Pr. Dr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
TACEREA DARURILOR
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca pomul îsi daruieste rodul
tuturor, dar tace; fântâna pe toti ne adapa, dar tace; la fel si celelalte
fapturi ale lui Dumnezeu ne aduc folos, însa ramân tacute. Caci ele asa au fost
rânduite de catre Ziditorul si, necuvântând, propovaduiesc slava si lauda lui
Dumnezeu, dându-ne prilej si noua, celor care le folosim spre trebuinta
noastra, sa slavim si sa laudam bunatatea Domnului. Prin acestea învatam si
noi, fapturile cele cuvântatoare, sa ne facem bine unul altuia, dar sa tacem,
sa nu trâmbitam înaintea noastra, sa nu râvnim slavirea noastra, ci sa cautam
slava Ziditorului nostru, de la Care am primit fiinta noi însine, dimpreuna cu
orice lucru bun. Astfel ne învata pe noi Hristos, Mântuitorul nostru: „Asa sa
lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încât ei sa vada faptele voastre
cele bune si sa-L slaveasca pe Tatal vostru cel din Ceruri” (Matei 5, 16).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 102
ENERVAREA
Sfantul Ioan din Kronstad
A te enerva pe cineva pentru un
lucru material, înseamna sa plasezi acel lucru mai presus decât fratele tau.
Dar ce este mai presus decât omul? Nimic pe pamânt, nu este mai nobil decât
omul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 168.
SEMNUL CRUCII
Ierom. ARSENIE PAPACIOC
„M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar,
doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă
de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional. Aş vrea să
discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare. Nu teorie, tipic, tipic, şi la
inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică
abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai
mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm
duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva,
dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este
descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni. Dragii mei, nu se ajunge
să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit
de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai
întâi Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoasteţi
inimile, posibilităţile.” Dumnezeu ne-a creat numai pentru El Dragii mei,
fiinţa omenească este cu totul superioară întregii creaţii. Umanitatea e
superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult,
pentru că sunt curaţi. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru
altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor,
iar pentru aşa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger
păzitor, pe care l-aţi uitat! Dar n-aţi simţit pe dracul pe spinare ca să
vedeţi cât de important e îngerul păzitor impotriva lui. Se spune că este cu
neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta
are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile şi cuvintele tale spre
Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu. Nu există păcat mic La o conferinţă,
primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat
şi mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a muşcat dintr-un măr.
N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar
n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul. Nu există păcat mic! A trebuit
să vină Hristos să salveze fiinţa omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a
pierdut Adam! Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în
dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi
unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie
animalului ăstuia din noi să lucreze? Moartea nu vine să-i faci o cafea În
viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau
dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea
nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută.
Şi toţi aceştia doreau să mai traiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi,
când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e
încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să
spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune.
Şi un mare trăitor a zis că aceasta clipă e mai mult decat coşul cu lacrimi.
Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră.
Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm.
Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu –
ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus –
ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin
timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu
vine la un milog, vine la un erou. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar
să nu-i urăşti A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă
cu multă lume, am simţit că-mi spun – părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de
metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii. Vedeţi ghearele
drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaţii, măcar
să nu-i urăsti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă. Să facem puţină
cântăreală negustorească… Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă
de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi
daca nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare
decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo
un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa
fizică te macină, ci şi faptul ca eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe
veşnicie. Te îngrozeste veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori
chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele. 40 de ani erau un timp şi nu o
vesnicie Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la
glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa?
Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în
foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai
mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din
neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40
de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.
Fratilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am
duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu
vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigaţi la
Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi
fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înţelege, vrea să vă ajute. Ne
urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!” Nu fă cruce cântând ca la
mandolină! Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna
la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la
umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o
faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai
fugi, mai mult îi încurajezi.
PUTEREA PRIMAVERII
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca, în timpul primaverii,
toate care iarna erau ca si moarte prind iarasi viata si se înnoiesc: pamântul
scoate roade din adâncurile lui, pomii se îmbraca în frunzisuri, iarba
înverzeste si se împodobeste cu flori; apele cele încatusate de gheata se
topesc si curg si toata faptura de sub soare se învesmânteaza cu o noua
înfatisare si parca din nou este zidita. Fie ca de la aceasta primavara simtita
mintea ta sa se înalte prin credinta catre acea preafrumoasa si mult râvnita
primavara pe care ne-a fagaduit-o preabunul Dumnezeu în Sfânta Sa Scriptura,
când trupurile dreptilor celor ce au adormit de la începutul lumii, ca niste
seminte, încoltind cu puterea Domnului, vor rasari din pamânt si vor îmbraca
chip nou si minunat, vor fi cuprinse în vesmântul nemuririi si vor primi cununa
bunatatii din mâinile lui Dumnezeu, „ca finicul vor înflori si ca cedrii din
Liban se vor înmulti; rasaditi fiind în casa Domnului, în curtile Dumnezeului
nostru vor înflori” (Psalmul 91, 12-13), „ca o mireasa vor fi împodobiti cu
frumusete si ca pamântul când îi creste floarea, si ca o gradina când îi rasare
samânta” vor propasi; si veselie vesnica va sta asupra capetelor acestora, si
întru bucurie se vor bucura de Domnul (Isaia 61, 10-11). Atunci „acest trup
stricacios se va îmbraca în nestricaciune si acest trup muritor se va îmbraca
în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: înghititu-s-a moartea întru
biruinta. Moarte! Unde-ti este boldul! Iadule! Unde-ti este biruinta!” (1
Corinteni 15, 54-55). Astfel nazuind cu duhul catre primavara cea mult dorita,
cu ajutorul lui Dumnezeu, cu nadejde si cu credinta, seamana acum semintele
bunelor osteneli si vei secera atunci cu bucurie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 63.
VIOI SI VESEL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Rugaciunea, întocmai ca aerul pentru
trup, da vigoare si prospetime sufletului. Te simti în ea mai vioi si mai
vesel, ca si cum ai fi facut o plimbare la aer curat, mai vioi si mai proaspat
atât fizic, cât si spiritual.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 451
RUGĂCIUNEA
SFÂNTUL SERAFIM DE VÂRIȚA
Când cineva era vreodată grav bolnav,
starețul îl sfătuia să ia câte o lingură de apă sfințită din oră în oră. Spunea
că nu sunt medicamente mai puternice ca apa și uleiul sfințit“. “Cât de des ne
îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă și nu chemăm
binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mâncării. Înainte, oamenii făceau toate cu
rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea și semănatul și secerișul
grânelor îl făceau tot cu rugăciune. Acum noi nu mai cunoaștem ce fel de oameni
au pregătit ceea ce noi mâncăm, fiindcă de multe ori alimentele sunt pregătite
cu cuvinte de hulă, cu batjocură și blasfemie. De aceea neapărat trebuie să
stropim cu aghiasmă de la Bobotează deoarece ea sfințeste totul și se poate
mânca ceea ce am pregătit fără să ne tulburăm. Tot ceea ce mâncăm noi este
darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mâncarea pe care o mâncăm, toata
natura și lumea îngereasca slujește omului. Pentru aceasta, înainte de masă
trebuie să ne rugăm în mod deosebit (…) Nu în zadar noi spunem: Să ai înger la
masă!. Și cu adevărat îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm din mâncare
cu rugăciune și mulțumire“.
Alexandru Trofimov, “Sfântul Serafim de
Vârița. Patericul Vâriței“, Editura Biserica Ortodoxă, Galați, 2003
G R A U L
Sfantul Nicolae Velimirovici
Grâul semnifica stiinta cea
dumnezeiasca, stiinta lui Hristos. Samânta cea buna este opusa neghinei, care
simbolizeaza samânta cea diavoleasca. „Dar pe când oamenii dormeau, a venit
vrajmasul lui si a semanat neghina printre grâu” (Matei 13, 25). Crestinii,
care poarta întru sine pe Hristos Dumnezeu si Îl sporesc pe El în sufletele lor
pâna la seceris, vor fi mântuiti; în acelasi timp, cei nepasatori, care cresc
iarba cea rea în locul grâului, vor pieri. Despre aceasta a marturisit si
Sfântul Ioan Botezatorul, spunând ca Domnul Îsi curata aria si aduna grâul Sau
în hambare, iar samânta cea rea o arunca în focul cel vesnic. Astfel grâul
simbolizeaza pe drept-credinciosii care pastreaza întru sine samânta lui
Dumnezeu, iar neghinele semnifica pe cei fara de Dumnezeu. Samânta care creste
în pamânt este închipuire a mortii si Învierii Domnului, închipuire a omorârii
omului celui vechi si a nasterii omului celui nou în fiecare dintre noi.
Sfantul Nicolae
Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2009, p. 40-41.
Un lung tren ne pare
viața
Traian Dorz
Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut!
NEOSÂNDIREA
Mulți se vor întreba: „Dar ce
legătură poate să existe între neosândire și rugăciune?”. Legătura este adâncă
și binecuvântată. Stăruiți în ascultarea către Hristos de a vă înfrâna de la
osândire și veți vedea cât de ușor veți dobândi mai mare îndrăzneală și mai
puternică încredere în rugăciunea voastră! Experiența demonstrează că cel
nesupus lui Dumnezeu nu are nici rugăciune, nici îndrăzneală. Aceasta este
lesne de explicat. Precum copilul neascultător, care tocmai și-a supărat
părinții, nu are îndrăzneală să-i roage să-i cumpere un lucru mult dorit de el,
tot astfel și sufletul nesupus lui Dumnezeu al celui osânditor nu poate să se
ridice cu îndrăzneală la rugăciune. Ascultă de Dumnezeu, ca și Dumnezeu să te
asculte! Împlinește marea poruncă a neosândirii, și Dumnezeu cu îndurare îți va
împlini rugăciunea și, ceea ce este mai important, la înfricoșătoarea Judecată
nu te va mai osândi!
Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire
la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță
Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 328
LUMINA LIMPEDE
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Trebuie sa ne straduim sa vedem ce ne
arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede tot ce se afla în casa
noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa deschidem ochii si sa ne
uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în ea. Altfel, oricât de
limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce se afla în casa
noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 49-50.
RUGĂ PENTRU VRĂJMAȘI
Sf. Siluan Athonitul
Vă rog,
fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau
vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul
zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i
spre pocăinţă!” Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La
început sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşii tăi, iar Domnul, văzând
gândul tău cel bun, te va ajuta în toate şi experienţa însăși te va învăța
calea. Dar cel ce gândește de rău pe vrăjmaşii lui nu are în el iubirea lui
Dumnezeu şi nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă te rogi pentru vrăjmaşii tăi, pacea
va veni asupra ta. Iar când vei iubi pe vrăjmaşii tăi, să ştii că un mare har
dumnezeiesc locuieşte intru tine. Nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e
de-ajuns pentru mântuire. Dacă, dimpotrivă, ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, e semn
că un duh rău locuieşte în tine şi el aduce gânduri rele în inima ta; căci, aşa
cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune şi gândurile rele”
(Matei 15, 19).”
Sfântul Siluan Athonitul, Extras din
”Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”
DISTRACTIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ce înseamna sa umbli dupa
distractii? Înseamna ca vrei sa-ti umpli, cu indiferent ce, un gol sufletesc,
ceea ce vadeste o stare de boala, fiindca sufletul a fost facut sa lucreze, nu
sa trândaveasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 195.
CIVILIZAȚIA
SF. PAISIE AGHIORÂTUL -
Civilizaţia este bună, dar ca să ajute
trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul
Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat
atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea,
fără să-şi dea seama ea distruge lumea. Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de
cap, pentru că nu Îl ascultă şi astfel el se loveşte singur în cap. Omul se
distruge singur prin cele ce face. Ce au izbutit să facă oamenii secolului XX
cu civilizaţia lor? Au zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci când
roata iese de pe ax, se roteşte mereu fără scop. Tot astfel şi oamenii, dacă
ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie. Odinioară oamenii sufereau din
pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei. Atunci plecau din
oraşe la sate din pricina războiului şi trăiau cu o bucată de pământ. Acum vor
pleca din oraşe din pricina civilizaţiei, pentru că nu vor mai putea trăi în
ele. Atunci războiul aducea moarte. Acum civilizaţia aduce boală. – Părinte, de
ce s-a înmultit atât de mult cancerul? – Cemobâl etc. Vezi ce au făcut? De
acolo este. Unele ca acestea fac oamenii… Ce lume chinuită există! In care
epocă au mai fost atât de mulţi bolnavi? In vechime oamenii nu erau aşa Acum în
fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boală
psihică, fie despre comoţie cerebrală, fie despre familii destrămate. Mai
demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viaţă firească. Altceva este ceea
ce îngăduia Dumnezeu. Mâncau oamenii alimente naturale şi erau sănătoşi Fructe,
ceapă, roşii, toate erau curate. Acum chiar şi aceste alimente naturale îl
secătuiesc pe om. Cei ce mănâncă numai astfel de alimente se îmbolnăvesc
repede, pentru că toate simt contaminate. Dacă mai demult ar fi fost aşa eu aş
fi murit de tânăr, pentru că, fiind călugăr, mâneam numai ce avea grădina:
praz, marole, ceapă, varză şi altele de acestea şi eram foarte bine. Acum au
îngrăşăminte chimice şi sunt stropite. Ce mănâncă astăzi oamenii! Stresul şi
alimentele falsificate aduc boli Lumea se netrebniceşte atunci când ştiinţa
este folosită fără socoteală. – Părinte, cum, oare, odinioară oamenii rezistau
mai mult la asceză şi erau mai sănătoşi? Ajutau şi alimentele? – Da, pentru că
atunci alimentele erau curate. Mai încape discuţie? Şi pe toate le mâncau
coapte. Acum însă pe toate le iau necoapte ca să nu se strice şi le păstrează
în frigidere. Le adună verzi de tot şi le lasă aapoi să se coacă. In timp ce
atunci se cocea fructul şi cădea singur din copac sau dacă îl apucai, îţi
rămânea în mână. Dar pe lângă faptul că oamenii mâncau alimente bune şi
sănătoase – pâinea, untul sau laptele erau pentru copil un aliment sănătos – le
mergea şi mintea, iar atunci când păţeau ceva, îşi dădeau seama dacă aceasta
era din pricina alimentelor. Acum însă şi alimentele sunt false şi nici mintea
nu le lucrează. Şi câte din cele ce le face omul astăzi sunt nefolositoare!
Încet-încet desfiinţează lâna. E greu să afli astăzi o flanea de lână care să
ţină transpiraţia. Îmbrac o flanea de lână şi îndată îmi dau seama dacă are
sintetic în ea, pentru că nu mai pot respira; n-o mai pot suporta şi mă sufoc.
Iar ei o consideră mai rezistentă, mai bună. Şi aceasta o numesc progres. Dar
oare acestea sunt sănătoase? Nu, ci aşa cum le fac: sunt nesănătoase. Şi mai
scriu: „Lână pură”!! Vor găsi şi alte cuvinte mai pompoase ca să facă reclamă.
De acum vom avea oi numai pentru carne, de vreme ce fac lână din petrol. Iar
viermii de mătase spun: „Dacă vreţi mătase mai bună, făceţi-o voi”!
Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere
şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu