MODORCEA - E ceva putred la Hollywood

E ceva putred la Hollywood

Grid Modorcea, Dr. în arte

Nu mai este un secret pentru nimeni: premiile Oscar au o coloratură politică, nu mai prevalează demult esteticul. Iar după acest clișeu s-au luat și festivlurile europene, precum cele de la Cannes și Berlin, și au dat-o pe de lături, pe jocuri de culise. Nici măcar plăcerea spectatorului de a se destinde nu mai este respectată.

Dovadă și ediția cu nr. 90 a Premiilor Oscar, în care au predominat filme second hand, însuși marele premiu este un film modest, „The Shape of Water", în regia mexicanului Guillermo del Toro. Iar premiile de interpretare nu au fost o supriză pentru nimeni, fiind demult trasate, a fost doar o formalitate să fie anunțat Gary Oldman la categoria „cel mai bun actor în rol principal" pentru rolul Churchill din filmul „Darkest Hour" de Joe Wright, iar Frances McDormand pentru „cea mai bună actrița în rol principal" în filmul lui Martin McDonagh „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri". La puțin timp după decernarea premiilor, lui „Fran", cum i se spune lui McDormand, o actrița experimentată, încununată cu multe premii importante, i s-a furat statuetă, echivalentă cu 28 de mii de dolari. Dar poliția a intrat în alertă și l-a prins pe hoț. Istoria asta face parte din alt film, care ar putea lega toate întâmplările cu statuetele furate!

Multe premii au mers la oameni de bucătărie a filmului, de parcă Oscar a devenit o paradă culinară, de grași și grase. Iar prefațarea galei, o transmisie de peste două ore, a fost o adevărată urâtenie, cu reporteri de la canalul ABC urâți, total nepotriviți. Falsitatea a șocat prin ambalaj, un ambalaj prăfuit, déjà vu.

Însuși decorul arată foarte desuet, stereotip, învechit, de musical de pe Broadway. Un muzeu al clișeelor. Totul să șocheze, să frapeze, să ascundă sărăcia de idei. Dați ambalajul deoparte, nu mai rămâne nici o palpitatie estetică. S-a uitat că suntem în lumea filmului, a artei filmului, totul a degenerat în kitsch. Și acest gen de show este împrumutat de toată lumea că model, inclusiv de România, toată planetă devine o imitație fără sfârșit a premiilor Oscar. E ceva putred la Hollywood. De aceea, totul miroase a făcătură, a fals. În prima parte a evenimentului, a apărut pe scenă o actrița de peste 90 de ani, Eva Marie Saint, care a spus că ea e cu trei ani mai bătrână decât „Gala Oscar", oare premiile din acest an se vor naște din nou, va reîncepe o copilărie oscariotă?

Nu, nici gând, a fost o gala îmbătrânită, un fast fără sare și piper. Actorii care au venit să prezinte, erau dizgraţioşi, împăiaţi sau despuiaţi, ca Taraji Henson, și nu au avut darul să ne emoționeze, să-și atingă țintă, adică interesul pentru filmele nominalizate. Singurul film care s-a apropiat de artă din selecția oscariota a fost „Dunkirk", dar care nu a primit decât premii pentru montaj și sunet, fiindcă oscarioţii nu au înțeles parabola, regizorul Christopher Nolan tratând celebra bătălie din Al Doilea Război Mondial în cheie de parodie distopică, asemenea lui Roberto Benigni în „La vita e bella" (1997), o fabulă în stil chaplinian, film care atunci a luat 7 premii Oscar. Și epoca este aceeași, ca și obiectul parodiei, hitlerismul.

Dar la Nolan există și o dimensiune fatalistă, provenită din tratarea războiului ca un act absurd. Nu mai există călăi și victime. Absurditatea e redată prin faptul că nimeni nu înțelege nimic, nimeni nu știe de ce luptă și cu cine luptă. E mai ceva ca în „Nimic nou pe frontul de vest" (1930), faimosul film clasic, încununat cu Oscar, al lui Lewis Milestone, după romanul lui Erich Maria Remarque. Aici stângăcia luptelor este rizibilă. Soldații par tâmpiți sau proști. Ca într-o comedie bufă. Când vin avioanele și trag în ei, toți se culcă la pământ, dar numai unii se ridică. Apoi cei rămași iar se culcă, iar unii dintre ei din nou se ridică. E că un balet mecanic, ca în filmul avangardist al pictorului cubist Fernand Léger, în care vedem un dans de obiecte și angrenaje. Nimeni nu știe ce se întâmplă. Un pilot conduce ca un nebun, fiindcă nu vede țintă. Un comandant dă ordine aberante, contradictorii. Un soldat fură bocancii de la un camarad mort. Un vapor plin cu soldați repetă baletul trupelor de pe uscat. Într-o barcă un soldat cască, în timp ce un avion este doborât. Nu înțelege ce s-a intmaplat. Făcea parte din aviația inamică sau aliată? Pe elicea unui avion răsturnat în mare, un soldat stă ghemuit și plânge. Cei din barcă ajung la el și-l recuperează. Dar descoperă că au salvat un... dușman! Totul e că un avertisment, cu semnificații foarte actuale. Că în vendetele teroriste. Că în utopiile dystopice. Dar nu mesajele de acest gen interesează.

Nu au trecut decât 20 de ani de la victoria lui Benigni și totul s-a schimbat, fiindcă și politica S.U.A. s-a schimbat, cel mai urmărit show fiind emisiunea „Saturday Night Live" (S.N.L.) de la N.B.C., în care Alec Baldwin îl parodiază pe Donald Trump, spre distracția întregii națiuni. Alegerea măsluită, frauduloasă, îl face pe președinte încredibil, de aceea se creează, mai ales prin umor și presă, o distanțare între popor și Casa Albă. America funcționează datorită istoriei sale, care poate face față oricăror aberații venite de la Casa Albă. Iar prin talentul lui de actor și fost moderator TV, însuși Donald Trump alimentează copios acest umor, fiindcă dă replici, îi cataloghează drept „mediocri" pe adversari, făcându-și din actorii americani, în primul rând, dușmani de-o seară, dovadă că și la această gala politica lui a fost ironizată, parodiată, chiar de prezentatorul Galei, cunoscutul om de televiziune Jimmy Kimmel. Oricum, Trump a atins o performanță istorică prin faptul că 91 la sută din populație îl antipatizează, în timp ce el dorește să fie ales pe viață, că președintele Chinei! Cam astfel de glume se emiteau și la marea gala. Din păcate, nici Kimmel nu a fost prea inspirat, iar Oscar Awards din acest an a înregistrat cea mai slabă audiență (26 milioane) din istoria Oscarului! Era firesc, dacă ne gândim că ștacheta valorică a tot coborât, de la un Marlon Brando la un Ben Affleck sau de la Audrey Hepburn la Kristin Stewart sau Jannifer Lawrence, staruri făcute peste noapte, prezenţe calofile fără să fi dovedit marja de talent.

Evident, problemele rasiale au fost în prim plan, altfel nu se explică prezența masivă a actorilor de culoare. Desigur, nici celalaltă tema majoră, Time Up, a hărțuirii sexuale, nu a fost uitată, deși aici actrițele nu au mai venit echipate în negru, ca la „Golden Globe", și nici Maryl Streep, la a 21-a nominalizare, nu a mai ținut un discurs electrizant. Dar au venit altfel îmbrăcate, în rochii metalice, din fibre colorate. Așa au apărut blindate, dar seducătoare, Lupita Nyong'o, Sandra Bullock, Gal Gadot, Nicole Kidman, Taraji P. Henson, Emma Stone, Jennifer Lawrence și alte actrițe. Atracție și blindaj! O adevărată trupa senzuală de luptătoare!

Așa cum se prevedea, Gala s-a desfășurat în jurul umor filme controversate, unele acuzate de fraude, precum „The Sharpe of Water", aflat într-un proces de plagiat (un scriitor a dat în judecată echipa filmului pentru preluarea identică a subiectului dinr-un roman al sau), iar temele discutate au privit rasismul și comportamentul sexual abuziv. Evident, toate speculațiile s-au răsfrânt asupra spectacolului de la jocurile de pariuri, o mare afacere alimentată de Gala Oscar.

Părerea mea, că om care schiez de ani de zile pe pârtiile artei în Lumea Nouă, străbătând-o în lung și lat, America Artei este în criză sau la o mare încrucișare de drumuri: ea se află între tradiția hollywoodiană, respectiv a muzicalului de tip Broadway, iar în arta plastică, în fundătură curentului pop-art, și noile direcții care se experimentează de către noul val de artiști, mulți europeni sau de pe alte continente, care încearcă să revoluționeze plafonul de idei și expresia artistică.

Corespondenta de la New York

http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-de-arta/4704-e-ceva-putred-la-hollywood.html