Ioan Florin
Florescu, fost redactor-şef la Monitorul şi Obiectiv, Iaşi, azi preot, autor la
Jurnal scoţian, Polirom
-
ziaristică –
Din 2002 mereu l-am căutat cu vederea pe mult mai
tânărul Ioan Florin Florescu, fostul meu
şef de la Monitorul şi Obiectiv, Iaşi, pe care tot timpul l-am simţit ca pe
unul din fii mei, l-am întâlnit după câţiva ani la garderoba de la Biblioteca
Universitară, ne îmbrăcam să plecam acasă.
Era tot el, tânăr, frumos, zâmbăreţ, dornic de vorbă, modest, dar foarte
luminos – cum îl cunoşteam – mi-a spus că lucra la o editură, la Polirom. Eram
interesat de aşa ceva dar am ratat, n-am îndrăznit să-l solicit, dacă aş fi
făcut-o, cu 2-3 titluri la Polirom şi cu publicistica pe care o fac ei, acum,
cine ştie, poate s-ar fi cunoscut mai multe despre posibilităţile mele ca cel
care pun gânduri pe hârtia a cărei foşnet şi miros tipografic îmi place.
Ne-am despărţit ca să ne revedem.
După altă perioadă i-am întâlnit
scrisul critic adresat unui parlamentar
care se declara prieten al românilor de
pretutindeni şi despre care una din cărţile mele reia momentul, nu ştiu dacă
dânsul, părintele, ştie despre
preocupările mele de după activitatea postdecembristă, de după activitatea mea
la ziar.
Date despre el am aflat mai apoi
şi le scriu aici ca să se înţeleagă ce oameni lucrează în presă. Este născut în
1970, este preot şi cercetător ştiinţific, din 2011 locuieşte în Scoţia, unde
este angajat al unei companii de poştă şi preot misionar la Edinburgh. Are, mi
se pare, doi copii, două fete. A făcut parte dintre coordonatorii traducerii
Septuagintei în limba română (2004-2011). Este coautor al volumului IX din ediţia critică a
Bibliei de la 1688 editată de Centrul de studii Biblico-Filologice al Universităţii
„Al.I. Cuza” din Iaşi şi a publicat la Editura Universităţi volumul în multe chipuri de Scripturi. Studii de
traductologie biblică românească (2015). Se ocupă în prezent de o ediţie critică a
Tetraevanghelului de la Sibiu şi scrie articole pe blogul său „Jurnal scoţian”.
I-am citit parte din ultimele
însemnări ale sale – despre „cel care stă pe acoperiş”; 5 minute despre
Dumnezeu; bulgarul care îmi trimitea flori; Maria învierii; un tangou de
neuitat; fiţi trecători; despre „Jurnal scoţian” nominalizat la premiile
revistei „Observator cultural” (revistă unde lucrează un
alt cunoscut al nostru, Ovidiu Şimonca, un condeier cu care m-am împăcat,
iarăşi, foarte bine la Monitorul),
scrisoarea lui Andrei Crăciun către autor, publicată şi în Suplimentul de cultură
nr. 590 din 15 ianuarie 2018; lumea ca o
zi de vineri – în care Ioan Florin Florescu posteşte; o inovaţie periculoasă în
Biserica Ortodoxă Română – aducerea cu avionul a luminii sfinte de la Ierusalim
în seara de Înviere, şi toate episcopiile din ţară sunt invitate să-şi trimită
la aeroport delegaţiile pentru preluarea
luminii sfinte, dacă părintele Aioanei nu soseşte la timp cu ea, nu dă peste
cap tocmai Sărbătoarea Învierii?; florile şi cărţile lor; nimic nu există, până
nu-i spus; fratele din „centrală” şi libertatea de a fi împotrivă; care este
fericirea ta; „sărăcie, meserie”, eseuri care justifică din plin gestul
autorului de a aduna precedentele într-un volum, „Jurnal scoţian”, cu
biografii, autobiografii, jurnal, memorii, amintiri, 240 de pagini, 2017.
Jurnal scoţian despre care am
cititt multe cronici de autor, comentarii ale cititorilor care se declară
fericiţi să citească, să aibă în bibliotecă asemenea carte cu povestirile de
viaţă ale părintelui Ioan Florin Florescu.
„Când or să mi se termine toate
poveştile personale, când n-o să mai am niciun fel de „inspiraţie”, probabil că
o să mă aşez la masă şi o să scriu simplu, fără să adaug, să interpretez sau să
comentez ceva, un roman despre viaţa fratelui Pandre de la excepţionala sa coborâre din tren la Pojorâta, la venirea
în Iaşi la cariera lui de ziarist pentru „Monitorul”...
Gânduri frumoase, câte nu ar avea
părintele să ne povestească despre anii acei de la Monitorul când un tânăr la
24 de ani, Ioan Florin Florescu, din cartea aceea, „Cu capul pe umărul meu”,
2005, autor subsemnatul, făcea tandem cu
profesionistul Aurel Leon, director onorific, de foarte mulţi ani ieşit la
pensie, cu Ion N. Oprea, proaspăt, în acest sens, o armată de tineri care,
împreună, împingeam la o căruţă care
până la urmă ne-a împrăştiat care, încotro, părintele Florescu - după cum v-am
spus, acolo, dar îl aşteptăm acasă...
Ion N. Oprea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu