O
SEARĂ DE POEZIE FĂRĂ EGAL LA NOI -
la
sala George Constantin a teatrului Nottara -
NICHITA
STĂNESCU 11 ELEGII,
ÎN
INTERPRETAREA MAGISTRALĂ A LUI SERGIU CIOIU
Acum câteva seri, vaccinați de nevoie și de drag împătimiți întru poezie, ne-am strecurat printre drastice controale și am luat loc în sala de la subsolul Teatrului Nottara. În curând s-au stins luminile economice și a început Recitalul: și voi spune fără ezitare că a fost o seară magică-miraculoasă!
În bezna de nepătruns, totuși un fascicol
de lumină ni-l arăta, în stânga scenei, pe un piedestal, pe violonistul cel
vestit Sabin Penea, cu studii înalte în Olanda, venit din Germania anume pentru
această repetiție generală a unui spectacol ce se anunță a fi la cel mai înalt
nivel, al excelenței artistice. De altfel îl văzusem și cu formația de muzică
românească veche, interpretând melodii de Dimitrie Cantemir. Dar am aflat că se
exersează și în muzica de jazz. Ce-ar fi să aflăm că este și un compozitor de
taină, deci, muzicianul complet al zilelor noastre?!
În rând cu vilonistul, tot în
avanscenă, dibuite de fascicole
luminoase - lumina trage la lumină!- două coloane de cărți, precum două columne
ale culturii scrise-citite, iar de-acum chiar istorice.
În dreapta scenei, la jumătatea distanței,
o măsuță și un scaun pe care a poposit inegalabilul actor și cantautor Sergiu
Cioiu, revenit printre noi de vreo opt luni, după o absență de aproape trei
decenii.
Căci dragostea de limba română este, cum
scriam undeva, fără leac, fără leac...
Și în fundal un ecran pe care s-a produs
poate cel mai iscusit eveniment filmic văzut de mine vreodată!, un
film-răstălmăcire, i-aș spune, la concurență acerbă cu însuși interpretul, căci
era vorba despre o proiecție dintr-un unghi insolit a ceea ce noi, din sală,
vedeam și admiram. Iar interpretul ca atare, plasat cu spatele, ignora pe
de-antregul acel film-”răstălmăcire”... Însă pe ecran lucrurile căpătau o
minuție și o expresivitate pe care poate nici actorul, în repetițiile din fața
oglinzii, nu le poate percepe, fiind vorba de cu totul alt unghi de
proiecție.
11 elegii, desigur opera cea mai aparte a
poetului Nichita, care și până atunci, dar și după aceea, cu mijloace mereu
reînnoite, ne-a surprins și fascinat. Totuși, de data aceasta, în interpretarea
cu totul surprinzătoare, deci foarte, foarte autentică/personală, a lui Sergiu
Cioiu, a trebuit să dăm la o parte tot ce ne încântase cândva la marele nostru
contemporan, inclusiv amintirea prestațiilor de recitator ale lui Nichita - și
să asistăm la un soi de prestidigitație: să fim ridicați ca printr-o minune, la
o viziune cu totul și cu totul nouă și surprinzătoare, genială ar fi spunerea
cât de cât aproape de adevăr, a ceea ce a însemnat de fapt Nichita pentru
contemporanii și urmașii din ”patria limbii române” - am avut noi, norocoșii
asistenți, fără a exagera cât de puțin, imaginea unui poet descins printre noi
dintr-o cu totul altă lume, poate din universul paralel al poeziei
autentice/ideale -, cea pe care o bănuiam cumva, dar nu știam nimic-nimic
despre felul cum dânsa se prezintă ca atare. Rămânând o tânjire a firii noastre însetată de sublim.
Și asta a fost cu seara de poezie
Nichita-11 elegii în interpretarea actorului Sergiu Cioiu, o seară care a repus
lucrurile în termenii din totdeauna cuveniți, de noi nici măcar bănuiți - și
spre care, în mod insidios, totuși sufletul nostru tînjește în mod
irepresibil...
O oră, o oră și jumătate, nici nu mai
contează asta, de înălțare a sufletelor,
de desprindere din cotidian, de reverie poate nemeritată -, asta a fost seara
recitalului în avanpremieră a celor 11 elegii, despre care știam că au fost
dictate non-stop și cu ușa încuiată, de Poet prietenei sale de pe-atunci,
Gabriela Melinescu, ea însăși poetă, mai apoi răzlețită tocmai în Scandinavia,
poate părăsită la modul imperial de Poet, poate nemaisuportând să fie văzută de
confrați în timp ce-și ogoia rănile sufletești, nevindecabile pentru totdeauna.
Și asta a fost, Odată ca niciodată,
dragilor...
ION LAZU
http://ilazu.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu