Jianu Liviu-Florian - Omagiu Blandului si Intelegatorului...

 

Omagiu Blandului si Intelegatorului...

 

Omagiu Blandului si Intelegatorului Baron Bruckental, cel plin de loc umbros si luminos, si fara durere, si intristari

 

 

~*~

 

Austria din curul meu

Facu in Sibiu, Muzeu,

Pentru asta, ca macacii,

A taiat d-aci copacii,

 

 

Ca n-aveau unde se  cacii!

Ii mancau la cur, aracii!

 

16 septembrie 2021

 

ps. Catu, ca un pom in floare,

Vrea sa faca acum, mare,

Fiecarui, cacastoare!

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Samuel_von_Brukenthal

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83scoala_lui_Horea,_Clo%C8%99ca_%C8%99i_Cri%C8%99an

 

 

~*~

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian

 

 

 

Samuel von Brukenthal

Guvernatorul Transilvaniei

Date personale

Născut           26 iulie 1721

Nocrich, Principatul Transilvaniei

Decedat         9 aprilie 1803, (82 de ani)

Sibiu, Principatul Transilvaniei

Părinți            Michael Brekner

Susana von Heydendorff

Căsătorit cu Sofia Katharina

Naționalitate            Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac

Cetățenie      Flag of the Habsburg Monarchy.svg Ungaria Modificați la Wikidata

Ocupație       jurist, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al Muzeului Brukenthal din Sibiu

Activitate

Educație        Studii de drept, filosofie, științe politice și administrative la universitățile din Halle și Jena

Organizație   Francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Samuel von Brukenthal (n. 26 iulie 1721, Nocrich – d. 9 aprilie 1803, Sibiu), a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele.

 

Bunicul și tatăl său au fost judecători în Nocrich. Numele inițial al familiei a fost Brekner. Pentru loialitate, tatăl său, Michael Brekner, a fost înnobilat în 1724, primind numele cu particulă nobiliară von Brukenthal. Mama sa, Susanna, provenea din familia aristocrată a lui Conrad von Heydendorff.

 

După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741, Samuel von Brukenthal a fost circa doi ani funcționar la Cancelaria din Sibiu.

 

Apoi a studiat dreptul, filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jena, fără a obține însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenției a reușit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin și a fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg.[1]

 

A obținut la Viena funcția de cancelar provincial. Aici a început să-și creeze diverse colecții și o bibliotecă valoroasă. Încă din 1773 colecțiile sale au fost menționate într-un almanah ca numărându-se printre cele mai valoroase colecții particulare aflate la Viena în acel moment. O parte a colecțiilor și-a constituit-o prin achiziții din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecții mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziționate de pe piața de artă sau direct de la artiștii epocii (Martin Meytens și Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecțiilor a provenit din Transilvania.

 

În vara anului 1745, Brukenthal s-a întors la Sibiu și a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administrației locale.

 

Ca tânăr de „condiție bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uși și pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Kloknern, pierzând însă sprijinul familiei comitelui de Baußnern, care sperase că Brukenthal se va căsători cu fiica sa. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulțumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soției și proprietăților ei imobiliare și funciare, ceea ce a contribuit la ascensiunea lui printre oamenii de vază ai Transilvaniei.

 

Între 1745 și 1753, Brukenthal a ocupat funcții nesemnificative în administrație.

 

Întâi a fost grefier secund, apoi grefier principal, iar din 1751 vicenotar al magistratului de Sibiu.

 

În 1753 i s-a oferit ocazia unică de a călători la Viena, unde a fost primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza a Austriei.

 

Națiunea săsească aspira să aibă și ea un secretariat al administrației (aidoma celor două existente pentru maghiari și secui). La Viena, Brukenthal a primit sarcina să înființeze acest secretariat. Nu numai că a îndeplinit cu succes această sarcină, dar la 18 ianuarie 1754 a fost numit să conducă secretariatul pentru națiunea săsească. Celelalte două secretariate erau conduse de nobilii maghiari Josinkzi (?) și Monos.

 

În anul 1762 împărăteasa Maria Tereza a Austriei l-a înălțat în rangul de baron. În 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. A fost singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcție atât de înaltă.

 

Veniturile sale au crescut substanțial. Dacă a început munca în administrație cu un venit anual de 150-300 guldeni, ca șef al Cancelariei Curții a primit 2.000 guldeni, ca șef al Cancelariei Provinciei 7.900 guldeni, ca Președinte al Cancelarie Curții Transilvaniei 9.900 guldeni, iar ca Guvernator 24.000 guldeni.

 

După moartea împărătesei Maria Tereza a Austriei, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgrația împăratului Iosif al II-lea, și a fost obligat să se retragă din funcția de guvernator. Cu toate acestea, i s-a acordat o pensie anuală de 4.000 guldeni.

 

În 1779 a construit la Sibiu palatul, care astăzi îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Spațiul fastuos al acestei reședințe, ce adăpostea seratele muzicale și literare patronate de Baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe si biblioteca, a reprezentat un nucleu spiritual de excepție pentru Transilvania. Colecțiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre, din Paris.

 

Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituții de acest gen din Europa.

 

Pentru ca această colecție să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmașii de parte bărbătească să poată moșteni colecția. În cazul stingerii descendenței pe linie bărbătească, colecțiile urmau să fie gestionate de o fundație și să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal. Gimnaziul a preluat fundația.

 

 

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

 

Perioadă        31 octombrie 1784–14 decembrie 1784

 

Horea, Cloșca și Crișan

Basorelief pe Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia

Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.[1] A izbucnit la 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.

 

 

Cuprins

1          Situația dinaintea răscoalei

2          Izbucnirea răscoalei

3          Desfășurarea

4          Înfrângerea răscoalei și execuția

5          Urmările și ecourile răscoalei

6          Bibliografie

7          Vezi și

8          Note

9          Legături externe

Situația dinaintea răscoalei

 

Vasile Ursu Nicola - după portretul aflat la biserica din comuna natală

Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru la săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite. Iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

 

 

Execuția lui Horea și Cloșca

Deși împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie ortodoxă sau neunită din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au imediat efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, coregent, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiții, cam 19.000, la fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptățile la care sunt supuși țăranii români din Transilvania, ultima audiență fiind în aprilie 1784.[2]

 

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor maghiari care își simțeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.[3]

 

Izbucnirea răscoalei

În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.[4][5]

 

Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopții sunt atacați de trupele de husari, pe care însă le înving și le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.[6]

 

Desfășurarea

Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, GuraSada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. O mulțime de nobili și preoți unguri fură executați și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.[5]

 

La 5 noiembrie răscoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei (deși istoricii au arătat că documentul nu a putut să fie redactat de liderii răscoalei, care nici nu erau în zona respectivă și nici nu știau să scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperială de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisă Mariei Tereza[7]):[8]

 

„Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”

Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei "republici populare".

 

Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații la Tibru, Valea Bradului și Sălciua. La Brad (27 noiembrie 1784), Lupșa și Râmeț (29 noiembrie) au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. Dar, la 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

 

Înfrângerea răscoalei și execuția

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani.[9] Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud [1], Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții ortodocși din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr)[2] . Arestații au fost depuși la Alba Iulia.

 

S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.

 

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.[9]

 

Răsplata promisă și dată de împăratul de la Viena pentru cei care s-au implicat în prinderea conducătorilor răscoalei a fost imediată. Din lucrarea academicianului David Prodan, „Răscoala lui Horea“, volumul II, reiese că cei șapte țărani moți care i-au prins pe Horea și Cloșca urmau să primească 600 galbeni (n.r. monedă de aur) și să fie eliberați din iobăgie, iar pădurarul responsabil de planul prinderii 100 de galbeni. Premiați urmau să fie și țăranii români care l-au trădat pe Crișan, cu 30 de galbeni, dar și o medalie de aur pentru protopopul ortodox Iosif Adamovici și 70 de galbeni pentru cei care au participat de prinderea lui Crișan. „Dar pentru ca această recompensă să-și atingă în cel mai înalt grad scopul, se știe că împărțirea premiilor s-a efectuat cu solemnitatea necesară, în prezența mulțimii care se adună obișnuit în zilele de târg“, notează David Prodan.

 

Urmările și ecourile răscoalei

Conform ordinului împăratului, ca “toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina.

 

 

Prima ediție a documentului Supplex libellus valachorum, publicat la Cluj-Napoca în 1791

Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.

 

Răscoala a avut un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit "Rex Daciae".[10][3][4] În îndepărtatul Stockholm, revolta țăranilor ardeleni conduși de Horea a fost urmărită prin dese corespondențe cu Viena, Sibiu și alte centre europene.[11] Decenii mai târziu, povestea răsculaților a fost transpusă într-o piesă de spectacol, numită Horia și Cloșca sau banda lotrilor din Ardeal, jucată în mai multe orașe suedeze.[12]

 

Bibliografie

Octavian Beu: Răscoala lui Horia 1784-1785, București 1935,

Octavian Beu: Bibliografia răscoalei lui Horia, Sibiu 1944,

Nicolae Edroiu: Răsunetul european al răscoalei lui Horea, Cluj 1976,

Alexandru Sterca-Șuluțiu: Istoria Horii și a poporului românesc din Munții Apuseni ai Ardealului, manuscris publicat în volum în anul 1983, în: Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785. Seria B. Izvoare narative. Vol. II. 1786-1860, Editura Academiei, București 1983, p. 332-447.

Liviu Rebreanu: Crăișorul Horia

Se zice că.....

  Un palat pentru o băşină !

ISTORIA, ALTFEL DECÎT ȘTIAM: UN PALAT PENTRU O ...BĂȘINĂ !

    Samuel Bruckenthal era un chipeș căpitan din armata Mariei Tereza, faimos pentru ... dotarea sa naturală ! Așa, ajunge in garda împărătesei și apoi în patul ei.

Într-o seară, se afla în loja împărătesei, la Opera Mare din Viena. Într-un moment de liniște totală în sală, corpolenta împărăteasă trage un bășinoi... pe măsură !!! Toată lumea înmărmurește ! Dovedind excepțională prezență de spirit, Samuel se aruncă la picioarele ei cu pistolul în mână și zice cu voce tare: Majestate, vă rog să-mi îngăduiți să-mi zbor creierii pentru dezonoarea ce am produs-o !!??

Zâmbind complice, împărăteasa zice: Tinere , te iert, cerințele corpului nostru uneori sunt mai presus de voia noastră !!!

Toată lumea răsuflă ușurată, spectacolul continuă, iar a doua zi dimineață junele căpitan primește din mâna împărătesei rangul de baron și proprietatea asupra actualului palat Bruckenthal din Sibiu !!!

Deci, un palat pentru o... bășină !!!

Nu-i așa că uneori istoria e ciudată ?

Sursa: RADU GABRIELA