Cu capul în Lună
Ing. Ovidiu M. Curea
14 Iulie 2021
Pământul
este plat. Genul unei persoane este o chestiune de opțiune proprie, nu depinde
de cum ai fost lăsat de natură, ci de cum vrei să tu să fii. Dacă îți trăsnește
prin cap să te dai bărbat chiar dacă ai
toate caracteristicile anatomice și fiziologice de femeie, atunci ești bărbat,
și reciproca. Credințe bazate pe concluzii năucitoare, de te crucești,
incredibile, greu de explicat, dar nu imposibil.
Observăm
că orice concluzie aruncată în spațiul public, oricât de năstrușnică, să nu zic
năroadă, ar fi ea găsește întotdeauna susținători și, desigur, contestatari. De
ce? Pentru că în general, omul are nevoie de concluzii după care să se
orienteze și un grup căruia să-i aparțină. Se vor forma astfel, aproape
instantaneu, fără multă gândire cele două grupuri, al susținătorilor și al
contestatarilor concluziei respective. Foarte puțini vor fi aceia dispuși să
judece cu capul lor, să analizeze datele problemei și să ajungă la o concluzie
proprie.
Din
comoditate și în concordanță cu tipicul după care s-a clădit educația și
instruirea noastră, adică prin asimilarea unor modele, paradigme, lozinci,
scheme și tipare, majoritatea va căuta repede să adopte o concluzie gata făcută
de alții pe care să o îmbrățișeze cu convingerea autoindusă că, de fapt, ea le
aparține lor și nu celui care a emis-o, ceea ce îi face să se simtă, desigur,
importanți, deștepți și originali. Celor care îmbrățișează o astfel de
concluzie le va fi apoi foarte greu, dacă nu imposibil, să mai renunțe la ea.
Ar însemna să recunoască faptul că au greșit și să treacă în tabăra celor cu
opinie diferită, adică a celor pe care în timp au ajuns să îi urască, să îi
dușmănească pentru faptul că sunt de altă părere.
Câte
persoane cunoașteți care și-au schimbat preferințele sportive din fotbal, să
zicem, că de la susținători ai echipei „Rapid” au trecut în tabăra celor de la
„Dinamo”? Sau că de la susținerea unui partid și-au mutat simpatiile la un
partid advers? Nu vorbesc aici de cei care, dezamăgiți, n-au mai ținut cu nici
un partid, îngroșând rândul neparticipanților la vot, ci de cei care de la
P.S.D., să zicem, au trecut la U.S.R. sau la P.N.L. Mă refer la masa
votanților, la cei care își pun nădejdea în politicienii pe care îi votează, nu
la politicienii pentru care traseismul este o condiție a succesului.
Mai
departe. Dacă o astfel de concluzie năstrușnică sau chiar năroadă, fabricată și
lansată în spațiul public va fi impusă cu autoritate de la centrul său de
emitere, ea, concluzia în cauză, va fi îmbrățișată de și mai multe persoane.
Unele o vor accepta din motivele expuse mai sus, altele de frică, alte atrase
de noutate, iar altele din mândrie. Acestea din urmă, în primă instanță se vor
simți jignite de falsitatea concluziei, dar realizând că nu se pot opune și
neputând recunoaște față de ei înșiși și față de alții că acceptă o prostie,
vor pretinde că este vorba de un adevăr, negând cu vehemență realitatea pe care
în sinea lor o știu prefăcută. Așa s-a ajuns la acceptarea de către majoritatea
germanilor a ideilor fasciste sau la acceptarea de către majoritatea populației
din țările socialiste a ideilor comuniste. Tot așa se va ajunge și la
acceptarea ideilor globalizării, cu toate corolarele ei privind familia,
statul, religia, genul, moneda, proprietatea etc.
Promotorii
ideilor false lansate în spațiul public sunt conștienți că acceptarea și
susținerea acestora vor slăbi în timp prin pierderea interesului față de ele,
prin banalizare și revenirea la impulsurile și rânduielile naturale. De aceea
vor căuta să profite la maximum de timpul în care ele vor rămâne la modă și vor
urmări să le promoveze cât mai mult, prin noi și variate metode care, în
același timp, să blocheze tendințele unor nemulțumiți de a încerca să treacă
prin filtrul gândirii proprii valabilitatea ideilor respective. Pentru blocarea
libertății de gândire, pe lângă propaganda partinică se vor induce în mase
sentimentele de culpabilitate și teamă.
Culpabilizarea
va folosi aceleași afirmații umflate, fabricate și distorsionate ca în procesul
de instrumentare a ideii principale. Astfel se vor răspândi și susține inclusiv
sau mai ales prin mass-media afirmații de genul că toți suntem vinovați pentru
crimele socialismului sau ale hitlerismului sau ale sclavagismului datorită
faptului că nu ne-am opus noi sau înaintașii noștri și că astfel, prin lipsa de
rezistență, le-am fi acceptat tacit, le-am fi favorizat și legitimat existența.
Teama
va fi indusă atât prin măsuri de forță precum amenințări, amenzi, restrângeri
de drepturi și libertăți, cât și prin răspândirea preponderentă de știri panicarde
precum extratereștri, încălzire globală, inundații, canicule, incendii, crime,
războaie, inflație, secete, foamete, boli și pandemii, concedieri, șomaj etc.
astfel încât inițiativele personale să fie cât mai mult atrofiate, omul
rămânând să fie preocupat numai de siguranța lui imediată și să fie mulțumit că
lui, încă, nu i s-a întâmplat nimic rău.
Un
alt mijloc de disipare și canalizare a atenției maselor către teme false,
consumatoare de energii refulate este instigarea. Sunt instigați toți împotriva
tuturor. Se instigă împotriva unui subiect declarat dușman comun ales de
preferință din țările concurente sau din cele care resping tezele și măsurile
promotorilor și susținătorilor ideilor globalizării cu orice preț, gen Putin,
hackerii ruși, rușii în ansamblul lor, chinezii, nord-coreenii. Dacă nu se
găsește un personaj care să fie stigmatizat și demonizat se inventează, se
creează și se alimentează unul cum ar fi islamiștii, ISIS, Iran, Saddam Hussein
cu armele sale nucleare inexistente.
Instigarea
se promovează nu numai la nivel național, de învrăjbire a națiunilor între ele,
dar și între rase. Sub falsul slogan că se dorește o reparație istorică față de
populația neagră exploatată secole întregi de către albi, se zgândărește o rană
care începuse să se închidă odată cu trecerea timpului. Prin repunerea pe tapet
a acestui subiect, populației negre i se aduce aminte de suferințele îndurate
de strămoșii lor, realimentându-le ura și dorința de răzbunare pe urmașii
coloniștilor albi asupritori, iar prin măsurile aberante de așa-zisă reparație
prin care albilor li se demolează și li se desființează simboluri definitorii
ale civilizației și istoriei lor, precum eroi naționali, artiști, filozofi,
lideri sau conducători ale căror statui sunt dărâmate fizic, iar numele lor
șterse din cărți, operele lor interzise sau schimbate în subiect și denumire,
pentru vina că ar fi folosit sclavi sau modele și personaje negative ori numai
secundare dintre cei de rasă neagră, nu face decât să îi instige pe albi la
sentimente de ură și de revoltă față de rasa neagră care, iată, le pune sub
semnul existenței întreaga lor istorie.
În
interiorul aceleiași rase se instigă tinerii împotriva bătrânilor, femeile
împotriva bărbaților, copiii împotriva părinților sub motivul pretins că, de
fapt, se urmărește egalitatea dintre subiecții de orice fel. În politică, lupta
nu se mai bazează demult pe confruntarea de idei, pe programe sau orientări
sociale, filozofico-economice, ci ea se dă prin instigarea alegătorilor la
contestarea oponenților, la nesupunere față de aceștia în situația în care ei
sunt cei care au câștigat alegerile.
Tehnici
de menținere în ordine și ascultare a mulțimilor au fost folosite în toate
epocile istorice străbătute de omenire. Ele s-au bazat pe trei piloni principali,
aparat de represiune (armată, legislație), religie-educație și familie ca
microsistem social de bază ce prefigura macrosistemul social, care macrosistem
la rândul său se reflecta în microsistemul familial. În felul acesta era
asigurată ordinea mondială definită de trei dimensiuni, familie, națiune,
religie.
În
ciuda acestor metode generale pentru impunerea și menținerea unui tip de ordine
socială, din când în când energia maselor înregistrează totuși o creștere ce
poate să devină periculoasă dacă se amplifica și se transforma în mișcare
contestatoare, de aceea trebuiau găsite metode pentru disiparea acestei
energii. Printre metodele de acest gen au fost găsite olimpiadele, circul și
spectacolele sălbatice din teatrele de luptă cu gladiatorii, coridele,
carnavalurile, întrecerile sportive în ansamblul lor, cu deosebire fotbalul din
vremurile noastre.
Cu
toate aceste anomalii omenirea a supraviețuit, și-a vindecat rănile, le-a uitat
sau le-a iertat și a trecut mai departe. Situația de astăzi prezintă însă o
periculozitate deosebită pentru că îmbină două tendințe ce se anihilează
reciproc. Pe de o parte există efortul de a continua menținerea echilibrului
social existent, bazat pe familie, religie și națiune, iar pe de altă parte de
distrugere a acestuia pentru instaurarea unei noi ordine globaliste, în care să
nu mai existe nici familie, nici religie, nici națiune. Tragedia rezultă din
faptul că adepții noii ordini mondiale globaliste se concentrează numai pe
rezultatele și avantajele obținute după instaurarea acestei noi ordini, nu și
pe mijloacele și metodele de obținere a ei.
Prin
metodele descrise mai sus, prin denaturarea adevărului, deformarea realității,
evidenței și naturalului, prin distragerea atenției și atrofierea reacțiilor de
conservare, prin intimidare și culpabilizare, folosind și adâncind slăbiciunile
omului obișnuit, se lucrează asiduu la distrugerea a ceea ce există de
generații și de secole, crezându-se că prin simpla distrugere a vechilor
rânduieli, a familiei, a religiei și a națiunilor, automat se vor fi instaurat
rânduielile noi, globalizarea și integrarea absolută în rase, sexe, nații,
religii, impozite, monede, cultură, limbă, obiceiuri și preferințe, istorie,
morală, legislație etc.
Este
adevărat că resursele planetei noastre nu sunt inepuizabile, iar noi ca
civilizație s-ar putea să fi ajuns în punctul de trecere de la nivelul I
(atunci când sunt suficiente rezervele de energie ale planetei) la nivelul II
(când este necesară exploatarea resurselor energetice ale sistemului solar),
moment în care există pericolul autodistrugerii, dar noua ordine a globalizării
urmărește ca scop principal tocmai impulsionarea economiei mondiale prin
eliminarea barierelor de orice fel, deci, într-un fel, accelerarea gradului de
consum a rezervelor planetare.
Fără
un plan de parcurs etapizat, cu obiective locale funcție de specific și
generale, cu măsuri graduale și posibilități de corectare, cu variante
asiguratorii și compensatorii, edificarea noii ordini globaliste se va
transforma într-un Turn Babel, unde fiecare va face ce vrea, unde nimeni nu va
mai asculta pe nimeni și nu va mai asculta de nimeni. Se pare însă că în cadrul
preocupărilor de căutare și găsire a variantelor celor mai utile pentru
întocmirea unui astfel de plan nu se vorbește decât despre două direcții:
despre reducerea numărului de locuitori ai planetei noastre și despre emigrarea
pe o altă planetă, posibil Marte sau chiar Luna.
Sigur,
popularea în viitor a lui Marte și a Lunii, dacă s-o putea, n-ar fi o idee
tocmai rea, dar pentru prezent pare să însemne că în loc să ne uităm și să
vedem ce este aici, în jurul nostru, pe Pământ, noi trăim cu capul în Lună și
riscăm să pierdem pământul de sub picioare.
Aranjament
grafic - I.M
https://www.art-emis.ro/analize/cu-capul-in-luna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu