Mircea Dorin Istrate - VÂNZĂTORI LOR DE ȚARĂ

 

VÂNZĂTORI LOR   DE   ȚARĂ

 

 

~*~

 

Voi care-mi vindeți astăzi, al țării mele-avut,

Voi nu gândiți nevolnici, că-mi vindeți cel trecut?

În care ei, părinții, s-au străduit s-adune

Prin muncă-n zi și noapte, cu-a lor înțelepciune,

Ceva ce să rămână nepoților ce vin,

Să nu mai nevoiască și ei, în lungul chin?

 

Ați tot furat de-a valma ce-n mână v-a picat

De-ați pârjolit ca focul pe unde mi-ați umblat,

Și câți ați fost, cu rândul, la masa cu bucate,

Făcut-ați peste noapte averi nemăsurate,

Cât n-ați visat vre-odată s-aveți, nemernici hoți,

Voi și copiii voștri, nepoți și strănepoți.

 

Voi știți că-n vruta voastră de-averi nemăsurate

Prostimea cea cinstită de lacrimi are parte?

Ea greu și-nnoadă viața de astăzi până mâine

Tot zilnicind să aibă în zi amara pâine

Și răbdători ca nimeni, de mi-au ajuns poveste,

Ei tot mai dau crezare minciunii ce-amăgește.

 

Acum, v-ați pus în minte, să-mi vindeți ce mai este

Din ce norodul ăsta, în ani tot zilnicește,

Să-mi țină viață țării, să poată a răzbate

Prin câte griji, nevoie, mi-l tot ajung din spate.

Iar voi, slugarnici Iude, de țară trădători,

Înstrăinați averea, a noastră-a tuturor.

*

Băgați însă de seamă, că robul tot robește

Până-ntr-o zi, când încă răbdarea-i se sfârșește

Și-atunci se-ntoarce roata, punându-vă pe fugă,

Iar el, ‘nălțând la ceruri o lăcrimată rugă,

Va cere, cum cerut-a de-atâtea ori, dreptate,

Ca din robita muncă și el să-mi aibă parte.

 

---

10.02.2021

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

 

VIAȚA-I  ÎN  SCHIMBARE

 

 

~*~

 

În nebuna vreme, mult prea încâlcită,

Nimeni  vreme n-are de nimic un pic,

Viața e întoarsă și nenorocită,

Fără vlagă-i toată, parcă-i împietrită,

Iară noi, cu toții,

suntem un nimic.

 

Inima-i răcită, n-are-nfiorare,

S-a închis în sine, findcă-i este teamă

De ceva ce încă simte fiecare

Că prin jur îmi umblă și e cela care

Într-o săptămână,

face-te-o nimic.

 

Moartea, bucuria, sufletu-i nu-l saltă

Cum făcea odată simțitorul gând,

A uitat cum fosta-n vremea cealaltă

Când visări și simțuri fost-au laolaltă

Iar acuma-s toate,

pulbere în vânt.

 

Păi așa de-o ținem, apoi până-n vară

Fi-vom noi cu toții jalnice stafii,

Umbre de lunatici, care-mi umblă-n seară

Printre cimitire, ca figure de ceară

Care de acuma,

nu-s mai oamenii vii.

 

Voi, păpuși de cârpă, voi nesimțitori,

Nu vedeți cum lume mi se schimbă-n dată?

Cum în scurtă vreme fi-veți jucători

La stăpânii lumii, marii profitori,

Unde voi robi-veți,

viața voastră toată.

 

 

~*~

04.02.2021

Mircea Dorin Istrate