Mircea Dorin Istrate - LA RĂSPÂNTIE + BOGATUL LUMII

 

LA  RĂSPÂNTIE

 

 

 

~*~

 

Nu simțiți că e-nschimbare lumea care-a fost odată?

Că-ndrăgitul nostru soare prea ne arde-n scurta vară?

Că cea iarnă, de o vreme, e mai mult o lungă zloată

Și nici stim cum mai arată așteptata primăvară?

 

Toate s-au schimbat de-o vreme, nu-i mai noimă-n a lor mers,

Călindarele-nvechite  nu-s mai bune cu-a lor semne,

S-a mișcat ceva prin ceruri, de bătrânul univers

Merge repede ’nainte, ori se târâie alene.

 

Dar și noi suntem ca lumea, parcă alții de ce-am fost,

Nu mai e în noi răbdare, nu mai e înțelepciune,

N-ascultăm de-un sfat vre-odată și prea des ieșim cam prost,

Nu-nvățăm nimic din asta, ca să să facem lucruri bune.

*

Azi, e-o lume zăpăcită, fără stea luminătoare,

Ce-a lăsat sfânta cărare, lunecând pe arătură,

Suntem turmă dezlânată, fără țel, fără valoare,

Înglodată în păcate, în minciună și în ură.

 

De n-o fi în noi schimbarea cea atât de așteptată,

De n-om sta ca mai ’nainte sub cea umbră de ceresc,

De n-om fi cu țara una și cu neamul laolaltă,

Înglodați vom fi în tina păcătosului lumesc.

 

 

~*~

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

BOGATUL   LUMII

 

Motto :

’’Am ars în jarul vieţii mărunţii noştri ani

Şi-n caldul spuzei încă mai licăre-o speranţă,

Că nu grămezi de aur, averi, putere, bani

Făcut-au bucuria la trecătoarea viaţă.

 

 

 

~*~

 

Când nu-mi păzeam averea, iar gândul de mărire

Nici nu-ncolţea în mintea-mi cea jună şi curată,

Când strângerea de mână la-ntâia întâlnire

Mi-a-nfierbântat simţirea mai mult ca niciodată,

 

Atunci eram bogatul averilor în toate

Că eu măruntul lumii în strânse-mbrăţişări,

Furam din rai clipite, iar stelele din noapte

Le împărţeam cu-o fată pe calde sărutări.

 

Atunci eram ca nimeni, măritul, împăratul,

Mai liber cum nu-i încă nici pasărea în zbor,

Mai sus pe-a lumii creste, şi-acolo, în înaltul

Trăirilor divine eu mă topeam în dor.

 

Aveam ce n-avea nimeni, nimicul şi speranţa

Că mâine fi-va ziua aceea norocoasă,

Când măsluite zaruri ce le aruncă viaţa

Vor înmii clipite, ce-au fost atunci frumoase.

 

Acuma am de toate și bani și bogăție,

Și-nțelepciune încă și tot ce înc-am vrut,

Dar n-am, ca altădată, înfiorarea vie

Ce mi-o dătdea clipita iubirii de-nceput,

 

Și nici nesomnul nopții, nici lunga așteptare,

Nici spusa din privirea tăcutelor cuvinte,

Nici vrerea neoprită de-o strînsă-mbrățișare,

Nici geanna lăcrimată ce nici-odat nu minte.

 

Aș da ce am acuma, pe-o zi de lunga vară

Ce-a fost cândva, odată, un Rai dumnezeiesc,

In care o codană, m-a prefăcut în ceară

Și m-a topit cu totul, urcându-mă-n ceresc.

 

 

~*~

 

Mircea Dorin Istrate