SONETOTERAPIE 271
- text și interpretarea autorului -
DE CE-NTÂRZIE
PASUL?
~*~
DEX 6 abazíe
s, imposibilitate de a merge,
datorită unei
tulburări a automatis-
mului actului
motor al mersului.
De ce-ntârzie
pasul şi nu-nclină
Un fir de iarbă
amuţit în grâne?
De ce îmi pun
primejdii-n cuget frâne
Şi mă-ncovoaie
crunt sub ghilotină?
În braţ sporesc
poveri, ca să-mi amâne
Mersul pieptiş
şi truda de albină.
Liane lungi,
sucite în surdină,
Smulg gestul
blând şi rostul din ţâţâne.
Mă dor cuvinte
sângerând sub frunte.
Le simt suflarea
înecată-n fard
Şi din
strânsoare nu răzbesc spre punte
Să-mi
împlinească rostul meu de bard.
Scâncind pierdut
sub stânci precum un munte,
Rămân etern, agonizând pe gard.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 272
- text și interpretarea autorului -
STĂ LA PICIOARE
CÂINELE
antisonet 4
~*~
Stă la picioare câinele.Visează.
Un dulăpior pe
un perete tace.
Arunc în sobă
câteva chiştoace.
Din cerul vânăt,
enervant, burează.
Un scăunel lângă
perete zace,
Doar mâţa albă
mai rămâne trează.
Afară mânzul
aţipit nechează,
Lampa azvârle
arătări posace.
Ţeava de gaz
a-ncremenit pe grindă.
Se-ntinde lent
spre zidul din apus.
Nu am covor pe
scara dinspre tindă
Şi nu mai ştiu
ce-a mai rămas de spus.
A, lângă geam
stejaru-i plin de ghindă.
Un ceas mă
scoală. Primul fulg s-a pus.
~*~
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 273
- text și interpretarea autorului -
PĂZEŞTE-MĂ CA
OCHIUL DE LUMINĂ
la Psalmul 17
~*~
Păzeşte-mă ca
ochiul de lumină
Şi sub sfiala
zborului mă prinde.
La umbra lui,
cer înstelat se-ntinde
Să mă aşeze-n
cercul fără vină.
Mă înconjoară,
Doamne, de colinde,
Să nu văd faţa
crudă şi străină
A celor ce mă
vor cu tolba plină
De-mbelşugări,
ca să le poată vinde.
Un lup la pândă
le-a rămas credinţa,
Să prade trupul
înfrânat şi viu.
Ieşi înaintea
lor, le dă sentinţa
De robi nedrepţi
rămaşi de când se ştiu.
De toţi acei ce
îmi pândesc fiinţa
Mă scapă,
Doamne, primenit să fiu!
~*~
("Casa fără zduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 274
- text și interpretarea autorului -
ZID ÎNALT
DEX 7 adiabatic adj,
produs în interiorul unui
sistem închis.
~*~
Cu zid înalt îmi
ocrotesc ţinutul,
Să nu pătrundă
şoimul la-ntâmplare
Ţinând în plisc
nevolnice odoare
Din lumi
scrutând adânc necunoscutul.
În cuibul meu,
cel ocrotit, răsare
Tulpina tihnei
unduind avutul
Poverilor
purtate-n azimutul
Unei plăceri
scăpate din strânsoare.
Se năpustesc
viforniţe cu ură
Să smulgă
trunchiul fraged din pământ,
Dar frunza lui
înrourată-ndură
Turbate vâlve-n
răzvrătit descânt.
Iubindu-mă, se
naşte-n scobitură
Un mugure ce-şi
ia sfios avânt.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 275
- text și interpretarea autorului -
PS. Iertare
pentru voce. Ea se reface mai greu.
PASUL TĂCUT
~*~
Pasul tăcut. Un
orizont de pară
Pe care-l văd,
chiar de îmi e departe.
Un ochi pierdut
în căutări deşarte,
Iubirea pusă
grabnic să tresară.
Ţăndări căzând
din stele ritmic sparte
Pe via mea cu
boaba-n veci amară
Îmi sângerează
talpa, să mă doară
Umbletul drept
ce vechi cărări împarte.
Se alungeşte
umbra din potire,
Vinul se scurge
pe-un plăpând altoi.
Sorb ce-a rămas
cu-aceeaşi şovăire
Ce-a preschimbat
ţărâna în noroi.
Fără de cer şi
fără nemurire,
Nici adevăr n-a mai rămas în noi.
~*~
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 276
- text și interpretarea autorului -
PS. Iertare
pentru voce. Ea se reface mai greu.
DE BUZA CLIPEI
~*~
De buza clipei
s-a lipit sărutul
Uitărilor, o
lance-n trup să-nfigă.
Cum să opresc
talazul care strigă
Acoperind cu
îndoieli ţinutul?
Doar de-aş simţi
cum liniştea irigă
Scânteia tainei
aşteptând debutul
Şi numărând
stăruitor avutul
Dorinţelor ce-au
început să frigă.
În noaptea
moale, măcinând cărbune,
Prepar licoarea
tare, de absint
A şovăielii ce-n
potire pune
Luciri târzii şi
tremurat alint.
La steaua spartă
duhuri vin s-adune
Mărunte cioburi,
lacrimi de argint.
~*~
(2005 - sonet
nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 277
- text și interpretarea autorului -
Brașov, Junii
- Hora Junilor
~*~
Oricât ar fi
de-nflăcărat avântul,
Nu saltă-n seva
vântului şi-a zării
Piciorul smuls
din platoşa uitării,
Ca să apese
răzvrătit pământul.
Abia desprinşi
din înălţimea scării,
Cu calul murg ce
şi-a oprit frământul,
De mâini s-au
prins şi-a amuţit cuvântul
Pe iarba-naltă-n
marginea cărării.
Un cerc solar, o
linişte trufaşă,
O ţintuire-n
sângeratul prund
Din centrul
lumii-n alba ei cămaşă.
Ritmări solemne
rosturi vechi ascund.
În timpul scurs,
vecia nărăvaşă
Înnoadă punţi,
să inspirăm profund.
~*~
("Ferestre
în cetate, Sonete 4", Arania, 2008)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 278
- text și interpretarea autorului -
DESCHIDE POARTA,
OMULE ŞI FRATE!
~*~
Deschide poarta,
omule şi frate,
Să intre solul
jertfei în absidă!
Îl vezi cu pasul
blând, să nu ucidă
Smerenia,
zvârlindu-te-n păcate.
Te va salva din
crâncenă obidă
Chemând din
spaţii energii uitate.
Într-un târziu,
la uşă când vei bate,
Uitându-ţi
trândăvia de omidă,
Va unge rana
inimii bolnave
Cu harul sfânt,
înmiresmând ardent
Corola tainei pe
tăcute nave
Purtând nădejdi
spre un etern prezent.
Pe ţărmul tău,
îndepărtând epave,
Te vei simţi
eliberat torent.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 279
- text și interpretarea autorului -
SCRIU ARIPI ALBE
~*~
Scriu aripi albe
tot ce nu se spune,
Brăzdează cerul
prevestind furtuna
Se încovoaie
spre-ndoieli întruna,
Să le aşeze-n
carne-nţelepciune.
N-a mai pulsat
înfricoşat nici una
Clipind spre
zorii spaimelor imune.
Se logodesc
talazuri în lagune
Şi hula-n
larguri nu le-a frânt cununa.
Plesnet de val
în ceas flămând cuprinde
Tăcute gânduri
ce-ntomnat se-aştern,
Iar spuma orei
tandru îşi întinde
Târzie umbră
cu-n oftat matern.
În pieptul blând
de pasăre se-aprinde
Înrourarea
timpului etern.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 280
- text și interpretarea autorului -
MAI CADE-UN
FULG, MAI TRECE O MUIERE
antisonet 9
~*~
Mai cade-un
fulg, mai trece o muiere
Tot netezind
broboada ei de lână.
Trosneşte lung o
poartă din ţâţână
Şi trântorii mai
sug la crâşmă bere.
Trei oi betege
n-au plecat la stână.
Vecinul tont
să-i dau ţigări îmi cere.
Cum să îi spun
că vreau să fac avere
Când casa mea
se-apleacă într-o rână ?
Cocota străzii e
amorezată
De un brutar
ce-i dă de-a moaca pâini.
Alung, căscând,
găina cocoţată
Pe-un par din
gard cu-n băţ căzut în mâini.
Nu ne mai pleacă
plozii în armată.
Rămân să taie
frunze verzi la câini.
~*~
("Casa fără
ziduri, Sonete 2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu