REALITATEA
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Însusirea de a vedea realitatea fara
simbol pe care o avea Adam, dar pe care apoi a pierdut-o, si pe care Apostolii,
pierduta fiind, au primit-o din nou, Domnul a harazit-o noua, tuturor
crestinilor. Noi toti am fi avut aceasta însusire minunata a protoparintelui
Adam si a Apostolilor, intuitia si precisa perceptie a adevarului, daca, dupa
ce ne-am încrestinat, am fi ramas întru nepacatuire. Însa orice pacat ne face
sa lasam privirea în jos plini de rusine, întorcându-ne vederea de la cer catre
pamânt si de la Ziditor catre abis. Savârsind pacatul, alergam si ne ascundem
din fata lui Dumnezeu, precum Adam, care, pacatuind, „s-a ascuns printre pomii
Raiului” (Facerea 3, 8). Noi ne ascundem si ne tainuim continuând sa pacatuim,
pâna ce natura noastra înconjuratoare, vestitorul nostru fara de voie si
„dezvaluitorul”, ni se face noua dumnezeire în locul lui Dumnezeu, adica pâna
când treptat încetam sa vedem adevarul, realitatea, neobservând schimbarea
adevarurilor ei simbolice. Altfel vorbind, când ochii inimii devin orbi, ne
dedam pe deplin privirii simturilor, precum animalele, si aceasta ne conduce pe
noi. Iar atunci cu noi se împlineste cuvântul: „orb pe orb conduce” (Matei 15,
14).
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 18-19.
SMERENIA
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Smerenia izvoraste din maretia si bogatia
spirituala, dupa cum spicul bogat în boabe sta totdeauna cu fruntea plecata
spre glia careia-i multumeste… smerenia crestina este întotdeauna plina de
demnitate. Ea nu-l umileste, nu-l micsoreaza, nu-l înjoseste pe om, ci
dimpotriva, îl umple de forta, îi da tarie sa întâmpine cu fruntea senina,
ignoranta trufasa, rautatea îngâmfata…
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
123
FIRUL
DE PAR
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Nici un fir din parul capului vostru nu se
va pierde... Ce înseamna asta? Nici un gând sfânt pe care îl tineti în minte nu
se va pierde nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni. Fiindca stim ca
gândurile, ideile sfinte si simtamintele sfintilor lui Dumnezeu se pastreaza
pâna astazi intacte, au fost trecute în marea carte a vietii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 277.
Nu
mai distingi azi barbatul de femeie
Sf.
Paisie Aghiorâtul
Astăzi băieţii au imitat atât de mult
femeile, încât de multe ori nu se deosebesc de ele. Mai demult puteai distinge
bărbatul de femeie de la cinci sute de metri. Acum de multe ori nici de aproape
nu îţi poţi da seama ce este. Nu-ţi dai seama ce este, femeie sau bărbat. De
aceea proorocia spune că va veni vremea când oamenii nu se vor putea distinge;
bărbatul nu se va deosebi de femeie. Bătrânul Arsenie Peştereanul (pustnic în
peşterile din ţinutul Sfintei Ana din Sfântul Munte) a spus unui tânăr care avea
un păr până jos: „Bine, dar tu ce eşti? Băiat sau fată?”. Nu se putea distinge.
Mai demult erau tunşi cei ce veneau în
Sfântul Munte. Acum vin aşa cum sunt… Eu însă îi tund cu foarfecele cu care tai
lâna, atunci când împletesc metanii. Câţi nu am tuns! În spatele Altarului îi
tund. Când vin unii ca aceştia le spun: „Am făgăduit unora cu chelie să le dau
păr… Faceţi dragoste şi daţi-l! Ce să facem acum? Am făgăduit!”.
– Dar sunt de acord, Părinte?
– Trebuie să ştii cum să le spui. Nu încep
să spun: „în felul acesta veniţi? Nu vă e ruşine? Nu cinstiţi acest loc
sfânt!”. Ci le spun: „Bre, voinicilor, voi cu acest păr vă necinstiţi bărbăţia
voastră. Dacă aţi vedea un ofiţer în Omonia că umblă cu o geantă femeiască cum
vi s-ar părea? Se potriveşte, măi copile? Trebuie să-l tăiem!”. Şi-i tund.
Ştiţi cât păr adun? Câteodată, dacă vreunul se împotriveşte şi începe să
întrebe: „De ce etc.”, îi spun: „Ce, de ce? Nu sunt călugăr? Fac călugării.
Asta e treaba mea”. Totul este modul cum le spui. Încep să râdă şi după aceea
îi tund. Nu le schimb numele. Numai pe unul l-am numit „Axion Estin”, pentru că
în ceasul acela treceau pe acolo cu icoana „Axion Estin”. Dacă aţi şti cât se
bucură părinţii atunci când îi tund pe copii! Ştiţi câte binecuvântări primesc
de la părinţi, de la mame? Numai pentru aceasta mă va ierta Dumnezeu!…
Acum a ieşit altă modă: să-şi tundă părul,
dar să-şi lase înapoi nişte coame. „Bre, tinere, ce noimă are coada aceasta?”,
întreb câteodată. „O lăsăm, îmi spun, ca să ia aminte ceilalţi la noi”. „Măi
copile, chiar dacă îi vei plăti nu cred că vor lua aminte la voi, căci au
atâtea probleme”. Vezi pe alţii, cogeamite flăcăi, că îşi pun cercei. Câţi
cercei am scos!
– Părinte, unii poartă numai câte un
cercel.
– Anarhiştii sunt cei care poartă un
cercel. Un cercel în ureche este simbolul anarhiei. Nu-l pun din pricina
afemeierii, ci îşi găuresc urechea şi-l pun ca semn de împotrivire. A venit
odată la Colibă un tânăr cu tatăl său. Era de 22 de ani cu păr lung, barbă şi
un cercel în ureche. Nu se potriveşte!, îi spun. Mulţi vă iau în nume de rău.
Eu însă nu. Oamenii nu ştiu că sunteţi anarhişti şi vă iau în nume de rău. L-a
scos după aceea şi mi l-a dat. Era de aur. „Dă-l unui aurar, ca să-ţi facă o
cruciuliţă!”, îi spun.
– Părinte, alţii îşi pun cercel şi în nas.
– Aceasta înseamnă că diavolul le-a pus
inel în nas, numai căpăstrul nu se vede… Sunt unii care poartă la gât lanţuri
lungi de aur. L-am săpunit bine pe unul! I le-am scos şi apoi i-am spus: „Să le
dai la un orfan sau să le dai mamei tale ca să le dea la vreun sărac!”. După ce
îl aduc la socoteală, îmi spune: „Ce să fac?”. „Să începi, îi spun, prin a
purta o cruciuliţă cu un singur lănţişor”. Bărbaţi şi să poarte aurării?! Şi au
nişte lanţuri lungi de aur, câte două – trei rânduri, lucru pe care nici
prinţesele nu-l fac. Îşi pun lanţuri la gât ca să-i vadă ceilalţi, iar apoi vin
să-şi spună problema. Dar problema acolo este! Unii ca aceştia merită canon!
Unora li le iau, altora le spun să le dea milostenie ei singuri. Au întrecut
măsura! Au devenit oameni de nimic.
Alţii îşi poartă zodia la gât. Îl întreb
pe unul: „Ce-i aceasta? Pentru prima dată o văd”. „Este zodia mea”, îmi spune.
Iar eu credeam că este o iconiţă cu Maica Domnului. „Bine, dar sunteţi animale
de purtaţi zodii?”, îl întreb. Toane! Neorânduiala lăuntrică răbufneşte în
afară. Să facem multă rugăciune ca Dumnezeu să lumineze tineretul, să se
păstreze puţin aluat!
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și
dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012.
Sfânta
Linguriță
Sf.
Luca al Crimeii
Există creștini care se tem să se
împărtășească cu Preacuratele Taine pentru a nu lua microbi. Dacă era
într-adevăr așa, nu ar fi trăit nimeni dintre preoți, deoarece, la sfârșitul
Sfintei Liturghii, aceștia consumă ce a mai rămas în Sfântul Potir după ce s-au
împărtășit poate sute de creștini cu diverse boli. Și totuși, nici un preot nu
a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Domnului sunt „foc curățitor”.
Una din multele întâmplări ce mărturisesc
în mod evident adevărul acesta este următoarea:
Pe vremea când mitropolitul de Chios,
Pantelimon Fostinis († 1962) era preot, a mers odată să slujească Sfânta
Liturghie la sanatoriul pentru tuberculoși (leprozeria) „Sotiria”. Acolo i-au
adus infirmierii un mare platou cu multe lingurițe.
‒ De ce ați adus acestea? i-a întrebat.
‒ Ne-au spus doctorii să-i împărtășiți cu
acestea pe bolnavi, începând cu cei mai puțin gravi și continuând cu cei grav
bolnavi.
‒ Nu este nevoie de acestea, a răspuns cu
credință preotul. Am Sfânta Linguriță.
Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a
împărtășit în mod normal pe bolnavi, iar mai apoi s-a apropiat de ușa
diaconească pentru a consuma Sfintele. A făcut acest lucru pentru a-l vedea
toți și să se încredințeze că Sfânta Împărtășanie este foc pururea neîntinat.
Sf. Luca, arhiepiscopul Crimeii
Când
iert din inimă, mă vindec!
Sfântul
Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii
Cât este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare
noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea
lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de
nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă.
Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a
iertat pe vameşi şi pe desfrânatele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar
noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe
aproapele nostru.
(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului
Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 49)
DISCREȚIA DUHOVNICEASCĂ
Sf. Luca al Crimeii -
Cei ce cred din toată inima în
Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste de bine, din
dragoste şi milostivire faţă de oameni, din dragoste de Dumnezeu, din închinare
adâncă în faţa tuturor poruncilor lui Hristos, sunt străini de orice slavă
deşartă. Ei săvârşesc toate faptele lor nu pentru slavă lumească, nu ca să facă
pe sfinţii în chip făţarnic, ci fac binele fiindcă nu pot să nu-l facă. Căci
despre ei a zis Hristos: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de
dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Ei flămânzesc, ei însetează,
fără saţ, de dreptate, de bine, de pace şi de mântuire pentru toţi, şi de aceea
împlinesc toată dreptatea.
Sfântul
Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti,
2004, p. 44)
ADEVĂRUL LUI DUMNEZEU
Sf. Teofan Zăvorâtul
Când este vorba de fapte, nu trebuie să
recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai jucăm, treacă-meargă, dar
Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l strâmbăm. Nu este al nostru, ci ne-a
fost dat. E de datoria noastră să îl împărtăşim şi să îl transmitem tuturor,
aşa curat cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trăit, trăim rău; măcar
Adevărul lui Dumnezeu să-l propovăduim fără adaosuri! Astăzi pe toţi îi
zăpăceşte învălmăşeala de idei şi de legi. Trăim vremuri grele! Dar Domnul îi
păzeşte pe ai Săi şi le îngăduie să vadă şi să simtă palpabil Sfântul Adevăr.
CRUCEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Crucea
s-a facut pom Sfânt, datator de racorire si dulceata sufletului omenesc, hrisov
vesnic, scris si pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui
Adam s-au facut iarasi cetateni ai Raiului.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 31.
Sfântul
Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia,
București, 2012, p. 100)
ARIPILE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Asemenea puisorilor sub aripile unei closti,
lumea toata sta sub aripile lui Dumnezeu, toate soboarele îngeresti, toti
oamenii, toate animalele necugetatoare, lumile materiale. El aduce lumina în
toti si în toate: unora le da lumina ratiunii, altora lumina fizica; tuturor le
da caldura: unora caldura duhovniceasca, altora caldura fizica. Si asemenea
unei closti, aude piuitul si scâncetul puilor de sub aripile Sale. Domnul ne
aude suspinele cele mai tainice, rugaciunile, laudele, ne vede nevoile.
„Acopera-ne pe noi cu acoperamântul aripilor Tale” (cf. Psalmul 60, 5).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 413
Să facem din dragoste și din
milostenie un stil de viață
Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul
Crimeii
Cei
ce cred din toată inima în Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din
dragoste de bine, din dragoste şi milostivire faţă de oameni, din dragoste de
Dumnezeu, din închinare adâncă în faţa tuturor poruncilor lui Hristos, sunt
străini de orice slavă deşartă. Ei săvârşesc toate faptele lor nu pentru slavă
lumească, nu ca să facă pe sfinţii în chip făţarnic, ci fac binele fiindcă nu
pot să nu-l facă.
Căci
despre ei a zis Hristos: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de
dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Ei flămânzesc, ei însetează,
fără saţ, de dreptate, de bine, de pace şi de mântuire pentru toţi, şi de aceea
împlinesc toată dreptatea.
(Sfântul
Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă,
Bucureşti, 2004, p. 44)
SOMNUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
un om care doarme. Aceasta întâmplare îti înfatiseaza doua chipuri: 1)
Asemanarea mortii. Cel adâncit în somn este ca si mort: nu vede, nu aude, nu
vorbeste si nu face nimic, doar ca viata lui se arata prin suflare. De fiece
data când adormim ne facem deopotriva cu cel raposat. 2) În omul care doarme
vezi chipul vietii ce va sa vie. Caci precum acesta scapa de toate treburile,
ostenelile si grijile sale si uita atunci de nevoi, de nenorociri, de suferinte
si boli, nemaisimtind nimic de pe urma lor, ca si cum nu le-ar mai avea,
asemenea si cel care s-a învrednicit a primi viata vesnica, se izbaveste de
toate ostenelile, nevoile, nenorocirile si suferintele. Iata de ce viata cea
fara de sfârsit este numita odihna în Sfânta Scriptura (Evrei 4, 1 si altele),
iar în Apocalipsa ni se spune: „Fericiti sunt mortii care de acum înainte mor
întru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele
lor îi însotesc” (Apocalipsa 14, 13). Întâmplarea aceasta te învata: 1) De
fiece data când adormi, sa-ti amintesti de moarte, care este asemenea somnului,
si prin credinta sa-ti înalti mintea la viata vesnica, acea tihna dulce si fara
de sfârsit în care se odihnesc alesii Domnului, si cu credinta sa strigi catre
Hristos ca si tâlharul: „Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru Împaratia
Ta” (Luca 23, 42). 2) Trezindu-te din somn, sa-I multumesti lui Dumnezeu. 3) Sa
te ostenesti în veacul de acum, nevoindu-te întru credinta, ca dupa moarte sa
te primeasca odihna.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 122.
Să împărtășim Adevărul lui Dumnezeu
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Când
este vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite
ne mai jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l
strâmbăm. Nu este al nostru, ci ne-a fost dat. E de datoria noastră să îl
împărtăşim şi să îl transmitem tuturor, aşa curat cum a ajuns la noi din gura
lui Dumnezeu. De trăit, trăim rău; măcar Adevărul lui Dumnezeu să-l propovăduim
fără adaosuri! Astăzi pe toţi îi zăpăceşte învălmăşeala de idei şi de legi.
Trăim vremuri grele! Dar Domnul îi păzeşte pe ai Săi şi le îngăduie să vadă şi
să simtă palpabil Sfântul Adevăr.
(Sfântul
Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia,
București, 2012, p. 100)
CALEA CU TRANDAFIRI
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Necazurile
se întâlnesc neaparat în calea noastra spre Patria cereasca, deoarece cununa nu
poate fi primita decât prin purtarea neabatuta a Crucii. Când capul nostru este
încununat cu spini, este cuviincios ca picioarele noastre sa umble pe cai
asternute cu trandafiri? Necazurile si bolile sunt doctorii sfinte; putem sa le
îndulcim prin credinta si prin rugaciunea din inima – însa de obicei ni le
facem singuri amare, adaugând nerabdarea si putinatatea credintei noastre în
paharul încercarii prin care trecem. Necazurile sunt întotdeauna folositoare.
În dreapta Domnului, ele sunt mijloace de vindecare a bolilor noastre
duhovnicesti, pentru smerirea trufiei si potolirea patimilor. Ele înmoaie inima
noastra cea împietrita, ni silesc sa alergam cu rugaciune la Dumnezeu, ne fac
saraci cu duhul si nimicnici în proprii nostri ochi.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 65
RUGACIUNEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Rugaciunea
are darul de a face sa picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul
din care nu se înalta spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case
pustii, plina de paienjenis, locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet
care nu se stie ruga, nu va sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate
bogatiile pamântului. Rugaciunea adevarata este truda sfânta.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 112-113
NOSTALGII DE TOAMNĂ
CU NICHITA STĂNESCU
MELCUL
Sfantul
Ioan din Kronstadt
La ce înaltime ti-a fost ridicata, omule,
fiinta prin persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu si Om? Pe înaltimea tronului
dumnezeiesc. La ce înaltime ti-a fost ridicata fiinta prin persoana Maicii lui
Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii si serafimii. Pentru cine s-au savârsit
acestea? Pentru tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara poftelor
ticaloase, sa te faci partas firii dumnezeiesti. Ce raspuns dai acestor
intentii, acestor fapte ale Divinitatii, Providentei atotbinevoitoare? Ti s-au
dat toate puterile dumnezeiesti spre viata si buna cinstire (2 Petru 1, 3), cum
le folosesti? Nu cumva le dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de pamânt
ca melcul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 377
VESMANTUL
SUFLETULUI
Arhimandritul
Sofronie Saharov
A dobândi rugaciunea înseamna a dobândi
vesnicia. Când trupul sta sa moara, strigatul „Iisuse Hristoase” devine
vesmântul sufletului; când creierul nu mai functioneaza si este greu sa ne
aducem aminte alte rugaciuni, în lumina cunostintei dumnezeiesti ce purcede din
acest Nume, duhul nostru se va înalta spre viata cea nestricacioasa.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugaciunea
– experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 163
Adu-ţi
aminte, frate !
Sfântul
Teofan Zăvorâtul
Adu-ţi aminte, omule, că mâine vei vedea
Cerurile, vei vedea îngerii şi vei sta înaintea Judecăţii lui Hristos.
Să cauţi în sus, spre porţile Cerurilor,
şi până la moarte roagă-L pe Dumnezeu să ţi le deschidă după ieşirea ta din
trup şi să te primească în corturile cele veşnice.
Trupul tău să stea pe pământ şi să plece
genunchii săi, iar sufletul să zboare sus, şi acolo să Îl roage necontenit pe
Domnul.
Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de
Judecata cea viitoare; să treci cu vederea viaţa aceasta deşartă şi necontenit
să te îngrijeşti de cea care va să vină.
Adu-ţi aminte că eşti în luptă cu leul şi
cu balaurul şi nu înceta stându-le împotrivă.
Adu-ţi aminte cât L-ai întristat pe
Dumnezeu cu faptele, cu vorbele şi cu gândurile şi pocăieşte-te.
Adu-ţi aminte că în ceasul în care nu te
aştepţi va trebui să mori şi să dai socoteală pentru tot ce ai lucrat.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul
Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 146-147)
RUGACIUNILE DE IMPARTASIRE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Unii
considera ca daca vor zice toate rugaciunile rânduite înainte de împartasire
vor capata de la Dumnezeu buna sporire si iertare de pacate, socotind ca nu mai
este nevoie sa se pregateasca într-alt chip, îndreptându-si inima spre
Dumnezeu, pentru îmbunatatirea celor dinlauntrul lor; asa interpreteaza ei
rânduiala de dinainte de împartasire. Cine vine la Sfânta Cuminecatura trebuie
sa aiba în vedere înainte de toate îndreptarea inimii, pregatirea ei pentru
primirea sfintelor Taine. Cauta sa vezi, îti este oare inima statornicita în
adevar, din mila lui Dumnezeu; este ea gata sa primeasca Mirele? Atunci da
slava Domnului, chiar daca n-ai dus pâna la capat rugaciunile de dinainte de
împartasire. „Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în cuvânt, ci în putere” (1
Corinteni 4, 20). Bine este sa dai ascultare în toate Maicii Biserici, dar cu
întelepciune, si, de este cu putinta, nu cu multe rugaciuni, ci punând mult în
ele. „Nu toti pricep cuvântul acesta, ci aceia carora le este dat” (Matei 19,
11). Daca îti dai seama ca, zicând o rugaciune lunga, nu esti în stare sa o
sustii cu duh fierbinte, mai bine fa una scurta, dar cu ardoare. Adu-ti aminte
ca un singur cuvânt al vamesului, pornit dintr-o inima fierbinte, l-a facut sa
fie drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cauta la multimea cuvintelor, ci
la starea inimii. Principalul este sa ai credinta vie în inima si sa te caiesti
de pacate cu ardoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492
VARSTA SENECTUTII
Sfantul Nectarie al Eghinei
Caracterul
senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati în decursul
unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva calitati
deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar sfatul,
priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile.
Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite.
Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu
sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în
slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei
care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se
pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22.
CLOSCA SI PUII
Sfantul Nicolae Velimirovici
Așa
cum closca se îngrijeste sa-si adune puii si-i hraneste si-i încalzeste, tot
astfel si Mântuitorul îi aduna pe cei credinciosi sub dreapta Sa. Hristos a
vrut sa adune pe fiii israelitilor si cu dragoste sa-i încalzeasca si sa-i
hraneasca, însa ei s-au lepadat de El. Prin urmare, în acest sens, „closca” Îl
semnifica pe Hristos, iar „puii” sunt simbol al ucenicilor Sai credinciosi.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 48
CHICIURA
Sfantul Inochentie al Odessei
Voiti
voi oare sa vedeti frumusetea hainei iernii în toata maretia ei? Duceti-va în
orisicare dumbrava va place, la vreme de chiciura si veti vedea ca iarna pare
ca vrea sa se ia la întrecere cu primavara în maiestrie si podoabe. Aceasta
întrecere e foarte greu de câstigat, pentru ca primavara are la îndemâna o
multime de culori si vopsele, iar iarna n-are decât una singura – culoarea
alba. Însa iarna, dintr-o singura culoare, e vrednic de minunare de nu cumva
faureste mai multe podoabe decât primavara, din multe! Aceste minunate
draperii, care ca niste mantii împaratesti acopera arborii mici si mari din
crestet si pâna în radacina, aceasta multime de perle si briliante, care
scânteiaza la lumina soarelui si a lunii, acest chip maret al arborilor
nemiscati care par a fi taiati din fildes, aceasta tacere si liniste sfânta,
acest semiîntuneric din timpul zilei si aceasta semiluna din timpul noptii –
toate aceste tablouri marete îl aduc în uimire pe tot cel ce le priveste cu luare
aminte! Negresit ca fara aceste minuni ale iernii amfiteatrul naturii ar pierde
una din cele mai frumoase podoabe ale sale. Si câte tablouri de acestea nu ni
se înfatiseaza în fiecare padure si în fiecare dumbrava, în fiecare gradina si
în fiecare poteca? Cât de mult ar pretui omul asemenea fenomene, daca ar sti sa
le izvodeasca el! Pentru Faurarul ceresc, însa, ele nu înseamna nimic – sufla
un vântisor de la rasarit sau miazazi si podoabele dispar, ramânând totul gol!
Dupa o zi bate iarasi vântul de la miazanoapte si iarasi se arata ca prin
farmec aceleasi podoabe si aceleasi nespuse frumuseti!
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 83-85.
PETELE INTUNECATE
Sfantul Sofronie Saharov
Adeseori
ne mângâiem cu gândul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste
ceea ce gândim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru
vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele întunecate dinauntru nostru, atunci
imaginea se schimba.
Sfantul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93
SPICELE
DE GRAU
Sfantul
Efrem Sirul
Chiar si acum pe acest pamânt plin de
spini putem vedea pe câmpuri spicele de grâu pe care Dumnezeu ni le-a dat în
ciuda blestemului. Multumita vântului grânele iau nastere în sânul lor. Prin
voia atoatefacatoare a Celui Preaînalt adierea le alapteaza ca sânul unei mame,
închipuind astfel felul în care se hranesc cei duhovnicesti.
Binecuvântat Cel care în Raiul Sau va da
bucurie întristarii noastre!
Sfantul Efrem Sirul, Imnele Raiului,
traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 83
LEGAMANTUL
PRIETENIEI
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca atunci când un tânar si o fecioara întemeiaza o casnicie sau doi oameni leaga o prietenie, acestia asaza între ei un juramânt, fagaduind sa pastreze credinciosia unul fata de celalalt pâna la moarte. Cu acest prilej adu-ti aminte de legamântul care s-a pus între tine si Dumnezeu prin Sfântul Botez. Atunci Domnul cel Milostiv te-a primit întru cea mai înalta dintre milele Sale prin credinta în Hristos si tu ai fagaduit sa-I slujesti Lui cu credinta si dreptate pâna la capatul zilelor tale. Pornind de la aceasta întâmplare, poti:
1) Sa cugeti si sa te minunezi de negraita
bunatate a lui Dumnezeu, Care pe omul cel lepadat, calcator de lege si vrajmas
al Sau îl primeste întru o asemenea mila, încât îl face fiu al Sau întru Domnul
nostru Iisus Hristos si tot întru El îl va întari ca mostenitor al vesnicei
Împaratii, daca îsi va pazi credinta sa pâna în sfârsit, dupa cum graieste
Apostolul: „Fiindca toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta în Hristos
Iisus. Caci câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni
3, 26-27).
2) Sa te cercetezi, cautând sa vezi daca
slujesti cu credinciosie Dumnezeului tau, Care te-a primit întru mila Sa. El
credincios este si pururea asa ramâne: „Credincios este Domnul întru toate
cuvintele Sale si sfânt întru toate lucrurile Sale” (Psalmul 144, 13). El a
fagaduit sa-i tina pe cei drepti ai Lui în dragoste si în milostivire, si îi
tine; a zis ca le va da Împaratia Cerurilor, si le-o daruieste. Ai pazit ori
mai pazesti tu oare credinciosia ta fata de El? Oare nu L-ai parasit, cu toate
ca marturisesti numele Lui? Oare nu ti-ai întors inima ta de la El, lip indu-te
de iubirea lumii acesteia? Oare n-ai îndragit bogatia, aurul, argintul,
cinstirea, slava si placerile lumii, în loc de a-L iubi pe Domnul tau? Oare
faci ascultarea pe care El o cere de la tine? „Te-ai îndreptat” tu oare prin
Sfântul Botez „întru numele Domnului Iisus Hristos si întru Duhul Dumnezeului
nostru” (1 Corinteni 6, 11) si oare adeveresti roadele acelei îndreptari? Oare
savârsesti dreptatea? Oare te pazesti de toata spurcaciunea trupului si-a
duhului, de vreme ce ai fost sfintit în acel mare Nume si în Duh? De vei zari
în tine necredinciosia fata de Dumnezeu, pâna când nu s-a sfârsit înca vremea,
întoarce-te la El cu toata inima prin pocainta, tânguire si credinta, caci
Domnul îi primeste pe cei ce se întorc, pentru ca nu cumva sa te îndepartezi de
El în veci spre marea ta nenorocire. Iar de te vei îndrepta spre D umnezeu cu o
neprefacuta parere de rau si cu credinta, si El Se va întoarce catre tine cu
mila Lui, dupa cum ne spune prin Prorocul Sau: „Întoarceti-va la Mine, zice
Domnul Puterilor, si Eu ma voi întoarce spre voi” (Zaharia 1, 3). Caci însusi
Sângele cel de viata facator al lui Hristos, ce s-a varsat pentru cei întinati,
striga catre Dumnezeu pentru pacatosul care cu toata inima se departeaza de
pacate si se întoarce la Domnul; iar celor nepocaiti, acel Sânge nu le va aduce
nici o îndreptatire, ci le va fi spre o mai aspra osândire, de vreme ce au
nesocotit un har atât de mare si de înalt.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 134
ZAVISTIA(INVIDIA)
OTRAVITOARE
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania
Dintre toate patimile, cea mai
primejdioasa pentru adevar si pentru virtute este zavistia. „Prin zavistia
diavolului moartea a intrat în lume” (Întelepciunea lui Solomon 2, 24); tot
prin zavistie se si înmulteste pacatul pe pamânt. Aceasta patima da nastere
multor altora, si este deosebit de primejdioasa fiindca cei stapâniti de ea o
ascund chiar si de ei însisi. Acest vrajmas neîmpacat al virtutii si al
meritelor este întarâtat de tot ce stârneste admiratia oamenilor, si nu iarta
nimanui nimic, decât celor stricati si nebagati în seama stricaciunea si lipsa
lor de slava. Trebuie sa devenim nevrednici ca cineva sa se uite la noi pentru
a atrage privirile si crutarea zavistnicului. Nu este rau cu care sa nu fie
înrudita zavistia; îndata ce pune stapânire pe suflet, îl face din vas întocmit
spre cinste vas de necinste si de mare urâciune.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 73-74
ARMONIA
DINTRE TRUP SI SUFLET
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Armonia dintre trupul omului si sufletul
sau rational a ajuns la o asa masura, încât cercetatorul nu e în stare sa
aprecieze nivelul si dimensiunea acesteia si nu poate decât sa laude cuprins de
uimire întelepciunea absoluta a dumnezeiescului Creator, Care a orânduit astfel
armonios relatiile necesare dintre toate partile trupului si suflet, încât
întotdeauna si în orice vreme trupul sa fie capabil si în stare sa împlineasca
liber si fara vreo piedica orice nevoie a sufletului.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 27-28
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu