ANCA - MÂNTUIRE - MOKSHA - HRISTOS A ÎNVIAT !

MÂNTUIRE  -  MOKSHA

HRISTOS  A ÎNVIAT

Spuneţi tuturor: Hristos a înviat!

Ca biruitor, Hristos a înviat!

Moartea a învins, puterea ei a stins

Cel glorificat, Hristos a înviat!

Viaţă noi avem, Hristos a înviat!

Neînvinşi suntem, Hristos a înviat!

Domnul nostru sfânt din recele mormânt

Viaţă-n veci ne-a dat, Hristos a înviat!

El a-nvins pe veci, Hristos a înviat!

Umbra morţii reci, Hristos a înviat!

El a triumfat, din morţi s-a ridicat

(:Fie lăudat, Hristos a înviat!

VASILE  MENZEL

În preajma Paștelui

Eram cu trupul în mașină,

În drumul spre castelul Bran.

Castelul lui Dracula, cum

Cunoscut e peste ocean.

Priveam pe geam la peisaje

Minunate, când am simțit că

Sufletul pornește mai departe.

L-am urmărit și l-am văzut

Intrând în mânăstire,

Oprindu-se la o icoană

Cu Hristos. Au comentat ceva,

Apoi s-a închinat sfios

Și s-a-ndreptat spre clopot

Să îi transmită porunca

De la Domnul.

”Bate,cântă, și cheamă

lumea să se roage

căci voi învia

în zi de Paști și

ouă roșii să ciocnească.

Hristos a înviat !

cu toții să rostească.”

Și s-a întors către mașină

La trup, spre a nu pierde clipa

Cea divină, atunci când preotul

Va spune: ”Luați lumină”!

Cu lumânare-aprinsă să străbat

În inima bisericii ; să strig

Cu toți ,”Adevărat a înviat”!

FONDUL INDIANISTIC  „GEORGE ANCA”

Domnului Profesor Dr. Remus Grigorescu

Director, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanu

Stimate Dmnule Director,

Vă mulțumesc pentru preluarea donației Fondului de Manuscrise și Cărți Indianistice „George Anca”.

Domnul Partha Ray, Consilier/Sef al Cancelariei Ambasadei Indiei, propune deschiderea Fondului în ziua de naștere a lui Buddha (Buddha Jayanti), luni 30 aprilie, când el ar fi de fața ca reprezentant al Indiei. Intenționează să vină de sâmbătă. D-l Ray, al doilea demnitar al Ambasadei, așteaptă invitația d-stră pe e-mail-ul său: hoc.bucharest@mea.gov.in

Vom conveni împreună detaliile organizatorice.

În așteptarea acestei lansări internaționale,

urându-vă Paște Fericit,

Al D-stră

George Anca

Președinte al Asociației Culturale Româno-Indiene

IOAN  MICLĂU-GEPIANUL

Stimate Domnule George Anca,

Iată, și eu ca cei bătrâni, ”încerc marea cu degetul”, și îndrăznesc

să VĂ trimit aceste versuri/cântece dedicate Primăverii,

dacă le găsiți potrivite a fi și publicate, rămâne la aprecierea Dumitale!

Dar am adăugat și acele câteva rânduri cu titlul, ”Femeia pentru Poet”,

fiindcă tocmai citesc cartea de versuri RIME a lui Francesco Petrarca,

editată in Limba Română, la Ed.Univers-București,-MCMLXX-(1970).

M-a impresionat desigur firul neântrerupt al mersurilor vieții sociale de atunci,

azi superior tehnologic dar parcă bătând aceleași drumuri în ce privește

relațiile social-politice și cele materialiste! (Pot fi greșit, dar asta e observația mea.)

Apoi m-a mișcat la Petrarca acea înspirație poetică fantastică izvorâtă

din dragostea lui pentru Laura, femeia iubită, cum o Întreagă carte de poezii

poartă dedicații acesteea. Am fugit cu gândul la Veronica lui Eminescu al nostru,

și de aci, acele câteva rânduri sub titlui ”Femeia și poetul”.

Cu mult respect

Ioan Miclău-Gepianul

2018

CÂNTECE  DE  PRIMĂVARĂ!

(Sau Învierea universală)

Primăvară, Primăvară!

Primăvară, Primăvară!

Tu ne scoți în luncă iară,

Ne întinzi covor de iarbă

Și pui râul ca să fiarbă!

Un izvor l-ai pus să sune,

Cântul cel mai drag din lume,

Mugurii pe crengi crăpară

L-al tău ordin Primăvară!

Flori, parfum, cântări, arginturi,

Fac din dealuri labirinturi,

Când un soare lucitor,

L-ai chemat în ajutor!

El țesu Natura-n aur,

Ca un ac de meșter faur,

Iar din pântece de glie,

Salți a Firii melodie!

Primăvară, Primăvară!

Tu ne scoți în luncă iară,

Cu pluguri și cu semințe,

Și ne-ndemni la biruințe!

*

Printre ramuri înflorate!

Printre ramuri înflorate,

Și-a făcut Mierla căscioară,

Când din lumi îndepărtate,

Veni mândra Primăvară!

Iar Mierloiul cu cioc galben

Și cu pene de tăciune,

Stând pe-o ramură de palten,

Se-ncerca din drag a-i spune:

Cum să rotunjească cuibul,

Cu mătăsuri și flori albe,

Cu fir tras să țeasă rândul,

Pe la margini flori de nalbe!

*

Noaptea-n codru!

Stânci de vremuri dăltuite,

Întind treptele lor sure,

Ce-s de raze lustruite

Și umbrite-s de pădure.

Iar pe unde-i umbră pururi,

Muschiul larg covor așterne,

Străveziu cu nestemate,

Înrouate veșnic perne.

Aici visele vrăjite,

Prind suavele speranțe,

Prind arginturi pretutindeni

Când stă luna să se-nalțe!

Aici vin s-aud șoptitul

Legănat în crengi frunzoase,

Să văd unde-n râu cum saltă,

Vesele și radioase.

Aici vin să-mi scutur gândul

De-al vieții urâciune;

Noaptea-n codru se-aud cânturi,

Ce-s din ceruri rugăciune!

La izvor stă caprioara

Între flori de sânzâiene,

Adunând văpaia lunei,

Printre lungile ei gene.

Mă strecor pe după ruguri

Și ușor ca un zefir,

Să privesc minunea nopții,

Cântul codrului s-admir.

Cerul e ca spuma mării.

Ochi de stele, valuri pale,

Ce cobor pe-o scară de-aur,

Din câmpiile-ancestrale!

*

Echinocțiu

Echinocțiul e balanța Naturii,

Iubit și veșnic dar,

Când bunele surori împart lumina lumii,

Și-a timpului hotar!

Egală e ziua cu noaptea

Pe-ntreg rotund Pământ,

Iar cerul și-alinie oastea,

Pe-un drum etern și sfânt!

Veghind la hotare de soare,

Paneta-i bun soldat,

Ce patrulează în jur cu ardoare,

Pe-orbita consemnului dat!

Căci cât de lung e anul,

Când ziua e mai mare,

Când noaptea, ca și banul

Când stabil preț nu are!

Un echinocțiu social

Divinul să ne dea,

Balanța-n habitatul mondial am vrea,

Iar dragul vieții de-apururea să stea!

*

Farmacia din grădină

( Sau stupina de albine)

Din vechimi temută-n lume,

Cu-a ei armii ce înțeapă,

O regină pură, fermă,

În grădina mea-și impune

Farmacia ei modernă.

La intrare stau soldații,

De păzesc secretul mare,

Albinele strâng nectarul

De nu știu câte milenii.

Înăuntru-s farmaciste,

Chimiști mari ce extrag miere,

Din nectar de flori alese,

Arhitecți ce zidesc faguri,

După reguli ne-nțelese.

Doicile pregătesc hrana

Generației de tineri,

De stdenți ce vin să ducă

Mai departe pe-al lor umeri,

A Stupinei sacră muncă.

Dar Regina cea divină,

Ce e mama tuturora,

Le-a dat ordin să prepare

O substanță ce aduce,

De la orice boli, salvare!

De îndată-n muncă mare,

Studioasă și savantă,

Au creat acel ”Propolis”

Ce alungă orice viruși,

Cum regina lor le-a zis!

Astfel eu mă simt datornic,

Cu ales respect să caut,

Farmaciei din grădină

Ajutor să-i dau cu multe,

Flori plantate la Stupină!

Ioan Miclău-Gepianul

21 Martie, 2018

LUCIAN  AVRAMESCU

ÎNTÂMPLĂRI CU SCRIITORI

Iorga și Titulescu, la gară, măscărindu-se șoptit.

Sunt personalitățile istoriei așa cum le știm din manual, sau sunt oameni care dau uneori cu oiștea-n gard, se comportă ca noi toți în împrejurări nu întotdeauna academice? Eu, din toate lecturile, nu mi-l pot imagina pe Iorga spunând porcării sau bancuri. Am citit undeva că Iorga, întrebat de ce numeroșii lui copii nu-s geniali ca el și nu au capul lui, ar fi răspuns că nu i-a făcut cu capul de sus, de  pe umeri.

Azi, venind pe la mine,  la Sângeru, avocatul Mihai Tănăsescu, cel mai vechi membru al conducerii Baroului București și bun prieten al fiului meu Arin, avocat și el, mi-a povestit o întâmplare. O știe de la un client. Clientul e din familia Titulescu. Marele diplomat român are încă niște neamuri care trăiesc. Titulescu, în 1931, era președinte al Ligii Națiunilor și pleca, din București, cu trenul la Paris și de acolo la Geneva. Știind ura surdă dintre profesorul Iorga, prim ministru și Titulescu, președintele Ligii Națiunilor, cunoscută și savurată de opinia publică, regele Carol al II-lea l-a rugat pe ”Domnul profesor Iorga”, pe care-l vizita ades la Vălenii de Munte, să stingă bârfa și să facă gestul de a apărea la gară alături de Titulescu. Fotografii jurnalelor erau acolo spre a imortaliza evenimentul.

Iorga avea în jur de 60 de ani și Titulescu, mai tânăr și mai european, 42 și conducea un fel de ONU de azi. Titulescu ar fi urcat în Orient Expresul care venea de la Istanbul, iar profesorul-premier trebuia să stingă ideea de conflict, arătându-se împreună cu mai marele Ligii Națiunilor pe peron.

Conservatorul orgolios Iorga a acceptat până la urmă rugămintea regelui și s-a înfățișat pentru strângeri de mână la gară.

Amândoi înghițeau greu rugămintea regală, fiindcă se detestau sincer. Titulescu, de la geamul vagonului, i-a făcut cu mâna premierului Iorga și l-a întrebat ironic ce să-i aducă de la Paris.

- Poate un scu(...)ent ! - i-ar fi răspuns Iorga, printre dinți, mimând un zâmbet amical de despărțire.

Titulescu, tot șoptit, și cu un zâmbet în oglindă, răspunde:

- Să vi-l aduc direct sau, dacă nu vă găsesc acasă, pot să-l las doamnei ?

Uau !! Să fi fost în stare de un asemenea dialog Iorga și Titulescu ? Vorbesc astfel, uneori, portretele din istoria națională ? Mihai, ca avocat, a cunoscut lumea înaltă, fie și prin moștenitori și urmași, în detalii inavuabile. E un om citit și respectuos cu istoria. Eu sunt scriitor și jurnalist. Mihai Tănăsescu, am zis, eu am obligația să povestesc această întâmplare care poate fi anecdotă, cititorilor mei, așa cum tu ai simțit nevoia să mi-o istorisești mie, la un pahar de vin. Tu ai așteptat să plece de lângă noi doamnele. Eu, obligat la o chirurgie pe viu, o spun tuturor, asumându-mi riscurile.

Iorga și Titulescu puteau vorbi și astfel ? Puteau.

Cum își repara Călinescu vocea caraghioasă.

Se zice că George Călinescu era conștient că vocea lui nu avea gravitățile altitudinii lui culturale și și-o repara autoironic și umoristic sau desfășura splendide demonstrații care-i făceau pe cei ce-l ascultau să uite că glasul profesorului era de-a dreptul caraghios.

Când George Călinescu, povestesc istoricii vremii, a apărut la Pavilionul Expozițional în 1957, vorbind în fața a 11000 de țărani aduși spre a comemora victimele răscoalei din 1907, la împlinirea a 50 de ani de la evenimentul sângeros, și a scos primele cuvinte pițigăiate, cu vocale cântate lung, s-a auzit cel mai vârtos cutremur de râs. Se zguduiau geamurile prospetei clădiri inaugurate de Gheorghiu Dej, iar țăranii se țineau cu mâinile de burtă de râs.

Apoi, încet, încet, pe măsură ce oratorul și-a desfășurat conferința sclipitoare și doctă, presărată cu toate condimentele unei minți geniale, s-a așternut liniștea, țăranii, cei 11000, cât spuneau comuniștii că a ucis ”regimul burghezo-moșieresc”, aduși din toate satele, au fost captivați, încântați, entuziasmați. Nu auziseră în viața lor pe cineva cuvântând atât de frumos. Și George Călinescu, cel întâmpinat cu hohote de râs, acel râs bășcălios al oamenilor de jos, a plecat însoțit de cele mai entuziaste aplauze admirative.

Sadoveanu, câinos de nevoie, sau câinos fiindcă așa era el ?

Poetul Constant Tonegaru a murit tânăr, după ce a făcut cunoștință cu beciurile Securității. A fost arestat ca dușman de clasă în 1947 și eliberat în 1951, bolnav, cu o fractură deschisă de tibie și moare la scurtă vreme, în 1952.

Tonegaru a apucat să scrie o singură carte de poezie, catalogată ca avangardistă și care a fost premiată de Fundația Regală. Sunt lucruri știute din viața acestui tragic poet despre care s-a scris încă puțin. Ce vreau să povestesc este o relatare din atelierul pictorului Șerfi, socrul sculptorului George Apostu, unde ca student am avut norocul să întâlnesc multe personalități ale artei și literaturii române.

Povestea Șerfi. Era, zicea el molcom și cu amărăciune, prin anii staliniști. Murise prietenul lui, poetul Tonegaru, o formidabilă speranță a literaturii române. A murit bătut și umilit, întemnițat pe nedrept ca dușman al poporului. Am mers, relata Șerfi, fiindcă eram toți săraci, scriitori și pictori tineri, prieteni ai defunctului Tonegaru,  la Sadoveanu. Marele boier literar era președinte al Uniunii Scriitorilor. Am intrat cu greu în audiență și l-am rugat să aprobe niște bani pentru a-l înmormânta pe Tonegaru. El, blajinul Sadoveanu, nu cel din Mitrea Cocor, ci cel din Nada florilor, a urlat să ieșim afară.

- Nu dau niciun ban pentru câinele ăsta ! Nu dau bani dușmanilor poporului.

- Să-l lăsăm să putrezească în șanț ? - a întrebat, timid, unul dintre noi.

- Da, ca pe un câine, a strigat Sadoveanu și ne-a evacuat.

Am adunat toți ceva bani, care cât  a putut da și l-am înmormânat pe Tonegaru creștinește.

Am rămas împietrit. Cred că de față era și Ingo Glass, marele sculptor, care trăiește acum în Germania și care avea atelierul în aceeași clădire cu Șerfi, pe Nicolae Iorga, aproape de Piața Romană. Eu, care eram îndrăgostit de Sadoveanu, de povestirile lui vânătorești, am cerut detalii, sufletul meu refuzând întâmplarea. Așa era. De ce a făcut asta Sadoveanu? Vorbea pentru microfoanele care-i erau în birou, el însuși fiind un boier suspect? A fost atât de câinos fiindcă așa era marele prozator de fapt? Am mai povestit asta uneori, dar încă n-am o dezlegare a acelei mizerabile întâmplări.

G. Topîrceanu avea în casă o nevăstuică și un pui de lup.

Marele ironist George Topîrceanu, dincolo de pasiunea lui pentru eleganța vestimentară, avea și o înclinație exotică de a acomoda în odaia lui de lucru de la Iași, unde s-a mutat definitiv, după o ședere în București, animale sălbatice.

El ținea în casă o nevăstuică, poate o veveriță, zice Arghezi, care i-a făcut o vizită la domiciliu, iar pe lângă masa de lucru se mișca duios un pui de lup din pădure. Începerea războiului l-a obligat pe scriitor să-și ducă fiara în pădure și să se despartă de ea cu lacrimi în ochi.

În odaia lui ca o colivie în care aveai impresia că intri pe geam și ieși pe horn, scrie cu umor fără egal același Tudor Arghezi, îl cunoșteau până și muștele și păianjenii ”robite prin simpatie ”.

Sase inși, într-o biserică goală, la parastasul lui Coșbuc.

Tudor Arghezi, vecin de viață, nu doar de nemurire cu George Coșbuc, povestește cu o amărăciune ironică evenimentul pomenirii lui Coșbuc, după săvârșire.

”Coșbuc a fost, scrie paracliserul de cuvinte din Mărțișor, timp de treizeci de ani codexul de buzunar al tuturor paiațelor politice, al bunei credințe deficitare, al demagogiilor smălțate cu locuri comune literare”.

Plângând uitarea iute a autorului strigătului ”Noi vrem pământ”, Arghezi află și repovestește că în biserica în care văduva defunctului a ținut parastasul, ”oamenii n-au venit să-i arate dragostea și recunoștința”, iar de față n-au fost ”nici Academia, nici Universitatea, nicio… niciun… nimeni, nimeni. Șase oameni răzleți, văduva și popa… atât! Bucură-te țară !”

Ce mai e de zis? Nimic. George Coșbuc, unul dintre cei mai erudiți scriitori români, cunoscător al mai multor limbi vechi, aducând în literatura română forța unui strigăt de luptă neîncercat până la el,  a căzut într-o rapidă uitare, neglijat de o contemporaneitate în care politica devenea dominantă prin demagogie.

(Lucian Avramescu)

BHAGAVAD  GITA

XVIII.  Revelarea Mântuirii Mokșa

Arjuna:

Krishna Doamne,

Vreau să știu natura

Samnyāsa și Tyāga

diferența dintre ele.

Krishna.

Înțelepții consideră Samnyasa  ca renunțarea

completă la acțiunile egoiste. Înțelepții definesc

Tyaga  drept „abandon ” al atașamentului egoist

față de roadele tuturor acțiunilor.

Unii filosofi spun că fiecare acțiune este plină

de greșeli și ar trebui abandonată, în timp ce

alții spun că acțiunile de sacrificiu, de caritate

și de austeritate nu ar trebui abandonate.

O,  Arjuna, Sacrificiul, se spune, este de trei feluri.

Actele de serviciu, caritate și austeritate nu ar trebui

abandonate, ci să fie îndeplinite, pentru că slujirea,

caritatea și austeritatea sunt purificatorii înțelepților.

Chiar și aceste acțiuni obligatorii

ar trebui să fie realizate fără atașament

la câștig. Acesta este sfatul meu

suprem și definitiv, O, Arjuna.

Renunțarea la datorie este într-adevăr greșită.

Abandonarea acțiunii obligatorii se

datorează iluziei și este declarată ca

aparținând modului de ignoranță.

Cel care renunță la datorie pentru că este grea

sau pentru teama suferințelor fizice nu obține

beneficiile sacrificiului, făcând astfel

un sacrificiu în modul de pasiune.

Acțiunea obligatorie efectuată ca datorie,

renunțând la atașamentul egoist și fructele sale,

abandonarea lui este considerată sacrificare

în modul de bunătate, O, Arjuna.

Cel care nu urăște o muncă neplăcută și nici nu este atras

de o lucrare plăcută, este considerat ca un renunțiator,

este îmbibat cu bunătate, inteligent și eliberat

de orice îndoială cu privire la Ființa Supremă.

Ființele umane nu știu cum să se abțină

complet de la acțiune. De aceea, unul care

renunță complet la atașamentul egoist față de

roadele tuturor acțiunilor este considerat un renunțător.

Fructul triplu al acțiunilor

- de dorit, nedorit sau mixt -

cade după moarte numai celui

care nu este renunțător.

Învață  de la Mine, O, Arjuna, cele cinci cauze,

așa cum sunt enunțate  în doctrina Sankhya,

pentru realizarea tuturor acțiunilor. Ele sunt:

corpul fizic, sediul Karma; modurile  naturii

materiale, agentul; cele unsprezece organe de

percepție și acțiune, instrumentele; diferitele

funcțiuni pranas; și, a cincea, constituită de

divinitățile care prezidează organele.

Oricare acțiune este înfăptuită de om,

bună sau rea, prin gândirea,

discursul și corpul său,

aici sunt cele cinci cauze.

Cel care este eliberat de noțiunea egocentrică și

al cărui intelect nu este pângărit de dorința secerișului;

chiar dacă el ucide toată lumea, el nu ucide și

nu este legat de acțiunea de ucidere.

Subiectul, obiectul și cunoașterea obiectului sunt tripla

forță vitală a unei acțiuni. Cele 11 organe; actul și agentul

sau modurile Gunas ale Naturii materiale

sunt cele trei componente ale acțiunii.

Jnāna - Cunoașterea de sine, Karma - Acțiunea și Kartā -

agentul, se spune că sunt cele trei tipuri conform doctrinei

Sāmkhya referitoare la teoria modurilor - Gunas.

Află ce este potrivit pentru ele.

Cunoașterea prin care percepem

Realitatea imuabilă în toate ființele

ca nedespărțită în diviziune;

astfel de cunoștințe sunt de bunătate.

Cunoștințele prin care vedem multiplele realități

de diferite tipuri între toate ființele, distincte

unul de altul, consideră că această cunoaștere

aparține modului de pasiune.

Cunoștințe iraționale, fără fundament și fără merit,

care se leagă de un unic singur efect  ca și cum ar fi

întregul; această cunoaștere este declarată ca

aparținând modului întunecat al ignoranței.

Acțiunea obligatorie efectuată

fără atragere sau aversiune și fără motive

egoiste și atașament la dorința uzufructului,

se spune, este de bunătate.

Acțiunea realizată cu

ego-ul sau cu motive egoiste și

cu prea mult efort

este declarată a fi pasionată.

Acțiunea întreprinsă de iluzie; fără a ține

seama de consecințele, pierderile, suferințele

cauzate altora, și forța pe care o cere,

se spune, este modul de ignoranță.

Un agent care este liber de atașament,

fără egoism, înzestrat cu rezoluție și

entuziasm, neafectat de succes sau de eșec,

se numește bunătate.

Agentul care este condus de pasiune, care

își dorește roadele muncii sale, care este lacom,

violent, impur și care este afectat de bucurie

și tristețe, se numește pasionat.

Agentul nedisciplinat, vulgar,

perseverent, rău, necinstit,

leneș, deprimat și ezitant

este numit ignorant.

Ascultă acum diviziunea triplă a intelectului

și fermității, în conformitate cu modurile

de natură materială, așa cum le voi expune

pe deplin și separat, O, Arjuna.

O, Arjuna, intelectul prin care înțelegem

calea de acțiune și modul de renunțare,

acțiunea corectă sau greșită,

de ce trebuie să ne temem

și de ce nu trebuie

să ne temem,

servitute și libertate,

acest intelect este de bunatate.

Intelectul prin care nu putem distinge între

justiție Dharma și nedreptate Adharma,

acțiune corectă sau greșită; acest intelect

este de pasiune, O, Arjuna.

Intelectul - înfășurat în ignoranță -

care acceptă nedreptatea ca neprihănire

și vede totul în sens invers, este din

modul de ignoranță, O, Arjuna.

Fermitatea neclintită manipulând funcțiile

minții, Prāna  și simțurile pentru realizarea lui

Dumnezeu; această determinare

este de bunătate, O, Arjuna.

Fermitatea cu care o persoană care aspiră la roadele

muncii, se conectează cu mare atașament la Dharma

datoriei la Artha averii și Kama plăcerii;

această determinare, O Arjuna, este de pasiune.

Fermitatea cu care o persoană proastă nu renunță la

somn, nici la frică, nici la durere, nici la disperare,

nici la neglijență; această determinare este

a modului de ignoranță, O, Arjuna.

Și acum, învață de la Mine, O, Arjuna, care sunt

cele trei feluri de plăcere. Plăcerea prin care omul

se bucură prin rezultatele practicilor spirituale

care pun capăt tuturor suferințelor.

Plăcerea care apare ca otravă

la început, dar se transformă ca nectarul

în cele din urmă, vine din harul

cunoașterii de sine, și modul de bunătate.

Plăcerile senzuale apar la început

ca nectar, dar devin otrăvire

la sfârșit; astfel de plăceri aparțin

modului de pasiune.

Plăcerea care bruiază omul de la început

la sfârșit; vine din somn, lene și neglijență;

această plăcere, se spune,

aparține modului de ignoranță.

Nu există nicio ființă, fie pe pământ, fie în cer,

printre controlorii cerești Devasii, care să fie

liberă de cele trei moduri gunas

ale naturii materialului prakriti.

Distribuția muncii în aceste patru categorii -

Brāhmana, Kșatriya, Vaiśya și Śūdra -

depinde, de asemenea, de calitățile inerente

ale naturii omului, O, Arjuna.

Intelectualii care susțin liniștea, autocontrolul,

austeritatea, puritatea, răbdarea, onestitatea,

cunoașterea transcendentală, experiența transcendentală,

credința în Dumnezeu se află printre Brahmani.

Cei care au calitățile de eroism, vigoarea, fermitatea,

dexteritatea, non-abandonarea câmpului de luptă,

caritatea și capacitățile administrative

sunt numiți Ksatriyas sau protectori.

Cei care sunt buni în agricultură, creșterea bovinelor,

comerțul, negocierea, industria, sunt numiți Vaiśyas.

Cei care au capacitatea de a sluji sau care lucrează în

orice fel de manipulare sunt clasificați printre Śūdras.

Se poate atinge cea mai înaltă perfecțiune

prin atașarea la munca naturală.

Ascultă-mă acum, cum se ajunge la perfecțiune

prin angajarea în munca naturală.

Unul atinge perfecțiunea prin închinarea la Ființa

Supremă de la care se desfășoară toate ființele

și prin care întregul univers este pătruns - prin

împlinirea propriei îndatoriri față de El.

Mai bine să urmezi munca proprie natural inferioară,

decât munca anormal superioară efectuată corect.

Prin efectuarea lucrării prescrise de propria sa natură

inerentă, nu există niciun păcat.

Nu se renunță la munca naturală,

chiar dacă este imperfectă; pentru că toate

întreprinderile sunt învelite în defecte

ca focul în fum, O, Arjuna.

Persoana a cărei minte

este întotdeauna goală

de atașamentul egoist,

care și-a stăpânit mentalul

și simțurile și care a eliberat toate dorințele

atinge perfecțiunea supremă a libertății

în fața lanțului karmic, renunțând la atașamentul

interesat față de roadele muncii.

Află de la Mine, pe scurt, O, Arjuna,

cum cel care a ajuns la această perfecțiune

atinge Persoana Supremă,

scopul cunoașterii transcendentale.

Dăruit cu un intelect purificat,

stăpânind mentalul printr-o

determinare fermă, întorcându-se

de la sunet și alte obiecte ale simțurilor,

respingând atracția și aversiunea;

trăind în singurătate, mâncând ușor,

ținând sub control mintea,

vorbirea și organele de acțiune,

mereu absorbit în meditația yoga,

refugiindu-se în detașare;

și abandonând egoismul,

violența, aroganța, dorința,

mânia și instinctul posesiei;

el devine pașnic, eliberat

de noțiunea de "eu și cu mine",

și astfel merită să se unească

cu Ființa Supremă Para-Brahman.

Absorbit în Ființa Supremă Para-Brahman,

omul senin nici nu îndură, nici nu dorește;

devenind imparțial față de toate ființele, el obține

Pará-Bhakti, cea mai înaltă iubire devoțională.

Prin devotament, omul înțelege cu adevărat

ceea ce este și cine este esențial.

Cunoscându-mă în esența Mea,

el pătrunde imediat în Mine.

Un Karma devotat atinge, prin harul Meu,

Mokșa, locuința veșnică și imuabilă - chiar

îndeplinindu-și toate acțiunileși prin toate faptele lui -

pur și simplu luând în mine refugiul său.

Dedicându-Mi sincer toate acțiunile tale,

Fiindu-ți scop suprem, depinzând complet de mine,

Fixează-ți constant mentalul asupra Mea,

recurgând la Karma-yoga.

Când mintea îți este fixată asupra Mea,

treci peste toate greutățile.

Dar dacă nu mă asculți

din cauza ego-ului tău, vei pieri.

Dacă te lași purtat de ego,

tu gândești:  nu voi lupta;

zadarnic fiindcă propria

ta natură te va contrazice.

O, Arjuna, ești controlat de impresiile karmice

ale naturii tale - Samskāra. De aceea, vei face –

chiar împotriva voinței tale -  ceea ce

prin rătăcirea ta nu dorești să faci.

Domnul Suprem rezidă ca stăpân -  Īśvara -

în inima cauzală   a tuturor ființelor, O, Arjuna,

aducându-le în acțiune   ca pe niște

marionete montate pe o mașină.

Umplut cu dăruire dulce, caută refugiu

numai în Domnul Suprem, O, Arjuna.

Prin harul Său vei atinge pacea

supremă și locuința veșnică.

Astfel, am expus cunoașterea

mai secretă decât toate

secretele. După ce te gândești

la aceasta, fă ce vrei.

Ascultă  încă o dată Marele meu secret,

cuvântul Meu suprem. Îmi ești

foarte drag, așadar îți voi spune

ce este bine pentru tine.

Fixează-ți mentalul asupra Mea, fii devotul meu,

dă-mi jertfa ta, închină-te înaintea Mea,

și cu siguranță vei ajunge la Mine.

Îți promit, pentru că ești prietenul meu drag.

Punând deoparte toate acțiunile meritorii,

abandonează-te  în întregime și complet

voinței Mele,  Te voi elibera de orice păcat.

Nu ai de suferit.

Nu trebuie să exprimi niciodată această cunoaștere

celui care este lipsit de austeritate și care

nu are devoțiune, care nu dorește să asculte,

nici celui care Mă disprețuiește.

Cel care va propaga filosofia supremă secretă

printre devoții Mei îmi va împlini

cel mai înalt serviciu devoțional

și va veni la Mine cu certitudine.

Nici o altă persoană nu Îmi face un

serviciu mai bun decât el și nimeni

altcineva nu va fi mai drag

pentru mine pe pământ.

Voi fi venerat prin sacrificiul

cunoașterii   printre cei care vor

studia dialogul nostru secret.

Aceasta este promisiunea Mea.

Oricine aude acest lucru, cu credință și fără

bătaie de joc, va fi eliberat din păcat,

și va ajunge la cer – în lumile superioare

ale celor  cu acțiuni  pure și virtuoase.

O, Arjuna, ai ascultat bine,

cu mintea concentrată?

A fost risipită complet iluzia ta

născută din ignoranță?

Arjuna:

Prin grația Ta, delirul meu este distrus,

am recuperat cunoașterea de Sine,

confuzia mea s-a risipit și eu

mă voi supune comenzii Tale.

Sanjaya:

Am auzit acest minunat

dialog între Sri Krishna

și Mahātmā Arjuna,

care mi-a ridicat părul în cap.

Prin harul înțeleptului guru Vyasa, am auzit

cea mai secretă supremă yoga direct de la Krishna,

Divinul yoga, enunțată de El însuși

lui Arjuna, sub propriii mei ochi.

O, rege, comemorând încă și încă

acest minunat și sacru dialog

între Sri Kŗşna și Arjuna,

am tresărit de bucurie în fiecare clipă și,

amintindu-mi de fiecare dată,

O, Rege, această formă minunată

a lui Krishna, sunt uimit

și mă bucur fără încetare.

Acolo unde va fi Krishna, Divinul yoga,

și Arjuna cu armele datoriei și protecției,

va exista pentru totdeauna prosperitate, victorie,

fericire și moralitate. Aceasta este convingerea mea.

~*~

Versiune de George Anca

https://georgeanca.blogspot.com.au/2018/04/mantuire-moksha.html