Fir
roşu şi alb împletit de lumină
~*~
Câţiva
paşi până la primăvară...
De
câteva săptămâni, în acuarelă-curcubeu,
zăpada
a căzut peste vise.
Deşi zilele sunt numărate,
Deşi zilele sunt numărate,
la
jumătatea drumului, întunericul iernii
pare
să respire etern.
Câţiva
paşi până la căldură...
În
faţa ferestrei, în grădina mamei,
din
vişinul uscat de timp,
două tulpini puternice au ţâşnit spre cer,
două tulpini puternice au ţâşnit spre cer,
împletind,
în spirală,
mlădiţele
de verde-crud crescute.
Câţiva
paşi până la vise...
Prin
frigul crud, razele soarelui le înconjoară.
La
fiecare adiere de vânt,
ocrotite
de privirea copacilor din jur,
ninsoare
de petale, albe şi roz.
La
fiecare adiere de vânt,
crengile
celor doi vişini se-ating, se-nfioară,
se
mângâie, se-mbrăţişează.
Un
dans ameţitor! Explozie de lumină.
Prin
respiraţia iubirii, seva
coboară-n
adâncuri,
spre
rădăcinile lor nevăzute,
urcând,
apoi, prin primii boboci de floare.
Câţiva
paşi în călătoria inimii...
Simbol
al credinţei. Totul!
De
la un grăunte de nisip la galaxii necuprinse.
Într-o
lume cu bariere, fără bariere, veşnicul!
Pe
marginea subţire al cuvântului,
din
lumea tăcerii, un prim semn adie,
şoapta
mamei purtată în intervalul de alb:
-
Am plecat să-mi regăsesc
firul
roşu din mine!
Suntem
şi vom fi cu tine!
De
la-nceput până la ultima clipă...
În
înălţimi,
o
pasăre albă îşi desface larg aripile.
~*~
6
martie 2016
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu