Ars Curiada
Vremuri vechi, vremuri noi
~*~
De la un timp, m-au tot scolit
ca o sa mor chiar negresit!
Ca dupa-atat de fericit
norocul mortii mi-a venit!
Ca dupa munci cincinilii,
Stahanoviste bogatii,
si dupa-atatea-n minte trasuri,
si carca, si de Caritasuri,
a.facerisme pe Parnasuri,
si cate-n lume cele a'rsuri,
precis! Chiar azi, sau maini, nu
stii!
Ca insasi moartea-mi va veni!
Si au batut atatea glasuri,
prin media, semne, sau popasuri,
ca nu se poate! Negresit!
Dupa atat de fericit
chiar moartea imi va fi venit!
Ce n-au mai inventat pe schele!
InRevolutiuni, razbele!
Impulsuri mari de stors cat poti
pana si viata-mi din chiloti,
doar.... s-o dea mortii! Si la morti!
Pomeni, pomana de pomana!
Si zid de pus in el doar rana!
Apocalipse ce-au umplut
si bala lumii, cu-un sarut!
Dezastre-n porci, alimentare!
Si gripi pestine-n porci sa are!
Gaini ce nasc si puii vii!
Si horoscoape sa invii!
Noroace care fut noroace!
La mortii toti, trecuti in pace!
Castiguri mari, salarizate,
la mortii mici, si in etate!
Si mosteniri de peste toate!
Mai nou, si -n larme covidate!
Ba, de atatea morti de vii,
Nu mai e loc, la ATI!
Ba, de cat sange-n infectate
de boli deloc pandemizate,
sa tot le mori – ca sa invii!
In cele vechi, copilarii!
M-au tot scolit, si ma scolesc,
mai maine, astazi – &...
mierlesc!
Iar daca cumva am ratat
ocazia de-a fi viu pastrat
si avansat! -
cat este timpul, imparat,
nemuritor, si relaxat,
de fericire-mpovarat,
si... am gresit! - m-am vaccinat!
Atunci,
eu voi muri! Exact!
Mai am – acolo – de trait -
cat sa ma chinui – si falit!
Ca am facut cu moartea, pact,
in loc de viata infinit,
cateva replici dintr-un act!
Eu, vietii mele figurant!
De la un timp, m-au tot scolit!
De toti, si toate, sa ma tem!
Voiau sa trec prin viata tern,
Intunecat – ca prin Infern,
sa smulg ca ei – tot ce-au zidit!
Sa pun sub curul meu de lemn!
Sa tremur cand imi fac iun semn,
Ca... daca moartea a venit?
M-au dat afara, in sfarsit?
Si din acest cacat solemn?
Cu tot ce-n el au construit?
Si dupa-atatea si atat
De morti , cu moartea chiar, de gat,
am inceput sa numar , cat,
pana la trei! -
si din urat – uratul ei! -
ce fericire sa constat
ca eram viu – cu-adevarat!
Si … moartea – iarasi! - m-a ratat!
Asa ca ,
dragii mei copii,
toti ne-am nascut – toti vom muri,
De ce sa stai cu frica-n san,
Ca vii-n viata nu raman?
Parca tu stii? Cand vei muri?
Sunt altii care spre-si spori
Comoara lor de bogatii,
sau tot rahatul din pustii,
Ti-ar lua si aerul din vii!
Doar spre a fi! Doar ei! Acei
ca va compun - atat! - din tei,
si lac, si ape – poezii!
Si prin paduri, calatorii,
Prin fan, cu-arome ruginii,
pana in hat! - a nemuri! -
si inapoi – copilari!
Nu in alarme si ciocan,
spitale, si facturi morman,
in catianalul bambustan,
in hais si cea, pe langa morti,
amenintati ca nu mai poti
sa-i tii in sut in cur, pe toti!
ba si-i indatorezi, toptan!
Si -n tot ce tot gunoieram
niste poeti de idioti!
Ce adapteaza la roboti!
La vremuri vechi, si noi, de hoti!
*
30 septembrie 2021
~*~
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu