sâmbătă, 10 noiembrie 2018

HRANĂ PENTRU SUFLET =NOIEMBRIE - 2018=



Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ - Jud. Mehedinţi
România
Tel. 0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

      



HRANĂ PENTRU SUFLET

=NOIEMBRIE - 2018=



Stimate destinatar,

Așa cum știți deja, începând cu data de 25 mai 2018, se va aplica regulamentul UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora. Va informăm că adresa dumneavoastră de e-mail nu au fost și nici nu va fi folosită în alt scop decât acela de a vă ține la curent cu noutățile editoriale ale parohiei noastre.

Dacă doriți să primiți sau să nu mai primiți în continuare vești în acest sens, vă rugăm să ne  dați un semnal și, în funcție de acesta, vom păstra sau vom șterge adresa Dvs.

Cu cele mai bune gânduri,
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda



          Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

         Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

        Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

       Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

       Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

      Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

               În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

               Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:



A.  Cărți recent apărute:                



1.      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Stat și Biserică în Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite, Craiova, Editura Sitech, 2017, 510 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

            Lucrarea, la origine, a fost teză de doctorat. Ea valorifică, sub aspect istoric, juridic și canonic, bogata arhivă inedită a fostei Protoierii a Mehadiei din perioada menționată. Peste 1100 documente de epocă sunt descifrate și analizate cu minuțiozitate. Lucrarea se adresează oamenilor de cultură din Banat, dar și din țară. Limba accesibilă și informațiile deosebit de captivante o face interesantă și  pentru omul de rând, iubitor de Țară și de Neam.  Se conturează o frescă a societății bănățene dintr-un veac frământat, în care elementul românesc evoluează spectaculos, în ciuda opreliștilor de tot felul, - în primul rând legislative -, ce i se pun la tot pasul. Cartea în sine se constituie ca o cronică a luptei pentru supraviețuire și afirmare a poporului român. Publicarea acestei lucrări a fost o necesitate și în plan personal pentru autor. Constatăm cu tristețe că-n aproape trei decenii s-a compromis una dintre cele mai nobile și respectabile trepte ale învățământului românesc: doctoratul. Indivizi de toate rasele și culorile sunt demascați de mass-media că și-au copiat tezele de doctorat, că au furat ca-n codru. Ai uneori impresia că plagiatul a ajuns chiar un adevărat sport de performanță la români! Și, culmea, ciordeii și pațachinele prinse cu cioara vopsită, drept pedeapsă, rămân pe funcții, ori sunt avansați! Am realizat teza de doctorat din dragoste pentru Neamul meu și Biserica Ortodoxă. Sunt conștient că putea fi mult mai bună, dar atât am putut eu să fac, locuind într-un cătun, departe de centrele universitare, de biblioteci și arhive de renume. Am simțit nevoia s-o dau publicității, pentru că unii cunoscuți și prieteni mă priveau cu ironie, parcă ar fi vrut să-mi zică: ,,Nu cumva și tu ai făcut ca ăia?” Poate în felul acesta vor vedea că este vorba de o muncă cinstită, pusă în slujba culturii și istoriei românești. Cât privește avantajele, pot spune doar atât: îmi slujeam enoriașii, lucram și scriam, îmi păzeam caprele, făceam cele ce erau necesare în același mod, atât înainte, cât și după obținerea titlului de ,,doctor magna cum laude”. 



2.    Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României. Vol. III. Banatul, Craiova, Editura Sitech, 2013, 631 pag., 50 lei;          

            Cartea cuprinde 1073 documente inedite din perioada 1780-1886 privitoare la Banat, provenind din cancelariile bisericești, politice, militare și administrative din Vârșeț, Karloviț, Viena, Buda, Pesta, Sibiu, Timișoara, cât și un manuscris bănățean, - variantă locală din 1804 a lui Supllex Libellus Valachorum - , descoperit la Biblioteca Academiei Române din București. Primul volum din această serie a apărut în 2003 și în el au fost analizate aspectele istorice desprinse din aceste documente. Volumul al II-lea a apărut în  2010 și în el erau analizate aspectele juridice(drept internațional, administrativ, civil, penal, medicină legală etc.), cât și cele de drept canonic. Documentele în discuție prezintă însă aspecte mult mai variate, care ilustrează viața românilor bănățeni din perioada respectivă. Sunt pagini emoționante, care vorbesc despre Răscoala lui Horea, revoluția franceză, revoluția de la 1848, numeroasele războaie austro-turcești, austro-franceze, epidemiile de ciumă și de holeră, care au decimat populația Europei acelei vremi. În ele surprindem starea materială și spirituală a românilor, relațiile lor cu autoritățile politice, militare și bisericești, cu celelalte naționalități conlocuitoare. Nu lipsesc nici documentele care ne vorbesc de renașterea conștiinței naționale, de lupta românilor pentru  afirmare politică, bisericească, culturală și socială. Găsim aici o adevărată cronică a noutăților editoriale ale vremii, apariția și răspândirea publicațiilor românești din Banat și Transilvania, care și-au adus din plin aportul lor la progresul poporului român. Găsim aici figurile unor mari luptători pentru drepturile românilor, apariția și dezvoltarea școlilor, asitenței medicale și multe altele.        

                  Astăzi, când apar tot mai puține volume de documente, cartea noastră este o noutate binevenită în spațiul cultural românesc și sperăm că ea va fi bine receptată de cititori, de cercetători, de toți iubitorii de cultură ți de istorie românească.

                   În cazul în care vor exista solicitări, vom reedita primele două volume. Raportat la prețurile actuale, primul volum ar costa 15, 00 lei, iar al doilea   aprox. 40 lei. Așadar, primim înscrieri și la acelea.



3.    Prof. C. Negreanu, Istoria proverbului românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 160 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  16 lei.

Constantin Negreanu a inițiat o adevărată școală de paremiologie în Mehedinți. El însuși și-a luat doctoratul cu o teză despre proverbele românești, a editat câțiva ani o revistă de paremiologie, a organizat și condus patru simpozioane naționale de paremiologie, a reeditat vechi culegeri de proverbe românești, a publicat numeroase articole și studii în țară și străinătate despre proverbele românești și era pe punctul de a obține aprobările necesare pentru a înființa la Tr. Severin o secție a Academiei Române pentru studiul proverbelor. Suflul morții l-a smuls dintre noi și proiectele lui au rămas neîmplinite. Prin strădaniile şi generozitatea lui NEGREANU se realizase ceva în Mehedinţi. Ceva trainic, ceva ce trebuia să dureze! Dar aripile lui NEGREANU s-au frânt înainte de vreme şi, odată cu el, din păcate, s-au ruinat şi proiectele ce le iniţiase. Aripa morţii a bătut păstorul şi s-au risipit oile. Azi toate realizările, proiectele şi visele lui NEGREANU au rămas amintire, au devenit ele însele istorie. Au rămas exemplu şi au devenit reproş pentru cei ce nu au mai continuat opera începută. NEGREANU a pus temelia. Aceasta nu trebuia să rămână un zid părăsit, ci zidirea trebuie să continue. în această temelie NEGREANU a zidit însuşi sufletul şi tinereţea lui şi tocmai de aceea am convingerea că zidirea nu se va surpa. Publicarea cărţii de faţă sperăm să fie un semn în acest sens.



4.        Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut,  Bârda, 2015, 150 pag., 6 lei;  

                   Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial  și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda.   Ne facem o datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.  



5.         Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, Bârda,  Editura Cuget, 2012, 272 pag., 20 lei;

                  Lucrarea este rodul unor căutări desfășurate în ultimii treizeci de ani. Nenumărate scrisori și mesaje am adresat de-a lungul celor trei decenii către toți cei ce l-au cunoscut pe marele savant. Am publicat anunțul în multe reviste și ziare și rezultatul s-a concretizat în această carte. Întâlnim aici  amintiri despre Nicolae Iorga semnate de foști studenți, secretari, prieteni, apropiați ai săi din țară și din străinătate, precum Nicolae Bocancea, Traian Cantemir, Alexandru Ciorănescu, Alexandru Ciurea, Ioan Cociu, Gheorghe Cunescu, Nicolae Fuiorea, Ieremia B. Ghita, Nicolae Grigoraș, Gheorghe Iliescu-Izvoare, Constantin Pavel, Alexandru Petrescu, M. Petrescu-Dâmbovița, Ion Larian Postolache, Alexandru Predescu, Ioan Rămureanu, Petru Rezuș, Constantin Robescu, I. I. Rusu, Stela  Serghie, Dan Simonescu, Ene Stanciu, Haralambie Teodoru, Gh. Vețeleanu, D. Bălașa, I. C. Chițimia, Rodica Ciocan-Ivănescu, Gheorghe  Hrușcă, Ioan T. Ionescu, I. Ionescu, C. Lodovescu, Gh. Ruscanu, Maria Schmidt, Ilie Grămadă, Aurel Bordenache, Emilia Comișel, Gunther Schuller, Alexandru Andronic, A. Mihăescu, Iosif E. Naghiu, Nicolae Petrescu, Gheorghe Șinca, Haralambie Teodoru,  Teodor Costescu, Gh. Dumitrescu-Bistrița,George Magherescu, Mircea Iosif, Gh. Paschia, Em. D. Petrescu, Gh. Popescu, Jozsi  Sandor, Virgil Medan, Antonie Plămădeală și mulți alții.         Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea de a aduna aceste amintiri inedite, dar regret că ideea mi-a venit mult prea târziu. S-ar fi putut aduna mult mai mult material! Asta este!



6.        Pr. D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  20 lei.

           Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.



7.     Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 16 lei.    

                 Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”



8.     D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.

             Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot. Când citești cărțile Părintelui Bălașa, -tu însuți fiind român-, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!"



9.     Pr. Stelian Zoican, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Oameni. Fapte. Întâmplări, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2015, 224 pag., 16 lei, tipar offset, hartie offset, copertă policromă, plastifiată.

            Am adunat pe filele acestei cărți o mulțime de amintiri, de fapte și întâmplări petrecute în satele de la poalele Munților Mehedințiului de la începutul veacului al XIX-lea, până într-a doua parte a celui următor. Ele se constituie ca un document memorialistic, care încearcă să reînvie niște epoci demult apuse, să contureze mai ales portrete spirituale, momente din viața multora care au trecut pe tărâmul dorului, sau ale celor care continuă să urce sub crucea vieții. După ce le citești, nu poți decât să spui, șoptit, cu glas de rugăciune: ,,Doamne, cât de frumoasă este viața! Îți mulțumesc pentru fiecare clipă pe care mi-o dăruiești!”



10.           Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2018, 314 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 30 lei.

            Fiecare părinte dă copiilor săi cele mai bune sfaturi pentru viață, cu toată sinceritatea, dragostea și dăruirea. Le împărtășește propriile sale cunoștințe, observații, gânduri, experiențe, cu dorința cea mai fierbinte ca acestea să-i fie ca o zestre pentru viață. Din acest tezaur  izvorât din  propria ,,școală  a vieții”, pe care îl împărtășesc părinții copiilor, aceștia  se vor  alimenta de câte ori vor fi la cumpănă, la strâmtoare, la răscruci ale vieții. Cele mai multe dintre sfaturile părinților trupești sunt hrană și călăuză privind realizarea copiilor în lumea aceasta: cum să câștige avere, putere, cum să-și facă viața mai plăcută și mai suportabilă. Din păcate, puține sunt cele care privesc pregătirea lor pentru a câștiga împărăția lui Dumnezeu și fericirea în lumea de dincolo. Sfinții Părinți vin să completeze această merinde a sufletului nostru, oferindu-ne cele mai potrivite sfaturi și îndemnuri privind călătoria noastră prin lumea aceasta către Dumnezeu. Alăturându-le pe acestea celor cuprinse în Sfânta Scriptură și ghidându-ne viața după ele, putem să ne numim cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Cartea de față încearcă să ne ajute în acest sens!



11.           Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, 641 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

În lucrare sun cuprinse numerele 320-360 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația Parohiei Malovăț. O primă parte din articolele cuprinse în carte conţin, cum era şi firesc, teme religios-morale, menite să contribuie la întărirea credinţei enoriaşilor noştri, respectiv a cititorilor, la repunerea în viaţă a virtuţilor morale, la familiarizarea cu valorile învăţăturii şi vieţii noastre creştine. O altă parte a materialelor cuprinse în cele ce urmează abordează cele mai ,,fierbinţi” probleme ale actualităţii cu implicaţii religios-morale din parohie, din ţară, dar chiar şi din lume. Sunt puse în discuţie fapte, întâmplări şi probleme, care sunt uneori capăt de afiş în rândul ştirilor zilei, sunt analizate, sunt scoase în evidenţă aspectele pozitive, demne de urmat şi aspectele negative, menite să trezească cititorilor noştri repulsie şi să-i determine să nu repete astfel de fapte.  O altă categorie de materiale priveşte viaţa parohiei. E vorba de tot felul de evenimente, de activitate pastoral-misionară, culturală, administrativă şi gospodărească. Prin materialele de acest fel, publicaţia noastră şi, în cazul de faţă, cartea, devine o adevărată cronică a unei parohii, a unei localităţi, dar şi un adevărat manual de Pastorală, în care, cu obiectivitate  şi transparenţă, se scot în evidenţă ,,secretele”  care au contribuit la realizarea unei parohii prospere  în lumea de azi atât de debusolată şi secularizată.



12.           Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,  Folclor din Mehedinți, Bârda, Editura Cuget Românesc 2017, 261 pag., 20 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

          Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.



13.    Amintiri despre Titani(Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu), ediție  îngrijită de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, Bârda, 2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 20 lei.

              Sunt amintiri culese de-a lungul a peste zece ani de la diferite personalități din țară și străinătate referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse în volum cităm: Vasile ANDRU, Nicolae  Dabija, Stelian GOMBOȘ, Vasile MALANEŢCHI, Vasile MIRON,  Andrei ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ,  Nicolae BUD,  Gheorghe CALOTĂ,  Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan Șt. LAZĂR,  Gheorghe PANZA, Eugen PETRESCU, Ioana REVNIC,  Dorin-Cătălin SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian MURARU, subsemnatul și mulți alții.  Sunt pagini de suflet, care vin să contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.

               Într-o vreme în care Biserica și slujitorii ei, - foști și actuali -, sunt denigrați în mod sistematic, punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin fanteziste, în intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai edificiului național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și rolul de a demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă acela de a scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima mână ale Bisericii noastre.



13.    I. Neacșu, Oastea pandurilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 170 pag., 20 lei, tipar offset, gârtie offset, copertă policromă.

            Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi. Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată cum un  intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată ,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii!



14.    Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

 Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat  cel mai competent paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.  De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.  Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder  a luat act cu mult interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată.  Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.”  Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și prezentul volum.



13.    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. VIII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 624 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, format A5, 40 lei;

Volumul cuprinde numerele 280-320 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a parohiei Malovăț. Dacă a fost de folos sau nu, Dumneavoastră, cititorii, puteți aprecia. Personal, regret că nu am putut s-o  fac mai bună, mai de folos sufletesc. Cu siguranță, că ar fi trebuit mult mai mult material religios. Am ținut seamă de preferințele celor mulți și am căutat s-o fac cât mai accesibilă și cât mai plăcută, pentru a atrage cititorii. Am fugit de limbajul de lemn, specific atâtor publicații de acest gen; am introdus rubrici de larg interes, cum ar fi cele legate de aspectele sociale, culturale, de folclor, de istorie, pagini memorialistice, numeroase știri legate de viața parohiei și de activitatea preotului. Am publicat pagini de zidire sufletească, de întărire în credință, materiale în care am luat atitudine față de prozelitismul sectar. Am analizat, pe cât ne-a stat în putință, numeroase aspecte sociale, politice și religioase din țară și din străinătate, trecându-le prin filtrul de gândire al omului de la țară, nepoluat de ideologii politice și de partid. Am avut mereu în centrul atenției interesele țării, ale Bisericii, ale neamului românesc, ale comunității locale. Am valorificat, pe cât ne-a stat în putință, comoara folclorului mehedințean, scoțând la lumină, pentru prima dată, culegeri pe care le-am făcut pe teren în urmă cu peste 40 de ani. Prin paginile memorialistice am conturat adevărate fresce de epocă, am readus în actualitate oameni, fapte, întâmplări de altădată, zugrăvind astfel personalitatea oamenilor din aceste părți, concepția lor despre lume și viață, contextul politico-social prin care au trecut, greutățile, necazurile și bucuriile lor. Multe dintre materialele publicate în ,,Scrisoare pastorală” au alcătuit cărți tematice. ,,Scrisoarea pastorală” rămâne o mărturie, că Biserica are și azi un rol important în peisajul religios, cultural și social al satului românesc în special și al societății în general, că se poate realiza ceva chiar și la nivelul unui sat, dacă vrea Dumnezeu și oamenii depun un pic de strădanie. Regretăm că nu am putut să-i oferim o altă haină, un aspect de revistă propriu-zisă, dar aceasta a fost formula cea mai potrivită și mai ieftină pentru ca să rezistăm.



14. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului    în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a.,  socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului.  Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză  sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens.  

Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.



15.          Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol, VII, Bârda, Editura  Cuget Românesc, 2015, 674 pag., tipar offset, hârtie offset, copertă policoloră, plastifiată, 40 lei.

   Volumul acesta cuprinde ,,scrisorile” nr. 141-180, apărute în perioada 1 nov 2011-30 iun. 2014. Este o perioadă destul de agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a preotului-autor al ,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde în mai multe materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a problemelor mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele locale și chiar personale. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească; am criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul. Nu ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și are un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea  oamenilor de aici și de departe. Prin ,,Scrisoare pastorală” am reușit să creăm o atmosferă familială, o relație de adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din parohie și nu numai. Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai datorită sincerității și francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii au simțit că este unul de-al lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin ,,Scrisoare pastorală” fii de departe ai parohiei noastre s-au simțit mai aproape de casă, de cei dragi ai lor.



16.    Viețile Sfinților,  vol. V, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2014, 432 pag., 25 lei;    

            Acest volum conține viețile sfinților sărbătoriți în lunile noiembrie și decembrie.   Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române.  Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care  nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și  cu condeiul  pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele. 



17.          Viețile Sfinților, vol. IV, 608 pag., 40 lei;    

               Vol. IV cuprinde viețile sfinților din lunile august, septembrie și octombrie. Este imposibil ca cititorul acestei cărți să nu trăiască adevărate clipe de înălţare sufletească şi întărire în credinţă. Sfântul prezentat în carte devine un contemporan al nostru, indiferent de epoca în care a trăit, indiferent de contextul în care a luptat pentru credinţă. Sfântul devine un exemplu demn de urmat, un îndemn şi un prieten care ne încurajează pe fiecare dintre noi să nu ne dăm bătuţi în lupta contra răului. Cel ce citeşte şi meditează asupra Viețile Sfinților încearcă să păşească şi el pe urmele sfinţilor. Le înţelege gândurile, faptele şi vorbele; înţelege idealurile sacre care i-au animat până la jertfa supremă pentru Domnul Hristos şi nu se mai dă atât de uşor bătut în strădania lui de mântuire. Sfinţii sunt semenii noştri, oameni ca şi noi, supuşi slăbiciunilor şi ispitelor vieţii, care au devenit adevăraţi campioni ai spiritului. Sfinţii s-au apropiat de Dumnezeu au devenit mai mult sau mai puţin asemenea Lui prin sfinţenia vieţii lor. Viețile Sfinților  ne dovedesc cu prisosinţă că noi cei ce suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu putem atinge nivelul superior al asemănării cu El. Dacă cititorii noştri vor experimenta o asemenea performanţă în urma lecturii acestor volume, strădania noastră va fi răsplătită cu prisosinţă. 



18.     Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Lumini și umbre,  124 pag.,  8 lei. 

            Cartea cuprinde un buchet de meditații, scrisori imaginare către diverse personalități ale culturii române (M. Eminescu, C. Brâncuși), povestiri culese din viață, unele comice, altele dramatice, pline de învățături moral-religioase pentru cititori. Autorul mărturisește: ,,Cuvântul mi-a fost cale către oameni şi către Dumnezeu. Prin el mi-am spus bucuriile şi necazurile, durerile şi speranţele; el mi-a fost lacrimă şi zâmbet, armă de apărare şi scară spre înălţimi; cu el am învăţat şi-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trăit; el mi-a fost început şi tot el îmi va fi sfârşit, iar când m-oi călători pe celălalt tărâm, el mă va pomeni de pe o cruce, dintr-o inimă, ori de pe fila unei cărţi. Prin el am fost mai mult decât o vieţuitoare pe pământ; el mi-a fost binecuvântare şi uneori blestem, el mi-a fost însuşi sensul de a fi. Dacă cea dintâi grijă a creştinului este de a se mântui, cea dintâi grijă a omului este de a se zidi şi a zidi prin cuvânt.”.



19.         Călăuză biblică,  426 pag., 30 lei;                 

    Cartea este o antologie de cugetări și sfaturi înțelepte selectate din Sfânta Scriptură, organizate pe teme și probleme, cu indici și note de subsol. Lucrarea nu este o concordanță biblică, ci ea se vrea chiar o călăuză în viața duhovnicească a cititorilor. Numeroase texte cuprinse în această lucrare sunt însoțite de comentarii, care ajută pe cititor în înțelegerea mai adâncă a sensurilor mesajului biblic. Cel care a selectate aceste texte, a făcut cuvenitele comentarii și explicații, prefața și indicii, a îngrijit ediția, este Pr. Al. Stănciulescu-Bârda.



20.    Viețile Sfinților, vol. III,  730 pag., 35 lei;

 Vol. III cuprinde  viețile sfinților din lunile mai, iunie și iulie. Antologia oferă modele de viață creștină, de creștini adevărați, de oameni care au trăit în spiritul învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinții nu sunt extratereștrii, ci au fost oameni ca fiecare dintre noi, din diferite medii sociale, cu diferite pregătiri intelectuale, cu probleme personale, care au trăit într-un context social mai favorabil sau mai defavorabil decât al nostru. Urmărim pagină de pagină, la fiecare personaj în parte, cum a reușit să lupte cu ispitele și cu păcatele și cum le-a biruit; cum s-a desăvârșit în practicarea virtuților creștine, ajungând adevărați campioni ai credinței și trăirii creștine. Se știe doar că sfinții sunt prietenii și apropiații lui Dumnezeu, omenii care au trăit deplin convinși de adevărul credinței lor, l-au apărat cu prețul vieții dacă a fost cazul, și-au sacrificat bunuri materiale și bucurii pământești, pentru ca să placă lui Dumnezeu.  Lucrarea oferă crâmpeie de gândire profund creștină a acestor corifei sau ale altor semeni ai lor, pentru a le înțelege mai bine concepția lor de viață, de conduită moral-religioasă. Numai niște oameni convinși până în măduva oaselor de adevărul învățăturilor Mântuitorului puteau fi în stare să lupte până la sacrificiu pentru apărarea lor, pentru a nu renunța la ele. Majoritatea sfinților din aceste volume au trăit în primele trei veacuri creștine, veacuri foarte frământate sub aspect politic, social, filozofic și religios, veacuri în care au avut loc zece persecuții crunte împotriva creștinilor, când a curs mult sânge nevinovat, când au căzut mii de oameni învinovățiți că sunt creștini. Astfel de cugetări i-au întărit, le-au alungat teama, le-au întărit speranța.



21.    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. V,  712 pag., 40 lei;      

În acest volum sunt cuprinse numerele 159-200 din publicația parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”, apărute în perioada 15 mai 2009-28 febr. 2011. Este o perioadă destul de agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a preotului-autor al ,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde în mai multe materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a problemelor mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele locale și chiar personale. ,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase, cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. În paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a deranjat pe mulți. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească; am criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul. Nu ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și are un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea oamenilor de aici și de departe. Prin ,,Scrisoare pastorală” am reușit să creăm o atmosferă familială, o relație de adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din parohie și nu numai. Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai datorită sincerității și francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii au simțit că este unul de-ai lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin ,,Scrisoare pastorală” fii de departe ai parohiei noastre s-au simțit mai aproape de casă, de cei dragi ai lor. ,,Scrisoarea pastorală” a fost preluată în întregime sau parțial de multe publicații serioase, cu prestigiu recunoscut, din țară și din străinătate. ,,Scrisoare pastorală” a făcut să se înțeleagă că o parohie dintr-un sat uitat de lume poate constitui un factor de cultură și progres spiritual, prin numeroasele cărți publicate și răspândite în lumea întreagă. O instituție mai mică decât oricare alta, cu numai doi angajați, a reușit să publice sute de cărți în mii de exemplare în douăzeci de ani de libertate, în condițiile unei crize, care nu se mai termină. Poate și ,,Scrisoarea pastorală” constituie un argument că satul românesc încă nu a pierit, deși este în mare pericol, că încă mai poate să ofere ceva de folos spiritual și nu numai societății românești. Poate ne-am slujit și astfel  credincioșii, Biserica și pe Dumnezeu. Aceasta ne-am dorit de fapt!  



                       B. Cărți în curs de apariție: 



22. Mânăstirea profanată; 

23. Nunta din Transilvania; 

24. Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III-IV; 

25. Religia și proverbul românesc;

26. Războiul Crucilor;

27. Cuvioasa Teofana Basarab;

28. Inima mamei

29. Coșulețul cu flori

30. Europa! Europa!



     C. Micul anticariat:  



31.   Abdolah, K., La porțile moscheii, București, Editura Univers, 2008, 300 pag., 10 lei;

32.   Acatistul Sf. Trei Ierarhi, Iași, Editura Trimitas, 2000,  64 pag., 5 lei;

33.   Acsan, I., Vrăjitorii faraonilor, București, Editura Junior, 1995, 120 pag., 5 lei;

34.   Aldea, A., Oameni și bisturie, București, Editura AMB, 1990, 208 pag., 7 lei;

35.   Anger, G., Fotbalul, București, Editura Prietenii Cărții, 2008, 114 pag., 5 lei; 

36.   Anghel, P., Oaspeții bătrânului Catul, București, editura Cartea Românească, 1984, 366 pag., 7 lei;

37.   Apetrei, E., Mecanofonocardiografie, București, Editura Medicală, 1977, 164 pag., 12 lei;

38.   Bailey, A., Tratat de meditație, București, Editura Herald, 240 pag., 5 lei;

39.   Banks, R., Rezervația, București, Editura Univers, 2009, 250 pag., 10 lei;    

40.   Barbarin, G., Secretul marii piramide, București,. Editura Esotera, 1994, 156 pag., 5 lei;

41.   Barclay, F., Mătăniile, Craiova, Editura Tribuna, 300 pag., 5 lei;

42.   Barry, S., Calea cea lungă, București, Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;

43.   Băran, V., Ancheta, București, Editura Cartea Românească, 1972, 180 pag., 5 lei; 

44.   Beresniak, D., Francmasoneria în Europa de Est, București, Editura Nemira, 1994, 190 pag., 7 lei;

45.   Bianu, C., Mamulaș, I., Dematerializarea parapsihologică, Buc., Ed. Paco, 1994, 200 pag., 5 lei;

46.   Biet, Ch., Don Juan – Mitul cuceritorului, București, Editura Univers, 1998, 112 pag., 5 lei;

47.   Blaga, Serapion, Prințesa Tamaz, Editura Gheea, 2000, 288 pag., 10 lei;

48.   Blandiana, A., Cele patru anotimpuri, București, Jurnalul Național, 2011, 320 pag., 10 lei;

49.   Bourget, P., Crima de a iubi, Craiova, Editura Mondo, 1991, 134 pag., 3 lei;

50.   Brăescu, M., Îmi amintesc și-mi imaginez, București, Editura Carpathia, 2010, 240 pag., 5 lei;

51.   Carr, J. L., O vară la țară, București, Editura Univers, 2007, 126 pag., 3 lei;

52.   Charriere, H., Papillon, București, Editura Artemis, 1991, 576 pag., 8 lei;

53.   Castillon, C., Insecta, București, Editura Univers, 2008, 126 pag., 4 lei;

54.   Ciofu, C., Ciofu, E., Semne și simptome în pediatrie. Mic dicționar, București Editura Științifică, 1992, 370 pag., 20 lei;

55.   Cioran, E., Ispita de a exista, București, Editura Humanitas, 1992, 206 pag., 8 lei;

56.   Claudel, P., Un poet privește crucea, București, Editura Anastasia, 1994, 280 pag., 7 lei;     

57.   Codul rutier 2003 în 1100 întrebări, București, Editura Național, 2003, 364 pag., 10 lei;

58.   Charney, D., Înainte de Shogun, Craiova, Editura Tribuna, 704 pag., 10 lei;

59.   Chryssavgis, J., Vindecarea lăuntrică a omului, București, Editura Sophia, 2015, 312 pag., 20 lei;

60.   Cîrnu, I, Mierea de mană, București, Editura Apimondia, 1971, 176 pag., 5 lei;

61.   Collins, J., Excelența în afaceri, București, Editura Curtea Veche, 2010, 374 pag., 10 lei;

62.   Colton, J., Colton, S., Iridologie, București Editura Teora, 1996, 120 lei, 7 lei;

63.   Constantinescu, M, Liman virtual(versuri), București, Editura Cartea Românească, 1983, 60 pag., 3 lei

64.   Constelația lirei, București, Editura Cartea Românească, 1987, 380 pag., 15 lei;

65.   Cristea S.V., Monumente de arhitectură ecleziastică din județul Teleorman, Editura Aius, 2006, 156 pag., 7 lei;

66.   Cronin, A., Castelul Pălărierului, București, Editura Romfel, 1991, 608 pag., 8 lei;

67.   Crumey, A., Pfitz, București, Editura Univers, 2007, 174 pag., 5 lei;

68.   Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;

69.   Dangor, A., Fructul amar, București, Editura Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;

70.   Darrieussecq, M., Bebelușul, București, Editura Univers, 2008, 112 pag., 4 lei;

71.   Desmarest, Marie-Anne, Torente, București, Editura Porus, 1992, vol. I, 320 pag., 6 lei; vol. II; 290 pag., 6 lei; vol. III, 304 pag., 6 lei; vol. IV, 206 pag., 6 lei; vol. V, 190 pag., 6 lei; vol. VI, 208 pag., 6 lei; 

72.   Dessila, O., Iubim, vol. III, București, Editura Eminescu, 1970, 216 pag., 10 lei;  

73.   Dobrescu, Olga, Ostila geometrie(versuri), Timișoara, Editura Marineasa, 1997, 70 pag., 5 lei; 

74.   Drăgulinescu, A., Cum să faci iubirea să dureze, Sibiu, Ed. O. Domnului, 2014, 200 pag., 25 lei;  

75.   Dragulinescu, A., Cum să-ți alegi soțul/soția, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2014, 334 pag., 25 lei; 

76.   Dreiser, Th., Titanul, București, Editura Datina, 1993, 606 PAG., 8 lei;

77.    Duduleanu, M., Octavianus Augustus, București, Editura Științ. și Encicl., 1985, 488 pag., 10 lei;

78.   Duteurtre, B., Fetița și țigara, București, Editura Univers, 2008, 124 pag., 5 lei;

79.   Epitafuri, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2003, vol. I, 316 pag., 20 lei;

80.   Faulkner, W., Zgomotul și furia, București, Editura Univers, 2007, 300 pag., 10 lei;

81.   Flaubert, G., Doamna Bovary, București, Editura Cartea Românească, 1972, 336 pag., 6 lei; 

82.   Fruttero, C., Femeia de duminică, București, Editura Univers, 2008, 384 pag., 7 lei;

83.   Fulga, L., Salvați sufletele noastre, București, Editura Eminescu, 1984, 304 pag., 7 lei;

84.   Gaarder, J., Fata cu portocale, București, Editura Univers, 2009, 160 pag., 4 lei;

85.   Getino, O., Îi spuneau patruzeci și cinci, Buc., Ed. ptr. literatură universală, 1966, 172 pag., 7 lei;

86.   Gjellerup, K., Călătorie în eternitate, 1992, 380 pag., 5 lei;

87.   Guerrazzi, Fr. D., Isabella Orsini, București, Editura Albatros, 1968, 248 pag., 7 lei;

88.   Harris, Th., Tăcerea mieilor, București, Editura Lider, 1988, 380 pag., 10 lei;

89.   Harris, Th., Doctor Hannibal, București, Editura Lider, 1999, 430 pag., 10 lei;

90.   Hașdeu, I., Jurnal fantezist, București, Editura Vestala, 2010, 400 pag., 15 lei;

91.   Ibanez, V. B., Maja Desmuda, București, Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;

92.   Ierunca, V., Fenomenul Pitești, București, Editura Humanitas, 1990, 96 pag., 5 lei;

93.   Ignatenko, A. V., Cum să devii fenomen, București, Editura Biodova, 1994, 166 pag., 7 lei;

94.   Ionescu-Târgoviște, C., Tratamentul prin acupunctură, Buc. Ed. Sport,  1977, 158 pag., 5 lei;

95.   Ionițoiu, C., Nicole Valery-Grossu, București, 1997, 342 pag., 15 lei; 

96.   Iureș, Șt., Orbita planetei EPS, București, Editura Cartea Românească, 1987, 606 pag., 10 lei;

97.    ,,Izvorașul”, Revista de cultură populară, Rm. Vâlcea, 1993, nr. 4, 48 pag., 2 lei;

98.   Ivan, S., Presopunctura, București, Editura RAI, 174 pag., 7 lei;

99.   Întâmplări din Gastropolis, București, Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;

100.    James, H., Daisy Miller și alte nuvele, București, Editura Univers, 2008, 282 pag., 7 lei;

101.    James, H., Portretul unei doamne, București, Editura Eminescu, 1970, 600 pag., 20 lei;

102.    Jurubiță, J., Sucuri de fructe și băuturi răcoritoare, București, Editura Tehnică, 160 pag., 10 lei;

103.    Kafka, Procesul, București, Editura Rao, 1994, 224 pag. 5 lei;

104.    Kerouac, J., Cartea viselor, București, Editura Univers, 2007, 320 pag., 10 lei;

105.    Knittel, J., Via Mala, București, Editura ,,Prietenii cărții”, 1992, 496 pag., 12 lei;

106.    Laudan, D., Doctor Quinn,  București, Editura Z,  160 pag., 5 lei;

107.    Lazarev, S. N., Karma, Iași, Editura Moldova, 1991, 200 pag., 10 lei;

108.    Lawrence, D. H., Fii și îndrăgostiți, București, Editura Univers, 2009, 252 pag., 10 lei;

109.Lawrence, D. H., Fata pierdută, București, Editura Victoria, 1992, 460 pag., 8 lei;

110.Maievschi, G., Maxim Gorki, spre adevăruri umane, București, Ed.Albatros, 1980, 210 pag., 7 lei;

111.Marin, Fl., Explorări funcționale pentru cadre medii, Buc., Ed. Medicală, 1978, 188 pag., 10 lei;

112.Maugham, W. S., Robie, vol. I, București, Editura Minerva, 1970, 280 pag., 5 lei;

113.Măndiță, N., Dumnezeu Atotcreatorul, 680 pag., 10 lei;

114.Mâciu, M., Interpretări. Din istoria sociologiei românești, Iași, Editura Junimea, 304, pag., 15 lei;

115.Meyrink, G., Golem, București, Editura Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;

116.Minulescu, I., Versuri, București, Editura Minerva, 1977, 294 pag., 5 lei;

117.Mourand, K., În numele prințesei moarte, București, Editura Nemira, 1992, 320 pag., 5 lei;

118.Munthe, A., Cartea de la San Michele, Chișinău, 1990, 380 pag., 20 lei;

119.Mureșanu, A., Reflexii, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977, 214 pag., 8 lei;

120.Musicescu, Maria Ana, Mânăstirea Sucevița, București, Editura Sucevița, 1967, 56 pag., 4 lei;

121.Nicolici, A., Astrologia natală, București, Editura Teora, 1998, 264 pag., 15 lei;

122.Onstott, J., Mexic, National Geografic, f.a., 400  pag., 15 lei;

123.Oprișan, I., G. Călinescu, spectacolul personalității, Buc., Editura Vestala, 1999, 480 pag., 10 lei;

124.Paraipan, C., Urgențe în oftalmologie,București, Editura Medicală, 1969, 226 pag.(8 lei);

125.Paquet, D., Frumusețea, o istorie a eternului feminin, Buc., Ed. Univers, 1997, 128 pag., 5 lei;

126.Paschia, Gh., Buna – cuviință creștină, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 1996, 106 pag., 8 lei;

127.Pătruț, A., De la normal la paranormal, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1993, 348 pag., 15 lei;

128.Popa, G., Vademecum de urgențe medicale, București, Editura Medicală, 1981, 330 pag., 30 lei;

129.Popescu, D. R., Vânătoarea regală, București, Ed. Jurnalul Național, 2011, 380 pag., 15 lei;

130.Popescu, Tudor, ,,H. W.” își caută umbra, București, Editura Militară, 1970, 184 pag., 5 lei;

131.Prepeliță, M., 101 poeme haiku, București, Editura Haiku, 1996, 120 pag., 5 lei;

132.Prohodul Maicii Domnului, Rm. Vâlcea, Editura Buna Vestire, f.a., 36 pag., 5 lei; (3);

133.Qubein, N., Profesionist în vânzări, București, Editura Curtea Veche, 2010, 232 pag., 5 lei; 

134.Ragde, A. B., Plopii din Berlin, București, Editura Univers, 2009, 254 pag., 5 lei;

135.Rebreanu, L., Adam și Eva, București, Editura Minerva, 1974, 240 pag., 5 lei;

136.Robert, H., Dietele, București, Editura Prietenii Cărții, 2008, 116 pag., 5 lei;

137.Robinson, M., Galaad, București, Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;

138.Rotaru, N., Lumina zilei, Timișoara, Editura Facla, 1989, 152 pag., 5 lei;

139.Sadoveanu, M., Nicoară Porcoavă, București, Editura Tineretului, 1967, 462 pag., 5 lei;

140.Sbanțu, C., Patrula spațială, Iași, Editura Junimea, 1989, 312 pag., 5 lei;

141.Schaching, Otto von, Chipul mamei, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2008, 100 pag., 8 lei;

142.Schaff, A., Istorie și adevăr, București, Editura Politică, 1982, 372 pag., 7 lei;

143.Scott, W., Quentin Durward, Craiova, Editura Oltenia, f.a., 326 pag., 8 lei;

144.Scott, W., Rob Roy, București, Editura Cartea Românească, 1972, 486 pag., 15 lei;

145.Semenik, D., Dragostea,  București, Editura Sofia, 2014, 290 lei, 20 lei;

146.Seracu, D., Autocontrol pas cu pas, Buc., Editura Satya Sai, 1998, 206 pag., 8 lei;

147.Shelley, M., Frankenstein, București, Editura Univers, 2009, 222 pag., 7 lei;

148.Silvestri, A., Așa cum l-am cunoscut, București, Editura Carpatia, 2010, vol. I, 272 pag., 10 lei;

149.Silvestri, A., Critica criticii literare, Buc., Ed. Carpahtia, 2013, vol. I, 270 pag., 7 lei;

150.Simenon, G., Pisica. Casa de pe canal, București, Editura Adevărul, 2009, 312 pag., 10 lei;

151.Sfetcu, I, Predici, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 312 pag., 20 lei(2);

152.Silvestri, A., Critica poeziei(1973-1989),  București, Editura Carpathia, vol. II, 2014, 304 pag., 7 lei; vol. III, 2014, 272 pag., 7 lei; vol. IV, 2014, 208 pag., 7 lei;

153.Silvestri, A., Frumusețea lumii cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009, 5 lei;

154.Silvestri, A., Apocalypsis cum figuris(în franceză), Buc., Ed. Carpathia Press, 2005, 48 pag., 5 lei;

155.Simion, Z., Biochimie cuantică,București, Editura Științifică, 1973, 274 pag., 10 lei;

156.Smollett, Tobias, Călătoriile lui Humphrey Clinker, Buc., Ed. Univers, 1971, 430 pag., 20 lei;

157.Smuul, Iuhan, Marea Japoniei, București, ESPLA, 1965, 236 pag., 5 lei;

158.Somerville, Ch., Marea Britanie, București, National Geografic, f.a., 400 pag., 15 lei;

159.Sorescu, M., Efectul de piramidă, Craiova, 1998, 192 pag., 8 lei;

160.    Sorescu, M., Poeme, București, Editura Albatros, 1976, 168 pag., 5 lei; 

161.    Souchon, O., Realități și enigme ale arheologiei, București, 2002, 256 pag., 10 lei;

162.    Stanciu-Reiss, Fr., Vorbește-mi despre moarte, București, Editura Universal, 1994, 190 pag., 6 lei;

163.    Stancu, Zaharia, Desculț, București, Editura Cartea Românească, 1971, 670, 15 lei;

164.    Stănciulescu-Bârda, Al., Momente și schițe, Bârda, Editura ,,C. Românesc”, f.a., 280 pag., 20 lei;

165.    Stănciulescu-Bârda, Al., Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IV, 2010, 276 pag., 30 lei;

166.    Stănciulescu-Bârda, Al., Unitate națională. De la gând la faptă, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2006, 48 pag., 5 lei;

167.    Stănciulescu-Bârda, Al., Vechea legislație bisericească bănățeană, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2005, 20 pag., 5 lei;

168.    Stăniloae, Lidia, La bursa adevărului, București, Editura Trinitas, 2014, 384 pag., 30 lei;

169.    Stephenson, N., Era de diamant, București, Editura Image, 1999, 320 pag., 5 lei; 

170.    Stere, E., Doctrine și curente în filozofia franceză, Iași, Editura Junimea, 264 pag., 10 lei;

171.    Strauss, Ch., Preistoria, o epocă misterioasă, București, 2002, 250 pag., 10 lei;

172.    Sue, E., Misterele Parisului, vol. II, București, Editura pentru literatură, 1968, 366 pag., 5 lei;

173.    Sweeney, A., Printre altele, m-am apucat de fumat, București, Ed. Univers, 2008, 240 pag., 5 lei;

174.    70  de ani de la marea Răscoală din 1907, București, Editura Politică, 1977, 284 pag., 5 lei;

175.    Ștefanahe, Corneliu, După echinocțiul de primăvară, Iași, Editura Junimea, 1981, 222 pag., 5 lei;

176.    Știință, religie, societate, București, Editura Politică, 1972, 480 pag., 10 lei;

177.    Tache Sterea, Teologie Dogmatică și Simbolică, vol. I, Buc., Ed. I. Biblic, 2003, 304 pag., 20 lei;

178.    Talisman, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;

179.    Tatăl nostru(în zece limbi), Bârda, Editura Cuget  Românesc, 2015, 16 pag., 1,50 lei;

180.    Taylor, L., Bryant, B., Energia vitală, București, Editura Teora, 1998, 220 pag., 10 lei;

181.    Teodorescu, O., Codul lui Oreste, București, Editura Rao, 2010, 320 pag., 10 lei;

182.    Thiebaut, Ph., Gaudi vizionarul, București, Editura Univers, 2001, 126 pag., 5 lei;

183.    Thurnell-Read, J., Stresul teluric, București, Editura Teora, 140 pag., 7 lei;

184.    Tolkien, J. R. R., Frăția inelului, București, Editura Rao, 1999, vol. I, 574 pag., 10 lei;

185.    Tolkien, J. R. R., Cele două turnuri, București, Editura Rao, 2000, 450 lei, 10 lei;

186.    Tolkien, J. R. R., Întoarcerea regelui, București, Editura Rao, 2001, 540 pag., 10 lei; 

187.    Tolstoi, L.,  Hagi Murad, București, Editura Univers, 2008, 124 pag., 5 lei;

188.    Trevor, W., Citindu-l pe Turgheniev, București, Editura Univers, 2007, 234 pag.,

189.    Tudor, D., Hanibal, București, Editura Științifică, 1966, 88 pag., 5 lei;

190.    Țugui, I., Șapte ani apocaliptici, București, Editura Cartea Românească, 1992, 300 pag., 6 lei;

191.    Vian, B., Smulgătorul de inimi, București, Editura Univers, 2009, 190 pag., 5 lei;

192.    Vianu, T., Opere, Buc., Editura Minerva, 1978, vol. VI, 616 pag., 20 lei; vol. VII, 864 pag., 20 lei; vol. IX, 1980, 850 pag., 20 lei;

193.    Viețile sfinților, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, vol. II, 2011, 552 pag., 30 lei; 

194.    Vorobiov, N., Cum să trăim în ziua de astăzi, București, Editura Sofia, 2010, 376 pag.,  30 lei;

195.    Wills, P., Reflexologie și terapie prin culoare, București, Editura Teora, 1998, 140 pag., 7  lei;

196.    Wilson, D. L., Graalul măsluit, București, Editura Nemira, 2006, 380 pag., 8 lei;

Așteptăm comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele  apariții.


           Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu