Adrian Munteanu -VIDEOSONET 35– Îl
cheamă Blitz
A privi în jurul său înseamnă pentru
poet a se întregi pe sine însuși.
Mai ales lumea animată este aceea
care aduce vibrații noi, acelea care se prind de fibrele rădăcinilor, ca niște
corzi de alăută.
Stă în puterea poetului fie să adune
sunetele într-o compoziție cu accente răscolitoare, fie să greșească acorduri
până la anularea magiei.
Atunci când reușește, emoția melodiei
interpretate potențează toate trăirile autorului.
*
Adrian Munteanu - VIDEOSONET 35 - Îl
cheamă Blitz
ÎL CHEAMĂ BLITZ
~*~
Îl cheamă Blitz şi-l trec în
neuitare.
De zece ani străbatem lungi trasee,
Pe unde-a dat prin bozii de-o idee
Şi colţul ierbii-nviorat răsare.
A fost întâi năvalnică scânteie,
Să prindă-n zbor un flutur în
mişcare.
I-aş ridica din dor de el altare,
Pe unde-a fost, la margini de alee.
Despre acel ce mi-a păzit fiinţa
Nu ar ajunge să aştern un tom.
Şi-a pus pe el răstimpul scurs
sentinţa.
Mai e acum o creangă nu un pom.
Îşi stinge-ncet, nestrămutat,
putinţa,
Dar mă întreb: e câine sau e om?
~*~
Adrian Munteanu
Un
moment de mare vibrație!
Mă bucur și sunt onorat să fac parte din
eveniment.
Trebuie
văzut și ascultat. Ceva despre rădăcinile noastre întru credință și dăinuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu