„Fetița
cu cravata roșie” de Colette Avital
Institutul
Cultural Român de la Tel Aviv continuă organizarea de evenimente în mediul
online, date fiind restricțiile sanitare impuse în Israel. Astfel, în data de
14 septembrie, de la ora 18:00, ICR Tel Aviv va difuza, pe canalele de social
media (pagina de Facebook - https://www.facebook.com/icr.telaviv și canalul de
Youtube - https://www.youtube.com/channel/UCrV8OAoQyKqOA7d1dGrFesQ), un
reportaj de prezentare a volumului autobiografic „Fetița cu cravata roșie” de
Colette Avital, apărut la editura Yedioth Sfarim, în 2021. Materialul video va
avea subtitrare în limba română.
Reportajul
include un scurt interviu cu Dov Eichenwald, directorul editurii Yedioth
Sfarim, imagini de la evenimentul oficial de lansare a cărții care a avut loc
la sfârșitul lunii iulie 2021, la ANU – Muzeul Poporului Evreiesc, precum și un
interviu cu Colette Avital, realizat, în limba ebraică, de către jurnalista
israeliană Keren Neizer Cohen. La eveniment au luat cuvântul personalități
diplomatice și culturale israeliene, precum Nachman Shai, Ministrul Diasporei,
Yossi Beilin, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
Tamar Samash, fost ambasador al Israelului în România, Uzzi Baram, fost
Ministru al Turismului, și Alex Ansky, personalitate culturală israeliană.
Născută
la București, Colette Avital este una dintre cele mai reprezentative
personalități israeliene din domeniul diplomației și drepturilor omului.
Totodată, a fost prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al
statului Israel în anul 2007. A lucrat în diplomația israeliană ca atașat de
presă la Bruxelles, consul și locțiitor de consul general la Boston, ministru
plenipotențiar la Paris (1982-1985), ambasadoare în Portugalia (1988-1992) și a
servit apoi în funcția de consul general la New York (1992-1996).
După
ce a revenit în Israel, a fost numită director general adjunct pentru
problemele Europei Occidentale, cel de-al treilea post ca importanță în
Ministerul de Externe din Israel. A îndeplinit funcția de deputat în Knesset-ul
(Parlamentul) statului Israel.
A
publicat articole de politică externă în prestigioasele reviste Le Monde, New
York Times și New York Post.
În
prezent, este director al Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în
Israel, fiind foarte implicată în susținerea drepturilor supraviețuitorilor, și
a fost aleasă, de curând, în Comitetul de Conducere al Yad Vashem.
https://www.icr.ro/tel-aviv/fetita-cu-cravata-rosie-reportaj-despre-lansarea-volumului-autobiografic-al-diplomatului-israelian-de-origine-romana-colette-avital
Sursa:
MARIANA ISVORANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu