Căpăstrul și pisica lui Montaigne
Ben Todică, Australia
08 Iulie 2021
Michel
de Montaigne, unul dintre cei mai importanți filosofi ai Renașterii scria că
atunci când filosofii practică „știința înțelepciunii”, de fapt ei învață să
moară. Cred că un țăran poate fi mai inteligent decât un academic tocmai pentru
faptul că nu cară bagajul cunoștințelor celui învățat. Cel ce nu știe, știe că
nu știe, iar cel ce știe, crede că știe totul. El stătea odată și își privea
pisica atent care stătea nemișcată, cu ochii țintiți în copac și deodată o
pasăre cazu jos pe ciment, drept între labele ei. A căzut pe gânduri
întrebându-se multă vreme cum de e posibil să se întâmple așa ceva.
Joseph
Goebbels, propagandistul lui Hitler a introdus ideea diminuării/sărăcirii
vocabularului și cunoștințelor populației, apoi faci ce vrei cu ele. Se întâmplă,
oare, acelașii fenomen azi? Nu vă plângeți că voi ați ales să trăiți așa! E
bine în peștera plină de comori, numai că nu-s ale tale și somnul ți-e
iepuresc. Am să vă spun o poveste care, în ciuda logicii capitaliste, putea să
fie rezolvată dacă se aplica legea recunoștinței reîncarnării ar fi spus
budiștii a căror credință afirmă că fiecare dintre noi va plăti într-o altă
lume pentru faptele de aici sau de acum. Alții spun că ar fi fantezie, însă ce
vă povestesc aici se întâmplă acum, în această viață.
În
cazul eroului nostru, răsplata ar fi putut avea loc aici cu un pic de
recunoștintă a relației dintre oameni. Un om foarte bogat care juca poker la 20
de milioane de dolari mâna în Las Vegas și pierdea, avea căi întotdeauna să
nu-și plătească taxele țării sale unde trăia pentru ca acesta, statul lăsase
anumite ușite deschise în sistem pentru afacerile murdare ale „înaltei
societăți”. Dar ușițele, numai anumiți agenți fiscali puteau să le acceseze.
El, având vreo sută dintre aceștia angajați, plătea anual câte 50 de dolari
taxă la miliardele de dolari pe care le învârtea. Țara suferea din lipsă de
bani pentru infrastructură, sănătate și educație, dar ce-i pasă marelui șmecher
profitor și arogant, care atunci când era întrebat de ce el, răspundea: „Trăim
într-o țară liberă și democrată și toți, dacă ne putem permite să plătim agenți
de calculat taxele la sfârșit de an așa cum o fac eu, ar fi păcat să nu o facă!
Nu e nimic ilegal”. Întorcea spatele și pleca râzând.
Într-o
zi el a căzut bolnav la pat și doctorii i-au spus că numai un transplant de
rinichi l-ar mai putea salva. Zis și făcut! Doctorii au pornit în căutarea unui
donator care se potrivea și după lungi încercări au găsit în sfârșit un
binevoitor, pilotul său de pe helicopter s-a hotărât să-l ajute și i-a vândut
unul din rinichii săi sănătoși. Operația a avut loc cu succes, însă după un an,
miliardarul a mmurit, și curând după, și pilotul. Ceva nu fusese în regulă.
După lungi investigații s-a concluzionat că moartea celor doi a fost produsă de
calificarea necorespunzătoare a cadrelor medicale și a sistemului sanitar
sărac.
Inevitabil,
ajungem la concluzia este că, dacă bogătașul și-ar fi făcut datoria cinstit de
a-și plăti taxele, sistemul sanitar, calitatea serviciilor și nivelul de
pregătire al specialiștilor ar fi fost de înalt profesionalism și nu ar fi dus
la eșecul transplantului. În concluzie, noi nu realizăm cât de importantă este
această sinergie cinstită și bine orchestrată ca un sistem să funcționeze
într-o societate. De asta spun că ignoranța (sau reaua intenție – n.r.) din
vârful imperiului se va răspândi ca o ciumă bubonică și-l va distruge. Ca
cetățeni, avem o mare responsabilitate pentru a-i indentifica pe cei vinovați
și a le stopa/amenda crimele.
Dacă
în perioada comunismului, în Vest, era criticată doctrina de spălare a maselor
cu vise de comunitate și raiuri de basm împărătesc precum: țara noastră - casa
noastră și că toți suntem o familie, acum după ce jovialul Ronald Reagan și
supra-orgoliosul Gorbaciov au distrus „calul negru”, balanța mondială. Vestul
s-a angajat în același tip de doctrină, însă de data asta însoțită de
practicarea violenței și călcatul peste cadavrul aproapelui sub devizele: „Cel
mai tare câștigă! Fiecare pentru el!”.
Dacă
războaiele și suferința sunt motoarele evoluției conștiinței omului, atunci
Dumnezeul biblic nu ar putea există. Sau s-ar putea afirmă că este pus
intenționat de tirani ca să creeze „opoziția”. Unii muncesc, iar când recolta e
gata, alții năvălesc și praăduiesc. După ce s-au înavuțit, imperiul începe să
se destrăbăleze, apoi dispare. Se naște un altul și… tot așa. Deci, dacă suntem
cobaii unui experiment, nu acesta este Dumnezeul meu. Revelația lui Iisus
Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6 versetele 1-8 ne spune că cei patru călăreți sunt
considerați a simboliza Ciuma, Războiul, Foametea și, respectiv, Moartea. Că
cei patru călăreți aduc Apocalipsa asupra lumii înainte de Judecata de Apoi.
Dumnezeul
„lor” nu este interesat în amănuntele arderii vieții. El doar apare din când în
când și mai pune lemne pe foc când acesta mocnește adică, atunci când ne vede
crescând ca varza în grădină, fericiți în razele soarelui. Îi lasă pe „ei” să
investească anual zeci, sute de miliarde de dolari în „Calul galben”, în arme
chimice, biologice și nucleare.
Îi
azisem pe toți marii filosofi vorbind de Nice. Nu citisem nimic de Nice și am
zis, ia să caut să citesc și eu ceva din filosofia lui, dar nu l-am găsit pe
nicăieri și urmărind un interviu subtitrat, am descoperit că numele pronunțat
Nice se scrie Nietzsche. Dumnezeule, mi-am zis! Păi eu când lucram la marea
companie „Natra” prin anii ’90, îl citeam în pauza de masă. Odată s-a întâmplat
să vină directorul fabricii să ia prânzul în cantina care avea bucătărie
restaurant pentru 500 de muncitori și, mâncând, m-a întrebat ce citesc. Când
i-am arătat coperta, a rămas perplex pentru că și el încercase, dar nu a
înțeles nimic. Și mi-a recomandat să-mi cumpăr un laptop că e mai ușor să car o
librărie decât cu o mână de cărți după mine, prin fabrică.
David
Lean, Werner Herzog, George Lucas, vorbesc de ei căci sunt din generația mea,
toți au răspuns când au fost întrebați de către studenți cum să ajungă să facă
un film, că azi e simplu. Nu e ca pe vremuri când trebuia să faci rost de un
aparat de filmat care era scump, de role cu pelicule de film scumpe. Lucas
spunea că ucenic fiind, aduna rămășițele din tobele rămase neterminate de la
sfârșitul zilei de filmare în aparate cu echipele de profesioniști pe care le
folosea apoi în filmele sale studentești. Eu, la rândul meu ca cine-amator
umblam prin marile orașe ale României ca să cumper role de film 2x8 mm care
durau 3 minute pentru că nu se găseau, fiind din import, ca să adun să-mi pot
face un filmuleț de zece minute, pentru competiții. Azi, specialiștii afirmă că
tehnologia digitală îi ajută pe toți să devină cineaști. Că azi nu mai e o
problemă să faci un film. Da, așa este, dar dacă depinde ce dorești să arăți
semenilor tăi! Numai dacă reușești!
Când
s-a inventat creionul, toți au spus că de acum își vor scrie propriile cărți.
Nu s-a întâmplat, pentru că a scrie o nuvelă sau roman e o artă, cere talent,
înclinație, experiență de viață, imaginație etc. Toți putem sufla într-un
fluier și scoate sunete, însă nu e magie precum flautul lui Mozart. Apoi se
spune că de acum calculatorul ne va face filmele. Oare? Îi vezi pe șmecherii
sau promotorii de software cum pun zece poze împreună într-un program în
calculator și apoi te uiți la ele fascinat de ce se întâmplă pe ecran. Nu-ți
mai iei ochiul de pe fir. Vai, ce efecte frumoase și mișcări finuțe, constante,
cursive etc. Despre ce e vorba? E acesta un film care să-ți emancipeze
conștiința, să te transporte undeva? Nu. Acestea sunt mișcările cobrei când își
hipnotizează prada. Tu privești pe ecran cu creierul mic în stare de alertă.
Animalul din tine e în pericol și nu-ți iei ochii de pe ecran până când
primești comfirmare că pericolul a trecut. Asemenea se întâmplă și cu muzica.
Dacă sună continuu, ești în aceeași stare de alertă. Dacă mângăi părul celei de
lângă tine încet, delicat, lin de sus în jos creezi o emoție, o poveste care
vine cu tine, însă dacă o lovești brusc repetând același gest de sus în jos, se
sperie și fuge. Instinctul atavic declanșează alarma de pericol și se apără.
Revin
acum la Joseph Goebbels, care reducând vocabularul și educația, aducea
asistența aproape de animal, o speria cu ușurință manipulând-o în ce direcție
voia. Este exact ce se întâmplă cu internetul și mass-media coruptă de astăzi.
Este folosit cu poftă și lăcomie pentru a acapara și a face bani încât nu se
realizează că fără voia noastră reducem populația la nivelul pisicuțelor care
aleargă după ghemuleț. Propaganda continuă a violenței și atracției prin fals
extraordinar duce la exterminare sigură a îmbogățirii conștiinței. Civilizația e
pusă pe fugă, fiind silită să alearge în ritm accelerat pănă la epuizarea
resurselor, până la ardere completă. Oare asta vrem? Oare asta vrea Dumnezeu?
Dumnezeu nu consideră că războiul și suferința e scopul ajungerii la El,
plăsmuindu-se imaginea unei holograme care de arată că suntem niște cobai, iar
„el” ar fi un „profesor distrat”.
Omul,
ca să creeze artistic are nevoie de cunoastere și emancipare, iar asta vine din
interiorul lui. Un interior la care trebuie să lucreze și să-l găsească.
Înțelepciunea deschide fereastra spre lumină. Când apare, trebuie s-o apuci de
aripi și să-i desfaci obloanele. Te ridici căt de mult poți, îți tragi
picioarele ghemuit în sus, obloanele se închid sub tine și ești înăuntru. Îi
simți căldura, te înfășoară, deschizi ochii și zâmbești. E o nouă lume. O
civilizație evoluează și crește. Cea din urmă, dacă sare brusc în față nu va fi
în stare să se transpună fără educație. O simfonie nu poate fi trăită fără un
antrenament în timp, deasemeni vizionarea unei piese de teatru sau balet,
lectura unui roman sau poezie, admirația unei sculpturi sau picturi. Munca e
asiduă, iar puturosului nu-i convine să muncească, așa că umblă după căi scurte
și trișează. Și desigur, se învârte în cerc precum o muscă zăpăcită.
Arta
adevărată care să evolueze conștiința poate fi generată doar de o altă
conștiință înnobilată. Deci, poți avea toate aparatele mobile din lume ele nu
vor face artă fără un talant/talent care să o modeleze. Opera vine din artist.
Însă problema mare acum e că artistul este tot mai mult izolat prin tot felul
de (ne)reguli, restricții și platforme de expunere. Cultura în special izvorul,
are un rol în construirea artistului și cum globalizarea impune uniformizare,
prin reducerea culturii locale, reducerea totală la accesul platformei de
expunere locală prin invazia corporatistă monoteistă artificială, șansa artistului
este nulă. Este ca și cum ai cere întregii planete să consume doar cartofi din
grădina cu legume deorece cresc ușor, neglijându-se restul miilor de varietăți.
Când
Sufletul local moare, se rupe o altă șansă din sufletul planetei și de aici din
Univers și Dumnezeu. Noi suntem parte din planetă și născuți să înflorim din ea
nu din corporații sau ideile pretențioase, considerate „geniale” de către
câțiva orgolioși obosiți și plictisiți de viață care se cred dumnezeii
planetei. Dacă pisica lui Montaigne știe ceva, cred că ar trebui să-i dăm
puțină atenție și vom descoperi căi noi de a călători prin universul
conștiinței spre Dumnezeu. E timpul să ne oprim din așteptări și să sărim pe-un
alt cal.
Aranjament
grafic - I.M.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/capastrul-si-pisica-lui-montaigne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu