
instaurarea Paşalâcului de la Buda (1541). În condiţiile instituirii
Austro-Ungariei în 1867 teritoriile Sfintei Coroane s-au restrâns la Ungaria şi
Transilvania (anexată împreună cu Banatul şi Voivodina, Crişana cu Sătmarul şi
Maramureşul, deşi a fost întotdeauna un voevodat, apoi un principat separat de
Ungaria). În plus, Croaţia şi Slovenia formau o uniune sub aceiaşi coroană
maghiară.Prin urmare, *Sacra Coroană a Sfântului Ştefan simbolizează în primul
rând anexarea Transilvaniei de către Ungaria la 1867, iar expunerea ei la
Cluj-Napoca în preajma centenarului, de la 1 Decembrie 2017 şi până la 24
Ianuarie 2018, în localul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, este cel
puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.*Cui prodest?
"https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes
< https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes>"
SURSE:Bucurestiivechisinoi.ro
< http://www. bucurestiivechisinoi.ro/2012/ 10/sfanta-coroana-maghiara- falsul-fundament-al- iredentismului-ungariei/>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu