Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei

 

Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei. Narcoza iubirii în proza Irinei Lucia Mihalca

   

 

       Cu o bună priză la fenomenul liric contemporan, fiind o poetă remarcată deja în abordările unor comentatori ai genului, Irina Lucia Mihalca scrie și proză de bună calitate, perseverând pe miza orientării discursului epic spre spectacolul durabilului, cumulând capacitatea aceasta aproape insolită, am zice, de a crea viziuni și de a împărtăși cititorului emoții, bucurii spirituale, expandări ale vieții interioare a personajelor prin proiecții încântătoare, aproape infuzate de impresivul unei lumini magice. Așadar, spectacolul prozei sale explorează adâncimea esențelor dar ceea ce se remarcă de la bun început, cum e și cazul acestei insolit-grațioase Fata din vis, câmpul cuantic-axiologic înfățișează mai degrabă gesticulația pe care o inspiră teritorii scripturale și fantasticul, sentimentul însoțitor căutărilor și căilor inițiatice.

 

       Între două lumi, sinesteziile duc la un liman al templului omului, mistuind în dorul de viață și de vis, dragostea ca fatalitate a tuturor lucrurilor contrapusă retroversiunii planului inefabilului în anecdotica realității fade.

 

       Numai că armoniile, țintă a componentelor existențialului, rămân opțiunea pozitivă, marele vis al desprinderilor ancestrale, întotdeauna sub orizontul restrâns al vieții, dar expulzând aspirația fascinantului, firesc incomprehensibil, ca pasiune confesiv-meditativă a ființei care scrie.        Am zice că important e, în corpusul textului, rolul cuvintelor. Visul, referință sub narcoză, trimite la o lume a fanteziei, e adevărat, dar în crevasa memoriei ea, lumea aceasta, e una statică, stilizată.

 

       Emoții intense, bine surprinse de condeiul talentat al autoarei, ascund un mister nedefinit, o taină, ascund și cheia descifrărilor dintr-o poveste fără sfârșit.

 

      Un vast poem întrețesând narațiunea și onirismul, un parfum exotic amintind de un document vechi, un discurs sincron cu un fel de insolită „lectură” a gândului, topografie sentimental-senzuală vastă, fac din noua carte o veritabilă șansă pentru cititor și pentru comentatorul specializat de a explora și în acest fel literatura pe care o propune astăzi Irina Lucia Mihalca.

 

      Volumul acesta întregește cu siguranță portretul deloc de neglijat al unei autoare contemporane despre proza și poezia căreia suntem siguri că se va mai vorbi în termeni elogioși.

 

———————-

 

Ionel Bota

 

(postfață la volumul „Fata din vis”)

 

http://www.logossiagape.ro/2021/01/20/ionel-bota-templul-omului-templul-dragostei-narcoza-iubirii-in-proza-irinei-lucia-mihalca/