ANCA - DIANA ȘI PĂUNUL

DIANA ȘI PĂUNUL

Schopenhauer is German – Organi-cultural deviance – Sodoma postmodernă -The Corruption of Puritan Society – Corruption in TDOM

GEORGE  ANCA

a t a c

            (atac) Mă visez întors în România, într-o casă asemeni celei de aici, reparată. Rudele mă privesc, îmi spun câte ceva. Nu puteam ajunge de ieri până azi, nu sunt cu voi, trebuie să visez – niciun răspuns, răceală, Viorica, Jenica, vă spun că nu m-am despărțit de Nana și Nansi – ea tocmai plecase să facă yoga. Guru-ul învață violent românește.

                        O boare. Timar Pur, cu Nana. Cumpărăm săpun, ciclete. Plouă. Înaintăm. Acasă toarnă și fulgeră. Nansi ne dă să mâncăm. Curând cădem îmbibați de muson.

                        Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

                        William Wordsworth dacuri subcerești Mai supraviețuim Pe columna traiană o zi un mileniu renaștem musonice ploi înotul în timp o cetate renaștem nor de lăcuste Reumatism, tuberculoză. Cutremure, ucideri, rugăciuni ciclon de acte tributare.

          

Pot fi atacat în stradă. This lecturer?

Programul Eminescu. Animație.

Statuia lui Vivekananda se inaugurează astăzi

Speech cu Sangasen Singh (I think that

            Schopenhauer is German) – șeful Deptt.

            Buddhist Studies, despre Eminescu.

                        Salutat de Panka. Warmly.

Afluență de vehicule pe Chhatra Marg.

A răsărit soarele firbinte.

Ieri am privit două veverițe copii.

Rullerul a observat că am scris

            poezii contra unora. Lui?

            „dară pe calea ce-ai deschis

            n-oi merge niciodată”. Apoi al doilea

            ruller, la infinit, aceeași.

Cărticica de conversații va fi în draci.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Eu însumi în panjabi.

Muzică de veena la universitate.

Xenofobie cu ușile închise.

Să-i scriu lui Marin Preda, nu lui

            Râpeanu.

Nansi reprezintă România. România o

retrage pe Nansi, India-bursa, mâine-poi-

mâine. Ne vedem infamați de famați

Zahăr, biscuiți, chibrituri. Signal.

Mâncărimi în pizdă.

Coșmare muncitorești, sub dictat.

Alternative înseninării și abisuri.

Degradare metaforică, retorismul

            umilului, scopitului, cumintelui.

Mântuire prin muzică, isterie, murire.

Nu te las, vreme de apoi, să mă aștepți.

Evanghelia după mine ba eu după

            evanghelie.

          

                        Predau româna în draci. Redus numărul de țigări din lipsă de bani. Negresele au apărut în sariuri la Gandhi Bhavan. Și iraniencele. Disputa grupurilor. Scrisoarea I este tradusă în punjabi, malayalam și telugu. Au sosit „ambasadorii”, anunță Nana – CR și nea I. Ceva reviste și tachinări, de ce nu mă duc pe acolo. Îi ofer pliante, îmi spune să i le duc țaței Leana – adaugă, de la noi din sat, a, pentru mine doamna Leana, măcar schimb numele-n Maria. Invitații la expoziția de pictură românească – o deschide P.C. Chunder – și la recepția din Imperial Hotel. Vrea să-l vedem acasă, nu plătesc scuter. Șefii mari sunt în concediu, mai așteptăm după bilete. Nansi face greva studiilor.

                        Se va tăia strofa din „Diana”, ca și „Păunul”. Își ridică schizofrenia la rang de reprezentativă, nu au alt rost decât să împiedice absolut orice cuvânt autentic în cultura românească. E greu de spus ce-i trage la fund iremediabil, o societate de o inerție dusă la sublim? „Muncim de dimineața până seara, facem și munca portarului”, îi spun că aia nu e muncă și „să faci bine să ajungi cel mai mare diplomat”.

                        Nansi are intuiția că mi se vor face insinuări și pentru First Romanian, chiar îmi sugerează să nu mă mai omor pentru carte. Măcar Geza mă acuză că eu sunt cel ce zice că e bine, totul, la noi, că aș fi naționalist, mă iscodește dacă mi-aș permite să să fiu împotriva lui, mărturisind că el m-a lucrat pentru că nu îl rugasem înainte să mă susțină – se pronunță că-l neglijam. Spune bazaconii despre toată lumea, polonezul cumpără înnebunit, terorizat, predecesorul său s-a făcut vinovat de tantra, plus că a mai și crescut în casă de orfani.

                        Examenele la care sunt supuși suplimentar față de mine, mă denotă indirect cumva deasupra, într-o sferă proprie. Uneori am impresia că anumiți, înainte de a da cu piatra, aruncă o scuză. Lupta mea e totuși morală. Virulența, dacă bate în retorism de poezie, în melos. N-am idee specială despre divinitate, dar aceasta, se poate crede, îmi ține uneori partea, cât să nu mor de rușinea injectată pe toate filierele în jurul existenței noastre.

                        Așa că trogloditismul cinic, în haită, de cocote fără ștampilă în condicuțe, căzute pe chestia asta în abstinență de nevoie, refulată în mâncătorie și copită, n-are decât să-mi pară providențial. A fi împiedicat să trăiști, mai treacă-meargă, ajunge în firea degenerărilor, ceva mai rău, fără nume, ofensator până în rărunchii istoriei, asta dezarmează. Nu e de lăsat pe mâine nici răzbunarea, ce ni se dorește, s-ar spune holera în fiece oră, spre a fi poate lăsați să putrezim nearși, neraportați, neșterși din gelatina de hârtie a ordinii.

                        Ajungem  la Spitalul Sf. Ștefan. Lume amabilă. Doctorul foarte tânăr, din Orissa, îmi spune despre Jaganath Puri, eu de Alecu Ghica. Radiograma trebuie citită mâine de un al treilea senior doctor. Târziu, Nansi își amintește că a mai avut amândouă picioarele în ghips când era copil. Pare veche, îmi spune astăzi dr. Joseph despre fisură. E o entorsă, va purta două săptămâni plaster.

                        Curând, el se angajase într-o operație. Culoare pline de pacienți, însoțitori, surori subțiri și cumsecade ori importante. Ghipsul pus. Înapoi acasă. Mâncare chino-italo-tibetană, numai cu macaroane și ouă. Fierb apa, laptele dă-n foc. Vremea se schimbă. Nu ne interesează din nou nimic. Nici yoga, nici M.Phil, nici D. Litt., nici porcăria diplomato-antidemocratică și antiumană, nici localnicii cu viața, clevetitorii ori poeții lor.

                        Mi-e somn. Nu pot trăda. Țânțarii iau furnica uriașă drept Gulliver. Ratarea se bazează, în ce are sublim, pe sensibilitate, iar în uzanța ei de grup pe agresivitatea nulității, neantul activ proferat de Șora, prima categorie opunându-se tuturor celorlalte. Nu e o criză a individului cât o supremație a vidului. A fi o personalitate înseamnă trăirea în moarte impusă. Și câte precepte buddhiste inoperante.

                        Nu știm, adevărat, absolut nimic ce ne așteaptă. Ne obsedează pierderile netipice. Suntem doar pe drumul nostru. Picherii înarmați ne scot din sărite și atât. O umilință cerebrală, creștină. Comerțuri cu neîntrerupte accidente mici, plus ritual – mi-ești surată pân la moarte? - sunt moartă pân la moarte. Nu vom mai avea deodată de arătat decât spre noi înșine.

                        Coincidențele îmbogățesc subsolul universului. Moartea ne va fi coincidentă. Horoscoapele nu sunt fără șanse. Intrăm în coșmare mai tasate. Strângem dinții prostește rușinați. Corpurile ne devin expresii disidente. Disperările de împrumut consolează. Ofensatorii inspiră milă – parcă totuși putem să băgăm, la rându-ne, pe toată lumea în pizda mă-sii.

                        Ce cârpaci e un ortoped și acoperă un mit. De ce n-am acoperi și noi cârpele în care suntem încercați? Scutecarii n-au stofă. Step de idei accidentat și el. Dezbinul materialist ordinat ne intimidează... Sunt timidă, începe să recunoască și Nana, singurul nostru stăpân și bucurie.

            Socotească internaționalii, în rețeaua de scabroase superstiții, bife de păcate imposibile, ba vom colabora baudelairean dându-le descrierea excitantă a ceea ce ei necunoscând pun în coada unor cuminți, onești și mistici prăpădiți cu artă în nas, fără batistă în buzunarele rupte, cusute, rupte. Vor fi destui să ne amintească atribuindu-ni-le propriile lor pehlivănii, refulări, proletcultisme.

                        Ce puteam face decât să-i cred pe alții mai intelectuali gândindu-i pe-ai noștri mai trădători. Le spui ce e cu tine și ți-o taie că au auzit ei de la prieteni ca Orlov așa și așa, îi lași să moară proști, țipi că te dai la fund de zile mari pe care le maimuțăresc abject. Acest sistem de impotență a lăsat satele goale și s-a făcut oficiu diplomatic.

                        Că-i ofensează Eminescu, Brâncuși, Blaga, ce tradiție reîncarnează, ce perpetuitate în dedublarea unei societăți pe capul unui popor cântat în trompete neînregistrate? O blândețe de ironie generalizată, o încrucișare turmentată de mâini în fața lărgirii și trecerii timpului, un turism prin viață, istorie și antifapte, o vânjoasă – cotropitoare din rădăcină – tristețe, înnobilată de disperare mioritică.

Literatura e meserie absurdă: o scrii în viață și se recunoaște postum. De-aia lucrez în tren, să vând la coborâre. De n-aș găsi gara goală. Mai bine de un editor de mersul trenurilor sau de o fată de la manuscrisele clasicilor. Călătoria lungindu-se, încep să mă tem oricum. Mă apuc de aforisme ca să nu cad pe terasament.

                        Un indian care învață cu obstinație românește, via yoga, aduce revelația universalismului anticomparatist, oricât similitudinile sanscrito-române l-ar stimula. Româna inspiră o forță spirituală și vibratorie nedisimulată de gramatici și fonetici, inaccesibilă diplomatismului alingv și acefal, greu de înțeles de colocutori, colocatari și contemporani. 

Organi-cultural deviance

Organi-cultural deviance is a recent philosophical model used in academia and corporate criminology that views corporate crime as a body of social, behavioral, and environmental processes leading to deviant acts. This view of corporate crime differs from that of Edwin Sutherland(1949), who referred to corporate crime as white-collar crime, in that Sutherland viewed corporate crime as something done by an individual as an isolated end onto itself. With the Organi-cultural deviance view, corporate crime can be engaged in by individuals, groups, organizations, and groups of organizations, all within an organizational context. This view also takes into account micro and macro social, environmental, and personality factors, using a holistic systems approach to understanding the causation of corporate crime.

The term derives its meaning from the words organization (a structured unit) and culture (the set of shared attitudes, values, goals, and practices). This reflects the view that corporate cultures may encourage or accept deviant behaviors that differ from what is normal or accepted in the broader society. Organi-cultural deviance explains the deviant behaviors (defined by societal norms) engaged in by individuals or groups of individuals.

Because corporate crime has often been seen as an understudy of common crime and criminology, it is only recently that the study of corporate crime been included in coursework and degree programs directly related to criminal justice, business management, and organizational psychology. This is partly due to a lack of an official definition for crimes committed in the context of organizations and corporations.

The social philosophical study of common crime gained recognition through Cesare Beccaria during the 18th century, when Beccaria was heralded as the Father of the Classical School of Criminology.[citation needed]

However, corporate crime was not officially recognized as an independent area of study until Edwin Sutherland provided a definition of white collar crime in 1949. Sutherland in 1949, argued to the American Sociological Society the need to expand the boundaries of the study of crime to include the criminal act of respectable individuals in the course of their occupation.

In 2008, Christie Husted found corporate crime to be a complex dynamic of system-level processes, personality traits, macro-environmental, and social influences, requiring a holistic approach to studying corporate crime. Husted, in her 2008 doctoral thesis, Systematic Differentiation Between Dark and Light Leaders: Is a Corporate Criminal Profile Possible?, coined the term organi-cultural deviance to explain these social, situational and environmental factors giving rise to corporate crime.

Sodoma postmodernă

Aceasta Sodoma postmoderna - Radu Aldulescu Proorocii Ierusalimului, Editura Redactiei Publicatiilor pentru Strainatate, Bucuresti, 2004, 312 p. Proza lui Radu Aldulescu se apleaca asupra unui univers mai putin familiar literaturii romane, cel al periferiei, al marginalitatii. Sonata pentru Acordeon (debut, 1993) si Amantul Colivaresei (1994), pentru a nu aminti decit doua dintre romanele sale, cele mai bune de altfel, ne infatiseaza lumea mahalalelor bucurestene (din Ferentari sau Dudesti): o lume sordida, mizera, care se zbate pentru supravietuire, cu relatii tumultuoase si complicate; o lume cu iubiri ambigue, ce pot fi luate foarte usor drept altceva si care se faneaza la fel de usor. Totusi, dincolo de pitorescul acestei lumi pestrite, dincolo de un anume exotism, problema majora pe care o pun romanele lui Radu Aldulescu este in primul rind cea a relatiei cu ceilalti. Personajele sale incearca din rasputeri sa faca fata acestui angrenaj monstruos care se numeste relatii umane. Ele stiu intuitiv, fara sa-l fi citit pe Sartre, ca infernul e celalalt, dar, pe parcurs, incearca sa-l imblinzeasca si sa se imblinzeasca. Infringere sau intelepciune? Greu de spus. Cert este insa ca proza lui Radu Aldulescu se apropie cu o oarecare tandrete, fara edulcorare si moralisme de prisos, de un celalalt impins spre periferie, privit cu aroganta sau suspiciune, intrucit refuza sa faca jocul societatii, sa accepte un model impus de la centru. Marginalii acestia dispretuiti se gasesc insa mai aproape de curgerea vietii si intrucitva mai liberi. Gresesc, tradeaza si sint tradati, iubesc si uneori chiar ucid, dar exista totusi o onestitate frusta fata de viata ce le-a fost daruita, onestitate care-i salveaza de la degradarea umana totala. Proorocii Ierusalimului, aparut in 2004, la Editura Redactiei Publicatiilor pentru Strainatate (extrem de prost redactata cu numeroase scapari de culegere), se inscrie in oarecare masura in trena acestor romane, cu mentiunea ca, de data aceasta, autorul vizeaza o lume in tranzitie, Romania de dupa caderea comunismului, dupa confiscarea Revolutiei, dupa esecul din Piata Universitatii. Prin comparatie cu celelalte romane, lumea aceasta apare, in mod paradoxal, mai sumbra si mai lipsita de speranta decit oricind. O lume atinsa de coruptie politica, morala si erotica, o lume incinsa de zeci de cercuri ale infernului, o lume gestanta, care nu izbuteste totusi sa nasca, o lume ce aminteste de Povestea porcului. Pedepsita pentru curiozitatea sa, sotia printului este incinsa cu noua cercuri si blestemata sa nu poata naste decit atunci cind mina sotului se va intinde iertator si izbavitor asupra pintecului ei. Izbavirea de aceasta sarcina pare sa se lase indelung asteptata, coborirea, scufundarea in infernul patimilor pare sa nu cunoasca iesirea la lumina. Cititorul pare, la rindul sau, condamnat sa rataceasca la nesfirsit prin bolgiile pacatului. - Sub semnul decadentei, al putreziciunii si al imbuibarii De altfel, deruta si confuzia sint sugerate chiar de firul epic atit de incilcit, care aduna laolalta spatii diverse: cel romanesc, cel german si francez, cu multiplele lor ramificatii de mediu. Punctul de coeziune se afla in intilnirea lui Doru (Dorulet) cu Ierusalim (copilul vindut unor traficanti de carne vie si intors in tara, dupa multe peripetii, buclucuri si suferinte, sub numele de Duna Petre/Petrica). Intilnirea matinala din apartamentul de bloc muncitoresc da tonul povestirii intortocheate si intretaiate. Vom trece astfel de la saracia satelor Gitejei si Ciopleni, al caror motto sau vaiet este rostit de Culaita: Ie lumea amarita, la traficantii de carne vie din Romania si din alte parti, imbuibati si inraiti (Edi, Marta, Burhusi, nasul Oprescu), la emigrantii parveniti si la politia corupta, pentru care opinia publica e numai o chestie siciitoare acolo, oricum neputincioasa atita timp cit moravurile sint cu desavirsire corupte. Aflata sub semnul decadentei, al putreziciunii si al imbuibarii, aceasta Sodoma postmoderna perverteste toate relatiile umane: Ierusalim, Robert si Claudiu ajung sa le spuna parinti proxenetilor cu apucaturi demente (Marta, mamica lor cea isterica, Edi si Burhusi, niste sadici pusi pe capatuiala, care-si cresteaza odraslele cu cutitul daca nu-si fac normele la cersit); cei trei copii traficati au o relatie bolnavicioasa cu Marta, la fel Ierusalim cu pedofilul Frderic, urmasul lui Lautrec, atins de cancer osos (o subliniere prea evidenta). Proorocirea acestei lumi intoarse pe dos de catre Nojita, batrinul rudar, cucernic si betiv, care-l da pe Ierusalim de linga el si reluarea ei vaicareata pe parcursul romanului dau o nota prea apasat simbolica, o nota stinjenitoare, care pare sa spuna ca autorul n-are destula incredere in capacitatea de interpretare a cititorului. Totusi, aceasta urmarire incordata a atingerii unor semnificatii, aceasta simbolistica la vedere cedeaza de cele mai multe ori in fata unui narator cu adevarat inzestrat, care reuseste sa-si contureze destul de firesc universul fictional. Descrierea mediilor interlope si a lumii necajite a muncitorilor (Magdalena, Rebeca) sau a satenilor saraciti, precum Culae, pe care numai natura si bunul Dumnezeu ii salveaza de la foamete (Ce dracu n-o fi asa bun de foame, cumnate? Atitea ierburi si verzituri si poame cite a lasat Dumnezeu pe pamint. O luam de primavara cu urzicile de pe sant si p-orma cu stevia si loboda si macrisu [] si p-orma prunele si merele) sint cit se poate de izbutite. In ce priveste personajele, naratorul le insoteste fara sa le critice, le acompaniaza cu acel tu incarcat de tandrete, care a adus atitea schimbari de la Butor incoace, se insinueaza in gindurile si sufletul lor, cautind sa afle intelegere chiar si fata de comportamente reprobabile. Apropierea este atit de mare, incit genereaza o confuzie, o indistinctie de-a dreptul inconfortabila. Binele si raul se intrepatrund intr-atit, incit lumea devine o amestecatura monstruoasa, din a carei urzeala complicata nu ai cum sa scapi. Binele si raul nu exista in stare pura, nu poate fi distilat, extras sub forma unei esente. Personajul care raspunde cel mai bine acestei etici amestecate este Frderic, in care iubirea parentala pentru Ierusalim si iubirea vinovata nu pot fi separate, el fiind amant si parinte totodata. - Abandonarea stilului dezinvolt din primele romane Relatiile umane nu mai stau demult sub semnul puritatii, al limpezimii, sub semnul a ceea ce ne-am obisnuit sa numim normalitate. Contaminarea si vicierea lor au atins zonele unde se presupune ca e de gasit puritatea maxima: copilul (de indata ce apare in scena, Ierusalim poarta pecetea decaderii sale: Blond, imbujorat, de o frumusete nerusinata, cu o insolenta provocatoare pulsindu-i in privirea ochilor albastri) si proorocii nelegiuiti, care se adapa cu ape otravite. In ciuda acestei lumi corupte, ratacind intr-o vesnica tranzitie, in ciuda acestor relatii nefiresti, simbolistica strinsa a romanului ne conduce spre o oarecare speranta. Doru se va casatori in cele din urma cu mamica sa grasulie si cicalitoare, iar din unirea aceasta searbada se va naste Mirel, cel adus cu atita greutate pe lume. Chinurile facerii Magdalenei amintesc iarasi de printesa blestemata sa nu poata naste. Magdalena sta zile in sir in spital, fara sa-si poata aduce pe lume copilul, pina cind o asistenta se indura de ea si-i provoaca nasterea. O facere grea, poate innoitoare, caci Mirel nu are nimic din frumusetea obraznica a lui Ierusalim, ci pare sa fie pur si simplu un copil cuminte. Transparenta prea mare a semnificatiilor dauneaza insa romanului, ca si tonul egal de compasiune a naratorului fata de personajele sale, care se transforma intr-un zumzet, intr-un refren murmurat in surdina. Autorul pare sa fi uitat pentru moment stilul dezinvolt din primele sale romane, naratiunea pregnanta, suficienta siesi, care nu are nevoie de parabole pentru a se sustine, el pare sa se tina indeaproape de un proiect, de o viziune mai ampla, care ajunge pina la urma sa-l aserveasca si nu sa-l deserveasca. referat de Doina IOANID www.studentie.ro - 2005

The Corruption of Puritan Society

When reading The Scarlet Letter, I noticed that throughout the novel Hawthorne relentlessly ridicules the Puritan way of life. In the first chapter of TSL, he shows that the Puritans failed right from the get go by recognizing it “among their earliest practical necessities to allot a portion of the virgin soil as a cemetery, and another portion as the site of a prison.” And it only goes downhill from here. The women gathered outside the prison, waiting to see Hester Prynne punished, are described by Hawthorne as having a “rotundity of speech” and a self-righteous attitude. Here is just one of the many examples of the horrible things these women say about Hester: ” If the hussy stood up for judgment before us five…would she come off with such a sentence as the worshipful magistrates have awarded? Marry, I trow not!” Even the Puritan women, women that are supposed to live with humility and grace according to Puritan doctrine, are just as tainted and corrupted as the men punishing Hester. Although she is considered an outcast by society, her needle-work had a huge impact in Puritan society. She stitched gloves for magistrates, clothing for the dead and the mourning, linens for babies, scarves for soldiers, the list goes on and on. Commenting on this Puritan hypocrisy, Hawthorne writes:

“Vanity, it may be, chose to mortify itself, by putting on, for ceremonials of pomp and state, the garments that had been wrought by her sinful hands…But it is not recorded that, in a singular instance, her skill was called in aid to embroider the white veil which was to cover the pure blushes of a bride. The exception indicated the ever relentless vigor which society frowned upon her sin.”

Hawthorne’s commentary on the Puritan way of life shows that the Puritans don’t even have the moral strength to completely ostracize an individual from society. Their failure to follow through with their punishments also shows a fundamental weakness in Puritan society: that their corruption prevents Puritans from even following their own moral code or laws.

Literary Analysis of Corruption in The Duchess Of Malfi

(by John Webster)

November 22, 2017November 22, 2017thinkthoughtstaught

‘… a prince’s court

Is like a common fountain, whence should flow

Pure silver drops in general, but if’t chance

Some cursed example poison’t near the head,

Death and diseases through the whole land spread.’

In the light of this comment, discuss the presentation of corruption in The Duchess of Malfi.

          Corruption in The Duchess of Malfi (TDOM) is presented in the secular world as a form of greed, arrogance and craze, in the religious world which does not uphold religious values such as integrity as much as they are expected to, and in the world of marriage which is supposed to be pure and sacred. Corruption is pervasive and influential, where the influence can be passed from top down, from leaders to their followers or any other people.

          Corruption in TDOM is presented in the secular world as a form of greed, arrogance and craze. This can be seen through Ferdinand, who is described by Delio in his commentary of other characters by saying, “the law to him / Is like a foul black cobweb to a spider”. This metaphor compares Ferdinand to a spider, where the “law” is his “cobweb”. Ferdinand manipulates the law just like how any spider would weave its cobweb to its own advantage of catching prey. Ferdinand’s prey are those who got caught in his manipulations, and like a spider, he would “feed off” his prey by making use of them for his selfish reasons. In this way, Ferdinand is described as a predatory creature, manipulating the law, which is meant to serve justice, to benefit himself. This juxtaposition of comparing the law to a cobweb weaved by a spider goes to show how corrupt even the judicial system is, and emphasises that corruption is pervasive. Then, Ferdinand compares his courtiers to his “touchwood”, to “take fire when I give fire”. This shows how Ferdinand’s courtiers are expected by Ferdinand to do whatever he pleases, and nothing based on what pleases themselves. He is in turn showing off his power by depicting his courtiers as his “touchwood”, showing how he exploits his position as the leader of a country, due to his arrogance. By telling his courtiers this, it also serves to ingrain in their minds a sense of loyalty, a reminder to them that they must always do what he does, or what he wants them to do, especially since the courtiers all kept quiet after this short speech by Ferdinand. A leader of a country is expected to be serve the needs of others and help the country, instead of relishing in the fact that he himself is the leader and trying to control others with his power, emphasising how corrupt the court and courtiers are. Later on in the play, Ferdinand’s actions of corruption hints to his madness as well, when he found out the Duchess’ delivery of her first born, he flips, “Apply desperate physic! / We must not now use balsamum, but fire, / The smarting cupping glass, for that’s the mean / to purge infected blood”. His over-reaction to the news of the Duchess, where he uses words like “desperate”, “fire”, “purge”, “infected”, are strong words that show his extreme distress, internal violence, and overestimation of the situation as extremely detrimental and warranting extreme actions against the “infected” or impure and polluted Duchess. This implies how badly Ferdinand wants to have control over the situation, which suggests obsessiveness and thus madness. His desire to control, manifests from his corruption of his position as a leader, and as the twin brother of the Duchess. This goes to show how extreme corruption may lead to craze. As the leader of a country is corrupt, his followers or his people are also likely to be, “Say then my corruption / grew out of horse dung”. In this quote, Bosola pities or looks down on himself for being corrupted, as he talks about it in “horse dung”, a filthy and smelly thing to be associated to, implying that he himself knows he is corrupt, and the corruption was ignited partially because he met Ferdinand, who tempted him with gold. The Duchess herself, though generally virtuous, is not excluded from corruption, albeit mildly. Just before the time when she wants to propose to Antonio, she instructs Cariola, “place thyself behind the arras, / Where thou mayst overhear us”. Since the Duchess does not tell Antonio about the presence of Cariola, and that she will “overhear” or in other words – spy on them, even during the proposal and his acceptance of it. Antonio is put in a position of inferiority, and there is a sense of him being kept in the dark and thus in some way manipulated or deceived by the Duchess, such that he does not get to decide for his actions based on what is truly going on, or the facts of the situation. The Duchess may not have had bad intentions, but her insistence of keeping Cariola hidden from Antonio at first is an act of manipulation of Antonio. Even the purest character in the novel is tainted with this corruption, emphasising how corrupt the secular world really is. Therefore, corruption is presented in the secular world, as a form of greed, arrogance and craze.

          Corruption in TDOM is presented in the religious world as well, which does not uphold religious values such as integrity, as much as the people in the religious world are expected to. The Cardinal is the main figure of corruption in the religious world, where he is described by Antonio in his commentary as a person, “where he is jealous of any man he lays worse plots for them than ever was imposed on Hercules”. This metaphor or juxtaposition of comparing the Cardinal’s punishments towards other people against him to the punishment “imposed on Hercules”, where Hercules is known for his multiple gruelling and inhumane labours as punishment for killing his family, shows how wicked the Cardinal may be in punishing. Furthermore, the punishments are not directed toward those who had gone astray from religiosity, but merely toward those whom the Cardinal does not like. A Cardinal, a religious figure, is expected to be holy, forgiving, and pure in temperament. Nevertheless, the Cardinal does not fit into any one of them, the punishments created by him are more than inhumane, and directed towards people who may not have done anything particularly wrong to warrant such punishment. This emphasises the irony of the Cardinal, as a religious figure, and yet of satanic demeanour. The Cardinal does not uphold chastity as well, as he tells Julia, “I pray thee kiss me”. A Cardinal would usually instruct others to kiss his ring instead, as a sign of respect for him and his religion. However, the Cardinal asked a female to “kiss [him]”, and he uses the words “pray thee”, which is supposedly meant for holy uses only. Even though the Cardinal is expected to stay chaste as a religious leader, he does not, and not only that, he insults his own religion by using a sacred word like “pray” in such a sexual action, which is forbidden. This shows how the Cardinal himself is corrupt in his religion, and in using his power as a leader of the church to instruct how others should treat him, for his own personal sexual benefit. The fact that Julia is really having an affair with the Cardinal, shows how the Cardinal is able to influence others under his power, to become corrupt as well, as Julia should have known very well that a Cardinal is supposed to be kept chaste. Also, at the end of the play, the Cardinal tries to pray, “but the devil takes away my heart / for having any confidence in prayer”. The basic thing any religious person should be able to do and can do is to pray. The Cardinal, a religious leader of great position in the church is not even able to do that, as he claims “the devil” took away that ability. The association of the devil to him itself is a sign of how the Cardinal is associated with evil, emphasising his ultimate corruption even as a religious leader. Hence, if even the religious leader of great position in the church is corrupt, and that the Cardinal is proven to have the ability to influence others under him, it is very likely that almost the entire religious world may be corrupt as well.

          Corruption in TDOM is presented in the world of marriages, which is supposed to be sacred and pure between every couple. Julia has a relationship with another man even though she is married, “what trick didst thou invent to come to Rome / Without thy husband”. The use of words

 such as “trick”, “invent”  and “without thy husband”, by the Cardinal to Julia shows how Julia is manipulative in her marriage to her husband – Castruchio, who still has no idea she is committing adultery. She does not only have an affair with the Cardinal, but with Bosola as well, “Sure your pistol holds / Nothing but perfumes or kissing comfits”. This metaphor or juxtaposition from Bosola to Julia, comparing her pointing of a pistol at him to “kiss[es]”, shows how the aura Julia is giving off is sexual in nature. The fact that she uses a pistol to woo Bosola and him recognising that shows another level of adultery, where she commits emotional adultery, as she woos him with a sense of humour or emotional intimacy. A marriage is supposed to be sacred, pure and only between two people. Marriage is supposed to uphold honesty, love, and respect between the two. However, by committing adultery with other men, Julia is not loving and respecting her husband as she should, as she is only supposed to give her body and emotional or intimate life to her husband alone. So, by doing this, she is belittling her husband, and corrupting the marriage. On top of that, when asked by Bosola if she is willing to betray the Cardinal, someone whom she has an affair with, she says “cunningly”, without any hesitation. Instead of merely saying yes, Julia chooses to use a word to agree with Bosola that is so corrupt and wicked, such that she portrays how she desires to do harm to someone she supposedly loves, or had an affair with. This goes to show how incapable Julia is in truly loving anyone, and that her marriage with Castruchio may very well just come to nothing. The fact that the Cardinal is Julia’s first man to have an affair with, shows how the Cardinal, a leader in the religious world, has the ability to influence others. In this case, the leader – the Cardinal, had influenced Julia to be wicked and corrupt, such that it even backfires on himself, that she is betraying him because of her corruption. Thus, the multiple scenes in TDOM depicting the corruption of marriage emphasises its sheer corruption and absurdity.

          All in all, corruption in TDOM is presented in the secular world as a form of greed, arrogance and craze, in the religious world which does not uphold religious values such as integrity as much as they are expected to, and in the world of marriage which is supposed to be pure and sacred. Corruption is pervasive and influential, where the influence can be passed from top down, from leaders to their followers or any other people.

https://georgeanca.blogspot.com.au/2018/03/diana-si-paunul.html