joi, 24 decembrie 2020

Ionel MARIN - COLINDUL BOGDANIEI

 



COLINDUL BOGDANIEI

 

 

~*~

 

Dragii mei, frați și surori,

Prieteni, colaboratori,

Ieșiți din case, din tindă,

BOGDANIA vă colindă:

Viață lungă, românească,

Planeta noastră să trăiască,

Veste bună să primească.

Vestea cea din Betleem,

Pruncul ce se naște-L vrem.

De e ploaie sau de-i ger,

Pruncul coboară din cer;

Leru-i ler și iarăși ler!

 

Cei trei magi din răsărit,

Urmând steaua, au venit

Să se-nchine Celui care

Ne va aduce iertare,

Veșnicia-n fiecare.

Căci Maria, Preacurată,

L-a născut fără tată,

Fără tată pe pământ,

Dar, în cer, e Fiul Sfânt!

Printr-o taină și mister,

TATĂ are El în Cer!

Leru-I ler și iarăși ler!

 

Să-L primim cum se cuvine,

Gânduri bune și senine,

Cu smerenia în sine.

Să-L primim, deci, pe Hristos,

Mesia chip luminos,

Cu un praznic fabulos.

Când vine Hristos, eu sper,

Vine Pronia din Cer;

Leru-i ler și iarăși ler!

 

Să-L primim, deci, cu credință,

Dragoste, bună cuviință,

Bucurându-ne-n ființă;

Pace-aduce, biruință.

Să fim darnici și mai buni,

Precum au fost cei străbuni,

Să facem Rai înfloritor,

Pentru Țară și popor!

El nu vine din eter,

Pruncul va veni din Cer;

Leru-i ler și iarăși ler!

 

Să ne bucurăm la masă,

El ne-aduce viață-aleasă,

După voința cerească,

Dragostea cea creștinească.

Pacea și blânda lumină

Și-nțelegerea divină.

El e blând, nu e sever,

Hristos e trimis din Cer;

Leru-i ler și iarăși ler!

 

Iar la Marea Sărbătoare

De Crăciun, noi, fiecare,

Să cerem binecuvântare,

Pentru Țară și Popor:

- Dă-ne, Doamne, viitor!

Unul blând, strălucitor.

Cu gându-ndreptat spre Cer,

Iată ce Românii-Ți cer,

Pruncule, chip de înger.

Leru-i ler și iarăși ler!

 

Pentru anul care vine,

Vă urăm numai de bine.

Fericire, sănătate,

Spor mult și belșug în toate.

Și rugați-vă mereu,

Slavă dați lui Dumnezeu;

Viața este Darul Său!

Și-acum, la sfârșit de an,

Pentru toți ce ne sunt fani,

Toți ce sunt daco-romani,

BOGDANIA vă urează:

LA MULȚI ANI!

 

 

~*~

Ionel MARIN, redacţia rev. Bogdania

 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu