Mere pădurețe 14 - necorectat

Mere pădurețe 14

Revigorat de reguli mă gândeam mult la Veronica, Dragomir, Viorel şi la Nastasia, nevasta lui Viorel, mama lui Dragomir, care mândră de mine fără să ştiu de ce, că simțeam, că ține la mine, că mi-a spus:

-"Păvăluc să fii bunuc, cu oamenii, că tu după ei şi ei după tine vor trăi mulțămitor, bine." şi avea bunica aiasta o bunătate țărănescă sănătoasă încăpățânată în bine, că-n tot era sămânța adevărului având în grai sustenabil şi convingător, deşi ziua se înhăma la greu, cu pasiune, cu vorbe bune pentru sătencele sâmpetrene, deşi îi puteau fi "hipen" străine, dar ea având un ceva, care încingea grătarul mai ales că se serba centenarul marii uniri şi Nastasia îndrăsnea să cucerească pe femeile, cum Viorel era cu oamenii, sătenii, partea bărbătească, deşi la el se mai împlânta şi muietile năbădăioase, rele de muscă.

LUMINA DALBĂ DE POPOR UNITĂ IUBIRE SUB TRICOLOR OR

Uitam, uite-mă răul !

uitam ce nu-i de uitat,

cu răul neputând trecând nici părăul,

deşi în Cluj am căutat, în oraşul cu ruj, am căutat

pe Irina Petraş, aur cenuşiu strecurat,

pe preşedinta USR filiala Cluj, am căutat

să-mi spună:

-" La anul vom vorbi de cerere,"

şi-mi sună bine,

că dragoste-mi cere dragoste,

îmi zice pe bune

şi se referea la primirea mea, ca membru în uniune

şi pentru aiasta bat toaca la urechea surdului

pe altarul soarelui-imensă tablă de şah al pământului,

în grădina Macii Precesta, Maica Domnului,

pentru aiasta vin rugându-te Ben, dragoste logo stea de veste

şi poveste de stea din țara mea şi de mândra mea cu sens convins: cât vis este şi viață este:

-"Să-mi aduni poeziile, Ben, pentru un nou volum de poezii,"

dar tu Todică, om de duminică,

parcă n-ai urechi de auzit

şi ochi de văzut şi de citit,

că lumina lumină de la început

pe cel mai iubit, pentru lucu bine făcut

cu roz de grădină,

deşi scriind cu dragoste n-am ostenit,

nu mi s-a urât căzând pe brazdă,

că n-am murit, nemurit cântec de baladă,

deşi m-am căznit să izvodeasc odă

întru răsărit de soare să răsară Marea Unire

înălțându-ne Mesie de iubire,

în drept de a candida la fericire, la înviere:

comoară rară, avis raris de binecuvânare

ca soarele să răsară pentru stupină,

că roada-i divină şi dă-n bine

cu starea de bine, că ni se cuvine

tămăduindu-ne cu linişte şi dor,

la curți de dragoste şi dor,

lumina dalbă de popor fanic şi de viitor sub tricolor

cu straița plină de pace ce ne dă pâine trasă-n mâine,

ne dă hodihnă, tihnă,

că fala-i doar straiță goală.

-"Orice om are credința lui aparte, ceva individual, particular", zice Dragomir şi continuă:

-"Dumnezeu în mii de măsuri ştie mai bine ca mine ce nevoi de izbăvire am, ca cerul care-şi limpezeşte apele, că nu dezolarea, izolarea de necazul altora te mântuie fugind de greu, de griji, cine cere peşte, nu va primi şarpe..."Nimeni nu cere să fie mai prost, când bate, ciocăneşte la uşă şi i se deschide, aflând: "Credința ta te-a întărit şi mântuit (Iisus ne îndeamnă la discreție, ce-a făcut dreapta nu-i musai să ştie stânga, să te scoli cu dreptu pentru a nu da cu stângu-n dreptu, că dreptatea e la Dumnezeu, că noi nu trăim după măsura noastră, că spre el deschidem uşă şi fereastră scoțând răul dumneavoastră, amărăciunea neâmpăcarea voastră). Nu contează, dar pentru moment timpul te presează, te salvează în paranteză: nu te lătra romantic, în locul câinelui, că soarele te arde, te lasă perplex.

ROMÂNIE MARE TRASĂ-N MÂINE

În alb şi negru joci teatru, ca maistru de teatru,

Ca să nu-ncasezi şi să te auto-clasezi,

Că te pisezi să te desecretizezi

cu caii verzi verzi pe pereți sperieți, în magnific,

că în viziune eşti pragmatic, magic, puternic,

deşi nu văd să plângă nimeni luând-o dramatic, comico-tragic, romantic pe arătură,

crezându-te inteligent, mare student, în mare vogă şi aventură,

că iepurele scos din joben e sărutul sub pălarie,

ca Ming sa nu te ştie lumină, o jucărie la geometrie,

în ecuație cu o necunoscută,

deşi Iisus îți zice cu artă

imbatabil să fii cu discreție,

cu rate la bancă fără dobândăndă, că tu cu nu mă uita cu toate culorile în odă,

cu binele, ca la noi cu scandal, pace şi război în parlament,

vrei să vii în România cu o viață de seamă mai bună,

că omenia ne scaldă cu binele care ne îmulțeşte zilele cu visuri la cheie,

adevăr verde de viață de omenie, cu simetrie

(cum să fac să crezi, că mă înteresezi, că mă dansezi, cu imaginația ta mă fentezi, flatezi)

Şi de fapt aiurezi, că blând nu şezi, vezi ce nu vezi, dar liric aiurezi,

dar ce înveți cu nota patru,

Iubind de nu te vezi înger negru,

Dar care-i greşala, victorie finală,

Când nu-ți trebuie fuga ruşinoasă,

Deşi parese că-i sănătoasă naşpa trăindu-ți clipa, bucuràndu-te întins la vorbă cu sens,

că zilele ți-s pline senin de neam şi țară, de destin de iubire de sine

că pentru ea, pentu țara mea, Vica mea,

nu te faci de ocară,

deşi viața nu ți tocmai dragoste uşoară,

că o respecți respectându-te  pe tine

cu bine,

cu ce-n pace vouă ! ni se cuvine: pace si pâine, Românie mare trasă-mâine.

Pavel Rătumdeanu de România

-"Am impresia, că aiesta ştie ceva," zice comisarul despre Pistruiatul din serialul, care face istorie cum se zice, că zice comisarul Coman, ca despre un om mare zice. Şi-i mare scriitorul -scenarist Francisc Munteanu egalat doar de Titus Popovici cu Ipu jucat de neîntrecutul actorul Amza Pelea şi mare e şi regizorul Sergiu Nicolaescu un nefamilist doar Dumnezeu ştie de ce, n-avuse nevastă, muiere, deşi Ilie Moromete se recăsătorise şi a avut copiii adauşi, cu greutate pe capul omului, ca Pavel, că şi Pavel o luase pe Vica cu trei copiii şi cu Vica a avut-o după umblete pe la doctori: pe Daria, dar ce a făcut el, unii zic: e un bine, n-a fost moarte de om, chiar după Pavel:

-"N-a fost moarte de om, chiar dacă Vica era ca-n poveşti, văduvă cu trei copiii, venită de 8 ani de la bărbatul ei, Celemen Tudorel din Urişor, Dej şi într-un fel sau altul cu toții trebuie să fim, deşteaptă-te române, în speranță de mai bine, trebuie să fim oameni între oameni, pentru oameni". Dar să ştiți, că binele nu se face cu forța, în ciudă, că se zice: nu ştii, te îmvățăm, dacă nu poți, te forțăm..., dar, no, ho! DRAGOSTE CU SILA NU FACI BINE STRUCTURAT, NU SE FACE, CĂ-I NEVOIE DE SINGURANȚĂ, DE O CONŞTIINȚĂ NAȚIONALĂ AJUNGÂND SĂ ÎNȚELEGI AVANTAJELE, DAR MAI MULT DEZAVANTAJELE..., CĂ NU EŞTI EROU ÎN TURNIRURI.

Nu-s prea dus la şcoală, că nu-mi plăcea înățătura nu-mi plăcea, ca să nu ramân un necioplit, deşi ce-i urât e cu încurcături şi pute, chiar dacă lupți pentru propria viață, pentru propria linişte, dar cu cât ştii mai multe îți dai seama cât de puțin ştii, îmi spunea Băieşan Nemeş Iosif de profesie învțâtor, dar şi profesor, cunoscâtor a cel puțin 7 limbi, ca profesorul de plante de nutreț, ing. Horticol Borr Iuliu de la Bistrița. Prietenul e cu bun simț. Te face să te schimbi  fără a te dezamăgi. În tot e armonie, frumos şi un bine: adevăr şi viață într-adevăr, că nu-i un frumos pe dinafară, ca un măr pe dinăuntru scorbuos, putregăios şi vermăos. Ne bucurăm unul de celălalt, că noi suntem ca un antibiotic cu-n biotic, pentru a ne mege strună împreună într-o lume cu falsuri şi prejudecăți, chiar dacă nu-i uşor să fii cu totul în regulă pro-mişcare, că mi un dor, să te văd, că un crocodilu intră şi-n apa Nilului, dar nu să compară cu cangurul care pune parcă ceva la cale scoțându-mă-nevidență, în față şi asta pentru'că nu mai sunt cel care am fost, Dragomir ținându-ma "fasole de post", de necazuri, la adăpost.

Tu Ben, ai răbdarec să mă asculți. Nu contează, dar pentru moment timpul te presează, te salvează în paranteză: nu te lătra romantic, în locul câinelui, că soarele te arde, te lasă perplex.

     - Eu am fost la Sergiu acasa. El locuia cu mama lui. Pentru succesul lucrarilor sale el a muncit zi si noapte si era tot timpul pe drumuri Nici o sotie nu ar fi stat cu el oricat de dedicate ar fi fost pentru ca el nu era acasa. La inceput cand facea filme documentare lucre si in fabrica ca inginer mechanic la Timisoara si dup ace a castigat premiul de la Canes a fost angajat  la Bucuresti ca regizor. Era singurul regizor roman recunoscut de vest din perioada comunista. Cel putin prin cartile studiate de mine la Biblioteca Nationala din Canberra/Australia in 1983.

Tu imi ceri mie sa-ti adun poeziile ca sa-ti publici o noua carte. Sigur daca ar fi din pocnitul degetelor. Asta cere ca eu sa merg prin multe file si pagini ca sa le culeg si asta imi cere mult timp. Iar acum nu am acest timp. Eu abia tin pasul cu ce-mi trimiti ca sa le aranjez si sa le public iar ca tine mai am zece care imi trimit material pentru publicat si pe toate trebuie sa le aranjez pentru pagina. In terapia mea trebuie sa merg zilnic in jurul acestui park unde am filmat cu telefonul ca sa nu ma plictisesc de trei ori pe zi altcum ma inchilozez. Tu te plictisesti repede si nu mai ai rabdare de la un success la altul. Iao mai incet, mai cu rabdare ca viata asa e pana la fundul sacului.  Ca si tine mai am si familie copii si nepoti la care trebuie sa raspund. Toate poeziile tale sunt publicate in paginile mele, nu trebuie decat sa le scanezi cu un calculator si sa le copiezi in caz ca nu mai ai rabdare sau daca mor subit. Ca exista si posibilitatea asta pentru care sunt pregatit. Am niste dureri de cap ingrozitoare iar ieri m-am sculat cu 205 tensiune cu toate ca doctoral mi-a dublat ratia de medicamente.

Timpul ne coastă viața,

Dacă într-adevăr nu-l trăim,

Ca Macel Proust într-adrvăr cu adevăr

Şi doar umbrim,eclipsăm,

Că habar n-avem cine suntem

Şi în picioare zombi ne călcăm.

Mulțumesc, vei face ce vei putea, când vei putea şi timpului sper să nu-i iasă cu ghearele de mâță prin sac, mai ales, că mâța blândă zgârie rău nevăzându-şi de-ale ei. Sergiu n-a făcut prea mare sacrificiu ? Doamne ajută ! Caută-ți de sănătate, că boala o bolunzât, ne betejeşte şi nu ne ingăduie să ne ducem la bun sfârşit munca fiind ca vicleana la găini şi se jură, că nu ne fură..., dar dacă ne ciuntă viața la ce ni mai bună lipsa ei ? Acuma şi Cinematografia ni distrusă, ca satul romànesc neajutorat e pieritor. Scriu de zor, scriu, că ştiu ce am de făcut şi zăpăcit grăbit pot greşi, că mă la răsfățat de scris şi parcă trag la țintă împotriva dureri, o durere sufleascscă, că mai are puterea să mă sâcăie dur (eu caut să mă încadrez în miezul fierbinte de pâine trăind tot ce pot trăi, dar am lipsit de la lecția de viață şi lipsa se simte, ba nişte lapsusuri îmi dă găuri negre şi am disconfort în suflet o instabilitate, deşi caut placutul în locul jăpuşeli (în mine e un consistent şi sunt convins, că voi ajunge la ce-mi doresc).

Încă sunt afectat emoțional. Uneori, ca om matur, copleşit şi mirat de ce reuşesc să scriu (se va şti cândva: cum se petrec lucrurile cu impact necruțător, că trebuie să fac ceva, ca o rupere de nori) Ce s-alege de mine dacă nu fac nimic (fără acțiune, ce mă fac, doctore, că fără experență pot deveni o inulita, nulitate).

Pe zi ce trece şi-n mine au loc transformări, dar care mi marea atenție, gura lasându-mi apă, că nu mai sunt ce-am fost şi devin, Ben, cangurul şchiop mire în Clujul lui Cornel Udrea, că frate-meu n-am reuşit să fac nişte anileze medicale, dar în sistemul medical nu-i nimic ideal, că sunt planificat şi deabia peste trei luni îmi vine rândul şigrației acestei debandădă de organizare, e imposibil să mai fac analizele, că descoperi, că Biletul de trimitetere ți-a expitat şi cum să-ți înfrunți destinul, că medicul de familie Crina Oroş, îmi spune explicându-mi că ea a raporta şi fără scuze cu nepăsare fâră să pastreze vie spersnța omorâtă în faşă spunându-mi înteresant:

-"Domnul Ferghete, nu mai pot anula vechea trimitere, c-am raportat-o şi nici alta nouă nu-ți pot eelibera, că numai de una ai dreptul pe an" (atunce mă ia cu friguri şi ce să văd ațâțat, ce să văd în fața ochilor tri dimensional, ca realitate crudă sau virtual cu sare şi piper, ca să nu mă strezez, să nu mă îmbolnăvesc în propiul rai al României ?) N-ai nici cui te plânge, c-aşa sistemul rufelor murdare: fondurile ajung doar la începutul lunii, deşi vârsta îşi spune inexplicabil şi doamna îmbrăcată în negru îți zice şi dacă eşti în legăn cu biberonul sterp în gură şi-l mozoleşti:

-"Hai, merem bu !" Şi atunci cu aşa grea lovitură cum să te mai bucuri, dragilor, cum să ne bucurăm înfruntându-ne destinul, că ne-am pierdut cauza şi efectul benefic (putem ține aşa ceva ascuns în suflet ori ca o leliță bârfim pe ulița satului despre ce  scârție şi nu merge bine,lipsându-ne de toate, că banul pune pe picioare buna gospodărire a sistemului medical salvând viețile pacienților, oamenilor, populației, făcând-o firească, social-umană?) Cum depăşim pragul critic, criza ?

Mama mamei, Maria Păhuță a murit post natal, c-a sfârşit teribil, Veronica crescând orfană cu o străină în loc de mamă, cu leliuca, maica bătrână dinjos, c-aşa-i ziceam noi nepoții, copiii lui Dragomir şi Veronica. A fost o dramă, dar dacă Dumnezeu îți dă, creşte, coarne în frunte, le porți mulțumindu-i şi frumos oricât de devastator ți-ar fi (şi tremuri, ca o frunză cu valul pe val vălurind şi dând cu unda peste mal răbdând disconfortul şi dacă nu te ştii cum să te comporți adecvat situațiilor, care sunt cum sunt cu scântei, căutând să te mai ții bogat pe picioare luând aminte cu efort să ții aminte cu bună dispoziție, ziua cunoscându-se de dimineața, înhămându- se la drum, că ceva tot mai spune despre noi şi, că ne încredem în oameni lipsiți de prejudecăți, indiferent de ce, indiferent de care ni suferința, în permanență învățăm ceva amestecat îndoindu-ne de soare, de apa mării unde când plouă ne băgăm în apă să nu ne plouă, că nici o minune cum ştim: nu ține mult cu "lacul lebedelor" (în tot e şi inspirație, dar dându-ne-n spectacol e multă şi trsnspirație, deşi te ia şi cu frig, cu timorare) -îşi zice Dragomir cu nebunie fără să se inece la mal perplex, coplexat, cu potențial, deşi tăia cu gura căscată dramatic având pregătită marea lovitură cu efecte bucurându-se singur de poveste şi spectacol ştiind că totul e bine cu privelişte celebră, caldă, pitorească.

Dragomir avea zâmbetul în priviri, avea căldura vieții şi când trecea la acțiune cu onoare şi nu se abținea şi era el şi dincolo de el şi se bucura, ca de fotbal şi era mândru de Simona Halep, care era aşa de puternică destăinuindu-şi sufletul partenerei de moment şi-ntotodeuna se năşte nou nouț cu condiții pentru a muncii ca un apucat şi abia acuma da zor şi avea un spor agreiabil, că Hercule era harnic şi gata să-şi achite restanțele sentimentale. Mă gândesc mult la el, la Dragomir, fără nici o problemă socială, că omul harnic e bun praznic, se lăfăieşte teleportat optimist şi altruist-artist, în viitor, că nu e vitregit de soartă fiind tata un om mai aparte, gata de evenimente mari, la acest om în toată firea era miere şi fiere şi era admirabil şi nimic nu era de speriat, că totul era natural în randări după gustul lui nepervertit: pervers şi ceva-i ațâța imaginația (voi reuşi să vin de-acasă cu mai multe amanunte, detalii, teribile, cu oameni care-l înconjor încrezuți, fuduli, dar nu deştepți destul, ci ostili, că el Dragomir  despovorat e o poveşte, care merge mai departe, ca apa care-i o urgie în curgere peste mal ducând la vale automobile, în neputincios fiind cei pagubiți dând din cap, înebuniți de un fragil imposibil, că Puşcaş, bolundu din Berindu, Mureşanu, cel care băgase cuțitul în unul Cucuruzan mecanic la Regionala CFR-Cluj, uluit, disperat, că i se rostogolea carul pe dâmbul abrupt şi traindu-şi strigăcă-şi înfrunta destinul într-o luptă pierdută, ca Moise în situații fără ieşire în pustiu înaintând către visul visat şi promis uriaş de Dumnezeu: Cananul, țara făgăduinței, viața, că-ți dai seama cât de mare-i nebunia, viața prin stroşala ei, avându-şi rostul sau nonsensul, în tot fiind cu măsura sau declinul giuvaerului şlefuit cu migală taurul de aur- Bal, la care s-au închinat fățarnic şi faraseic, poporul lui Israel, un popor cu sclipici şi lipici pentru americani, pentru'că Dragomir şi eu sunt cum sunt eu, cu Dumnezeu, că i-am jurat iubire de aur cenuşiu strecurat, dar Bolundu instanteu văzându-şi carul încărcat rostogolise pe râpă cu haz, cu grea lovitură pentru el, zice resemnat, clar, ca bună ziua zice impulsionat de emoție:

-"Paguba, paguba mea,

Dar îmi plăcea cum se ducea, rostogolea!"

Dragomir face ce vrea, că era activ nu glumă (el făcându-ne fericiți, complex extavagant permisil, dar de ce nu revenim şi la ținuta lui de dragoste arzătoare, că era preocupat special să fie călcat şi la tri ace, la cravată, după ce ajunse pe la Aghireş-Fabrici şi-i da multe bătăi de cap, ca doamna Dana Budeanu, că-i plăcea să fie mai brend Savuică, care o ia de la uşă fără scuză nici, ca blogăr Andreea Marin, gen lipitori, când dai cu piciorul exagerat, că nu respecți familia, trebuind să respecți O.K). Dragomir nu e un greşit, dar e o paranteză, că e o problemă socială, dar nu penală, ca aşii, aleşii poporului, şi nu este o greşală, că-i de aşa natură (n-avea spatele, dar nici n-avea nevoie la energia lui, nu era nevoie să i se țină spatele, dar cred eu, că e liber, independent având poporții şi avantajându-se prin voință, că îi şi frig şi zlotă, că el avea aspirații având mare potențial şi arăta impecabil, remarcabil, fiind îmbrăcat din dulap, că era şi genul de om înalt: cai verzi pe pereți şi... era tuns cuminte, malagamba, fără perciuni, n-avea urechile-n vânt clăpăuge, dar hai să nu vorbim despre acest şoim, că era calm, dar şi iritat şi nu bea cafea cu cofeină, ci cafea de cicoare şi eventual cu lapte, ca Papă-Lapte: cu gust şi esență, ca un gentilom de succes cu momente speciale de sărbătoare, cu emoțji la realizările lui, ca un George Eminescu cu altfel de şcoală "Stradivarus" şi talent Fain-Făinel, care improvizează spontan). Se bucura în felul lui neconfundând marfa cu ambalajul de la rădăcini până la vârfuri relaxându-se, că nu-i era timpul pierdut, ca la Marcel Proust, că ținea aproape şi se bucura de femeie. (cum răspundem provocrii veții, cum decodificăm ițele dreptului de a fi excelent, fără degradare şi senzația de greutate? Cum strivim misterul, doamnelor şi domnilor, descoperindu-ne rostul indiferent de ce ne surprinde în context, în pro-mişcarea, dinamică a firii care ne dă de furcă printre oamenii, care au de zor nvoie de tine prin ce se întâmplă în viața de zi cu zi?) Nebun e cine-şi pune capăt zilelor, că-n mintea lor s-a alterat, că cine ce problem putea avea, ce decădere liberă, ca să merite să te sinucizi ? Numa ceva putred îți dă şah mat pe imensă de şah a pământului. Apele au luat case, maşini o unguroică se aude văietându-se:

-"Ioi coci !"(vai, maşina !)

Nici un ban de pe lume nu plăteşte viața, acest soare, zmbet pe buzele oamnilor. Viața e un drag, brațe larg deschise emoțional cu bun simț, bunătate de rai. Pe om nu trebuie să descurajeze nimic. Între oameni nu-i o disteanță, că oamenii sunt aprope de natură, sunt civilizați.

Ben Todică, Dragă, N-ai putea trimite manuscrisul lui Vasilica Grigoraş şi domnia să-i facă prefața. Cred, că nu-i cer prea mult, plus sper, că nu-i voi răpi din timpul prețios. Ce zici? Nu ceri, cum să ți se dea ? Nu bați, cum să-şi deschidă cineva inima şi dacă nu plângi, ca ce să ți se dea țâță, nici neştiindu-se de esența şi existența ta. Mulțumesc, dragule pentru bună-voința şi bună-cuvința ta ! Cu bine, PAVEL DE ROMÂNIA

P.S. ÎN revista Povestea Vorbii am o pezie publicată neinclusă în vre-un volum şi aş include, în acesta, e greu s-o estragi din revistă şi s-o introduci în manuscrisul aiesta (e oare din decembrie 2014 ?).

DOAMNE AJUTĂ !P.S.1 Ce zici să se pună pe copertă a-IV-a,iar pe prima acea femeie pasăre şi acel bărbat cu alură sportivă ? Trimite-le cu manuscrisul, că tu eşti un atentic artist. Mulțumesc, Ben Todică, pentru înțelegere, că tu ai ritmul tău ştiindu-te să trăieşti şi să te bucuri de fericirea sinceră a celuilalt. Cu prețuire ! DUMNEZEU SĂ FIE CU NOI, CA SĂ FIM MAI FERICIȚI !  Şi culmea, trebuie să răspund unui interviu gândit de prof. Herțeg Bogdan şi n-aş şti să mă comport neigenic, ca o apă menajeră, care n-are noimă, aromă plăcută, dar vorba-i să reuşesc pentru o bună sănătate morală (ce să fie un fenomn care ne redresează ?), deşi în mod clasic controversat nu ştiu cum voi avea o amnestie fiscală, că n-am cu ce mă laud, deşi nu ştiu cum voi fi eficient, că sunt cu datorie, îndatorat, având individual un obiectiv făcându-mi bine lucrurile, că nici la şcoală nu ştiam cu ce se mănâncă gramatica, matematica şi-n Sâmpetru în curtea şcolii făceam fereciți pe elevii colegi şi pe profesorii Sestraş, Miron, Groza, Suru dă cu curu, pe învățătoru Bălan, dar ceva mai tare spre distracția lor am zis, ca mămăliga cu brânză, mujdei şi cu lapte şi fasolea năcrită cu zamă, scazută, frecată, schimbând macazul şi nu mai ştiu ce se gugita exclusiv: matematica sau gramatica: cu lingura sau cu furculița, noi neavând şi nu ştiam pe atunci în naivitatea mea, că cei de la soare răsare, chinezii, au nişte bețişoare pentru orez-pilaf şi, că-l scot dintre măsele provocator, imposibil dând din ei ce au mai bun, că scot pilaful dintre măsele dezvăluindu-şi deztoxiciant zâmbetul, că, dacă au mâncat pilaf, ferească Dumnezeu, îl scot dintre măsele în concurență optimişti, cu un stâlp de telegrf şi vreau să fac față cu onoare, că eu nu-s bio-degradabil, însă cine sunt atipic dominând, ca un timp frumos, că-s român mioritic, romatic şi n-am nimic din sobru englezesc, cețos, britanic, dar cum să fiu, ca lo o promenadă, pierdut la cuțite în ceața, în viața, ca o pradă, hipo şi hiper-imun, demn, ca om, dar ce-i din fericire, că nu-s de gardă la un spital de boli infecțioase cu ce se întâmplă doctore tare cu oferta prea învârstă fără limită unic scriind original, cu artă, gata, ca de plecare disponibil şi cu profesionalism şi altruism făcând minuni surprinzând chiar prin ce sunt, prin ce-mi doresc ca oportunități, că bucurați-vă sunt literat şi acuma, făcând-o cu soarele şi luna de pe cer, făcând ca alții, care dansează fetele până rupe opincile de genul aiesta foarte tare național, distrându-mă de prostia altora, că eu experimentez cu iubirea la înălțime, ca unul, care dă cu capul în uşa maşinii sărind din maşina în mers, deşi nu se şti  de ce, pentru ce satisfacție găsită în prostie, când uiți să gândeşti, că n-ai spiritual undă verde, deşi nu fac spectacol scriind şi stau pe val, cu valul pe val cu sute de catarge, dar pe mal sunt ca pomul ideal încărcat de roadă laudă de zestre în beneficiu, că natural sunt balanță, cumpănă, din cap până-n picioare, spălând, ca Iisus pe apostoli pe picioare ştergându-i cu dosoiul, cu ştergura, că cititorii au nevoie anevoie, de mine şi mă cumpănesc: cum să scriu bine, cum să mă răsfăț cu jucării-bucurii, ca un natural român nedetetiorat cu o sănătate de fer, un moral național, un posibil prin tot ce-i lângă inimă natural punctual monumental omenesc firesc şi una peste alta cu spectru larg național prin ce e sănătate şi Dumnezeu e, în visul uriaş de hai România, că dozăm bine pro prin ce suntem în statutul social-uman rar în rezonanță cu ceilalți, că banii tot nu ne ajung pentru a fi fericiți, că noi nu ne-ajungem nouă înşi-ne cu pace vouă, ca o dimineață cu soare, creeind atmosferă cu însorit şi consistent uman, căldură de om cu înflorire de pom că ieşim pe uliță, ca din ladă, aniversar, sărbătoresc, personalizat distinct cu specific diversificat şi preferențial, ca unul care se respectă, că se poate duce liber de la Aiud la Turda, că ne suntem egali universal şi ieşim prin Eminescu la nuntă, că-i anul centenar al marii uniri şi fără să-mi țin teză de doctorat, că eu scriu voluntar fără să mă pată opri sau să-mi impună cineva şubrezât, corupt, putred, ca un peşte împuțit la cap, dar necurățit cu serenadă în vogă cu ieşirea în stradă, curățiți cu grevă dur de la codă, că-i nevoie de o protecție socială (scriind cum scriu voi fi publicat şi citit, deşi prin scris pacurg sufleteşte, ca aborigenii veniți cu cangurii din Australia în Dobrogea României făcându-ne publicitate, România şi fără asta fiind frescă pitorească Russo şi Vlahuță, şi dacă ajungeți la concluzia turistică, că suntem neântrecuți, plini de viață cu excelență prin bunătate, prin frumos electrizanți, cu enerigie şi cu conştiință-bunăcuvință, cu un splendid omenesc-dumnezăiesc, cu respirație sănătoasă, care te cucereşte şi fără a ne lăuda, că suntem noi prin natura noastră "frumoşi nebuni nu doar a marilor oraşe," nişte monştri sacri, ca ziua bună care unic se cunoaşte de dimineață, noi avându-ne ritualul nostru, că nu suntem înafara legii firii mioritice, că românii, ca stăpânii inelelor nu fentăm, nu fautăm, nu sântem în obsai nu făcem henț, că... țzunamii nu făce valuri, chiar dacă sareau scântei, că să salvăm lumea mergând în vitro mai departe, că suntem la zi cu ştiința şi ştim idealul imbatabil să ne bucurăm şi să bucurăm bine foarte bine, că suntem cu Dumnezeu de Dumnezeu cu bunacuvință şi buna dispoziție în punguța cu doi bani a timpului, care ne pune în mişcare cu propria energie  necerând scuze, că şi cu pardonul necugetat poți omorâ omul, noi amândoi vroind să scăpăm de asemenea  dureri tăind ajustabil, frumos, melodios, că a fi activ înseamnă incredibil a fi oameni omenoşi pe muchie de cuțit căutând să ne păstrăm tehnica de a ne promova lăsând lucrurile începătoare şi cu  vitamine, elastici, cu stil de viață să mergem către cele desăvârşite cu încrederea românului, care râde spectaculos mai bine la urmă, râde făcând de toate, râde mai bine de-a lungul zilelor scăpând de cocolşirea cocoşatului din Notre Dam din Paris ținându-te în formă în misterele Bucuriştiului,ca Victor Hugo,fără impact străin, negativ, dar ce gândeşti, Pavele, ca la un Teleşoping, neştiind în ce constă distracția când în sltfel de concept eşti modern redefinindu-tr prin artă ori prin marele speranțe de bine a lui Charles Dikens, că dorm neântors, liniştit, trebuind să scriu fără a fi purecat, că n-aş scrie bine, dacă zici, că scriu cu libertate, sugestiv, deşi tu ai nişte mesaje în culori tari:

-"Te-am prins, ca eşti lapte prins, lapte maltratat, bătut, acru, uman cu linia comodă greu de purtat, că nu mă iei tu de la scris, de la această distracție, după cum ştii tu în coloare şi valoare sutentică omenească, românească pe unda intrnațională... în vogă transparent dur ieşind în evidență, ca de Veghe în lanul de secară, că am înțeles, dar ce facem şi despre ce-i vorba, că-n burtică la femeie e fetusul pe care nu trebuie stresat, care vrea să fie fericit, relaxat, ca norocul să se țină de prunc, ca scaiul de lâna oilor, că-i dorit să se nască fără pasă proastă, că trebuie să fie compatibilitate socilă, dar care ne sânt şansele încă de la embrion, ca să fie O.K. sarcina ? Şi care-i minunea, distracția cuToate pânzele sus, -Radu Todoran, aventură cu savoare diurnă şi nocturnă, pregătit pentru viață netrăind sub un glob de sticlă, în turnul de fildeş, viața vrăjindu-te memorabil şi expunându-te în permanență, că sănătatea înseamnă grație, tandreță, frumuseță de mari dimensiuni ?).

ŞI GLUMA E UN TROMBON

Viața mea a fost, ca un derby încins pe stadion,

Stârnit, în olimpiada lumii de un campion,

Nu, c-aş fi fost boni-bon, în bon-ton, improvizat pe telefon,

După Vica îndatorată: -"Tu te joci şi jocul e un tertip,

că eşti super, eşti cineva ca om de caracter, ca tip"

şi gluma e un trombon,

Ben, tu, scoți porumbelul păcii din joben,

Că şade ursul cel hăpsân

Cu toți puii lui în sân

Şi nu poți fura nici unul

Până nu spargi hăpsânul.

*

Mulțumesc, omule, măsură a lucrurilor !

Bine, să-mi fii sănătos Benoni, Benamin, om a lui Dumnezeu !

N-ai scris numele Ioan-Petru Gârda, că el e un generos.

CU PROPRIU STIL ŞI EFECIENȚA DE VIAȚĂ

Mi-ar prinde bine nişte vorbe,

că vorba dulce cu verbe-proverbe superbe, că vorba dulce, mult aduce cu efect,

apropiind  cu subiect şi predicat, aur cenuşiu strecurat de Dumnezeu luminat,

infinitul, apropindu-ni-l curat de obiect

cu rost şi folos,

pentru omenire şi neamul nost, cu rost artist național şi universal,

pâine la adapost spiritual genial,

cum am spus culme mai drvreme,

că propria-mi ecuție omenească România profundă din fercire candidată lapte şi miere: mare

cu îndrumare răsărirt de soare

şi binecuvântare,

că are propria destinație, rezoluție, rezlvare,

că Emil Cioran ne-a schimbat România la față,

cu națională filozofie de plante aromatice de pâine şi pace,

care ne vitalizează simțurile cu tot binele înhămând zilele utrenie, adevăr-simetrie litughie

şi vecernie-n spice,

ca să ni se adune raiul cu binele ştiință şi conştiință,

cu propriu stil, cu efciență, bogată, de viață,

c-a fi om e lucru mare, că a fi gazdă-i spectaculos, corupt,dar nu-i miare, e o întâmplare ponosită,

că io nu-ți cer să mă iubeşti, iartă-mă,

pentru a şti în lume,

culme pentru a şti cine eşti, Doamne, iartă-mă

şi la icoane părinteşti, închină-mă şi botează-mă !

Şofer pe salvare, ca Lupşa din Recea-Cristur, ca Pavel Mânza, fratele lui Vica din Ciubăncuța, care mai trăieşte din 7 câți s-or nimerit să fie în casa lui Ionaşu Horjului, dar şofer pe salvare era şi unul Ionică Revnic ginere la Grigore Pațiu din Cernuc însurat în Căprioara pe vremuri, când Domnu N-am n-avea ilest, drojde, în prăvălie, magazin, cooperativă şi doar dracul ştia cum, fir-ar să fie, mergând Ionică după  apă în propria ogradă alunecase în fântâna din propria vatră a casei, alunecase în apă cu capu-n jos, ca şi cum apa s-ar fi făcut vin cotnar necăjind pe mama soacră şi pe nevastă-sa nu c-avea să moară ca cetățean turmemtat, ci pentru'că ele se văietau:

-" Tulai, Doamne, mare pocionog, hibă-n bai, de unde om avea droajde pentru coptături, pentru masa pomană?!"

Are coarne şi nu e bou,

Are samar şi nu e măgar

Şi are şa, da cal nu e,

Se suie-n pom şi şape nu e,

Că şi rața mere prin hamei

Şi curu-i paşte petringei.

Ca techergheu, fițingău fercheş sub grumazul, gârliciu, ceterii, Dragomir teleleu mergea şi la Techirgol, Amara, Slănic Moldova..., că se mai da după el câte o muieruşcă-n curu gol. Deşi soarele e încă prea departe de mine şi în "totuşi iubire", Adrian Păunescu, am nevoie de el, ca să nu-mi pierd curajul de a trăi omeneşte, în propriul său cu nelinişte, îşi zice şi Dragomir, ca Dragoş vodă descălecat în Moldova lui Ştefan şi Dimitrie Cantemir cu adevărat multi şi genial academician, dscălecat brav cum şi-n Ciubanca a descălecat, din Maramureş şi a făcut-o autentic şi valoric Pr.Grigore Crăciunaş, un frumos şi harnic folclorist după specialistul Adrian Fochi,cel care mi-a scris scrisoare menționând, c'aş fi folclrist dezinteresat, că eu sunt cum sunt de la mama de acasă în formă naturală personalizstă, vezi prefața de la Balade Din Trnsilvania, volum publicat la Bârda-Mehedinți, la Editura "Cuget Românesc, de prietenul de o viață, Pr.Prof.Dr. Alexandru Stănciulescu, un om de succes fără a înceta vreodată, a nu fi o excelență, un om de cultură şi de succes, invidiat şi de proprii şefi ierarhici, uneori şi tagma preoțească fiind de neînțeles: închişi şi întunecați la suflet, sadice fiare(o ştiu particular, pe răspundere proprie). Tomiță şi nu feciorul tău Marius, un veşnic grăbit şi fără timp care să-şi-l piardă ca universalul Marcel Proust, deci Vica Toma despre care cu mare păcat ziceai dragă, c-ar fi cu andicap, că la nervi şi mie spălându-ți zdrențele murdare în casă mi-ai zis fără să mă supăr pe tine Vică; văzându-te beteagă, bolnavă, cu prognostic grav, văzându-te bolnavă incurabil, mi-ai zis că-s "handicapat", dar la câți n-ai zis că-s nişte handicapați, ca atare Toma mi-a izolat cablul la încărcătorul telefonului (o să zici: nu-i mare lucru, deşi Marius, fecioru-tu şi-a făcut lene să-mi meşterească la neonul din cameră, ca să pot îl aprinde noaptea, că Daria nu-mi are valul dacă mă scol în capul nopții să scriu), dacă nu-i handicapat ai aflat să zici, că nu-i cu Marius făcut, ci cu Liviu din Hăşmaş, pocăitul care ți-a fost şi la mormântare, deşi tu nu prea-i înghițai pe "pocăiții, flocăiții, în cur mânjiți şi cârtiți" (tu nu vroiai să admiți, că nu-i pădure fără uscături şi cine cu ce te poate învinui ?) . Erai Vica, bolnavă, obosită de viață şi-ți descărcai sufletul şi spunând prostii, că nu mai departe Ben lua Lirica şi avea şi are halucinații, ca tine, că şi tu după obosit deabia ațipisem mă trezai din somn aiurită:

-"Pavele, uită-te, că din cameră de la Mihaiela iese fum, că arde. "(şi altă dată îmi arătai la dulap, dar, Vica erai nevinovată de adevăratelea (pentru asta ca Stan-Pățitul îl cred pe nefericitul Ben ori pe cel care a mers la pădure după lemne şi i s-a stricat carul şi el cum a fost învățat a strigat după nevoie, să vie Nevoia să-i tomnească, repare, carul, dar pe când să se înopteze de tot puse el mâna să şi-l repare, că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în straiță, traistă. Fiecare ne-avem păcatele, greşelile, chiar şi eu țineți minte, în"lanțul slăbiciunii", că am o scroafă cu purcei şi când prinzi de unul şi tragi să-i țin în brață la țâțâță, cu altă poveste, toți zguiță, ca Petrea Forforos, care ca porcar, mână porcii-n jos, ca muierile ce fac avot nemainăscând pe decreței, gătndu-se distracția eficientă a lui Nicolae Ceauşescu pentru creşterea strălucitoare a populației şi a "şeptelului" la animale care-ți descrețeşte fruntea  sufletul cu-n zâmbet larg pentru o viață mai frumoasă şi sănătoasă, în înfruntarea destinului.

CĂ N-AM DAU-O IMPOSTOR PE ARĂTURĂ

Unele schimbări în societate nu mulțumeşte,

că trbuie să ne fie drag stilul cu personalitate

ca ochii din cap, ca trăirile ne sunt la fel de importante,

că-n cosencință cui îi place să-şi strice maşina pe drumul de izbelişte

plin de gropi, trecându-ți tot cheful de muiere care-ți face fițe de frumusețe

chiar surprinzător băgat cu surpriză

în priză şi te lasă cu dureri de spate,

şi care-i problema, că nu-s nişte bani găsiți pe jos,

ca o bicicletă cochetă,

în Bucureşti, furată,

că-i hoția în vogă şi la modă,

că-n țară, în Carpații noştrii, ca frații,

în pântece munții minereuri, aur poartă,

dar şi a fi hoț se plafonează inteligent

în  a României Parlament,

că se poartă,

ca fals cu performanță,

falsificare, în artă,

în lumea civilizată activă

cu perspectivă să cântăm artistic,practic,sinfonic,

iubitori, să cântăm la pian,

că nu cântăm popular bla, bla, rar, în van,

că-n aventură cu voință

n-am dau-o imposibil pe arătură.

Ce vă pun în vdere cu plăcere, cititorilor, vrere şi plăcere a lui Dumnezeu dragoste şi de bună veste, cu rost de popor, în măsura lucrurilor ? Totu-i la latitudinea ta generoasă de mare pescar şi pâstor blând, Ben şi îndrăzneşte şi străluceşte sănătos, ca totul să mergă strună,că unde nu'i cap e vai de popare, cum zice brio, admirabil sănătos, Dragoş Pătraru, având curajul spărgătorlor de bănci, deşi nu-i amuzant, cu toate, că ține parte celor dragi cinstiți şi drepți, uimitor ca Dan Puric, un Vasile Andru a românilor Todică, că are o prestație bună, ca țăranul muncind pe ogor, propria glie însoțit de cântec de privigătoare, zaică,sarcă, codobatură şi ciocârlie, auzindu-le mândru şi Maria Marie, care vine voioasă cu puiul fript în poală, vine cu moare într-n canceu, vine-n suflet cu Dumnezeu, vine la bădița dus la plug pe coastă, vine rugându-L pe Dumnezeu, pe badea-l ei, să-l ferească de pricaz, de rău ! La vorbele de prefață. Viața-şi are filozofia vieții ei în țara cu cer atât de albastru. E un pur şi simplu, că nu tot e ce pare a fi în lupta pentru propria visță, propriu tău vis, paradis, în care mi se pare, că eşti un proscris, ca Duliş, cel fugit pe păduri, pe timp de război, deşi țăran necioplit, instruia militar, para-militărie, învăța pe feciorii satului să tragă cu puşca, pe toate drumurile găsindu-se arme şi muniție, cu-n glonț lovit cu bolovan pe butucul de la rota carului, Dragomir se făcuse de fazan, se răni la mână şi a fost scutit de stagiul militar, deşi nu era nefericitul  Dragomir negheob, nerod, dus cu pluta, deşi se catapultase dintr-un avion nemțesc salvându-se la întoarcerea armelor, că războiul cui nu face necazuri, mizerie ? (Dragomir era mai rău, ca un copil, paştile măsii, că îşi băga nasul, ca advocat neangajat pe post de Scuița roşie... Vica se întreținea cosmetic asemeni orăşencelor, se ferchezuia, îşi întreținea cu migală obrajii, fața, aşa, că de câte ori mergeam la Cluj-Napoca după leacuri, medicamente, cu rețete de la medicul de familie Oroş Krina, îmi cerea:

-"Să nu uiți, să-mi aduci de la potică, farmacie, alifie şi ruminele, rujuri...  A murit şi Lesandor Dihoru, de la o vreme numa pe Piciu, Florin Găvruş feceoru-su îl mai întrebam:

-Ce mai face tătă-tu?", îl întrebam, că nu-l mai vedeam în fundu grădinii pe Alexandru, să-l întreb:

-"Ce mai faci vecine," zicându-i sincer şi Bună Ziua fără să mă întreb dacă merită omul atenția mea, chiar dacă el fiind haitău, pază de câmp, întimp ce eram la nunta lui Mihaela cu Cristi Horvat, el îmi furase mălaiul cules din câmp, cucuruzi, care trebuiau cântăriți şi predați la colectiv în magazie, că deabia apoi ți se da la zi muncă, după norme. Eu mă prefăceam că nu ştiu de fapta lupului îmbrăcat în piele de oaie. Acuma se trag clopotele după mort. Vica nu-i uitată, că lui Daria soru-sa Reghina Chițoaca:

-"După Vica o murit Eva, Lucreția şi acuma frate-meu Lesandor... "(e un întreg pomelnic). Nu mai trăieşte acuma nici Lucreția , "Pişta" nici să-i reamintesc cum o cobit:

-"N-o să trăieşti cu Vica nici trei luni" şi am trăit peste 40 ani de căsnicie, dar a murit şi nu-i nici cine-mi zice adoua zi:

-"Iar ai stat cu lumina aprinsă până târziu şi ai scris" (nu ştiu dacă pentru asta mă admira sau a zis şi ea aşa să-şi umple timpul, aşa ca să fie zis, că oamenii se mai află şi-n vobă, se trezesc vorbind, ca să le treacă vremea). Sănducu din fudu uliții, îmi zice Daria, c-ar fi zis duminică a adunare, că ei merg la adunare, nu la biserică:

-"Las-o pe Viaca, c-o făcut multe... "când spui aşa ceva trebuie să justifici, ca un justițiar şi nu să zici despre un om doar îm doru lelii. S-o fi culcat cu Acest Mureşan Alexandru a lui Hurduc din Osoiu? şi acuma Dumnezeu să-i ierte păcatele tontu s-a rebotezat la penticostali, c-atunci când la botezat maică-sa Viorica cu popa, el fiind în faşă nu a putut să răspundă personal cu da, afirmativ, că se lepăda de Satana (îndruga el Hurduc de a lui Hurduc, osoiamu, ca un om bat, ca Bâlcu, dela ei din Osoiu, care nu găsea citatul, versetul din Biblie şi ostenitor şi enervant drăcuia, că draculcu îşi băgase coada şi-l încurca de nu putea să mă lămurească adevărul care era de partea lor a pocăiților, desi nu lămurea de ce trebuia să lăsăm lucrurile începătoare, ca să mergem spre cele desăvârşite, lâsând legăminte, botezul şi să nu ne rebotezăm răstinind, batjocorind din nou pe Iisus (vezi în Evrei 6). Eu către Daria doar atâta am zis:

-"Voi mergeți la adunare să nârfiți ?" las-o pe Vica, c-o făcut multe. "Ce adică Sănducu nu spune, că n-are ce spune şi dacă morții nu se vorbesc de rău el de ce-i cu intenția s-o facă, vorbind'o pe Vica ? De ce-i nevoie să bălmăjească, judcându-şi semenul ?

Tu eşti încă-n spital.

Ce prostii îi mai fi făcut ?

Ce te îngrijorează?

Cu ce mintea-ți danseaza ?

Eşti încă-n spital teatral,

Conațional, Patriarhal.

Fără tine nu-s genial, cum să mai fac lui Dumnezeu pe plac?

Adrevărul te linge bine ticluit, cum îşi linge câinele rana care datorită acestei acțiuni afective se lecuieşte, vindrcă şi se gată cu suferința, că scăpăm de instabilitate şi îndoiala care pune stăpânire pe noi pentru a deveni invincibili, corecți, mari prin faptul, că existăm să cugetăm răsucind cuțitul în rană fără a infecta complicat, deşi noi sântem cu pofta de viață şi cu nedumerire şi cugetarea care ne macină:

-"Ce se întâmplă doctore ?" L-ai întrebat inovator şi înțelept pe doctorul tău strigând cât poți de tare, Ben, că tu cu mine nu eşti moarte în vacanță. Tu înfruntă destinul, că onoarea-i a ta, de partea ta complexă, aşa că fii cum spun românii, dar nu nepăsător, că tu trebuie să păstrezi speranța vie cu efect retro, infinit apropiat de obiect cu stare de bine. Nu strica tocmai acuma totul. Gândeşte-te, că există un Dumnezeu, un val de viață şi căldură. N-am avut cum fi întodeauna cela ce sunt pe scut şi sub scut,deşi oficial, în certificatul de naştere şi buletin, cartea de indentitate mă cheamă Ferghete Pavel născut la 1 (unul ) octombrie 1949, m-am născut plin de viață pe arca vieții, în Sâmpetru-Almaşului, raionul Jibu, plasa Hida, cu Sfat Popular în satul natal, regiunea Cluj, acuma sunt sălăjan din județul Sălaj, cu părinți fără pete, țărani sănătoşi încăpăținați în bine, creştini ortodocşi, cu vogă bisericoşi cu ritm bucurându-se de viață întru răsărit de soare cu principii de Biblii, după colectivizare, coperativizare (dar se zicea pur şi simplu făcându-se față la un mod de viață care-rânjea colții albi, deşi nu-şi dase peste ei cu periuța, cu bicarbonat şi cărbuni de lemn, cum zice, că făcea şi fratele lui bunicu, Ferghete George emigrat în martie 1914 în America: "după 23 august 1944") devenind muncitori, chiar şi casnica Veronica prim 1961 mutându-ne în Aghireş-Fabrici de la Leghia unde-n carieră anunse inițial Drgomir de origine sănătoasă a fost angajat ca muncitor necalificat vagonetar, ca o briză a mării activă, deci am fost instruit. am fost instruit şi educat cu efect şi cu afectiv în spiritul creştin orthodox (cei 7 ani de-acasă mi-a prins bine, că-n sat pe vremea acelei vremi, a copilăriei, nu exista grădiniță, existând, ca esență şi ecelență ocolul de suflet tradițional românesc a bunicului, ocol larg, încăpător, generod, c-aici se bucurau în sărbători oamenii  mari, dar şi copiii zilnic cărora le citea bunicul din Biblie, întinşi la vorbă şi lămuriri, pe timp cald favorabil tot în ocol, iar în rest şi iarna, în casă fără a se amesteca ungurii, nemții, ruşii sau comuniştii, c-aici erau un sens menținându-i pe oameni în spiritul vremii şi din asta câte ceva prindeam pe lângă folclorul specific vârstei, copilăriei, mai învățam şi noi urmaşii, că în fond de la ce "vorbeşte lumea" de față cu copiii: indicat şi neindicat ?

Prin 1956 am început şcoala primară de 7 ani şi fac până-ntr-a patra când după primul trimestru tata ne mută cu voia mamei probabil influiențat şi de mama, care nu era o femeie proastă, că-i zice hotărâtă, simplu, sincer, radiindu'şi caracterul şi i se vedea după ochii, că avea mult suflet, că Dragomir era capul, dar ea Veronica era gâtul răruț maturizată pe păduri drăguț, deci scurt pe doi, răspicat, i-a spus natural şi tradițional-uman:

-"Să ne duci şi pe noi, chiar şi-ntr-un vârf de munte numai dintr-o conservă să mâncăm toți cinci"(asta era după un an după ce fugise de gospodăria agricolă, ca să nu fie musai, obligat să se înscrie în colectiv, tata zicând, c-a făcut-o pentru el de oaie, dar pentru viitorul nostru, pentru a deveni noi copiii oameni (şi reproşurile aduse lui mamă-sa erau nişte improvizații,o alunecare,o cădere liberă a lui, că nu-i reuşise chiar tot ce'-şi propuse, dorindu-şi prea multe, peste puteri şi decăderea îi devenise o decepție, bunica, mama lui, fiind cea mai bună femeie, din familia lui Horea şi Iancu, cu vederi largi, limpezi, în viitor). Poezia din revista poveste vorbei, e publicată cu o parte de revistă pe blogul tău. E o poezie reuşită. Cu bine şi să te faci sănătos, c'avem mult de lucru, c-avem zece devețele, ce să facem Ben cu ele? Iată unde-i poezia, care merită selectată pentru volum.Tu ce părere ai ?

Aş vrea dacă -i posibil să apeleți ls drâguța Vasilica Grigoraş, c-ar fi o negrăită onoare, eu găsind-o un om de adevărată valoare, o colosală (ştie să analizeze şi să scrie special, bogat, vrând şi domnia sa un om de bine, vrând să schimbe lumea şi România îndrăsneț vrea s-o schimbe, în România mare şi profundă, cu-n bungust, bunsimț şi bunăcuvință, c-avem toți nevoie ds bine. Sânătate şi la treabă, că io-s pus pe roate şi tot scriu, că noi avem de predat o ştafetă celor din viitor. PAVEL DE ROMÂNIA POFUNDĂ.  Aici am o poezie care mi s-a publicat, poezie care nu-i inclusă în nici într-un volum, aşa că vă ro să mi-o copiați în volum. Totul e o energie de viitor. Aş opri timpul să bată pasul pe loc pentru a putea face cât mai multe, că ne trece timpul prea iute şi din viață ce ne-a rămas, tulai, vai! ne'-a rămas mumai un ceas ? bun ramas ! Mulțumesc, Dumnezeu să vă dea sănătate şi bucurii ! Tu şi doamna Florica şi dragele de fete cu familiile lor să se bucure de bine ! Doriri de bine şi împliniri ! Mă bucur, că eşti un om freş, proaspăt, Că nu'ți ascunzi sufletul roz, ca pe un goz, sub preş. Şi totuşi iubirea aur cenuşiu strecurat eşti luat pe ulei super înteresant, inteligent, student.

     - Am ajuns cu tensiunea la 227 si ma dus cu salvarea la spital. Ma tin inauntru pana imi gaseste motivul. M-AU INDOPAT CU MEDICAMENTE PENTRU DURERI DE CAP SI RESPIR GREU. M-au scanat la cap sa vada daca am vre-o vana plesnita sau daca am avut vre-un atac de cord etc. Bine ca ai vorbit cu Miclau sa-ti faca prefata iar de poiezia publicata in revista mentionata trbuie sa imi dai adresa de unde sa o iau.

     - Suferi destul demult, ca un Tarzan, că te ia viața la întrebări cu sfințenie, cu sinfonie pe care, Dragomire, eu o pun pe note şi în cuvinte, deşi nu v-am ținut pe loc, lângă mine, cum n- am putut-o ține nici pe Vica, deşi-mi era ca o poezie, dar moartea i-a scos din ritmul meu, din armonia mea de România, dar ei îmi insufla poftă de viață specială; tot timpul în ocolul bunicilor eram educat, instruit în spirit bisericos, religios, că joca şi folclorul era o dare cu zarul fără a se băga strâmbe, că aveam cu toții o morală fără precedent, eu timid incorigibil mă maturizam mai cu greu, mai anevoios, că lecțiile mi le făceam şi mai târziu anevoios ori chiar nu mi le faceam, ca un cal de bătaie, că nu imitam ca maimuța pierzându-mi timpul complicat timpul, ca Marcel Proust, deşi scoala ce a urmat e un lucru important, după spusa la mari dimensiuni a venerabilor învățători profesori, dar cui îi păsa eu având o altă poftă de viață aparte, ciudată, forțată pe ultima sută de metri pe gustul te miri cui să vezi şi să crezi ori să-ți imavinezi zâmbetul din priviri a lui cel blajin, a lui Iisus. Nu pot zice, că tot timpul am fost religios, că mi-a trebuit de timp, de bucurie națională (şi cu Vica din cauza mea mă certam, că pe sate la cetățenii pe care-i serveam ca domn doctor veterinar, cum mi se adresau săteni răvăşindu-mă, deşi eu eram doar tehnician veterinar, nu om şters, ci de acțiune executant, dar de ce domnul doctorul, că n-am făcut facultate, însă oamenii mă prețuia că făceam față tratându-le animalule domestice, animalele de pe lângă casă şi pentru asta mi-se adresau politicos cu domnu doctor (mă tempera cu tupeu unu Câmpeanu Gavril "Iepurucu","Spicăru" din Ciubăncuța, ca om şi preşedinte de colectiv şi diplomat îmi spune calm:

-"Ce ti supăra pe prostimea, care  cu aceeaşi gură zice şi câine şi jupâne?"

Avea omul aiesta cu experență de neuitat, era un om de calitate, cu ecperență de necontestat, de importanță națională, ştiind ce mulți nu ştiu, deşi oficialii zic că nu-i un dezastru ce vădit trăim reprobabil, precar şi, că omul xe ând n-sre decât de suferit, că ni se gospădăreşte prost,inccep34tabil, pe nicăieri, țara, pentru'că justițis nu-i justiție sa condamne pe corupți făcând pe oamenii de rând fericiți, mândri de cinstea din țara lor, că la noi totul merge ca pe roate, dându'se României şansa de a candida la fericire.

Am greşeli,că mă durea peste piept,unii deştepți zicând obraznic,fenomenal:

-"Bă,inima,nu doare".

-"Nu doare,dar bine,că face figuri în fițe"

Forțează Ben şi sparge'te-n figuri şi mai slăbeşte, ca să te simți bine, confotabil. Ce'ți va regla tensiunea rebelâ, teribilă, mare ? Fii fenomenal şi simte-te bine şi totul va fi în regulă, va fi bine.

Am tot scris neglinindu-mi viața cu tinerețea neştiind să mi-o petrec pe la bufet, baluri cu tineret, muzică, dans, descărcând altfel ce am pe suflet, cum ai făcut-o tu înebunit de viață, deranjându-mă eu însu-mi prin tot ce sunt , 7 prin neputința mea penibilă (ce ispravă fac, că şi dacă vreau de mine să fug, nu pot fugi  de mine sau ce vorbă nici a mă ascunde nu pot, că scriu şi-mi dau pe scris şi publicarea cărților tot ce am agonisit şi în ce constă, risipitorule, cine va tăia vițelul gras la întoarcere, rătăcitoorule, avându-mă doar pe mine, dar şi pe mine unul care tot scrie crezând nebun, că cucereşte, Dumnezeule Doamne, cuceteşte lumea cu aiureli, proverbe eccetera, eccetera, ca şi cum aş avea pontul lui... Nimeni, ca picurul de apă care-n timp găreşte piatra ! Am insistența pietrei de la Piatra unde mi'am întims firul ?!) În mine o bucurie cum ştii, bucuria de a scrie, aşa: ce explicații să-ți dau, nici nu zici cum te simți şi stau ca pe spini şi te cunosc doar prin ce te înduri neândurător să-mi scrii, ca un jucător de biliard pus pe surprize dezvăluite treptat pe o muzică de fundal antrenante, ca filmul "O viață minunată".

     - Tu scrie ca pentru tine scrii. Eu pot muri in fiecare minut. Asta-i viata.

-.Cel care scrie trebuie să aibă încredere în oameni.

Mă bucur, că eşti un om freş, proaspăt,

Că nu'ți ascunzi sufletul roz, ca pe un goz, sub preş

Şi totuşi iubirea aur cenuşiu strecurat

eşti luat pe ulei super înteresant, inteligent, student.

Tu vorbeşti în glumă putând fi şi adevăr,dar ce se va va întâmpla cu manuscrisul aflat pe blogul tău ?

     - Iti cumperi un calculator de mana doua cu o suta de euro care va fi perfect de bun pentru scris si internet si e mai ieftin decat prin telefon si te apuci de scris pe calculator si le salvezi paginile inauntru-l lui. Si asa poti intra la mine pe blog ca sa copii paginile merelor padurete. Poate ai nepoti care te invata cum sa operezi calculatorul daca nu stii. Poate si fica ta sa invete. Citeste anunturile din ziar ca sigur gasesti calculatoare de mana a doua de vanzare pentru ca sunt multi care isi cumpara calculatoare noi si vor sa se scape de cele vechi. Sunt studenti tineri care vor calculatoare sofisticate pentru jocuri video si astea necesita hardware mai scump Tu nu ai nevoie de calculator scump ca tu doar vrei sa scii si internet ca sa comunici. Trebuie sa te pregatesti ca si azi am 199 tensiunea. Nu ma vad bine.

Realist fără a fabula începând încetul cu începutul,în pasul melcului,ca om care mă respect,stimate şi neprețuit Bogdan Herțeg,profesor în Cluj,de fel băimărean,

să vă răspund:

-"Sunt născut la 1 octombrie 1949 în Sâmpetru-Almaşulu,Sălaj,din oameni țărani,care au devenit muncitori mutându-se în bloc la Aghireş-Fabrici, Cluj, unde în 1965 absolvesc 8 clase,în acelaşi an încep la Bistrița Agricola absolvind-o cu diplomă de Bacalauriat în 1970 la Şmleul-Silvaniei,Sj,

Mă angajez,ca Tehnician vetetinar,în1976 şi mă voi stabili în satul Ciubăncuța,în 1977 mă căsătoresc cu țăranca Mânzat Ludovica şi vom convețui împreună până la 15 mai 2018,când Ferghete Ludovica a decedat.Sunt de religie ortodox.Nu pot zice,că nu m-am certat cu Vica,din cauza mea îmi pierdeam timpul zicea ea,Vica,mi-l pierdeam scriind(ea zicea nemulțumită,că mă joc pe telefon.Pentru aiasta meritam să fiu condamnat la moarte şi împuşcat,asemeni comandantului suprem,preşedintului României,Nicolae Ceauşescu,care a fost puşcat ilegal.)Despre mine sa mai zic,că eu tot scriam şi scriam,foarte cu greu maturizându-ma,ca scriitor,în pasul melcului...,că eu aveam o instabilitate,o nesiguranță până l-am întâlnit pe Ioan Miclău,Ben Todică,Dan Brudaşcu,Mihai Duțescu,Lucian Gruia,cel mai cel fiind însă Ben Todica,care m-a şi publicat pe blogul său,plus de pe calculator mi-a trimis manuscrisele unde trebuia fiind cel mai de preț om-scriitor de cultură a două lumi(un adevărat tezaur viu uman de conservare şi promovare a valorilor autentce româneşti,un patrimoniu socio-uman viu ambadador cultural al României tainice eminesciene de Românie mare şi profundă cu şir interminabili al culturii româneşti,-coloană fără sfârşit şi templu a dezrobirii neamurilor din corola luminii lumii cu obiectiv al muncii şi păcii,de dragoste şi dor. P.S.Urmează să enumăr cele 11 cărți publicate.

Ben trec  peste pragul sufletului tău vrând să aflu, că-i bine. Scriu după regula, ordinea mea. Sunt propriu-mi spectator pe Arca vieții şi te vreau sâ te ştiu cu ochii pe mine şi pe România mea căutând un drum de limbă română către ea, tu în curajul la înălțime m-ai convins, că am o valoare, capital spiritual şi reuşesc să redau imaginea României tainică, mare binecuvântare şi profundă, că eu scriu mai departe către departe, departele meu fiind Dumnezeu între coarnele boilor cu ciucuri roşii prişi în urechi, ca să nu se deoache boii înjugați la plug de Magda Isanos, nevasta lui Cazimir poet şi el luminos, ca delicata lui nevastă, o imensă sensibilă, dar ce-ți zic, Ben, celebrule, că şi eu scriu, că nimic nu-mi lipseşte din harul care mă înhamă cu dar la scris, că eu să scriu sa mă meritați, că dacă Ion a lui Dragomir şi Veronica, a părăsit lumea, eu urmându-i în familia lor sunt cel mai mare după mine urmând Maria soră şi apoi mezinul Mircea, Cenuşotcă, noi ca prunci aducându-le greutăți, griji şi responsabilități, mai ales eu pasionat de scris, la un moment de nervozitate Dragomir aruncându-mi vorbe răstite şi aspre:

-"Eşti moale ca o bligă, că numa tot scrii întruna de parcă n-ar fi nimic de făcut şi pe aici pe la bunică-ta". Eram în vacanță în Sâmpetru-Almaşului. Scrisul mi-n sânge, ce pot face altceva dacă nu să scriu ?

-"Am scrisu-n sânge," nu-i doar un fel a zice(de ar fi doar o cochetărie aş fi cu moralul la pământ). Dacă te-aş pierde cine m-ar publica şi cine mi-ar mai aduna materialul pentru carte,gata de trimis la editură ? Cu cine m-aş mai înțelege ?

Deci maistre: "ÎNSĂNĂTOŞIRE GRABNCĂ, CĂ RĂMÂN ORFAN ŞI NEAJUTORAT !"

Cu Vica n-am fost cununat doar la colț de uliță, în Ciubăncuța.

Da Ben am mers la Spitalul Sanitar uman şi ne-o luat sânge, am mers la Coniliul local Recea-Cristur cu adeverința mediclă şi martori, ni s-o făcut la biserică în tri dumineci strigările, că erau vre-o 4 paşi la infinit, un birocratism, care mai exsită şi acuma cu mult umblet, activitate formalități cu multe târcăite-pârcăite, reguli care trebuiau respectate, că nimeni nu căuta să pună piedici, să pună făcând pe deştepții caruța dinaintea caiilor şi cum era problemă ce timp, cât timp ne lua, ce mai conta, că şi eu şi Vica eram tineri şise mergea cu o căruță anume împodobită, călare pe o bicicleta, cu maşina de se ştia pe sate (era o bucurie generarală, o atmosferă sărbătorească, o participare afectivă plină de entuziasm (care-i problema, oamenii matifestau voe bună, că unii care ne-au întâmpinat chiar urându-ne de-anume, sincer:)

-"Să vă fie cu haznă, într-un ceas bun, să vă dea Dumnezo noroc, bine, casă de piatră, s-aveți spor, fericire, sănăte, să vă bucurați şi de copiii !"

Tu ştii: obişnuința e adoua natura, ca să învăț îmi cere timp şitu pentru mine ai fost totul pentru mine, că Dumnezeu mi te-a trimis, ca doi să fim într-o fire unul şi Dumnezeu mi te va înzdreveni, Doamne ajută-ne să nu aducă moartea lui Eminescu grozavul şi moartea atâtât de înteresantului şi popularului inegaalabil crengă, decepția, întristarea sau crima cuiva ascuns politic şi pe la varatic să întoxice şi pe Veronica,ca să fie un trio românesc şi vorba românească să se adeverească: un necaz nu vine singur şi țăranii la care le tratam animale întâmplându-l-se să le moară fie se calmau zicând:

-"Să fie paguba într-un ceas bun! şi în Osoi erau vorbele fătului Găvruş Gheorghe, aş se zicea, deşi vorbele deduh de răspândesc, le merge buhul, hirul, din gură-n gură şi careva zicea, frate, zicea şi când da laptele-n foc să deschizi uşa şi ieşea sfara mai mare ca jumara, însă şi când se avea pagubă se zicea:

-"Mă deschide uşa să intre să se țină răul lanț unul după altul ori să iasă tot răul şi tu de ce n-ai scoate din tine boala, că Dumnezeu îți poronceşte s-o alungi cum şi el a alungat pe Satana în porci? Dumnezeu îți porunceşte maistre să te însănătoşeşti, să te faci bine. (ceva am mai vrut să scriu, cum cele două femei ieşite din puşcărie după cinci au zis:

-" Tu, când ne-om mai întâlni am să-ți mai spun ceva", dar eu grăbit să-ți scriu ceva-mi scăpase din minte şi nu mai ştiu ce a put fi atât de important,) tu, oricum gândeşte-te să te faci bine, c-am încercat cu calculatorul, dar nu mi-a reuşit, că uit de la mână până la gură, că tu-mi eşti toiagul lui Moise şi Aron, fără tine nu voi trece marea roşie, ca să scap din robia faraonului.

     - Ia-ti si tu un pic de concediu pana ma fac mai bine. Miclau ti-a trimis prefata?

     - Cine o scris textul, tu Ben ?

     - L-am scris acum o saptamana. Numai acum la publicat. Ei mai au trei aricole dealemele de luni de zile inca nepublicate. Nu te publica lumea cand vrei tu si nici nu-i pot forta. Ai vazut ca te apreciez? Te-am pus ca MOTO. 

     - Mulțumesc, dragilor, Sânteți doi corifei sirghinuiți de răul din țară. Dumnezeu să vă dea sănătate ambilor, dar şi mie măi fraților, că nici eu nu strălucesc, ci scârții ca roata carului negresată, unsă pe la butuc şi pe/la osie !

De ce mă uci pe scară, că urci dar şi cobori dacă i se rup fuşteii ori nu crezi, deşi cărămida se pune cu moltăr între ele una peste alta cum a facut şi Manole, chiar şi când a clădit-o pe Ana în zidul mănăstirii de la Argeş.

     - Vezi cum sta Sfinxul din Carpati de zeci de mii de ani? Asa sa stai si tu in credinta ta cu fruntea sus in fata lor.

     - În Aghirreş-Fabrici într-un mediu muncitoresc descoperisem folclorul vulgar (IonTaloş director al Arhivei de Folkor Ion Muşlea, mi-a propus să culeg până şi înjurăturile, sudalmele. Are nişte studii legate de Meşterul Manole, balada şi apoi a fugit de greul acelor ani, a emigrat în Germania rămânând în locul lui director Prof Dr.Ion Cuceu, un om cu care tot vorbeam de foclorul cules de Pavel Rătundeanu-Ferghete, adică de subsemnatul). În Aghireş-Fabrici, memorasem o poezie, care o adresasem unei doamne care m-a put spune lui tata, că eram obraznic şi ma putea pârâ lui tata, că nu eram decent şi tata ar fi scos cureaua direct din pantaloni să mă atingă fără milă, că vroia să mă învețe în felul lui cuminte pentru a ține minte şi să fiu cuminte, că ce-aveam s-admir femeia somată, care însă se complăcuse cu:

-"Doamne Isuse Hristoase,

Ce burlane groase, frumoase !"

(Glosar: burlan, burlane, cisterne, aici cu înțeles de picioare)

Scrisul explică-mi de ce mi un joc de lumini să lumine, cu toate multa osteneală, multul de muncă vorbeşte de la sine pro bine, că nu mă oboseşte, nu mă plictiseşte (soțul trebuie să fie cu soție alături, împreună) e ca o bună veste, agrement cu mult soare pe plaja vieții, că Ben, eu scriind nu mă joc cu focul, deşi e posibil să ploaie şi să se stingă focul pe care dacă nu e, bizar, l-aş stinge focul cu o gură de apă, care nu e, dacă nu e foc şi i se rupe în paisprezece dacă nu e nu e unde dai şi unde crapă, nu e nici un apel la urgență, la smurd şi pompieri, că țara arde şi baba culcată cu şeful pompierilor, baba se piaptănă relaxata de râsul lumii, dar nici la necuvința din sistem care este cu caru, că-i lesne să te molesteze cu năpasta călcând în strachini printre străini pedofili, că amaru nu vine încet, e invitabil, că parlamentarii se prostesc cu nefiresc, cu legi, că nu se clarifică eraficarea răul din rădăcină, că hai şi să vedem ce-i şi cu căsătoria fără un scop moral, că unde nu-i cap, vai de picioare, zice şi Dragomir fiind aiurit de nebuni, că doi de aceeaşi sex cum fac dragoste şi care-i finala dacă după nouă luni nu se naşte copiii, viitorul unui popor, asta fiind sadism zombi, vizibil e o nulitate legiferată în Parlamentul României astfel dezichilibrată, că nu se încadrează cu oportunitatea princiipiilor etice, social-umane biblice, că totul e o obtuzitate, ofensare a sufletelor curate, normale, normalitatea firească face ca Dumnezeu să ne țină în mâini cucerimfu'ne cu noblța Lui, că abaterile aberante, preversă, e ceva neeco-săntos, o lipsă de bună'cuvință, că nici măcar nu te delctează, mie monstruozitățile, deformările, abaterile de la firesc, îmi dă groază, frică, teamă, să nu decadă specia umană, lupta pentru dragoste ne poate incredibil în cădere liberă din dreptul de a fi, că ne abatem de la regulă, de la natural, de la punctual, de la principii de Biblii, care apoi vor fi greu de gestionat. Cum ne străduim mai mult ca de obicei special s-avem parte de bine, de vreme frumoasă cu atmosferă plăcută insistând să domine ilegalul, Liviu Dragnea şi a lui avândca alte priorități cu brio social-uman ? Cum facem, Ben, ca să nu ploaie torențial, cu găleata ?

Tu exsistând eşti un rost şi un rezonabil performant folos, ca un Hristos pentru slăbănog şi orb, că ne vom strădui şi noi să nu ne ieşim din ritm, din simfonia florilor cu alchimia de trsnsformare se schimb divers şi vitaminic în fructe dând celorlalți, oamenilor, ce au în ele mai bun, în tot fiind un tainic, mister şi caracter pentru tot ce vine vital din viitor. Eu, Ben, am nevoie de tine pentru visul meu uriaş colorat, că tu mă completezi pentru a da omenirii pace şi pâine în felul nostru spiritual distinct. Era scris mărunt şi doar apoi mai jos gloriosul nume ți l-am citit, Ben. Eseul e ce ador. Dumnezeu să-ți dea sănătate pentru silința ta pentru darul din dar. Voi vă deschideți sufetul către mine a cărui aparențe vă pot înşela. Nu uita, te rog să dai atmosferă şi -n mere pădurețe, încadrează şi acel dialog negru, că dă un frapant, un suculen. Mulțumesc. Reacția adversă a calmantului Lirica, e ceea ce e, ținteşte bine ține pasul, dă o grație şi o prospețime filozofică. Salut, Servus, Ben !

     - Care?

     - La tine pe calculator e textul, dar despre ce text vorbeşti şi apropo ce înseamnă, că-s un Camelion ? Oi fi facut vre-o prostie, ca tufă de veneția ?

     - Prefata lui Miclau. Camelion: un minut fericit, un altul nefericit.

Telefonul mi-o copt-o şi nu ți'o fi trimis scrisoarea, epistoala, ce v-am scris dorind nu ce vorbeşte lumea mă întereseazâ dorindu'te argint viu şi nu legat de pat, ci special de principiu ce mai faceți, că mă doare, nelinişteşte să nu ştiu ce faci ori n-o mai dat personalul medical pe la tine, că o uitat, ca pe la noi, că exşti frumos, ca tine, Ben ? Aş vrea vorbe bune şi să aud de bine şi totuşi adevărul. Articolul din cele cinci ziare şi aiurealea, sexul cu moatea sau ce îmi ceri ? Romanul scris cu arta de nu scrie aşa ceva, un roman, ar fi mult mai emoționant, unii căutând scene de dragoste, alții filozofie, floare rară. Ce o fi minut nefericit, că tu eşti tot un deal şi o vălişoară, o vioară cu strunele rupte, adică bolnav şi eu cu Vica lipsă, deşi mi dor s-o văd la fântâna satului pe valea popii ?

Ai citi ce-a scris Ionică:a scris superb,cu sufletul de om în bejanie,ca un candid candidat la fericire şi totuşi nu c-aş fi nemulțumit aş vrea să scrie şi scumpa Vasilica Grigoraş,am eu aşa o dragoste şi un dor,chiar dacă nu ştiu ce fel de vedetă scriitoricească e pe covorul roşu,că şi ea s-a dus cu doruțul scrisului în lume căutându-şi culmea scriind efecient,cu strălucire,cu-n intim şi un secret de la sfânta cină a României profunde,că nu uită care ne sânt rădăcinile de stejar a ceea ce sântem prin CELA CE SUNT-DUMNEZEU,că omenesc îl are în fire şi în arta de a scrie,Dumnezeu ajutând-o să ne facă pe plac,cu aripile întinse vrând să zboare cu sănăte şi pace pentru pămntul luminii lumii luptând pentru pace şi pâine,fără a se umfla ca un păun stând cu nasul în vânt,că-i una cu țara şi poporul iubind lucru bine facut,acasă fiindu-ne glia,doina şi vioara,vorba şi primăvara ce ne insuflă dorul şi sporul,în izbânda ce şi-o doreşte dintodeauna țăranul lucrându-şi cinstit ogorul.

     - O pot citi insa nu ma lasa sa o copiez. O sa vorbesc cu Miclau maine sa mi-o trimita si so adaug la carte. O vrei inaintea prefatei tale sau dupa?

     - Merită în față dragule, ce zici? Cu instențele mele o fac lată şi te obosezc, nu însă eu, care n-am căruța şi cai pentru a te duce către sănătos trai de rai de plai.

     - Te cred si eu!

Tu poți mai Iisus să zâmbeşti soarelui luându-ți patul  şi scriind şi super- femeilor de la unda românescă internațională şi la George Anca, care nu te va refuza, că tu scapi, minunatule, pe mulți de necazuri, că ai calități, eşti util, cu durabilitate şi savoare fiind pe fază, ca Eminescu un adevărat poet foarte inspirat şi patriot față de tot ce mişcă cu valoare în România.

Sunteți ideali părinți morali,

Sublimi şi nobili utili,

Peste aşteptări nădejdea marii uniri.

     - Mi sa ridicat tensiunea la 204 si a mica la 120. Ma duc sa fac un dus si sa ma culc.

-:Iisus cu sulița unui sutaş pe cruce străpuns

Îți dă dar din dar de rai îți dă adevaratul răspuns,

C-ai înviat:aur cenuşiu strecurat şi lumii folos şi rost te-a dat.

Ai un nume şi renume

În România şi-n lume

Prin Eminescu şir nesfârşit de voevozi,

în corola de cununi de trandafiri şi spini.

Cu-n foarte aparte ca la carte

Nu te potriveai cu ce era rău,strmb,

Avându-ți propriul nimb

Ca poet cu mintea şi suflet aproape.

Aş dori să ştiu despre prieteni scriitor, pentrtru'că şi eu PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE SCRIU.ALEX. Ştefănescu ce a mai scris despre mine sau cine ce a scris, că de altfel oficial eu sunt Pavel Ferghete. Singurul care semnează cu numele scris mai sus uneori numidu-mă mândru şi: PAVEL DE ROMÂNIA.

O fi pentru tine târziu şi faci nani,

Dormi puiul mamii nestrivând corola lumii

Visând la mine şi bine,pentru români ce li se cuvine:

"pace şi pâine".

Tu ştii bine şi prea bine,

Că eşti ca un frate pentru mine,

În luptă dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor-

Drept de a fi zi de zi pace şi pâine pentru ceilalți trase-n mâine.

Ce mai faci Ben, ce mai zic ? ce mai zic doctorii, care mai e gafa ? Cum ne mai prezentăm ? Tu pe ce mai pui mare accent ? Care-i pulsul zilei cu ce mă va afecta ? Care-i situația complexă, cu întreaga poveste ? Sănătate şi bucurii ! Am 210 acum a mare si a mica 123 , Nu stiu ce sa ma fac. Ma duc la mers pe jos.

Care ni-s şansele, şarada din 1001 poveşti ori din legendele tradiționale Petru Dulfu şi Petru Ispirescu, Ion Pop Reteganu din Reteg sau Ion Creangă din Humuleşti, Ion Slavici,Mihai Eminescu din fabulosul Ipoteşti, un Făt-frumos din Lacrimi, cu tinerețe fără băttrânețe din camarila vieții fără moarte, că şi tu tăieşti într-un regat infernal a fricii, cum am trăit şi eu la Clinica de Recuperare şi apoi cu Vica într-o Împărăție a oglinzilor strâmbe cu o gafă dintr-o scrisoare cu rachete balistice de sarabandă de a Deveselu, că eu cu Vica paznic de far la Medicala 3, Hematologie sau la etajul 3 de pe aleea Peana, Mănăştur la vâțiva paşi de viață asumată complex şi perplex de întreaga poveste născocită de Dragnea paralelă, ca să-şi continuie domnia şi debandada care nu ne dă românilor despăgubiri morale şi materiale cu timp  şi viață  pierdută, pentru'că incompetența dă din umeri umeri agresiv indiferent avându-o grijă cu aventură un bolnav pe Vica, având-o înebunit, în grija cu grija de undă verde, având grijă de un alt bolnav nu ştiu dacă o făceam cu spiritul bun făcând lucru bun sau doar cu voință de fer, că eram cu mare diferență disperat, dar aveam succes şi bună-cuvință ? Disperat omul e multiplu dimensionat, în curaj temer, cu crajul spargătorilor bănci temeinic legat de realitatea evidentă având răbdare şi putere nebănuită, eu şi acuma cu risc, ca muritor de rând, că n-am parte de nici un cuvânt de la tine mă intrigă, ca în momentul când piatra, grindina, distruge culturile, ostenala, poezia verde şi-n pârgă a țăanului tot mai bătrân, dar un delicios, un natual în buna ta dispoziție, din partea ta, că şi eu dovedit spontan, emoțional, sufăr pentru tine, că mă arde doare posibilul deznodământ, ca într-un mit având şi eu călcâiul vulnerabil a lui Achile, a lui cela ce sunt în Arca vieții fără işire, deşi nu trăiesc Duliş, pirat de uscat,Heker, în afara legii. Care-i vibrația zilei: trăiesc, în cursa lungă cu tot felul de griji:rate, factura, îmbolnăvirea ta m-a luat pe nepusă masă cu frustare, care cu dezinconfort mă ia peste  picior cu ce sindrofie: batem pasul pe loc, ca să nu mai batem pasul pe loc, deşi puțin cu puțin mor şi mor şi eu încetul cu încetul cum se oțeteşte în oțet incredibil şi vinul, că m-am veştejit în serios, că nici tu nu te distrezi mergându-ți muzica lui Emil Cioran, deşi eşti pe mâini cu experență şi ştiință, care-i ca să nu se adune norii şi să domine soarele şi vremea frumoasă plăcută, ca o mămăliguță cu brânză pe rânduri, că tu şi Ionică de la caii din Gepiu ar mâncau-o, ca bunicu, fătu Viorel, ar mâncau-o descătuşat de mofturi, ar mâncau-o cu mujdei de  ai, usturoi,că nu se stă la taifas cu Deavolul,nu se face mofturi să trăieşti cum zice bine ! cum zice cu flendura lui Trăian Băsescu şi Burdea, că nu eşti un prost, un aiurea în tranvai sau la unda românească eşti ca un bolidul aflat în concurență cu sine inedit şi original în luptă cu curva de moarte alertată de Lirica, că ce-i asta să nu stai pe -casă făimos cu Ming în Melborn, cu programe de doină cu zumzet şi zbor de albine de pe dealurile din Iezer, şi Ciudanovița, că  tu, Ben, le gândeşti artist cu artă în specificul şi vorba,graiul românesc cu semeția mioritică sofie a neamului în dreptul de a fi mondial-universal,un miracol asemeni rarii flori de colț al Carpaților de pe toate teresele şi înălțimile pitoreşti colorate cu basm verde de albastru,cu arome educțiile națiunii din potirul cu vin care-i sângele sfântului Iisus şi prescura lanului de grâu adus sfânt cu eccelență, la cina de taină, pascal, semnificând trupul Mântuitorului-Salvator a lumii, ale faimei lui Eminescu ideal personalizat distinct chip şi asemănare a românilor născuți cu duh de adevăr şi duh de viață cu vie speranța şi credința de mai bine, în care ca nația prin fericirea ei suntem națiune culme cu renume, că tu, Ben, eşti un cadou, o veşnicie şi omenia şi parfumul aspru, crud ecologic de verde iarbă de România, că nu ne pare rău, că te -ai născut cu modul de viață şi drumeție, cu arta eminent a două culturi, care ne încântă în şansa de a supravețui, că ne bucuri, cum alții nu ne-au  bucurat decât marele Eminescu cu marea-i credință a neamului românesc cu zile de foc, că vicistitudinile ne-au venit cum zici şi tu de la năvălitori, migrator lacomi, hoți care au venit ucigaşi, cu prăpăd să ne fure constant, să ne vitregească violent cu prăd şi omor, sângeos, trecându-ne cu frustări prin foc şi sabie răii năpăstuitori neresnsabili şi schizofrenici avându-ne-n imaginea lor prețioşi morți, iar ei stăpâni pe ce nu le aparține de drept, că ei nu prețuiesc frumosul, omenosul.

Voi doi mă bucurați cu bunăcuvința voastră, cu prețuirea de oameni între oameni. Cu drag. Să-mi areți cum vorbeşti, ca să-ți sun cine eşti, cuvintele fiind potrivite cu cel care vorbeşte cu abilități şi responsabilități. Voi salvați lumea țintind durerea ei pentru a o elimina, ca oameni culme sunteți, că şi voi ca mine -ați născut cu veşnicia în România.

A scrie e un moment de răsfăț, e o dragoste pasionlă cu năbădăii, că mafia mi pe urmă, că nu fac pauză, scrisul fiindu-mi melodia me preferată, eu ştiindu-mă eroul vostru, aşa, că fiți cu ochii pe mine pentru mireasma de România şi savurați responsabil, că nu-i suficient statul pe picioare, că unde nu-i cap e vai şi tulai de popoarele cu statute speciale exsențială .

M- aplec asupra mea cu obiectivite de admirat spiritual, ca salvator percutant de viață floare de lotus, atunci când scriu cu spirit de observație vie având nişte paşi siguri evaluând cine sunt, cine sunt cei despre cine scriu razant, care-i atmosfera, decorul, piesajul, eliberat de preconceții, judecăți preconcepute, false, eronate, inima având o relitate a ei într-o cutie toracică fiind nevoie de o ventilație gură la gură sau gură nas făcând şi un masaj cardiac, fiind de invidiat mâna de ajutor ce-l dai, că scrii cu prioritate în permanență având ca as în minte talentul nativ din dotare, talent care bucură şi te bucură ca albina care zboară din floare-n floare lucrătoare şi harnic uimind cu dragoste şi profund de Românie profundă fără tăgadă, că fac lucru cât pot mai bine cu bine pentru bine, ca asta-i frumos şi contează în padiunea mea, boală incurabilă, bola de a scrie şi rezist cu încredere scriind satisfăcându-mi plăcerea prin rebela artă de a scrie care-mi place să mor şi-n zile cu soare şi mai ales cu soarele, scrisul, care mi cel mai drag, ce am eu abacadrabra cel mai drag, ca România unică ce o am mândrețe şi rai a mioarei, oaie năzdrăvană şi soție cu amor, care nu-mi rupe sau rupe tăcerea să fiu, ca Decebal cu Zamolxis şi voi într-un trai lejer liber democratic ca un cerb de aur la Braşov indiferent ce spune lumea înțelegător în chestia de viitor împlinită, c-avem un cer, o mamă şi tată, că sun ciufut fără dragoste de mai acoroson, de suflet. În mine e un intens şi un imens, un foarte frumos care va rămânea ca amintire, iubirile mele (cum aş fi fără cuvinte, probabil ca o muiere castă țărancă fără budigăi, ca draga de Vica, o stea de multe stele pe scena reală a vieții fiindu-i teamă doar de necunoscut cum puteam fi şi eu, o enigmă pentru scriam şi scriam...), dar cine sunt fără ea cel cu adevărat, ca cel mai important lucru, el fiind o absemntă ?

Omul, Ben, fruntea sus, că omul e natură şi aventură, chiar şi când sare peste cal din banal pentru vedere având şi ochelari de cal, ca mine un atentic autohton, tradițional sănăos, Făt-Frumos,încăpățnat în bine cu bine pentru bine. Aratăți zâmbetul, că vor veni şi zilele senine ale binelui de care Dumnezeu ne-a făcut responsabili, că timpul ne trece viața peste punte, care nerăbdătoare se scurge ireversibil cu vanul ei, trece şireată pe față făcându-ne de baftă, din tilincă cântându-ne sorocul cu fală: obdele-n opincă, că mereu si legănat uşor suntem la rang de artă inspirat prin ocol la vite şi'n câmp la lucru căutându-ne sorocul şi sărind hopşa-şa cu jocul bătucind şi-n şură lutul,că sub grumazul ceterii, Mesie a iubirii se scoate amarul şi focul... Viața-i o stea din carul mare, un plin de dureri şi patimi, un şir neîntrerpt de voevozi şi pe orajii roşii de osteneli un lung şir de lacrimi.

După ce n-oi mai fi eu

Să vă ajute Dumnezeu,

Că nu-s băiat rău,

Chiar dacâ am zis nu

Şi tu ai zis da, c-aşa începe dragostea.

Avem Ben o chimie, o simetrie, c'asorbi talent duh de adevăr şi de duh de viață, cu dor de tine şi soare, cum doar tu ştii bine, după moartea, noaptea, lui Vica, tu eşti pentru mine, că tu eşti ce am mai bun, zburd cu Dida Drăgan, Lebăda neagră, după, cântecul ei: Mi dor de tine, impresionant, că-i mulțumesc lui Dumnezeu, că te-a dat pentru mine minunat, ca un mannchi de om în razele Lui EMIMESCU  m-a luminat cela ce sunt. Sănătate Ben, că nu bolnav eşti eficient. Avem o chimie, o simțire simetrie de Patrie Limba Română cu îndemă peste mână, cum mă defineşte în culori de nelinişte cu impecabil şi util, c-am fost facuți să ne cunoaştem altfel, ca suflete pereche, deşi eu cânt după ureche. N-am pus eu coada la prune.  Şi pasărea pe pasca ei piere; La omul sărac nici boii nu trag (mă nedumeream: -"No, da de ce ? Nu pentru'că omul sărac n-are cum avea boii ?)

Ca să ții ştacheta sus trebuie voință, răbdare, perseverență, pasiune, ordine, disciplină cu responsabilitate, flexibilitate şi abilități, că te sacrifici ca un martir dăruindu-te cu dragoste profesional fiind în echilibru permanent şi dinamic angrenat cu un punct de vedere, c-aveai un scop, dar să nu te lăsai doborât de eşec, ştiai, că aveai oportunități şi asta, nu e un lucru greu, că şi căzut traumatizat trebuia să te ridici conştient, deşi eu în alertă, cu efort, să-mi pierd tăria, pe Vica, şi-n mine să se rupea, facă un gol, o prăpastie implicită, dar să nu fii laş, că şi un marinar învață şi căleşte pe mâri clocotie, zbuciumate, de furtuni, că îti proponeai să simți, să ai un menejment abordând o strategie, că e un fel de gândi cupănit şi a te organiza profund, derios, ca uitându-te-n jur ca un turist să nu te calce o maşină, tu cu metioring să scrii mai departe şi când Ben se debusola, dar asta, că vroiam să merg înainte nu îndoindu-mă, ca într-o gringoladă cu gândire greşită, care nu te scot la liman având îndemn de ce-i bine şi de ce nu, tu ştiind să mergi înainte indiferent de greu, indiferent de obstacol pentru'că tu aveai o viziune, un zâmbet şi trebuia prin cartea publicată să ai bucuria izbânzii (asta îmi tot spunea îmbărbătându-mă bărbăteşte, Ben, că era mai bine ancorat în viață, mai pe picioare, că era şi satisfacția personală şi sentimentul avea o introspecție să vezi, că-i sau nu OK, împârtăşindu'te celorlalți scriind cu focusul, care te duce la performanța de a schimba ca mentor mentalități) şi simți, că eşti un sport pentru ceilalți, venind vorba, că pas cu pas făcând lobi, îți trag boii pe diverse arii prin contul tău propriu obişnuit cu ce faci ştiind încătro mergi la curent cu ce se întâmplă, în tot timpul neaşteptatul nu te va surprinde, ca să nu te lăse să continui drumul demarat ca să înțelegi lumea în care trăieşti cu-n mod de viață strunită de capacitate şi inspirație. Ben era cu raționalitate, că nu-i controversat, ci e genial, că el are frumosul artistic, artele, le are în sânge. La el nu este albitrar, cu toate cu lucru bine făcut, se exprimă spectaculos, pur şi simplu pe şleau cu tupeu spune franc, sincer, bine gândit cu mijloce restrânse şi cu decență, deşi-i ca mine sărac şi fericit, cu o configure mioritică mai mare exclusiv mai real.

PR-F&BT.